Nr. Anexa cod protocol tip denumire

VI. Monitorizarea terapiei

1. La iniţierea terapiei:

a. examen clinic,

b. nivel seric al transaminazelor, bilirubinei, albuminelor,

c. hemoleucograma,

d. nivel seric al hormonilor tiroidieni,

e. investigaţii imunologice cu determinarea markerilor virali: (AgHBs, AgHBe, Ac antiHBe, Ac

antiHBc, ADN-VHB, Ac antiVHC, ARN-VHC, Ac antiVHD)

f. puncţie biopsie hepatică.

2. La fiecare 3 luni de terapie – se monitorizează următoarele elemente:

a. examen clinic,

b. nivel seric al transaminazelor,

b.1. citoliză marcată cu transaminaze  800 ui - oprire temporară a terapiei

c. hemoleucogramă,

c.1. Hb 8g%, L3000/mmc, Tr50 000/mmc - oprire temporară a terapiei

d. evaluarea efectelor adverse

d.1. fenomene autoimune, celule lupice prezente, depresie marcată –oprire terapie

3. La final terapie: 6 luni (VHB), 12 luni (VHC, VHD) – se monitorizează următoarele elemente:

a. examen clinic

b. nivel seric al transaminazelor, bilirubinei, albuminelor,

c. hemoleucograma,

d. nivel seric al hormonilor tiroidieni,

e. investigaţii imunologice cu determinarea markerilor virali: (AgHBs, AgHBe, Ac antiHBe, Ac

antiHBc, ADN-VHB, Ac antiVHC, ARN-VHC, Ac antiVHD).

3

355/413

Criteriile de eligibilitate pentru includerea în tratamentul antiviral şi alegerea schemei

terapeutice la pacienţii adulţi cu hepatită cronică virală B, C şi D, precum şi la pacienţii cu

ciroză hepatică VHB, C şi D

I. Hepatita cronică cu virus B

1. Hepatita cronică cu virus B cu AgHBe pozitiv şi anticorpi anti HBe negativi

1.1. Teste de evaluare clinico-biologică la iniţierea tratamentului pacientului cu hepatită

cronică cu virus B

La iniţierea tratamentului pacientului cu hepatită cronică cu virus B se vor face următoarele

investigaţii:

a. hemoleucograma completă;

b. activitatea de protombină;

c. timpul de protombină;

d. AST şi ALT;

e. AgHBs cantitativ;

f. AgHBe, anticorpi anti HBe;

g. testare serologică pentru alte tipuri de hepatită cronică virală (VHC, VHD);

h. testare serologică HIV la cei cu risc crescut;

i. puncţie biopsie hepatică indicată conform protocolului la anumite grupe de pacienţi;

j. AND-VHB cantitativ metoda cu limita de detecţie 10 UI/ml (50copii/ml);

k. genotipul VHB;

l. testarea şi identificarea rezistenţei VHB la Lamivudinum;

m. examen ultrasonografic abdomen superior;

n. determinare AFP.

1.2. Criterii generale de includere în tratament:

a. biochimic: ALT mai mare de peste 2 ori limita superioară a valorii normale (LSN) timp de

peste 6 luni;

b. virusologic: AgHBs pozitiv ≥ 6luni; AgHBe pozitiv şi Ac anti-Hbe negativ; AND-VHB

peste 100 000 copii/ml; IgG anti VHD negativ;

c. Pacienţii cu viremie mai mare de 100 000 copii/ml dar cu ALT în limite normale sau sub

2X LSN vor fi incluşi în tratament numai dacă la puncţia biopsie hepatică se găsesc leziuni

ANI ≥ 4 (scor Knodell);

1.3. Scheme terapeutice utilizate:

1.3.1. Peginterferonum α 2a

a. Criterii suplimentare de includere în tratament: vârsta sub 65 de ani, genotip A/B, ADNVHB

cantitativ sub 109 copii/ml;

b. Durata tratamentului este de 48 de săptămâni;

c. Doza: 180 μg/săptămână.

