Capitolul XVI religiile din china antică

Referitor la grotele sacre, vezi nota 42 şi P. Faure, „Speleologie cretoise et humanisme" (Bulletin de l'Association Guillaume Bude, 1958, pp. 27-50); id., Fonction des cavernes cretoises (Paris, 1964), pp. 162 sq., despre grota de la Skoteino ca loc de iniţiere.

Despre labirint şi funcţia sa iniţiatică, vezi W. A. Mathews, Mazes and Labyrinths: A General Account oftheir History and Development (Londra, 1922); W.F. Jackson Knight, Cumaean Gates: A Reference ofthe Sixth Aeneid to the Initiation Pattern (Oxford, 1936); K. Kerenyi, Labyrinth-Studien (Ziirich, 1950); Oswald F. A. Menghin, „Labirinthe, Vulvenbilder und Figurenrapporte in der Alten und Neuen Welt. Beitrage zur Interpretation prăhistorisches Felsgraphik" (în Beitrăge zurAlten Geschichte und deren Nachleben: Festschrift Franz Altheim, Berlin, 1969,1, pp. 1-13); Philippe Borgeaud, „The Open Entrance to the Closed Palace of the King: The Greek Labyrinth in Context" (HR, 14, 1974, pp. 1-27).

Este important de semnalat lipsa aproape totală a construcţiilor semănând cu ceea ce va fi mai târziu templul clasic. Unicul exemplu de sanctuar public este acela de la Gournia; dar şi el, după M.P. Nilsson, derivă din cultul domestic. Chiar ritualurile de tip agrar erau celebrate în curţile Palatelor.

41. Despre zeiţele goale, vezi Ch, Picard, Rel. prehell., pp. 48 sq., III sq., M.P. Nilsson, op. cit., pp. 397 sq. Referitor la cultele vegetaţiei, cf. A.W. Persson, pp. 25 sq.; Ch. Picard, op. cit., pp. 191 sq.

Despre rolul religios al taurului şi al coridelor sacre, cf. A.W. Persson, pp. 93 sq. şi bibliografie critică la Ch. Picard, p. 199; în plus, J. W. Graham, The Palaces of Crete, pp. 73 sq.

Cu privire la securea dublă, cf. Ch. Picard, pp. 200-201; Hutchinson, Prehistoric Crete, pp. 225 sq.

Despre mormântul regelui-preot din Cnossos, cf. C.F. Lehman-Haupt, „Das Tempel Grab des Priesterko'nigs zu Knossos" (KKo, 25,1932, pp. 175-176); Ch. Picard, op. cit., p. 173.

Despre sarcofagul de la Haghia Triada, vezi R. Paribeni, „II sarcofagio dipinto di Haghia Triada" (Monumenti Antichi publicaţi per cura deliu reale Accademia dei Liricei, 19, pp. 5-86, pi. I-III) şi reproducerile în J. Harrisson, Themis (Cambridge, 1912, ediţia a 2-a, 1927), fig. 31-38, pp. 159, 161-177; F. von Duhn, „Der Sarkophage aus H. Triada" (ARW, 12, 1909, pp. 161-185); M.P. Nilsson, Minoan-Mycenian religion, pp. 426-443; Ch. Picard, op. cit., pp. 107 sq., 168 sq.

42. Cu privire la continuitatea structurilor preelenice, vezi Charles Picard, op. cit., pp. 201 sq.; M.P. Nilsson, op. cit., pp. 447-^49; R.W. Hutchinson, op. cit., pp. 199 sq.

