Capitolul XVI religiile din china antică

Yoga-sutra, cu comentariile lui Vyâsa şi Văcaspatimishra, au fost traduse de J. H. Woods, The Yoga-System of Patalijali (Cambridge, Mass., 1914). Jean Varcnne a tradus Huitx Upanixhads du Yoga (Paris, 1971); traducerea lui Yoga-darxhana Upanishad e publicată în cartea l^e Yoga et la tradilion hindoue (pp. 232-255).

Yoga-sutra constau din patru capitole, sau cărţi (păda): primul, conţinând cincizeci şi unu de aforisme (sutra) este „capitolul despre ensta/a yogică" (samăddhipăda); al doilea, cuprinzând cincizeci şi cinci de aforisme, este numit sădhanapăda („capitolul despre reali/are"); al treilea, de cincizeci şi cinci de sutra, tratează despre „puterile miraculoase" (vibhuti). în fine, al patrulea şi ultimul capitol, kaivalyapăda (kaivalya = izolare), nu are decât treizeci şi patru de sîitra şi reprezintă probabil o adăugire târzie.

Oricare ar fi epoca lui Pataîîjali (secolul al 11-lea î. Hr. sau chiar secolul ai V-lea d. Hr.), tehniciie de asceză şi meditaţie expuse de autorul lui Yoga-sutra au în mod cert o vechime considerabilă; ele nu sunt descoperirile sale, nici ale timpului său; ele fuseseră puse în practică începând cu multe secole înainte. De altfel, nu e exclus ca textul original al Yoga-sutra să fi fost remaniat de mai multe ori, ca sa fie adaptat unor „situaţii filosofice" noi. Acest text de bază a fost meditat şi comentat de numeroşi autori. Prima lucrare care ne este cunoscută este Yoga-bhâshya de Vyâsa (secolele VI-V11), comentariu adnotat de Văchapatimishra, către 850, în a sa Tattvavaixăradi. Aceste două texte se număra printre cele mai importante contribuţii la înţelegerea textelor Yoga-sutr^. Cf. M. Eliade, Palanjali et le Yoga (Paris, 1962), pp. 10 sq.

143. Despre tehnicile Yoga, vezi M. Eliade, Le Yoga, pp. 57-108; Patanjali et le Yoga, pp. 53-101; J. Varenne,/^ Yoga et la tradition hindoue, pp. 114-150.

Tabloul problemelor

694

Despre „abţinerile" (ycuna) şi „disciplinele" corporale şi psihice (niyama), a se vedea M. Eliade, Le Yoga, pp. 58 sq.; J. Varenne, op. cit., pp. 121 sq.; Corrado Pensa, „On the Purification Concept in Indian Tradition with special regard to Yoga" (East and West, N.S., 19, 1969, pp. 1-35), în special pp. 11 sq.

Despre posturile yogice (asana) şi disciplina respiraţiei (prâiiâyăma), a se vedea Le Yoga, pp. 62-75, 374; Patanjali et le Yoga, pp. 5-7, 70; J. Varenne, op. cit., pp. 126-133.

Despre „concentrarea" yogică (dhărana) şi „meditaţie" (dhyăna), cf. Le Yoga, pp. 75-82,374—375; J. Varenne, op. cit., pp. 141 sq.; Gerhard Oberhammer, Strukturen yogischer Meditation (Osterr. Akad. d. Wiss., Phil.-hist. Klasse, 322 Bând, Viena, 1977), pp. 71 sq., 135 sq.

144. Despre rolul lui Isvaraîn Yoga clasică, cf. N. S. Dasgupta, Yoga as Philosophy andReligion, pp. 85 sq.; M. Eliade, Le Yoga, pp. 83 sq. Absent în Rig Veda, Samaveda şi Yajurveda, Isvara este citat de şase ori în Atharva Veda. Dar, mai ales, în cele mai vechi Upanis,ade si în Bhagavad-Gltă, Isvara se vădeşte a fi ţelul tuturor celor ce caută eliberarea; cf. J. Gonda, Change and Continuity in Indian Religion (La Haye, 1965), pp. 139 sq. (Isvara în Atharva Veda), 144 sq. (în Upanişade şi Bhagavad-Gltă), 158 sq. (Isvara în filosofia şi în Yoga clasică).

145. Despre siddhi sau „puterile miraculoase", vezi S. Lindqvist, Die Methoden des Yoga (Lund, 1932), pp. 169-182; id., Siddhi und Abhinnă. Eine Studie uber die Klassischen Wunder des Yoga (Uppsala, 1935); J. W. Hauer, Der Yoga, pp. 326 sq.; Le Yoga, pp. 94 sq., 375 (bibliografia); A. Janacek, „The methodical Principie in Yoga according to Patanjali's Yoga-sutra",/lrOr, 19,1951, pp. 514-567,în special pp. 551 sq.; C. Pensa,„On the Purification Concept in Indian Tradition", pp. 6 sq., 16 sq.

Despre samădhi, cf. Le Yoga, pp. 100 sq.; J. W. Hauer, Der Yoga, pp. 336 sq.; J. Varenne, op. cit., pp. 169 sq.; G. Oberhammer, Strukturen yogischer Meditation, pp. 135 sq.

în afară de Yoga „cu opt membre", aşa cum e descrisă de Patanjali (adică suita de exerciţii şi de meditaţii, de „înfrânări" până la samădhi), tradiţia indiană cunoaşte „Yoga cu şase membre" (sadanga-yoga). In această serie de şase lipsesc primele trei „membre" (yama, nyama, asana), dar apare un „membru" necunoscut în tradiţia pataiîjaliană: tarka (literal, „judecată", dar având aici sensul de „cunoaştere supremă"). Vezi: A. Zigmund-Cerbu,„The Sadanagayoga", HR, B, 1963,pp. 128-134; C. Pensa, „Osservazzioni e riferimenti per Io studio dello sadanga-yoga" (Istituto Orientale di Napoli, Annali, 19, 1969, pp. 521-528). Acest sistem Yoga „cu şase membre" a jucat un rol important în buddhismul târziu si în tantrism; cf. partea a IlI-a. A se vedea Giinther Gronbold, Sad-anga-yoga (Inaugural dissertation, Munchen, 1969), în special pp. 118 sq. (Kalăcakra-Tantra) 122 sq. (lista maeştrilor care au propovăduit învăţătura Sadangayoga).

146. Despre eliberarea finală şi condiţia de jlvan-mukta („eliberat în viaţă"), vezi Le Yoga, pp. 100 sq.; cf. RogerGodel, Essai sur l'experience liberatrice (Paris, 1951); J. Varenne, op. cit., pp. 162-163. „Situându-se, prin definiţie «dincolo de bine şi de rău», aceşti supraoameni nu au de ţinut seama de valorile lumeşti: totul le este îngăduit şi se presupune că mulţi dintre ei sunt yogini, care, pretinzând (sau crezând sincer) că au atins samădhi, profită de acest lucru ca să-şi «trăiască paradisul lor» pe lumea aceasta. Metafizic, ei sunt îndreptăţiţi să o facă, în măsura în care actele lor sunt fără cauză şi fără efect. Fără cauză, pentru că un jlvan-mukta este, prin definiţie, eliberat de orice dorinţă (pentru că toate văsană au fost nimicite); fără efect, pentru că sufletul eliberat nu mai poate fi afectat de karman. Orice act este, aşadar, gratuit într-o asemenea situaţie, şi de aceea se spune despre jlvan-mukta că este într-o stare de solitudine absolută" (J. Varenne, p. 162).

147. Din vasta bibliografie cu privire la viaţa lui Sakyamuni, amintim lucrările mai importante: E. J. Thomas, The Life ofBuddha as Legend and History (Londra, 1927); A. Foucher, La vie de Bouddha d'aprex Ies textes et Ies monuments de l'înde (Paris, 1949); H. von Glasenapp, Buddha: Geschichte und legende (Ziirich, 1950). Valoarea istorică a tradiţiilor a fost analizată de Ernst Waldschmidt, „Die Ueberlieferung vom Lebensende des Buddha" (Abh. d. Akad. der Wiss. in Gottingen, Phil.-hist, Klasse, seria a 3-a, n. 29 şi 30,1944,1948); E. Lamotte, „La legende du Bouddha", RHR, 134, 1947, pp. 37-71; id.,Histoire du Bouddhisme indien desoriginesăl'ere Saka(Louvain, 1958),pp. 16 sq.; AndreBareau,„La legende de la jeunesse du Bouddha dans Ies Vinayapiţaka ancien", Orient Extremus, 9, 1962, pp. 6-33; id., Recherches sur la biographie du Bouddha dans Ies Sutrapitaka et Ies Vinyapitaka anciens, I: De la Quete de l'Eveil â la conversion de Sariputra etdeMaudgălyana (Paris, 1963); II: Leş derniersmois,leparinirvănaetles funerailles (Paris, 1970: Publicationde l'Ecole Francaise d'Extreme-Orient); id., „The Superhuman Personality of the Buddha and its Symbolism in the Mahăparinirvăna-sutra of the Dharmaguptaka", Myths andSymbols. Studies in Honor ofMircea Eliade (Chicago, 1969), pp. 9-21; id., „Le Parinirvâna du Bouddha et la naissance de la religion bouddhique", BEFEO, 64,1974, pp. 275-299. Ultimele interpretări au fost analizate de Frank E. Reynolds, „The Many Lives of Buddha. A Study of Sacred biography and Theravăda Tradition", în Frank E. Reynolds şi Donald Capps, ed., The Biographical Process (Haga, 1976), pp. 37-61. După ce aminteşte poziţiile metodologice caracteristice cercetărilor din a doua jumătate a secolului al XlX-lea şi începutul secolului al XX-lea — ale celor „myth-oriented" (E. Senart, H. Kern, A. K. Coomaraswamy) şi ale „istoriciştilor" (H. Oldenberg, T. W. şi Caroline A. F. Rhys-Davids) — Reynolds analizează câteva demersuri recente care vizează integrarea celor două perspective: cea a „mitului" şi cea a „istoriei".

Benjamen I. Schwartz a atras în mod oportun atenţia asupra caracterului falacios al interpretărilor sociologice privind apariţia buddhismului şi, în general, a religiilor salvării. „If Buddhism did indeed emerge within an urban commercial environment, as Prof. Thapar suggests, it hardly strikes us as a particularly «bourgeois» philosophy. While she stresses the politica! and social doctrine of early Buddhism, one has the feeling that the heart of Buddhism does not lie triere";

695

Tabloul problemelor

cf. „The Age of Transcendence" (în Wisdom, Revelation and Doubt: Perspective* on the First Millenium B.C., Daedalus, Spring 1975, pp. 1-7), p, 4.

Despre simbolismul „Omul Cel Mare" (mahăpuruşa), a se vedea: A. K. Coomaraswamy, „The Buddha's cudă, hair, and usnlşa, crown", JRAS, 1928, pp. 815-840; Stella Kramrisch, „Emblems of Ihe Universal Being", Journal of Indian Societyfor Oriental An (Calcutta), 3,1935, pp. 148-160; A. Wayman, „Contributions regarding the thirty two characteristics of the Creat Person", Liebenthal Festschrift, ed. K. Roy (Sion-Indian Studies, 5, Santiniketan, 1957), pp. 243-260.

Tema celor „Şapte Paşi" se regăseşte în Naşterea Măriei, cf. Protoevanghelia lui lacov, cap. VI, si comentariul lui Henri de Lubac, Aspect s du Bouddhisme (Paris, 1951), pp. 126-127.

Episodul prezentării lui Bodhisattvam templu aminteşte de un episod din Pseudo-Matei (cap. XXIII): „Când Preafericita Măria a intrat în templul (egiptean) cu pruncul, toţi idolii au căzut la pământ". Dar cele două legende se dezvăluie ca fiind opuse; idolii egipteni sunt răsturnaţi definitiv, căci Hrist aboleşte cultul zeilor falşi — în timp ce zeităţile brahmanice se prosternă în semn de omagiu în faţa viitorului Salvator; cf. A. Foucher, La vie du Bouddha. pp. 55 sq.

Episodul lui rsi Asita este relatat pe larg în Lalita-vistara, pp. 101 sq.; cf. traducerea pasajului în A. Foucher, op. cit., pp. 61-63, care reproduce, de asemenea, o relevantă iconografie, p. 358. S-au făcut apropieri între prezicerea lui Asita şi episodul cu bătrânul Simeon care a luat pe copilul lisus în braţe şi 1-a binecuvântat pe Dumnezeu („căci văzură ochii mei mântuirea ta..."; Luca, II, 8-20, 25-35); a se vedea comentariul lui A. Foucher, op. cit., pp. 63—64. Vezi, de asemenea, J. Brinktrine, „Die buddhistische Asita-Erzăhlung als sog. Parallele zum Darstellung Jesu im Tempel", Zeit. f. Missionswissenschaft u. Religionswissenschaft, 38, 1954, pp. 132-134; F. G. W. de Jong, „L'episode d'Asita dans le Lalitavistara", Asiatica. Festschrift F. Weller (Leipzig, 1954), pp. 312-325; C. Regamey, „Encore â propos du Lalita-vistara et de l'episode d'Asita", Asiatische Studien, 27, 1973, pp. 1-34.

148. Despre căutarea iluminării, vezi A. Foucher, La vie du Bouddha, pp. 112 sq.

Cu privire la materialişti (Lokâyata), vezi bibliografia citată în Le Yoga, pp. 366-367. De adăugat: Debiprasad Chattopadhyaya Lokăyata. A Study in Ancient Indian Materialism (New Delhi, 1959). Despre ispitirea de către Măra, a se vedea E. Windisch, Măra und Buddha (Leipzig, 1895), care a tradus un mare număr de povestiri (pp. 87 sq.); cf. ibid., pp. 214 sq., analiza comparativă cu ispitirea lui lisus (Luca, 4: 1-13). Izvoarele buddhiste cu privire la Măra sunt citate şi comentate de J. Masson, La religion populaire dans le Canon bouddhique păli (Louvain, 1942), pp. 103-113 şi E. Lamotte, L'enseignement de Vimalakirti (Louvain, 1962), pp. 204—205, n. 121. Vezi, de asemenea, J. Przyluski, „La place de Măra dans la mithologie bouddhique", J. A., 210, 1927, pp. 115-123; A. Wayman, „Studies in Yama and Măra", IU, 3, 1959, pp. 44-73,112-131; T. O. Ling, Buddhism and the mythology of evil (Londra, 1962); J. W. Eoyd,Satan and Măra. Christian and Buddhist Symbols of Evil (Leiden, 1975). G. Fussman a arătat de curând că, în anumite regiuni, Măra era un străvechi zeu suprem; cf. „Pour une problematique nouvellc des religions indiennes anciennes" (JA, 265,1977, pp. 21-70), în special pp.52 sq.

149. Sursele privind Iluminarea sunt înregistrate de A. Foucher, op. cit., pp. 363-364. Despre simbolismul comparat al arborelui Trezirii, cf. H. de Lubac, Aspects du Bouddhisme, pp. 55 sq. Despre „ochiul divin" (divyacakşu), vezi referirile la textele canonului păli şi literaturii ulterioare în E. Lamotte, L'enseignement de Vimalakirti, pp. 168-169, n. 57. Izvoarele păli şi sanscrite privind predica de la Benares sunt citate de E. Lamotte, Histoire, I, p. 28, nr. 1. Despre „rope-trick"-ul folosit de Buddha, cf. M. Eliade, Mephistopheles et l'androgyne, pp. 200 sq. Despre „puterile miraculoase" (siddhi) şi interzicerea lor de către Buddha, vezi Le Yoga, pp. 181 sq., şi mai departe, § 159.

Despre condiţia de arhat, cf. A. Bareau, „Leş controverses relatives â la nature de l'Arhat dans le Bouddhisme ancien", ILJ, l, 1957, pp. 241-250.

Despre simbolismul cakravartin-u\m (= Suveranul universal), a se vedea J. Auboyer, „The symbolism of sovereignity in India according to iconography", Indian Art and Letters, 12, 1938, pp. 26-36; K. V. Soundara Rajan, „The Chakravarti concept and the Chakra (wheel)", Journal of Oriental Research (Madras), 27,1962, pp. 85-90. Vezi, de asemenea, A. J. Prince, „The concepts of Buddhahood in earlier and later Buddhism", în Journal of the Oriental Society of Australia, 7, 1970, pp. 87-118.

Despre primele convertiri, a se vedea A. Foucher, op. cit., pp. 211-240,368—371. Istoria primei comunităţi buddhiste (samgha) e povestită în Mahăvagga, tradusă de T. W. Rhys Davids şi Hermann Oldenburg, Vinaya Texts, I (Oxford, 1881).

150. Formele succesive ale legendei lui Buddha sunt analizate de E. Lamotte, Histoire, pp. 718-756. Vezi, de asemenea, studiile lui E. Waldschmidt, citate mai sus, § 147. Despre schisma lui Devadatta, vezi A. M. Hocart, „Buddha and Devadatta", Indian Antiquary, 52,1923, pp. 267-272; 54,1925, pp. 98-99; E. Waldschmidt, „Reste von Devadatta-Episoden", ZDMG, 123,1964, pp. 552 sq.; B. Mukherjee, Die Uberlieferung von Devadatta, der Widersacher des Buddha, in den Kanonischen Schriften (Munchen, 1966); E. Lamotte, „Le Buddha insulta-t-il Devadatta?", BSOAS, 33, 1970, pp. 107-115.

Despre ultima masă a lui Buddha, a se vedea A. Bareau, „La nourriture offerte au Bouddha lors de son dernier repas", înMelanges d'Indianisme... Louis Renou (Paris, 1968), pp. 61-71; cf. id., „La transformation miraculeuse de la nourriture offerte au Bouddha par le brahmane Kasibhăradvăja",în Etudes tibetaines dediees ă Mar celle Lalou (Paris, 1971),pp. 1—10.

Despre funeraliile lui Buddha, a se vedea C. Vaudeville, „La legende de Sundara et Ies funerailles du Buddha dans l'Avadănasataka", BEFEO, 53, 1964, pp. 71-91.

Despre relicvele lui Buddha, a se vedea J. Przyluski, „Le partage des reliques du Buddha", Melanges Chinois et bouddhiques, 4,1935-36, pp. 341-367; B. C. Law, „An account of the Six Hair Relics of the Buddha (Chakesadhatuvamsa)",

696

Journal of Indian History, 30, 1952, pp. 193-204; E. Waldschmidt „Der Buddha preiei clie Verehrungswiirdigkeit seincs Reliquieu", republicat în volumul Von Ceylon bis Turfan (Gottingen, 1967), pp. 417^427.

151.Cu privire !a asceţii si credincioşii contemporani cu Buddha, a se vedea bibliografia indicată în IM Yoga, pp. 388-389. De adăugat J. Filliozat, L'înde claxxique, 11, pp. 511-516; E. Lamotte, Histoire, I, pp. 6 sq.

152—153. Cele mai importante traduceri ale textelor Jaina sunt: H. Jacobi, Gaina-Sutras (Oxtbrd, 1887, SB F, voi. XXII, XLV); W. Schubrig, Worte Mahăviras• (Gottingen, 1926,Quellen z. Religionsgeschichte, voi. 14), id.,D/£/«w«,y (Tiibingen, 1927, Religionsgeschichtlichex Lesebuch, fasc. 7).

Bibliografie şi generalităţi: C. L. Jain, Jaina Bibliography (Calcutta, 1945); L. Alsdori, Leş etudex jaina. Etai present ei tâchesfutures (Paris, 1965); Josef Deleu, „Die Mythologie des Jinismus", în Worlerhuch der Mythologie, II, pp. 207-284 (ibid,, pp. 212-213, Le Canon jai'na). Studii de ansamblu: H. von Glasenapp, Der Jainismus (Berlin, 1925); A. Guerinot, La religion djaina (Paris, 1926); E. Leumann, Buddha und Mahăvîra (Miinich, 1926); W. Schubrig, Die Lehre der Jainas nach den alten Quellen dargestellt (- Grundriss d. indo-arischen Philologie u. Altertumskunde, III, 7, Berlin, 1935); C. della Casa, // Gianismo (Torino, 1962); C. Caillat, Leu expiations dans le rituelancien des religieux jaina (Paris, 1965), id., „Le Jinisme" (Histoire des religions, I, 1970, pp. 1105-1145). Vc/i, de asemenea, bibliografia, § 190.

Mai ales mitologia dublei „naşteri" a lui Mahăvîra a inspirat arta si iconografia jaina; cf. W. N. Brown, Miniatures paintings ofthe Jaina Kalpasutra (Washington, Smithsonian Institution, 1934); T. N. Ramachandran, Tiruparuttikunram and its temples (Madras, Government Press, 1934); Ananda K. Coomaraswamy, „The Conqueror's Life in Jaina Painting" (Journal ofthe Indian Society of Oriental Ari, Calcutta, decembrie 1933, pp. 1-18).

Despre lumina care luminează noaptea naşterii lui Mahăvîra, cf. Akărănga-sutra, II, 15,7 |— Gaina-sutras, \, traducere de H. Jacobi, SBE, voi. XXII, Oxford, 1884, p. 191 ].

Despre mitologia şi iconografia lui Parsva şi a Tîrthankarilor, ci. Hcinrich Zimmer, Philosophiex oj India, pp. 181 -234; Josef Deleu, „Die Mythologie des Jinismus", pp. 252-253, 270-273.

154. Despre Makhali Gosăla şi Âjîvika, a se vedea bibliografia indicată în Le Yoga, p. 389. Sursa cea mai completă despre Gosăla este tratatul Jaina Bhagavatl. Cea mai bună monografie, care utilizează şi izvoare tamule, este aceea a lui A. L. Basham, History and Doctrines ofthe Ajlvikas. A vanished Indian religion (Londra, 1951). Termenul ăjlvika a fost explicat prin rădăcina ăjlva, „mod de viaţă sau meserie a unei clase de oameni", dar el ar putea tot aşa de bine să derive de la expresia ăjlvăt, „îndelungat ca şi viaţa", aluzie la doctrina fundamentală care postula un mare număr de vieţi înainte de dobândirea eliberării.

155. Un mare număr de texte păli sunt accesibile în traducere engleză. Semnalăm pe cele mai importante: Dialoguex ofthe Buddha (Dlghanikâya), traducere de T. W. şi C. A. Rhys Davids, 3 voi. (Oxford, 1899-1921; Sacre d Books ofthe Buddhists, 2-4); Further Dialogues ofthe Buddha (Majjhimanikăya), traducere de Lord Chalmers, 2. voi. (Oxford, 1926-1927, Sacred Books of the Buddhists, 5-6); The Book of Kindred Sayings (Samyuttanikăya), trad. de C. A. F. Rhys Davids şi F. L. Woodward (Londra, 1917-1930,/'ă/i Text Society, Translation Series. 7,10,13-14,16); The Book of Gradual Sayings (Angmtaranikăya), traducere de F. L. Woodward şi E. M. Hare (Londra, 1932-1936,P. T. S. Translation Series, 22,24-27); Minor Anthologies I, Dhammapada, Khuddakupâtha, traducere de T. W. Rhys Davids (Oxford, 1931, Sacred Bookx of the Buddhists, 7); Minor Anthologies, II, Udăna „Verses of uplift" and Itivuttaka „As it was said", traducere de F. L. Woodward (Oxford, 1935, Sacred Books ofthe Buddhists, 8).

Printre antologiile cele mai utile remarcăm: H. C. Warren, Buddhixm in translation (Cambridge.Mass. 1896; mai multe reeditări); Edward Cmuz, Buddhist Texts through the Ages (Oxford, 1954; HarperTorchbooks, New York, 1964); E. Conze, Buddhist Scriptures (Harmondsworth, 1959); E. J. Thomas, Early Buddhist Scriptures (Londra, 1935); Lilian Siiburn, LeBouddhisme (Paris, 1977).

O bibliografie a traducerilor a dat Andre Bareau, „Le bouddhisme indien", în I^es religions de l'înde, III (Payol, î 966, pp. 9-246), pp. 240-243. A se vedea ibid., pp. 227-234, „Histoire de l'etude du bouddhisme indien".

156. Cu privire la principiile fundamentale ale doctrinei lui Buddha există o destul de bogată literatură. Cele mai bune expuneri de ansamblu sunt: Ed. Conze, Buddhism: its essence and development (Oxford, 1951; Harper Torehbooks, 1959, pp. 11-69; trad. franceză, Le Bouddhisme dans son essence et son developpement, Payot, 1952, pp. 9-67); Walpola Rahulă, L'enseignement du Bouddha d'apres Ies textex Ies plus ancienx (Paris, 1961); A. Barreau, op. cit., pp. 13-82. A se vedea, de asemenea, M. Walleser,D/e philosophische Grundlage des ălleren Buddhismus (Heidelberg, 1904); Hermann Oldenberg, Buddha, seine Leben, seine Lehre und seine Gemeinde (Berlin, 1881; ediţia a 9-a, 1921); id.; Die I^ehre der Upanishaden und die Anfănge des Buddhismus (Gottingen, 1915); E. Lamotte şi J. Przyluski, „Bouddhisme et Upanişad", BEFEO, 32, 1932,pp. 141-169; A. K. W'arder, „On the Relationship between Early Buddhism and other Contemporary Systems", BSOAS, 18,1965,pp. 43-63.

157. Cu privire la formula celor douăsprezece cauze, a se vedea Surendranath Dasgupta, A History of Indian Philosophy, I (Cambridge, 1922), pp. 84 sq.; A. Bareau, „Le bouddhisme indien", pp. 40 sq.; W. Rahula, op. cit., pp. 79 sq.; B. C. Law „The Formulation of the Pratltyasamutpăda", JRAS, 1937, pp. 287-292; A. C. Banerjee, „Prati'tyasamutpăda", Indian Historical Quarterly (Calcutta), 32,1956, pp. 261-264; Thera Narada, „Kamma, or the Buddhist Law of Causation", B. C. Law Volume, Pt. II (Poona, 1946), pp. 158-175. Cf. şi L. de la Vallee Poussin, Bouddhisme. Etudes et materiaux. The'orie des Douze Causes (Gând, 1913).

697

Tabloul problemelor

Despre doctrina anutta, a se vedea L. de la Vallee Poussin.Mnwza (Paris, 1925); Ed. Conze, Ije bouddhisme, pp. 16 sq.; id., Buddhist Thought in India (Londra, 1962), pp. 34 sq.; W. Rahula, op. cit., pp. 77 sq, Cf., de asemenea, Maryla Falk, „Nairâtmya and Karman", în Louis de la Vallee Poussin Memorial Volume (Calcutta, tara an) pp. 429-464.

Cu privire la problemele puse de cel mai timpuriu buddhism, a se vedea Frank Reynolds, „The Two Wheels of Dhamma: A Study of Early Buddhism" (în The Two Weelx of Dhamma, Chambersburg, Pensylvania, 1972, pp. 6-30; cf., de acelaşi autor, „A bibliographical Essay on Works related to Early Theravada and Sinhalese Buddhism", ibid., pp. 107-1 21.

158.0 excelentă istorie a interpretărilor occidentale despre Nirvana a dat Guy Richard Welbon, The Buddhist Nirvana andits western Interpreters (Chicago şi Londra, 1968); cf., mai ales, cap. despre Herman Oldenberg (pp. 194—220), T. W. si C. A. F. Rhys Davids (pp. 221-248) şi controversa dintre L. de la Wallee Poussin şi Th. Stcherbatsky (pp. 248-296). Pentru prima interpretare, dată de Vallee Poussin, a se vedea The way to Nirvana: Six Lectures on Ancient Buddhism as a Discipline of'Salvation (Cambridge, 1917), Nirvana (Paris, 1925) şi articolul „Nirvana", în Indian Historical Quarterlv, 4, 1928, pp. 347-348. Pentru vederile lui Th. Stcherbatzky, vezi The Central Conception of Buddhism and the Meaning ofthe Word „Dhanna" (Londra, 1923) şi The Conception of Buddhist Nirvana (Leningrad, 1927). Totuşi, după o îndelungată controversă, fiecare dintre cei doi savanţi s-a lăsat convins de interpretarea protagonistului său; cf. Th. Stcherbatsky, „Die lirei Richtungen in der Philosophie des Budhismus" (Rucznik Orjenlalistycznv, 10, 1934, pp. 1-37); L. de la Vallee Poussin, „Buddhica"(H.IAS,3, 1938, pp. 137-160).

Friedrich Heiler a examinat conceptul de Nirvana în termeni de experienţă religioasă: cf. Die buddhistische Versenkunţ> (Miinchen, 1918). Despre „calea Nirvana" şi simbolismul iniţierii, vezi M. Eliade, Le Yoga. Immortalite et liberie (Paris, 1954; ediţia a 6-a, 1975) pp. 169 sq. Despre raporturile dintre Yoga şi buddhism. vezi: L. de la Vallee Poussin, „Le bouddhisme et le Yoga de Patanjali (MemoiresChinois et Bouddhiques, 5, Bruxelles, 1937,pp. 223-242); M. Eliade, Le Yoga, pp. 173 sq.; cf. ibid., pp. 382-383, indicaţii bibliografice; de adăugat: Gerhard Oberhatnmer, Strukturen yogischer Meditation (Viena, 1977), pp. 102 sq.

159. Despre tehnicile buddhiste de meditaţie, a se vedea Le Yoga, pp. 173 sq., si bibliografiile citate, ibid., pp. 383 sq.; Grace Constant Lounsberry, Buddhist Meditation in the Southern School (Londra, 1950); E. Conze, Buddhist Meditatori (Londra, 1956).

Despre jhăini şi dhamma-yogini, vezi L. de la Vallee Poussin, „Musîla et Nărada" (Me'moires Chinois et Bouddhiques, 5,1937, pp. 189-222). Despre „Ştiinţele Superioare" (abhijnă), vezi L de la Vallee Poussin, „Le Bouddha eî Ies Abhijnăs", Le Museon, 44, 1931, pp. 335-342; M. Eliade, Le Yoga, pp. 183 sq., 384 (bibliografia despre „puterile miraculoase").

160. Despre arhaţi, a se vedea I^e Yoga, pp. 178 sq.; E. Conze, Le bouddhisme, pp. 91 sq., A Bareau, „Le bouddhisme indicii", pp. 60 sq.; 123 sq.; cf., de asemenea, Isaline Horner, The Early budhist Theory of Mân Perfected: A Study ofthe Arhat (Londra, 1936).