Capitolul XVI religiile din china antică

O nouă inscripţie a lui Xerses I, descoperită în 1967 lângă Persepolis, a fost tradusă şi comentată de Manfred Mayrhofer, „Xerxes Kcinig der Ko'nige" (Almanach der Oesterreichischen Akademie der Wissenschaften, 119, 1969, pp. 158-170). Vezi ihid., p. 163, n. 14, o contribuţie Ia bibliografia zoroastrismului Ahemeniziior. Vezi, în plus, „Une statue de Darius decouverte â Suse" (JA, 1972, pp. 235-266; studiu redactat de mai mulţi autori).

în problema regalităţii iraniene, vezi G. Widengren, „The Sacral Kingship in Iran" (în La regalită sacra, Leiden, 1959, pp. 242-257); id., „La legende royale de l'Iran antique" (în Hommage ă Georges Dumezil, Bruxelles, 1960, pp. 225-237); id., Leş religions de l'Iran, pp. 73 sq., 117 sq., 266 sq. Influenţele mesopotamiene asupra concepţiilor iraniene ale regalităţii, indicate de G. Widengren si de alţi savanţi, sunt semnalate şi de Gnoli (Ex Orbi Religionum, Studia Geo Widengren oblaîa, Leyden, 1972, II, pp. 94 sq.).

Vezi, de asemenea, J. Wolski, „Leş Achemenides et Ies Arsacides, contributions â la formation des traditions iraniennes" (Syria, 43, 1966, pp. 65-89).

Cu privire la scenariul iniţiatic putând fi descifrat din saga lui Cyrus, vezi Gerhard Binder, Die Aussetzung des Konigskindes: Kyros undRomulus (Beitra'ge zur klassischen Philologie, Heft 10, Meisenheim am Glan, 1964), în special pp. 17-39, 58 sq'., 116sq.

106. Despre funcţia rituală a Persepolisului — oraş sacru, construit de Darius în vederea celebrării lui Nawroz — vezi R. Ghirshman, „Â propos de Persepolis" (Anibus Asiae, 20, 1957, pp. 265-278); A.U. Pope, „Persepolis, a Ritual City" (Archaeology, K), 1957, pp. 123-130); K. Erdmann, „Persepolis: Daten und Deutungen" (Milt. d. deutschen Orient-Gesellschaft zu Berlin, nr. 92, 1960, pp. 21-47).

Despre relaţiile dintre miturile indo-europene ale „copilului abandonat", lupta rituală împotriva dragonilor, întemeierea oraşelor şi cosmogonie, vezi Gerhard Blinder, Die Aussetzung des Konigskindes, pp, 58 sq.

Despre Nawroz, cf. M. Eliade, Le mithe de l'eternel retour, pp. 80 sq.; G. Widengren, Rel. de l'Iran, pp. 58 sq.

107. Despre problema magilor şi raporturile lor cu zoroastrismul, vezi G. Messina, Die Ursprung der Magier und die zarathustrische Religion (Roma, 1930); G. Widengren, op. cit., pp. 134 sq., 147 sq., 156 sq., 221 sq.; R.C. Zaehner, Dawn and Twilight, pp. 160 sq., 189 sq. Conform opiniei admise de numeroşi savanţi, magii erau la început o castă sacerdotală a mezilor. După „convertirea" lor la mazdeism, ei au emigrat către marginea de Apus a Imperiului. După G. Widengren (op. cit., p. 136), tratatul Videvdăt (= Vendidad) reflectă idei, credinţe şi perspective rituale ale magilor. Acelaşi autor consideră că Zurvan (cf. voi. II) era o divinitate adorată de magi (ibid., pp. 175 sq.).

O nouă prezentare a protoistorie! sciţilor, vezi Ia S .P. Tolstov, „Leş Scythes de l'Arai et le Khorezm", Iranica AntU/ua, I, 1961, pp. 42-92.

