Munţii padiş-scăRIŞoara studiu de geografie regională andrei indrieş
Yüklə 2,12 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- Geofacies de păduri de amestec conifere-foioase.
- Geofacies de păduri de foioase
- Geofacies de vegetaţie ierboasă (păşuni şi fâneţe, pajişti subalpine).
- Geofacies de culmi cu aşezări umane
- Geofacies de platouri calcaroase lipsite de aşezări umane
- Geofacies de platouri calcaroase cu aşezări umane.
- Geofacies de goluri subterane
- Geofacies de versant cu păduri de conifere.
- Geofacies de păduri de amestec c onifere-foioase
- Geofacies de versant cu păduri de foioase
- Geofacies de versant cu vegetaţie ierboasă (păşuni şi fâneţe).
- Geofacies de versant abrupt
- Geofacies de versant cu aşezări umane.
- Geofacies de vale lipsită de aşezări umane
- Geofacies de vale cu aşezări umane
- Geocomplexe şi geofaciesuri în starea de rhexistazie
- Geocomplexe şi geofaciesu ri în biostazie cu echilibru subclimaxic
- Geocomplexe şi geofaciesuri în biostazie cu echilibru paraclimaxic
- 1. Aşezarea geografică, limitele şi raporturile cu regiunile vecine
- 2. Istoricul cercetărilor 7 3.Litologia, tectonica, evoluţia paleogeografică
- 6. Apele Munţilor Padiş-Scărişoara
- 7.Biopedogeografia Munţilor Padiş-Scărişoara
- 8.Problema Parcului Naţional al Apusenilor 103 9. Activitatea antropică
- 10. Regionarea geografică a Munţilor Padiş-Scărişoara 120 11. Tipurile de peisaje
- 12. Mediul montan 137 13. Organizarea spaţiului geografic
| Geofacies de păduri de conifere. O parte a culmilor menţin pe suprafaţa lor păduri de conifere în care predomină molidul (Picea abies), dar pot să apară şi alte esenţe ca bradul (Abies alba), pinul (Pinus silvestris), laricele (Larix decidua), tisa (Taxus baccata), etc. Păduri de conifere apar mai ales pe culmile mai înalte altitudinal situate în nord şi nord-est: culmea Măgura Vânătă, culmea Dl. Roşu-Ţiclău-Dealul Calului-Drăgoiasa (culme situată imediat la est de munţii analizaţi), Piciorul Bătrânei (1 548 m), culmea Glăvoiu-Chicera; culmea La Morminţi-Ţapu-Tătăroaia, etc. Aceste păduri, cu mici excepţii, s-au format pe substrat de roci cristalofiliene sau pe gresii cuarţitice, pe soluri spodice, în condiţii de temperaturi medii scăzute (2-4°C) şi de cantităţi de precipitaţii anuale ridicate (1 400-1 600 mm). Tot păduri de conifere apar şi în alte locuri: de pildă pe substrat calcaros (în Vf. Bătrâna-1 579 m), sau pe substrat de roci permiene-gresii şi conglomerate (Vf. Vârtop-1 295 m, Ţapu-1 476 m), etc. Pe rocile carbonatice, pădurile se formează pe soluri litomorfe de tipul rendzinelor şi terra rossa din categoria cambisolurilor, dar cam cu aceleaşi condiţii de temperatură, precipitaţii şi de valorificare biologică. Sub pădurile de conifere vegetaţia ierboasă este foarte rară, datorită acidităţii solului dar şi emanaţiei unor substanţe acide de către frunzele coniferelor, substanţe ce nu permit vegetarea în condiţii bune a covorului ierbos; De regulă, eroziunea culmilor este redusă datorită constituţiei petrografice (de altfel, datorită acestei alcătuiri litologice, culmile conservă pe suprafaţa lor şi pediplena carpatică: Măgura Vânătă, Ţapu-La Morminţi, etc.) şi datorită faptului că pădurile sunt ocolite de acţiunea umană de tăierea lor, pădurea având un mare rol antierozional. La acestea mai adăugăm şi faptul că pădurile de pe culmile ce înconjoară Platoul Padiş sunt incluse în rezervaţia biosferei, făcând parte din Parcul Naţional al Apusenilor, fiind ferite de acţiunea de exploatare a lemnului, aici efectuându-se numai tăieri de igienizare. De regulă, pădurile de conifere sunt mai umede, mai răcoroase şi cele mai multe au rol de protecţie antierozională. În general, productivitatea pădurilor este medie, vârsta medie, starea de sănătate relativ bună deşi pericolul atacului dăunătorilor pădurilor de molid (Ips typographus, Limantria monaha) există în permanenţă. Nicăieri nu se constată efecte negative ale poluării industriale dar există numeroşi factori limitativi ai pădurilor de conifere: suprafeţe pietroase, inclusiv de calcar, regiuni înmlăştinite, pante abrupte, etc.
11.2.1.2. Geofacies de păduri de amestec conifere-foioase. Culmi montane care adăpostesc păduri de amestec conifere-foioase, predominante fiind molidul (Picea abies) şi, respectiv, fagul (Fagus sylvatica), sunt dispuse în general, la altitudini mai reduse decât pădurile de conifere iar poziţional în partea de vest şi central-sudică. Mai concret, acest tip de geofacies se întâlneşte în culmea Tătăroaia-Ţapu, parţial însă după cum am văzut, pe culmile ce înconjoară platourile carstice (Padiş, Călineasa, Ocoale- Scărişoara, etc.), în culmea Cristesei, etc. Culmea Ţapu-Tătăroaia este alcătuită predominat din roci permiene (gresii şi conglomerate), culmea Cristesei din gresii şi conglomerate permiene şi triasice, culme ce se continuă în nord în Vf. Vârtopul (1 110 m) unde apar roci calcaroase cretacice. Culmea vestică ce delimitează Platoul Padiş de Valea Galbena este alcătuită din roci carbonatice anisiene (triasic). Aceste roci dau naştere solurilor cambice (brun eu-mezobazice, soluri litomorfe: terra rossa şi sol brun acid) care, de regulă, sunt soluri trofice datorită litierei relativ bogate, ce rezultă prin apariţia deja a fagului. Condiţiile climatice sunt cu ceva mai blânde decât în cazul pădurilor de conifere, şi anume temperaturi medii anuale de 4-6°C, datorită maselor de aer vestice, a inversiunilor termice, a altitudinilor mai reduse, etc., iar valoarea medie anuală a precipitaţiilor este mai coborâtă, de 1 000-1 200 mm. Păduri de amestec conifere-foioase mai apar şi pe culmi sudice, dar mult diminuate în suprafaţă de intervenţia umană, pentru motivele arătate deja: teren pentru vetre de aşezări, pentru păşuni, utilizarea lemnului ca materie primă, etc. Această situaţie este valabilă, de exemplu, pentru Dl. Grueţ, Dl. Runc, Dl. Costeşti, etc. În dealurile menţionate, pădurile de amestec se formează tot pe roci detritice permiene şi triasice, deci pe soluri cambice, trofice în general. Productivitate medie a pădurilor de amestec este de asemenea mijlocie. 11.2.1.3. Geofacies de păduri de foioase. Culmile care menţin pe suprafaţa lor păduri de foioase, alcătuite predominat din esenţe de fag (Fagus syilvatica), se găsesc în vest, pe interfluviile secundare ce pornesc de la culmea Ţapu-Tătăroaia, spre Depresiunea Beiuşului şi care coboară în acelaşi sens; în aceste păduri mai pot să apară carpenul (Carpinus betulus) iar spre Depresiunea Beiuşului şi alte foioase ca gorunul (Quercus petraea), teiul (Tilia cordata), etc. Pădurile de foioase din vest se formează pe un substrat de roci permiene aparţinând pânzei de Codru (gresii, conglomerate, şisturi argiloase) sau chiar roci magmatice (pe Dealul Plopilor) care au dat naştere solurilor cambice. Condiţiile climatice sunt relativ blânde, temperatura medie ajungând la 6-7°C iar valoarea cantităţilor de precipitaţii oscilează în jur de 1 000 mm/an. Pădurile de foioase sunt destul de compacte dar despărţite, de vegetaţie ierboasă, utilizată la păşunat sau ca fâneaţă. Menţinerea pădurilor este deosebit de importantă pentru a feri substratul de acţiunea eroziunii care, datorită pantelor mari, ar avea o intensitate mare. Deci aceste păduri au un rol antierozional şi mai puţin rol economic (de producţie), dar se execută tăieri de igienizare acolo unde se impun, tăieri urmate de reîmpăduriri. Un geofacies de pădure de foioase cu acelaşi fag dominant se întâlneşte în Pădurea Giurcuţa, în nord-est, pe roci cristalofiliene, pe sol spodic, dar la altitudinea de 1 200-1 300 m, la temperaturi de 4-5°C şi precipitaţii de cca 1 000 mm/an (de altfel, aceste condiţii climatice cu ceva mai blânde, au determinat chiar şi apariţia unor aşezări umane: Smida, Giurcuţa de Sus şi de Jos). 