Professor Dr

PARTEA I: FRONTIERELE

Articolul 1

Frontierele României indicate pe harta atașată prezentului Tratat (Anexa I) vor fi cele care au existat la 1 ianuarie 1941, exceptând frontiera România – Ungaria, care este definită în Articolul 2 al prezentului Tratat.

Frontiera Sovieto-Română este prin urmare fixată în conformitate cu Acordul Sovieto-Român din 28 iunie 1940 și cu Acordul Sovieto-Cehoslovac din 29 iunie 1945.

Articolul 2

Deciziile înțelegerii de la Viena din 30 august 1940 sunt declarate ca fiind nule. Frontiera dintre România și Ungaria, existentă la 1 ianuarie 1938 este restabilită prin prezenta.

PARTEA II: CLAUZE POLITICE

Secțiunea I

Articolul 3

1. România va lua toate măsurile necesare pentru a proteja toate persoanele aflate sub jurisdicția României, fără a face o diferențiere între rasă, sex, limbă sau religie, prin respectarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, incluzând libertatea exprimării, presei și publicațiilor, a culturilor religioase, a opiniei politice și a întrunirilor publice.

2. România mai garantează în continuare că legile în vigoare în România, prin conținutul sau aplicarea lor, nu vor discrimina sau determina vreo discriminare între persoanele de naționalitate română, din motive de rasism, sex, limbă sau religie, fie asociat persoanei, proprietății, afacerilor, intereselor profesionale sau financiare, statutului, drepturilor politice sau civile, fie din alte motive.

Articolul 4

România, care în conformitate cu Convenția de Armistițiu a luat măsurile de eliberare, independent de cetățenie și naționalitate, a tuturor persoanelor aflate în închisoare din cauza activității lor în favoarea sau datorită simpatiei lor cu Națiunile Unite sau datorită originilor lor rasiale și de a abroga legislația și restricțiile discriminatorii impuse în baza acestora, va completa aceste măsuri și nu va lua în viitor orice astfel de măsuri sau nu va adopta orice legi care să fie incompatibile cu scopurile stabilite prin prezentul Articol.

Articolul 5

România, care în conformitate cu Convenția de Armistițiu a luat măsurile de dizolvare a tuturor organizațiilor de tip fascist de pe teritoriul României, fie ele politice, militare sau para-militare, precum și orice alte organizații care fac propagandă ostilă Uniunii Sovietice sau oricărei altei Națiuni Unite, nu va permite în viitor existența și activitățile organizațiilor de acest tip, care au drept scop negarea drepturilor democratice ale poporului .

Articolul 6

1. România va face toate demersurile necesare pentru a asigura teama și abdicarea judecării:

(a) Persoanelor acuzate că au comis, ordonat sau instigat crime de război și crime împotriva păcii sau umanității;

(b) Naționaliștilor oricărei Puteri Aliate sau Asociate acuzați că au violat legea națională prin înaltă trădare sau colaborare cu inamicul în timpul războiului.

2. La cererea Guvernului Națiunilor Unite în cauză România va pune la dispoziție ca martori persoane din cadrul jurisdicției ei, ale căror dovadă se impune pentru judecarea persoanelor la care se face referire în paragraful 1 al acestui Articol.

3. Orice dezacord referitor la aplicarea prevederilor din paragrafele 1 și 2 ale acestui Articol se vor supune de către oricare din Guvernele Conducerii Misiunilor Diplomatice din București ale Uniunii Sovietice, Regatului Unit și Statelor Unite ale Americii, care vor găsi un acord referitor la dificultate.

Secțiunea II

Articolul 10

1. Fiecare Putere Aliată și Asociată va notifica România într-o perioadă de șase luni de la intrarea în vigoare a prezentului Tratat, cu privire la care din tratatele bilaterale de dinaintea războiului cu România dorește să le păstreze în vigoare sau să le repună în vigoare. Orice prevedere care nu este în conformitate cu prezentul Tratat se va șterge din tratatele menționate mai sus.

2. Toate aceste tratate, notificate ca atare se vor înregistra la Secretariatul Națiunilor Unite în conformitate cu Articolul 102 a Cartei Națiunilor Unite.

3. Toate aceste tratate, nenotificate astfel, vor fi considerate ca fiind abrogate.

... ... ... ...

În credința acestora, subsemnatele mandatare au semnat prezentul Tratat și și-au aplicat ștampila pe el.

Elaborat în orașul Paris în limbile rusă, engleză, franceză și română, la data de zece februarie unamienouăsuepatruzecișișapte."

Cu privire la problema avizului, de asemenea, o importanță majoră o are aici art. 5:

"România, care în conformitate cu Convenția de Armistițiu a luat măsurile de dizolvare a tuturor organizațiilor de tip fascist de pe teritoriul României, fie ele politice, militare sau para-militare, precum și a altor organizații care fac propagandă ostilă Uniunii Sovietice sau oricărei altei Națiuni Unite, nu va permite în viitor existența și activitățile organizațiilor de această natură, care au drept scop renegarea drepturilor democratice ale populației."
9. Situație constituțională de după război a României
a) Situația constituțională
(32) Situația constituțională a României după Cel de-al doilea război mondial a avut o structură amplă: după schimbarea regimului în 1947, de la monarhie la Republică, aceasta a fost restructurată după 1948 sub forma mai multor constituții socialiste, ca fiind o Republică Populară după model sovietic. Revoluția de la sfârșitul anului 1989 a condus la o altă schimbare a regimului 1989/ 90 cu constituția din 1991, ajungând o Republică democrată, ca stat constituțional după model vestic. La 1 ianuarie 2007 s-a ajuns la aderarea la Uniunea Europeană. La fel ca în alte state est-europene s-a ajuns la restituirea averilor expropriate și la o nouă organizare a minorităților etnice.
(33) Deja în 1945 s-a ajuns la o nouă reglementare a minorităților etnice în România prin:

"Decretul - Lege Nr. 86/1945 privind statutul minorităților naționale.

Capitolul I. Clauze generale.

Art. 1. Toți cetățenii români sunt prin lege egali și se bucură fără diferențiere de rasă, naționalitate, limbă și religie, de aceleași drepturi politice și civile.

Art. 2. Se interzice cercetarea originilor populare ale cetățenilor români, dacă nu este vorba de constatarea situației lor juridice.

Art. 3. Diferența de limbă, religie, rasă sau naționalitate nu constituie vreo piedică pentru cetățenii români, dacă este vorba de dobândirea sau folosirea drepturilor civile sau politice, de serviciile publice sau de exercitarea meseriei lor.

Art. 4. Cetățenii români cu o altă naționalitate decât cea română, cu o altă limbă, religie sau de altă rasă se bucură de jure și de facto de același tratament și aceleași garanții ca ceilalți cetățeni români. Fiecare limitare mijlocită sau nemijlocită a drepturilor cetățenești și invers orice acordare mijlocită sau nemijlocită a drepturilor speciale către cetățeni pe bază de rasă, religie sau naționalitate, precum și orice propagare a exclusivismului sau urii, resp. disprețului față de rasă, religie sau naționalitate, sunt pedepsite prin lege.

Art. 5. Fiecare cetățean român este îndreptățit să-și stabilească singur limba maternă sau naționalitatea. Orice implicare, a oricărei autorități, în orice privință, este interzisă și organele oficiale sunt obligate să accepte un astfel de indiciu al cetățeanului.

Capitolul II. Clauze speciale.

Paragraf I. Clauzele care se referă la limbă.

Art. 6. Limba oficială a statului român este limba română, dar în teritoriile administrative sau districtele judecătorești, în care o mare parte a populației vorbește o altă limbă decât cea română, se vor aplica clauzele menționate în art. 8 și următoarele.

Art. 7. În raporturile private, ca de ex. scrisori, discuții telefonice, etc., în industrie și comerț, în probleme religioase, în presă, în publicații de orice natură sau la adunări publice, cetățenii români pot folosi liber și nelimitat orice limbă.

