Capitolul XVI religiile din china antică

După V. M. Apte, încă din vremea redactării primelor nouă cărţi din Rig Veda, „societatea era concepută ca fiind compusă din preoţi, militari, crescători de animale şi dacă aceste clase nu erau încă desemnate sub numele lor de brahmana, ksatriya şi vaisya, substantivele abstracte, nume de noţiuni, din care aceste nume de oameni au derivat, erau deja alcătuite într-un sistem ierarhic definind distributiv principiile celor trei activităţi: brahman (neutru) «ştiinţă şi întrebuinţare a legăturilor mistice dintre părţile realului, vizibil sau invizibil», ksatră «putere», vis, «ţărănime» şi totodată «aşezare organizată»; si, la plural; vi'sah, «organizare a unui popor în grupe sociale şi locale»" (G. Dumezil, L'ideologie tripartie, p. 8, rezumându-l pe V.M. Apte, „Were castes formulated in the age of the Rig Veda?", Bull. of the Decan College, Research Institute, II, pp. 34-46). Georges Dumezil regăseşte schema tripartită în succesiunea primilor regi romani: 1) Romulus, suveran redutabil (de tip Varuna); 2) Numa cel înţelept, întemeietorul cultelor şi al legilor (de tip Mitra); 3) Tullus Hostilius, războinic prin excelenţă (Indra; Marş); 4) Ancus Marcius, rege paşnic, sub care se dezvoltă populaţia romană şi bogăţia (Quirinus); cf. Heur et Malheur du guerrier, pp. 15 sq.

667

64. Despre pătrunderea arienilor în India, vezi K. Jettmar, „Zur Wanderungsgeschichte der Iranier" (Die Wienner Schule (ier Volkerkunde, Festschrift zum 25 jăhrigen Bestand, Viena, 1956, pp. 327-349); P. Bosch-Gimpera, „The Migration Route of the Indo-Aryans", JIES, l, 1973, pp. 513-517. Vezi, de asemenea, East and West, 21, nr. 1-2, 1971, pp. 14 sq.

Cea mai veche cultură ariană din India este examinată în lucrarea publicată în colaborare cu R.C. Majumdar, History andCulture of the Indian people, voi. I: The vedic Age (Londra, 1951; excelente bibliografii).

Rolul arienilor în distrugerea finală a civilizaţiei luduşului este discutat de Şir Mortimer Wheeler, The Indus Civilization (ediţia a 3-a, Cambridge, 1968), pp. 132 sq.; R. Heine-Geldern, „The Corning of the Aryans and the end of the Harappa culture", Mân, 56, 1956,pp. 136-140; Bridget şi Raymond Allchin, The Birth of Indian Civilization (Baltimore-Maryland, 1968), pp. 154 sq.; Walter A. Fairservis Jr., The Roots ofAncient India (New York, 1971), pp. 345 sq. Cf., de asemenea, G.D. Kumar, „The Ethnic Components of the Builders of the Indus Valley Civilization and the Advent of the Aryans", JIES, I, 1973, pp. 66-80.

în ce priveşte riturile legate de ocuparea unui teritoriu, c f. Ananda K. Coomaraswamy, The Rig Veda as Land-nama-B6k (Londra, 1935).

Cronologia relativă a imnurilor, şcolilor si trecerea în revistă a celor patru culegeri — Rig Veda, Yajur Veda, Sămaveda, Atharva Veda — sunt prezentate într-o manieră concisă de către L. Renou, L'Inde classique, voi. I (Paris, 1947), pp. 270 sq. Traducerile diverselor texte vedice sunt înregistrate de Nurvin J. Hein în Charles J. Adams Ed., A Reader's Guide to the Great Religions (New York şi Londra, 1965), pp. 49-50. Traducerile franceze sunt menţionate de Jean Varenne, Le Veda, premier livre sacre' de Vinde (Paris, 1967), voi. I, pp. 36-38. Cele mai importante sunt cele ale lui Louis Renou, Hymnes etprieresdu Veda (1938); La poesie religieuse de l'Inde antique (1942); Hymnes speculatifs du Veda (1956) — şi traducerile lui Jean Varenne, publicate în Le Veda, voi. I—II. Vezi, de asemenea, Victor Henry, Leş livres VII ă XII de l'Atharva Veda (Paris, 1892-1896); P.E. Du mont, L'agnihotra (Baltimore, 1939).