11.2.1.4. Geofacies de vegetaţie ierboasă (păşuni şi fâneţe, pajişti subalpine). Unele culmi prezintă vegetaţie herbacee, fie de tipul pajiştilor subalpine în cazul culmilor mai înalte, situate la peste 1 500 m (Vf. Bătrâna, Vf. Peşterii, parţial Măgura Vânătă, etc.), fie de păşuni şi fâneţe în cazul culmilor mai joase altitudinal, care apar fie în cadrul poienilor, deci în mod natural, fie datorită omului, în jurul aşezărilor umane, în urma defrişării pădurilor. În ambele cazuri, vegetaţia ierboasă este utilizată pentru creşterea animalelor domestice. Vegetaţia subalpină se întâlneşte discontinuu pe culmea Măgura Vânătă, la peste 1 600 m, şi pe culmea Bătrâna-Vf. Peşterii, la peste 1 500 m altitudine. Acest tip de vegetaţie apare datorită unui climat mai rece, cu temperaturi de cca 0-2°C medii anuale, şi cu precipitaţii bogate de cca 1 600 mm/anual. În cadrul vegetaţiei subalpine intră plante ca: ţăpoşica (Nardus stricta), păiuşul (Festuca rubra), firuţa (Agrostis tenuis) iar dintre plante cu flori apar, dar mai rar, vioreaua (Viola canina), vulturica (Hieracium auricula), dar pot să apară şi afinul (Vaccinium myrtillus) şi merişorul (Vaccinium vitis-idaea). Tot în cadrul vegetaţiei subalpine se ivesc specii de trifoi (Trifolium alpestre), rogoz (Carex transsilvanica)., etc, şi excepţional exemplare de Pinus mugo. În aceste două regiuni de apariţie a vegetaţiei subalpine, substratul este format din gresii cuarţitice şi şisturi argiloase roşii werfeniene (triasic) în Măgura Vânătă şi din dolomite cenuşii anisiene (triasic) la nord-vest de Vf. Bătrâna, deci acolo unde apare acest tip de vegetaţie. Pe aceste tipuri de roci se formează soluri brune acide din clasa cambisoluri, de troficitate medie. Culmi cu păşuni şi fâneţe de la altitudini ceva mai reduse, de sub 1 000 m, sau cu ceva peste această altitudine, se găsesc în Măgura Tătăroaia (poienile Dinoiu, Ulmu, Fântânele, Vârcioroagele, Scoici), sau Dl. Costeştilor, Dl. Runc, Dl. Grueţ, etc. Predominarea plantelor cu flori este evidentă: margarete (Chrysantemum leucanthemum), piciorul cocoşului (Ranunculus pedatus, R. acer), gălbenele (Ranunculus nemorosus), clopoţei (Campanula abietina, C. patula), etc. Substratul este format din roci diferite dar pe care se formează soluri cambice în condiţii climatice ceva mai blânde decât în cazul pajiştilor subalpine: temperatura medie anuală 4-6°C şi valori ale precipitaţiilor de cca 1 000 mm/an. După cum s-a mai precizat, vegetaţia ierboasă este utilizată pentru creşterea animalelor fie prin păşunat, fie prin cosire. Deoarece păşunatul are loc doar circa 3-4 luni pe an, iar fânul ţine cam 8 luni, este recomandabil ca păşunile să fie transformate în fâneţe (R. Rey, 1979, 1985). În regiunile locuite de om, în cadrul păşunilor şi fâneţelor apar mici suprafeţe de teren cultivate de către om. În aceste locuri omul are o grijă deosebită de aceste suprafeţe de iarbă şi de teren agricol deoarece acestea îi oferă sursele de existenţă; de aceea nu se înregistrează degradări deosebite iar cum acestea apar se iau imediat măsuri de stingere a cauzelor degradării. 11.2.1.5. Geofacies de culmi cu aşezări umane. Culmile mai joase, mai însorite, cu un climat mai prielnic aşezărilor umane (temperatura medie anuală peste 6-7°C şi precipitaţii în jur de 1 000 mm/an) sunt utilizate pentru adăpostire de aşezări umane, ca de exemplu, Dl. Grueţ, Dl. Runc, Dl. Costeşti, Dl. Cocoş, Dl. Gorunul lui Horea, etc. După cum se observă, aceste dealuri sunt situate în sud şi sud-est. Aşezările sunt de tip risipit, “crânguri”, cu vatra coincizând cu moşia (terenul de lucru), cu un număr redus de locuitori. Pe aceste culmi omul a adus în timp istoric modificări: defrişarea pădurilor, construirea de vetre de aşezări (crânguri), utilizarea terenurilor ca păşuni şi fâneţe, respectiv mici loturi agricole. Solurile formate pe aceste suprafeţe sunt de tip cambisol dar şi de tip litomorf pe substrat calcaros. Omul a încercat să aibă grijă de aceste suprafeţe, să nu fie afectate de degradări: astfel, drumurile sunt de tip “serpentină”, se lucrează cu animale de muncă (vaci, cai, boi) şi mai puţin cu mijloace mecanice grele, arătura se face numai pe teren plan sau relativ plan, păşunile şi fâneţele sunt păstrate pe versanţi iar pe versanţii abrupţi sunt menţinute pădurile care au un rol antierozional. În ultimul timp, aşezările tind să fie depopulate datorită condiţiilor grele de viaţă. Din aceste motive se încearcă prin anumite măsuri, inclusiv legislative, acordarea unor facilităţi pentru locuitori (acordarea dreptului de a utiliza lemnul pădurilor pentru încălzit, construit şi meşteşugărit, introducerea electricităţii, aprovizionarea magazinelor săteşti, diferite dotări social-culturale, etc.).
11.2.2.1. Geofacies de platouri calcaroase lipsite de aşezări umane. În categoria peisajelor de acest tip intră Platoul Padiş, Platoul Bătrâna, Platoul Călineasa, Poiana Ursoii, Platoul Mărşoaia, etc. În aceste platouri se găsesc numeroase geotopuri (geoformuri) care formează împreună, prin asociere, geofaciesul de platou calcaros: lapiezuri şi lapiazuri, doline, uvalas-uri, polii iar în subteran avene şi peşteri, motiv pentru care aceste platouri sunt, în cea mai mare parte şi carstice. Datorită acestor obiective, aceste platouri au intrat şi în circuitul turistic larg. Platoul Padiş-Cetăţile Ponorului ocupă o suprafaţă de 36 kmp şi se află la cea mai mare altitudine dintre platourile carstice de pe teritoriul României, punctul cel mai jos fiind la Cetăţile Ponorului (950 m) iar cel mai înalt punct calcaros fiind Biserica Moţului (1 466 m) iar ca punct necarbonatic este Măgura Vânătă (1 641 m), rezultând o altitudine medie de 1 300 m. În acest platou, pe fundul său se găseşte o vegetaţie ierboasă utilizată la păşunatul animalelor (în acest scop se utilizează mica transhumanţă, de către satele de la baza munţilor, adică vara animalele sunt urcate iar în sezonul rece ele sunt coborâte înapoi). Pentru această îndeletnicire, sunt construite stâne de tip târle (în fiecare an stânele îşi schimbă amplasamentul). Printre ierburi, pe fundul dolinelor impermeabilizate cu argila de decalcifiere, apar molizi izolaţi sau în unele locuri sunt dispuşi în mici pâlcuri de forma unui “parc”; în schimb, pe culmile din jurul platoului se găsesc păduri de amestec conifere-foioase (molizi şi fagi), dovezi ale inversiunilor termice cu repercusiuni, după cum se vede, în răspândirea altitudinală a vegetaţiei. Substratul este dat de roci diverse pe care se formează soluri diferite: pe calcare soluri litomorfe-rendzine şi terra rossa, pe substratul aluvionar din poiană se formează solul podzolic mediu trofic, în condiţii destul de aspre de climă (temperatura medie anuală de cca 4°C pe fundul platoului şi de 5-6° pe culmile vestice dar de cca 2°C pe Măgura Vânătă). Umezeala este mare, ceaţa este frecventă datorită lacurilor şi mlaştinilor oligotrofe. Precipitaţiile ating valoarea de cca 1 600 mm/an. Cam aceleaşi situaţii sunt valabile şi pentru celelalte platouri carstice menţionate, şi situate înspre nordul unităţii montane: Călineasa, Mărşoaia, Poiana Ursoii, etc. Evident că platourile carstice şi mai ales cel al Padişului au şi un “peisaj subteran” oferit de marile peşteri şi de avene: sistemul Lumea Pierdută, sistemul din Groapa de la Barsa, sistemul Peşterii de la Căput, sistemul Cetăţile Ponorului-Galbena, sau marile avene ale Platoului Lumea Pierdută, Avenul Borţig, Avenul Focul Viu, Avenul Vraniţa, etc. De asemenea, trebuie să reamintim de cele trei peşteri care adăpostesc gheţari subterani: Focul Viu, Borţig, Peştera Gheţarul de la Barsa. Vegetaţia ierboasă cuprinde plante ruderale datorită păşunatului intens: stirigoaie (Veratrum album), ştevia (Rumex alpinus), spanacul oilor (Chenopodium bonus-henricus), etc. În Platoul Ursoii golul este lăsat ca fâneaţă pe când la Padiş el este utilizat ca păşune, împărţită între câteva sate din Depresiunea Beiuşului (Jud. Bihor). Vegetaţia lemnoasă nu este bine reprezentată la baza platoului datorită lipsei generalizate a apei, fapt care este valabil pentru toate platourile carstice din Munţii Padiş-Scărişoara. În schimb, culmile care delimitează platourile carstice sunt acoperite de păduri. La Padiş, pădurile fac parte din Parcul Naţional al Apusenilor şi, de aceea, ele sunt ocrotite. Printre arbori apar şi specii de plante ierboase: rogoz (mai multe specii de Carex), garofiţe (Dianthus spiculifolius), iarba surzilor (Saxifraga aizoon), clopoţei (Campanula kladniana), genţiane, etc. La Padiş s-au executat foraje geologice pentru descoperirea de resurse minerale (bauxită, minereuri uranifere), acum sistate, dar urmele explorărilor au rămas: instalaţii complete, ţevi de foraj prin care curge apă şi ca atare cu deranjarea echilibrului hidrologic din interiorul platoului, etc. (Ca în Şesul Padişului, Poiana Vărăşoaia, Groapa de la Barsa, etc.). Un aspect deosebit îl oferă abrupturile calcaroase din platou: Pietrele Boghii, Piatra Galbenii, Biserica Moţului, etc. De asemenea, văile cu caractere specifice (apariţie din izbucuri, dispariţie prin ponoare, văi seci), lacuri permanente (Vărăşoaia, Tăul fără Fund, Negru) sau temporare, molhaşurile, etc., dau un aspect deosebit acestui platou care stă la “temelia” Parcului Naţional al Apusenilor. Datorită importanţei obiectivelor ştiinţifice şi turistice, Padişul a devenit o importantă regiune turistică. Prin crearea parcului naţional se va realiza o ocrotire integrală şi reală a tuturor elementelor naturale din Padiş ca şi a celorlalte platouri carstice, atât la suprafaţă cât şi în adâncime. 