Phare – Twinning Projekt ro/2007-ib/JH/01

Revizuirea


Revizuire. Art. 394 alin. (1) lit. b) şi d) C. proc. pen. Dovedirea cazului de revizuire

 

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Căile extraordinare de atac. Revizuirea

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- revizuire

- art. 394 alin. (1) lit. b) şi d) C. proc. pen.

- dovedirea cazului de revizuire

 

C. proc. pen., art. 394 alin. (1) lit. b) şi lit. d),

art. 395 alin. (2)

 

            Situaţiile care constituie cazuri de revizuire potrivit art. 394 alin. (1) lit. b) şi d) C. proc. pen., cum sunt săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă de către martorii audiaţi în cauza a cărei revizuire se cere şi a celei de neglijenţă în serviciu de către persoana care a efectuate cercetarea penală, dacă nu pot fi dovedite prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanţa procurorului, întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale, se constată în procedura de revizuire. Situaţiile menţionate constituie cazuri de revizuire, atunci când nu au fost cunoscute de instanţa de judecată la soluţionarea cauzei a cărei revizuire se cere, nefiind invocate cu ocazia soluţionării acesteia.  

 

I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 128 din 11 ianuarie 2006

 

            Prin sentinţa penală nr. 29 din 9 februarie 2005, Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a respins cererea de revizuire formulată de condamnatul O.I. împotriva sentinţei penale nr. 33 din 6 martie 1997 a aceleiaşi instanţe, rămasă definitivă prin decizia nr. 1475 din 20 aprilie 1999 a Secţiei penale a Curţii Supreme de Justiţie, prin care O.I. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută în art. 174 C. pen.

            Prin decizia penală nr. 26 din 15 iunie 2005, Curtea Militară de Apel a respins apelul condamnatului.

            Recursul declarat de condamnat este fondat.

            În cererea formulată, condamnatul a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 33 din 6 martie 1997 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia nr. 1475 din 20 aprilie 1999 a Secţiei penale a Curţii Supreme de Justiţie, cu motivarea că aceste hotărâri s-au bazat pe declaraţiile mincinoase ale martorilor audiaţi în cauză, iar organele de cercetare penală nu au respectat dispoziţiile procedurale cu ocazia efectuării cercetării la faţa locului. Revizuientul a ataşat cererii plângerea penală îndreptată împotriva martorilor N.O., V.M., S.L., H.C., B.A. şi V.V. pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzută în art. 260 C. pen. şi împotriva lucrătorului de poliţie S.C. pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu prevăzută în art. 249 din acelaşi cod, precum şi copia adresei Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, prin care i s-a comunicat petentului că s-a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale, întrucât s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.

            Constatarea primei instanţe şi a instanţei de apel, în sensul că motivele de revizuire au fost cunoscute în timpul judecăţii, nefiind descoperite ulterior acesteia şi că au fost avute în vedere la soluţionarea cauzei a cărei revizuire se cere nu este reală, întrucât cu ocazia soluţionării cauzei nu s-a invocat în mod expres faptul că martorii audiaţi în cauză au dat declaraţii mincinoase sau că un lucrător de poliţie care a efectuat acte de cercetare penală ar fi comis infracţiunea de neglijenţă în serviciu, astfel că instanţa investită cu judecarea cererii de revizuire trebuia să cerceteze aceste cazuri de revizuire în cadrul procedurii în faţa instanţei, conform art. 395 alin. (2) C. proc. pen., întrucât răspunderea penală pentru infracţiunile prevăzute în art. 249 şi art. 260 C. pen. s-a prescris şi, ca atare, procurorul nu s-a putut pronunţa pe fond asupra plângerilor penale formulate de petent.

            În consecinţă, recursul a fost admis, sentinţa penală nr. 29 din 9 februarie 2005 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti şi decizia penală nr. 26 din 15 iunie 2005 a Curţii Militare de Apel au fost casate şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.

 

 

 

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

- SECŢIILE UNITE -
    DECIZIA Nr. XVII
din 19 martie 2007

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 542 din 17/07/2008

    Dosar nr. 35/2006

    Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,

    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la admisibilitatea căii extraordinare de atac a revizuirii împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive, pronunţate în temeiul art. 278¹ alin. 8 lit. a) şi b) din Codul de procedură penală.

    Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 91 de judecători din totalul de 116 aflaţi în funcţie.

    Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Nicoleta Eucarie.

    Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia în sensul de a se stabili că cererile de revizuire îndreptate împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive, pronunţate în temeiul art. 278¹ alin. 8 lit. a) şi b) din Codul de procedură penală, sunt inadmisibile.

    SECŢIILE UNITE,
    deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

    În legătură cu admisibilitatea căii extraordinare de atac a revizuirii împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive, pronunţate în temeiul art. 278¹ alin. 8 lit. a) şi b) din Codul de procedură penală, instanţele nu au un punct de vedere unitar.

    Astfel, unele instanţe au considerat că în astfel de cazuri cererile de revizuire sunt admisibile, pronunţându-se, atunci când nu sunt întemeiate, în sensul respingerii acestora ca nefondate.

    Alte instanţe, dimpotrivă, s-au pronunţat în sensul că asemenea cereri de revizuire nu sunt admisibile, deoarece revizuirea este o cale de atac extraordinară ce priveşte exclusiv hotărârile prevăzute în art. 393 din Codul de procedură penală, care conţin o rezolvare a fondului procesului şi se referă la cazurile arătate limitativ în art. 394 din Codul de procedură penală.

    Aceste din urmă instanţe au interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legii.

    Potrivit art. 393 alin. 1 din Codul de procedură penală, "hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă".

    În art. 394 alin. 1 din Codul de procedură penală sunt reglementate cazurile de exercitare a acestei căi de atac, prevăzându-se că "revizuirea poate fi cerută când:

    a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;

    b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;

    c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

    d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;

    e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia".

    Atât din conţinutul prevederilor menţionate, cât şi din precizările făcute în alin. 2-4 ale aceluiaşi articol cu privire la condiţiile în care cazurile reglementate la art. 394 alin. 1 din Codul de procedură penală constituie motive de revizuire, rezultă că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătoreşti prin care s-a soluţionat fondul cauzei, adică acele hotărâri prin care s-a rezolvat raportul juridic de drept substanţial, pronunţându-se o soluţie de condamnare sau achitare ori de încetare a procesului penal.

    În acest sens, este de observat că prin art. 394 alin. 2 din Codul de procedură penală se limitează invocarea primului caz de revizuire numai la situaţia când "pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare".

    Tot astfel, prin art. 394 alin. 3 din Codul de procedură penală, făcându-se referire la următoarele două cazuri, se prevede că acestea "constituie motive de revizuire, dacă au dus la darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice".

    În fine, pentru cazul "când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia", s-a prevăzut, în art. 394 alin. 4 din Codul de procedură penală, că "toate hotărârile care nu se pot concilia sunt supuse revizuirii".

    Din aceste reglementări de ansamblu ale cazurilor de revizuire şi ale condiţiilor pe care fiecare dintre acestea trebuie să le îndeplinească pentru a constitui motive de revizuire a unei hotărâri judecătoreşti definitive rezultă, deci, că hotărârile judecătoreşti prin care nu se rezolvă fondul cauzei nu pot fi supuse revizuirii.

    Or, în raport cu soluţiile ce pot fi pronunţate în temeiul art. 278¹ alin. 8 lit. a) şi b) din Codul de procedură penală de către judecătorul care examinează plângerea împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, nu se poate considera că într-o astfel de etapă procesuală s-ar rezolva fondul cauzei, deoarece niciuna dintre aceste soluţii nu implică stabilirea existenţei faptei şi a vinovăţiei în accepţiunea prevederilor art. 345 din Codul de procedură penală, respectiv prin condamnarea, achitarea inculpatului sau încetarea procesului penal.