Despre ideologia tripartită a sciţilor, vezi G. Dumezil. Mythe et epopee, I, pp. 439-575 (sinteza lucrărilor anterioare). Despre şamanismul sciţilor, cf. Karl Meuli, „Scythica" (Herrnes, 70, 1935, pp. 121-179) şi M. Eliade, Le Chamanisme (ediţia a 2-a, 1968), pp. 310 sq.

108. Spre deosebire de textele găthâ în versuri ale lui Zarathustra, Yasna-celor-sapte-capitole e scrisă în proză, în legătură cu acest text, vezi O.G. von Wesendonk, Die religionsgeschichtliche Bedeulung des Yasna haptanhaiti (Bonn, 1931); H.S. Nyberg, Die Religionen d. ulten Irans, pp. 275 sq.; R.C. Zaehner, Dawn and Twilight, pp. 62 sq.; Duchesne-Guillemin, op. cit., pp. 215 sq.

Yashtele au fost traduse de H. Lommel, Die Yăsts des Awesta (Gottingen-Leipzig, 1927), Horn Yast a fost tradusă de I.M. Unvola, Nrvosangh's sanskrit version of the Horn Yast (Yasna IX-XI) with the original Avesta and iţa Pahlavi version (Viena, 1924). în cartea sa Vayu, I (Uppsala, 1941,pp. l-95),Stig Wikanderadat o traducere germană la YasthXV, urmată de un comentariu istorico-religios.

109. Yast, X, a fost tradus şi amplu comentat de I. Gershevitch, The Avestan Hymn to Mithra (Cambridge, 1959). Cf. F.B.J. Kuiper, „Remarks on'the Avestan Hymn to Mithra", IIJ, 5, 1961, pp. 36-60; Ugo Bianchi, în SMSR, 34, 1963, pp.103-119.

Vezi şi G. Gnoli, „La stella Sirio e l'influenza dell'astrologia caldea nell'Iran antico", SMSR, 34, 1963, pp. 237 sq.

110. Despre yazata Tistrva (personificare a stelei Sirius) şi sacrificiul pe care i-I oferă Ahură Măzdă, vezi G. Gnoli, „Note sur Yasht VIII, 23-52", SMSR, 34, 1963, pp. 91-101. '

111. Sursele utilizate în §§ 111 şi 112 sunt redactate, în mare parte, în pehlevi. Ar fi inutil să insistăm asupra problemelor nerezolvate încă de cronologie. Lectorul va afla o expunere clară în cartea lui Duchesne-Guillemin, La Religion de l'Iran ancien, pp. 40 sq. O traducere aproape completă a cărţilor pehlevi a făcut E. W. West, Pahlavi Texts (Sacred Books of the East, voi. V, XVIII, XXIV, XXXVII, XLVII, Oxford, 1888-1897). Traducerea este perimată, dar există traduceri mai recente din Bundahisn, a unor părţi din Denkart şi din alte cărţi pehlevi; cf. R.C. Zaehner, Dawn and Twilight, p. 342, şi mai ales

683

Duchesne-Guillemin, IM Religion, pp. 52-63, care dă rezumatul fiecărei lucrări şi notează ediţiile şi fragmentele traduse. Vezi, de asemenea, bibliografia stabilită de Carsten Colpe, „Altiran.-Einleitung", în W.d.M., 12, Lieferung (1974), pp. 187 sq.

Credinţele privind postexistenţa au fost analizate de Nathan Soderblom, La Vie future d'apres le mazdeisme (Paris, 1901) şi J.D.C. Pavry, The Zoroastrian Doctrine of a Future Life (New York, 1926); vezi o punere la punct recentă în Widengren, Leş Religions de Viran, pp. 52 sq., 124 sq., 192 sq. Studiul lui W. Bousset, „Die Himmelsreise der Seele" (ARW,4, 1910, pp. 136-169, 229-273; retipărire, 1960), rămâne încă indispensabilă.

