Termenii utilizaţi şi aprecieri generale. Toţi cei care s-au angajat în campaniile de înlăturare a cinstirii icoanelor sunt denumiţi iconomahi ( din greceşte - luptători contra icoanelor) sau iconoclaşti (= spărgători de icoane). De aici şi denumirea acestei erezii-iconoclasm. Apărătorii sfintelor icoane s-au numit iconoduli (= cinstitori ai icoanei). Începutul acţiunii de interzicere a cultului sfintelor icoane l-a făcut împăratul Leon al III-lea Isaurul, în anul 726, perioada domniei sale fiind una a terorii şi a muceniciei. Episcopii ortodocşi erau exilaţi, creştinii torturaţi şi ucişi. Persecuţia au continuat-o bazileii Constantin Copronim, Leon al cincilea Armeanul şi Teofil. Îndeosebi călugării care apărau cu mult curaj icoanele erau vânaţi de persecutori. Cu toate acestea iconodulii, n-au pregetat să apere cinstirea imaginilor sfinte cu propria lor viaţă. Peste opt sinoade locale, în intervalul anilor 754-843, s-au ocupat de problema icoanelor.
Începuturile persecuţiei iconoclaste. Leon al III-lea Isaurul (717-740) realizează în perioada domniei sale o serie de reforme sociale, politice, legislative, administrative şi religioase.
Pe plan religios, el a considerat necesară o curăţire a creştinismului de elementele păgâne pe care credea că le conţine. Leon al III-lea inaugurează una dintre cele mai grele persecuţii pe care le-a îndurat Biserica - iconoclasmul.
În anul 726 el dă un edict potrivit căruia icoanele trebuiau scoase din biserici şi distruse.
Aplicarea edictului a produs însă reacţia vehementă a poporului credincios.
În ianuarie 730, împăratul convoacă o adunare la palat, în cadrul căreia senatorii şi demnitarii, precum şi o parte din episcopi au acceptat propunerile bazileului de a înlătura icoanele.
Dostları ilə paylaş: |