11.2.2.2. Geofacies de platouri calcaroase cu aşezări umane. În această categorie intră platourile Ocoale-Scărişoara, Sohodol, Preluca, Dl. Dosu Mărşoii, etc. Prezenţa locuinţelor umane atestă un climat mai acceptabil pentru om deşi se resimte lipsa acută a apei (din acest motiv, de pildă, locuitorii din Platoul Ocoale-Scărişoara, au primit dreptul de a utiliza gheţarul din Peştera Scărişoara pentru consum, încă din secolul trecut; P. Cocean, 1984). Temperatura medie anuală a aerului este de aproximativ 4-5-6°C, în funcţie de loc, cu aceleaşi fenomene de inversiuni termice ca şi la Padiş, iar cantitatea medie a precipitaţiilor este în jur de 1 000 mm anual, mult mai scăzută decât în cazul platourilor lipsite de aşezări. De altfel, se observă că platourile lipsite de aşezări sunt situate mai la specifice platourilor carstice: astfel, el utilizează fundul platourilor (adică fundul dolinelor, a uvalelor, etc.) în agricultură (mai ales legumicultură), păşunat sau fâneaţă (fenomen sesizabil în Platoul Ocoale-Scărişoara, apoi în Sohodol, etc.), lăsând în schimb culmile înconjurătoare acoperite de păduri care au un rol de protecţie antierozională. Aşadar, în timp, asupra acestor platouri au avut loc transformări importante dar nu distructive total; azi, aceste platouri sunt într-un echilibru relativ, nord şi, de regulă, la altitudini mai ridicate decât platourile care adăpostesc aşezări care sunt mai jos altitudinal cu circa 100-200 m. Omul s-a adaptat condiţiilor mai rigide specifice platourilor carstice: astfel, el utilizează fundul platourilor (adică fundul dolinelor, a uvalelor, etc.) în agricultură (mai ales legumicultură), păşunat sau fâneaţă (fenomen sesizabil în Platoul Ocoale-Scărişoara, apoi în Sohodol, etc.), lăsând în schimb culmile înconjurătoare acoperite de păduri care au un rol de protecţie antierozională. Aşadar, în timp, asupra acestor platouri au avut loc transformări importante dar nu distructive total; azi, aceste platouri sunt într-un echilibru relativ, asupra lor acţionând atât natura (mai ales prin eroziune carstică) cât şi omul (prin agricultură, exploatare forestieră, turism), ultimul încercând să nu mai deranjeze mai mult echilibrul naturii, fiind conştient de urmările acţiunii sale negative. Dintre aceste platouri carstice, platoul care adăposteşte celebrul gheţar de la Scărişoara, adică Platoul Ocoale-Scărişoara, este cel mai vizitat de către turişti. Deşi încă nu s-a conturat pe deplin, remarcăm începutul devenirii unui peisaj turistic în cadrul platourilor carstice Padiş şi Ocoale-Scărişoara. Modificările aduse de către turism nu sunt încă pregnante şi cu efecte negative decât în mică măsură. S-au efectuat unele construcţii (cabane, căsuţe turistice, s-au făcut amenajări de tipul podeţelor, scări metalice, cabluri metalice, etc, s-au efectuat marcaje turistice, ş.a.) care nu afectează global. 11.2.2.3. Geofacies de goluri subterane. În subteran, la anumite adâncimi, de până la 100-200 m (cazul Cetăţilor Ponorului, Avenului din Şesuri, Avenul Hoanca Urzicarului, avenele Lumii Pierdute, etc.) s-au format mari goluri subterane care au un microclimat specific, cu mici oscilaţii între vară-iarnă, astfel că se pot forma zăpezi şi gheţari subterani, cu umiditate bogată de peste 90%, cu valori reduse ale evaporării, şi care prezintă unele exemplare de faună mai ales la intrare. În unele peşteri, şi anume cele cu ventilaţie puternică, datorită faptului că au două intrări, nu se pot forma formaţiuni reci, zăpezi sau gheţari. În adâncuri se pot forma mari sisteme cavernicole ce pot fi explorate numai de către speologi versaţi. Unele peşteri şi avene au fost parţial amenajate pentru vizitare; aceste amenajări (scări, cabluri, etc,), nu afectează negativ prea mult ansamblul acestor goluri subterane (Cetăţile Ponorului, Cetatea Rădesei, Peştera Scărişoara, etc.). Dorim să menţionăm cazul renumitei peşteri a Urşilor de la Chişcău, descoperită în anul 1975 şi inaugurată în anul 1980, după ce a fost amenajată din punct de vedere tehnic. Astfel, am observat la deschiderea peşterii pentru vizitare (în vara anului 1980) că toate formaţiunile peşterii (stalactite, stalagmite, coloane, baldachine, etc,) erau albe complet; datorită unui număr mare de vizitatori turişti şi mai ales a respiraţiei lor ca şi prin deschiderea repetată a uşilor peşterii, după câţiva ani buni, formaţiunile au primit o culoare cenuşietică datorită oxidării lor; de asemenea, dacă la început gours-urile erau pline cu apă, după un timp apa lor a fost evaporată, datorită uscăciunii treptate rezultată prin deschiderea porţilor de acces, intrare-ieşire, apoi datorită respiraţiei turiştilor, astfel că pentru atenuarea uscăciunii s-au introdus ţevi de apă prin care fenomenul de uscăciune este contracarat. 11.2.3. GEOCOMPLEX DE VERSANT Versanţii din Munţii Padiş-Scărişoara sunt, în general, acoperiţi de vegetaţie, fie de tip ierbos, fie de tip silvic, dar sunt şi versanţi, mai ales în cadrul calcarelor, lipsiţi de vegetaţie sau cu exemplare rare de vegetaţie, abrupţi, uneori până la verticala absolută. În cadrul geocomplexului de versant se deosebesc următoarele geofaciesuri: cu păduri de conifere, cu păduri de amestec conifere-foioase, cu vegetaţie ierboasă, de versant abrupt, de versant cu aşezări umane. 11.2.3.1. Geofacies de versant cu păduri de conifere. Acest tip de peisaj se întâlneşte cu precădere în partea de nord şi de nord-est, pe roci cristalofiliene mai ales, deci pe roci acide care au dat naştere spodosolurilor cu troficitate relativ redusă. Climatul este rece şi umed, cu temperatura medie anuală de 2-4°C şi precipitaţii anuale de 1 400-1 600 mm. Vânturile sunt reci, dinspre nord, nord-vest sau mai rar nord-est. Păduri de conifere menţin versantul nordic al Măgurii Vânete, cel sudic (prezenţa pe acest versant a pădurilor de conifere o explicăm prin frecventele inversiuni termice din cadrul Platoului Padiş), versantul drept al Văii Călineasa, versantul drept al Văii Ţiclăului, versanţii Belişului (Pădurea Ţiglău), versantul stâng al Văii Poiana Horei (Apa Caldă)-ultimii trei aparţinând Munţilor Gilău-Muntele Mare; păduri se mai găsesc şi în partea central-estică, pe versantul drept al Albacului (înspre avale până la Valea Bulzilor), pe versanţii Ordâncuşei (sectorul din amonte), versanţii Gârdişoarei în regiunea de izvoare, etc. De asemenea, păduri de conifere apar în sud pe versanţii Văii Popasului, apoi în sud-est între localităţile Deve şi Faţa (Dl. Faţa Albacului, etc.), pe versantul nordic al Munţilor Biharia, etc. În nord şi nord-est, pădurile sunt mult mai compacte decât în celelalte regiuni enumerate, în ultimele pădurilor micşorânduli-se arealul în urma acţiunii omului pentru construirea de vetre de aşezări. Pădurile de pe Măgura Vânătă şi din bazinul Someşului Cald au fost menţinute datorită includerii lor în rezervaţia biosferei (Parcul Naţional al Apusenilor). În general, în nord pădurile se formează pe substrat de roci cristalofiliene, cu soluri de tip spodic, iar în sud, centru şi sud-est, pe roci grezoase cuarţitice, pe soluri de tip brun eu-mezobazic. În zona Vf. Vârtop (1 295 m) răşinoasele apar pe substrat permian din pânza de Codru, alcătuit din gresii, conglomerate şi argile. Solurile sunt destul de sărace şi de aceea productivitatea lor este medie. 