1.3.2. Interferonum α 2a şi Interferonum α 2b

a. Criterii suplimentare de includere în tratament: vârsta sub 65 de ani, genotip A/B, ANDVHB

cantitativ sub 109 copii/ml;

b. Durata tratamentului este de 24 de săptămâni;

c. Doza: 4,5—5 MU/zi sau 9—10 MU x 3/săptămână;

1.3.3.Analogi nucleozid/nucleotidici: Lamivudinum, Entecavirum, Adefovirum dipivoxilum

a. Criterii suplimentare de includere în tratament: viremia ADN-VHB cantitativ peste 104

copii/ml.

b. Fără limită superioară de vârstă şi cu limita inferioară de vârstă în funcţie de fiecare

preparat.

c. Alegerea preparatului: Lamivudinum se administrează la pacienţii infectaţi cu tulpini

sensibile la Lamivudinum; Entecavirum şi Adefovirum dipivoxilum se administrează la

pacienţii cu rezistenţă primară la Lamivudinum sau la cei care au devenit rezistenţi în

urma tratamentului iniţial cu Lamivudinum.

1

356/413

d. Doza de Lamivudinum: 100mg/zi; evaluarea răspunsului iniţial se face la 6 luni de terapie

prin determinarea ALT. Dacă nu s-a obţinut normalizarea ALT, se recomandă efectuarea

ADN-VHB. Dacă acesta nu a scăzut cu mai mult de 2 log10 , se consideră rezistenţă primară

la Lamivudinum şi se opreşte tratamentul. Ulterior, se vor verifica periodic, la interval de 6

luni, ALT, AgHBe şi Ac anti-HBe. În funcţie de răspunsul biochimic şi virusologic

tratamentul se va opri sau se va putea continua până la maximum 5 ani. Creşterea

transaminazelor pe parcursul tratamentului impune efectuarea viremiei, iar creşterea

viremiei sub tratament se consideră rezistenţă şi lipsă de răspuns terapeutic şi se impune

schimbarea terapiei. Rezistenţa şi lipsa de răspuns impun reevaluarea pacientului şi luarea

unei noi decizii terapeutice. În cazul responderilor tratamentul se continua 6 luni după

seroconversia AgHBe (verificată la 3 şi 6 luni).

e. Doza de Entecavirum: 0,5mg/zi la naivi şi 1 mg/zi la pretrataţi cu rezistenţă la

Lamivudinum. Evaluarea răspunsului iniţial se face la 6 luni de terapie prin determinarea

ADN-VHB. Dacă acesta nu a scăzut cu mai mult de 2log10, se consideră rezistenţă primară

şi se opreşte tratamentul. Ulterior, se vor verifica periodic, la interval de şase luni, ALT,

AgHBe, Ac anti-HBe şi ADN-VHB. În funcţie de răspunsul biochimic şi virusologic

tratamentul se va opri sau se va putea continua până la 5 ani. Creşterea transaminazelor pe

parcursul tratamentului impune efectuarea viremiei, iar creşterea viremiei sub tratament se

consideră rezistenţă şi lipsă de răspuns terapeutic. Rezistenţa şi lipsa de răspuns impun

reevaluarea pacientului şi luarea unei noi decizii terapeutice. În cazul responderilor,

tratamentul se continuă 6 luni după seroconversia AgHBe (verificată la 3 şi 6 luni).

f. Doza de Adefovirum dipivoxilum: 10mg/zi. Evaluarea răspunsului iniţial se face la 6 luni

de terapie prin determinarea ADN-VHB. Dacă acesta nu a scăzut cu mai mult de 2log10, se

consideră rezistenţă primară şi se impune schimbarea terapiei. Ulterior, se vor verifica

periodic, la interval de şase luni, ALT, AgHBe, Ac anti-HBe şi ADN-VHB. În funcţie de

răspunsul biochimic şi virusologic tratamentul se va opri sau se va putea continua până la 5

ani. Creşterea transaminazelor pe parcursul tratamentului impune efectuarea viremiei, iar

creşterea viremiei sub tratament se consideră rezistenţă şi lipsă de răspuns terapeutic.