    Pe de altă parte, cât timp prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii şi împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate în soluţionarea plângerilor formulate în temeiul art. 278¹ din Codul de procedură penală, o atare cale de atac nu este admisibilă, întrucât în situaţia contrară s-ar contraveni principiului instituit prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile [...] pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".
    În consecinţă, în temeiul art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, şi al art. 414² din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili că este inadmisibilă cererea de revizuire a unei hotărâri judecătoreşti definitive, pronunţată în aplicarea dispoziţiilor art. 278¹ alin. 8 lit. a) şi b) din Codul de procedură penală.
    PENTRU ACESTE MOTIVE

    În numele legii

    D E C I D:
    Admit recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

    Stabilesc că cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive, pronunţată în temeiul art. 278¹ alin. 8 lit. a) şi b) din Codul de procedură penală, este inadmisibilă.

    Obligatorie, potrivit art. 414² alin. 3 din Codul de procedură penală.

    Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 martie 2007.

    PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei

Revizuire. Hotărâri judecătoreşti definitive care nu se pot concilia

 

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Revizuirea

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- hotărâri judecătoreşti definitive care nu se pot concilia

  

C. proc. pen., art. 394 alin. (1) lit. e)

Revizuirea întemeiată pe prevederile art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., referitoare la existenţa a două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive care nu se pot concilia, poate fi exercitată numai împotriva a două sau mai multe hotărâri penale definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei. Prin urmare, revizuirea pentru cazul prevăzut în art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. nu poate fi exercitată împotriva unei hotărâri prin care instanţa s-a desesizat şi a restituit cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale şi a unei hotărâri prin care s-a soluţionat fondul cauzei, pentru inconciliabilitate între acestea. 
  I.C.C.J., secţia penală, sentinţa nr. 40 din 15 ianuarie 2007 

            Prin referatul nr. 812/III/13/2006 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov s-a solicitat admiterea cererii de revizuire privind pe condamnaţii V.P. şi I.G. şi anularea deciziei nr. 2011 din 15 aprilie 2004 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, cu consecinţa pronunţării unei noi hotărâri în recursul declarat de inculpaţi şi părţile civile împotriva deciziei de restituire nr. 292/Ap din 17 octombrie 2003 a Curţii de Apel Braşov.

            În drept au fost invocate dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., în cauză pronunţându-se două hotărâri judecătoreşti definitive care nu se pot concilia.

            În motivarea referatului s-a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 161/S din 4 aprilie 2003 pronunţată de Tribunalul Braşov, s-a dispus condamnarea inculpaţilor V.P. şi I.G. pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav şi a celei de tâlhărie.

            Prin aceeaşi hotărâre s-au admis, în parte, acţiunile civile formulate de părţile civile C.M., M.C., C.E., I.V. şi T.A., inculpaţii fiind obligaţi în solidar la despăgubiri.

            Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii şi părţile civile, cauza fiind înregistrată la Curtea de Apel Braşov. Prin decizia penală nr. 292/Ap din 17 octombrie 2003 s-au admis apelurile declarate de inculpaţi şi de părţile civile, dispunându-se restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, conform art. 333 C. proc. pen., în vederea completării urmăririi penale.

            Această decizie a fost atacată cu recurs de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi părţile civile.

            Prin decizia nr. 2011 din 15 aprilie 2004 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, s-a dispus admiterea recursurilor declarate de parchet şi părţile civile, casarea deciziei penale nr. 292/Ap din 17 octombrie 2003 a Curţii de Apel Braşov şi menţinerea sentinţei penale nr. 161/S/2003 a Tribunalului Braşov.

            În opinia parchetului, decizia nr. 2011 din 15 aprilie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, este nelegală, întrucât admiţând recursurile, trebuia să caseze decizia pronunţată de instanţa de apel în temeiul dispoziţiilor art. 385¹⁵ pct. 2 lit. c) C. proc. pen. şi să dispună trimiterea cauzei la instanţa de apel, respectiv Curtea de Apel Braşov, pentru continuarea judecăţii. Această soluţie se impunea, întrucât apelul soluţionat de instanţa de control judiciar a vizat incidente de procedură şi nu a rezolvat fondul cauzei.

            În raport cu aceste elemente, parchetul a apreciat că decizia penală nr. 292/Ap din 17 octombrie 2003 a Curţii de Apel Braşov şi decizia nr. 2011/2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, nu se pot concilia, întrucât prima nu evocă fondul cauzei, iar cea de-a doua a atribuit caracter definitiv unei hotărâri care nu a fost examinată în apel.