Indispensabilă, traducerea lui K.F. Geldner, Der Rig Veda, 3 voi. (Cambridge, Mass. 1951).

Pentru o istorie a interpretărilor religiei vedice, vezi L. Renou, Religions ofAncient India (Londra, 1953), pp. 7 sq. Lucrarea lui A. Bergaigne, La religion vedique d'apres Ies hymnes du Rgveda, I-IJJ (Paris, 1878-1897), rămâne încă neegalată. Se pot consulta cu folos, Maurice BloomfieJd, The Religion of the Veda (New York, 1908); A. A. Macdonell, Vedic Mytlwlogy (Strasbourg, 1897); H. Oldenberg,/La religion du Veda (trad. franceză, 1903); A. Hillebrandt, Vedische Mythologie (ediţia a 2-a, Breslau 1929); A.B. Keith, The Religion and Philosophy of the Veda and Upanishads, 2 voi. (Cambridge, Mass., 1925).

Louis Renou a prezentat o istorie concisă a vedismului în Religions ofAncient India, pp. l--45. Vezi, de asemenea, de acelaşi autor, L'Inde classique, pp. 314-372; Le destin du Veda dans l'Inde (= fttudes vediques, voi. VI, 1960).

Lucrarea cea mai recentă, cu o bogată bibliografie, este cea a lui J. Gonda, Leş religions de l'înde, I: Vedisme et hindouisme ancien (trad. france/ă, Payot, 1962). Vezi, de asemenea, J. Gonda, The vision of the Vedic poets (La Haye, 1965); id,, Loka: World and heaven in the Veda (Amsterdam, 1966); P. Horsch, Die vedische Găthă und Sloka-Literatur (Berna, 1966).

65. Despre devii şi asurii epocii vedice se poate consulta încă studiul lui T. Segerstedt, „Leş Asuras dans la religion vedique" (RHR, 55, 1908, pp. 157-203, 293-316); dar teza generală — identificarea Asurilor cu locuitorii primitivi ai Indiei — este contestabilă. Vezi şi P. von Bradke, Dyâus Asura, Ahură Măzdă und die Asuras (Halle, 1885). După von Bradke, cuvântul asura figurează de 71 de ori în Rig Veda (de 57 de ori la singular, de patru ori la dual şi de zece ori la plural); la fiecare zece ori de prezenţă a cuvântului la plural, de opt ori el are un sens ostil devilor; dimpotrivă, la singular doar de patru ori are cuvântul această semnificaţie ostilă (op. cit., p. 22). Vezi, de asemenea, Herman Guntert, Der arische Weltkonig und Heiland (Halle, 1923), pp. 101 sq.

Conflictul dintre Deva şi Asura pentru suveranitatea lumii este pentru prima oară prezentat din plin în Brahmana; cf. Sylvain Levi, La doctrine du sacrifice dans Ies Brăhmanas (Paris, 1898), pp. 27—61.

în legătură cu semnificaţia cosmogonică a conflictului Deva-Asura, cf. F. B J. Kuiper, „Basic Concept of Vedic Religion", HR, 15,1975, pp. 107-120. Despre identificarea Varuna-Vrtra, cf. Bergaigne, Rel. Vedique, III, pp. 113, 128, 147. Pentru o interpretare metafizică a cuplului deva-asura, vezi A. K. Coomaraswamy, „Angel and Titan: An essay in Vedic Ontology", JAOS,55, 1935, pp. 373-419.