Rezistenţa şi lipsa de răspuns impun reevaluarea pacientului şi luarea unei noi decizii

terapeutice. În cazul responderilor, tratamentul se continuă 6 luni după seroconversia

AgHBe (verificată la 3 şi 6 luni).

2. Hepatita cronică cu virus B cu AgHBe negativ şi anticorpi anti HBe pozitivi

2.1. Teste de evaluare clinico-biologică la iniţierea tratamentului pacientului cu hepatită

cronică cu virus B

La iniţierea tratamentului pacientului cu hepatită cronică cu virus B se vor face următoarele

investigaţii:

a. hemoleucograma completă;

b. activitatea de protombină;

c. timpul de protombină;

d. AST şi ALT;

e. AgHBs cantitativ;

f. AgHBe, anticorpi anti HBe;

g. testare serologică pentru alte tipuri de hepatită cronică virală (VHC, VHD);

h. testare serologică HIV la cei cu risc crescut;

i. puncţie biopsie hepatică indicată conform protocolului la anumite grupe de pacienţi;

j. AND-VHB cantitativ metoda cu limita de detecţie 10 UI/ml (50copii/ml);

k. genotipul VHB;

l. testarea şi identificarea rezistenţei VHB la Lamivudinum;

m. examen ultrasonografic abdomen superior;

n. determinare AFP.

2.2. Criterii generale de includere în tratament:

a. biochimic: ALT mai mare de peste 2 ori limita superioară a valorii normale (LSN) timp de

peste 6 luni;

2

357/413

b. virusologic: AgHBs pozitiv ≥ 6luni; AgHBe negativ şi Ac anti-Hbe pozitiv; ADN-VHB peste

10 000 copii/ml; Ig G anti VHD negativ;

c. Pacienţii cu viremie mai mare de 10 000 copii/ml dar cu ALT în limită normală sau sub 2X

LSN vor fi incluşi în tratament numai dacă la puncţia biopsie hepatică se găsesc leziuni ANI ≥

4 (scor Knodell);

2.3. Scheme terapeutice utilizate:

2.3.1. Peginterferonum α 2a

a. Criterii suplimentare de includere în tratament: vârsta sub 65 de ani, genotip A/B, viremia

ADN-VHB cantitativ sub 109 copii/ml;

b. Durata tratamentului este de 48 de săptămâni;

c. Doza: 180 μg/săptămână.

2.3.2. Interferonum α 2a şi Interferonum α 2b

a. Criterii suplimentare de includere în tratament: vârsta sub 65 de ani, genotip A/B, ADN-VHB

cantitativ sub 109 copii/ml;

b. Durata tratamentului este de 48 de săptămâni;

c. Doza: 4,5—5 MU/zi sau 9—10 MU x 3/săptămână;

2.3.3. Analogi nucleozid/nucleotidici: Lamivudinum, Entecavirum, Adefovirum dipivoxilum

a. Criterii suplimentare de includere în tratament: ADN-VHB cantitativ peste 104 copii/ml.

b. Fără limită superioară de vârstă şi cu limita inferioară de vârstă în funcţie de fiecare preparat.

c. Alegerea preparatului: Lamivudinum se administrează la pacienţii infectaţi cu tulpini sensibile

la Lamivudinum; Entecavirum şi Adefovirum dipivoxilum se administrează la pacienţii cu

rezistenţă primară la Lamivudinum sau la cei care au devenit rezistenţi în urma tratamentului

iniţial cu Lamivudinum.

d. Doza de Lamivudinum: 100mg/zi; evaluarea răspunsului iniţial se face la 6 luni de terapie prin

determinarea ALT. Dacă nu s-a obţinut normalizarea ALT, se recomandă efectuarea ADNVHB.