11.2.3.2. Geofacies de păduri de amestec conifere-foioase. Acest tip de peisaj, mai ales de molid-fag (Picea abies-Fagus sylvatica) se întâlneşte, în afara platourilor carstice, pe versanţii Văii Galbena, de-o parte şi de alta, între culmile Borţig-Piatra Galbenii-Măgura Sacă la est şi culmea Vf. Ţapu-Ştirbina-Giunaşul-Tătăroaia la vest; pe versanţii Arieşului Mare, Cobleşului, Gârdei Seci, Ordâncuşei, versantul stâng al Pârâului Izbucul, parţial al Călinesei; imediat la vest de culmea Ţapu-Tătăroaia după care, spre vest, spre Depresiunea Beiuşului urmează pădurea de foioase, la altitudini sub 800 m. Prezenţa pădurilor de amestec dovedeşte un climat mai blând decât în cazul pădurilor pure de conifere, atât în privinţă termică cât şi pluvială. Dacă în cea mai mare parte substratul este dat de şisturi (gresii cuarţitice, conglomerate ale pânzei de Codru) la Arieşul Mare, Cobleş, Ţapu, etc., iar la Izbuc şi Călineasa roci werfeniene (gresii cuarţitice), la Gârda Seacă şi la afluentul său Ordâncuşa substratul este dat de roci carbonatice. Solurile sunt cambisoluri eu-mezobazice sau litomorfe (rendzine, terra rossa). Pădurile respective sunt mediu productive şi sunt menţinute pe pantă pentru a nu se produce dereglări ale terenului. Dacă în nord şi nord-est aceste păduri sunt mult mai compacte, în sud ele prezintă poieni utilizate la păşunatul animalelor sau prezintă vetre de aşezări umane. 11.2.3.3. Geofacies de versant cu păduri de foioase. De regulă, versanţii care prezintă păduri de foioase sunt situate în partea de vest, începând de la culmea Ţapu-Tătăroaia şi, respectiv, de la abrupturile Bogăi. Pădurile de foioase ţin de la aceste limite până la contactul cu dealurile piemontane ale Depresiunii Beiuşului, unde ele au fost înlocuite, după defrişare, de terenuri agricole. Substratul este dat de roci aparţinând sistemului pânzelor de Codru, gresii şi conglomerate permo-triasice iar în nord, spre Crişul Pietros, apar banatite paleocene şi anume granodiorite ce se exploatează, după cum s-a mai menţionat, la Pietroasa. Rocile dau cambisoluri, mediu trofice, iar pădurile sunt mijlociu productive şi sunt în mare parte păstrate ca mijloc antierozional, datorită declivităţilor deosebit de accentuate (de pildă, de la culmea Ţapu (1 476 m)-Tătăroaia (1 291 m) până la contactul cu Depresiunea Beiuşului (500-600 m altitudine) este o distanţă de 6 km, pe o pantă a reliefului de cca 13%). În pădurea de foioase, de pe soluri brune, elementul dominant este fagul (Fagus sylvatica) dar apar şi alte foioase ca stejarul (Quercus robur), gorunul (Q. sessiliflora), teiul (Tillia cordata), frasinul (Fraxinus excelsior), ulmul (Ulmus montana), carpenul (Carpinus betulus), arţarul (Acer platanoides), alunul (Corylus avellana), etc. Dintre plante cu flori amintim pe: mama pădurii (Asperula odorata), plantă numită şi vinariţă, steluţă (Stellaria nemorum), brei (Mercurialis perennis), floarea de nu mă uita (Myosotis silvatica), gălbiniţa (Galeobdolon luteum), etc. Versanţii vestici sunt lipsiţi de aşezări umane datorită pantelor foarte mari dar şi umezelii bogate, datorită maselor de aer vestice, fiind de cca 900-1 000 mm/an. Temperatura este ceva mai ridicată, de 6-8°C, permiţând astfel vegetarea foioaselor. 11.2.3.4. Geofacies de versant cu vegetaţie ierboasă (păşuni şi fâneţe). Acest tip de geofacies este de găsit cu precădere în regiunile locuite de om, dar nu numai. Există vegetaţie herbacee care a existat permanent (ne referim la poienile din vest, la cele din platourile carstice, etc.), dar există păşuni şi fâneţe rezultate ca urmare a acţiunii umane, deci în urma defrişării pădurilor. Omul a introdus în ultimele regiuni chiar şi mici suprafeţe agricole, unde se cultivă cu precădere plante adecvate regiunilor montane: cartofi, in, legume, secară, pomi fructiferi care dau rod târziu (pe Valea Arieşului Mare), etc. Fâneţe se întind în bazinul superior al Arieşului Mare, până la cca 1 200 m altitudine, la Casa de Piatră, Cobleş, Poiana Florilor, poienile din jurul Vârfului Tătăroaia, Faţa Albacului, pe Gârda Seacă, pe Ordâncuşa (amonte de sectorul cheilor), etc. Poienile urcă şi pe platourile carstice (Padiş, Ocoale-Scărişoara, Mărşoaia, etc.). Între plantele reprezentative amintim câteva specii: margarete (Chrysantemum leucanthemum), piciorul cocoşului (Ranunculus pedatus), gălbenele de pădure (Ranunculus nemorosus), clopoţei (Campanula abietina), pătlagina (Plantago major, P. media, P. lanceolata), sunătoarea (Cerastium caespitosum), coada şoricelului (Achillaea millefolium), panseluţe (Viola declinata, V. tricolor), ciuboţica cucului (Primula veris), şi numeroase alte specii. Omul utilizează această vegetaţie ierboasă pentru creşterea animalelor dar ia măsuri de ocrotire a pajiştilor, astfel că nu se înregistrează degradări de natură decât poate o sărăcire în specii şi apariţia plantelor ruderale ca urmare a păşunatului intens. Solurile, de tip eu-mezobazic, sunt mediu trofice şi numai vegetaţia ierboasă, respectiv cea de pădure (izolat, în pâlcuri) vegetează pe ele. 11.2.3.5. Geofacies de versant abrupt. În anumite locuri se remarcă în peisaj abrupturi-escarpamente, care ies în evidenţă prin pantă mare, aproape de verticală, înălţimi mari, de zeci şi chiar de sute de metri, lipsite de vegetaţie. Asemenea abrupturi sunt întâlnite, de regulă, în cadrul regiunilor calcaroase: abrupturile Bogăi, ale Galbenei, Piatra Galbenii, ale Someşului Cald, Pietrele Negre, abrupturile din Cheile Albacului, Cetăţile Ponorului, etc. Un abrupt datorat eroziunii în gresii şi conglomerate şi şisturi argiloase permiene este dat de Groapa Ruginoasa şi de Valea Seacă. Sunt şi abrupturi datorate omului: cariere de roci de construcţie (Pietroasa, Boga, Chişcău, Băiţa, etc.), sau drumuri construite în sectoare de chei, etc. Scoatem în evidenţă şi cazul Pietrei Bulzului de lângă Boga care constituie o klippă calcaroasă, etc. Abrupturile, fiind în general dezgolite de vegetaţie, nu au soluri, fiind supuse unor fluctuaţii mari termice atât zilnic cât şi anotimpual, producându-se fenomene de dezagregări, rezultând acumulări de grohotişuri (în Cetăţile Ponorului, la baza Pietrei Arse, a abrupturilor Bogăi, la baza Cuciulatei din Cheile Someşului Cald, la baza Vf. Biserica Moţului, etc.). Aceste abrupturi îşi datorează existenţa petrografiei coroborată cu tectonica şi, după cum s-a văzut, în anumite locuri omului. Sunt utilizate, pe lângă roci de construcţie şi căi de acces, şi în scop turistic, punctele lor cele mai înalte fiind utilizate ca puncte de observare a naturii înconjurătoare (ex. Vărăşoaia, Biserica Moţului, Pietrele Boghii, Vf. Măgura Vânătă, etc.). 11.2.3.6. Geofacies de versant cu aşezări umane. Acolo unde condiţiile de relief şi de climă permit, s-au instalat aşezări umane permanente. Aşezările, de tip risipit (crânguri), sunt dispuse mai ales în partea central-sudică şi sud-estică, parţial în nord-est. Aşezările au căutat, în general, versanţii cu expunere sudică, cu pante ceva mai line, cu condiţii climatice mai favorabile, cu soluri cambice care permit vegetarea ierburilor utilizate la păşunat sau a plantelor de cultură. Aşezările s-au dispus şi pe pante sud-vestice unde lumina solară are acţiune benefică la orele de amiază şi de după amiază-cazul Cobleşului, de pildă. Sunt şi situaţii de ridicarea locuinţelor pe pante estice (Fericetul, de exemplu) cu lumină solară dimineaţa şi până spre orele de amiază, etc. Nu se înregistrează cazuri de aşezări umane cu expoziţie nordică decât extrem de rar şi numai în zone largi, deschise, la exteriorul regiunii studiate (Smida, Giurcuţa, etc.). Pe versanţi se găsesc păduri cu rol ecologic, antierozional. Pe versanţii vestici aşezările lipsesc datorită pantelor mari care sunt acoperite de păduri cu acelaşi rol de protecţie, antierozională. Dintre satele-crânguri situate pe versant enumerăm câteva: Cobleş, Hornieşti, Avrămeşti, Flocoşi, Hodobana, Casa de Piatră, Sfoartea, Trânceşti, Hirieşti, Fericet, Deve, ş.a. Deşi, după cum s-a văzut, au loc transformări ale naturii, degradările sunt limitate, deoarece locuitorii depind de aceste regiuni şi nu-şi “permit irosirea” sursei lor de existenţă, şi ca atare, iau măsuri de prevenire şi de stingere a cauzelor degradării naturii. Păşunile sunt îngrădite cu bârne de lemn ca animalele să nu ajungă la ele decât atunci când este nevoie (cazul localităţii Ocoale din Platoului Ocoale-Scărişoara), drumurile de acces sunt pietruite şi au un traseu sinuos, în “serpentine”, arătura se face paralel curbelor de nivel, nu sunt folosite mijloace grele mecanice, etc. 11.2.4. GEOCOMPLEX DE VALE O altă categorie de geocomplexe o formează valea, în care se deosebesc două tipuri de peisaje, şi anume geofacies de văi lipsite de aşezări umane şi respectiv geofacies de văi care au aşezări umane de-a lungul lor. 11.2.4.1. Geofacies de vale lipsită de aşezări umane. Văile lipsite de aşezări sunt cele din partea de vest, cu scurgere vestică, în Crişul Negru; cele din nord, cu scurgere spre Someşul Cald şi chiar şi acest râu nu are aşezări decât înafara regiunii, la Smida şi la Giurcuţa; dintre văile cu scurgere spre sud numai unele