Planul de Management al Parcului Naţional Piatra Craiului cuprins



Yüklə 2,57 Mb.
səhifə7/31
tarix03.01.2019
ölçüsü2,57 Mb.
#90000
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   ...   31

2.2.Cadrul fizico-geografic

2.2.1.Scurt istoric al cercetărilor fizico-geografice şi geologice


Eforturile depuse pentru cunoaşterea ştiinţifică a masivului Piatra Craiului, masiv de o spectaculozitate deosebită au început cu peste 250 de ani în urmă, însă primii care s-au aventurat pe văile abrupte, cu mult timp înainte, au fost ciobanii, crescătorii de animale, vânătorii şi braconierii. Aceştia au fost cei care au descoperit cele mai bune drumuri de acces, iar apoi tot ei au fost primii ghizi ai cercetătorilor care s-au avântat în acest munte pentru a studia roca, apele sau vegetaţia sau ai topografilor care au realizat primele hărţi ale masivului şi împrejurimilor.

Primele măsurători topografice atestate documentar au fost efectuate de Institutul Cartografic din Viena şi au fost incluse în hărţile generale ale Ţării Bârsei. Echipa de cartografi a fost însoţită de jurnalistul Anton Kunz, care, conform datelor de arhivă, a ajuns pe Vf. Baciului pe data de 26 august 1842. Această dată marchează documentar prima ascensiune la Vf. Piscul Baciului. Primele referiri ştiinţifice cu privire la geologia masivului au fost făcute de B. Hauer în 1863.

Impresionaţi de frumuseţile deosebite ale muntelui, iubitorii de natură înfiinţează mai multe asociaţii de montaniarzi, având ca scop observarea şi cercetarea geomorfologiei, florei şi faunei. Astfel, la 22 septembrie 1872 ia fiinţă Asociaţia Alpină Ardeleană din Braşov, respectiv Siebenburgisher Alpenverein n Kronstadt care devine persoană juridică în august 1873, având 58 de membri. În 28 noiembrie 1880 la Sibiu, se formează Siebenburgisher Karpathen Verein – SKV, adică Societatea Alpină Ardeleană, care va avea filiale în principalele oraşe din Ardeal.

Deşi cunoscut cu mult timp înainte, Avenul din Grind este abordat pentru prima data în 1900 de către Josef Kolbe.

În 1908, odată cu înfiinţarea Muzeului Săsesc din Ţara Bârsei, începe o importantă activitate de cercetare a zonei. În cadrul acestui muzeu Franz Podek a descoperit şi descris numeroase peşteri din Piatra Craiului în perioada 1908-1918.

În 1907 geograful francez Emannuel de Martonne realizează un studiu aprofundat asupra morfologiei Carpaţilor Meridionali, considerând Piatra Craiului „un accident morfologic principal” în procesul formării acestui grup muntos.

În 1938 E. Jekelius întocmeşte prima hartă geologică a Pietrei Craiului. Prima lucrare de mare importanţă referitoare al geologia masivului a fost realizată în 1943 de N. Oncescu ca teză de doctorat cu titlul: „La région de Piatra Craiului-Bucegi. Étude géologique”

Contribuţii importante în cunoaşterea regiunilor incluse în Parcul Naţional Piatra Craiului le-au avut: N. Orghidan în 1925, 1936, 1943, V. Mihăilescu în 1932, 1946, 1963.

După 1960 se poate spune că a început o nouă etapă de cercetare geografică şi geologică a regiunilor ce aparţin PNPC.

Pentru Piatra Craiului s-a remarcat geograful T. Constantinescu, care a publicat peste 20 de lucrări privind carstul şi geomorfologia. Teza sa de doctorat „Masivul Piatra Craiului. Studiu geomorfologic” reprezintă, de fapt, o mare parte a „Studiului de fundamentare al PNPC”, prezentat de Institutul de Biologie al Academiei Române.

