Particularit~[i ale examin~rii clinice {i paraclinice în psihiatria copilului {i adolescentului

PARTICULARITATI PSIHOPATOLOGICE GENERALE LA COPII SI ADOLESCENTI
1. PERCEPTIA este treapta cea mai elementara a activitatii psihice, având la baza senzatia, ca element primar, initial. Senzatia este definita ca o reflectare a însusirilor separate ale obiectelor si fenomenelor (sunet, culoare, miros, etc.), fiind determinata de un stimul fizic care constituie un excitant pentru sistemul nervos. Pentru a produce o senzatie excitantul trebuie sa aiba o anumita durata si intensitate. Fiecare organ de simt este special structurat pentru o anumita categorie de excitanti: limba pentru gust, urechea pentru sunet.

În procesul reflectarii nemijlocite a realitatii nu operam cu senzatii, ci cu perceptii, pentru ca reflectam un obiect prin totalitatea însusirilor lui, nu prin însusiri separate, fragmentar, cum se întâmpla în cazul senzatiei. Aceasta functie prin care se reflecta obiectele si fenomenele în totalitatea lor, poarta numele de perceptie. Se adauga, de multe ori si experienta anterioara: auzind cântecul privighetorii, îl recunoastem fara sa o vedem deoarece avem o perceptie anterioara a ei. Perceptia nu este deci un act independent, ea este conditionata de memorie, atentie, gândire, starea constiintei. Un salt calitativ nou în procesul de reflectare, îl constituie reprezentarea, adica posibilitatea reflectarii pe plan mintal a obiectelor si fenomenelor în absenta lor. Secenov defineste reprezentarea ca media comuna a tuturor perceptiilor anterioare legate de obiectul dat.

1.1. Tulburarile cantitative ale perceptiei.

1.1.1. Hiperestezia presupune o modificare a pragului perceptiv, scaderea pragului de excitabilitate fata de stimuli. Astfel lumina, zgomotele obisnuite deranjeaza, sunt percepute dureros. La fel, se exagereaza stimulii proveniti de la propriul corp (algofobii). Hiperestezia senzoriala apare în nevroze, surmenaj, intoxicatii cu mescalina, debutul schizofreniei.

1.1.2. Hipoestezia se caracterizeaza prin cresterea pragului de excitabilitate, astfel ca zgomotele obisnuite, de exemplu, sunt percepute îndepartat, ca prin ceata. Copiii cu retard psihic sever si profund, în crizele lor de furie îsi pot smulge parul fara sa simta durere. Tulburarea se întâlneste în stari stuporoase, dementa, debutul oniric al schizofreniei, depresie, sindrom psihoorganic.

1.1.3. Anestezia este pierderea capacitatii de a percepe un anumit stimul. Poate îmbraca doua aspecte, fiind organica (medicamentoasa-terapeutica, sau traumatica atunci când are la baza sectiunea medulara sau a unor trunchiuri nervoase), sau psihogena, cu determinism psihologic (stress), la personalitati dizarmonice histrionice. În aceasta ultima eventualitate, anesteziile sunt polisenzoriale (auz, vaz, durere). Nu respecta topografia nervoasa, fiind anestezii în "ciorap" sau în "manusa", putând fi produse si lichidate prin sugestie.

1.1.4. Nesiguranta perceptiva apare atunci când scade controlul unitatii si identitatii eu-lui. Copilul nu este sigur de propriile perceptii, nu cunoaste sensul realului, în boli ca: schizofrenie, intoxicatii.

1.2. Tulburarile calitative, în ordinea complexitatii lor sunt: iluziile, tulburarile psihosenzoriale, halucinatiile.

1.2.1.Iluziile sunt perceptii false ale unor obiecte existente în realitate. Pot apare si la indivizii normali, mai ales la copii, care sunt influentati de conditiile ambientale (întuneric), având o redusa experienta, o slaba capacitate de a distinge realul de imaginar, mai ales la prescolari, în asa numita "vârsta fermecatoare", guvernata de fantezie, sub influenta emotiilor. O caracteristica a dezvoltarii copilului sub 7 ani este labilitatea sa afectiva, anxietatea, imaginatia debordanta. Patrunzând în lumea lui, este usor de înteles de ce, în mod fiziologic, seara, la lumina insuficienta, singur în patutul lui, dupa ce a ascultat povestea cu capra cu trei iezi, va tipa, cerând protectie, identificând lucrurile din jur cu cadrul din basm. La adulti pot apare în conditii de oboseala, sau în starea de trecere dintre veghe si somn.

Pentru caracterul patologic ne ghidam dupa urmatoarele elemente: aparitia iluziei la un bolnav psihic si absenta unui factor de corectie, cum se întâmpla la individul normal (bolnavul ia iluzia drept reala), la care se adauga elementul delirant. Clasificarea iluziilor se face în functie de organul senzorial care le percepe, fiind mai obisnuite cele vizuale si auditive.