văi, cele strâmte, adâncite, extrem de abrupte, sunt lipsite de aşezări (Vălcea, Starpă, Mişciui, etc.) iar spre est câteva mici pâraie afluente Albacului sunt lipsite de aşezări umane. Văile cu scurgere spre vest, străbat regiuni împădurite, au pantă mare (ex. Valea Chişcăului coboară pe 6 km distanţă o diferenţă de nivel de 800 m, de la 1 200 m la 400 m altitudine, deci o pantă de 13%; Valea Sighiştelului coboară pe 5,5 km lungime o diferenţă de nivel de 550 m, de la 1 000 m la 450 m, rezultând o pantă de 10%, etc.), curg rapid, formează repezişuri şi cascade (ex., pe micile pâraie ce vin dinspre Pietrele Boghii), transportă o mare cantitate de apă (ex., debitul Crişului Pietros la Pietroasa este de 4,15 mc/s şi, de altfel, pe acest râu s-au ridicat microhidrocentrale), cu efecte negative la inundaţii şi datorită aportului mare de aluviuni şi materiale transportate la inundaţii. De altfel, Crişul Pietros deţine recordul naţional prin valoarea scurgerii maxime cea mai ridicată (asigurare 1%) de 2 100 l/s.kmp iar dacă se include şi suprafaţa platoului Padiş, rezultă o valoare de 1 663 l/s.kmp (I. Ujvári, 1972). Văile cu scurgere vestică transportă şi o cantitate mare de materiale (ex. Galbena din Groapa Ruginoasa; de aici îi şi provine numele, de atfel). La revărsări şi inundaţii aceste ape sunt periculoase, încă un motiv pentru care aşezările sunt rare în regiunea de munte (Juleşti, iar ca sat de vacanţă Boga). Aceste văi fiind dispuse pe direcţia vestică, sunt umede, datorită precipitaţiilor însemnate (900-1 000 mm/an) aduse şi de vânturile de vest, şi fiindcă sunt adâncite, sunt ferite şi de soare, de aceea şi temperaturile sunt destul de scăzute, mai ales în sectoarele înguste, des umbrite. Omul a utilizat aceste văi pentru a pătrunde în interiorul muntelui, construind pe fiecare dintre aceste văi, inclusiv pe unii afluenţi, drumuri de acces; au avut loc şi alte amenajări care, în general, nu au afectat prea mult echilibrul natural, ca de pildă, o păstrăvărie la Juleşti, microhidrocentrale amonte de Pietroasa, amenajarea peşterii de la Chişcău, etc. Văile cu scurge în direcţia nord, Izbucul, Călineasa iar din unirea lor Bătrâna, apoi Tomnatecul, etc., au pantă mai redusă (de pildă Izbucul, are o pantă de scurgere de 3,33%-pe o lungime de 6 km coboară de la 1 250 m la 1 050 m altitudine, la locul confluenţei cu Valea Călineasa; Călineasa are o pantă de 4,75%, adică coboară pe o distanţă de 8 km de la 1 430 m la 1 050 m), etc. Aceste văi sunt mai umede, reci, umbrite, iar versanţii sunt acoperiţi cu păduri de conifere; din aceste motive, la care se adaugă şi umezeala mare a substratului (dovedită şi de prezenţa turbăriilor) fac ca aceste văi să nu fie locuite. Văile oferă posibilitatea pătrunderii în interiorul muntelui şi din acest considerent pe ele s-au construit drumuri forestiere. Văile amintite, parcurg terenuri, fie cu substrat calcaros, fie cu substrat alcătuit din şisturi cristaline; cursul este lent, pâraiele formând din acest motiv traseuri meandrate, şi rezultând terenuri mlăştinoase (pe Valea Izbucului, pe Bătrâna) în care domină specia de Sphagnum. Pe toate văile umede se găsesc specii de brustur (Petasites albus), flori galbene de ruji (Telekia speciosa), floarea de nu mă uita (Myosotis palustris), şopârliţa (Parnassia palustris), bumbăcariţa (Eriophorum angustifolium), sânzienele de baltă (Galium palustre), etc. Substratul, oriunde ar fi plasat, este divulgat de tipul de vegetaţie care se formează: astfel, pe rocile cuarţoase ale permianului sau jurasicului inferior vegetează afinişuri (Vaccinium myrtillus, V. uliginosum), merişor (Vaccinum vitis-idaea), ferigi (Dryopteris filix-mas), muşchi (Hypnum, Pogonatum); pe dolomite apar mai ales graminee şi flori montane; pe substratul acid (pe roci cristalofiliene) apar muşuroaie înierbate pe care se dezvoltă vaccinete mai ales. În mare, şi Someşul Cald are aceleaşi caractere ca şi afluenţii săi. Astfel, are o pantă de scurgere destul de molcomă, panta generală, în sectorul de studiu, este de 2,28%, doar în sectorul de chei este mai mare 4,54%. În apropiere de vărsarea Pârâului Bătrâna în Someşul Cald se găseşte o zonă mlăştinoasă (turbării oligotrofe). Valea Someşului Cald este asimetrică avale de chei, cu abrupturi pe partea stângă (Culmea Runcul Ars, Humpleul, Pietrele Onachii) şi porţiuni joase pe partea dreaptă, porţiuni orizontalizate de depozitele de terasă (t1). Pe Valea Someşului Cald ca şi pe afluenţii săi s-au construit drumuri forestiere pentru uşurarea exploatării lemnului. În sud doar văile în chei nu prezintă aşezări umane. Chiar şi văile cu alternanţă de sectoare lărgite (bazinete) şi de sectoare îngustate (chei) au alternanţă de zone naturale (chei) şi de zone umanizate (bazinetele depresionare). Ca râuri lipsite de aşezări exemplificăm: Valea Starpă, Valea Vălcea, Valea Mişciui, etc. Aceste văi sunt foarte strâmte, ele fiind formate în roci calcaroase, şi au pantă mare (Valea Vălcea-20,76%; Valea Starpă-7,17%, etc.). Versanţii acestor văi sunt foarte abrupţi, stâncoşi, lipsiţi sau cu rare exemplare de vegetaţie. Localităţi apar doar la capătul acestor văi, acolo unde pantele se îndulcesc. De remarcat că toate abrupturile, cheile, escarpamentele sunt interesante şi valorificate turistic (şi chiar în alpinism). Văile din nord-est au aşezări doar în sectorul din avale: Valea Belişului, V. Ţiclăului, Ghiurcuţii, V. Bulzilor, etc. Aceste văi străbat regiuni cu substrat cristalofilian, cu roci acide, deci cu un sol infertil sau slab fertil, pe care vegetează mai ales păduri de conifere. Văile sunt umede, umbroase şi reci, ce străbat regiuni împădurite, poienile apărând doar în sectorul din avale, în preajma localităţilor. În general, văile care nu au aşezări umane sunt puţin modificate, dar majoritatea au drumuri de acces spre interiorul munţilor, pentru care s-au efectuat tăieri în versanţi (explozii, parapete, poduri de beton, etc.). 11.2.4.2. Geofacies de vale cu aşezări umane. Văile care oferă condiţii favorabile pentru habitat uman sunt cele din sud şi sud-est. Valea cea mai umanizată este Arieşul Mare cu aşezări liniare, ceva mai compacte decât crângurile tipice, aşezări ca Arieşeni, Gârda de Sus, Scărişoara, Albac. Şi văile afluente ale Arieşului Mare au, în general, aşezări: Cobleş, Gârda Seacă, Ordâncuşa (amonte de sectorul de chei), Albacul. Dintre alte văi cu aşezări, dar numai în sectorul situat spre exteriorul munţilor, remarcăm: văile vestice (pe Chişcău sau Muncelul se găseşte localitatea Juleşti, pe Crişul Pietros satul de vilegiatură Boga iar la ieşirea din munte satul Pietroasa, pe Crişul Băiţei localităţile de interes minier Băiţa Plai şi Băiţa) iar în est pe Valea Belişului Poiana Horea iar pe Valea Ghiurcuţii localitatea Giurcuţa (aceste ultime văi cad la exteriorul regiunii geografice de studiat). Pe toate aceste văi condiţiile sunt favorabile pentru locuit: climat de adăpost, deşi cu dese inversiuni de temperatură, apar soluri aluviale care pot fi cultivate şi unde apar şi fâneţe; pot fi cultivate legume şi pomi fructiferi, care însă fructifică mai târziu decât cei din Depresiunea Beiuşului, de exemplu, la meri, la pruni întârzierea fiind de aproximativ o lună. Aceste văi sunt incluse şi în circuit turistic, mai ales Arieşul Mare şi Gârda Seacă-Ordâncuşa. În aceste văi omul a introdus anumite modificări în timp dar nu periculoase pentru stabilitatea echilibrului natural. Văile, totuşi, sunt periodic inundate sau revărsate şi de aceea sunt necesare îndiguiri şi alte măsuri de prevenire a acestor situaţii neplăcute. Valea cea mai umanizată este Arieşul Mare ca şi afluenţii săi şi care au pante mai line: Arieşul Mare de 1,67% până la Albac, Cobleşul 1,84%, Gârdişoara-Gârda Seacă 3,37%, Ordâncuşa 6,55%, Albacul 3,42%. Arieşul Mare, având şi aport de ape carstice, are un debit de 5,45 mc/s la postul hidrometric Scărişoara (I. Ujvári, 1972). Valorile termice sunt cuprinse între 4-6°C iar precipitaţiile între 700-900 mm/an. Văile menţionate străbat numeroase regiuni poienite care oferă surse de hrană pentru animalele locuitorilor. Aşadar, în concluzie, peisajul montan al Munţilor Padiş-Scărişoara cuprinde patru tipuri de geocomplexe (de culme, de platou calcaros, de versant şi de vale) iar acestea la rândul lor cuprind geofaciesuri deosebite în funcţie de elementele biopedogeografice şi de prezenţa activităţii umane şi a aşezărilor omeneşti. Şi în acest caz, al văilor, menţionăm începutul formării unui tip de peisaj turistic pentru unele văi sau pentru unele sectoare ale acestor văi, ca în cazul Arieşului Mare, sectorul superior, până în dreptul localităţii Gârda de Sus, apoi Crişul Pietros-Boga, Valea Sighiştelului, Valea Chişcăului, etc. Acest peisaj turistic se integrează armonios naturii şi nu se înregistrează modificări majore negative. 11.3. STAREA PEISAJELOR După menţionarea tipurilor de peisaj, în continuare, vom analiza starea acestor tipuri de peisaj, în funcţie de acţiunea umană sau chiar de natură însăşi. Am stabilit starea actuală a geocomplexelor şi a geofaciesurilor, cu incursiuni în trecut, ţinând seama că, de exemplu, crângurile au rezultat prin fenomenul de “roire” din satele de pe vale, şi încercăm şi o prognoză a evoluţiei stării peisajelor. Ţinând seama de teoria lui H. Erhart (1967), cea a biorhexistaziei, şi de lucrarea lui G. Bertrand (1968), aplicată de P. Tudoran (1983) în lucrarea „Ţara Zarandului-studiu geoecologic”, în care s-au introdus noţiunile de climax, şi a derivatelor sale-subclimax, paraclimax, parastazie, etc., în Munţii Padiş-Scărişoara am deosebit următoarele tipuri de stări ale peisajelor, în funcţie de activitatea umană şi de impactul acestei activităţi umane asupra peisajelor: starea de rhexistazie, echilibru subclimaxic, paraclimaxic, stări care au fost semnalate pe hartă (vezi harta detaşabilă). Practic, starea de climax nu se mai regăseşte nicăieri, acţiunea umană pătrunzând peste tot mai mult sau mai puţin intens. 11.3.1. Geocomplexe şi geofaciesuri în starea de rhexistazie. Starea de rhexistazie cuprinde acele tipuri de peisaje a căror dinamică este regresivă şi ireversibilă faţă de starea iniţială, adică faţă de starea de climax. În munţii analizaţi există asemenea peisaje datorate fie acţiunii omului, fie datorită acţiunii naturii. Ca acţiune naturală, deşi se pare că şi în acest caz şi omul a avut un oarecare aport, este cazul renumitului fenomen torenţial, Groapa Ruginoasa de 20 ha (pe Valea Seacă, care-şi are originea din Groapa Ruginoasa, au fost mine de exploatare a aurului în secolele trecute). Groapa Ruginoasa are un puternic regres şi aproape că a detaşat vârfurile Ţapu (1 476 m) şi La Morminţi (1 430 m), fapt ce se va realiza în viitor. Amintim apoi carierele de exploatare a rocilor de construcţie (la Pietroasa, unde se exploatează granodioritul şi unde, datorită exploziilor, are loc retragerea versantului; micul curs de râu ce-şi are pe aici traseul se retrage şi el permanent odată cu retragerea versantului); carierele de marmură de la Chişcău, Băiţa, etc. Apoi, aici intră tăierile de drumuri în versanţi, care în cele mai multe cazuri au rezultat prin “puşcări”, deci prin explozii. Cu excepţia Groapei Ruginoasa, care se dezvoltă în continuare, celelalte sunt, datorită rocilor tari, într-un stadiu de stabilitate, deşi cu retragere continuă în urma acţiunii umane. 11.3.2. Geocomplexe şi geofaciesuri în biostazie cu echilibru subclimaxic. Nicăieri pe teritoriul Munţilor Padiş-Scărişoara nu se poate vorbi de starea de climax deoarece omul a intervenit în toate tipurile de peisaje, mai mult sau mai puţin, prin diferite activităţi, fără a se ajunge la o evoluţie ireversibilă, ele având deci un echilibru subclimaxic. Vegetaţia forestieră sau herbacee este densă şi bine fixată, eroziunea solurilor este relativ redusă, fauna relativ bogată, etc., deci potenţialul ecologic este bine conservat. Cea mai mare parte a peisajelor se găseşte în această stare: pădurile de toate tipurile asupra cărora omul a intervenit prin exploatări forestiere, păşunile şi fâneţele, văile lipsite de aşezări umane, cea mai mare parte a platourilor carstice, culmile montane, etc. În aceste geocomplexe şi geofaciesuri, şi chiar geotopuri, omul a intervenit prin anumite activităţi (exploatare forestieră, păşunat, explorări geologice, turism, construirea de drumuri, ş.a.) dar fără a se produce degradări deosebit de grave, natura putând să revină total sau parţial la starea iniţială (de exemplu, pe locurile unde s-a tăiat pădurea se execută reîmpăduriri sau apare o pădure secundară care va continua să protejeze substratul faţă de acţiunea eroziunii; iarba păşunată sau cosită se va reface, ş.a.m.d.). 11.3.3. Geocomplexe şi geofaciesuri în biostazie cu echilibru paraclimaxic. În această stare intră tipurile de peisaje actualmente stabile, a căror structură a fost uşor modificată în urma unor intervenţii antopice, fără a se ajunge, însă, la degradări ireversibile. Astfel, în platourile carstice locuite de om s-au adus modificări ale naturii prin tăieri de păduri pentru a se crea spaţiu amplasării de vetre de aşezări umane, pentru a avea vegetaţie ierboasă-păşuni sau fâneţe-, fundul dolinelor şi uvalelor este utilizat în agricultură de subzistenţă, etc. Dar omul ia măsuri de a nu se ajunge la degradarea naturii (ex., platoul Ocoale-Scărişoara). Versanţii care prezintă aşezări umane intră, de asemenea, în această categorie. Omul a defrişat în parte pădurea pentru a-şi amplasa locuinţa, în locul pădurii a apărut iarba utilizată la creşterea animalelor, ba chiar a luat mici terenuri în agricultură dar atunci când apar semne ale degradării se iau măsuri prompte de stingerea cauzelor respective. În starea de biostazie cu echilibru paraclimaxic se găsesc văile cu aşezări umane (Arieşul Mare, Cobleş, Gârdişoara-Gârda Seacă, Albac, Crişul Băiţei, etc.), versanţii ocupaţi de aşezări umane (versanţii Cobleşului, Gârdei Seci, Dl. Costeşti, Valea Albacului, etc.) şi platourile carstice ocupate de aşezări omeneşti (Sohodol, Ocoale-Scărişoara, Lespezea, etc.), dar şi platourile carstice lipsite de aşezări dar a căror bază este în atenţia omului prin păşunat, explorări geologice, turism, etc.(ex., Padiş, Călineasa, Mărşoaia, Poiana Ursoii, etc). În concluzie, în trecut au avut loc modificări asupra naturii mai ales în cazul regiunilor ocupate de aşezări umane dar care nu au devenit catastrofale asupra naturii, omul încercând un coabitat echilibrat cu natura. De aceea, nicăieri nu se poate vorbi de un mediu complet artificializat (adică de peisaje în parastazie cum le denumeşte autorul P. Tudoran, 1983); în viitor nu prevedem o degradare accentuată din cauza activităţii umane datorită conştientizării urmărilor acestor activităţi, fie la nivel naţional (ex., declararea Parcului Naţional al Apusenilor), fie la nivel regional (ocrotirea unor obiective) sau la nivel local din cauză de necesitate vitală pentru locuitorii montani (ex., trebuinţă de vegetaţie ierboasă pentru creşterea animalelor, necesitatea menţinerii pădurii cu rol ecologic şi de protecţie a solului, necesitatea îndiguirii malurilor râurilor primejdioase-Arieşul Mare, Crişul Pietros, Crişul Băiţei, etc.). Poate doar unele peşteri, puţin vizitate de către turişti, sunt apropiate de starea naturală, deoarece şi aici omul a efectuat unele modificări pentru înlesnirea vizitării lor de către turişti (Peştera Urşilor, Peştera Cetăţile Ponorului, Peştera Gheţarul de la Scărişoara, Peştera Cetatea Rădesei, ş.a.). 12. MEDIUL MONTAN Conceptul de mediu geografic acumulează date esenţiale: compoziţia complexă (abiotică şi biotică), ierarhizarea, conexiunea şi reciprocitatea relaţiilor între componente, diversitatea mişcării specifice, caracterul polarizator al unor fenomene, îmbinarea în unităţi teritoriale, etc. Evolutiv, mediul Munţilor Padiş-Scărişoara s-a modificat lent faţă de holocen în părţile de nord şi de vest şi ceva mai intens în sud şi sud-est, acolo unde se găsesc instalate aşezări umane permanente. Astfel, în holocen Munţii Padiş-Scărişoara erau acoperiţi de păduri de climă temperată (foioase şi conifere) iar culmile înalte de pajişti alpine. Au urmat modificări lente ale mediului: tăieri de păduri, exploatarea rocilor de construcţii, de minereuri, vânătoare excesivă, corectarea cursurilor hidrografice, amplasarea de vetre umane, construirea de căi de comunicaţie, etc. În general, antropizarea este slabă în nord şi vest, moderată în restul teritoriului şi destul de puternică în sud-est în cadrul localităţilor permanente. Munţii Padiş-Scărişoara au un mediu montan de înălţimi medii (altitudinea medie de 1 027 m) cu culmi uşor boltite ocupate de păduri sau de pajişti subalpine şi versanţi domoli parţial acoperiţi cu păduri sau cu iarbă dar sunt şi abrupturi calcaroase lipsite de vegetaţie, local apar turbării pe suprafeţe relativ plane; solurile sunt puţin profunde, mediu sau slab productive, acide, sunt larg răspândite solurile litomorfe, scheletice; activitatea pastorală este intensă în cadrul numeroaselor poieni ce se găsesc pe teritoriul acestor munţi. În sud şi sud-est sunt prezente aşezări permanente unde apar fâneţe pe culmi şi păduri pe versanţi. În cadrul Munţilor Padiş-Scărişoara apar în numeroase locuri platouri calcaroase cu dezvoltarea deosebită a formelor carstice şi cu vegetaţie xerotermofilă. Pe văile situate în regiuni calcaroase sunt prezente numeroase chei şi defilee cu abrupturi calcaroase iar pe unele văi, în sectoarele lor de lărgire, apar depresiuni intramontane ocupate de aşezări umane (Arieşeni, Gârda de Sus, Albac, Horea, Boga, etc.) datorită unui climat mai favorabil şi topoclimat de adăpost dar cu inversiuni de temperatură ce se reflectă şi în inversiunile de vegetaţie. În unele regiuni, acolo unde sunt prezente obiective ştiinţifice de mare importanţă, se poate vorbi chiar de un “mediu turistic” ca în cadrul platoului Padiş, Cheile Someşului Cald, Platoul Ocoale-Scărişoara, Valea Arieşului Mare, etc. În cadrul Munţilor Padiş-Scărişoara este prezent şi un mediu subteran dat de numeroasele goluri, peşteri şi avene, unde temperaturile sunt scăzute, umiditatea este foarte mare, de peste 90%. 