Dacă aceasta nu a scăzut cu mai mult de 2 log10 , se consideră rezistenţă primară la

Lamivudinum şi se opreşte tratamentul. Ulterior, se vor verifica periodic, la interval de 6 luni,

ALT, AgHBe şi Ac anti-Hbe. În funcţie de răspunsul biochimic şi virusologic tratamentul se

va opri sau se va putea continua până la maximum 5 ani. Creşterea transaminazelor pe

parcursul tratamentului impune efectuarea viremiei, iar creşterea viremiei sub tratament se

consideră rezistenţă şi lipsă de răspuns terapeutic şi se impune schimbarea terapiei. Rezistenţa

şi lipsa de răspuns impun reevaluarea pacientului şi luarea unei noi decizii terapeutice.

e. Doza de Entecavirum: 0,5mg/zi la naivi şi 1 mg/zi la pretrataţi cu rezistenţă la Lamivudinum.

Evaluarea răspunsului iniţial se face la 6 luni de terapie prin determinarea ADN-VHB. Dacă

acesta nu a scăzut cu mai mult de 2log10, se consideră rezistenţă primară şi se opreşte

tratamentul. Ulterior, se vor verifica periodic, la interval de şase luni, ALT, AgHBe, Ac anti-

HBe şi ADN-VHB. În funcţie de răspunsul biochimic şi virusologic tratamentul se va opri sau

se va putea continua până la 5 ani. Creşterea transaminazelor pe parcursul tratamentului

impune efectuarea viremiei, iar creşterea viremiei sub tratament se consideră rezistenţă şi lipsă

de răspuns terapeutic. Rezistenţa şi lipsa de răspuns impun reevaluarea pacientului şi luarea

unei noi decizii terapeutice.

f. Doza de Adefovirum dipivoxilum: 10mg/zi. Evaluarea răspunsului iniţial se face la 6 luni de

terapie prin determinarea ADN-VHB. Dacă acesta nu a scăzut cu mai mult de 2log10, se

consideră rezistenţă primară şi se impune schimbarea terapiei. Ulterior, se vor verifica

periodic, la interval de şase luni, ALT, AgHBe, Ac anti-HBe şi ADN-VHB. În funcţie de

răspunsul biochimic şi virusologic tratamentul se va opri sau se va putea continua până la 5

ani. Creşterea transaminazelor pe parcursul tratamentului impune efectuarea viremiei, iar

creşterea viremiei sub tratament se consideră rezistenţă şi lipsă de răspuns terapeutic.

Rezistenţa şi lipsa de răspuns impun reevaluarea pacientului şi luarea unei noi decizii

terapeutice.

g. Dacă ADN-VHB devine nedetectabil sau scade sub 1000 copii/ml terapia continuă încă 48 de

săptămâni.

3

358/413

II. Ciroza hepatică VHB

1. Criterii generale de includere în tratament:

1.1. se includ în tratament pacienţii în orice clasă Child de severitate

1.2. se includ în tratament pacienţii indiferent de vârstă şi de statusul Ag HBe

1.3. ADN-VHB ≥ 1000 copii/ml

2. Scheme terapeutice utilizate - analogi nucleozid/nucleotidici: Lamivudinum, Entecavirum,

Adefovirum dipivoxilum

2.1. Alegerea preparatului: Lamivudinum se administrează la pacienţii infectaţi cu tulpini sensibile

la Lamivudinum; Entecavirum şi Adefovirum dipivoxilum se administrează la pacienţii cu

rezistenţă primară la Lamivudinum sau la cei care au devenit rezistenţi în urma tratamentului iniţial

cu Lamivudinum.

2.2. Doza de Lamivudinum: 100mg/zi; se vor verifica periodic, la interval de 6 luni, ALT. În funcţie

de răspunsul biochimic şi virusologic tratamentul se va opri sau se va putea continua. Creşterea

transaminazelor pe parcursul tratamentului impune efectuarea viremiei, iar creşterea viremiei sub

tratament se consideră rezistentă şi lipsă de răspuns terapeutic. Rezistenta şi lipsa de răspuns impun

reevaluarea pacientului şi luarea unei noi decizii terapeutice.

2.3. Doza de Entecavirum: 0,5mg/zi la naivi şi 1 mg/zi la pretrataţi cu rezistenţă la Lamivudinum.

Evaluarea răspunsului iniţial se face la 6 luni de terapie prin determinarea ADN-VHB. Dacă acesta

nu a scăzut cu mai mult de 2log10, se consideră rezistenţă primară şi se opreşte tratamentul. Ulterior,

se vor verifica periodic, la interval de şase luni, ALT, AgHBe, Ac anti-HBe şi ADN-VHB.

Creşterea transaminazelor pe parcursul tratamentului impune efectuarea viremiei, iar creşterea

viremiei sub tratament se consideră rezistenţă şi lipsă de răspuns terapeutic. Rezistenţa şi lipsa de

răspuns impun reevaluarea pacientului şi luarea unei noi decizii terapeutice.

2.4. Doza de Adefovirum dipivoxilum: 10mg/zi. Evaluarea răspunsului iniţial se face la 6 luni de

terapie prin determinarea ADN-VHB. Dacă acesta nu a scăzut cu mai mult de 2log10, se consideră

rezistenţă primară şi se impune schimbarea terapiei. Ulterior, se vor verifica periodic, la interval de

şase luni, ALT, AgHBe, Ac anti-HBe şi ADN-VHB. Creşterea transaminazelor pe parcursul

tratamentului impune efectuarea viremiei, iar creşterea viremiei sub tratament se consideră

rezistenţă şi lipsă de răspuns terapeutic. Rezistenţa şi lipsa de răspuns impun reevaluarea pacientului

şi luarea unei noi decizii terapeutice.

2.5. Durata tratamentului:

2.5.1. La ciroza hepatică VHB, AgHBe pozitiv, durata tratamentului este de 48 de săptămâni după

seroconversia AgHBe.

2.5.2. La ciroza hepatică VHB, AgHBe negativ, durata tratamentului este de 48 de săptămâni după

ce viremia a fost nedetectabilă.

III. Hepatita cronică VHB+VHC:

Se tratează virusul replicativ: dacă este replicativ VHB se face tratament cu Entecavirum; dacă este

replicativ VHC se face tratament cu Peginterferonum şi Ribavirinum.

Dacă ambele virusuri sunt replicative se tratează VHC cu Peginterferonum şi Ribavirinum.

IV. Hepatita cronică VHB+VHD:

1. Criterii generale de includere în tratament:

1.1. biochimic: ALT ≥2 X LSN peste 6 luni;

1.2. virusologic: AgHBs pozitiv ≥ 6luni; AgHBe negativ şi Ac anti-HBe pozitiv; ADN-VHB

pozitiv sau negativ; IgG anti VHD pozitiv;

1.3. histopatologic: leziuni hepatită cronică scor Knodell 4 sau mai mare de 4;

1.4. vârsta sub 65 de ani.

2. Scheme terapeutice:

2.1. VHB replicativ: tratament cu Entecavirum;

2.2. VHD replicativ: tratament cu Interferonum 9-10MUx3/săptămână, 48 de săptămâni.

4

359/413

V. Tratamentul infecţiei cronice cu VHB în situaţii speciale:

1. Hepatita cronică B la pacienţii hemodializaţi: pacienţii pot primi tratament cu IFN sau

Entecavirum în doze adaptate funcţiei renale.

2. Hepatita cronică B la pacienţii cu glomerulonefrită, PNA, vasculită crioglobulinemică:

Entecavirum concomitent cu imunosupresoare (indiferent de statusul Ag HBe) şi încă 6 luni după

încheierea terapiei imunosupresoare.

3. Hepatita cronică B recurentă la pacienţii cu ficat transplantat: Entecavirum.

VI. Hepatita cronică cu virus C

1. Criterii de includere în terapie:

1.1. biochimic: ALT normale sau crescute;

1.2. virusologic: ARN-VHC detectabil;

1.3. morfologic: hepatită cronică - scor Metavir: A ≥ 2 şi F≥ 1; Ishack ANI ≥ 6 şi ≥ F1;

1.4. vârsta ≤ 65 de ani.

2. Scheme terapeutice utilizate:

2.1. Terapie combinată Peginterferonum α 2a sau Peginterferonum α 2b + Ribavirinum:

2.1.1. Peginterferonum α 2a 180 μg/săptămână + Ribavirinum 1.000 mg/zi pentru pacienţii cu

greutate corporală sub 75 kg şi 1.200 mg/zi pentru pacienţii cu greutate corporală peste 75 kg;

sau

2.1.2. Peginterferonum α 2b 1,5 μg/kg corp/ săptămână+ Ribavirinum 800 mg/zi pentru pacienţii cu

greutate corporală sub 65 kg, 1.000 mg/zi pentru pacienţii cu greutate corporală între 65 şi 85 kg şi

1.200 mg/zi pentru pacienţii cu greutate corporală peste 85 kg;

2.2. Monoterapia cu Peginterferonum este indicată în caz de contraindicaţii pentru Ribavirinum sau

reacţii adverse la Ribavirinum:

2.2.1. Peginterferonum α 2a 180 μg/săptămână;

2.2.2. Peginterferonum α 2b 1,5 μg/kg corp/ săptămână.

3. Durata terapiei:

3.1. Pentru genotipul 1/4 durata terapiei este de 48 de săptămâni;

3.2. Pentru genotipul 2/3 durata terapiei este de 24 de săptămâni (+ Ribavirinum 800 mg/zi).

4. Răspunsul la terapie se apreciază:

4.1. biochimic: normalizarea ALT;

4.2. virusologic: scăderea încărcăturii virale (ARN-VHC) cu ≥ 2 log sau sub limita detectabilă la 12

săptămâni.

5. ARN-VHC se determină:

5.1. la începutul terapiei;

5.2. la 12 săptămâni de terapie;

5.3. la 24 de săptămâni dacă nu s-a obţinut negativarea viremiei la 12 săptămâni;

5.4. la 24 de săptămâni după terminarea terapiei.

Dacă la 12 săptămâni de la debutul terapie ARN-VHC este nedetectabil, se continuă tratamentul

până la 48 de săptămâni.

Dacă la 12 săptămâni ARN-VHC este detectabil, dar a scăzut cu ≥ 2 log faţă de nivelul

preterapeutic, se continuă terapia până la 24 de săptămâni, când se face o nouă determinare a ARNVHC.

Dacă ARN-VHC este pozitiv la 24 de săptămâni, terapia se opreşte. Dacă ARN-VHC este

negativ la 24 de săptămâni, se continuă tratamentul până la 48 de săptămâni.

Dacă la 12 săptămâni de terapie ARN-VHC a scăzut cu mai puţin de 2 log10 sau nu a scăzut, terapia

se opreşte.

VII. Hepatita cronică cu virus C — situaţii particulare:

1. Bolnavi cu recăderi şi refractari:

Pentru bolnavii cu recăderi şi refractari tratamentul se efectuează conform algoritmului terapeutic

aplicat la pacienţii naivi după cum urmează:

1.1. recăderile după monoterapia cu interferon convenţional se tratează cu Peginterferonum +

Ribavirinum;

5

360/413

1.2. nonresponderi la terapia combinată Interferonum + Ribavirinum: se tratează cu

Peginterferonum + Ribavirinum.

VIII. Alte situaţii:

1. Ciroza compensată (Child-PughA) cu VHC se tratează conform schemei terapeutice din hepatita

cronică C.

2. Manifestările extrahepatice fără boală hepatică sunt de competenţa specialităţilor respective.

3. Bolnavii cu talasemie — pot primi tratament.

4. Bolnavii cu hemofilie — pot primi tratament.

5. Bolnavii dializaţi — pot primi tratament.

6. Coinfecţia VHB-HIV şi VHC-HIV: criteriile de includere în tratament sunt ca la monoinfecţia

cu VHB, respectiv VHC. Tratamentul şi monitorizarea pacienţilor se face în centrele aprobate

pentru tratamentul HIV.

6

361/413

DCI: ACIDUM ZOLENDRONICUM

Osteoporoza este o boala scheletica sistemica ce se caracterizeaza prin masa osoasa

scazuta si deteriorare microarhitecturala, avand drept consecinte cresterea fragilitatii ososase si a

riscului de fracturi. Diagnosticul bolii se bazeaza pe aprecierea cantitativa a densitatii minerale

osoase (DMO), determinant major al rezistentei osoase, dar semnificatia clinica este data de

aparitia fracturilor. Localizarile obisnuite ale fracturilor osteoporotice sunt la nivelul coloanei

vertebrale, soldului, antebratului distal, humerusului proximal.

Fracturile osteoporotice reprezinta o cauza majora de morbiditate. S-a estimat ca in anul

2000 s-au inregistrat in Europa, la populatia peste 50 de ani, un numar de 620.000 de fracturi de

sold, 574.000 de antebrat, 250.000 la nivelul humerusului distal si 620.000 de fracturi clinice

vertebrale, cu un cost direct de 36 de miliarde de Euro.

Fracturile osteoporotice se asociaza cu cresterea mortalitatii, dizabilitate si scaderea

calitatii vietii.

Diagnostic: Criteriile OMS pentru osteoporoza prin determinarea DMO prin absorbtiometrie

duala cu raze X (DEXA):

- osteoporoza: scor T <-2,5 DS

- osteoporoza severa: scor T<-2,5 DS plus cel putin o fractura osteoporotica

Managementul osteoporozei include:

- masuri generale privind mobilitatea si caderile

- nutritie adecvata, cu aport corect proteic; suplimentare cu calciu si vitamina D

- tratament farmacologic

Mai multe clase terapeutice fac parte din arsenalul farmacologic: SERMs (raloxifen), bifosfonatii

(alendronat, risedronat, ibandronat, zoledronat), ranelatul de strontiu, agenti derivati din

parathormon (teriparatide, PTH 1-84).

Bifosfonatii sunt analogi stabili ai pirofosfatului, cu afinitate puternica pentru apatita. Sunt

inhibitori puternici ai resorbtiei osoase prin scaderea recrutarii si activitatii osteoclastelor si

cresterea apoptozei. Potenta bifosfonatilor difera in functie de lungimea si structura lantului lateral.

Biodisponibilitatea orala a bifosfonatilor este redusa, intre1-3% din doza ingerata.

Profilul de siguranta al bifosfonatilor este favorabil; cei cu administrare orala asociaza tulburari

gastrointestinale moderate, rar esofagita, iar bifosfonatii cu administrare iv pot induce o reactie

tranzitorie de faza acuta, cu febra, dureri osoase si musculare. Osteonecroza de mandibula a fost

descrisa extrem de rar, de obicei la pacienti cu cancer aflati sub tratament cu bifosfonat.

Tratamentul cu zoledronat:

Un studiu multinational, randomizat, dublu orb, controlat placebo, care a inclus 7760 de

paciente cu osteoporoza de postmenopauza, a evaluat eficacitatea terapeutica a zoledronatului

administrat anual, in doza de 5 mg iv. La 3 ani zoledronatul a scazut incidenta fracturilor vertebrale

cu 70% si a fracturilor de sold cu 41% fata de placebo. De asemenea zoledronatul a demonstrat

scaderea riscului de fracturi si a mortalitatii atunci cand a fost administrat la scurt timp dupa o

prima fractura de sold.

La pacienti de sex masculin si feminin cu boala Paget zoledronatul si-a demonstrat

eficacitatea atat pe severitatea durerii cat si prin raspunsul pozitiv pe fosfataza alcalina (96% la 6

luni).