1. Mo-ment organi-zatoric
2. Cap-tarea atenţiei
-
Pregă-tirea pentru tema nouă
-
4. Comu-nicarea noilor cunoş-tinţe
5. Apreci-erea, asocierea, genera-lizarea
7. Evalua-rea
8. Înche-ierea
|
Competenţa-cadru: 3. Manifestarea iubirii faţă de, aproapele,
Subcompetenţe: Valorificarea sensului şi importanţei chemării Divine: “Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”.
Obiective operaţionale: să aprecieze relaţiile de prietenie, de atitudine colegială faţă de cei din jur. Să valorifice necesitatea ajutorării reciproc.
Desfăşurarea lecţiei: După rugăciunea de început, elevilor li se propune să reflecte asupra unui păcat foarte des întîlnit – lăcomia după avere, zgîrcenia, nemilostivirea şi să-şi amintească proverbe şi zicători în care sunt combătute aceste vicii.
Bogaţilor
Dacă voiţi să aveţi parte,
De cereasca-mpărăţie
Nu vă lipiţi aşa tare
De-a voastră avuţie.
Căci avuţia întreagă
Chiar dacă vă este dragă,
Cu voi n-o puteţi lua
Ea aici va rămînea.
Fiţi bogaţi în fapte bune,
Precum apostolul spune,
Fraţii mei nu fiţi zgîrciţi
Căci pe voi vă amăgiţi!
De vreţi bine să vă meargă
Dăruiţi cu mîna largă.
De vreţi în ceruri să fiţi
Ajutaţi pe cei lipsiţi!
Amin.
- La ce ne îndeamnă aceste versuri?
Domnul Iisus Hristos a prezentat adeseori în parabolele Sale întîmplări din viaţa obişnuită, realităţi din lumea în care a trăit. Fiecare parabolă îşi are rostul ei, şi anume ca ascultătorii să ştie care este adevărata cale de urmat.
Astăzi vom studia şi noi o parabolă evanghelică deosebită, deoarece acţiunea ei se desfăşoară în două locuri diferite: aici pe pămînt, şi în lumea de dincolo, în viaţa ce va să vie după moartea fiecăruia. Iar motoul lecţiei va fi citatul din evanghelie:
„ Fericiţi cei milostivi că aceia se vor milui” (Matei5, 7)
Faptă şi răsplată - Pilda bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr
„Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porţii lui, plin de bube, poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; dar şi cîinii venind, lingeau bubele lui. Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sînul lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost înmormîntat. Şi în iad, ridicîndu-şi ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sînul lui. Şi el strigînd, a zis: Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi ude vîrful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie. Dar Avraam a zis: Fiule adu-ţi aminte că ai primit cele bune ale tale în viaţa ta, şi Lazăr, asemenea, cele rele; iar acum aici el se mîngîie, iar tu te chinuieşti. Şi peste toate acestea, între noi şi voi sa întărit prăpastie mare, ca cei care voiesc să treacă de aici la voi să nu poată, nici cei de acolo să nu treacă la noi. Iar el a zis: Rogu-te dar, părinte, să-l trimiţi în casa tatălui meu, căci am cinci fraţi, să le spună lor acestea, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin. Şi i-a zis Avraam: Au pe Moise şi pe proroci; să asculte de ei. Iar el a zis: Nu, pîrinte Avraam, dacă cineva dintre morţi se va duce la ei, se vor pocăi. Şi i-a zis Avraam: Dacă nu ascultă de Moise şi de proroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva dintre morţi.” (Lc.16,19-31)
Pilda ne pune în faţă două extreme: pe de o parte, un om bogat, care se desfaţă şi-şi vede numai de ale sale, şi un altul necăjit, dar răbdător şi supus voinţei lui Dumnezeu; pe de altă parte, sufletul bogatului, tot atît de plin de bube ca şi trupul lui Lazăr, şi strălucirea dinafară a bogatului, oglinda stării lăuntrice a lui Lazăr.
Fiecare în parte şi-a luat răsplata în ceruri pentru faptele făcute pe pămînt. Astfel, murind săracul, îngerii i-au luat sufletul şi l-au dus în rai, iar murind şi bogatul, a fost dus în iad. Altfel spus, dintr-un pom ce părea putred, îngerii au cules rod minunat, iar din pomul ce părea verde şi plin de roade, n-au aflat nimic de cules.
Meditînd asupra parabolei - atît de impresionantă şi de instructivă pentru oricine – este firesc să facem cîteva reflecţii asupra ei.
