Secolele XI-XIV

partem Cumanie ultra Montes nivium)^K. Pe l'îngă termenul de ierra, documentele papale din aceeaşi perioadă folosesc pentru Cumania din regiunile extracarpatice şi pe acela de provincia⁴¹, ceea ce nu este lipsit de semnificaţie. La Cumania din ţinuturile româneşti se referea şi documentul din 1230, în care se specifica, exagerîndu-se într-o oarecare privinţă, că anterior invaziei mongole ierra menţionată se afla supusă în mare măsură regatului ungar⁴⁸. O altă informaţie din care rezultă includerea Moldovei în Comania este cea furnizată de Rogerius, care arată că în drumul spre Rodna armatele mongole au trecut inter Rusciam et Comaniam^K. Regiunea din sud-vestul Moldovei şi nord-estul Muntemei, înglobată în episcopatul cumanilor purta, de asemenea, nu­mele de Comania⁵⁰ sau de terra episcopi Comanorum⁵¹.

Pentru evitarea confuziilor cu sensul larg al noţiunii de Cumania, care includea întreaga zonă controlată de uniunea de triburi turanică, de ţa Lacul Arai pînă la Dunărea inferioară, în cronicile latine maghiare, incepînd cu cea a lui Simon de Keza, se atribuie spaţiului est-oarpatic de­numirea de terra nigrorum cumanorum⁵². Acest nume apare în pasajele unde se relatează pătrunderea hunilor spre Pannonia şi este evident că

se referea şi la Moldova — întrucît este inserat între Ruthenia şi Cîmpia Pannonică —■ fapt ce părea neîndoielnic şi lui Thuroczi cînd preciza de­spre nigra Cumania: nune Moldavia forte creditur⁵³, confirmînd parţial datele cunoscute de cel ce redactase actul din 1435. Se remarcă că această denumire este atestată în Ungaria la o jumătate de secol de la dispariţia cumanilor ca forţă politică în Europa Răsăriteană, iar adoptarea ei în literatura istorică medievală se datora desigur tradiţiei. Ea apăruse însă, avînd complet altă semnificaţie, la geograful arab Idrisi, aflat în slujba regelui normand Roger II al Siciliei. Atît în harta sa detaliată — aşa-nu-mita Charta Rogeriana — cit şi în textul ei însoţitor figurează „oraşele" Cumania Albă (Kumania al bid) şi Cumania Neagră (Knmania al sudf⁴, ignorîndu-se că în realitate acestea erau regiuni. Astfel de confuzii se întîlnesc în lucrarea lui Idrisi şi în alte cazuri. Eforturile mai vechi de localizare a celor două Cumanii⁵⁵ s-au materializat prin rezultate puţin concludente, exceptînd doar cele ale lui B. A. Rîbakov, care, ţinînd cont de indicaţiile geografului din Sicilia privind poziţia celor două „oraşe" faţă de unele centre urbane nord-pontice, situa Cumania Albă în dreapta Niprului, iar Cumania Neagră în stînga sa, conchizînd că ele erau de fapt regiuni şi nu aşezări⁵⁶. După cum se remarcă, această localizare se află în vădită contradicţie cu aceea din cronicile ungureşti, potrivit cărora cumanii albi se găseau la est, iar cei negri spre vest. Desem­narea popoarelor cu atribute de culoare reprezintă o caracteristică întîl-nită îndeosebi la popoarele orientale şi ea urmează anumite criterii⁵⁷. Culoarea albă era de obicei asociată cu vestul, iar negrul cu nordul. în cazul discutat de noi acest principiu pare a fi mai mult în concordanţă cu datele furnizate de Idrisi. Oricare ar fi însă situaţia, împărţirea cumanilor în două grupe nu-şi găseşte justificarea, întrucît în uriaşul teritoriu deţinut de aceşti turanici, neunitar din punct de vedere politic, nu au existat numai două uniuni tribale, ci mult mai multe. Această departajare nu este exclus să fi existat într-o etapă foarte veche a istoriei cumanilor, fără a fi însă înregistrată documentar în acel moment, ci doar conservată de tradiţie pînă mai tîrziu.