Pentru culoarele intramontane din care PNPC ocupă spaţii importante, menţionăm lucrările de doctorat „Culoarul Rucăr-Bran. Studiu climatic şi topoclimatic” de Teodoreanu Elena în 1980 şi „Culoarul transcarpatic Bran-Rucăr-Dragoslavele. Studiu de geografie fizică cu privire specială asupra potenţialului natural, starea şi calitatea peisajului” de Pătru Ileana în 2001. Dintre geologii cu contribuţii importante la cunoaşterea zonei amintim pe Coca Spencer în 2000 şi Panaiotu Cristina în 2000.

Începând cu anul 2000, studiile geografice şi geomorfologice se intensifică, multe dintre rezultatele acestora fiind publicate în cele 3 volume intitulate „Research in Piatra Craiului National Park” din 2003 - 2006.

Studii foarte recente, realizate de Moţoiu & Munteanu în 2006, Moţoiu în 2008, Munteanu în 2008, aduc contribuţii importante la cunoaşterea morfodinamicii actuale, riscurilor şi hazardelor naturale de pe teritoriul Parcului Naţional Piatra Craiului.

Cea mai recentă lucrare, publicată în 2009, de mare amploare, o reprezintă teza de doctorat a lui T. Constantinescu - „Masivul Piatra Craiului. Studiu geomorfologic” care conţine informaţii valoroase legate de geomorfologia şi geneza masivului, cu referire la procesele geomorfologice actuale.



2.2.2.Geologie


Fundamentul Parcului Naţional Piatra Craiului este constituit din şisturi cristaline care aparţin complexului Căluşu-Tămăşel şi Voineasa-Păpuşa, seria de Cumpăna. Acesta prezintă un bombament în partea centrală, pe aliniamentul Muntele Tămăşel - Vf. Grindu – La Table.

Peste fundamentul cristalin stă stiva de calcare de vârstă Kimmeridian-Tithonică, cu o grosime de 300 m la sud până la 1000 m la nord. Calcarele se extind/aflorează pe întregul versant vestic, treimea superioară a versantului estic şi în cadrul văilor limitrofe Dâmboviţa, Dâmbovicioara şi Valea Prăpăstiilor, iar la est de această vale în Culmea Măgura. În partea sudică a PNPC, calcarele mai apar în Muntele Ghimbav.

În jumătatea superioară a Pietrei Craiului calcarele sunt intens stratificate, stratele prezentând o înclinare generală vest-est, iar unghiul de înclinare al stratelor creşte treptat de la sud, respectiv 30-40, spre nord, unde ajung la verticală şi chiar răsturnate.

Deasupra calcarelor repauzează conglomeratele de vârstă apţian superioară constituite din elemente calcaroase cu ciment grezo-calcaros. Ele se găsesc în partea inferioară a versantului estic din Piatra Mare şi Pietricica.

Cele mai noi sedimente sunt conglomeratele de vârstă vracono-cenomaniană cu elemente cristaline şi ciment grezo-argilos. Aceste sedimente se găsesc pe versantul estic al Pietrei Craiului la Pietricica şi în Culoarul Rucăr-Bran, pe teritoriul comunelor Măgura şi Peştera.

Din punct de vedere structural Piatra Craiului reprezintă flancul vestic al sinclinalului cu acelaşi nume, caracterizat printr-o puternică tectonizare. Specifice sunt faliile care traversează tot flancul de sinclinal, unele prelungindu-se şi în Culoarul Rucăr – Bran. Se remarcă faliile Gâlgoaie, Fundurile, Grindului şi Ţimbalelor, care divizează masivul în câteva compartimente morfotectonice.



