Pr. Emil Jurcan, Lumea religioasă contemporană

1.CORANUL este considerat cel mai important fundament religios. Este de fapt singura sursă de exprimare a credinţei. Musulmanilor le place să afirme că Mohamed ar fi fost analfabet şi că el ar fi scris Coranul printr-o minune divină. Dar se pare că profetul ar fi învăţat scrisul şi cititul atunci când a intrat în slujba lui Khadija, în urma deselor sale contacte cu creştinii sau cu evreii.

Coranul este cartea de căpătâi a fiecărui islamist, fiind învăţată pe de rost. Termenul de “coran” înseamnă “recitare”. Meritul pentru scrierea Coranului i se datorează lui Othman, care ar fi pus să se transcrie relatările pe care le exprimase Mohamed în cursul predicilor sale din Medina sau de la Mecca. Coranul are 114 capitole numite “sure” împărţite în 6219 versete. Cea mai importantă sură este cea a “vacii”. Musulmanii cred că Coranul ar fi dictat direct de către îngerul Gavriil lui Mohamed.

În limba română: Coranul tradus în 1912 de către silvestru Octavian Isopescu, la Cernăuţi, actualmente existând mai multe variante de traducere în limba română a acestei cărţi.

2.HADITH este al doilea izvor doctrinar al islamismului, care conţine relatări tradiţionale, codificate în secolul al II-lea, după Hedjira. Ele sunt diverse tradiţii orale, preluate de la apropiaţi ai profetului, ca Aişa sau primii califi. Găsim astfel prescripţii despre spălările ritualice, după modelul profetului. Ele sunt preceptele care completează versetele coranice şi le explică prin spusele celor care au stat în preajma Profetului. SUNNA reprezintă tradiţia, pe care o consemnează hadith-ul, lucru cerut de Coran⁵⁸.

3.IGMA sau IJMA reprezintă consensul teologilor musulmani cu privire la diferite probleme care nu sunt tratate în Coran sau în Hadith, bazându-se pe cele două. Acestea se făceau după cercetarea amănunţită a Coranului, ale altor comentarii şi a hadith-ului. Evident aceste păreri personale nu aveau autoritatea deplină, ci ele erau doar orientative şi exprimate doar pentru un anumit timp. Cu toate acestea Ijma reprezenta orientarea teologilor (ulema) care constituie baza dreptului musulman (sharia). Evident ijma este contestată de către musulmanii shiiţi şi cei kharidjiţi, deoarece argumentează juridic prioritatea islamismului sunnit, majoritar, care ar fi abandonat (după shiiţi) puritatea învăţăturilor lui Mahommed.

4.IJTIHAD este efortul uman în cercetarea adevărurilor sacre şi oferirea de răspunsuri la probleme ridicate de viaţa de zi cu zi. Însă evident acest efort, care nu mai are nici măcar pretenţia de unanimitate cu ceilalţi teologi, este o linie doctrinară de autoritate secundară, care nu poate fi luată în calcul de întreaga comunitate musulmană.