Mandat european de arestare. Semnalare transmisă prin Interpol. Arestarea persoanei solicitate
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Proceduri prevăzute în legi speciale. Mandatul european de arestare
Indice alfabetic: Drept procesual penal
- mandat european de arestare
- semnalare transmisă prin Interpol
- arestarea persoanei solicitate
Legea nr. 302/2004, art. 883, art. 90 alin. (2)
În conformitate cu prevederile art. 883 şi art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 222/2008, în cazul în care reţinerea persoanei solicitate a fost dispusă pe baza semnalării transmise prin Organizaţia Internaţională a Poliţiei Criminale (Interpol), judecătorul poate dispune, prin încheiere motivată, pe baza aceleiaşi semnalări, arestarea persoanei solicitate pe o durată de 5 zile, fixând un termen de 5 zile pentru prezentarea de către procuror a mandatului european de arestare, însoţit de traducerea în limba română.
I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 4025 din 4 decembrie 2008
Prin încheierea nr. 19 din 27 noiembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, Secţia penală, s-a dispus arestarea persoanei solicitate B.C., pe baza semnalării emise de Interpol Wiesbaden - Germania, la data de 21 noiembrie 2008, conform dispoziţiilor art. 883 raportat la art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, modificată şi completată prin Legea nr. 222/2008, pe o durată de 5 zile, cu începere de la 27 noiembrie 2008 la 2 decembrie 2008 inclusiv. S-a fixat termen la 2 decembrie 2008, în temeiul art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 222/2008, punându-se în vedere procurorului să depună mandatul european de arestare, însoţit de traducerea în limba română.
S-a reţinut că, prin sesizarea nr. 2061124/AS din 26 noiembrie 2008 formulată de Biroul Naţional Interpol, s-a solicitat, urmare a mandatului european de arestare emis de autorităţile germane (Curtea Locală din Traunstein - Germania) nr. 220js20981/08 din 30 octombrie 2008, identificarea şi reţinerea numitului B.C., cercetat sub aspectul infracţiunii de fraudă, în scopul prezentării autorităţilor germane.
S-a constatat că fapta este descrisă numai în semnalarea trimisă de Interpol autorităţilor române şi care nu este tradusă în română, durata maximă a pedepsei ce se poate aplica fiind de 10 ani, actul pe care se întemeiază solicitarea autorităţilor germane fiind mandatul european de arestare nr. 220js20981/08 din 30 octombrie 2008 emis de Curtea Locală din Traunstein - procuror H.V., care nu se află la dosar.
Persoana solicitată a fost reţinută pentru 24 de ore cu începere din 27 noiembrie 2008, ora 11,00, în 10 ore de la dispunerea măsurii (la 27 noiembrie 2008, ora 17,30) persoana solicitată fiind prezentată Curţii de Apel Iaşi şi audiată, aducându-i-se la cunoştinţă conţinutul semnalării trimise de Interpol, poziţia sa fiind de nerecunoaştere a faptelor.
S-a constatat că dispoziţiile art. 90 alin. (2) şi cele ale art. 883 din Legea nr. 302/2004, modificată, dovedesc caracterul urgent al procedurii, permiţând luarea măsurii preventive numai în baza unor acte preliminare, în speţă fiind îndeplinite condiţiile legale pentru arestarea persoanei solicitate (în vederea asigurării prezentării acesteia în faţa autorităţii germane), pentru o perioadă de 5 zile, conform art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.
Împotriva acestei soluţii a formulat recurs persoana solicitată, arătând că nu i s-a adus la cunoştinţă învinuirea, încălcându-se art. 5 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, că există posibilitatea dispunerii unei măsuri neprivative de libertate, solicitând probe pentru a se dispune reţinerea şi că mandatul de arestare nu a fost tradus.
Analizând recursul atât prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu şi sub toate aspectele în temeiul dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este nefondat, pentru următoarele motive:
Cu privire la neaducerea la cunoştinţă a învinuirii se constată că această obligaţie a fost îndeplinită de instanţa care a procedat la audierea persoanei solicitate, aducându-i la cunoştinţă fapta ce formează obiectul cauzei, persoana solicitată, în declaraţia sa, arătând inclusiv că a fost informată despre motivul reţinerii de către procuror, fiind astfel îndeplinite prevederile art. 90 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 302/2004, modificată.
Cu privire la individualizarea măsurii necesare asigurării existenţei posibilităţii predării persoanei solicitate, se constată că instanţa de judecată, potrivit art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată, are posibilitatea de a dispune fie arestarea, fie măsura obligării de a nu părăsi localitatea faţă de persoana solicitată, instanţa optând pentru una dintre cele două măsuri, alegând pe cea aptă a asigura atingerea scopului derulării în bune condiţii a procedurii reglementate de Legea nr. 302/2004.
Se reţine că, în speţă, instanţa a dispus arestarea persoanei solicitate constatând, în mod corect, că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în dispoziţiile art. 136 raportat la art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., măsura privativă de libertate fiind singura aptă a asigura atingerea finalităţii acestei proceduri.
Referitor la inexistenţa, în această etapă a procedurii, a traducerii mandatului emis de autorităţile germane, se constată că instanţa a apreciat just că sunt îndeplinite dispoziţiile art. 90 alin. (2) şi art. 883, procedura având caracter urgent şi permiţând luarea măsurii preventive chiar şi exclusiv în baza unor acte preliminare, reprezentate de semnalarea transmisă de Interpol (conform art. 883 alin. 1 din Legea nr. 302/2004), prin acordarea unui nou termen de judecată şi punerea în vederea procurorului să depună mandatul european de arestare însoţit de traducerea în limba română respectându-se dispoziţiile art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată.
Pentru considerentele ce preced, s-a constatat că în speţă instanţa de fond a pronunţat o soluţie legală şi temeinică, cu respectarea dispoziţiilor art. 883 şi art. 90 din Legea nr. 302/2004, a dispoziţiilor dreptului comun în materie (art. 136, art. 1371, art. 146 şi art. 148 C. proc. pen.) şi a art. 5 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, astfel că, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de persoana solicitată a fost respins ca nefondat.
Mandat european de arestare. Măsuri preventive
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Proceduri prevăzute în legi speciale. Mandatul european de arestare
Indice alfabetic: Drept procesual penal
- mandat european de arestare
- măsuri preventive
Legea nr. 302/2004, art. 90
1. Potrivit art. 90 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 222/2008, în procedura de executare a mandatului european de arestare, dacă persoana solicitată nu consimte la predare, iar judecătorul apreciază necesar să acorde un termen pentru luarea unei hotărâri cu privire la predare, arestarea persoanei solicitate se dispune prin încheiere motivată. În raport cu termenii imperativi folosiţi de legiuitor, judecătorul nu poate opta între măsura arestării şi o măsură preventivă neprivativă de libertate, arestarea persoanei solicitate impunându-se, dacă se constată că mandatul european de arestare întruneşte formal condiţiile prevăzute de lege pentru a fi executat.
Art. 90 alin. (11) din aceeaşi lege reglementează posibilitatea luării faţă de persoana solicitată a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, potrivit art. 145 C. proc. pen., însă numai în cazul în care persoana solicitată este pusă în libertate, ulterior privării iniţiale de libertate, pe parcursul procedurii de executare a mandatului european de arestare.
2. Dacă persoana solicitată nu consimte la predare şi invocă o împrejurare care constituie motiv de refuz al executării - cum este cercetarea sa în stare de arest în România pentru faptele menţionate în mandatul european de arestare -, iar la dosar există date care confirmă cu un grad ridicat de probabilitate existenţa motivului de refuz, întrunirea condiţiilor de formă ale mandatului european de arestare nu este suficientă pentru arestarea persoanei solicitate, chiar dacă stabilirea cu certitudine a incidenţei motivului de refuz necesită demersuri suplimentare. În acest caz, judecătorul nu va putea lua nicio măsură preventivă, privativă sau neprivativă de libertate, urmând ca prin hotărârea cu privire la fondul cauzei, dacă va dispune executarea mandatului european de arestare, să se pronunţe şi cu privire la arestarea persoanei solicitate în vederea predării sale către autoritatea judiciară emitentă.
I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 4214 din 22 decembrie 2008
Prin încheierea din 12 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia I penală, în temeiul art. 90 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea faţă de persoana solicitată B.A.
În temeiul art. 145 alin. (11) C. proc. pen., s-a dispus ca, pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, persoana solicitată să respecte următoarele obligaţii:
- să se prezinte la instanţa de judecată atunci când este chemată;
- să se prezinte la Poliţia municipiului Craiova, conform programului de supraveghere întocmit de aceasta sau atunci când este chemat;
- să nu-şi schimbe locuinţa, fără încuviinţarea instanţei de judecată;
- să nu deţină, folosească sau poarte vreo categorie de arme.
În temeiul art. 145 alin. (12) C. proc. pen., s-a dispus ca pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea persoana solicitată să nu se apropie şi să nu comunice, direct sau indirect, cu partea vătămată I.L. ori cu membrii familiei acesteia, precum şi cu făptuitorul L.I.
S-au pus în vedere persoanei solicitată dispoziţiile art. 145 alin. (3) C. proc. pen.
S-a reţinut că în faţa judecătorului a fost prezentată, în stare de arest preventiv în altă cauză, persoana solicitată B.A., faţă de care a fost emis mandatul european de arestare din 26 iunie 2008, de către Tribunalul Penal din Roma, Secţia Judecătorilor pentru Cercetările Preliminare.
A fost înaintat dosarul nr. 6.540/ll-5/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, care conţine fotocopia mandatului european de arestare din 26 iunie 2008, emis de Tribunalul Penal din Roma, Secţia Judecătorilor pentru Cercetările Preliminare, tradus în limba română, procesul-verbal din 12 decembrie 2008, întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, potrivit căruia persoanei solicitate i-a fost comunicată copia mandatului european de arestare, tradus în limba română, fotocopia cărţii de identitate, precum şi fotocopia referatului nr. 10.380/5/11 decembrie 2008, întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, privind stadiul procesual al cauzei în care persoana solicitată este arestată preventiv.
Judecătorul a verificat identitatea persoanei solicitate, care a arătat că nu este de acord cu predarea sa către autorităţile judiciare italiene, întrucât în prezent este cercetată judecătoreşte în recurs, în stare de arest preventiv, de către autorităţile judiciare române pentru comiterea aceleiaşi infracţiuni, împotriva aceleiaşi părţi vătămate.
Judecătorul a procedat la ascultarea persoanei solicitate, a cărei declaraţie a fost consemnată şi ataşată la dosar.
Analizând actele şi lucrările dosarelor, curtea de apel a constatat că la data de 24 august 2007 autorităţile judiciare române au dispus arestarea preventivă a persoanei solicitate, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, fiind condamnată în fond la pedeapsa de 10 ani închisoare, însă sentinţa penală nu a rămas definitivă, recursul aflându-se în curs de cercetare judecătorească la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. De asemenea, a reţinut că persoana solicitată nu a consimţit la predare, învederând faptul că mandatul european de arestare priveşte aceeaşi infracţiune pentru care s-a dispus arestarea sa preventivă în România.