„în general, asistăm la o prelungire mai mult sau mai puţin conservatoare [...) a panteonului minoean şi a lumii fiinţelor supranaturale, anterioare epocii miceniene" (Picard, p. 252). Eminentul arheolog a scos în evidenţă faptul că amenajările templelor „de mistere" derivă din instalaţiile găsite în Creta preelenică: „există bariere, părţi cu intrare rezervată, abată, adyta; cislii, încă îngropaţi în sol, ai acelor «temples repositories» de la Cnossos, au precedat cistii de la Eleusis; sipete sacre devenite mobile, dar în care zeiţele puteau sălăşlui. La Malia un mare kernos circular, cu mici cupe pentru ofrande, era fixat în pavajul de piatră al palatului, în contact direct cu pământul; s-a observat cu justeţe analogia unor asemenea dispozitive cu acelea din necropola regală de la Malia, chiar; avem acolo instrumentarul esenţial al unui cult totodată agrar şi funerar, mobilierul sacru al ceremoniilor, se pare, mistice, în cinstea unei mame-Pământ, ocrotitoare atât a celor vii cât şi a morţilor" (op. cit., p. 142). Cf. § § 97-99.

P. Faure o consideră pe Britomartis zeiţă-patroană la Skoteino; astfel „ne dăm seama de acele fapte de cult întâlnite acolo, inclusiv aspectele moderne, cum ar fi sărbătorirea Sfintei Paraschevi" („Speleologie cretoise et humanisme", p. 40). Cu privire la Britomartis, vezi şi Willetts, Cretan Cults and Festivals, pp. 179 sq.

Despre influenţele egiptene (psihostasie, mumifierea parţială a corpurilor, adoptarea măştilor de aur etc.), vezi Picard, pp. 228 sq., 279 sq. Măştile din aur aveau drept scop transformarea defunctului într-o fiinţă supranaturală cu trăsături incoruptibile, asemănătoare statuilor zeilor; ibid.,p. 262.

43. în legătură cu istoria şi cultura hittiţilor, cf. A. Goetze, Klein-asien (ediţia a 2-a, 1954; ultima tipărire, 1972). Despre hurriţi, cf. E. A. Speiser, „The Hurrian participation in the civilisation of Mesopotamia, Syria and Palestine"

(Cahiers d'Histoire Mondiale, l, 1953, pp. 311-327); FI. împăraţi, / Hurriţi (Firenze, 1964); R. de Vaux , „Leş Hurrites de l'histoire et Ies Horites de la Bible" (Revue Biblique, 74, pp. 481-503).

Pentru textele cuneiforme hittite şi traducerile lor publicate până în 1958, vezi E. Laroche, „Catalogue des textes hittites", Revue Hittite et Asianique, XIV, 1956, pp. 33-38; 69-116; XV, 1957, pp. 30-89; XVI, 1958, pp. 18-64.

Textele cele mai importante au fost traduse de A. Goetze, în ANET, pp. 120-128, 201-211, 346-364, 393-404, şi de H. Giiterbock, E. Laroche, H. Otten, M. Vieyra si alţi autori, a căror bibliografie se află în O.R. Gurney, op. cit., p. 224. Cea mai recentă traducere franceză este cea a lui Maurice Vieyra în lucrarea Leş religions du Proche-Orient (1970), pp. 525-566.

Dintre prezentările generale ale religiei hittite, semnalăm R. Dussaud, „La religion des Hittites et des Hourites", în E. Dhorme şi R. Dussaud, La religion de Babyionie etc., pp. 333-353; H. Giiterbock, „Hitlite Religion", în Forgotten Religions,

Tabloul problemelor

660

ed. V. Ferm (New York, 1950), pp. 81-109; ici., „Hittite Mythology", în Mythologies ofthe Ancient World, ed. S.N. Kramer (1961), pp. 141-179; H. Otten,„Die Religionen des Allen Kleinasien", în Handbuch der Orientalisiik Bd. VIII, 1964,pp. 92-116; Maurice Vieyra, „La religion de FAnatolie antiquc", în Histo'ue des religions, I, pp. 258-306. Cartea lui Giuseppe Furlani, IM Keligione degli Hittiti (Bologna, 1936), este încă utilă, deşi autorul — după cele ce spune Guterbock („Hitt. Rel.", p. 109) — ar fi avut acces doar la traducerile, puţin numeroase în epocă, din texte hittite.

Vezi şi E. Laroche, Recherches sur Ies noms des dieux hittite s (Paris, 1947); id.. „Tessub, Hebat et leur cour", Journal of Cuneiform Studies, II, 1948, pp. 113-136; id., „Le pantheon de Yazilikaya", ibid., VI, 1952, pp. 115-123.

O prezentare sumară a zeilor şi miturilor hittite, vezi la Einar von Schuler, W.d.M., I,pp. 172-76 (zei şi zeiţe), 196-201 (divinităţi solare), 208-213 (zei ai furtunii).

Despre rolul religios al regelui, ve/.i O.R. Gurney, „Hitlite Kingship", în Myth, Ritual and Kingship, ed. S.H. Hooke (Oxford, 1958),pp. 105-121.

Cu privire la ritualuri, vezi B. Schwartz, „The Hittite and Luwian ritual of Zarpiya of Kizzuwatna", JAOS, 58, 1938, pp. 334-353; M. Vieyra, „Rites de purification hittites", RHR, 119,1939, pp. 121-153; H. Otlcn, HethitischeTotenrituale (Berlin, 1958). Referitor la Sărbătoarea de Anul Nou (purulli), vezi Volkert Haas, Der Kult von Nerik: Ein Beitrag zur hethitischen Religionsgeschichte (Roma, 1970), pp. 43 sq.

Un ritual de purificare a unei armate după o înfrângere se evidenţiază prin caracterul său arhaic; el comportă sacrificiul unui om, al unui ţap, al unui căţel, al unui purcel. Victimele sunt tăiate în două şi armata trece printre cele două jumătăţi. Cf. O. Masson, „Â propos d'un rituel hittite pour la lustration d'une amice", RHR, 137, 1950, pp. 5-25; O.R. Gurney, The Hittites, p. 151. S-a remarcat analogia cu sacrificiul poruncit de Yahweh când a încheiat legământul cu Abraham (Facerea, 15: 9-18). Trecerea rituală printre cele două jumătăţi ale victimei e cunoscută de numeroase popoare, vezi J.G. Frazer, Folk-lore in the Old Testament (Londra, 1919), I, pp. 393-425; cf., de asemenea, Th. Gaster, Myth, Legend and Custom in the Old Testament (New York, 1969), pp. 363 sq., pentru adăugirile bibliografice. In plus, J. Henninger, „Was bedeutet die rituelle Teilung eines Tieres in zwei Halften?", Biblica, 34,1953, pp. 344-353; Ad. E. Jcnsen, „Beziehungen zwischen dem Alten Testament und der nilotischen Kultur in Afrika", Culture in History, ed. S. Diamond (New York, 1960), pp. 449-466. Despre rugăciune, vezi O.R. Gurney, Hittite Prayers (1940) şi lămuririle aduse de E. Laroche, „La priere hittite: vocabulaire et typologie" (Annuaire, f.cole Pratique des Hautes F.tudes, V-e Section, voi. LXXII, 1964—1965, pp. 3-29).

44. Diferitele versiuni ale mitului sunt analizate de H. Otten, Die Ueberlieferungen des Telipinu-Mythus (Mitt. d. Vorderasiatischaegyptischen Gesellschafl, 46,1, Leipzig, 1943). Comentariu comparativ în Th. Gaster, Thespis (ediţia a 2-a, revăzută, New York, 1961), pp. 295 sq. Vezi şi analiza lui H.G. Guterbock, „Gedanken iiber das Werden des Gottes Telipinu", Festschrift Johannes Friedrich (Heidelberg, 1959), pp. 207-211; id., „Hittite Mythology", pp. 144-148.

După versiunea în care protagonistul este zeul furtunii, marele zeu solar pofteşte la ospăţ „mia de zei", dar deşi toţi mănâncă şi beau, ei nu reuşesc să-şi potolească foamea şi setea. După eşecul primilor săi trimişi, zeul furtunii pleacă în căutarea tatălui său şi îl întreabă cine a păcătuit într-atât încât „sămânţa piere şi toate se usucă?". Marele tată îi răspunde: „Nimeni, dacă nu cumva tu ai păcătuit!" (Giiterbock, „Hittite Mythology", pp. 145-146).

Th. Gasler a evidenţiat mai multe elemente comune scenariilor mitico-rituale ale lui Telipinu şi ale zeilor fertilităţii; cf. Thespis, pp. 304 sq.

45. Despre Illuyanka, vezi A. Goetze, Kleinasien, pp. 139 sq. şi E. v. Schuler, W.d.M., I, pp. 177-178.

Textul care prezintă mitul este precedat de această introducere: „Acestea sunt cuvintele lui Kellas, cel uns (= preotul) de zeul furtunii din (oraşul) Nerik; ceea ce urmează este recitalul sărbătorii purulli a zeului furtunii cerului: când vine vremea rostirii cuvintelor (adică în momentul când se celebrează sărbătoarea) ţara să se îmbogăţească şi să crească, ţara să fie ocrotită, şi dacă ţara se îmbogăţeşte si creşte, să se ţină sărbătoarea purulli" (traducere de M. Vieyra, „Leş religions de l'Anatolie", p. 288; cf. A. Goetze, ANET, p. 125).

Comentariu comparativ la Th. Gaster, Thespis, pp. 256 sq.

46. Despre Kumarbi, vezi H.G. Giiterbock, „The Hittite version of the Hurrian Kumarbi Myths; Oriental Forerunners of Hesiod", American Journal of Archaeology, 52, 1948, pp. 123-124; id., „Hittite Mythology", pp. 155-172; H. Otten, Mythen vom Gotte Kumarbi (Berlin, 1950); P. Meriggi, „I miti di Kumarbi, ii Kronos Humco",Athenaeum, N.S. 31 (Pavia, 1953), pp. 101-115; C. Scott Littleton, „The «Kingship in Heaven» Theme" (Jaan Puhvel, ed., Myth and Law among the Indo-Eumpeans, Univ. of California Press, 1970, pp. 83-121), pp. 93-100.

Despre Ullikummi, vezi H.G. Guterbock, The Song ofUllikummi (New Haven, 1952).

în cartea sa amplă, dar confuza, Das doppelte Gexchlecht (Berlin, 1955), H. Baumann a văzut cum trebuie legătura dintre tradiţiile megalitice, androginism şi tema cosmogonică a separării Cerului de Pământ.

Asupra mitului naşterii oamenilor din pământ, cf. bibliografia înregistrată în M. Eliade, Trăite d'histoire des religions, p. 205. Această temă este, mai cu seamă în Caucaz, abundent atestată; cf. A. von Lowis of Menar, „Nordkaukasische Steingeburtsagen", ARW, XIII, 1901, pp. 509-524. în legătură cu miturile relatând naşterea fiinţelor divine dintr-o petra genitrix (= Mare Zeiţă, matrix mundi), cf. R. Eisler, Weltmantel und Himmelszelt (Miinchen, 1910), II, pp. 411, 727 sq.; M. Eliade, Forgerons et alchimistes, pp. 44 sq., 191.

47. Fragmentele din Istoria feniciană a lui Philon din Byblos privind religia au fost traduse şi comentate de Cari Clemen, Die phonikische Religion nach Philo von Byblos (Leipzig, 1939). Un text cuneiform, publicat şi tradus de W.G. Lambert, descrie succesiunea sângeroasă a cinci generaţii de zei; fiii îşi ucid taţii si mamele, se căsătoresc cu mamele şi surorile lor

661

Tabloul problemelor

si uzurpă pe rând suveranitatea asupra lumii. S-au remarcat unele analogii cu Theogonia lui Hcsiod; cf. W.G. Lambert şi P. Walcot, „A new Babyloniaji Theogony and Hesiod", Kadmos, 4, 1965, pp. 64-72; vezi si C. Scott Littleton, op. cit., pp. 112-114.

Stig Wikander a evidenţiat o paralelă iraniană a miturilor hittite şi greceşti, privind generaţiile divine. Sursa este recentă (este vorba de Shahnameh, epopeea scrisă de Firdusi către A.D. 976), dar eroii — Jamshid, Zohak, Feridun — reprezintă, întrucâtva, versiuni „istoricizate" ale personajelor mitologice Yima, Azi, Dahăka, Thraetaona. Prin urmare, mitul „suveranităţii divine" poate ii considerat ca făcând parte integrantă din tradiţia indo-europeanâ. (Cf. Stig Wikander, „Histoire des Ouranides", CahiersduSud, 36, 1952pp. 8-17.) Dar acest mit nu este atestat la alte popoare indo-europene. Scott Littleton este înclinat să vadă în tradiţiile babiloniene (Enuma elix şi fragmentul tradus de M. Labert) sursa ultimă a tuturor miturilor generaţiilor divine; cf. „The «Kingship în Heaven» Theme", pp. 109 sq.

48. Pentru istoria Palestinei după epoca Bronzului Vechi, vezi P. Garelli, Le Proche-Orient AxiaiU/ne des originea aux invasions des Peuples de la Mer, Paris, 1969, pp. 45 sq.; B. Mazur, „The Middle Bronze Age in Palestine" (în Israel Explorution Journal [JerusalemJ, 18, 1968, pp. 65-97); R. de Vaux, Histoire ancienne d'Israel, des originea ă l'installation m Canaan, Paris, 1971, pp. 61-121 (bibliografii excelente).

Despre amoriji. vezi S. Moscaţi, /predecessori d'Israele. Studi sulle piu antic/ie genţi semitic/ie in Siria e Palestina (Roma, 1956); I. J. Gelb, „The Early History of the West Semitic PeopJes", Journal of Cuneiform Studies, 15,1961, pp. 27-47; K.M, Kenyon, Amorites and Canaanites, Londra, 1966; R. de Vaux, op. cit., pp. 64 sq.

Săpăturile de la Tel Hariri, antica Mări, au scos la lumina zilei mii de tăbliţe, redactate în dialectul „vechi babilonian" al limbii akkadienc. Ele ne dau numele unui anumit număr de zei, în primul rând 'Anat, Dagan, Addu. Dar, în lipsa textelor mitologice, nu ştim nimic despre credinţele şi concepţiile religioase fundamentale.

Amurru, zeul eponim al amoriţilor, „e un bărbat care nu ştie să-şi aplece genunchii (ca să lucreze pământul), care mănâncă carnea crudă, nu are casă cât trăieşte şi nu este înfăşurat în giulgiu după moarte"; text citat de R. de Vaux, p. 64. Clişee similare vor fi folosite, în cele trei milenii următoare, cu referire la „barbarii" (germani, avari, huni, mongoli, tătari) care vor pune în primejdie marile civilizaţii urbane, din Imperiul roman până în China.

Precizăm că aceşti amoriţi n-au nimic cu amoriţii consemnaţi în Biblie. „Biblia a dat unei părţi a populaţiei preisraelite din Palestina numele de Amurru" (R. de Vaux, p. 68).

Despre civilizaţia şi religia canaaneană, vezi J. Gray, The Canaanites, Londra, 1964; id., The Legacy of Canaan (ediţia a 2-a,Leyden, 1965); Margaret S. Drower, Ugarit (= Cambridge Ancient History, voi. II, cap. XXI, b; 1968; excelente bibliografii); R. de Vaux, op. cit., pp. 123 sq.; Marvin H. Pope şi Wolfgang Rolling, „Die Mythologie der Ugariter und Phonizier", în W.d.M., I, pp. 219-312; O. Eissfeldt, „Kanaanăisch-ugaritische Religion", în Handbuch der Orientulisiik, l Abt., VIII, l, Leiden, 1964, pp. 76-91; A. Jirku, Der Mythus der Kanaanăer, Bonn, 1966; J.C. De Moor, „The Semitic Pantheon of Ugarit" (în Ugarit-Forschungen, II, 1970, pp. 187-228); H. Gese, în H. Gese, Măria Hofner, K. Rudoiph, Die Religion Ahsyriena, Altarabiens und der Mandăer, Stuttgart, I970,pp. 1-232; F. M. Cross, Canaanite Myth and Hebrew Epic (Cambridge, Mass., 1973).

Textele ugaritice editate până la 1965 au fost publicate în transcriere de C.H. Cordon, Ugaritic Text-book, Roma, 1965; cf. id., Ugaritic Literature.A Comprehensive Translation of the Poems and Prose Texts, Roma, 1949; id.,,.Canaanite Mythology", în Mythologies of the Ancient World, ed. S.N. Kramer, pp. 183-215. Alte traduceri consultate: H. L. Ginsberg. „Ugaritic Myths, Epics and Legends", ANET, pp. 129-155; G.R. Driver, Canaanite Mylhs und Legenda, Edinburgh, 1956; A. Jirku, Kanaanăische Myihen und Epen aus Kas Schamra-Ugarit, Giitlersloh, 1962; A. Caquot şi M. Sznycer, „Textes Ougaritiques" (în Leş religions du Proche Orient. Textes et traditions sacres babyloniens, ougaritiques, hhtites, ed. R. Labat, Paris, 1970, pp. 350-458).

Există deja o literatură considerabilă despre religia şi mitologia ugaritică. Bibliografia esenţială este înregistrată de M.H. Pope şi W. Rolling, 6>/>. cit.', H. H. Rowley, Worship in Ancient Israel. Its Forms andMeaning, Londra, 1967,pp. 11 sq.; Georg Fohrer, History of Israelite Religion (1968, trad. engleză, New York, 1972), pp. 42-43; R. de Vaux, op. cit., pp. 136 sq.

Despre El şi rolul său în panteon, vezi; O. Eissfeldt, El im ugaritischen Pantheon, Leipzig, 1951; M. Pope, El in the Ugaritic texts, Leiden, 1955; Ulf Oldenburg, The Conflict between El and Ba 'al in Canaanite Religion, Leiden, 1969, mai alespp. 15-45,101-120, 164-170. Vezi acum F. M. Cross, Canaanite Myth and Hebrew Epic, pp. 20 sq. (critica tezei lui Ulf Oldenburg, n. 51).

Cf. şi CI. F.A. Schaeffer, The Cuneiform Textes of Raa-Shamra-Ugarit, Londra, 1939, pp. 60 sq.; id., „Nouveaux temoignages de culte de El et de Baal â Ras Shamra-Ugarit et ailleurs en Syrie-Palestine" (Syria, 43, 1966, pp. 1-19); figurine de tauri ca atribute ale lui El, găsite în săpături. Cu privire la // (el) ca nume divin, vezi J. J. M. Roberts, The Earliest Semitic Pantheon (Baltimore şi Londra, 1972), pp. 31 sq.; „The picture, then, that the Old Akkadian name give of II is a portrait of a high, but gracious god, who is interested in man's welfare, and who is particularly active in the giving of children. This characterization corresponds in great part to what we know of 'El in the rest of the Semitic World" (op. cit., p. 34).

Despre Dagon, vezi Ed. Dhorme, „Leş avatars du dieu Dagon", RHR, voi. 138, 1950, pp. 129-144; Ulf Oldenburg, The Conflict..., pp. 47-57.

Tabloul problemelor

662

49. Cu privire la Baal, vezi Arvid S. Kapelrud, Baal in the Ras Shamra Texts, Copenhagen, 1952; Hassan S. Haddad, Baal-Hadad: A Study of the Syrian Stortn-God (disertaţie nepublicată, Univ. din Chicago, 1960); U. Cassuto, „Baal aud Moţ in the Ugaritic Texts", Israel Exploration Journal, 12, 1962, pp. 77-86; W. Schmidt, „Baals Tod und Auferstehung", ZRGG, 15, 1963, pp. 1-13; Ulf Oldenburg, The Conflict..., pp. 57-100, 122-142, 176-177; M. Pope şi W. Rolling în W.d.M., I, pp. 253-269 (cu bibliografia principalelor texte traduse şi interpretarea lor, pp. 168-69); J. C. de Moor, The Seasonal Pattern in the Ugaritic Myth of Ba'lu (= Alter Orient und Altes Testament, 16), Neukirchen-Vluyn, 1971; şi, mai ales, F.M. Cross, Canaunite Myth and Hebrew Epic, pp. 1 12 sq. (Baal şi 'Anat), 147 sq. (teofaniile lui Baal şi Iahve).

