Patriarhul bisericii ortodoxe romane comisia de editare

Yüklə 4,28 Mb.

səhifə	8/45
tarix	18.01.2019
ölçüsü	4,28 Mb.
	#100873

1 ... 4 5 6 7 8 9 10 11 ... 45

Parte 1931) observă că «textul lui Filon nu cuprinde nimic ce n-ar proveni de la iudei». Credem că In admiraţia lui pentru Filon se le-simte mult şi influenţa marelui său discipol Origen, In exegeza căruia Filon a exercitat o puternică influenţă. *

Alegoriile Legilor Slinte pare a fi cartea program, într-un fel opera principală a lui Filon. în ultima ediţie cunoscută nouă, Legum allegoriae ed. CI. Mondesert, Paris, 1962.

Ed. J. Pouilloux, Paris, 1961: tema centrală e Fac, 9, 20. Tot In acelaşi voiam .şi Despre beţie;

Cu titlul mai scurt De sobrietate, ed. J. Gotez, Paris, 1962. Tema centrală: Fac, 9. 21—23.

100; Ed.J.G. Kahn, Paris, 1363. Tema centrală: Fac, 11, 1—9. • m. Ed. Starebinsk-Safran, Paris, 1970. Tema : Fac, 16, 6—14.

Ed. M. Alexandre, Paris, 1967. Tema centrală: Fac, 16, 1—6.
Ed. M. Harl, Paris, 1966, Tema : Fac, 15, 2—18.
Ed. Amaldez şi alţii, Paris, 1962. .

2: Afară de aceasta avem de lâ el o serie de tratate speciale deosebit de grăitoare, cum sînt cele Despre agricultură⁹⁹ şi Despre beţie, fiecare din ele în cîte două cărţi, precum şi altele, ctt titlu deosebit, asupra unor probleme speciale tot din Cartea Facerii: Ce doreşte şi ce nu doreşte un om cuminte⁹*, Despre amestecarea limbilor***, Despre fugă şi regăsire^f, Despre venirea la învăţătură ^m, Cihe ajunge să moştenească bunurile dumnezeieşti sau despre împărţirea în părţi egale şi inegale ^m; Despre trei virtuţi¹⁰*, pe care Moise le-a descris în comparaţii cu altele.

ISTORIA BISERICEASCA, CARTEA A DOUA 8?

Ed. S. Arnaldez, Paris, 1964. Tema: Fac., 6, 13—9, 19.
Ed. J. Cazeau, Paris, 1965, Tema: Fac, 12, 1—6.
Ed. A. Moses, Paris, 1963. Tema: Fac, 6, 4r-42.
Păstrată parţial Despre vistul, ed. P. SavineL Paris, 1962, Tema: Fac, 20, 3} 28, 12ţ 31, 111 37, 40—41.
Multe din ele pierdute sau păstrate fragmentar (cele nesemnalate şi seedi-

taţe).

Pierdute aproape integral.
Ed. Hadas-Lebel,' Paris, 1974. Restul cărţilor pierdute. -
Pierdută.
Ed. Petit, Paris, 1974.
Fer. Ieronim, în Liber interp. hebr. nom., Migne, P.L., 23 j 774, zice că e «tita nepotrivire Intre titlurile şi scrierile lui Filon, Încît mai bine să taci decft să te, pronunţi. Alături de multe pierdute, sînt si unele necunoscute atît lui Eusebiu, cit şi lui Ieronim, care le-a tradus. Aşa, De opiiicio murgii, ed. R; Amâidez, Paris, 1961. S-ar putea ca lista dată aici de Eusebiu să fie lista celor prezente atunci in biblioteca din Cezareea (cf. Q. Bardy, op. cit, p. 80). _%