Hadoxt Nask a fost, după Soderblom, de mai multe ori tradusă si comentată (La vie future, pp. 82-88). Vezi, inter alia, Karl F. Geldner, Die Zoroastrische Religion (= Religionsgeschichtliches Lesehuch, I, Tiibingen, 1926), pp. 42-44; Carsten Colpc, Die religionsgeschichtliche Schule (Gottingen, 1961), pp. 126-129; G. Widengren, Iranische Geisteswelt (Baden-Baden, 1961) pp. 171-177. împotriva rezervelor lui Carsten Colpe (Die religionsgeschichtliche Schule, pp. 121 sq.), G. Widengren a arătat că e vorba de un text vechi, a cărui limbă se apropie de aceea din imnele găthă; cf. OLZ., col. 533-548; id., „Leş origines du gnosticisme et l'histoire des religions" (în Le Origini dello gnosticismo, ed. Ugo Bianchi, Leiden, 1964, pp. 28-60, pp. 49 sq.; Leş religions de l'Iran, pp. 124 sq. Vezi, de asemenea, L.H. Gray, „A suggested restoration of the Hadoxt Nask" (JAOS, 67, 1947, pp. 14-23).

Interpretarea lui dâenă a dat naştere la controverse; cf. G. Gnoli, „Questioni sub" interpretazione...", pp. 361 sq. Termenul, care a sfârşit prin a însemna „religie", derivă probabil din rădăcina dăy-, „a vedea", şi trebuie apropiată de vedicul dhin, „viziune"; cf. Humbach, Die Găthăs des Zarathustra, I, pp. 56-58; J. Gonda, The Vision of the Vedic Poets (La Hayc, 1963), pp. 259-265. Semnificaţia originară se leagă de concepţiile indo-iraniene despre viziunea interioară; cf. G. Gnoli, „Questioni", p. 363. în sensul ei individual, dăenă e considerată ca o facultate atât umană, cât şi divină (personificată în paredra lui Ahură Măzdă); semnificaţia colectivă indică suma tuturor dăenă individuale, adică acelea ale credincioşilor împărtăşind aceleaşi doctrine şi practicând aceleaşi rituri, „o fiinţă colectivă" spirituală, „religia sau «Biserica mazdeană»" ca o comunitate a credincioşilor; cf. G. Gnoli, p. 365.

Despre simbolismul iniţiatic al Podului Cinvat şi semnificaţia lui dăenă, vezi H. Corbin, Terre celeste et Corps de Resurrection (Paris, 1960), pp. 68 sq.; M. Mole, „Dăenă, le pont Cinvat et l'initiation dans le Ma/deisme" (RHR, 158, 1960, pp. 155-185).

Despre paralelele la Cinvat, vezi M. Eliade, Le Chamanisme, pp. 375 sq. (Le Pont et le „Passage difficile"); cf. Duchesne-Guillemin, Religion, pp. 333 sq., Tradiţiile Evului Mediu occidental sunt examinate de Peter Dinzelbacher, Die Jenseitsbrilcke im Mittelalter (Diss. Univ. Wien, nr. 104, Viena, 1973).

112. Mitul despre vara lui Yirna şi despre iarna pustiitoare a fost studiat de N. Soderblom, La vie future, pp. 169-182; A. Christensen, Leş types du premier Homme et du premier Roi dans l 'histoire legendaire des Iraniens, I-II (Leiden—Uppsala, 1917-1934), II, pp. 16 sq., şi passim. Vezi, de asemenea, G. Dumezil, Mythe et epopee, II, 246 sq., 282 sq.

Pentru o studiere comparativă a „sfârşitului lumii", vezi A. Olrik, Ragnarok (trad. germană de W. Ranisch, 1922).

Despre fravaxi, vezi N. Soderblom, Leş Fravashis. Etude sur Ies traces dans le mazdeisme d'une anciene conception sur la survivance des morts (Paris, 1899, extras din RHR, voi. XXXIX). Termenul nu este atestat în textele găthă (care vorbesc, dimpotrivă, de dăenă). Fravasi revin pe pământ în ultimele zile ale anului; cf. Yast, 13; 49; al Blrunî, Chronology of Ancient Nations (Londra, 1879, traducere de H. Sachau), p. 210; G. Widengren, Religions, p. 38. Credinţa este arhaică şi universal răspândită; cf. M. Eliade, Le mythe de l'eternel retour, pp. 80 sq.