66. Despre Varuna, vezi bibliografiile înregistrate în M. Eliade, Trăite d'histoire des religions (ediţia 1975), pp. 68 sq., 108, şi Images et symboles (1952), pp. 124-130; de adăugat, G. Dumezil, Mitra-Varuna (ediţia a 2-a, 1948), în special pp. 83 sq., 116 sq.;]. Gândii, Leş religions de l'Inde, Lpp. 93-106; H. Liiders, Varuna (Gottingen, 1951-l 959), în special voi. II: Varuna und dus Rta. Despre rta, cf. bibliografia recentă în J. Gonda, op. cit., p. 98, n. 3. Lui rta i se opune pe plan etic anrta, „dezordine", „minciună", şi, pe plan cosmic, nirrti, „desfacere". Vezi, de asemenea, H. de Glasenapp, La philosophie indienne (trad. franceză, Payot, 1951), p. 33.

Cu privire la „retragerea" lui Varuna ca urmare a popularităţii lui Indra, vezi L. Renou, Religions ofAncient India. pp. 20 sq.

Despre măyă în epoca vedică, cf. G. Dumezil, „Ordre, fantaisie, changement dans Ies pensees archaiques de J'Inde et deRame" (Rev.Et. Latines, 32, 1954,pp. 139-162), în special pp. 142-150, cu o bogată documentaţie. De adăugat J. Gonda, Four Studies in the Language of the Veda (La Haye, 1959), pp. 119-194; id., Change and Continuity in Indian Religion (1965), pp. 164—197. A. Bergaigne, La religion vedique, III, pp. 80 sq., a studiat celelalte fiinţe divine care au măyă lor; Agni, Soma, Tvaştr, etc.; cf., de asemenea. M. Eliade, Images et symboles, pp. 130 sq.

Tabloul problemelor

668

Despre originea mitică a lui dharma, cf. Paul Horsh, „Vom Schopfungsmythos zum Wellgesctz", Axicitische Studien, 21.1967,pp.31-61.

Cu privire la solidaritatea structurală Varuna-Vrtra, si în general, consubstanţialitatea zeilor-şerpi, cf. M. Eliade, Images et symboles, pp. 128 sq.; Mephistopheles et l'androgyne, pp. 111 sq.; A. Coomaraswamy, „Angel and Titan: An Essay in Vedic Ontology" (JAOS, 55, 1935, pp. 373-419). Kuiper a arătat că în Rig Veda, unde este conceput ca sprijinind Cerul şi Pământul printr-o axă cosmică, Varuna îndeplineşte funcţia pe care o va avea mai târziu Şarpele Seşa; cf. IU, 8, 1964, pp. 108, 116, 118. Despre asimilarea lui Varuna cu Şerpii în Mahăbhărata, cf. Gosta Johnsen, „Varuna and Dhrtarăstra" (IU, 9, 1966, pp. 245-265), în special pp. 260-261.

67. Ambivalenţa lui Varuna nu este o excepţie; cf. L. Renou,„L'ambiguite du vocabulaire du Rgvcda", J A, 231,1939, pp. 161-235; id., Religions of ancient India, pp. 20 sq. Cu privire la ambivalenţa lui Soma, cf. M. Eliade, Mephistopheles et l'androgyne (1962), p. 110. Vezi, mai jos, § 68, despre „fraternitatea" Indra-Vrtra,

Despre Mitra, cf. H. Giintert, Der arische Weltkonig und Heiland (Halle, 1923), pp. 49 sq., 120 sq.; G. Dumezil, Mitra—Varuna, pp. 79 sq., cu bibliografie; J. Gonda, Leş religions de l'înde. I, 103 sq., cu bibliografie; id., The Vedic God Mfra(Leiden, 1972).

Despre Aryaman, cf. P. Thieme, Der Fremdling im Rg Veda (1938); id., Mitra and Aryaman (Transactions of the Connecticut Academy of Arts and Sciences, 1957, voi. 41, pp. 1-96); G. Dumezil, l^e troisieme souverain, essai sur le dieu indo-iranien Aryaman (Paris, 1949); id., Leş dieux des Jndo-Europeens (1952), pp. 40-59; id., L'ideologie tripartie des Indo-Europeens (Bruxelles, 1958), pp. 68, 108-118.

Despre Aditi şi fiii ei Aditiaşi, cf. G. Dumezil, Deesses latines et mythes vediques, 1956, pp. 90 sq.; J. Gonda, Some Observations in the relations between „Gods" and „Powers" in the Veda (La Haye, 1957), pp. 76 sq.; id., Leş religions de l'înde, L pp. 104 sq., cu bibliografie.

68. Un expozeu succint asupra lui Indra, vezi în J. Gonda, Leş religions de l'Inde, l, pp. 70-81 (cu bibliografie); H. Lommel, Der arische Kriegsgott (Frankfurt pe Main, 1939); G. Dumezil, Heur et Malheur du Guerrier (1969), în special pp. 63 sq., 112, sq.; E. Benveniste-L. Renuu, Vrtra et Vrthragna, etude de mythologie indo-irunienne (1934).

Despre rolul cosmogonic al lui Indra, vezi Morman W. Brown, „The Creation Myth of the Rig Veda" (JAOS, 62, 1942, pp. 85-98); M. Eliade, Le mythe de l'eîernel retour, pp. 40 sq.; Stella Kramrisch, „The Triple Structure of Creation intheRgVeda"(HR,2, 1960, pp. 140-175,256-285),în special pp. 140-148; F.B.J. Kuiper, „Cosmogony and Conception: A Query" (HR, 10, 1970, pp. 91-138), în special pp. 98-110.

Despre lupta dintre un rege învingător şi un dragon, vezi Eliade, Le mythe de l'eternet retour, pp. 68 sq.; Theodor H. Gaster, Thespis (New York, 1950), pp. 141 sq.; J. Fontenrose, Python (Berkeley-Los Angeles, 1959); F.R. Schroder, „Indra, Thor und Herakles", Zeit. f. deutsche Philologie, 76 (1957), pp. 1-41; V. Ivanov şi V. Toporov, „Le mythe indo-europeen du dieu de l'orage poursuivant Ie serpent; reconstruction du schema" (Echange et communication, Me'langes C. Levi-Strauss, Paris, 1969).

Cu privire la funcţia exemplară a luptei Indra-Vrtra, cf. F.B.J. Kuiper, „The ancient aryan verbal contest" (IU, 4, 1960,pp. 217-281). Despre măruţi, vezi Stig Wikander, Der arische Mănnerbi

N-am discutat anumite mituri paralele care îl opun pe Indra monstrului Tricefal (fiul lui Tvastr) sau lui Namuci. G. Dumezil regăseşte acelaşi scenariu la romani, în Grecia şi în Scandinavia; cf. Heur et malheur du guerrier, pp. 33 sq., 63 sq. Lupta exemplară dintre Indra şi Vrtra va da naştere mai târziu unei interpretări îndrăzneţe, pregătită de altfel de către concepţia vedică a ambivalenţei şi bipolarităţii divine. Zeul luptător devine „fratele" Dragonului, pentru că acesta din urmă a fost creat de către Tvastr, total lui Indra. într-adevăr, potrivit mitului, Tvaştr ar fi omis să-1 invite pe fiul său la un sacrificiu soma. Dar Indra, izbutind să vină în preajma sacrificiului, şi-a însuşit cu forţa soma. Furios, tatăl său a a/vârlit pe foc ceea ce mai rămăsese din băutura divină, strigând: „Creşti şi fii vrăjmaşul lui Indra!" Din acest rest de soma azvârlit pe foc a luat naştere Vrtra (Taitt. Şam., II, 4, 12, şi 5, l sq.; Kausitaki Br., XV, 2-3). Dar acesta a început să-i înghită pe zeii Agni şi Soma, şi celelalte divinităţi s-au înspăimântat. Alarmat, Tvaşlr îi înmânează fulgerul lui Indra, asigurându-i astfel victoria finală. Satapatha Brahmana (1,6,3) consemnează un detaliu profund semnificativ: învins, Vrtra se adresează lui Indra cu următoarele cuvinte: „Nu mă lovi, căci tu eşti acum ceea ce eram eu".

Asemenea mituri, şi exegeza lor teologică, „revelă un aspect mai puţin cunoscut, deoarece e mai puţin evident, al istoriei divine. Aproape că s-ar putea spune că este vorba de o «istorie secretă» a Divinităţii, care nu devine inteligibilă decât iniţiaţilor, adică acelora care cunosc tradiţiile şi înţeleg doctrina. «Istoria secretă» vedică revelă pe de o parte consanguinitatea Devilor şi Asurilor, faptul că cele două clase de fiinţe supraumane s-au născut din unul şi acelaşi principiu; pe de altă parte, ea dezvăluie coincidentia oppositorum din structura profundă a divinităţilor, care se arată pe rând sau simultan, binevoitoare şi teribile, creatoare şi distrugătoare, solare şi ofidiene (adică manifestate şi virtuale) etc. Recunoaştem efortul spiritual indian de a degaja un principiu unic de explicare a Lumii, de a ajunge la o perspectivă în care contrariile se resorb şi opoziţiile se anulează" (M. Eliade, Mephistopheles et l'androgyne, p. 115). Referitor la această problemă vezi, de asemenea, Conrado Pensa, „Considerazioni sul tema della bipolaritâ nelle religioni indiane" (Gururăjamahjarika, Studi in Onore di Giuseppe Tucci, Napoli, 1974, pp. 379-409).

669

Tabloul, problemelor

69. Imnurile către Agni au fost traduse şi comentate de L. Renou, £tudes vediques et pâniniennes, voi. XII-X1V (Paris, 1964-1965). în legătură cu Agni se vor consulta capitolele respective din lucrările lui A. Bergaigne, H. Oldenberg, A. Hillebrandt, A. B. Keith, A. A. Macdonell (Vedic Mythology) şi J. Gonda.

Despre sacralitatea focului domestic în concepţiile indo-europene, cf. Schrader-Nehring, Reallexikon, I, pp. 495 sq.; II, 239 sq., 475 sq.

Cu privire la cultul focului sacru la indo-iranieni, vezi Stig Wikander, Feuerpriester in Kleinasien und Iran (Lund, 1946).

Cu privire la Agni ca „foc erotic", în special în epoca postvedică, vezi Wendy Doniger O'Flaherty, Ascelic.ism and Erotidsm in the Mythology of Siva (Oxford, 1973), pp. 90-110.

70. Imnurile consacrate lui Soma au fost traduse şi comentate de L. Renou, Etudes vediques et păniniennes, voi. VIII şi IX (Paris, 1961). Vezi şi S.S. Bhawe, The Soma-hymns ofthe Rgveda, I-II (Baroda, 1957-1960). Toate informaţiile privind planta soma, din Rig Veda până la textele recente, se află în A. Hillebrandt, Vedische Mythologie (voi. I, ediţia a 2-a), pp. 193-498; cf., de asemenea, Wendy Doniger O'Flaherty, „The post-Vedic History ofthe Soma Plani", în R. Cordon Wasson, Soma, Divine Mushroom of Immortality (New York, 1968), pp. 95-147. în lucrarea sa, R.G. Wasson încearcă să demonstreze că planta originară soma era ciuperca Amanitamuscaria; cf. rezumatul lui F. B. J. Kuiper,în IU, XII, 1970, pp. 279-285, şi răspunsul lui R.G. Wasson, ibid., pp. 286-298. Vezi şi critica lui John Brough, „Soma and Amanita muscaria" (BSOAS,34,1971,pp. 331-362) şi Paul Demieville, T'oung-Pao, 56,1970,pp. 298-302 (despre datele privind răspândirea somei în China prebuddhistă).

Despre zeul Soma, cf. capitolele respective în lucrările lui A. Bergaigne, H. Oldenberg, A.B. Keith şi J. Gonda. Cf., de asemenea, N.J. Shende, „Soma in the Brăhmanas ofthe Rgveda", în JAS Bombay, 38, 1963, pp. 122 sq.; J. Gonda, „Soma, amrta and the moon" (în Change and Continuity in Indian Religion, La Haye, 1965, pp. 38-70).

Despre furtul somei, cf. David M. Knipe, „The Heroic Theft; Myths from Rg Veda IV and the Ancient Near Ea s t" (HR, 6, 1967, pp. 328-360), cu o bogată bibliografie.

Despre caracterul apropiat al liturghiei indo-iraniene a lui sornalhaoma, cf. studiul lui V. Henri, „Esquisse d'une liturgic indo-iranicnne" (în Calând, Agniştotna, 1907, pp. 469 sq.) J. Duchesne-Guillcmin, IM religion de l'Iran ancien (1962), pp. 95 sq.; id., Symbols and Values in Zoroastrianism (New York, 1966), pp. 84 sq.

Ad. E. Jensen a făcut o apropiere între omorul sacrificial al Somei de către ceilalţi zei şi jertfirea unei divinităţi de tip Dema de către tovarăşii săi, sacrificiu creator prin excelenţă; cf. Mythes et cultes chez Ies peuples primitifs (trad. franceză, 1954), pp. 197 sq.

71. Despre Usas, vezi L. Renou, Etudes vediques et păniniennes, III: L£S hymnes ă l'Aurore du Rgveda (Paris, 1957); A.K. Coomaraswamy, The Darker Side ofDawn (Smithsonian Miscellaneous Collections, voi. 94, nr. l, Washington, 1935), pp, 4 sq.; G. Montesi, „II valore cosmico dell'Aurora nel pensiero mitologico del Rig-Veda" (SMSR, 24-25, 1955, pp. 111-132).

Despre Vâyu, vezi Stig Wikander, Văyu (Uppsala-Leipzig, 1941).

Despre Surya şi Asvini, cf. D.P. Pandey, Surya (teză, Leyde, 1939); J. Gonda, Rel. de l'înde, I, pp. 116 sq.

Despre Rudra, cf. E. Arbman, Rudra (Uppsala, 1922); J.W. Hauer, Glaubensgeschichte der Indo-Germanen, I, pp. 174-298; W. Wiist, Rudra (Miinich, 1955); Gonda, Rel. de Vinde, I, pp. 106-112; id., Wisnuism and Sivaism. AComparison (Londra, 1920), pp. 1—17.

Referitor la Vişnu în epoca vedică, vezi J. Gonda, Aspects of early Vişnuism (Utrecht, 1954); id., Rel. de l'înde, I, pp. 112 sq.; F. B. J. Kuiper, „The Three Strides of Vişnu", Indological Studies in Honor ofW.Norman Brown (New Haven, 1962), pp. 137-151. în articolul său „Vişnu et Ies Maruts â travers la reforme zoroastrienne" (JA, voi. 241, 1953, 1-25) G. Dumezil scoate în relief corespondenţele dintre Vişnu si divinitatea iraniană Rasnu, pe de o parte, şi între măruţi şi fravaşi pe de altă parte. Cu privire la Aryaman, vezi G. Dumezil, Le Troisieme Souverain (Paris, 1949).

72. Dispunem de o descriere clară şi concisă a ritualurilor vedice în L. Renou şi J. Filliozat, L'Inde Classique I (1949), pp. 345-372. Expuneri mai elaborate în A. Bergaigne, La religion, I, pp. 121 sq.; A.B. Keith, Religion and Philoxop/iy of the Veda, I (1925), pp. 252-379; J. Gonda, Leş religions de Vinde, I (1962), pp. 129-209. Cartea lui Albert Hillebrandt, Ritualliteratur (Strasbourg, 1897), rămâne încă indispensabilă. Vezi, de asemenea, K.R. Potdar, Sacrifice in the Rig Veda (Bombay, 1953) şi mai ales, R.N. Dandekar, ed., Srautakoşa: Encyclopedia of Vedic Sacrificial Ritual (Poona, 1962). Despre sacrificiul somei, vezi W. Calând şi V. Henry, L'Agnistoma, 2 voi. (Paris, 1906-1907). Despre sacrificiul animalelor, vezi E. Mayrhofer-Passier, „Haustieropfer bei den Indo-iraniern und den anderen indogermanischcn Vo'lkern", Ar. Or. 21, 1953, pp. 182-205.

Despre pravargya, vezi J. A.B. van Buitenen, Pravargya, an ancient Indian iconic ritual (Poona, 1968).

Cu privire la ceremonia upanayana, cf. J. Gonda, Change and continuity, pp. 264 sq., 459 sq. (în hinduismul modern).

Examinând un anumit număr de analogii între ritualul agnicayana şi cultura indigenă caracterizată prin ceramica Neagră-şi-Roşie (construirea unui altar cu 10 800 cărămizi, în timp ce arienii din epoca vedică nu foloseau cărămizile; tehnica arderii; referinţele la „Orientalii" asimilaţi Asurilor etc.), H.S. Converse sugerează originea nonariană a acestui fel de sacrificiu; vezi „The agnicayana rite: Indigenous origin?" (HR, 14-1974, pp. 81-95).

Riturile domestice (grhyd) prezintă deja structura cultului hinduist: caracterul lor „vedic" este destul de superficial (L. Renou, Religions of Ancient India, p. 39).

670

Despre daksinâ, daruri sacrificiale oferite preoţilor, vezi J. C. Heesterman, „Reflections on the significance of the dakşină", IU, III, 1959, pp. 241-258. Cf. p. 257: „the dakşină is the material manifestation of the cyclical course of the u ni verse as it is represented in the ritual". Vezi, de asemenea, J. Gonda, „Gifts and Giving in the Rgveda", Vishvesh VaranandIndological Journal, 2,1964, pp. 21 -30, şi pentru omologul iranian, A. Lommel, „Zarathustra's Priesterlohn", în Festschriftfur Willibald Kirfel(Bonn, 1955), pp. 187-196.

73. Despre asvamedha, vezi P.E. Dumont, L'Asvamedha. Description du sacrifice solennel du cheval dans le culte vedique (Paris, 1927); J. Gonda, Leş rel. de l'înde, I, pp. 203 sq.; id., Ancient Indian Kingshipfrom the religious point of view (Leiden, 1966: publicat la început în Numen, III—IV, 1956—1957), pp. 110 sq.; C.D. d'Onofrio, „Le „nozze sacre" della regina col cavallo" (SMSR, 1953-1954, 24-25, pp. 133-62, în special pp. 153 sq.).

Despre sacrificiul calului la indo-europeni, vezi W. Koppers, „Pferdeopfer und Pferdekult der Indo-Germanen" (Wiener Beitrăge zur Kulturgeschichte und Linguistik, IV, 1936, pp. 279-409); Jaan Puhvel, „Aspects of Equine Functionality" (Myth and Law among the Indo-Europeans, Berkeley, 1970, pp. 159-172).

Cu privire la purusamedha, vezi W. Kirfel, „Der Asvamedha und der Puruşamedha" (Festschrift W. Schumbring, Hamburg, 1951), pp. 39-50; James L. Sauve, „The Divine Victim: Aspects of Human Sacrifice in Viking Scandinavia and Vedic India" (Myth and Law among the Indo-Europeans, pp. 173-191).

74. Despre simbolismul iniţiatic al ceremoniei dlkşă, vezi M. Eliade, Naissances mystiques (1959), pp. 113 sq. Descrierea ceremoniei: A. Hillebrandt, Ritualliteratur, pp. 157 sq.; A.B. Keith, The Religion and the Philosophy of

the Veda und Upanishads, I, pp. 300 sq. J. Gonda a analizat cu pertinenţă dlkşă, din epoca vedică până în hinduismul modern, în cartea sa Change and continuity in Indian Religion (La Haye, 1965), pp. 315—462.

Despre răjasuya, vezi A, Hillebrandt, op. cit., pp. 143 sq.; A.B. Keith, Rel. andPhil., I,pp. 340 sq.; P. V. Kane, History of Dharmasăstra, II (Poona, 1941),pp. 1214 sq.; J. Gonda, Ancient Indian Kingshipfrom the religious point of view, pp. 79 sq. şi, mai ales, J.C. Heesterman, The Ancient Indian Royal Consecration (La Haye, 1957). In timpurile protoistorice, răjasuya era probabil anual şi se celebra pentru a regenera Cosmosul. Structura sa îl apropie de clasa de festivităţi indiene ale anotimpurilor, utsava. Este de asemenea probabil că, în timpuri mai vechi, populaţia participa mai amplu la el.

Studiul lui Ananda Coomaraswamy, „Atmayajna: Self-Sacrifice" (HJAS, 6, 1942,pp. 358-398), merită a fi consultat pentru exegeza curajoasă şi profundă a autorului.

75. în India, mitul plonjonului cosmogonic s-a păstrat într-o formă destul de arhaică, deoarece un Mare Zeu e acela care coboară în fundul Apelor si scoate la suprafaţă Pământul. In Brăhmanas, Prăjăpati este acela care se scufundă, transformat în mistreţ. In Rămayana, acest rol îi revine lui Brahma; în Visnu-Purănă, mistreţul este Brahma-Vişnu, si în Bhăgavata Purănă, el este un avatăra al lui Vişnu (vezi referinţele în Mircea Eliade, De Zalmoxis ă Gengis-Khan, Paris, 1970, pp. 117-118; trad. românească, pp. 122-123). Dar numai începând cu Epopeea şi Puranele, acest mit cosmogonic devine popular. Probabil că el comportă elemente preariene, munda sau proto-munda; cf. ibid. pp. 119 sq.

Din abundenta literatură despre cosmogoniile indiene, semnalăm câteva apariţii recente: Morman W. Brown, „The Creation Myth of the Rig Veda", JAOS, 62, 1942, pp. 85-98; Stella Kramrish, „The Triple Structure of Creation in the Rig Veda", HR, 2, 1962-63, pp. 140-175, 256-291; F.B.J. Kuiper, „Cosmogony and Conception: A Querry", HR, 10, 1970, pp. 91-138; Hans Penner, „Cosmogony as Myth in the Vishnu Purănă", HR, 1966, pp. 283-299. Vezi, de asemenea, selecţia de texte sanscrite, traduse şi comentate de Anne-Marie Esnoul, în La naissance du monde (Paris, 1959), pp. 331-365.

Despre termenul taks-, „dulgher", la nivelul gândirii cosmogonice, vezi L. Renou, Etudes sur le vocabulaire du Rgveda. Premiere serie (Pondichery, 1958), pp. 23 sq.

Referitor la Puruşasukta, cf. W. Normau Brown, „The Sources and Nature of puruşa in the Puruşasukta", JAOS, 51, 1931, pp. 108-118; Ananda K. Coomaraswamy; „Rgveda 10,90, l;atyaţişţhaddasungulam",)AOS,66,1946, pp. 145-161; A.W. Macdonald, „Â propos de Prăjăpati" (JA, 240, 1953, pp. 323-338); Paul Mus, „Ou finit Puruşa?" (Melanges d'Indianisme ă la memoire de Louis Renou, Paris, 1968, pp. 539-563).