Despărţirea primei perechi divine, ca urmare a răpirii lui Aşerat de către Baal, pare să reiasă din scena următoare: când Baal o trimite pe Aşerat înaintea lui El ca să-i ceară un palat, El „tresaltă de bucurie" şi întreabă: „De ce a venit Născătoarea Zeilor?. .. O mână dragostea pentru zeul El?" Dar, Aşerat îi răspunde: „Regele nostru este 'Al'yan Baal , Judecător peste noi, şi nu e nimeni deasupra lui" (Ugaritic Manual, § 51; traducere de U. Oldenburg, p. 1 18). Abia mai târziu, când Baal îi ucide pe cei 77 de Fii ai lui Aşerat, zeiţa se apropie de El şi îl aţâţă la răzbunare.

Yam este identic dragonului ofidian (tannîn) Lotan, Leviathanul din Vechiul Testament. Cf. Psalmul 73: 18 „tu care ai zdrobit capul Leviathanului". Apocalipsa (12:3 sq.) evocă „un Balaur roşu ca focul, cu şapte capete...", în legătură cu Yam vezi, între alţii, J. Gray, op. cit., pp. 26 sq.; Oldenburg, pp. 32-34, 134-137, şi studiul comparativ al lui Th. Gaster, The s pis, pp. 1 14 sq.

Despre Koshar-wa-Hasis, vezi comentariile lui Gaster, op. cit., pp. 161 sq.

50. Despre zeiţa 'Anat, vezi, în plus, lucrările consacrate lui Baal, Arvid S. Kapelrud, The Violent Goddes Anat in the Ras Shamra Texts, Oslo, 1969; M. Pope, W.d.M., pp. 235-241; Wolfgang Helck, Betrachtungen zur grossen Gottin und den ihr verbundenen Gottheiten (Munchen şi Viena, 1971), pp. 151 sq., 200 sq.

în privinţa asemănărilor dintre 'Anat şi Durgă, cf. Walter Dostal, „Ein Beitrag zur Frage des religiosen Weltbildes des friihesten Bodenbauer Vorderasiens" (Archivfiir Volkerkunde, XII, 1957, pp. 54-109), pp. 74 sq.

Despre „canibalismul" zeiţei 'Anat (ea devoră cadavrul lui Baal), vezi Charles Virolleaud, „Un nouvel episode du mythe ugaritique de Baal" (Comptes-rendus de l' Academie des Inscriptions et Belles-Lettres, 1960, pp. 180-186), şi observaţiile lui Michael C. Astour, „Un texte d'Ugarit recemment decouvert et şes rapports avec I 'origine des cultes bacchiques grecs", RHR, voi. 154, 1963,pp. 1-15; id.,Hellenosemitica (Leiden, 1964; reeditare cu corecţii şi note suplimentare, 1967), pp. 170 sq.; W.F. Albright, Yahveh and the Gods ofCanaan (New York, 1 968), pp. 1 31 sq..

Cu privire la raporturile 'Anat-Aştarte, cf. J. J, M. Roberts, The Earliest Semitic Pantheon, pp. 37 sq.; Wolfgang Helck, Betrachtungen, pp. 155 sq. Zeiţa Astarte pare să fie un dublu al lui 'Anat şi aproape nu joacă nici un rol. „Un nou text mitologic i-a acordat importanţă şi i-a subliniat caracterul războinic şi rolul ei de protectoare a justiţiei şi dreptăţii" (R. de Vaux, op. cit., p. 145, referindu-se la un text publicat de Charles Virolleaud, l£ Palais Royal d'Ugarit, voi. V, şi la comentariul lui W. Hermann, „Astart", Mitt.fur Orientforschung, 15, 1969, pp. 6-55).

Despre simbolismul cosmologic al palatului-templu, vezi M. Eliade, Le mythe de l'e'ternel retour (ediţie nouă, 1969), pp. 1 7 sq.; id., „Centre du Monde, Temple, Maison" (în Le symbolisme cosmique des monuments religieux, Serie Orientale Roma, XIV, Roma, 1957, pp. 57-82); Ananda Coomaraswamy, „The symbolism of the Dome", Indian Historical Quarterly, 14, 1938, pp. 1-56; Loren R. Fisher, „Creation at Ugarit and in the Old Testament", Vetus Testamentum, XV, 1965, pp. 313-324; cf., de asemenea, U. Cassuto, „II palazzo di Ba'al nella tavola II AB di Ras Shamra", Orientalia, N. S. 7, 1938, pp. 265-290; A. S. Kapelrud, „Temple Building, a Task for Gods and Kings", Orientalia, 32 (1963), pp. 56-62.

51. Despre Moţ, vezi acum Ulf Oldenburg, op. cit., pp. 35-39; M. Pope, în W.d.M., I, pp. 300-302; F.M. Cross, op. cit., pp. 116 sq. Cf. şi U. Cassuto, „Baal and Moţ in the Ugaritic Texts", Israel Exploration Journal, 12, 1962, pp. 77-86.

Despre Athar, cf. J. Gray, „The Desert God 'Attr in the Literature and Religion ofCanaan", JNES, 8, 1949, pp. 72-83; A. Caquot, „Le dieu 'Athtar et Ies textes de Ras Shamra", Syria, 35, 1958, pp. 45-60; U. Oldenburg, op. cit., pp. 39-45.

52. Despre cultul lui Baal la Ugarit, vezi A. S. Kapelrud, Baal in the Ras Shamra Texts, pp. 18 sq., id., The Ras Shamra Discoveries and the Old Testament (Normau, 1963); cf. şi J. Gray, „Sacral Kingship in Ugarit", în Ugaritica, VI (Paris, 1969), pp. 289-302. Elementele arhaice specifice cultelor fertilităţii abundă: phalli în piatră, imagini ale zeiţei-goale, Baal tauromorf; unii preoţi purtau coarne şi măşti de animale (cf. Schaeffer, op. cit., p. 64, pi. X, fig. 2).

Despre sacrificiul public săvârşit de bărbaţi şi femei (si regele şi regina) în expierea păcatelor mărturisite, vezi A . Caquot, „Un sacrifice expiatoire â Ras Shamra", RHPR, 42, 1962, pp. 201-211.

După cum remarcă R. de Vaux, op. cit., p. 146, sacrificiile canaaneene şi sacrificiile israelite „aveau un ritual comun; de pildă, holocaustul profeţilor lui Baal şi cel al lui Ilie pe Cârmei se pregătesc în acelaşi mod. l Regi, XVIII".

Despre cultul canaancan, vezi G. Fohrer, History of Israelite Religion, pp, 57 sq., cu indicaţii bibliografice recente.

Despre conflictul dintre Iahve şi Baal, vezi bibliografia înregistrată mai jos, § 60.

Referitor la poemele epice despre Keret si Aqhat-Danel, şi paralelele lor greceşti, cf. Cyrus A. Cordon, 77?^ common background of Greek and Hebrew Civilizations (New York, 1965),pp. 128 sq. ( Autorul vede în poemul despre Keret „cel mai vechi exemplu cunoscut al motivului Elenei din Troia", motiv de origine indo-europeană, atestat în India şi Grecia, dar necunoscut în Mesopotamia şi în Egipt: pp. 132 sq.) în această problemă, vezi şi Michael C. Astour, Hellenosemitica (ediţia a 2-a, 1967), care explică împrumuturile reciproce si analogiile dintre iumea siro-palestiniană şi lumea greacă, prin condiţiile lor geografice şi idiosincrasiile politice: „Both were broken, geographicaily dismembered territories without a central axis. This broughî about similar state formations and internai orders [.. . |. The Greek and the West-Semitic worlds