Observăm că Dumnezeu nu caută nici la funcţie, nici la avere, ci la inima fiecăruia. De aceea, în împărăţia Lui întră cei cu sufletele nobile, cei bogaţi în milă şi credinţă, nu în bani şi pămînturi; cei pricepuţi în înţelepciunea lui Dumnezeu, nu a lumii; cei cu inima veselă, nu de petreceri, ci de bucuria lui Dumnezeu. Aşadar, nu pentru sărăcie a fost răsplătit Lazăr, ci pentru credinţa şi răbdarea sa, iar bogatul a fost pedepsit pentru egoismul său, pentru lipsa de iubire şi de milă faţă de aproapele.
Dacă bogatul, atîta vreme cît a fost pe pămînt nu şi-a dorit nimic din cer, dacă n-a dat pentru toate bunătăţile raiului nici măcar o firimitură de pîine, atunci Dumnezeu l-a răsplătit după cum se cuvenea: a fost dus în flăcările iadului pentru nepăsarea şi împietrirea inimii lui.
Lazăr însă, care n-a avut parte în viaţa cea trecătoare decît de suferinţe, pe care însă le-a îndurat cu credinţă şi nădejde, Lazăr care plîngea şi rîvnea după bunătăţile cereşti, în împărăţia cerurilor le-a dobîndit pe toate acestea.
Sub masca bogatului vedem că de fapt stă un om sărac sufleteşte, care toată viaţa lui a agonisit averi şi lux, dar nu sa îngrijit de sufletul său. Clipa cea necruţătoare a morţii l-a găsit fără nimic agonisit spre veşnicie, iar toate cele ale sale pieritoare, au rămas în inimă, fără vreo utilitate.
Adevăratul bogat este săracul Lazăr, bogat în cele duhovniceşti, căci prin răbdarea cu care a suportat sărăcia, frigul, foamea şi nepăsarea celor din jur, el a dobîndit cu adevărat comoara în cer.
Pilda învaţă limpede că în viaţa aceasta fiecare îşi pregăteşte plata şi răsplata viitoare şi că, pentru a nu se adînci prăpastia dintre aici şi acolo, numai scara milosteniei şi a faptelor vrednice de de numele de creştin n epoate ajuta.
Evaluare
1.Răspunde la următoarele întrebări:
- Cine este adevăratul Stăpîn al întregii lumi?
- Este omul stăpîn desăvîrşit asupra propriei sale vieţi şi asupra lucrurilor sale? De ce da/nu? Comentează.
- De ce trebue creştinul să îngrijească şi de cel neajutorat?
- Cum se face adevărata milostenie?
- Cui fac milostenie cei ce ajută pe cei lipsiţi?
2.Spune cum poţi fi milostiv faţă de :
- colegul de bancă ce lipseşte uneori pentru că nu are cu ce se încălţa;
- vecinul de bloc care nu vede bine;
- un copil de la casa de copii;
- bătrîna care cerşeşte la colţul scolii pentru că nu are ce mînca.
3.Comentează versurile de mai jos:
Dac-aş fi crezut, Iisuse, că tu vii aşa curînd,
Cum m-aş fi luptat cu somnul, să mă afli aşteptînd,
Cum m-aş fi luptat cu lenea, să fiu voia Ta lucrînd;
O, de-aş fi ştiut, Iisuse, că tu vii aşa curînd!
O, de-aş fi crezut, Iisuse, cu adevărat că vii,
Cum Ţi-aş fi ieşit nainte ca la Sfintele Florii,
Cum aş fi-mbrăcat veşmîntul sfintei Tale cununii,
O, de-aş fi crezut, Iisuse, cu adevărat că vii!
O, de-aş şti măcar acuma cum mă vrei Tu de curat,
De-aş putea de-acuma crede că Tu vii ne-ntîrziat,
Să mă pot măcar de-acuma pregăti cu-adevărat,
Ca să nu m-alungi, Iisuse, osîndit şi lepădat!
(Dacă-aş fi crezut..., Traian Dorz)
Reţine:
Viaţa aceasta este una pregătitoare pentru Împărăţia Cerurilor.
Trebuie să folosim în această viaţă prilejul de a ne cîştiga mîntuirea, prin ascultarea şi împlinirea cuvîntului lui Dumnezeu.
În funcţie de faptele săvîrşite acum, vom primi răsplata în ceruri.
-
Urmînd acestei învăţături a Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, Biserica i-a îndemnat întotdeauna pe creştini la milostenie şi la fapta cea bună faţă de cei săraci şi lipsiţi, bolnavi şi neajutoraţi.
-
Primele spitale, orfelinate, azile de bătrîni şi şcoli au luat naştere pe lîngă biserici sau în mănăstiri.
-
Creştinii şi-au împărţit întotdeauna pîinea cu cei flămînzi şi lipsiţi. Ei dau de pomană şi ajută pe cei nevoiaşi pînă astăzi, fiecare după puterea şi dragostea sa.
|