2.2.3.Geomorfologie


Parcul Naţional Piatra Craiului include trei unităţi de relief: a) Creasta Piatra Craiului, în poziţie centrală; b) Culoarul Rucăr-Bran, la E; c) Culoarul Rucăr-Zărneşti, la V şi N.
a) Creasta Pietrei Craiului este divizată în trei subunităţi: Piatra Mică sau Piatra Craiului Mică - în nord, Piatra Mare sau Piatra Craiului Mare – în partea centrală şi Pietricica sau Piatra Craiului Sudică – în S. Subunitatea dominantă este Piatra Mare, care dă personalitate geografică întregului masiv. Creasta se remarcă prin două trăsături morfometrice care reprezintă superlative geografice naţionale: lungimea şi altitudinea. Piatra Craiului se desfăşoară pe o lungime de cca. 25 km, fiind cea mai lungă creastă calcaroasă din România. Pe o distanţă de 8 km, înălţimile depăşesc 2000 m, iar pe cca. 15 km, acestea sunt mai mari de 1800 m. Altitudinea maximă de 2238 m este atinsă în Vârful Piscul Baciului sau La Om, fiind cea mai înaltă creastă calcaroasă din Carpaţii Româneşti.
b) În Culoarul Rucăr-Bran, ca forme principale de relief se remarcă:

i) Culmea calcaroasă Măgura, în partea nordică;

ii) Suprafeţele de nivelare de ± 1000 m, din satele Măgura şi Peştera;

iii) Martorii de eroziune calcaroşi, ca Muntele Ghimbav şi Gâlma Pleşii.


c) În culoarul Rucăr-Zărneşti relieful se caracterizează prin:

i) Suprafeţele de nivelare de ± 1100 m şi ± 1300 m, prezente în partea sudică, între Piatra Craiului şi Râul Dâmboviţa;

ii) Suprafeţe piemontane sau acumulative, de ± 1100 m în nord, între Piatra Craiului şi râul Bârsa.
Piatra Craiului se defineşte prin trei tipuri reprezentative de relief: structural, periglaciar şi carstic, după Constantinescu T, 1996.
Relieful structural este tipul dominant, pe fondul căruia s-au dezvoltat şi celelalte două tipuri. Structural, creasta reprezintă un monoclin cu înclinarea generală V-E.

Versantul vestic /nord-vestic se impune ca cea mai caracteristică subunitate din acest masiv. Dintre formele structurale prezente în special pe acest versant menţionăm: brâurile, brânele, abrupturile structurale, surplombele, poliţele structurale şi cuestele secundare. Unicitatea sa a fost sintetizată prin noţiunea de Versant tip Piatra Craiului, după T. Constantinescu – 1996.

Versantul estic /sud-estic expune o gamă de aspecte proprii, dintre care sunt de menţionat două etaje morfolitologice: calcaros superior şi conglomeratic inferior.
Relieful periglaciar se remarcă mai ales prin relieful rezidual, respectiv acele, colţii, ţancurile, muchiile, turnurile, piramidele, vârfurile şi altele asemenea. Cea mai mare densitate se constată pe versantul vestic. Aici se înregistrează cea mai mare frecvenţă a formelor menţionate. Multe dintre aceste forme au fost propuse ca monumente ale naturii.
Relieful carstic completează nota de unicitate a Pietrei Craiului. Calcarele ocupă aproape 40% din suprafaţa totală.
Exocarstul este reprezentat prin: văi tip Piatra Craiului - localizate în special pe versantul nord-vestic; hornuri şi hornuri oarbe – prezente pe ambii versanţi, dar mai ales pe cel vestic; lapiezuri de stratificaţie – pe versantul nord vestic; chei – care se impun atât ca morfologie prin aspectul lor spectaculos, cât şi prin modul cum s-au format ca Prăpăstiile Zărneştilor, Cheile Dâmbovicioarei şi Cheile Dâmboviţei.

Endocarstul se remarcă printr-o intensă circulaţie subterană, preponderent verticală. Potenţialul de denivelare ce depăşeşte 1400 m este al doilea după cel din Munţii Retezat. Forma de creastă proeminentă, structura şi tectonica de ansamblu au impus delimitarea a două bazine hidrocarstice: Nordic în Prăpăstiile Zărneştilor şi Sudic în Dâmbovicioara.

Cavernamentul este reprezentat prin peşteri şi avene.

Sunt cunoscute 15 avene, între care Avenul de sub Colţii Grindului cu - 560 m este cel mai adânc din România.