Ca atare, având în vedere faptul că faţă de persoana solicitată a fost luată deja, într-o altă cauză, măsura arestului preventiv, astfel că arestarea în această cauză ar fi lipsită de eficienţă, instanţa de fond a dispus, în temeiul art. 90 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, modificată, măsura obligării de a nu părăsi localitatea, care este obligatoriu a fi luată în situaţia în care nu se dispune măsura mai aspră a arestării.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, susţinând, în principal, că dispoziţiile art. 90 alin. (8) din Legea nr. 302/2004 sunt neechivoce obligând instanţa să dispună arestarea preventivă a persoanei solicitate, raţiunea textului fiind aceea că până la verificarea tuturor condiţiilor necesare predării persoanei solicitate, ceea ce trebuia să primeze este principiul executării imediate a mandatului emis de autorităţile judiciare străine şi, prin urmare, instanţa nu avea de distins sau de ales între mai multe măsuri preventive, textul stabilindu-i obligaţia de a dispune executarea arestării preventive a persoanei solicitate, astfel că încheierea prin care a dispus luarea unei alte măsuri preventive este nelegală faţă de textul menţionat.
Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu sub toate aspectele conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este fondat, însă pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 90 alin. (8) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, modificată şi completată prin Legea nr. 222/2008, în situaţia în care, în cadrul procedurii judiciare de executare a mandatului european de arestare, persoana solicitată nu consimte la predare, iar judecătorul apreciază necesar să acorde un termen pentru luarea unei măsuri în acest sens, arestarea persoanei solicitate se dispune prin încheiere motivată.
Termenii imperativi folosiţi de legiuitor conduc la concluzia că într-o asemenea ipoteză judecătorul nu poate opta între măsura arestării şi o măsură preventivă neprivativă de libertate, privarea de libertate a persoanei solicitate impunându-se dacă se constată că mandatul european de arestare întruneşte formal condiţiile prevăzute de lege pentru a fi executat.
Este adevărat că art. 90 alin. (11) din aceeaşi lege reglementează posibilitatea luării faţă de persoana solicitată a unei măsuri preventive neprivative de libertate, însă aceasta poate avea loc numai ulterior privării iniţiale de libertate, pe parcursul procedurii judiciare de executare a mandatului european de arestare.
Această interpretare se deduce din succesiunea textelor legale, în condiţiile în care, pe de o parte, luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea este prevăzută într-un alineat ulterior celui referitor la arestarea persoanei solicitate, iar pe de altă parte, ea este legată de „punerea în libertate” a acesteia, ceea ce presupune cu necesitate o stare privativă de libertate iniţială, preexistentă. De asemenea, despre luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea se vorbeşte după ce în art. 90 alin. (10) este reglementată durata maximă a arestării persoanei solicitate, punerea în libertate fiind o consecinţă obligatorie în situaţia în care această durată a fost depăşită.
Cu alte cuvinte, măsura obligării de a nu părăsi localitatea poate fi dispusă, ca o alternativă la măsura arestării, însă numai pe parcursul procedurii judiciare de executare a mandatului european de arestare, în funcţie de durata şi rezultatele verificărilor pe care judecătorul este obligat să le întreprindă cu privire la eventuala incidenţă în cauză a unuia dintre motivele obligatorii sau opţionale de neexecutare a mandatului ori referitor la obiecţiile privind identitatea pe care le poate ridica persoana solicitată.
Pe de altă parte, în măsura în care persoana indicată în mandat nu consimte la predare, invocând o împrejurare ce se regăseşte între motivele de neexecutare prevăzute de lege, iar la dosar există date care confirmă cu un grad ridicat de probabilitate apărările persoanei solicitate, întrunirea condiţiilor de formă ale mandatului european de arestare nu mai este suficientă pentru privarea de libertate a persoanei solicitate, chiar dacă stabilirea cu certitudine a incidenţei respectivului motiv necesită unele demersuri suplimentare.
Într-o asemenea ipoteză, având în vedere şi cele expuse anterior, judecătorul nu va putea lua nicio măsură preventivă, privativă sau neprivativă de libertate, urmând ca prin hotărârea ce o va da pe fondul cauzei, în măsura în care totuşi va dispune executarea mandatului, să se pronunţe şi cu privire la arestarea persoanei solicitate în vederea predării sale către autoritatea judiciară emitentă.
În speţă, fiind audiată de către prima instanţă, persoana solicitată B.A. a refuzat predarea sa către autoritatea judiciară străină emitentă, susţinând că este cercetată în stare de arest în România pentru aceleaşi fapte cu cele menţionate în mandat (fiind condamnat deja, însă nu definitiv, cauza aflându-se în recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), aspecte confirmate în mod indirect de înscrisurile aflate la dosar, lipsind la acel moment o copie a rechizitoriului emis de parchetul român competent.
Aceste împrejurări au fost reţinute, de altfel, chiar şi de instanţa de fond în considerentele încheierii recurate, care a dispus totuşi luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, deşi aceasta nu era posibilă şi nici nu avea vreo finalitate imediată (persoana în cauză fiind arestată preventiv în cauza aflată pe rolul instanţelor române).
În consecinţă, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva încheierii din 12 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia I penală, a fost admis, încheierea atacată a fost casată şi, rejudecând, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus respingerea cererii de arestare a persoanei solicitate B.A.
Mandat european de arestare. Semnalare transmisă prin Interpol. Obligarea de a nu părăsi localitatea
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Proceduri prevăzute în legi speciale. Mandatul european de arestare
Indice alfabetic: Drept procesual penal
- mandat european de arestare
- semnalare transmisă prin Interpol
- obligarea de a nu părăsi localitatea
Legea nr. 302/2004, art. 883, art. 90 alin. (2)
Conform dispoziţiilor art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 222/2008, în cazul în care persoana solicitată a fost reţinută potrivit art. 883, judecătorul poate dispune faţă de aceasta, prin încheiere motivată, pe baza semnalării transmise prin Organizaţia Internaţională a Poliţiei Criminale (Interpol), obligarea de a nu părăsi localitatea pe o durată de 5 zile.
La stabilirea duratei măsurii preventive privind obligarea de a nu părăsi localitatea, dispusă conform art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, se ia în calcul atât ziua de la care începe, cât şi cea la care se sfârşeşte, fiind aplicabile dispoziţiile art. 188 C. proc. pen.
I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 517 din 15 februarie 2009
Prin încheierea de şedinţă penală nr. 1/ME din 11 februarie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 raportat la art. 145 C. proc. pen., s-a dispus luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu faţă de persoana urmărită P.O. în baza semnalării emiterii unui mandat european de arestare de către Biroul Central Naţional Interpol Wiesbaden - Germania, pentru o perioadă de 5 zile, respectiv de la 11 februarie 2009 orele 16,30 până la 16 februarie 2009 orele 16,30.
În baza art. 145 alin. (11) C. proc. pen., s-a stabilit ca pe durata măsurii persoana urmărită să respecte următoarele obligaţii:
- să se prezinte la organele de urmărire penală sau instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
- să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea conform programului de supraveghere sau ori de câte ori este chemat;
- să nu-şi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei;
- să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme;
- să nu exercite activitatea de conducere a vreunui autovehicul.
S-a stabilit termen pentru continuarea judecării cauzei la 16 februarie 2009.
S-a reţinut că prin cererea înregistrată la 11 februarie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş a solicitat luarea măsurii arestării preventive pe o perioadă de 5 zile faţă de persoana urmărită P.O., în temeiul art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008.
S-a arătat că pe seama persoanei urmărite s-a emis un mandat european de arestare, existând la momentul sesizării doar semnalarea Biroului Naţional Interpol, care a arătat că persoana urmărită a săvârşit în Germania infracţiunea de furt, că face parte dintr-o grupare infracţională de crimă organizată şi că se impune aplicarea procedurii de urgenţă prevăzută în art. 883 din Legea nr. 302/2004.
S-au depus la dosar: sesizarea Parchetului; sesizarea Biroului Naţional Interpol; sesizarea Biroului Naţional Interpol Wiesbaden; proces-verbal de identificare, declaraţiile luate persoanei urmărite la Parchet; ordonanţa de reţinere; copia actului de identitate.
Persoana urmărită a fost identificată şi audiată de instanţa de fond, care a reţinut că aceasta a săvârşit într-adevăr două infracţiuni de furt, dar din declaraţiile sale rezultă că pentru aceste fapte a fost judecată şi condamnată de autorităţile germane şi că a executat o parte din pedeapsă, fiind liberată condiţionat.
Cum din actele depuse la dosar nu rezultă că persoana urmărită ar prezenta pericol pentru ordinea publică (locuind cu mama sa chiar la adresa comunicată autorităţilor germane), că nu a săvârşit infracţiuni de pericol deosebit sau infracţiuni cu violenţă şi că nu există indicii că ar avea intenţia de a se sustrage, instanţa de fond a dispus, în baza art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu faţă de persoana urmărită pe o perioadă de 5 zile, de la 11 februarie 2009 la 16 februarie 2009.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că prin măsura luată se lasă posibilitatea de neexecutare pe viitor a mandatului, neexistând certitudinea că persoana urmărită se va prezenta la termenul fixat de instanţă. Se apreciază că luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea poate fi dispusă numai în situaţia existenţei unui dubiu asupra mandatului european, ceea ce nu e cazul în speţă.
În plus, hotărârea este criticată pentru modul de calcul al termenului de 5 zile prevăzut în art. 90 alin. (2) din lege.
Examinând încheierea recurată prin prisma criticilor formulate şi din oficiu sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, dacă persoana solicitată a fost reţinută potrivit art. 883, judecătorul poate dispune, prin încheiere motivată, pe baza semnalării transmise prin Interpol, arestarea persoanei solicitate sau obligarea de a nu părăsi localitatea pe o durată de 5 zile. În acest caz, instanţa amână cauza şi fixează un termen de 5 zile pentru prezentarea de către procuror a mandatului european de arestare, însoţit de traducerea în limba română.
Este vorba, aşadar, de o excepţie de la procedura standard prevăzută de lege pentru executarea unui mandat european de arestare, care permite ca în caz de urgenţă să se dispună faţă de persoana solicitată o măsură preventivă (mai întâi reţinerea, iar apoi arestarea sau obligarea de a nu părăsi localitatea) doar în baza semnalării transmise prin Interpol, până la prezentarea mandatului european de arestare.
În tăcerea legii, fiind sesizat într-o asemenea ipoteză, judecătorul va aprecia în funcţie de particularităţile cauzei dacă se impune arestarea persoanei urmărite sau este suficientă luarea faţă de aceasta a unei măsuri preventive neprivative de libertate, cum este obligarea de a nu părăsi localitatea.
Din datele aflate la dosarul cauzei rezultă că persoana urmărită P.O. a fost condamnată în Germania, la 19 noiembrie 2008, la o pedeapsă de un an şi 6 luni pentru săvârşirea unei infracţiuni de furt, fiind arestată preventiv 86 de zile.
În cursul aceluiaşi an, la data de 14 februarie 2008, persoana solicitată ar fi comis o altă infracţiune de furt, pentru care la data de 21 ianuarie 2009 a fost emis mandatul european de arestare a cărui punere în executare urmează a se discuta în prezenta cauză.
Rezultă, aşadar, că deşi fapta a fost comisă în februarie 2008, iar în acelaşi an persoana urmărită a mai fost privată de libertate tot în Germania pentru o infracţiune similară (fiind ulterior eliberată), autorităţile judiciare din acest stat au emis un mandat european de arestare la circa un an de la data comiterii faptei.
Având în vedere aceste considerente şi ţinând seama că persoana în cauză a fost depistată chiar la adresa unde îşi are domiciliul legal, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa de fond a apreciat în mod corect că în cauză nu se impune privarea de libertate a persoanei urmărite, fiind suficientă instituirea unei măsuri restrictive de drepturi, cum este obligarea de a nu părăsi localitatea.
Pe de altă parte, având în vedere că această din urmă măsură şi-a produs aproape în totalitate efectele de la data luării ei (11 februarie 2009) şi până la soluţionarea prezentului recurs (15 februarie 2009), arestarea persoanei solicitate nu ar mai fi oportună (termenul stabilit pentru continuarea procedurii de executare a mandatului european fiind pe 16 februarie 2009) şi nici posibilă (în condiţiile în care s-ar ajunge astfel la cumularea unor măsuri preventive pe care legea le prevede alternativ).
Recursul este, însă, fondat sub aspectul modului de calculare a termenului de 5 zile prevăzut în art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.
Fiind vorba de o măsură preventivă pe zile, în stabilirea duratei pentru care a fost dispusă se iau în calcul atât ziua de la care începe, cât şi cea la care se sfârşeşte, potrivit art. 188 C. proc. pen. În consecinţă, cum măsura a fost dispusă pe 11 februarie 2009, cele 5 zile prevăzute de lege se împlinesc pe 15 februarie, iar nu pe 16 februarie 2009, aşa cum greşit a stabilit prima instanţă.
Faţă de considerentele ce preced, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş împotriva încheierii penale nr. 1/ME din 11 februarie 2009 a fost admis, încheierea atacată a fost casată în parte şi, rejudecând, s-a dispus luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea faţă de persoana urmărită P.O. pe o durată de 5 zile, de la 11 februarie 2009 la 15 februarie 2009 inclusiv, menţinându-se celelalte dispoziţii ale încheierii atacate.
Mandat european de arestare. Publicitatea şedinţei de judecată
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Proceduri prevăzute în legi speciale. Mandatul european de arestare
Indice alfabetic: Drept procesual penal
- mandat european de arestare
- publicitatea şedinţei de judecată
Legea nr. 302/2004, art. 90
În conformitate cu dispoziţiile art. 90 alin. (14) din Legea nr. 302/2004, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 222/2008, în procedura de executare a mandatului european de arestare, şedinţa de judecată este publică, afară de cazul în care, la cererea procurorului, a persoanei solicitate sau din oficiu, judecătorul apreciază că se impune judecarea cauzei în şedinţă secretă. Dispoziţiile art. 90 alin. (14) din legea menţionată sunt aplicabile atât în cazul în care mandatul european de arestare este emis în scopul efectuării urmăririi penale, cât şi în cazul în care acesta este emis în scopul judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.
Prevederile art. 146 alin. (4) C. proc. pen. referitoare la soluţionarea propunerii de arestare preventivă în camera de consiliu, în cursul urmăririi penale, nu sunt aplicabile în temeiul art. 7 din Legea nr. 302/2004 în cazul mandatului european de arestare emis în scopul efectuării urmăririi penale, întrucât, conform art. 7 din Legea nr. 302/2004, cererile adresate autorităţilor române în domeniile reglementate de această lege se îndeplinesc potrivit normelor române de drept procesual penal, numai dacă prin legea specială privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală nu se prevede altfel, iar art. 90 alin. (14) din Legea nr. 302/2004 prevede explicit că şedinţa de judecată este publică.
I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 586 din 18 februarie 2009
Prin sentinţa penală nr. 2 din 13 februarie 2009, Curtea de Apel Târgu Mureş a admis cererea de executare a mandatului european de arestare nr. 1 Bk 90/2009, emis de Judecătoria Capitalei Budapesta la 22 ianuarie 2009, privind pe cetăţeanul S.E.
A constatat legalitatea şi temeinicia mandatului european de arestare menţionat şi a dispus arestarea preventivă a lui S.E. pe o perioadă de 29 de zile, începând cu 13 februarie 2009 şi până la 13 martie 2009, inclusiv.
S-a dispus emiterea mandatului de arestare în conformitate cu art. 90 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 222/2008.
S-a dispus predarea persoanei urmărite S.E. autorităţilor judiciare maghiare sub condiţia îndeplinirii cerinţei prevăzute în art. 87 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată şi completată.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că, la 13 februarie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş a solicitat executarea mandatului european de arestare emis, la 22 ianuarie 2009, de Judecătoria Capitalei Budapesta pe numele cetăţeanului român S.E., cercetat de autorităţile judiciare maghiare pentru infracţiunea de omor, prevăzută în C. pen. maghiar, paragraful 166 alin. (1) şi (2) pct. a), b), d) şi f).
În termen legal, împotriva acestei soluţii a declarat recurs persoana solicitată S.E., care, atât personal, cât şi prin apărător a formulat critici de nelegalitate şi netemeinicie, în esenţă, sub următoarele aspecte:
- încălcarea normelor imperative privind şedinţa de judecată care impuneau în materia mandatului european de arestare derularea procedurii în camera de consiliu, conform dispoziţiilor art. 146 alin. (4) şi art. 1491 alin. (4) C. proc. pen., şi nu în şedinţă publică, aşa cum s-a procedat în speţă;
- nu s-a făcut o corectă traducere a mandatului din limba maghiară, în traducerea corectă fiind un mandat de aducere şi nu unul de arestare, aşa cum greşit a interpretat prima instanţă; aceasta cu atât mai mult cu cât recurentul, pe parcursul judecării cauzei, a încercat să lămurească, prin producerea unor acte, că nu este vinovat şi la momentul când se pretinde săvârşirea faptelor se afla în Germania;
- şi, în fine, s-a criticat hotărârea atacată pentru că nu cuprinde referiri şi menţiuni cu privire la regula specialităţii.
Examinând criticile formulate în raport cu prevederile art. 3856 C. proc. pen. combinate cu art. 7 din Legea nr. 302/2004, modificată şi completată, se constată că recursul persoanei solicitate este nefondat pentru următoarele considerente de fapt şi de drept:
Prima instanţă a pronunţat o hotărâre care respectă condiţiile şi cerinţele stabilite printr-o procedură specială care priveşte cooperarea judiciară internaţională în materie penală, cu referire în cauză la instituţia mandatului european de arestare.
Cât priveşte critica vizând încălcarea unor dispoziţii procesuale privind publicitatea şedinţei de judecată se impun anumite precizări.
Este adevărat că potrivit art. 146 alin. (4) C. proc. pen., propunerea de arestare preventivă se soluţionează în camera de consiliu.
Dar, art. 7 din Legea nr. 302/2004, modificată şi completată, referindu-se la norma de drept procesual aplicabilă, menţionează imperativ că cererile adresate autorităţilor judiciare române în domeniile reglementate de prezenta lege se îndeplinesc potrivit normelor de drept procesual român, numai în măsura în care prin legea specială nu se prevede altfel.
Ori, art. 90 din Legea nr. 302/2004, modificată şi completată, stabileşte procedura de executare a mandatului european de arestare, arătând la alin. (14) că şedinţa de judecată este publică, afară de cazul în care, la cererea procurorului, a persoanei solicitate sau din oficiu, judecătorul apreciază că se impune judecarea în şedinţă secretă, ceea ce nu a fost însă cazul în speţă.
Şi având în vedere atât dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 302/2004, modificată şi completată, cât şi prevalenţa normei procesuale din legea specială, faţă de cea generală, se constată că prima instanţă a procedat corect la soluţionarea cauzei în şedinţă publică, aspect sub care critica formulată de persoana solicitată este nefondată.
Tot nefondată este şi critica referitoare la traducerea mandatului european de arestare.
Pe lângă faptul că traducerea mandatului european de arestare s-a făcut, în condiţiile legii, de către un traducător autorizat, prima instanţă a elucidat această chestiune contestată de avocaţii persoanei solicitate prin audierea traducătorului de limbă maghiară, în şedinţa din 13 februarie 2009.
În raport cu conţinutul acestei declaraţii, prima instanţă a clarificat aspectele contestate şi a dispus continuarea judecăţii.
De altfel, declanşarea procedurii speciale în baza Legii nr. 302/2004 nu se poate, printre altele, decât pentru executarea unui mandat european de arestare, nicidecum pentru un mandat de aducere, instituţie care nu este reglementată în cadrul cooperării judiciare internaţionale.
Pe de altă parte, în cadrul acestei proceduri reglementată printr-o lege specială, instanţa de judecată, în calitate de autoritate judiciară, nu este abilitată să verifice apărările persoanei solicitate pe fondul cauzei, respectiv, dacă se face sau nu vinovată de comiterea unor fapte penale, după cum nu are nici competenţa să se pronunţe cu privire la temeinicia urmăririi penale efectuată de autoritatea judiciară emitentă sau cu privire la oportunitatea arestării persoanei solicitate.
Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăşte prin prisma dispoziţiilor art. 77, art. 88, art. 89, art. 90 şi art. 94 din Legea nr. 302/2004, modificată şi completată, asupra arestării şi predării persoanei solicitate, după ce în prealabil a verificat condiţiile referitoare la emiterea mandatului, la identificarea persoanei solicitate, a dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau dacă există situaţii ce se constituie în motive de refuz, făcând incidente dispoziţiile art. 88 din lege.
A proceda altfel, ar însemna să se încalce principiul recunoaşterii şi încrederii reciproce, ce stă la baza executării mandatului european de arestare emis de o autoritate judiciară competentă, de către instanţa română, în temeiul art. 77 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată şi completată.
Şi în fine, în soluţionarea unei cereri de executare a unui mandat european de arestare, instanţa s-a conformat şi dispoziţiilor art. 90 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, modificată şi completată, în sensul că, procedând la ascultarea persoanei solicitate, în prealabil s-a asigurat că acesteia i s-a comunicat o copie a mandatului de arestare şi i s-au adus la cunoştinţă drepturile prevăzute în art. 91, i s-a prezentat conţinutul mandatului european de arestare, i s-au adus la cunoştinţă efectele regulii specialităţii, precum şi posibilitatea de a consimţi la predare şi la care persoana solicitată a refuzat.
Faţă de considerentele ce preced, recursul declarat de persoana solicitată a fost respins, ca nefondat.
Mandat european de arestare. Obligarea de a nu părăsi localitatea
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Proceduri prevăzute în legi speciale. Mandatul european de arestare
Indice alfabetic: Drept procesual penal
- mandat european de arestare
- obligarea de a nu părăsi localitatea
Legea nr. 302/2004, art. 90 alin. (11)
În conformitate cu dispoziţiile art. 90 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, în cazul în care persoana solicitată este pusă în libertate, instanţa dispune faţă de aceasta măsura obligării de a nu părăsi localitatea, dispoziţiile art. 145 C. proc. pen. aplicându-se în mod corespunzător. Prin urmare, în procedura de executare a mandatului european de arestare, în cazul în care persoana solicitată este pusă în libertate, instanţa poate dispune numai măsura obligării de a nu părăsi localitatea, prevăzută în art. 145 C. proc. pen., iar nu şi măsura obligării de a nu părăsi ţara, prevăzută în art. 1451 din acelaşi cod, şi nici nu poate înlocui măsura obligării de a nu părăsi localitatea dispusă în condiţiile art. 90 alin. (11) din Legea nr. 302/2004 cu măsura obligării de a nu părăsi ţara.
I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1358 din 10 aprilie 2009
Prin încheierea nr. 8 din 1 aprilie 2009 a Curţii de Apel Suceava, Secţia penală, s-a dispus, în baza art. 90 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea prevăzută în art. 145 C. proc. pen. faţă de persoana solicitată C.M. pe o durată de 30 zile începând cu data de 9 aprilie 2009 până la data de 8 mai 2009, măsură dispusă prin încheierea din 10 decembrie 2008 a aceleiaşi instanţe.
Totodată, s-a stabilit ca persoana solicitată să respecte obligaţiile prevăzute de art. 145 alin. (11) C. proc. pen. şi s-a dispus respingerea cererii de revocare a aceleiaşi măsuri.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că anterior a fost învestită cu o cerere de predare a persoanei solicitate către autorităţile judiciare germane în vederea efectuării urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la crimă, jaf şi rănire gravă, că pe parcursul procedurii s-a invocat o excepţie de neconstituţionalitate, fiind sesizată Curtea Constituţională a României, că în lipsa deciziei acestei curţi cauza nu poate fi soluţionată şi că pentru a asigura predarea în bune condiţii a persoanei arătate, în cazul în care se va hotărî astfel, se justifică prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea. Pe cale de consecinţă, s-a apreciat ca nefondată cererea de revocare a aceleiaşi măsuri.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs persoana solicitată C.M., care a solicitat casarea încheierii şi înlăturarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, deoarece această măsură o împiedică să desfăşoare activitatea comercială în care sunt angrenate firmele sale, precum şi înlocuirea cu măsura obligării de a nu părăsi ţara.
A mai susţinut că în cauză operează prescripţia răspunderii penale.
Recursul declarat nu este întemeiat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 90 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, în cazul în care persoana solicitată este pusă în libertate, instanţa dispune faţă de aceasta măsura obligării de a nu părăsi localitatea, dispoziţiile art. 145 C. proc. pen. aplicându-se în mod corespunzător.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că instanţa de fond a fost sesizată cu o cerere de predare către autorităţile germane în vederea efectuării urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la crimă, jaf şi rănire gravă, că în baza mandatului european de arestare emis la 12 noiembrie 2008 s-a dispus iniţial arestarea pe timp de 5 zile şi că prin încheierea Curţii de Apel Suceava din 10 decembrie 2008 această măsură a fost înlocuită cu cea a obligării de a nu părăsi localitatea, stabilindu-se ca respectiva persoană să respecte dispoziţiile art. 145 alin. (11) C. proc. pen.
Prin aceeaşi încheiere a fost admisă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 77 - 100, art. 102, art. 105 şi art. 106 din Legea nr. 302/2004.
Întrucât această excepţie nu a fost soluţionată, măsura obligării de a nu părăsi localitatea a fost prelungită succesiv, inclusiv prin încheierea atacată cu prezentul recurs.
Rezultă deci, în raport cu dispoziţiile legale evocate, că măsura prelungirii obligării de a nu părăsi localitatea este pe deplin justificată şi de natură a asigura predarea în bune condiţii a persoanei solicitate, în cazul în care se va dispune astfel.
Privitor la solicitarea din recurs de înlocuire a măsurii luate cu cea a obligării de a nu părăsi ţara, se constată că această cerere nu este admisibilă, textul arătat prevăzând o unică măsură alternativă arestării, aceea a obligării de a nu părăsi localitatea, corect dispusă în cauză.
În legătură cu susţinerea din recurs a persoanei solicitate în sensul că potrivit legii române răspunderea penală s-ar fi prescris, această chestiune ţine de fondul procedurii speciale de executare a mandatului european şi nu poate fi examinată în această fază procesuală.
Faţă de considerentele ce preced, constatând nefondate criticile formulate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată C.M. împotriva încheierii nr. 8 din 1 aprilie 2009.
Mandat european de arestare. Motiv de refuz al executării prevăzut în art. 88 alin. (2) lit. c1) din Legea nr. 302/2004. Termenul de transmitere a unei copii certificate a hotărârii de condamnare şi a oricăror alte informaţii necesare
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Proceduri prevăzute în legi speciale. Mandatul european de arestare
Indice alfabetic: Drept procesual penal
- mandat european de arestare
- motiv de refuz al executării prevăzut în art. 88 alin. (2) lit. c1) din Legea nr. 302/2004
- termenul de transmitere a unei copii certificate a hotărârii de condamnare şi a oricăror alte informaţii necesare
C. proc. pen., art. 186 alin. (2) şi (4)
Legea nr. 302/2004, art. 88
În conformitate cu art. 88 alin. (2) lit. c1) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008, autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare, în cazul în care acesta a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român şi declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent. În acest caz, potrivit art. 88 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, autoritatea judiciară română de executare solicită autorităţii judiciare de emitere transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum şi orice alte informaţii necesare, în vederea recunoaşterii hotărârii penale străine de condamnare pe cale incidentală.
Dacă autoritatea judiciară de emitere nu transmite o copie certificată a hotărârii de condamnare şi orice alte informaţii necesare, solicitate în vederea recunoaşterii hotărârii penale străine de condamnare pe cale incidentală, în termenul de 20 de zile prevăzut în art. 88 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare.
Termenul de 20 de zile prevăzut în art. 88 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, fiind un termen procedural, se calculează conform dispoziţiilor art. 186 alin. (2) C. proc. pen. şi, prin urmare, la calcularea sa nu se socoteşte ziua de la care începe să curgă termenul şi nici ziua în care acesta se împlineşte. Aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 186 alin. (4) C. proc. pen., termenul pe zile expiră la sfârşitul zilei în care se împlineşte.
I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 3436 din 26 octombrie 2009
Prin încheierea din 8 septembrie 2009, Curtea de Apel Galaţi, Secţia penală, a admis cererea autorităţii judiciare italiene şi a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 22 iulie 2009 în dosarul de referinţă nr. 655/2008 Registru executări P de către Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul din Roma - Italia, pe numele persoanei solicitate D.C.
În baza art. 12 din Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene şi art. 90 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, modificată prin Legea nr. 222/2008, a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate pe o durată de 29 de zile, cu începere de la data de 8 septembrie 2009 până la 6 octombrie 2009.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că mandatul european de arestare sus-arătat a fost emis de autorităţile judiciare italiene în vederea executării restului de pedeapsă de 4 ani, 5 luni şi 20 de zile închisoare, din pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată prin decizia nr. 655/2008 a Curţii de Apel din Roma, rămasă definitivă prin decizia din 7 februarie 2008 a Curţii de Casaţie, pentru săvârşirea de către persoana solicitată a infracţiunilor de furt organizat şi armat şi viol, fapte prevăzute în art. 609 bis, art. 626, art. 582-585 şi art. 81 C. pen. italian.
Constatând că faptele săvârşite fac parte din categoria celor care, potrivit art. 85 din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008, dau loc la predare, fiind, de altfel, prevăzute ca infracţiuni şi de legea română, prima instanţă a apreciat că se impune arestarea provizorie a persoanei solicitate.
Totodată, având în vedere declaraţia persoanei solicitate, care a refuzat să execute pedeapsa în statul membru emitent, instanţa de fond a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 88 alin. (2) lit. c1) din Legea nr. 302/2004 şi, în conformitate cu prevederile art. 88 alin. (3) din acelaşi act normativ, a solicitat autorităţii judiciare italiene transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum şi alte informaţii în vederea recunoaşterii hotărârii penale străine de condamnare pe cale incidentală, precizând ca actele solicitate să-i fie remise în termen de 20 de zile de la data primirii adresei.
Ulterior, prin sentinţa nr. 158/F din 30 septembrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, Secţia penală, judecătorul fondului a respins cererea autorităţii judiciare italiene de punere în executare a mandatului european de arestare emis la data de 22 iulie 2009 în dosarul de referinţă nr. 655/2008 Registru executări P pe numele persoanei solicitate D.C. şi a dispus punerea de îndată în libertate de sub puterea mandatului de arestare provizorie nr. 31/E din 8 septembrie 2009 emis de Curtea de Apel Galaţi, dacă nu este arestat în altă cauză.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că autorităţile judiciare emitente, respectiv Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul din Roma - Italia, nu au răspuns cererii formulate de către instanţă, depăşind termenul de 20 de zile acordat, impunându-se astfel aplicarea sancţiunii prevăzute în art. 88 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008, şi anume refuzul executării mandatului european de arestare.
Totodată, prima instanţă a apreciat că în momentul în care se hotărăşte că într-o cauză pot fi aplicate dispoziţiile art. 88 alin. (2) lit. c1) din Legea nr. 302/2004, declanşându-se procedura recunoaşterii hotărârii penale străine de condamnare, nu se mai poate reveni asupra acestei hotărâri şi să se dispună punerea în executare a mandatului european de arestare.
Împotriva sentinţei penale sus-arătate a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, în sensul că termenul de 20 de zile prevăzut în art. 88 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 nu era împlinit, ultima zi fiind chiar data de 30 septembrie 2009, iar autorităţile judiciare emitente au transmis, prin fax, actele solicitate, în data de 29 septembrie 2009 orele 18,54 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi care, la data de 1 octombrie 2009, le-a înaintat Curţii de Apel Galaţi, astfel că în cauză se impunea acordarea unui nou termen de judecată.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând motivele de recurs, precum şi întreaga cauză conform dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Opinia instanţei de fond, conform căreia odată aleasă varianta recunoaşterii hotărârii penale străine de condamnare pe cale incidentală, nu se mai poate reveni asupra ei, iar în cazul în care autoritatea judiciară de emitere nu transmite documentele solicitate în termenul de 20 de zile singura soluţie posibilă este cea de refuzare a punerii în executare a mandatului european de arestare este una corectă, fiind în deplină concordanţă cu voinţa legiuitorului care decurge din textul de lege.
Numai că în prezenta cauză nu ne aflăm într-o astfel de situaţie, nefiind incidente dispoziţiile art. 88 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008, instanţa considerând, în mod eronat, că termenul prevăzut de lege a fost depăşit la data judecăţii.
Astfel, termenul de 20 de zile, fiind un termen procedural, se calculează conform dispoziţiilor cuprinse în art. 186 alin. (2) C. proc. pen., nesocotindu-se ziua de la care începe să curgă termenul şi nici ziua în care acesta se împlineşte.
De asemenea, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 186 alin. (4) C. proc. pen., termenul pe zile expiră la sfârşitul zilei în care se împlineşte.
În speţa de faţă, adresele către Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul din Roma - Italia şi către Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională - Biroul Naţional Interpol Bucureşti, prin care au fost solicitate informaţii conform art. 88 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, au fost expediate prin fax la data de 9 septembrie 2009, la orele 7,57 şi respectiv 7,54.
În aceste condiţii, termenul de 20 de zile se împlinea la data de 30 septembrie 2009, la sfârşitul zilei, şi nu cu o zi înainte, cum, în mod greşit, a reţinut instanţa de fond.
În plus, autoritatea judiciară emitentă a respectat solicitarea instanţei de fond de a remite documentele în termen de 20 de zile de la data primirii adresei, transmiţându-le prin fax, la data de 29 septembrie 2009, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.
Aşa fiind, instanţa de fond avea obligaţia de a amâna judecarea cauzei până după împlinirea termenului de 20 de zile prevăzut în art. 88 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, urmând a hotărî în funcţie de răspunsul autorităţii judiciare emitente.
Având în vedere cele care preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi împotriva sentinţei nr. 158/F din 30 septembrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, Secţia penală, privind pe persoana solicitată D.C., a casat sentinţa penală menţionată şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, menţinând actele procedurale îndeplinite în faţa instanţei până la data de 30 septembrie 2009.
Dostları ilə paylaş: |