            Cererea de revizuire este nefondată.

            Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea are ca obiect numai hotărârile penale definitive, trecute în puterea lucrului judecat, scopul ei fiind acela de reparare a erorilor judiciare, de anulare a hotărârilor care au consacrat eroarea judiciară şi pronunţarea unei noi hotărâri care să reflecte adevărul.

            Cum revizuirea este un remediu procesual menit să înlăture erorile de fapt pe care le conţin hotărârile judecătoreşti, nu pot fi supuse revizuirii decât hotărârile prin care s-a rezolvat fondul cauzei, instanţa soluţionând atât acţiunea penală - pronunţând o hotărâre de condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal - cât şi acţiunea civilă alăturată raportului juridic de drept penal.

            Per a contrario, nu conţin o rezolvare a fondului cauzei şi deci nu sunt susceptibile de revizuire hotărârile pronunţate în materia conflictelor  de competenţă, încheierile prin care se admite sau se respinge o cererea de abţinere ori de recuzare, hotărârile de dezinvestire - în rândul acestora intrând hotărârile prin care instanţa restituie cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale ori pentru completarea urmăririi penale (dispoziţiile art. 333 C. proc. pen. fiind abrogate prin intrarea în vigoare a Legii nr. 356/2006) - hotărârile pronunţate în faza de executare, hotărârile pronunţate în căile extraordinare de atac şi care nu implică o rezolvare a fondului.

            În ceea ce priveşte revizuirea întemeiată pe dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. - când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti nu se pot concilia - trebuie îndeplinite cumulativ două condiţii: să existe două sau mai multe hotărâri definitive şi hotărârile să nu se poată concilia.

            Cu privire la prima condiţie, aceasta se consideră realizată numai dacă este vorba de două sau mai multe hotărâri penale definitive care conţin o rezolvare a fondului cauzei.

            Pe cale de consecinţă, nu pot forma obiectul unei cereri de revizuire, pentru caz de inconciliabilitate, o hotărâre de desesizare prin restituirea cauzei procurorului şi o hotărâre care a rezolvat fondul cauzei.

            Cât priveşte cea de-a doua condiţie, starea de inconciliabilitate poate exista în următoarele ipoteze: hotărârile se referă la  aceeaşi faptă şi la făptuitori diferiţi, hotărârile se referă la acelaşi făptuitor şi la fapte diferite sau hotărârile se referă la fapte şi făptuitori diferiţi.

            În cauza de faţă, se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile expuse anterior.

            Astfel, prin decizia penală nr. 292/Ap din 17 martie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Braşov s-a dispus admiterea apelurilor  declarate de inculpaţi şi de părţile civile, desfiinţarea sentinţei şi, în temeiul art. 333 C. proc. pen., restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, întrucât din administrarea probelor şi din dezbateri a rezultat că urmărirea  penală nu este completă.

            Această hotărâre nu a rezolvat fondul cauzei, fiind o hotărâre de desesizare care nu poate forma - aşa cum s-a arătat - obiectul unei cereri de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen.

            Pe cale de consecinţă, cum în speţă nu au fost pronunţate două hotărâri judecătoreşti definitive care să rezolve fondul unei cauze - nefiind astfel îndeplinite cele două condiţii cerute de legea procesual penală - cererea de revizuire a fost respinsă ca nefondată.

 

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

- SECŢIILE UNITE -
    DECIZIA Nr. LX (60)
din 24 septembrie 2007
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 574 din 30/07/2008

    Dosar nr. 31/2007

    Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,

    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit în vederea examinării recursului în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la modul de soluţionare a cererii de revizuire în cazul în care motivul invocat nu se încadrează în cazurile prevăzute expres şi limitativ de art. 394 din Codul de procedură penală.

    Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 93 de judecători din totalul de 115 aflaţi în funcţie.

    Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Scutea Gabriela, adjunct al procurorului general.

    Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, cerând să fie admis în sensul de a se stabili că cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 din Codul de procedură penală este inadmisibilă.
    SECŢIILE UNITE,
    deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

    În legătură cu modul de soluţionare a cererilor de revizuire în cazul în care motivul invocat nu se încadrează în cazurile prevăzute de art. 394 din Codul de procedură penală, instanţele judecătoreşti nu au un punct de vedere unitar, pronunţându-se în mod diferit.