Art. 8. Acele tribunale și instanțe care-și au jurisdicția în cadrul unui district judiciar, în care după ultima numărare a populației, minim 30% din locuitori au o limbă maternă comună, dar vorbesc o altă limbă decât româna, este obligatoriu ca:

a) orice înregistrare prezentată în scris de locuitorii districtuali, care îndeplinesc cota de 30% să fie acceptată în limba lor maternă, fără traducerea acesteia în limba statului;

b) să se exprime în aceiași limbă cu cea de pe înregistrare;

c) să se audieze părțile în limba maternă.

Art. 9. Ministerul Justiției stabilește pe baza datelor statistice locale, care tribunale și instanțe corespund art. 8.

Art. 10. Autoritățile comunale și județene care exercită un drept districtual pe un district administrativ, în care după ultima numărare a populației numărul de cetățeni cu o limbă maternă comună – alta decât româna – este de minim 30% din populația districtului, sunt obligate :

a) să accepte orice înregistrare scrisă a locuitorilor districtului, care îndeplinesc cota de 30%, în limba maternă, fără a solicita o traducere în limba statului;

b) să se exprime în aceiași limbă cu cea de pe înregistrare;

c) să se audieze părțile în limba maternă;

d) consiliile comunale și județene ale unor astfel de districte teritoriale pot să dea cuvântul în limba maternă membrilor de drept sau aleși ai naționalităților care reprezintă 30%.

Art. 11. Ministerul de Interne stabilește pe baza datelor statistice locale, care localități și județe cad sub incidența ipotezelor aricolului anterior.

Art. 12. Judecătorii și funcționarii instanțelor și autorităților administrative prevăzute la articolele de la 9 la 11 trebuie să stăpânească și limba naționalităților corespunzătoare.

Art. 13. Ziarele și publicațiile periodice care apar în altă limbă decât în limba română, pot să tipărească și numele local al ziarului, dar și alte denumiri ale localităților din țară, în limba minorităților corespunzătoare.

Art. 14. Numele de familie ale cetățenilor se vor trece în registrele și documentele de Stare Civilă doar în forma dovedită prin documentul original al cetățeanului.

Art. 15. În orașele și municipiile în care conform ultimei numărări a populației minim 30% din locuitori vorbesc altă limbă decât limba română, numele străine se vor păstra și în limba minorităților în cauză.

Art. 16. Funcționarii publici ai oricărei categorii care sunt numiți pe baza diplomelor și certificatelor în cadrul instituțiilor de educație recunoscute de stat, nu pot fi supuși sub nici o formă vreunui examen de limbă română.

Art. 17. Legile apărute după 23 august 1944, precum și executarea și publicarea lor în scopul realizării colecției de legi oficiale se vor traduce și în limba naționalităților conlocuitoare, care conform ultimei numărări a populației constituie minim 5% din întreaga populație a țării.

Regulamentele, ordinele și comunicatele autorităților locale se vor publica în limba minorităților, care reprezintă minim 30% din populația respectivului județ sau respectivei localități.

Secțiunea II. Clauze referitoare la învățământ.

Art. 18. Statul român garantează învățământul în limba maternă prin școlile populare de stat, școlile medii și superioare, acelor minorități conlocuitoare care dețin un număr suicient de elevi calificați, cu excepția localităților în care această deficiență a fost înlăturată deja prin școli confesionale private. Cadrele didactice ale acestor școli de stat cu o altă limbă de predare decât limba română sunt formate, de preferință, din minoritatea corespunzătoare.

Art. 19. Aceleași clauze ca cele pentru școlile private confesionale românești se aplică și școlilor minorităților private confesionale.

Art. 20. La examene, inclusiv la bacalaureat examinarea elevilor se face atât în cadrul școlilor de stat cu altă limbă de predare decât limba română, cât și în cadrul școlilor confesionale private ale minorităților, în limba de predare corespunzătoare, excepție făcând cazurile în care elevul personal dorește să dea examenul în limba română.

Art. 21. Școlile private confesionale ale minorităților conțin același sprijin material din partea statului ca și școlile private confesionale române.

Art. 22. Ținând cont de numărul de studenți, după necesitățile facultăților de drept, de filologie și filozofie ale Universității din Cluj-Napoca se prevăd și catedre cu predare în limba germană și maghiară.

Secțiunea III. Clauze referitoare la religie.

Art. 23. Comunitățile de cult recunoscute își administrează bunurile conform statutului care le revin și conform legilor privind cultul în general.

Art. 24. Exceptând controlul exercitat de Ministerul Cultului, uniunilor religioase și comunităților de cult recunoscute de stat li se permite propria administrare.

Art. 25. Preoții comunităților de cult recunoscute primesc aceiași formare profesională și aceiași denumire oficială și sunt remunerați în același mod, în scopul acordării sprijinului material de către stat, dacă în cadrul comunităților lor de îngrijire există numărul minim de credincioși prevăzut de legea privind cultul.

Capitolul III. Clauze tranzitorii și finale.

Art. 26. Ministerul Minorităților Naționale, de comun acord cu Ministerul Justiției, a luat măsuri legale corespunzătoare în scopul soluționării tuturor problemelor deschise, care au impus stabilirea unei noi date de înregistrare pe baza Legii publicate în Monitorul Oficial Nr. 171 din 27 iulie 1939 privind modificarea și completarea unor dispoziții de obținere a cetățeniei române.

Art. 27. Ministerul Minorităților Naționale se asigură de îndeplinirea dispozițiilor acestei legi.

Toate organele administrative și polițienești vor executa dispozițiile acestui Minister, dacă au fost emise asociat legii de față.

Pretențiile cetățenilor români de orice credință sau orice naționalitate, privind încălcarea sau aplicarea eronată a principiilor stabilite prin prezenta lege, se vor adresa Ministerului Minorităților Naționale.

Art. 28. Toate dispozițiile legale sau regulamentare anterioare, care contravin prezentei legi, sunt și rămân abrogate.

București, la 6 februarie 1945"
(34) Ancorările de drept constituțional ale drepturilor minorităților au fost identificate în cea de-a doua constituție socialistă din anul 1952:

"Constituția Republicii Populare România din 24 septembrie 1952.

(tipărită parțial)

Introducere

......

Minoritățile naționale ale Republicii Populare Române se bucură de drepturi egale depline cu cele ale poporului român. În Republica Populară Română, populația maghiară din districtul secuiesc, în care-și au domiciliul în formă închisă, deține autonomie administrativă teritorială.

Capitolul II. Structura statului.

......

Articolul 17.

Statul român popular democrat, suveran unitar și independent

a) protejează independența și suveranitatea poporului român, realizările muncitorilor din orașe și țară, libertățile și puterea muncitorilor împotriva dușmanilor poporului muncitor;

b) garantază consolidarea și desfășurarea forțelor productive ale țării prin industrializarea socialistă, prin înlăturarea înapoierii economice, tehnice și culturale, prin restructurarea socialistă treptată a agriculturii pe baza participării voluntare a țăranilor muncitori;

......

h) conduce întreaga formare populară;

......

j) garantează desfășurarea culturii poporului român precum și culturii minorităților naționale, care sunt adecvat conținutului socialiști, iar adecvat formei, naționaliști .

......

Capitolul VII. Drepturile și obligațiile de bază ale cetățenilor.

......

Cetățenii Republicii Populare Române au dreptul la formare.

Acest drept este garantat prin învățământul primar obligatoriu general și gratuit, prin sistemul burselor de stat pentru studenții și elevii buni ai școlilor superioare, medii și primare, prin organizarea formării profesionale gratuite a muncitorilor în întreprinderi, bunuri de stat, stații de mașini și tractoare, precum și în cooperative.

Întregul învățământ școlar este de stat.

Statul se îngrijește de dezvoltarea științei, literaturii și artei.

Articolul 81.

Cetățenilor muncitori ai Republicii Populare Române li se garantează fără diferențiere de naționalitate sau rasă, drepturi egale în toate domeniile vieții economice, politice și culturale.

Fiecare limitare directă sau indirectă a drepturilor cetățenilor muncitori ai Republicii Populare Române, stabilirea favorurilor directe sau indirecte pe baza apartenenței la o rasă sau naționalitate și orice exprimare a șovinismului urii față de rasă sau naționalitate sau orice propagandă șovinist-naționalistă se pedepsește prin lege.

Articolul 82.

În Republica Populară Română, minorităților naționale li se garantează folosirea liberă a limbii materne, întregul învățământ școlar în limba maternă, editarea de cărți și ziare în limba maternă, precum și propriile teatre. În districtele ocupate de o populație de altă naționalitate decât cea română, toate organele și instituțiile vor folosi verbal și în scris și limba respectivelor naționalități și funcționarii vor fi numiți din rândul naționalității respective sau din rândul locuitorilor locali, care cunosc limba și modul de viață al populației locale.

......

Articolul 84.

Tuturor cetățenilor Republicii Populare Române li se garantează libertatea de gândire.

Acțiunile religioase ale cultului se pot pregăti și exercita liber. Libertatea de exercitare a acțiunilor religioase de cult este garantată tuturor cetățenilor Republicii Populare Române.

Școala este separată de biserică. Unitățile de educație pentru formarea generală nu pot deschide sau întreține vreo confesiune, congregație sau comunitate religioasă. O excepție este aplicată doar la școlile speciale de formare a clericilor.

Felul și modul de pregătire și de exercitare a acțiunilor religioase de cult este reglementat prin lege.

......

Capitolul VIII. Sistemul de alegeri.

......

Articolul 94.

Alegerea deputaților se face sub forma alegerilor generale. Toți cetățenii muncitori ai Republicii Populare Române care au atins vârsta de 18 ani, fără diferențiere între rase sau naționalități, sex, credință, grad de formare, profesie sau durata de ședere, au dreptul să participe la alegerea deputaților, cu excepția persoanelor bolnave psihic și acelora care au pierdut prin decizie judiciară dreptul de a alege sau acele persoane care sunt nedemne prin lege.

......"


Publicat în „Buletinul Oficial”, Nr. 1/1952; Traducerea din: Die Verfassungen der europäischen Länder der Volksdemokratie. Mehrsprachige Ausgabe, editat de R. Arzinger (1954), pag. 138 ff.

(35) După revoluția din 1989/90, la 21 noiembrie 1991 s-a promulgat o nouă constituție democratică, care este valabilă și astăzi. Ea conține ample drepturi de încredere, chiar și pentru minoritățile etnice ale României, care au aceleași drepturi (art. 15 ff., 22 ff.) și obligații (art. 50 ff.) ca ceilalți cetățeni.

Art. 16 din constituție include o prevedere specială privind protecția identității etnice a minorităților:

"Articolul 6

(1) Statul recunoaște și garantează persoanelor care aparțin minorităților naționale, dreptul de păstrare, dezvoltare și exprimare a identității lor etnice, culturale, de limbă și religioase.

(2) Măsurile de protecție ale statului pentru păstrarea, dezvoltarea și exprimarea identității persoanelor aparținând minorităților naționale, trebuie să fie în conformitate cu principiile egalității și nediscriminării ale celorlalți cetățeni români."

vezi în rest, documentul parțial tipărit al constituției, în anexă, la 1.

b) Noua organizare a minorităților și restituirile după 1989

(36) După terminarea "războiului rece" din 1990 în cadrul KSZE s-a îmbunătățit și situația minorităților în Europa și în Carta de la Paris din 21 noiembrie 1990 s-a dispus un standard general de protecție a minorităților și privind drepturile minorităților, la paragraful 6 ”Drepturile omului, democrația și statul de drept”. Cu Republica Federală Germania, România democrată a încheiat la 21 aprilie 1992 un contract privind colaborarea amiabilă, care a inclus în art. 16 și 17 chiar și minoritatea germană din România.

Text din: Europa-Archiv 10/1992, D 395-402
(37) Deja de pe vremea regimului socialist al lui Ceaușescu s-a ajuns la migrația germanilor din România pe teritoriul Republicii Federale Germania, ceea ce a diminuat puternic puterea minorității germane din România.
(38) Organizația nou înființată a minorității germane din România, sub forma juridică a dreptului privat, s-a denumit în art. 6 al statutului ei din 1996, ca fiind „succesorul juridic” al organizației înființate în 1940.

Dispoziții generale


Art. 1 – Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR) este o asociaţie a minorităţii germane din România, organizată pe bază etnică, persoană juridică română de drept privat, fără scop patrimonial.
Art. 2 – (1) FDGR este înregistrat ca persoană juridică, cu statut, sediu şi cont bancar propriu. (2) Sediul central al FDGR este în municipiul Sibiu, str. General Gheorghe Magheru nr. 1-3. (3) Adresa sediului central poate fi schimbată numai prin hotărârea Adunării reprezentanților a FDGR.
Art. 3 – FDGR este o asociaţie de utilitate publică conform H.G. nr. 599 din 4 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 433/10.06.2008
Art. 4 – Limba de comunicare în cadrul FDGR este limba germană.
Art. 5 – Durata de funcţionare a FDGR este nedeterminată.
Art. 6 – FDGR este succesorul de drept al tuturor instituţiilor şi organizaţiilor minorităţii germane, care au fost desfiinţate prin constrângere.
(39) Prin legea nr. 83/1999 din anul 1999 s-a dispus retrocedarea patrimoniului minorităților etnice din România, trecute în posesia statului în 1948 de către regimul comunist. Intervalul de timp pentru care s-a anulat trecerea forțată în posesia statului a fost în primă fază din 1948 până în 1989 (data de începere și terminare a regimului comunist).
(40) Prin modificarea adusă legii, la 8 februarie 2001, cu nr. 10/ 2001 s-a schimbat efectul retroactiv în timp al anulării trecerii forțate în posesia statului a patrimoniilor minorităților germane, din anul 1948 în 1944. Astfel, sub reglementarea de retrocedare, a intrat și patrimoniul pus la dispoziția minorităților germane între 1940 și 1944 în perioada regimului autocrat a mareșalului Antonescu.
vezi în acest sens, op. cit. la nr. (14 ff.) și anexa 3 a avizului.
(41) Prin modificarea adusă legii la 19 iulie 2005, cu nr. 247/2005 s-a dispus ca succesorii de drept ai persoanelor juridice (ca de ex. în cazul corporației din 1940 a minorității germane), să nu fie stabilită prin lege dovada succesiunii de drept, ci independent de aceasta, prin instanță. Modul în care urma să se realizeze aceasta, rămânea la latitudinea și determinarea liberă a instanței. În cazul minorității germane era vorba de patrimoniul bisericii evanghelice și catolice din România atribuit organizației predecesorilor din 1940 („Grupul Etnic German din România”).
(42) Cererea de retrocedare a acestui patrimoniu al ambelor biserici, de la statul român, care a fost dobândit prin decretul regal nr. 485 din 7 octombrie 1944, art. III, a fost respinsă la vremea respectivă de către o instanță. Aceasta s-a justificat prin aceia că predarea patrimoniului de către biserici minorității germane a avut loc voluntar și nu forțat.
(43) Conform Decretului-Lege Nr. 485 de aplicare a Convenției de Armistițiu din 12 septembrie 1944, statul român a devenit proprietarul bunurilor începând cu data de intrare în vigoare a legii.
(44) Vechea lege de restituire s-a modificat prin aceia că s-a tăiat cuvântul „comunism” și s-a schimbat data din 1948 în 1944. Cu aceasta a devenit responsabilă „Comisia minorităților” din parlamentul român.
Vezi legea nr. 247/2005 din legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/63447 ca lege de modificare a legii Nr. 10/2001, vezi anexa 3 din aviz.