13. ORGANIZAREA SPAŢIULUI GEOGRAFIC Prin organizarea spaţiului geografic se înţelege structura pe care au dat-o oamenii spontan sau dirijat, individual sau colectiv, teritoriului. Este deci rezultatul acţiunilor umane acumulate în timp şi imprimate spaţiului terestru. Organizarea teritoriului înseamnă ansamblu de măsuri organizatorice (tehnice, economice, sociale şi juridice) pentru folositea judicioasă a terenului. Sistematizarea rurală are ca obiect fundamental studierea raporturilor dintre aşezări umane şi calitatea mediului (V. Cucu, 1977). Ca parte componentă a ansamblului acţiunilor de organizare complexă a teritoriului, sistematizarea rurală are ca scop principal corelarea diferitelor funcţiuni economice şi sociale ce se manifestă pe acelaşi teritoriu, precum şi cele de producţie, de locuire, de comunicaţii, hidroamelioraţii, etc., vizând dezvoltarea echilibrată a teritoriului şi aşezărilor (I. Bold, 1973). Deci, în privinţa organizării spaţiului geografic se au în vedere sistematizarea aşezărilor mai ales a celor rurale predominante pe teritoriul Munţilor Padiş-Scărişoara, a pământului ca mijloc de producţie în agricultură şi silvicultură, amenajarea bazinelor hidrografice (ex. Crişul Pietros, Arieşul Mare), amenajarea fondului forestier, sistematizarea căilor de comunicaţie şi anume a celui rutier în cadrul Munţilor Padiş-Scărişoara, amenajări turistice prezente şi viitoare (Platoul Padiş, Platoul Ocoale-Scărişoara, Cheile Someşului Cald, Valea Arieşului Mare, etc.) şi, desigur, crearea Parcului Naţional al Apusenilor care se va axa pe teritoriul Munţilor Padiş-Scărişoara. În Munţii Padiş-Scărişoara, pentru stăvilirea şi stingerea cauzelor factorilor perturbatori ai echilibrului spaţiului geografic, se impun anumite măsuri: -arătura să fie executată numai în sensul curbelor de nivel şi cu deosebire pe terenuri plane sau cvasiplane; -drumurile să se execute în serpentine şi să nu se folosească mijloace mecanice grele; -îndiguirea malurilor râurilor mai ales în cazul celor care au frecvenţă mare în producerea inundaţiilor (Crişul Pietros, Crişul Băiţei, Chişcăului, Arieşului Mare, etc.,); de obicei, imediat după o inundaţie se iau măsuri de remediere a stricăciunilor (reparaţii de drumuri, de poduri stricate, de case afectate, ca pe Crişul Pietros, pe Crişul Băiţei, pe Arieşul Mare, etc.) dar nu se iau măsuri radicale, de stingerea totală dacă se poate a cauzelor prin baraje, lacuri de retenţie a viiturilor, îndiguiri rezistente, ş.a.); -împădurirea terenurilor exploatate forestier sau a celor neproductive sau slab productive, fapt ce în parte se realizează (de pildă, pe raza Ocolului silvic Sudrigiu sunt prevăzute reîmpăduriri pe o suprafaţă de 43,4 ha); -utilizarea în regim de protecţie silvică a pădurilor redate cetăţenilor îndreptăţiţi (care numai pe raza O.S. Sudrigiu atinge suprafaţa de 126 ha); recent s-a aprobat legea de redarea a până la 30 ha de păduri foştilor proprietari; -transformarea păşunilor în fâneţe prin care are loc o utilizare economică mai eficientă a vegetaţiei ierboase şi prin care are loc o mai bună apărare a substratului de acţiunea erozivă; tot legat de vegetaţia ierboasă, trebuie evitat fenomenul de suprapăşunat prin care are loc o sărăcire a speciilor şi o slăbire a lor; -aşezările rurale, de tip “crânguri” trebuie menţinute prin specificul lor, prin originalitatea lor, dar trebuie asigurate dotări social-economice (reţea de drumuri de acces şi de exploatare, electrificarea, înfiinţarea de şcoli, de dispensare, de magazine săteşti, de încurajare a micii industrii, a agroturismului, de asigurarea apei, lemnului, şi altele); -înfiinţarea de dotări turistice pentru deservirea numeroşilor turişti vizitatori ai acestor munţi şi modernizarea bazelor existente de la Padiş, Scărişoara, Arieşeni, Boga, etc; -nu în ultimul rând, propusesem necesitatea înfiinţării PARCULUI NAŢIONAL AL APUSENILOR, fapt ce s-a realizat după 2000. BIBLIOGRAFIE Belozerov V., Buta I., Sorocovschi V., Maier A., Schreiber W., Tudoran P., Fărcaş I., Idu P., (1984), Aspecte privind evaluarea potenţialului eolian în sectorul nord-vestic al Masivului Vlădeasa, cu privire specială la staţia Rânşor-Floroiu, Studia Univ. Babeş-Bolyai, Geol-Geogr., XXIX. Berindei, O. I., (1971) Munţii Bihorului. Morfostructura. Lucr. ştiinţifice, Inst. Pedagogic, Oradea. Berindei, O.I., (1971), Microrelieful crio-nival din Masivul Bihariei (Munţii Apuseni), Lucr. ştiinţifice, Inst. Pedagogic, Oradea. Berindei, I.O., (1977), Ţara Beiuşului, în vol. Câmpia Crişurilor, Crişul Repede, Ţara Beiuşului, col. Cercetări în geografia României, Edit. Ştiinţ. şi Encicl., Bucureşti. Berindei, I. O., (1987), Munţii Bihor-Vlădeasa, în Geografia României, vol. III, Edit. Academiei, Bucureşti. Berindei, I. O., Pop Gr. P. (1972), Judeţul Bihor, col. Judeţele României, Edit. Academiei, Bucureşti. Bertrand G, (1968), Paysage et géographie physique globale: esquise méthodologique, Rev. Géogr. de Pyrénées et de Sud-Ouest, 39. Bertrand G., (1969), Ecologie de ľespace géographique. Recherche pour une “Science paysage “. C.R. Soc. De Biogéogr., 406. Bleahu M., (1955), Groapa de la Barsa şi peşterile ei, Ocrotirea naturii, nr.1. Bleahu M., (1957), Captarea carstică şi importanţa ei pentru morfologia regiunilor carstice, Probl. Geogr., vol. V. Bleahu M., (1957), Cercetări geologice în regiunea Padiş-Cetăţile Ponorului, D.S. Com. Geol., vol. XII. Bleahu M., (1964), Formaţiuni periglaciare în carstul din Munţii Bihorului, Lucr. Inst. Speol. “Emil Racoviţă”, T.III. Bleahu M., (1974), Morfologia carstică, vol.I., Condiţionarea geologică şi geografică a procesului de carstificare, Edit. Ştiinţifică, Bucureşti. Bleahu M., (1982), Relieful carstic, Edit. Albatros, Bucureşti. Bleahu M., Şerban M., (1959), Bazinul endoreic Padiş-Cetăţile Ponorului. Propunere pentru un viitor parc naţional, Ocrotirea naturii nr. 4. Bleahu M., Bordea S., (1967), Munţii Apuseni. Bihor-Vlădeasa, Edit. U.C.F.S., Bucureşti. Bleahu M., Bordea S., (1974), Munţii Bihor-Vlădeasa. Ghid turistic. Col. Munţii noştri, nr. 4-5, Edit. pt. Turism, Bucureşti. Bleahu M., Bordea S., (1981), Munţii Bihor-Vlădeasa, col. Monografii montane, Editura Sport-Turism, Bucureşti. Bleahu M., Povară I., (1976), Catalogul peşterilor din România, Edit. CNEFS, Bucureşti. Bleahu M., Decu V., Negrea Şt., Pleşa C., Povară I., Viehman I., (1976) Peşteri din România, Edit. ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti. Bleahu M., Rusu T., (1965), Carstul din România. O scurtă privire de ansamblu, Lucr. Inst. Speol. “Emil Racoviţă”, IV. Bogdan Octavia (1983), Criterii de bază în definirea topoclimatelor, Studii şi cerc. de Geol., Geofiz., Geogr., Geografie, XXX. Bogdan Octavia (1988), Indici cantitativi şi calitativi utilizaţi în cercetarea topoclimatelor, Studii şi cerc. de Geol., Geofiz., Geogr., Geografie, XXXV. Ciangă N., (1985), Turismul în Munţii Apuseni, Studia Universitatis Babeş-Bolyai, geol.-geogr., XXX. Cineti A., (1990), Resursele de ape subterane ale României, Edit. Tehnică, Bucureşti. Cocean P., (1981), Populaţia şi aşezările din carstul Munţilor Apuseni, Studii şi cerc. de Geol., Geofiz., Geogr., -Geografie, XXVIII. Cocean P., (1984), Potenţialul economic al carstului din Munţii Apuseni, Edit. Academiei, Bucureşti. Cocean P., (1986), A model for touristic arrangement of the Apuseni Mountains, Studia Univ. Babeş-Bolyai, Geol.-Geogr., XXXI, 3. Cocean P., (1987), Chei şi defilee din Munţii Apuseni, Edit. Academiei, Bucureşti. Csürös I., (1981), A nyugati-szigethegység élövilágárol, Edit. Ştiinţ. şi Enciclop., Bucureşti. Cucu V., (1977), Sistematizarea teritoriului şi localităţilor din România, Edit. Ştiinţ. şi Enciclop., Bucureşti. Donisă I., (1977), Bazele teoretice şi metodologice ale geografiei, Edit. Didact. şi Pedag., Bucureşti. Driga B., Ianoş N., (1986), Contribuţii metodologice privind organizarea spaţiului geografic, Studii şi cerc. de Geol., Geofiz., Geogr., Geografie, XXX. Fărcaş I., (1987, 1988), Măsurători şi calcule de meteorologie (I, II), Tip. Univ. Cluj-Napoca. Florea N., Munteanu I., Rapaport C., Chiţu C., Opriş M., (1968), Geografia solurilor României, Edit. Ştiinţifică, Bucureşti. Giurcăneanu Cl., (1988), Populaţia şi aşezările din Carpaţii Româneşti, Edit. Ştiinţ. şi Enciclop., Bucureşti. Grigore M., (1979), Reprezentarea grafică şi cartografică a formelor de relief, Edit. Academiei, Bucureşti. Grigore M., (1989), Defileuri, chei şi văi de tip canion în România, Edit. Ştiinţ. şi Enciclop., Bucureşti. Grumăzescu Cornelia (1970), Opinii privind aplicarea teoriei sistemelor în geografia modernă, St. Cerc. Geol., Geofiz., Geogr., Seria Geogr., XVII, 2. Grumăzescu H., (1964), Critérium dynamique de division d’un territoire en unités physicogéographique, Rev.Roum. de géol., géoph. et géogr, serie de Géogr., Bucureşti. Grumăzescu H., (1965), Unele probleme de geografie regională, Natura, geogr.-geol., XVII,5. Grumăzescu H., (1966), Regiunea geografică şi utilizarea terenurilor, St. Cerc. Geol. Geofiz, Geogr., Seria Geog., XIII, 1. Ianoş I., (1987), Oraşele şi organizarea spaţiului geografic, Edit. Academiei, Bucureşti. Ianovici V., Borcoş M., Bleahu M., Patrulius D., Lupu M., Dimitrescu R., Savu H., (1976), Geologia Munţilor Apuseni, Edit. Academiei, Bucureşti. Ilie I., (1970), Geomorfologia carstului, curs litografiat, Univ. Bucureşti. Ilie I., (1987), Solurile din România, Terra nr.4/1986 şi Terra nr. 1/1987. Incze Iolanda (1975), Geografia solurilor, Tip. Univ. Cluj-Napoca. Indrieş A., (1987), Comuna cu cele mai multe elemente naturale ocrotite, Terra nr.1/1987. Indrieş A., (1987), Platoul carstic Padiş-Cetăţile Ponorului, Terra nr. 2/1987. Indrieş A., (1991), Platoul carstic Padiş, Lucr. Ştiinţ.-met. pt. Gr. I, în manuscris, Cluj-Napoca. Indrieş A., (1999), Munţii Padiş-Scărişoara, Edit. Buna Vestire, Beiuş. Mac I., (1976, 1980), Geomorfologie, I, II, Tip. Univ. Cluj-Napoca. Mac I., (1986), Geomorfologie dinamică, Edit. Academiei, Bucureşti. Mac I., Sorocovschi V., (1989), Relaţii de determinare în structura geosistemelor, Studia Univ. Babeş-Bolyai, Geol.-Geogr., XXXIV, 1 Mac I., (1990), Peisajul geografic. Conţinut şi semnificaţie ştiinţifică, Terra nr.1-4. Mac I., Tudoran P., (1975), Iniţieri practice în cunoaşterea reliefului, Tip. Univ. Cluj-Napoca. Martonne Emm., (1981, 1985), Lucrări geografice despre România, vol. I, II, Edit. Academiei, Bucureşti. Mihăilescu V., (1968), Geografie teoretică, Edit. Academiei, Bucureşti. Mihăilescu V., (1969), Geografia fizică a României, Edit. Ştiinţifică, Bucureşti. Mihăilescu V., (1974), Le géosysteme, objet non dissocié et non dissociable de la géographie, Rev. Roum. Géol., Géofiz. Geogr., Seria Geogr., XVII, 2. Morariu T., Velcea Valeria, (1971), Principii şi metode de cercetare în geografie fizică, Edit. Academiei, Bucureşti. Mureşan I., Şendruţiu D., (1985), Contribuţii la cercetarea unor marmure din Judeţul Bihor, Studia Univ. Babeş-Bolyai, Geol-Geogr., XXX. Nedelcu E., Popovici I., (1983), Geografia regională, în Geografia României, I. Naum Tr., Grigore M., (1974), Geomorfologie, Edit. Didact. şi Pedag., Bucureşti. Orăşeanu I., (1996), Hidrogeological map of the karst areas from the Bihor Vlădeasa Mountains (Romania), Theoretical and aplied Karstology, vol.9, Edit. Academiei, Bucureşti. Paucă M., (1935), Geologia Judeţului Bihor (Extras din Monografia-Almanah a Bihorului, Red. A. Tripon), Tipografia Diecezană, Oradea. Pop E., (1960), Mlaştinile de turbă din R.P. Română, Edit. Academiei, Bucureşti. Pop Gr. P., (1981), Probleme privind creşterea animalelor în zona Munţilor Apuseni (I), Studia Univ. Babeş-Bolyai, Geol.-Geogr., 1. Pop Gr. P. (1981), Probleme privind creşterea animalelor în zona Munţilor Apuseni (II), Studia Univ. Babeş-Bolyai, Geol.-Geogr., 2. Pop Gr. P., (1985), Pădurile din Munţii Apuseni-aspecte geografico-economice, Studia Univ. Babeş-Bolyai, Geol-Geogr. Posea Aurora, (1977), Crişul Repede, în vol. Câmpia Crişurilor, Crişul Repede, Ţara Beiuşului, col. Cercetări în geografia României, Edit. Ştiinţ. şi Enciclop., Bucureşti. Posea Gr., Popescu N., Ielenicz M., (1974), Relieful României, Edit. Ştiinţifică, Bucureşti. Posea Gr., Grigore M., Popescu N., Ielenicz M., (1976), Geomorfologie, Edit. Didact. şi Pedag., Bucureşti. Racoviţă Gh., (1994), Bilan climatique de la grotte glaciére de Scărişoara (Monts de Bihor,Roumanie), Travaux de Ľinstitut de Spéologie “Emile Racovitza”, T.XXXIII. Rey R., (1979), Viitor în Carpaţi, Edit. Scrisul Românesc, Craiova. Rey R., (1985), Civilizaţie montană, Hrană-Energie-Ecologie, Edit. Ştiinţ, şi Enciclop., Bucureşti. Roşu Al., (1973, 1980), Geografia fizică a României, ed. I, II, Edit. Didact. şi Pedag., Bucureşti. Roşu Al., (1987), Terra-geosistemul vieţii, Edit. Ştiinţ. şi Enciclop., Bucureşti. Roşu Al., Ungureanu Irina, (1977), Geografia mediului înconjurător, Edit. Didact. şi Pedag., Bucureşti. Sîrcu I., (1971), Geografia fizică a R.S. România, Edit. Didact. şi Pedag., Bucureşti. Soceava V.B., (1975), Geosistemele, concept, căi de clasificare, St. Cerc., Geol., Geofiz., Geogr., Seria Geografie, XXII. Sorocovshi V., (1996), Podişul Târnavelor-studiu hidrogeografic-, Edit. Cetib, Cluj-Napoca. Suciu C., (1967, 1968), Dicţionarul istoric al localităţilor din Transilvania, Edit. Academiei, Bucureşti. Surdu V., Ionescu G., (1982), Aplicaţii ale mulţimilor Fuzzy pentru ierarhizarea centrelor de comună din bazinul Arieşului Mare, Studii şi cerc. de Geol., Geofiz., Geogr., Geografie, XXIX. Tudoran P., (1975), Aspecte metodologice ale cercetării fizico-geografice globale, Studia Univ. Babeş-Bolyai, geol.-geogr. Tudoran P., (1983), Ţara Zarandului. Studiu geoecologic, Edit. Academiei, Bucureşti. Tufescu V., (1974), România, Natură, Om, Economie, Edit. Ştiinţifică, Bucureşti. Tufescu V., Posea Gr., Ardelean A., (1978), Geografia mediului înconjurător, Edit. didact. şi pedag., Bucureşti. Ujvári I., (1972), Geografia apelor României, Edit. Ştiinţifică, Bucureşti. Ungureanu Irina, (1986), Probleme metodologice ale cercetării geografice a mediului înconjurător, Studii şi cerc. de Geol., Geofiz., Geogr., Geografie, XXXIII. Vălenaş L., (1984), Studiul complex al carstului din Bazinul Izvorul Ursului-Pîrîul Sec (Munţii Bihor), Crisia XIV, Muzeul Ţării Crişurilor, Oradea. Velcea Valeria, (1981), Subunităţi carpatice, Analele Univ. Bucureşti, Geografie, XXX. Velcea Valeria, (1983), Carpaţii Occidentali, vol. Geografia României, I. Velcea Valeria, (1987), Criterii în definirea unităţilor şi subunităţilor carpatice, Geografia României, III. Velcea Valeria, Savu Al., (1982), Geografia Carpaţilor şi a Subcarpaţilor Româneşti, Edit. Didact. şi Pedag., Bucureşti. Velcea Valeria, Badea L., Mac I., Nedelcu E., (1983), Conceptul de regionare, în Geografia României, vol. I. *** (1960), Monografia geografică a R.P. Romîne, I Geografie fizică, Edit. Academiei, Bucureşti. *** (1972-1979), Atlasul R.S.România, Edit. Academiei, Bucureşti. *** (1983), Geografia României, I, Geografie fizică, Edit. Academiei, Bucureşti. *** (1984), Geografia României, II, Geografie umană şi economică, Edit. Academiei, Bucureşti. *** (1987), Geografia României, III, Carpaţii Româneşti şi Depresiunea Transilvaniei, Edit. Academiei, Bucureşti. *** (1982), Enciclopedia geografică a României, (coord. Posea Gr.,) Edit. Ştiinţ. şi Enciclop., Bucureşti. ***(1977), Harta geologică, foaia Avram Iancu, 56 d, 1:50 000, Inst.de Geol. şi geofiz. Bucureşti. ***(1980), Harta geologică, foaia Poiana Horea, 56 b, 1:50 000, Inst. de Geol. şi geofiz., Bucureşti. *** (1985), Harta geologică, foaia Pietroasa, 56 a, 1: 50 000, Inst. de Geol. şi geofiz., Bucureşti.
CUPRINSUL
Yüklə 2,12 Mb. Dostları ilə paylaş:
|