Numele Cumania Neagră acordat Moldovei în secolele XIII—XV nu reprezenta denumirea populară a regiunii — nefiind folosită nici de localnici, nici de migratori — ci una rămasă doar în uzul anumitor cercuri aulice, a autorilor de cronici şi a serviciilor de cancelarie. Dealtfel, con­siderăm că nici denumirea Cumania, atît în sensul ei larg, cît şi în cel restrîns, nu s-a menţinut în limbajul curent decît pînă în secolul al XlII-lea, iar în cursul secolelor următoare doar în vocabularul de can­celarie, al cronicarilor şi cartografilor, mult înclinaţi spre arhaizarea toponimelor. Cu totul altul a fost destinul denumirii Deşt-i Kîpciak, păs­trată timp de secole în limbajul uzual al turanicilor şi al altor popoare orientale⁵⁸.

In perioada migraţiei cumanilor spre Dunărea inferioară, în regiunile est-carpatice s-au infiltrat în triburile brodnicilor. Documentele papale şi ale Coroanei arpadiene din prima jumătate a secolului al XlII-lea au transmis numele noilor veniţi şi ţinuturilor unde ei s-au stabilit în mod temporar. In cel mai vechi din aceste acte, datînd din 1222, se arată că teritoriul donat cavalerilor teutoni în afara arcului carpatic se întindea pînă la hotarele brodnicilor (ad terminos Prodnicorum)⁵⁹. Cîţiva ani mai tîrziu regiunile brodnicilor erau menţionate -— alături de Cumania — sub

38

numele de „ţară" (Brodnic terra illa vicina)⁶⁰ sau de „ţinut", „provincie" (Brodrricorum provincia)⁶¹. Ultima atestare a brodnicilor la est de Carpaţi este înregistrată documentar în anul 1250⁶². Faptul că se învecina cu do­meniile ordinului cavaleresc şi că se afla la răsărit de regatul Ungariei dovedeşte că aşa-numita „ţară a brodnicilor" trebuie căutată în partea meridională a Moldovei.

După invazia mongolă şi constituirea Hoardei de Aur, regiunile unde
ulterior va lua fiinţă statul moldovenesc de-sine-stătător au început să
fie desemnate şi după numele dominatorilor asiatici. Adoptarea noii de­
numiri a întîmpinat o anumită reticenţă, întrucît cea veche — Cumania
_se încetăţenise în cercuri foarte diverse. Totuşi, ea a reuşit să se im­
pună în prima jumătate a secolului al XlV-lea. Astfel, în unele diplome
regale şi cronici maghiare —■ relatîndu-se expediţiile iniţiate de Angevini
în 13*24, sub comanda lui Phynta de Mende⁶³, şi în 1345 şi 1346, organi­
zate de'Andrei Lâckfi şi secui⁶⁴ — se precizează că ele au fost îndreptate
in terram ipsorum Tartarorum, adică în ţinuturile de la răsărit de Car-
paţii Orientali. Acestea apar documentar şi sub numele de Tartaria într-o
listă a provinciilor şi vicariatelor franciscane, unde, în cadrul vicariatului
Ungariei se menţionează: Clicum (Siculorum) forum in metis Tartariae⁶⁵.
De asemenea, într-o interpolare tîrzie făcută cronicii lui Georgios Mo-
nachos zis Hamartolos regiunile de la nordul Dunării de Jos sînt numite
Taprapta. In numeroase cazuri, atunci cînd în actele emise în can­
celaria papală şi cea a regelui Ungariei se fac referiri la spaţiul est-oar-
patic, acesta este desemnat prin expresia „la hotarele tătarilor" sau prin
altele asemănătoare⁶⁷. Chiar şi după crearea statului feudal Moldova,
în cîteva scrisori ale papei Grigore XI se afirmă: naţio Wlachonum (co­
rect: Wlachorum) sau populus qui Valachones vocantur ... circa meias
Regni Ungarie versus Tartaros commorantes secundum ritus et schisma
Graecorum vivebant⁶⁸. De-abia în ultimele decenii ale secolului al XlV-lea
începe să se facă diferenţierea în mod constant între terra Tartarorum
şi terra Wăllachorum⁶⁹. Unele din vicariatele Ordinului franciscan au
preluat, de asemenea, un nume ce amintea de noua putere mondială
apărută în Asia şi răsăritul Europei. Astfel, custodiile din centrele ge-
noveze nord-pontice, între care şi cele de la Mauro Castro şi Vicina,
făceau parte din Vicariatus Tartariae Aquilonaris, în vreme ce custodiile
din Grecia şi Asia Mică fuseseră incluse în Vicariatus Tartariae Orienta-
Zis⁷⁰. Ca şi în cazul Cumaniei, termenul de Tartaria, ca şi terra şi