în ceea ce priveşte aspectul războinic alfravasilor, G. Dumezil a pus în lumină anumite analogii cu măruţii; cf. „Vişnu et Ies Măruţ â travers la reforme zoroastrienne" (JA, 242, 1953, pp. 1-25), pp. 21 sq.

D'dTfravasi sunt totodată „dublul" celest al oamenilor din trecut, din prezent şi din viitor (Yasna, 24: 5); după unele surse (cf. Yast, 13: 82-84), si Amcsa Spenta aufravasi lor. într-un pasaj din Videvdat (XIX, 46-48), Zarathustra învaţă să evoce fravasa lui Ahură Măzdâ. E vorba de o concepţie îndrăzneaţă şi enigmatică; dar, aşa cum remarcă A. Bausani (La Persia religiosa, p. 68), ideea nu a fost aprofundată.

113. Despre regalitatea israelită, vezi J. Pederson, Israel: its Life and Culture, I-IV (Londra-Copenhaga, 1926,1940), I-II, pp. 41 sq.; G. von Rad, Old Testament Theology, I (New York, 1926), pp. 306 sq.; G. Fohrer, History of Izraelite Religion (Nashville, 1972), pp. 122 sq. (cu o bogată bibliografie, pp. 122-23,139-140); H. Ringgren, La religion d'Israel, pp. 235 sq. (prezentare critică a „Şcolii de la Uppsala"); J. de Fraine, L'aspect religieux de le royaute israelite (Roma, 1954); Geo Widengren, Sakrales Konig turn imAlten Testament u. imJudentum(Statlgart, 1955); id., „Kingand Covenant", JSS, 2,1957, pp. 1-32; M. Noth, „Gott, Konig u. Volk im Alten Testament" (= Gesammelte Studien, 1957, pp. 188-229); G. von Rad, „Das judaische Konigsritual" (în Gesammelte Schriften, 1958, pp. 205-213); R. de Vaux, „Le roi d'Israel, vassal de Yahve" (în Melanges E. Tisserant, I, 1964, pp. 119-133); A.R. Johnson, Sacral Kingship in Ancient Israel (ediţia a 2-a, 1967). Pentru o studiere comparativă vezi Sidney Smith,„The Practice of Kingship in Early Semitic Kingdoms", în Mith, Ritual and Kingship, ed., S.H. Hooke (Oxford, 1958), pp. 22-73; şi mai ales K.H. Bernhadt, Das Problem der altorientalischen Konigsideologie im Alten Testament (Leiden, 1961), şi I. Seibert, Hirt-Herde-Konig (Berlin, 1969).

Despre David şi Solomon, vezi G. Fohrer, op. cit., pp. 125 sq.; R.A. Carlson, David the Cliosen King (1965); G.W. Ahlstrom, „Solornon, the Chosen One", HR, 8, 1968, pp. 93-110.

Cu privire la simbolismul Templului din Ierusalim şi importanţa cultului regal, vezi: M. Poulssen, Konig und Tempel im Glaubenszeugnis des Alten Testament (Stuttgart, 1967); G. W, Ahlstrom, Psalm 89. Eine Liturgie aus dem Ritual des

Tabloul problemelor

684

leidenden Konigs (Lund, 1959); Th. A. Busink, Der Tempel von Jerusalem. I: Der Tempel Salomos (Leiden, 1970). Vezi, de asemenea, J. Schreiner, Sion-Jerusalem. Jahwes Konigssitz (Miinchen, 1963); F. Stolz, Strukturen imd Figuren im Kult von Jerusalem (Berlin, 1970); E.L. Ehrlich, Die Kultsymbolik im Alten Testament u. im nachbibtischen Judentum (Stuttgart, 1959); H.J. Hermisson, Sprache u. Ritus im altisraelittischen Kult (Newkirchen-Vluyn, 1965).

114. în legătură cu „Psalmii de întronare", vezi S. Mowinckel, Psalmenstudien II: Das Thronbesteigungsfest Jaliwăs u. der Ursprung der Eschatologie (Christiania, 1922). Despre funcţia cultuală a Psalmilor, vezi S. Mowinckel, The Psalm in Israel's Worship, I-II (New York-Oxford, 1962); H. Ringgren, Faith ofthe Psalmii (Philadelphia, 1963); H. Zirker, Die Kultische Vergegenwărtigung der Vergangenheit in den Psalmen (Bonn, 1964); C. Westermann, The Praise ofGod in the Psalms (Richmond, 1965). Cf,, de asemenea, O. KeeI, Feimle und Gottesleugner. Studien zum Image des Widersacher in den Individualpsalmen (Stuttgart, 1969).

Despre Yahve ca „Dumnezeu cel Viu", vezi G. von Rad, Old Testament Theology, I, pp. 306 sq.; O. Eissfeldt, The Old Testament, pp. 102 sq.; H. Ringgren, La religion d'Israel, pp. 99 sq.; G. Fohrer, op. cit., pp. 164 sq. Cf., de asemenea, H. Ringgren, World and Wisdom: Studies in the hypostatization of divine qualities in the ancient Near East (Lund, 1947). Despre concepţiile israeliene privind fiinţa vie şi „suflarea de duh", vezi Daniel Lys, Ruach (Paris, 1962).

Despre ideea învierii, vezi H. Riesenfeld, The ressurrection in Ezekiel XXXVII and in the Dura-Europus Paintings (Uppsala, 1948); G. Widengren, Sakrales Konigtum, pp. 45 sq.

115. Cartea lui Iov se constituie dintr-un prolog şi un epilog în proză, şi dintr-o parte centrală în versuri, cuprinzând dialogurile dintre Iov şi prietenii săi. Există o anumită nepotrivire între părţile în versuri şi cele în proză.

Din enorma literatură despre Iov semnalăm: O. Eissfeldt, pp. 454 sq., 764 sq. (bibliografie); G. Fohrer, Studien zum Buche Hiob (1963); S. Terrien, Job (Neuchâtel, 1963); J. Pedersen, „Scepticisme israelitc", RH Ph R, 10, 1930, pp. 317-370; P. Humbert, „Le modernisme de Job", VT Suppl. 3, 1955, 150-161; H.H. Rowley, „The Book of Job and its meaning" (= F r om Moses to Qumran, 1963, pp. 141-183.

116. Despre Ilie, vezi G. von Rad, Old Testament Theology, II, pp. 14-31; G. Fohrer, History of Israelite Religion, pp. 230 sq. (n. 15, bibliografie); L. Bronner, The stories ofElijah and Elisha aspolemics against Baal Worship (1968) şi cele două volume de Etiides Carmelitaines; Elie le Prophete. I: Selon Ies Ecritures et Ies traditions chretietmes; II: Au Cârmei, dans le Judaîsme et l'Islam (Paris, 1956). Cf., mai ales, P. Marie-Joseph Stiassny, „Le Prophetc Elie dans le Judai'sme", II, pp. 199-255.

Despre profeţii cultuali, vezi: A. Haldar, Associations of Cult Prophets among the Ancient Semites (Uppsala, 1945); H. H. Rowley, Worship in Ancient Israel, pp. 144-175; J.Jeremi^s,Kultprophetie u. Gerichtswerkundigung in der spate re n Klinigzeit Israels (Newkirchen-Vluyn,1970).

Despre raporturile dintre regi şi profeţii cultuali, vezi J. Pederson, israel, I-II, pp. 124 sq.; F.M. Cross, Canaanite Myth and Hebrew Epic, pp. 217 sq., 237 sq.

Literatura recentă consacrată profetismului vechi-testamentare analizată în studiile lui H.H. Rowley, „The Nature of Old Testament Prophecy in the Light of Recent Study" (Harvard Theological Review, 38, 1945, pp. 1-38) şi G. Fohrer, „Neuere Literatur zur Alttestamentlichen Prophetie" (Theologische Rundschau, 1951, pp. 277-346; 1952, pp. 192-197; 295-361); id. „Zehn Jahre Literatur zur alttestamentlichen Prophetie" (ibid., 1962, pp. 1-75; 235-297; 301-374). O expunere succintă a problemelor în G. von Rad, Theology, II, pp. 50 sq.; G. Fohrer, History of Israelite Religion. pp. 230 sq. Cf., de asemenea, S. Mowinckel, „The «Spirit» and the «Word» in the Pre-Exilic Reforming Prophets" (Journal of Biblicul Literature, 53, 1934, pp. 199-227); Andre Neher, L'essence du propheiisme (Paris, 1955), pp. 85-178 (cadrele ebraice ale profeţiei), 179-350 (profeţia trăită); Claude Tresmontant, La doctrine morale des prophete s d'Israel (Paris, 1958).

Despre semnificaţia simbolică a gesturilor înfăptuite de profeţi, vezi G. Fohrer, Die symbolischen Handlungen der Propheten (ediţia a 2-a, 1968).

117. Despre Amos şi Osea, vezi G. von Rad, II, pp. 129-146; H. Ringgren, IM religion d'Israel, p. 278 sq.; G. Fohrer, History of Israelite Religion, pp. 243-261; H.S. Nyberg, Studien zum Hoseabuche (Uppsala, 1935); A. Caquot, „Osee et la royaute" (RH Ph R, 41,1961, pp. 123-146); E. Jacob, „L'hcritage cananeen dans le livre du prophete Osee" (RH Ph R, 43,1963, pp.250-259).

118. Despre Isaia, vezi O. Eissfeldt, The OldTcslameni, pp. 303-346 (pp. 303-304, bibliografie); von Rad., II, pp. 147-69; Fohrer, History..., pp. 251-57. Cf., de asemenea, S.H. Blank, Prophetie Faith in Isaiah (1958). Miheea din Morehet, contemporan mai tânăr decât Isaia, a predicat probabil între 725 şi 711. Cele opt discursuri ale sale se găsesc în primele trei capitole ale cărţii sale. Anumite fragmente (I: 16; 2: 4-5,10,12-14), precum si alte secţiuni, sunt adăugiri ale perioadei postexilice. Miheea nu se interesează de politica internaţională, ci atacă inechităţile sociale şi depravarea morală a lui Iuda. Pedeapsa nu va întârzia. TUTU va fi devastată (5: 10,6: 16) şi „Sionul va fi arat cu plugul şi Ierusalimul va fi prefăcut într.-un morman de ruine şi muntele templului va ajunge o înălţime acoperită de pădure" (3: 12). în adăugirile postexilice se găseşte o pericopă mesianică: în Bethleem „se va naşte cel care va domni în Israel"; atunci Assur va fi învins şi regele „îşi va întinde puterea sa până la marginile ţării. El însuşi va l'i pacea" (5: 1-5). Vezi G. Fohrer, History, p. 2.57, n. 20 (bibliografia referitoare Ia Miheea).

685

Tabloul problemelor

In ultima treime a secolului al Vlî-lea îşi exercită vocaţia trei „mici profeţi": Sofonie, Avacum şi Naum. Primul merită atenţie pentru vigoarea cu care anunţă iminenţa sosirii „zilei lui Iahve": „Aproape este ziua cea mare, Ziua lui Iahve, teribilă!... Zi de mânie este ziua aceea, zi de nimicire, /i de întuneric şi de beznă, zi de nori şi negură" etc. (I: 14 sq.).

119. Despre leremia, vezi: G. von Rad, II, pp. 188-189; O. Eissfeldt, pp. 346-364,717-1H (cu o bogată bibliografie); G. Fohrer, History.... pp. 1X8-199.

120. Despre lezechiel, vezi von Rad, II, pp. 220-37; Eissfeldt, pp. 365-381 (bibliografie bogată, pp. 365-369, 758); G. Fohrer, Die Hauptprobleme des Buches Ezechiel (1952); id., History..., pp. 316-321. Vezi, de asemenea, J, Steinmann, Le prophete F.zechiel el Ies debuts de l'exil (1953); T. Chary, Leş prophetes el le culte â parlir de l'exil (l955).

121. Despre „Ziua lui Iahve", vezi G. von Rad, „The Origin of the concept of the Day of Yahweh" (JSS, 4, 1959, pp. 97-108); id., OUI Testament Tlwology, II, pp. 119-125.

Despre Regele viitorului, Messia, vezi S. Mowinckel, He that cometh (New York, 1954), pp. 96 sq., 155 sq. Despre valorizarea religioasă a istoriei la Profeţi, cf, M. Eliade, Le inythe de l'eternei retour (ediţie nouă), pp. 122 sq.

122. Istoricul interpretărilor lui Dionysos a făcut obiectul unei teze de doctorat încă inedite: Mark McGinty, Appruaches to Dionysos: A Study of the methodological presuppositions in the various theories ofGreek religion as illustrated in the Study of Dionysos (711 p., Universitatea din Chicago, decembrie 1972). Autorul discută interpretările lui Fr. Nietzsche (Die Geburt der Tragodie, 1871),Erwin Rohde (Psyche, 1894; trad. franceză, Payot, 1928), Jane Harrison (Prolegomena, 19()1; Themis, 1912), Martin P. Nilsson (mai ales Geschichte d. griechische Religion, l,pp. 571 *q.,The Mynoan-Mycenian Religion, 1927; ediţia a 2-a, l950),WalterOtto(Diony.v0.y, 1933; am folosit traducerea engleză a lui R.B. Palmer, Bloomington and Londra, 1965), E.R. Dodds (The Greeks andthe Irrational, 1951) şi W.K.Guthrie. în franceză dispunem de o admirabilă lucrare a lui H. Jeanmaire, Dionysos: Hisloire du culte de Bacchus (Payot, 1951), cu o bogată bibliografie (pp. 483-504).

în legătură cu etimologia numelui luiSemele,cf. P.Kretschmer,A;m/9 sq.

De un secol savanţii au încercat să explice „persecutarea lui Dionysos prin istoria pătrunderii cultului său în Grecia; zeul era considerat drept „străin", venit din Tracia (e.g. E. Rohde) sau din Frygia (e,g. M.P. Nilsson). După descoperirea numelui său în inscripţiile miceniene, numeroşi autori susţin originea cretană a lui Dionysos; vezi Karl Kerenyi, „Die Herkunft derDionysosreligion nach dem heutigen Stand der Forschung" (în Arbeitsgeweinschaftfur Forschung des Limdes Nordrhein Westfalen, Kciln, 1956), pp. 6 sq., id., Der Friihe Dionysos (1960); cf. observaţiile lui U. Pestalozza, „Motivi matriarcali in Elolia ed Epiro" (Rendiconti Ist. Lomh. di Science e litiere, Milano, voi. 87, 1957, pp. 583-622, studiu republicat în Nuovi saggi di religione mediterranea, Firenze, 1964, pp. 257-295), pp. 272-273, n. 3. Vezi, de asemenea, T. B.L. Webster, „Some Thoughts on the Prehistory of Greek Drama" (Bull. of the Inst. of Classical Studies, Univ. din Londra, 5, 1958, pp.43-4H); G. van Hoorn, „Dionysos et Ariadne" (Mnemosyne, 12, 1959, pp. 193-197) si, mai ales, J. Puhvel, „Eleuther and Oinoâtis",în Mycenian Studies, E.L. Bennett, Jr., ed. (Madison, 1964), pp. 161-170,

123. Sărbătorile în cinstea lui Dionysos sunt analizate de H. Jeanmaire, «p. cit., pp. 25 sq., 484 sq. (bibliografie). Vezi şi (cu privire laLeneiene) M. P. Nilsson, Griechisclie Feste (Leipzig, 1906),pp. 275 sq.; L.Deubner, Attische Feste (Berlin, 1932), pp. 125 sq. Despre Anthesterii, vezi H. Jeanmaire, pp. 48-56 şi 486 (bibliografie).

Despre funcţia religioasă a concursurilor şi a luptelor rituale, cf. M. Eliade, IM nostalgie des origines, pp. 315 sq. Despre Ierna mitico-ritualică a întoarcerii periodice a morţilor, cf. M. Eliade, Mephistopheles et l'androgyne, pp. 155 sq,; V. Lanternari, IM Grande Festa (Milano, 1959), pp. 4! l sq.

124. E.R, Dodds a analizat dintr-o perspectivă comparativă anumite trăsături specific dionysiace descrise în Bacchante (oribasia, i.e. ieşirea zisă „la munte", dansurile frenetice, menadismul, atacarea oraşelor) arătând că avem de-a face cu rituri şi obiceiuri atestate pretutindeni în Grecia, înainte şi după Euripide; cf. „Maenadism in the Bacchae", Hurvanl Theological Review, 33, 194(),pp. 155-176. H. Jeanmaire a urmărit ancheta şi dincolo de Grecia: cf. Dionysos, pp. 119 sq. (zar şi buri, în Africa de Nord, Arabia şi Abisinia), în Grecia se cunosc exemple de mania provocată de alţi zei; cf. H. Jeanmaire, op. cir, pp. 109 sq. L. Farnell a cules menţiunile despre sacrificii umane şi canibalism ritual; cf. Culta, V, pp. 167-171. Despre corybantisrn, vezi H. Jeanmaire, op. cil., pp. 123 sq. şi studiul comparativ al lui Ernesto de Martine, La Terra del rimorso (Milano, 1961), pp. 220 sq. Pentru o interpretare ritualică a episodului cu Pentheu, vezi Clara Gallini, „II travestismo rituale di Penteo", SMSR, 34, 1967, pp. 211 sq.

Riturile de sfâşiere în bucăţi (sparagmos) şi devorare de carne erudă (omophagya) caracterizează secta musulmană Aissâoua (Isâvvîa); vezi R. Eissler, „Nachleben dionysischen Mysterienritus", ARW, 1928, pp. 172-183, care, primul, a utilizat cartea lui Rene Brunei, Essai sur la confrerie religieuse des Aissâoua au Maroc (Paris, 1926); cf., de asemenea, R. Eisler, Mân into Wolf (Londra, 1951), pp. 112 sq.; H. Jeanmaire, op. cit., pp. 259 sq.

Despre supravieţuirea sacrificiului taurului în Tracia, vezi C. A. Romaios, Cultes populaires de la Thrace (Atena, 1949),pp.50sq.

125. Vom reveni asupra Misterului dionysiac în capitolul consacrat religiilor epocii elenistice (partea a Il-a). Anumite semnificaţii ale mitului sfâşierii copilului Dionysos-Zagreus vor fi discutate în capitolul despre orfism (partea a 11-a).

Tabloul problemelor

686

Despre jucăriile cu care Titanii I-au atras pe copilul Dionysos-Zagreus, vezi Jane Harrison, Theinis, pp. 61 sq.; R. Pella/zoni, /Misteri (Bologna, 1924), pp. 19 sq.; H. Jeanmaire, Dionysos, p. 383 (în legătură cu papirusul de la Fayum). E important să precizăm că anumite detalii ale acestui episod reflectă idei şi credinţe arhaice: una din jucării, în special rombul, e folosită în riturile de pubertate ale primitivilor (cf. M. Eliade, Naissances mystiques, pp. 56 sq.; O. Zerries, Das Schwirrhoiz, Stuttgart, 1942, pp. 84 sq., 188 sq.); obiceiul de a-şi vopsi f a ţii cu ipsos (Harrison, Prolegomena, p. 491 sq.; R. Petta/zoni, La religion dans la Grece antique, pp. 120 sq.) e atestat în multe societăţi secrete primitive.

Waller Otto (Dionysos, pp. 191 sq.) a arătat că numeroase informaţii conţinute în opere relativ târzii deriva din sursele cele mai vechi.