Afară de acestea, o lucrare întitulată Despre schimbarea numelor şi despre cauzele lor^m, în care aminteşte că a-mai compus şi scrierea Despre Testamente, în două cărţi.
Mai avem- de la el scrierile Despre emigrare ^i0G, Despre viata înţeleptului cu adevărat şi Despre legile nescrise, apoi, Despre uriaşi^m, sau Despre neschimbabilitatea dumnezeirii, apoi 5 cărţi Despre visuri^m, care, după cum zice Moise, ne sînt trimise de Dumnezeu. Toate aceste scrieri care s-au păstrat pînă azi stau în legătură cu Cartea Facerii^l09;
In legătură cu Cartea Ieşirii, cunoaştem de la el 5 cărţi cu titlul t-Probleme şi rezolvări. Despre Cortul Mărturiei, Despre Decalog, Despre legile particulare care se potrivesc cu punctele principale din Decalog, în 5 cărţi, Despre animalele de jertfă şi ce lei de jertfe se cunosc, Despre prescripţiile Legii în legătură cu răsplata binelui, cu pedepsele şi cu blestemele aruncate asupra celor răi"V
Pe lîngă toate acestea mai notăm următoarele monograf ii: Des* pre Providenţă ⁿⁱ. Un discurs despre judeţ, Despre cetăţean, apoi Ale* Kondru sau că şi animalele mute aii un feJ de minte, precum şl tratatul Că orice păcătos e un rob¹¹² şi continuarea lui* Că orice virtuos este liber «³. -
Au mai fost compuse de el şi scrierile următoare: Despre viaţa contemplativă sau despre rugători, după care am descris şi noi felul de vieţuire al bărbaţilor apostolici, precum şi Tălmăcirile numelor evreieşti aflate In Lege şi în prooroci, care pare a fi tot o scriere a Iui Filon.
Cînd a venit la Roma pe vremea lui Gaius, Filon a descris nelegiuirile acestuia într-6 operă intitulată cu fineţe şi ironie Despre virtuţi. Se spune că pe vremea lui Claudiu el şi-a citii această lucrare chiar în senatul roman şi că toleranţa lui a fost atît de admirată, încît s-a socotit potrivit a pune scrierile lui în bibliotecile publice w*.

\ . XIX
Ce nenorociri au dat peste iudei $n ziua de Paşti
k în acele vremi, pe cînd Pavel îşi încheia drumul, ocolit de . la Ierusalim pînă în Iliric*¹⁵, Claudiu alunga din Roma pe iudei, de aceea Acvila şi Priscilla ¹¹⁶ fiind alungaţi împreună cil alţi iudei din Roma debarcară în Asia şi acolo au trăit împreună cu apostolul Pavel, care întărea temeliile învăţăturii puse de el în Bisericile din acele ţinuturi, după cum ne arată cartea «Faptelor» ¹¹¹,

Claudiu, conducea încă treburile imperiului cînd, la un Paşte, s-a produs în Ierusalim o răscoală şi o tulburare atît de mare, încît numai iudeii care se înghesuiau cu tărie spre uşile templului, treizeci demii au pierit fiind călcaţi unii de alţii"⁸, iar sărbătoarea a devenit un doliu pentru tot poporul, prilej de bocire pentru toate familiile, după cum ne istoriseşte textual Iosif.

2. Claudiu a pus rege peste iudei pe Agripa fiul lui Agripa, tri-miţînd pe Felix ca guvernator¹²⁰ peste toată Samaria şi Galileea, precum şi peste,tara numită Pereea. pupă ce a deţinut puterea vreme de 13 ani şi 8 luni Claudiu a murit şi a lăsat ca urmaş pe Nero.
• xx

Ce evenimente au mai avut loc lş Ierusalim pe vremea lui Nero

11$. Rom., 15, 19.

116. Fapte, 18, 2. Suetonlu, Doisprezece cezari. Claudiu, 25 (trad. rom.), D. Popescu-
V. Georoc, Bucureşti, 1958, p. 217.

117. Fapie. 18, 18—19; 23.

118. Iosif, Răzb. iud., 2, 227. Faptul s-a petrecut pe vremea procuratorului Ven-
ditius Cumanus (48—52). Desigur că numărul victimelor pare exagerat. Iosif zice:
20.000. .

, 119. Agripa II n-a fost rege, deşi purta acest titlu (Fapte, 25, 12 j 24 j 26, 2). Foarte devotat romanilor, «1 a supravieţuit şi tragediei din anat 70. Moare pe la 109. t20. Antoniu Felix, procurator roman Intre anfi 52—60. 121. Neron domneşte între anii 54—68.

Pe vremea lui Nero¹²¹ şi în timp ce Felix guverna Iudeea, preoţii din această ţară au ajuns să se certe între ei, lucru despre care Iosif ne relatează textual următoarele în cartea a 20-a a Antichităţilor sale :
«Arhiereii au provocat o adevărată răscoală împotriva preoţilor şi a mai marilor poporului din Ierusalim şi fiecare din ei strîngînd în

ISTORIA BISERICEASCA, CARTEA A PQUA

89-

jurul lor o ceată de răsculaţi aveau pretenţii de conducător, aşa încît de cîte ori se întîlneau se luau la ceartă şi se împroşcau cu pietre unii pe alţii. Nimeni nu putea să pună capăt acestor dihonii, ci toţi îşi făceau de cap ca într-o ţară fără stăpîn.

.3. Atît de departe mergeau arhiereii cu semetia şi cu lipsa de ru-
şine, încît erau în stare să-şi IrirMfâ slujitorii pe arie ca să-şi ia cu
forţa dijma care altfel se cuvenea preoţilor. S-a întîmplat chiar că unii
din. preoţi au ajuns să moară de foame, atît de departe s-a mers cu
abuzul de putere» ¹²². >

Acelaşi scriitor mai istoriseşte că în aceeaşi vreme şi-au făcut apariţia pe străzile Ierusalimului un fel de tîlhari care, după-spusa aceluiaşi autor, ucideau pe trecători în plină zi şi chiar între zidurile Ieru~ salimului.
îndeosebi cu prilejul sărbătorilor amestecîndu-se în mulţime şi ascuiizînd în mantale nişte pumnale ¹²³ mici, loveau pe nesimţite pe cei care hu ţineau de partida lor, iar după ce mişeliile erau săvîrşite, tot ei se" indignau de cele întîmplate, aşa încît înfăţişarea lor «cinstită» îi făcea cu totul nedescoperiţi.
Mai întîi însuşi arhiereul Ionatan a fost ucis în felul «acesta, iar după aceea în fiecare zi au urmat alţii şi alţii. Frica a devenit mai grozava decît omorul, căci — ca într-un război— fiecare se. putea aştepta să-i vie lui rîndul^1Z*. ,

- : - ' - / , >■./'. - \

'xxi ^;.'■^r ;^-r '

■ ' ' ¹ «Egipteanul» de care vorbeşte '"■

[.'■' şi cartea Faptele Apostolilor
1. După aceea Iosif adaugă :

122. Antichit. iud., XX, 180—181.

Cunoscuta răscoală a «sicarilor» (de la sica-ae - pumnal) era o grupare fanatică a evreilor care au pregătit marile tulburări ce vor duoe la asediul şi dărî-marea Ierusalimului.
R&zb. iud., li, 254—256. R Lietzmann, Gesch. d. alt. Kiictie, I (Berlin; 1937), p. 185; 188. - ,

«Intr-un mod şi mai sîngeros diecîţ acesta a lovit pe iudei falsul prooroc egiptean! Căci, într-adevăr el s-a furişat în ţară ca un înşelător, care a ştiut să-şi dea aere de prooroc. A sţrîns în jurul lui 30.000 de aderenţi pe care i-a adus din pustie pînă lingă Muntele zis al Măslinilor, De aici stătea gata să cuprindă Ierusalimul cu asalt, iar după dezarmarea garnizoanei romane şi a poporului s-a făcut stăpîn ca un tiran cu ajutorul oamenilor răsculaţi pe care-i comanda.

Dar Felix i-a presimţit planurile ieşindu-i în întîmpinare cu armata romană şi cu întreagă mulţimea poporului care-1 sprijinea, aşa încît în încleştarea care a avut loc egipteanul a luat-o la fugă-cu cîţiva din aderenţii săi, pe cînd cei mai mulţi au fost ucişi ori luaţi prizonieri»*²⁵.
Acestea le istoriseşte Iosif în a doua carte a Istoriei sale. Se poate face uşor legătura între cele zise aici şi între cele pomenite de «Faptele Apc^tolUor» în pasajul în care tribunul aflat la Ierusalim pe vremea lui Felix ,s»a adresat lui Pavel atunci cînd mulţimea s-a ridicat împotriva lui: «nu eşti tumoare, egipteanul care înainte de zilele acestea ie-ai răsculat şi ai scos în pustie cei 4000 de bărbaţi ucigaşi ?»

Iată, toate acestea au avut loc pe vremea procuratorului Felix.
, XXII
PdveJ în lanţuri la Roma, japărarea şi eliberarea lui

Răzb. /ud„ H,"2©f—26*. Nu se ştie cine a fost «falsul prooroc egiptean».
Fapte, 21, 38. Aici se dă cifra de 4000, nu de 30.000 ca lâ Busebiu.
Porcius Festus, procurator între anii 60—62> Data sigură a numirii lui nu-I «sor de stabilit.
Fapte, 25, 8—12.
Fapte, 27, 1. ¹
Fapte. 27, 2? Coi„ 4, 10.
Fapte, 28, 30—31.

Ca urmaş al Tui Felix a fost trimis de către Nero ca guvernator Festus^ia7, pe vremea căruia Pavel şi-a ţinut cuvîntarea sa de apărare ^m, pe temeiul căreia a fost trimis captiv la Roma^lâ*. Era însoţit de Aristarh, pe care pe bună dreptate îl mai aminteşte încă o dată într-una din epistolele sale ca «tovarăş de închisoare» ¹³⁰. I s-a mai ataşat şi Luca, autorul «Faptelor Apostolilor», cu însemnarea că Pavel a petrecut între timp în Roma doi ani în libertate, propovăduind nestingherit cuvîntul iui Dumnezeu *«.
După ce şi-a susţinut cauza înaintea tribunalului, apostolul ya fi plecat din nou in, călătorii misionare, revenind pentru a doua oară ta acelaşi oraş, Unde şi-a sfîrşit viaţa ca mucenic. în, acest din urmă răstimp va ff scris, pe cînd se, afla încă «în lanţuri», epistola a doua către Timotei, în care face de altfel amintire şi de «prima lui apărare»

ISTORIA BISERICEASCA, CARTEA A DOUA

şi de sfîrşitul care-1 aşteaptă. Iată cum grăieşte el despre aceste întîm-plări:¹³² «La întiia mea apărare, nimeni nu mi-a stat într-ajutor, ci toţi m-au părăsit. Să nu li se ţină socoteală ! Dar Domnul mi-a stat într-ajutor şi m-a întărit, pentru ca, prin mine, Evanghelia să fie pe deplin vestită şi s-o audă toate neamurile, iar eu am fost izbăvit din gtjra leului».

4. Prin aceasta Pavel preciza clar că prima oară, pentru ca să-şi
ppată isprăvi deplin propovăduirea, a fost «izbăvit din gura leului», prin
care se va fi referit, pe cît separe, la Tsfero, din pricina cruzimii acestuia.
Dimpotrivă, mai departe el nu ne mai lasă să' înţelegem ceva de acest
fel atunci cînd spune; «mă va izbăvi din gura leului», căci vedea cu
duhul său că sfîrşitul lui nu va întîrzia.

5, De aceea după cuvintele «am foslf izbăvit din gura leului» el
adaugă: «Domnul mă va izbăvi de orice lucru rău şi mă va mîntui în.
împărăţia Sa cerească»¹³³, lăsîndu-ne să înţelegem mucenicia sa apror
piaţă, pe care de altfel o afirmă şi mai deschis în aceeaşi epistolă atunci
cînd spune: «eu de acum mă jertfesc şi vremea despărţirii mele s-a
apropiat» ¹³*. La data cînd scria cea de a doua epistolă către Timotei,
Pavel spune că numai Luca mai era cu el¹³», pe cînd la cea dintîi apă-
rare, nici acesta nu se va afla acolo. Aşadar, pe atunci se pare că Luca
îşi încheiase redactarea «Faptelor Apostolilor», în care a cuprins numai
fapte din timpul cînd Pavel încă era cu el.

Incheindu-ne capitolul acesta am vrut, să subliniem că mucenicia lui Pavel n-a avut loc în vremea primei lui petreceri la Roma, despre care aminteşte Luca. '
De altfel, poate că la începutul domniei sale Nero va fi fost mai blînd şi îi va fi primit mai uşor apărarea adusă învăţăturii creştine, dar după ce va, fi coborît pe povîraişul marilor Iui nelegiuiri, împăratul va fi pus la cale între altele şi împotriva apostolilor măsuri de prigonire.

XXIII , ,

' -Mucenic/a Iui Iacov, supranumit «Fratele Domnului»

132. II T/m., 4, 16—17.

II Tim., 4, 18.
// Tim., 4, 6. ' ,

135. II Tim., A, 11; 16.

136. Fapte, 25, 11—12. ,

1. întrucît Pavel făcuse apel la Cezarul şi-Festus l-a trimis la Roma¹³⁸, iudeii şi-au pierdut nădejdea de a mai putea să pună raîna pe el *³⁷, de aceea s-au întors împotriva lui Iacov," fratele Domnului, căruia îi fusese încredinţat de către apostoli scaunul episcopal al Ierusalimului¹³⁸. Iată cît de departe au ajuns şi cu îndrăzneala împotriva lui. '

L-au silit să Vină în mijlocul lor şi i-au cerut ca în faţa întregului popor să se lepede de credinţa în Hristos. întrucît însă, împotriva tuturor aşteptărilor mulţimii, Iacov a vorbit curajos şi a mărturisit deschis că Mîntuitorul şi Domnul nostru este Fiul lui Dumnezeu, ei n-au mai putut răbda mărturia acestui om, mai ales că toată lumea îl cinstea ca fiind foarte drept din pricina neîntrecutei sale vieţi morale şi religioase, de aceea l-aii ucis folosindu-se de faptul că tocmai pe atunci poporul era lipsit de guvernator, căci Festus murise de curînd¹³⁹, aşa că acum, ţara. se găsea într-o stare dezorganizată şi lipsită de supraveghere.
împrejurările în care a murit Iacov ni le-a clarificat mai înainte ¹⁴⁰ Clement, care a precizat că Iacov a fost aruncat de pe acoperişul templului şi apoi bătut de moarte, cu un ciomag de lemn. Despre acelaşi Iacov ne mai istoriseşte în chipul cel mai amănunţit Hegesip¹⁴ⁱ, care face parte din generaţia care a urmat imediat după apostoli şi care ne sptine textual: *

A.. «Iacov, fratele Domnului, fusese aşezat Ia conducerea Bisericii de către apostolii înşişi. încă de pe vremea lor şi pînă astăzi el a fost numit «cel drept», pentru că mulţi alţi iudei mai purtau numele de Iacov

Yüklə 4,28 Mb.

Dostları ilə paylaş:

1 ... 4 5 6 7 8 9 10 11 ... 45