    Astfel, unele instanţe au respins cererea de revizuire ca fiind nefondată, apreciind că absenţa cazurilor prevăzute de art. 394 din Codul de procedură penală caracterizează ca neîntemeiată critica ce se tinde a fi adusă hotărârilor judecătoreşti definitive pe calea acestei acţiuni în justiţie, iar alte instanţe au respins cererea de revizuire ca inadmisibilă atunci când cazul invocat de revizuient nu se regăseşte în cele prevăzute expres şi limitativ de art. 394 din Codul de procedură penală.

    Aceste din urmă instanţe au procedat corect.

    Potrivit art. 393 din Codul de procedură penală, hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă.

    Din prevederile art. 394 din Codul de procedură penală rezultă că "revizuirea poate fi cerută când:

    a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;

    b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;

    c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

    d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;

    e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia".

    Din conţinutul prevederilor menţionate rezultă caracterul de cale extraordinară de atac al revizuirii, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare comise cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoaşterii de către instanţă a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea şi adevărul.

    Cererea de revizuire se soluţionează în mai multe etape, prima dintre acestea fiind, conform art. 403 din Codul de procedură penală, admiterea în principiu, etapă în care instanţa verifică cererea de revizuire sub aspectul regularităţii sale, respectiv al îndeplinirii condiţiilor în care poate fi exercitată referitor la hotărârile ce pot fi atacate, cazurile ce o justifică, titularii cererii, termenul de introducere.

    Această fază a admiterii în principiu priveşte examinarea admisibilităţii exercitării unui drept, iar nu o judecată asupra temeiniciei solicitării ce face obiectul exercitării acelui drept.

    Cum în etapa admiterii în principiu instanţa nu se implică în niciun fel în verificarea fondului cauzei deduse judecăţii, soluţia dată de aceasta nu poate fi decât de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire în cazul în care ea nu se întemeiază pe vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 394 din Codul de procedură penală.

    Din reglementările de ansamblu cuprinse în art. 393-406 din Codul de procedură penală rezultă că soluţionarea cererii de revizuire parcurge două etape, respectiv cea a admiterii în principiu, atunci când aceasta îndeplineşte condiţiile cerute de lege, şi aceea a rejudecării cauzei după admiterea în principiu.

    De aceea, a considera că în procedura admiterii în principiu, prevăzută în art. 403 din Codul de procedură penală, în ipoteza absenţei cazurilor prevăzute de art. 394 din acelaşi cod, ar trebui pronunţată o soluţie de respingere a cererii ca nefondată ar echivala cu crearea unui paralelism nepermis cu soluţiile ce se pot pronunţa după rejudecare potrivit art. 406 alin. 4 din Codul de procedură penală.

    Or, soluţia de respingere a cererii de revizuire ca nefondată nu ar putea fi adoptată decât în etapa a doua, aceea a rejudecării după admiterea în principiu, întrucât altfel ne-am afla în faţa unei contradicţii lipsite de sens între cele două etape ale revizuirii, care s-ar reduce astfel la una singură.

    De altfel, din întreaga reglementare privind soluţionarea cererii de revizuire în faţa instanţei rezultă că voinţa legiuitorului nu a fost aceea de a contopi cele două faze menţionate.

    Prin urmare, în etapa admiterii în principiu ca judecată de admisibilitate, soluţiile ce pot fi pronunţate sunt fie admiterea în principiu a cererii de revizuire, prin încheiere, conform art. 403 alin. 3 teza I din Codul de procedură penală fie respingerea cererii ca inadmisibilă, prin sentinţă, conform art. 403 alin. 3 teza a II-a din acelaşi cod.

    În consecinţă, în temeiul art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum şi al art. 414² din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili că este inadmisibilă cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute în art. 394 din Codul de procedură penală.

    PENTRU ACESTE MOTIVE

    În numele legii

   D E C I D:

    Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

    Stabilesc că cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 din Codul de procedură penală este inadmisibilă.

    Obligatorie pentru instanţe, potrivit art. 414² alin. 3 din Codul de procedură penală.

    Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 septembrie 2007.

    PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei