Pr. Emil Jurcan, Lumea religioasă contemporană

OBLIGAŢIILE RITUALE FUNDAMENTALE ALE MOHAMEDANULUI

Aceste obligaţii ritualice se numesc “stâlpi” şi sunt în număr de cinci. Musulmanul pios respectă aceşti stâlpi, consideraţi ca fiind fundamentul religiei lor. Iată care sunt

1.ŞAHADA sau mărturisirea de credinţă. Ea se exprimă astfel: “nu este alt Dumnezeu afară de Allah iar Mohamed este profetul lui” (la illah illa Allah, Muhammadu rasulu illahu). Această formulă se pronunţă în timpul rugăciunii, în urechea nou-născutului şi a muribundului. Este considerată “cheia raiului” şi o aflăm scrisă pe steagurile unor ţări islamice sau pe monede. Este pronunţată de către cei care poartă sicriul unui musulman. Este considerată ca o formulă magică, care fereşte de deochi sau de spiritele rele.

2.SALAT este rugăciunea ritualică şi se realizează de cinci ori pe zi⁵⁹, începând de la vârsta de 7-9 ani. Deşteptarea la rugăciune se face azi prin difuzoarele de pe minareturi de către muezin. Înainte de rugăciune se cere împlinit un ritual special de spălare a mâinilor până la cot, a feţei, a urechilor (pentru purificare auzului) şi a picioarelor până la glezne. De fapt, întregul proces de abluţiuni simbolizează spălarea sufletului, care trebuie să fie curat ca şi trupul în faţa lui Allah. Musulmanul trebuie să se roage şi singur dar spaţiul trebuie sacralizat prin delimitare, de aceea se utilizează un covoraş sacru (sajjada). Este strict necesar ca orientarea să fie spre Mecca. La început Mohamed cerea ca orientarea să se facă spre Ierusalim, dar în urma unei “viziuni” a reorientat rugăciunea spre Mecca⁶⁰. Rugăciunea comună se realizează la moschee, iar ziua cea mai importantă din punct de vedere liturgic este vinerea, la prânz. Această rugăciune este obligatorie pentru oricare musulman al comunităţii, fiind numită şi „rugăciunea adunării”, deoarece exprimă unitatea tuturor musulmanilor⁶¹. Rugăciunea este condusă de către un imam, care stă în fruntea credincioşilor pentru a-i conduce în redarea mişcărilor ritualice. Rolul lui nu este deci similar cu cel al preotului creştin, ci reprezintă doar un dătător de ton şi ritm în faţa adunării, care marchează momentele la care toată adunarea trebuie să facă metaniile prescrise. Rugăciunea începe printr-o chemare, urmată de exprimarea unei formule: Allahu akbar (Allah este mare), formulă pe care o rosteau arabii în lupte. Urmează apoi o serie de aplecări sau închinăciuni, ca şi recitarea pe de rost a unor sure din Coran.

Trebuie menţionat că există şi rugăciunea particulară în islam (Du’a), care însă are o valoare mult restrânsă faţă de cea comunitară, având ca scop şi realizarea comuniunii fraterne între musulmani.

3.DANIA (zakat⁶²) este un fel de dajdie, pe care musulmanul trebuie să o plătească pentru susţinerea misiunii islamiste. Ea putea fi de 3% sau uneori chiar de 10% din bunurile personale. Se considera că zakatul ar fi o formă de purificare a averii, pentru că era oferită lui Allah. Coranul spune în acest sens: „ia din bunurile lor o milostenie, pentru ca ea să-i purifice” (sura 9, 103.) În vechime zakatul era principala formă de subvenţionare a armatei musulmane. La început, zakkatul era perceput numai în legătură cu salat-ul (rugăciunea)⁶³, fiind considerat forma de exteriorizare a rugăciunii⁶⁴. Darul trebuie făcut numai din lucrurile care sunt bune şi îţi sunt dragi (Sura 2, 267; 3, 92), fără a cere vreun beneficiu sau vreo răsplată. Chiar şi ţările care nu erau decât ataşate islamului dar nu erau convertite la islam trebuiau să presteze acest haraci, care este o denaturare a termenului de zakat, ceea ce ne duce cu gândul că ideea şi-a pierdut acurateţea. Zakat-ul este forma de asigurare a mijloacelor de trai minime tuturor musulmanilor, pentru a evita sărăcia, deoarece aceasta era asimilată „lipsei de credinţă”⁶⁵. Cu toate acestea săracii sunt numiţi „copiii lui Allah”, prin care se poate face dovada iubirii dintre musulmani.

4.POSTUL⁶⁶ (sawm, siyam) are un sens aparte decât cel din creştinism. Mai precis, postul creştin este considerat o poruncă divină în lupta cu diavolul, pe când la musulmani el este o imitaţie a postului lui Mohammed, atunci când el se retrăgea pe muntele Hijra din preajma oraşului Mekka. De asemenea, postul era respectat de „monoteiştii avraamiţi”, acei hunafā, care acceptaseră postul cu mult înaintea apariţiei islamului⁶⁷.

Potrivit cutumelor arabe, patru luni pe an erau considerate „sfinte”, numite şi „răgazul lui Dumnezeu”. În aceste luni se sista orice război şi se elimina orice conflict dintre triburi, ceea ce le dădea arabilor posibilitatea să postească şi să facă pelerinaj la Mekka pentru a-şi adora idolii, din cadrul cultului asociaţionist.

Există trei posturi la musulmani: postul Ramadanului, cel mai important; postul de “pocăinţă”, prestat de islamist în vederea împăcării lui Allah; postul benevol, cel pe care cineva îl acceptă ca un vot de evlavie pentru Allah. Însă chiar Mohammed condamnă orice exces de post, considerând că excesele sunt de la cel rău. De aceea, seara se accepta consumul de mâncare, inclusiv legătura conjugală, deoarece femeia nu trebuia frustrată de dreptul ei natural.

Postul Ramadan durează toată luna cu acelaşi nume. Datorită calendarului lunar, Ramadanul poate cădea în orice lună a anului, deci poate fi foarte obositor atunci când cade vara. În acest post nu se mănâncă, nici nu se bea din zori (de când se poate face deosebire între un fir alb şi unul negru) şi până seara. Nu se utilizează parfumuri, nu se fumează, nu se întreţin relaţii sexuale. Noaptea toate aceste restricţii sunt înlăturate. De asemenea, se cere ca în timpul nopţii să se recite versete din Coran. Postul este obligatoriu pentru cei sănătoşi. Cei care din motive bine întemeiate nu pot ţine acest post, trebuie să ţină apoi 2 luni de post şi să plătească o taxă aşa încât să poată fi hrăniţi 60 de săraci. Noaptea localurile sunt deschise iar oameni se pot veseli. Se pot spune poveşti şi se consumă preparate speciale.

După terminarea postului Ramadan are loc o sărbătoare foarte apreciată, numită BAIRAM, adică „ruperea postului”, când sunt sacrificaţi berbecuţi şi se prepară masa într-un cadru ritualic. În noaptea a 27-a a postului Ramadan, numită „Noaptea Hotărârii” se serbează primirea Coranului de către Mohammed, eveniment pe care musulmanii în serbează la moscheie, marcând începutul sărbătorii de „rupere a postului”.

5.PELERINAJUL (hajj) este o obligaţie pentru orice musulman matur, ca cel puţin o dată în viaţă să facă un pelerinaj la Mekka. Mai există un alt element care dă valoare pelerinajului: în cadrul lui toţi musulmanii erau consideraţi egali şi se comportau ca atare⁶⁸.

De regulă pelerinajul se face în luna a douăsprezecea, începând din ziua a zecea. Femeile puteau executa acest pelerinaj dar numai însoţite de soţii lor. Pelerinajul este de asemenea, anterior lui Mohamed, deoarece triburile de arabi pre-islamici veneau la Mecca pentru a-şi adora idolii lor depuşi în sanctuarul Ka’aba. Obiectivul pelerinajului este închinarea la Mecca, mai precis la Ka’aba, care ar fi fost construită de Avraam, după cum spune legenda.

Ka’aba este de fapt un cub de piatră, având lungimea de 12 metri, lăţimea de 10m şi înălţimea de 6m, în care se află încrustată Piatra Neagră, o bucată de granit, aflată la 1,5m înălţime. Ea este acoperită cu o husă de bumbac şi mătase verde, având pe ea o panglică lată neagră, pe care sunt brodate versete din Coran. Ka’aba este înconjurat de un trotuar elipsoidal, care este foarte important deoarece pe el musulmanii înconjoară de şapte ori acest templu, salutând de fiecare dată colţurile lui, mai ales cel unde se află încrustată piatra cea neagră primită de Avraam de la Allah, din cer. Acest procedeu se numeşte Tawāf sau „circum-ambulaţiunea”.

Tot la Mecca se află şi izvorul Zemzem sau Zamzam, care este vizitat după terminarea înconjurării templului de la Ka’aba. Acesta, se zice, este izvorul pe care l-ar fi descoperit micul Ismail, atunci când a fost abandonat cu mama sa, Agar, în pustiu.

Urmează apoi deambulaţiunea, când pelerinul trebuie să se gândească la Ismail şi la Agar, parcurgând distanţa dintre doi munţii din apropiere, as-Safa şi el-Murwa (394 m), simbolizând alergarea disperată a mamei şi a copilului, alungaţi de Avraam. După acest maraton, în ziua a şaptea se vizitează muntele Arafat, care de fapt este o câmpie aflată la 19 km de Mekka, unde se practică o meditaţie individuală, plină de emotivitate.

Ziua următoare este ziua imolaţiei (nahr), când se sacrifică berbecul, după care are loc o altă ceremonie, şi anume, „aruncarea pietrelor” (Ramy al-jimār). Este vorba despre lapidarea de la Mina, unde există doi stâlpi de piatră, care simbolizează pe satana. Se aruncă câte şapte pietre spre fiecare stâlp. Aceşti stâlpi simbolizează idolii anteriori islamismului, care sunt lapidaţi. De asemenea, se mai prevede şi lapidarea răului din oameni, din sine şi din lume.

Pe lângă "pelerinajul ritual” mai există şi un pelerinaj neritual, care se realizează la locurile considerate sacre pentru islam, cum ar fi casa lui Mohamed de la Mecca. Ea a fost transformată în sanctuar de către mama sultanului Harun al Raşid după mai bine de 170 de ani de la Hegira. Alt loc de pelerinaj este Mormântul lui Mohamed, de la Medina. Tot aici se află şi mormintele lui Aişa, Fatima şi Osman. De asemenea, musulmanii vizitează şi Moscheea lui Omar şi Moscheea Stâncii din Ierusalim.

Şiiţi au ca loc de pelerinaj mormântul lui Ali de la Kufa, din Irak sau mausoleul lui Huseyn de la Kerballah, unde acesta a fost ucis. Acesta a fost fiul lui Ali, desemnat să conducă umma după moartea tatălui său. În afară de aceste locuri, sunt interzise prestarea altor pelerinaje⁶⁹ la alte monumente legate de viaţa Profetului.⁷⁰

Teritoriul Meccăi este considerat sacru şi interzis tuturor nemusulmanilor. Pe perioada pelerinajului sunt interzise rasul, tunsul, tăierea unghiilor şi relaţiile sexuale.