Peşterile sunt în număr de peste 600, dar majoritatea nu depăşesc lungimea de 20 m. Cele mai cunoscute sunt Peştera Dâmbovicioara care este amenajată pentru turişti, Peştera din Colţul Chiliilor, care adăposteşte o capelă ortodoxă, şi Peştera Urşilor.

2.2.4.Hidrologie


În cadrul PNPC există două tipuri principale de ape: de suprafaţă, respectiv reţeaua hidrografică şi ape subterane.
a) Apele de suprafaţă aparţin la două bazine hidrografice principale: Bazinul Oltului, în N şi Bazinul Dâmboviţei, în S.

Bazinul Oltului. Toată reţeaua hidrografică din partea nordică a PNPC este colectată de râul Bârsa, care are 3 bazine hidrografice secundare :

i) Bazinul Bârsa superioară cu râurile Bârsa Tămaşului, Şpirla, Vlăduşca, Podurilor, Călineţ, Şindrilăriei, Calului, Hotarului şi altele asemenea;

ii) Bazinul Valea Prăpăstiilor care colectează râurile Vlăduşca, Cheia, Curmătura, Zănoaga, Dănişor şi altele asemenea ;

iii) Bazinul Râul Turcului cu râurile Valea Coacăzei, Valea cu Calea, Valea Iezilor, Valea Ursului şi altele asemenea.

Toate cursurile de apă pe calcare au caracter temporar, iar pe conglomerate sunt permanente.

Bazinul Dâmboviţei include şi el 3 bazine hidrografice secundare :

i) Bazinul Dâmboviţei superioare cu Valea Dragoslovenilor, Valea lui Ivan, Valea Largă, Valea Seacă,Valea Speriată ;

ii) Bazinul Dâmbovicioarei primeşte Valea Grindu, Valea Şteghii, Valea Seacă, Valea cu Apă, Valea Muierii, Valea Peşterii;

iii) Bazinul Ghimbavului include cursul inferior al râului Ghimbav.


b)Apele subterane aparţin, de asemenea, la două bazine hidrocarstice : Bazinul Nordic sau Bazinul Prăpăstiilor Zărneştilor şi Bazinul Sudic sau Bazinul Dâmbovicioarei, după T. Constantinescu, 1998-1999.
În ceea ce priveşte amenajările hidrotehnice din zonă, acestea sunt localizate cu preponderenţă pe raza judeţului Argeş, dar şi în Braşov, fiind descrise în tabelul de mai jos:


Nr. crt.

Tip amenajare hidrotehnică

Localizare - bazin hidrografic

Nr. amenajări

1

Baraj hidroenergetic

Valea Dâmboviţei (Sătic)

1

2

Baraj torenţial cu deversor trapezoidal şi radier

Valea Seacă a Pietrelor

5

3

Canal de scurgere a viiturilor torenţiale

Valea Seacă a Pietrelor

1

4

Baraj torenţial cu deversor trapezoidal şi radier

Pârâul Copilului

2

5

Izvorul Uliului

1

6

Izvorul Ciocanului

1

7

Prag cu deversor trapezoidal

Râul Mare al Zărneştilor

2

8

Prag cu deversor trapezoidal

Cheile Pisicii

1

9

Baraj torenţial şi praguri

Valea lui Ivan

3

10

Prag şi consolidari ţeavă gaz

Râul Zărneştilor

1












2.2.5.Clima


În ansamblu, PNPC prezintă un topoclimat complex de munte cu două etaje:
i) topoclimatul de munţi înalţi, reprezentat prin Creasta Piatra Craiului, unde cantitatea medie anuală de precipitaţii este de 1000-1200 mm şi temperatura medie anuală 0-4oC ;

ii) topoclimatul de munţi scunzi, caracteristic în Culoarul Rucăr-Bran şi Culoarul Rucăr-Zărneşti, cu 800-1100 mm precipitaţii şi 4-5oC, temperatura medie anuală.


În cadrul ambelor topoclimate complexe se diferenţiază numeroase topoclimate elementare, cum ar fi : topoclimatul de creastă, topoclimatul de vale, topoclimatul de versant, topoclimatul de pădure, tiopclimatul de pajişte, topoclimatul calcarelor nude şi altele asemenea.

În manifestarea şi evoluţia proceselor actuale, în cazul Pietrei Craiului, precipitaţiile atmosferice se remarcă drept cel mai important element climatic.

Cantitatea medie oscilează între 1000-1300 mm, în funcţie de altitudine prezentând următoare distribuţie:

i) 1000-1200 mm, între 800-1500 m altitudine;

ii) 1200-1350 mm, între 1500-2000 m altitudine;

iii) 1100-1200 mm, peste 2000 m altitudine;

Pe versantul vestic, cantitatea de precipitaţii este în medie cu cca. 150 mm mai mare decât pe cel estic.

Cea mai mare cantitate de precipitaţii se înregistrează în luna iunie cu 160-170 mm, iar cea mai mică în luna februarie cu 50-60 mm.

Precipitaţiile sub formă de zăpadă cad în intervalul noiembrie-aprilie, cu un maxim în lunile ianuarie – februarie, când se înregistrează şi cea mai mare grosime a stratului de zăpadă.

Temperatura aerului este cel de-al doilea element climatic de importanţă. Şi în cazul temperaturii se constată diferenţieri în raport cu altitudinea:

i) sub 1000 m, temperatura medie anuală 6-50C;

ii) 1000-1500 m temperatura medie anuală 5-30C;

iii) 1500-2000 m temperatura medie anuală 3-10C;

iv) peste 2000 m temperatura medie anuală 1-00C.
Din analiza datelor de mai sus, se poate deduce că pe 2/3 din suprafaţa masivului se înregistrează temperaturi medii anuale de 3-40C, temperaturile mai mari de 40C şi sub 10C ocupând suprafeţe nesemnificative.

Lunile cu cele mai ridicate temperaturi medii anuale sunt iulie-august. Durata perioadei de îngheţ se ridică la 160 zile pe an între 1000-1500 m altitudine, ea putând depăşi 200 zile la altitudini mai mari de 2000 m. Prima zi cu îngheţ se consideră 01.09, iar ultima 01.06, respectiv 273 zile pe an.

Fără îndoială că şi celelalte elemente climatice au o deosebită importanţă în caracterizarea climatică. Mai amintim radiaţia solară ca factor genetic al climei, vântul, nebulozitatea mai accentuată pe versantul vestic, umezeala aerului sau fenomenele hidrometeorologice deosebite ca roua, bruma, ceaţa, viscolul şi mai ales ploile torenţiale, toate constituind un complex de factori cu efecte sensibile.

În concluzie, subliniem şi deosebirile climatice dintre cei doi versanţi, generate printre altele şi de expoziţia diferită a acestora, respectiv estică şi vestică.


2.2.6.Solurile


Învelişul de soluri reflectă cu fidelitate condiţionarea şi intercondiţionarea factorilor pedogenetici, printre care se remarcă relieful, litologia/roca, clima şi pânza freatică.

În spaţiul PNPC se întâlnesc principalele clase de soluri cunoscute în literatura pedologică românească.

Cea mai mare extindere o au cambisolurile şi molisolurile, alături de care mai amintim argiluvisolurile, spodosolurile şi solurile neevoluate - roca la zi.

Din clasa cambisolurilor menţionăm tipurile sol brun eu-mezobazic şi solul brun acid, având o largă dezvoltare pe versantul estic al Pietrei Craiului şi în ambele culoare intramontane limitrofe ce aparţin parcului.



Molisolurile sunt reprezentate prin rendzine tipice şi litice răspândite pe versanţii calcaroşi ai Pietrei Craiului, Culmea Măgura şi Muntele Ghimbav.

Solurile neevoluate-roca la zi caracterizează, în special, versantul vestic al Pietrei Craiului, tipul de sol predominant fiind litosolul rendzinic.

Yüklə 2,57 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   ...   31




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin