Pseudonimul literar al lui Henri Beyle (1783-1842), I i u r ui I i

286

STENDHAI.

lauda acestei categorii de oameni care mai poate li întîlnită astăzi prin saloanele nobilimii, că nu erau la fel de serbede pentru toţi. Unii dintre ei s-ar fi lăsat ocăriţi de marchiz, dar s-ar fi revoltat la prima vorbă aspră a doamnei de La Mole.

Stăpînii casei aveau în firea lor prea multă trufie şi prea mult plictis; erau prea deprinşi să batjocorească pentru a se distra, ca să mai poată nădăjdui să aibă prieteni adevăraţi. Dar, în afara zilelor ploioase şi a clipelor de plictiseală feroce, clipe nu prea dese, gazdele vădeau întotdeauna o politeţe desăvîrşită.

Dacă cei cinci sau şase binevoitori care îi dovedeau o prietenie atît de părintească lui Julien n-ar mai fi căleai prin palatul La Mole, marchiza ar fi fost ameninţată să trăiască momente de mare singurătate; şi, pentru femeile de rangul ei, singurătatea e înfiorătoare; căci este semnul dizgraţiei.

Marchizul avea o purtare desăvîrşită faţă de soţia lui; veghea ca salonul să-i fie destul de plin, deşi nu cu pairi, căci pe colegii aceştia noi nu-i socotea îndeajuns de ans tocraţi ca să-i calce pragul ca prieteni, şi nici îndeajuns de amuzanţi ca să fie primiţi ca subalterni.

Abia tîrziu de tot pricepu Julien tainele acestea. Des­pre politica ocîrmuirii, care formează calul de bătaie ii discuţiilor din casele burgheze, nu se vorbeşte în casele celor din clasa marchizului decît în clipele de ananghie.

Nevoia de distracţie e încă atît de mare, chiar îr veacul acesta al plictisului, îneît pînă şi în zilele de pri­mire era de ajuns ca marchizul să iasă din salon ca toata lumea să fugă. Altminteri, puteai să vorbeşti liber despre orice, numai să nu faci glume nici pe socoteala lui Dum­nezeu, nici pe a preoţilor, nici pe a regelui, nici pe a dem­nitarilor, nici pe seama artiştilor ocrotiţi de curte şi nici seama a tot ce este statornicit; şi să nu rosteşti nici vorbă bună despre B6ranger, despre ziarele opoziţiei, de pre Voltaire, despre Rousseau, despre oricine îşi îngădui*

ROŞU ŞI NEGRU

287

să spună cît de cît lucrurilor pe nume; dar, mai ales, să nu vorbeşti niciodată despre politică.

Nici o sută de mii de ludovici rentă, nici toate semnele nobiliare nu pot lupta împotriva unei asemenea legi a sa­loanelor. Cea mai neînsemnată licărire de idee era soco­tită o grosolănie. în ciuda eleganţei, a politeţei desăvîrşite ţi a dorinţei de a fi pe plac, plictiseala se citea pe toate feţele. Tinerii, veniţi din obligaţie, se temeau să vorbească despre vreun lucru care putea duce la bănuiala că au vreo idee oarecare sau că citesc cărţi interzise; şi tăceau, după ce rosteau cîteva fraze frumos rotunjite despre Rossini •.iu despre starea timpului.

Julien observă că, de obicei, discuţiile erau susţinute de doi viconţi şi de cinci baroni pe care domnul de La Mole îi cunoscuse în emigraţie. Domnii aceştia se bucu­rau de un venit anual între şase şi opt mii de livre; patru dintre ei ţineau cu ziarul La Quotidienne şi trei cu Gazette ile France . Unul avea zilnic de povestit vreo întîmplare •l< la Castel, neuitînd niciodată să repete cuvîntul admirabil. Julien observă că acesta avea cinci decoraţii, pe cînd ceilalţi nu aveau, în general, decît trei.

în schimb, puteai vedea în anticameră zece lachei Inveşmîntaţi în livrele şi, toată seara, din sfert în sfert de ceas, se servea îngheţată sau ceai; iar cam pe la miezul Bopţii, urma un fel de cină cu vin de Champagne.

Aceasta era şi pricina care îl făcea pe Julien să rămînă, >u

i (lazette de France, primul ziar francez; a apărut din 1631 pînă în |M|4 I in organul de presă al monarhiştilor.