După noua formulare s-a inclus doar patrimoniul care a fost strecurat ca fiind ”abuziv de drept”. Prin schimbarea datei s-au declarat implicit, prin modul unui reflex legal, efectele juridice ale ambelor tratate de drept internațional din 1944 (Convenția de Armistițiu) și 1947 (Tratatul de Pace) și prin urmare și tratatele însăși, ca fiind „abuzive de drept“.

(45) În anul 2007 ca urmare a executării legii și la cererea grupului etnic german, la Tribunalul Civil Sibiu, s-a dat următoarea sentință DOSAR NR. 1672/306/2007:
"ROMÂNIA

TRIBUNALUL SIBIU

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2790

Ședința publică din 28 mai 2007

Completul format din

Judecător delegat: MARIA MORAR - judecător

Grefier: ILEANA RODICA SASU
Pe rol s-a analizat cazul civil referitor la reclamantă, FORUMUL DEMOCRAT GERMAN, împotriva MUNICIPIULUI SIBIU, et. al., cu privire la o acțiune de declarare.

Cazul s-a discutat la data de 14 mai 2007, când părțile prezente au depus la dosar documente care au fost înregistrate în registru la acea dată, acestea reprezentând parte integrantă a acestei decizii.



CURTEA
Se constată că prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. 1672/306/2007 la Tribunalul Sibiu, reclamanta, Forumul Democrat al Germanilor din Sibiu, a solicitat împotriva Municipiului Sibiu, reprezentată de Primar și de Consiliul Local al Municipiului Sibiu, ca să se pronunțe aspectul că reclamanta are statutul de succesor al titlului de Grup Etnic German; nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Ca motivare a cererii, s-a declarat, în principiu, că reclamanta este organizația reprezentantă a minorității germane din Sibiu, motiv pentru care este succesoare a titlului de Grup Etnic German.

În baza legislației promulgate după 1989 s-a solicitat returnarea proprietăților care aparțineau minorităților naționale. Pentru atingerea acestui obiectiv, succesorul organizațiilor desființate trebuie recunoscut printr-o decizie a instanței, motiv pentru care s-a înaintat prezenta cerere.

Ca bază legală au fost citate prevederile Legii 10/’01 și Ordonanței de Urgență a Guvernului 83/’99.

Pârâta, Municipiul Sibiu, reprezentată de Primar, a înaintat apărarea prin care a declarat că lasă ca judecătorul să se pronunțe în acest caz, acesta având libertatea de a dispune.

Din documentele și actele aflate în dosar, se deduce următoarea stare de fapt:

în conformitate cu art. 6 din Ordonanța de Urgență a Guvernului 83/’99 amendată prin legea nr. 66/’04: “comunitatea minorităților naționale reprezintă o entitate legală de drept privat, stabilită și organizată în baza legilor din România, care reprezintă interesele cetățenilor unei comunități a minorității naționale, care a deținut proprietăți ce au fost expropriate ilegal și care dovedește că este succesorul recunoscut al entității legale titulare de la care proprietățile au fost luate de către stat.”
Conform constituției sale, din care o copie este atașată la dosar, Forumul Democtar al Germanilor din Sibiu este succesorul entităților legale non-profit care au aparținut minorității Germane din Sibiu.

Suplimentar, Forumul Democrat al Germanilor din Sibiu este entitatea legală de drept privat care reprezintă la nivelul Municipiului Sibiu, minoritatea germană în această zonă de autoritate locală și toți membri organizației sunt de origine germană, în modul indicat de declarațiile depuse de martorii Paul Filipi (p. 17) și Horst Ernest Klusch (p. 18), audiați în caz.

Deoarece, prin Constituția sa, Forumul Democrat al Germanilor din Sibiu, s-a declarat ca fiind succesorul entităților legale non-profit care au aparținut minorității germane, el este și succesorul Grupului Etnic German.

Grupul Etnic German a fost organizația reprezentantă a întregii minorități germane și s-a înființat prin lege în 1940 și a fost desființată prin Legea 485.

Ținând cont de factorii sus menționați și de faptul că sunt respectate prevederile articolului 1169 ale Codului Civil, întrucât reclamanta a dovedit că este succesorul titlului Grupului Etnic German, curtea va pronunța pe baza Ordonanței de Urgență a Guvernului 83/’99 în modul amendat prin Legea 66/’04, ca să se admită acțiunea în modul în care ea a fost scrisă.



Din aceste motive:

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Să admită cererea înaintată de reclamantă, Forumul Democrat al Germanilor din Sibiu, str. General Magheru nr. 1-3 împotriva pârâților, Municipiul Sibiu, reprezentat de Primar, cu sediul în Sibiu, str. Bulevardul Victoriei nr. 1-3, și Consiliul Local al Municipiului Sibiu și drept urmare:

- declară că reclamanta este succesorul titlului de Grup Etnic German.

Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțat în ședință publică, astăzi, la 28 mai 2007.

JUDECĂTOR DELEGAT GREFIER

MARIA MORAR ILEANA RODICA SASU

În concediu anual, semnat în conformitate cu articolul 261 din Codul de Procedură Civilă
PREȘEDINTELE TRIBUNALULUI

CORINA DRAOVEANU"

II. Pentru aprecierea dreptului internațional și național
1. Retrocedarea patrimoniului către Forumul Democrat al Germanilor din România, ca succesor legal al Grupului Etnic German din România
(46) Minoritatea germană din România, atâta timp cât este organizată ca "Forum democrat al Germanilor din România" (DFDR), este conf. art. 6 din statutul ei din 1996 ca succesor legal (general) al „Grupului Etnic German din România” (DVGR) și a solicitat din aceste motive, după 1989, în decursul restituirii de către statul român, retrocedarea patrimoniului expropriat prin Decretul – Lege nr. 485 din 7 octombrie 1944. Ea se consideră ca fiind succesor confirmat prin decizia emisă de Tribunalul Civil competent Sibiu, nr. 1672/306/2007 din 28 Mai 2007.
a) Succesorul legal, ca noțiune de drept a dreptului civil
(47) Succesorul legal poate însemna din punct de vedere legal, următoarele:
(48) Succesorul legal este o figură dogmatică a dreptului civil. Dreptul succesorului legal se bazează pe cel al predecesorului său, asociat stării de fapt, care are drept urmare, transferul dreptului.
În particular, vezi K. Larenz, Allgemeiner Teil des Deutschern Bürgerlichen Rechts. Ein Lehrbuch, 1967, § 19 IV, pag. 247 ff..
(49) Dobândirea dreptului depinde prin urmare de aceia ca el să fi revenit predecesorului legal, ceea ce impune o dovadă a unui act de transfer valabil. În acest sens, o cerință specială o constituie dovada că persoana în cauză era la momentul realizării actului, ea însăși proprietară.
Larenz vezi op. cit. pag. 247.
(50) În cazul Forumului German ar trebui acceptată o astfel de achiziție derivată (= dedusă), deoarece Grupul Etnic German a fost incontestabil proprietara patrimoniului înainte de septembrie 1944. Cel de-al doilea caz posibil în dreptul civil al achiziției originale a patrimoniului de către Forumul German, care nu prevede un deținător legal inițial, nu este aplicabil.
Larenz vezi op.cit. pag. 247, a), 248.
(51) Deoarece în cazul achiziției originale este vorba de o nouă formare a dreptului; aceasta reprezintă o succesiune legală constitutivă, spre deosebire de succesiunea legală tranzitivă. O nouă formare a dreptului de proprietate a Forumului German nu este evidentă.
(52) În continuare, din punctul de vedere dogmatic legal, se face o diferențiere între succesiunea individuală și succesiunea generală (așa numita succesiune singulară, resp. universală).
Larenz vezi op.cit, pag. 249/250.
Forumul German se alipește de proprietatea generală a fostului patrimoniu al Grupului Etnic German, deoarece acesta i-a fost atribuit paușal în noiembrie 1940, printr-una și aceiași procedură, deci în forma unei succesiuni universale a proprietarilor legali de până atunci (bisercia evanghelică și catolică), prin act juridic (= act de lege). În octombrie 1944 acest patrimoniu a fost retras, de asemenea paușal, uno actu. Prin restituirea acestui patrimoniu general, Forumul German tinde astfel la o succesiune universală cu toate consecințele asociate ei, de drept internațional și național, consecințele faptice și politice.
b) Succesiunea legală în dreptul public
(53) Grupul Etnic German din România era o corporație organizată de drept public, al cărei succesor legal și obligatoriu în septembrie 1944 a fost statul român, ca urmare a îndeplinirii condiției de armistițiu. Astfel s-a stins această corporație. Patrimoniul ei a trecut în patrimoniul statului român și a fost consumat de acesta, fără înlocuire. Prin urmare, o succesiune legală din punct de vedere al dreptului public nu (mai) este posibilă, prin definiția acesteia. Lipsește capacitatea succesiunii acestui patrimoniu, cât și starea de fapt a succesiunii.
Generalități privind succesiunea legală de drept public și succesiunea obligatorie de drept public, vezi S. Detterbeck, Allgemeines Verwaltungsrecht, 12. A. 2014, pag. 133 ff..
Aceasta, independent de aceia dacă se justifică o astfel de succesiune legală, se accept ea faptic sau se solicită politic.
2. Succesiunii de drept i s-ar putea opune considerente de drept internațional

a) Armistițiul și Tratatul de Pace, ca și contracte de drept internațional

aa) Efect obligatoriu de drept internațional

(54) În cazul armistițiului din septembrie 1944 este vorba, la fel ca în Tratatul de Pace din 1947, de un tratat de drept internațional, în sensul legal, așa cum rezultă în special din art. 36 ff. HLKO resp. art. 2 (1) a) din WVK din 1969.

Vezi principial F. Berber, Lehrbuch des Völkerrechts, II. Band Kriegsrecht, 1969, § 17, 4. pag. 83 ff.; vezi și K. Ipsen, Völkerrecht, 5. A. 2004, § 68 II, pag. 1238 f., Rn. 5 ff.; A.v.Arnauld, Völkerrecht, 2012, Rn. 188; Th. Stein/Chr.v.Buttlar, Völkerrecht, 13. A. 2012, pag. 15, Rn. 46 ff..
Toți partenerii implicați în Convenția de Armistițiu, au ratificat și ordonanța de război a țării de la Haag și prin urmare și clauzele de armistițiu ale acesteia și prin urmare erau (și sunt) legați de ea. Ambele tratate au intrat în vigoare, nu erau încheiate pe perioadă limitată și sunt valabile încă astăzi.
(55) Tratatele de drept internațional au, la fel ca toate tratatele, un efect obligatoriu, care le fac astfel un „lex contractus” specific și prin urmare o ordonanță legală de sine stătătoare între partenerii contractuali.
Vezi Larenz op.cit. pag. 89, și M. Herdegen, Völkerrecht, 13. A. 2007, § 15, 5., pag. 123 f..
Acest lex contractus conduce la o "legalitate contractuală imanentă", care trebuie respectată de toate părțile contractante și chiar și de terți și în general de ordonanțele legale.
Larenz vezi opere citate, pag. 96 f.; A.v.Arnauld, Völkerrecht op.cit. Rn. 203, 210, zur internen Wirkung für den Staat als Vertragspartner Rn.492 ff.; Stein/v.Buttlar, Völkerrecht vezi op.cit. pag. 24 f., Rn. 81 f., 84.
Această obligație de obligare și realizare contractuală este denumită din punctul de vedere al dreptului internațional prin principiul ”pacta sunt servanda” (vezi art. 26 WVK).
Vezi și v.Arnauld, Völkerrecht op. cit. Rn. 203, 210.
bb) Fără limitări ale efectului obligatoriu
(56) Statul Român, ca partener contractual al Convenției de Armistițiu și al celei de pace, nu a depus niciodată un protest formal împotriva acestor tratate. Prin urmare, România nu a jucat nici rolul unui „persistent objectors”, așa cum este el cunoscut în dreptul uzual internațional. Valabilitatea ambelor tratate a fost recunoscută nu numai prin încheierea tratatului, ci și prin respectarea permanentă a lor.
(57) Faptul că, tratatele de drept internațional sunt respectate chiar și în situații extreme, rezultă și din Tratatul de la Versaille foarte nefavorabil pentru Germania („Dictatul Versaille”), care a fost respectat de Reichul German din 1919 până în 1933 și care a fost răsturnat abia de regimul național socialist.
(58) Din punctul de vedere al dreptului internațional, în cazul legării României de ambele tratate, nu există nici un caz al dreptului succesiunii de stat.
Vezi în acest sens și Herdegen opere citate § 29, S. 217 f.; B. Kempen/Chr. Hillgruber, Völkerrecht, 2. A. 2012, § 21, S. 118 f.; V. Epping in: K. Ipsen, Völkerrecht, 5. A. 2004, § 25, pag. 342 f.; Stein/v.Buttlar, Völkerrecht op.cit. § 21, pag. 107 ff...
În România, începând cu august 1944 și după aceia a fost vorba de o schimbare a regimului, în timp ce statul, ca atare (exceptând anumite modificări teritoriale), rămâne neschimbat. Statul existent astăzi este identic cu statul România de atunci și prin urmare el este legat în continuare de tratatele de drept public încheiate în 1944 și 1947.
(59) De aici se poate deduce că principiul continuității legale persistă cu toate consecințele care rezultă din aceasta: România de astăzi este legată de drept public, integral, de dreptul stabilit de guvernele anterioare și prin urmare de Decretul nr. 485 din septembrie 1944.
Vezi art. 11 din Constituția României din 1991.
Aceasta rezultă, de asemenea, din motivele securității juridice internaționale, cât și naționale.

(60) Decretul de aplicare a Convenției de Armistițiu din septembrie 1944, care trebuie privite din punct de vedere legal ca și clauză de aplicare națională și prin urmare ca anexă la Convenția de Armistițiu, nu a fost abrogat formal sau sub altă formă similară nici în ziua de astăzi și este prin urmare – în executarea tratatelor de drept internațional din 1944 și 1947 - dreptul valabil și astăzi.

(61) Pe perioada valabilității tratatului nu a existat vreo intenție de anulare a bazei comerciale (clausula rebus sic standibus, Art. 62 WVK),
vezi în acest sens Kempen/Hillgruber, Völkerrecht op.cit. pag. 80, Rn. 91; Stein/v.Buttlar, Völkerrecht op.cit. § 8 Nr. 3, Rn. 103; v.Arnauld, Völkerrecht op. cit. Rn. 242.
și guvernul român nu a solicitat nici astăzi, retroactiv, vreo astfel de anulare. Nu a existat nici o retragere din tratat și nici o reziliere sau o suspendare a acestuia.
vezi Art. 54-60 WVK.
Ba chiar mai mult, Convenția de Armistițiu și Tratatul de Pace nu au fost încheiate pe perioadă limitată, ci permanent, pe perioadă nedeterminată.
b) Prevalarea dreptului internațional
(62) Conform principiilor așa numitei piramide de norme, se aplică în primă fază dreptul internațional, adică, dreptul internațional prevalează, în special dreptul internațional contractual, întregul drept național, dreptul constituțional, precum și dreptul subordonat acestuia: „Dreptul internațional anulează dreptul național”. Această prevalare este parte integrantă a principiului securității juridice.
vezi Art. 27, 46 I WVK și Art. 11 Constituția României. În general cu privire la treptele obligatorii ale ordonanței de drept internațional R. Geiger, Grundgesetz und Völkerrecht, 6. A. 2013, § 6, pag 10 f.; A.Verdross/B.Simma, Universelles Völkerrecht, 3. A. 1984, pag. 547 ff., § 859 ff.; v. Arnauld, Völkerrecht op cit. Rn. 514 f.; Kempen/Hillgruber, Völkerrecht op. cit. § 4 Rn. 27; principial și Berber, Lehrbuch des Völkerrechts, volum I. Allgemeines Friedensrecht, 1975, pag. 92 ff., §§ 9-12.
c) Efecte contractuale suplimentare
(63) Decisiv pentru verificarea avizului de față sunt ambele clauze de interdicție pentru organizațiile național-socialiste din România, prevăzute atât în Convenția de Armistițiu, cât și în Tratatul de Pace, precum și nemijlocit în legile românești de aplicare ale lor, care se bazează pe ele.
(64) Principiul suprem în dreptul contractual, pentru dreptul internațional îl constituie principiul respectării obligatorii a tratatului (vezi Art. 26 WVK, pacta sunt servanda). Tratatele trebuie respectate nu numai din punctul de vedere al textului lor, ci și al conținutului, pe care l-au dorit partenerii contractuali, deci din punctul de vedere al scopului și obiectivului (=effet utile) și al loialității și credinței. Își are rădăcina în principiul statului de drept, care rezultă la rândul său din principiile legale generale ale dreptului internațional ca sursă de drept.
W.Graf Vitzthum, Völkerrecht op. cit. I Rn. 123 f. și în E. Klein, IV, Rn. 39 ff.; Kempen/Hillgruber, Völkerrecht op. cit. pag.. 74, Rn. 69; Stein/v.Buttlar, Völkerrecht op. cit. § 7, Rn. 84.
(65) Din aceasta rezultă legătura obișnuită, fără rezerve, amintită cu tratatul și conținutul său. Dacă ar exista rezerve împotriva anumitor conținuturi contractuale, acestea trebuie puse explicit în vigoare și atașate ca anexă la tratat. Ele devin astfel parte integrantă a textului contractual negociat. Același lucru poate fi valabil și în cazul proceselor verbale.
vezi în acest sens Art. 19-23, în special Art. 21 WVK; vezi în acest sens F. Berber, Lehrbuch des Völkerrechts, vol. I, Allgemeines Friedensrecht op. cit. pag. 439, 457 ff. resp. pag. 295.
(66) Tratatele trebuie respectate atât din punct de vedere al contextului, cât și al conținutului imaginat („Spiritul contractului”, sensul și scopul, vezi art. 31 I WVK), în care au fost ele incluse. Se aplică cele "explicate obiectiv", și nu părerile subiective ale partenerilor contractuali. Fiecărui tratat i se pot atribui efecte anexe, precum și efecte rezultate mijlocit, care au efecte reflexe neintenționate inițial, dar care trebuie deduse pentru fiecare caz individual, adecvat situației concrete (aici al armistițiului din 1944 și a încheierii păcii din 1947).

Pentru interpretarea de drept internațional a tratatului, vezi art. 31-33 WVK; v.Arnauld, Völkerrecht op. cit. Rn. 223 ff.; Graf Vitzthum, Völkerrecht op.cit. I Rn. 123 f.. și E. Klein, V, Rn. 39 ff.; Stein/v. Buttlar, Völkerrecht op.cit., § 7, pag. 24 f.; Kempen/Hillgruber, Völkerrecht op cit. pag. 72.

,

Chiar și în viitor, revine ambelor tratate, din motive de securitate juridică, un efect al stării de fapt, adică ele trebuie luate în considerare în legislația care urmează.

d) Fără alte piedici privind valabilitatea
(67) În cazul ambelor tratate, una dintre părțile contractante, Aliații nu au exercitat nici o forță directă sau indirectă (vis absoluta, resp. vis compulsiva, pag. 51, 52 WVK) sau altă presiune. Ba chiar mai mult, România, ca inamic în război, ca urmare a ocupării care amenința țara și ca urmare a înfrângerii care amenința, a depus voluntar o cerere de încheiere a unui tratat de armistițiu. Înainte de această decizie voluntară a existat o fază premergătoare de gândire din partea diferitelor grupuri de opoziție din România, precum și însuși din partea șefului de stat Antonescu, din ultimul minut, ca urmare a presiunii raporturilor de război care erau iminente.
Vezi mai sus la Nrn. (20 ff.).
(68) În rest, simplele motive contractuale, nu prezintă interes, atât în dreptul privat, cât și în dreptul internațional. Se aplică chiar mai mult cele declarate în exterior. Armistițiul nu a fost forțat în sensul unui tratat impus. Dubii și eventuale încălcări ale legii nu au fost menționate, exprimate sau prezentate nici la momentul respectiv și nici ulterior.
Vezi Larenz op. cit. pag. 381 ff. cu privire la așa numita inducere în eroare a motivului.
e) Interpretarea tratatelor de drept internațional
(69) Atât convenția privind armistițiul, cât și tratatul de pace sunt supuse interpretării ca și contracte de drept internațional și ele trebuie interpretate cu privire la clauzele privind interdicțiile. În acest sens, în cadrul dogmaticii juridice, aplicabile chiar și în dreptul internațional, stă la dispoziție canonul de interpretare juridică: interpretarea gramatică, interpretarea sistematică, interpretarea teleologică, interpretarea genetică/ istorică (vezi printre altele art. 31 ff. WVK).
În general cu privire la tehnica de interpretare juridică, vezi mai sus la nr. (66) m.w.N. și principial B. Rüthers, Rechtstheorie, 3. A. 2007, § 22, pag. 400 ff. și în special cu privire la interpretarea textelor de drept internațional M. Herdegen, Völkerrecht, 13. A. 2014, § 15 Nr. 8., pag. 131 ff.; în special pentru interpretarea contractelor de drept internațional H.v.Heinegg in: K. Ipsen, Völkerrecht op. cit., § 11, pag. 138 f.; s.a. Doehring, Völkerrecht, 2. A., Rn. 387 ff., 391 ff.; Stein/v.Buttlar, Völkerrecht op cit. § 7, pag. 24 f.; Kempen/Hillgruber, Völkerrecht op. cit. § 13, pag. 72 f.; Verdross/Simma, Universelles Völkerrecht op cit. pag. 490 ff., §§ 774 ff..
Ambele clauze de interdicție:

Pasajul Nr. 15 din Convenția de Armistițiu:

"Guvernul român se angajează să dizolve imediat organizațiile pro-Hitler (de tip fascist) situate pe teritoriul român, fie ele politice, militare sau para-militare, precum și alte organizații care fac propagandă ostilă Națiunilor Unite, în particular Uniunii Sovietice și nu va mai permite în viitor existența organizațiilor de o astfel de natură."

Art. 5 din Tratatul de Pace:

"România, care în conformitate cu Convenția de Armistițiu a luat măsurile de dizolvare a tuturor organizațiilor de tip fascist de pe teritoriul României, fie ele politice, militare sau para-militare, precum și a altor organizații care fac propagandă ostilă Uniunii Sovietice sau altor Națiuni Unite, nu va permite în viitor existența și activitățile organizațiilor de o astfel de natură, care au drept scop renegarea drepturilor democratice ale oamenilor."
stau în directă legătură unul cu altul și sunt foarte strânse unul de altul: Pasajul nr. 15 transcrie starea de fapt a obligațiilor pentru România, imediata dizolvare a organizațiilor. Art. 5 face trimitere la această stare de fapt și obligă țara să păstreze și în viitor această interdicție. Ele au din punctul de vedere al contextului același sens, art. 5 stând sistematic tocmai la începutul tratatului de pace.
(70) Dacă se iau în considerare ambele clauze contractuale din 1944 şi 1947, pe baza canonului de interpretări juridice (geneza unei prevederi, gramatica, teleologia, sistematica) rezultă următoarele interpretări: o interpretare atât gramaticală, cât şi, în special teleologică a paragrafului în cauză în ambele tratate – la care tratatul de pace confirmă integral convenţia de armistiţiu – care conduce la aprecierea că părţile contractante la vremea respectivă au dorit nu numai subiectiv o excludere a organizaţiei naţional-socialiste/ sub conducerea NSDAP existente efectiv a româno-germanilor (vezi art. 3 din decretul de înfiinţare din noiembrie 1940), ci şi obiectiv o excludere „pentru totdeauna“, având efect de ansamblu asupra viitorului. Părţile au dorit o excludere legală de orice fel de la restaurarea celor existente anterior, oricare ar fi forma sub care se realizează aceasta. 

 

(71) Astfel este îndeplinit totodată unul din obiectivele de război ale Aliaţilor, înlăturarea ideologiei naţional-socialiste şi a organizaţiilor acestora, în ceea ce priveşte foştii inamici de război ai României. Aceasta rezultă în special din preambulul tratatului de pace:

"Întrucât România, a devenit un aliat al Germaniei Hitleriste şi a participat de partea acesteia în războiul împotriva Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice, Regatul Unit, Statele Unite ale Americii şi celelalte Naţiuni Unite, îşi poartă partea lor de răspundere pentru acest război..."

 

(72) Excluderea permanentă a organizaţiilor naţional-socialiste, prin interdicţia lor necondiţionată era dorită din experienţa istorică, din 1993, chiar de toate părţile contractante, printre care şi de România. Se dorea ca nici în viitor să nu se mai agreeze nici o formă a vreunei reveniri sau reformări a celor existente anterior. Prin urmare, ar fi inadmisibilă chiar şi o răsturnare sau o trunchiere ulterioară a tratatelor.

 

Vezi mai sus dovezile privind effet utile ale unui tratat.

f) Rezultatul: Efectele situației juridice de drept internațional asupra problemei succesiunii legale
(73) Interdicția organizației național-socialiste a minorității germane în România din Convenția de Armistițiu a fost gândită pentru viitor și a fost confirmată prin Tratatul de Pace care a urmat. Nu s-a anulat niciodată legal sau efectiv și este valabilă și astăzi ca o bază a ordinii române de după război. Nu s-a intenționat nici o reglementare ulterioară (legală) de către părțile contractante și nici nu ar fi corespuns obiectivului contractual, înlăturării complete a socialismului național de pe pământul românesc. Ca armă organizatorică ar fi nevoie și de baza ei materială, astfel încât exproprierea și trecerea patrimoniului în proprietatea statului român era prin urmare o consecință corectă. În dreptul public, un patrimoniu expropriat, în lipsa alternativelor legale (unitatea forței de stat) revine eventual statului și acest lucru era prevăzut de partenerii contractuali în 1944. Nu s-a format un patrimoniu special cu drept de gospodărire, în măsura în care se poate observa.
Cu privire la acest aspect M. Kilian, Nebenhaushalte des Bundes, 1993, S. 168 f., 236 ff., 13. și 14. Kap. precum și passim.
(74) Din aceasta rezultă: O succesiune legală este un mijloc auxiliar legal, care servește în primul rând stabilirii securității juridice în cazuri neclarificate și este prevăzută în special să servească acestei securități juridice. Deci, cu alte cuvinte, să determine ceva ”ce încă mai există”. Ea este din punctul de vedere al motivului existenței legale și reprezentării ei, atât aptă de interpretare, dar totodată ea necesită și o interpretare. Aici este însă clară și echivocă situația dreptului internațional: ambele clauze contractuale din ambele tratate conduc la un rezultat evident, nu permit nici un gol și sunt în continuare drept internațional în vigoare.
(75) Exproprierea patrimoniului de drept a statului a însemnat un rezultat al interdiciției dreptului internațional al organizației și prin urmare sancționarea acestuia. Ea nu a constituit o simplă măsură administrativă, în sensul unei curatele de stat, pe perioadă nedeterminată.

(76) Odată cu exproprierea patrimoniului, a trebuit anulat pericolul unei reactivări și prin urmare acesta a trebuit împiedicat de durată. Dizolvarea grupului național era măsura obligatorie de drept internațional, exproprierea patrimoniului realizându-se ca anexă necesară. Patrimoniul ca anexă a organizației întipărite ideologic trebuia să revină de durată statului. O restituire ar fi permis cel puțin pericolul unei restructurări a unor instituții interzise. Consecința ar fi fost securitatea legală: ce s-ar întâmpla dacă s-ar anunța alte organizații?

(77) Deschiderea unei succesiuni legale ar fi contrare intenției și prin urmare spiritului ambelor contracte, în orice privință și anume nu numai din punct de vedere legal, ci și faptic, politic sau ideal. Aceste consecințe sunt acoperite de efectul de radiere al tratatelor, dacă intenția inițială a tratatului, nu ar mai rula nemijlocit sau mijlocit în gol, interdicția oricărei instituții național-socialiste.
(78) Aceasta rezultă atât din geneza contractelor (coaliția anti-hitler, înlăturarea regimului Antonescu, textele contractuale), cât și din textul clar al clauzelor (gramatica), sistematicii lor (locația în întregul text) și în special teleologiei lor (sensul și scopul: înlăturarea regimului național-socialist și efectele sale asupra statelor străine).
(79) O reîmproprietărire avea nevoie prin urmare de un punct de conexiune legal (=„genuine link”) și tocmai acesta a fost făcut imposibil de la început (ex tunc) prin ambele clauze de interdicție de drept internațional.
(80) Succesiunea legală ca succesiune universală înseamnă „totul ori nimic” (similar unor raporturi legale de moștenire de drept civil). Interzice totodată o „culegere a stafidelor” care s-ar limita doar la simplul transfer de proprietate al terenurilor. Aceasta ar contraveni intenției contractelor, combaterii național-socialismului ca fenomen general, de la rădăcina acestuia, într-un mod echivoc. Aceasta, complet independent de aspectul că minoritatea germană de astăzi s-a distanțat de orice ideal național-socialist și îl respinge pe acesta într-un mod credibil. Ba chiar mai mult, este vorba de a contrazice orice privință, oricât de vagă ar fi. Unei restituiri tocmai a patrimoniului atribuit în 1940 către Forumul German i-ar reveni un caracter simbolic care ar putea fi remarcat de către orice observator obiectiv, chiar dacă acesta nu este de dorit.
Vezi în acest scop detalierile de mai jos cu privire la "Contractul doi plus patru" din iunie 1990, care prezintă o paralelă istorică de prelucrare a regimului național-socialist din Germania după reunire.
(81) Deoarece o divizare sau scindare a unei structuri unitare ar contrazice conținutul contractului, precum și intenția contractuală și i s-ar opune din punct de vedere formal, material, ideal, cât și istoric. Acest rezultat este confirmat prin interpretarea textelor.
(82) Nu fără nici un motiv (păstrarea loialității față de tratat), statul român nu a anulat niciodată nici legal și nici faptic decretul de expropriere, pentru a nu permite vreun dubiu cu privire la loialitatea contractuală de drept internațional.
(83) Ca și concluzie la considerentele din prezenta rămâne excluderea definitivă a oricărei succesiuni legale a Forumului German sub forma unei interdicții nu numai formale, dar și materiale de restituire a patrimoniului, chiar dacă prin aceasta se vede doar un reflex legal – ceea ce nu e cazul.
(84) O restituire ar prezenta pericolul ca fosta organizație interzisă, cel puțin faptic, dacă nu și legal, ar putea să reînflorească în anumite împrejurări, măcar ideal. Aceasta ar contraveni intenției clare a părților contractante. O altă consecință ar fi aceia că ar fi afectată securitatea legală: care stare a organizației este valabilă? Din aceste motive se poate observa că datarea retroactivă a legii de restituire nr. 83/ 1999 prin legea de modificare nr. 247/ 2008 din 1948 pentru anul 1944 ca an cheie, nu este conformă din punctul de vedere al dreptului internațional.
vezi mai sus la Nr. (39, 40, 44).
(85) Prin interzicerea organizației a fost inclus totodată și patrimoniul acesteia. O simplă afirmație a calității de proprietar nu deviază de la acest verdic. O succesiune legală este un fenomen legal și impune specificarea acesteia. Și astfel intră în joc obligatoriu, ca un reflex, întreaga istorie național-socialistă anterioară a patrimoniului.
(86) O argumentare conform căreia totuși patrimoniul mai este faptic, nu poate convinge, de asemenea. Deoarece când se anulează definitiv o stare legală, atât conform dreptului internațional, cât și conform dreptului național, în mod logic nu mai poate exista nici un succesor legal. În acest sens, ambelor contracte de drept internațional, cât și decretului de interdicție revin un efect dublu al stării de fapt: de drept internațional și de drept național. Patrimoniul ar fi, vorbit din punct de vedere al dreptului la dovadă, un ”fruct al unui pom otrăvit”.
(87) Din aceasta rezultă în continuare: Statul actual, România este obligat din aceste motive, pentru a respinge orice impresie de nerespectare a dreptului internațional, să păstreze statul de drept, care include și statul de drept internațional și să dea minorității germane posibilitățile de a-și perpetua limba și cultra germană chiar și fără construirea unei succesiuni legale în sensul legal.
(88) Chiar și o succesiune „voluntară” faptică, prin anularea patrimoniului sechestrat și expropriat prin anularea dreptului de armistițiu și repunerea în proprietate ar contraveni atât conținutului, cât și spiritului ambelor contracte de drept internaționale. Chiar dacă nu se intenționează asta – ceea ce se presupune în cazul Forumului German – s-ar putea ca neintenționat să apară impresia care să se opună obiectivelor tratatului.
(89) Dar dacă afirmația legală a ambelor tratate ar fi clară în scopul excluderii din punctul de vedere al dreptului internațional, cât și al celui constituțional, a oricărei structurări legale, atât hic et nunc, cât și viitoare, atunci în mod logic nu poate exista nici o succesiune legală, oricare ar fi forma ei. Suplimentar, simpla afirmare a unei succesiuni legale nu ar fi suficientă, deoarece pentru dovedirea succesiunii legale ar fi inevitabilă specificația ei legală – în special din istoria anterioară a patrimoniului.
Larenz op.cit. pag. 247 f..
(90) Ambele contracte de drept internațional nu interzic și nu exclud o reînființare deplină – democratic structurată - și prin urmare o organizare conform constituției, cât și conform dreptului internațional a româno-germanilor în formă legală pivată. Aceasta se face însă complet independent, ca un nou început democratic și complet în afara dispoziției de interdicție și a exproprierii rezultate din aceasta din 1944. Tot restul ar echivala unei anulări parțiale, cu efect retroactiv, a obligațiilor de drept internațional, cu care România a fost de acord în 1944 și 1947.
(91) Păstrarea culturii germane este posibilă întotdeauna chiar și fără patrimoniul expropriat. Există o protecție de drept constituțional, de 700 ani există o adaptare politică la structura generală, în Europa existând pe lângă Germania alte patru țări vorbitoare de limba germană și alte părți de țară vorbitoare de limbă germană (cum ar fi Belgia, Danemarca și Italia).
Vezi statutul minorităților din România și situația constituției democrate din 1991 și de atunci, precum și garantarea drepturilor minorităților prin tratate internaționale, în care România este parte.
(92) Anularea transferării proprietății în patrimoniul statului s-ar putea face doar printr-un act corespunzător emis de stat, care are aceiași calitate legală ca însăși exproprierea (așa numitul principiu actus contraries). Efectiv, decretul de expropiere, care are forța unei legi, nu a fost abrogat nici până astăzi, printr-o lege corespunzătoare.
3. Succesiunea legală și dreptul constituțional
(93) Clauze de drept constituțional nu se opun valabilității actului juridic de drept internațional. Problema privind prevalența nu este afectată de acestea. Același lucru se aplică și în cazul actelor puterii a treia care nu pot contrazice din punct de vedere al dreptului internațional.

Vezi Art. 27 și 46 WVK, vezi mai sus Nr. 62 și M. Schweitzer, Staatsrecht III Staatsrecht, Völkerrecht, Europarecht, 10. A. 2010, Rn. 763; v.Arnauld, Völkerrecht op. cit. Rn. 514, 515; R. Geiger, Grundgesetz und Völkerrecht, 6. A. 2013, §§ 33, 34, pag. 149 ff..

(94) Modul de transpunere a dreptului internațional în dreptul național (în funcție de teoria monistă, dualistă sau mixtă) rămâne la latitudinea legiuitorului național al constituției. Nu se modifică nimic la prevalența dreptului internațional.
(95) Doar constituția socialistă din 1948 a prevăzut competența Camerei Populare de a ratifica tratatele de drept internațional și de a le transpune în dreptul național. Constituțiile anterioare nu au cunoscut astfel de reglementări.
Vezi în acest sens L. Schultz, Die verfassungsrechtliche Entwicklung der Sozialistischen Republik Rumänien seit dem Zweiten Weltkrieg, JöR NF 15 (1951), pag. 407-470.
(96) Constituția din 1923, care a fost pusă parțial în vigoare în septembrie 1944, nu a cunoscut clauze de transpunere separate ale dreptului național.
Din aceste motive, se poate porni de la ideea că atât Convenția de Armistițiu din 1944, cât și Tratatul de Pace din 1947 trebuiau aplicate nemijlocit în dreptul națioanl, având astfel un așa numit efect de autoexecutare (self-executing).
Vezi în acest sens v.Arnauld, Völkerrecht op. cit. Rn. 501 ff., 514 ff., 532 f.; Schweitzer, Staatsrecht III op. cit. Rn. 438 ff.; Stein/v.Buttlar, Völkerrecht op. cit. Rn. 187 f..
Decretul de aplicare Nr. 485 din 7 octombrie 1944 a fost din aceste motive, consecința direct valabilă a pasajului nr. 15 din Convenția de Armistițiu.
(97) Constituția română din 1991 conține în Art. 11 necesitatea unei incorporări a contractelor de drept internațional în dreptul intern al statului sub forma unei legi parlamentare (formale).
Articolul 11 are următorul text:
"(1) Statul român se obligă să îndeplinească, cu exactitate și bună credință obligațiile care-i revin din contractele în care este implicat.


(2) Contractele ratificate de parlament sunt conform legii parte integrantă a dreptului intern."
Deoarece ambele contracte de drept internațional au fost încheiate înainte de promulgarea acestei constituții, ele nu sunt incluse în art. 11 II a constituției.
(98) Obligativitatea dreptului național se aplică, așa cum s-a menționat deja, independent de tehnica de concepere prezentată de constituția individuală (teoriile deja amintite ale monismului, dualismului, din constituția din 1991 sau procedurile mixte din art. 25/29 II a Legii de bază germane).
Suplimentar, vezi Schweitzer, Staatsrecht III op. cit. pag. 10 ff., Rn. 24 ff.; Geiger, Grundgesetz und Völkerrecht op. cit. § 7 pag. 14 f.; v. Arnauld, Völkerrecht op.cit. Rn. 498 ff., 500 ff., 513 ff..
Principiul prevalenței dreptului internațional și în special al principiului pacta sunt servanda se aplică în orice situație. Doar tehnica de aplicare din interiorul statului poate să difere.
Schweitzer op. cit. pag. 166 ff., Rn. 418 ff.; Geiger op. cit. § 33 pag. 149 f., § 35 pag. 153 f., § 36 S. 162 f.; v. Arnauld, Völkerrecht op. cit. pag. 196 ff..
(99) Același lucru este aplicabil și în cazul raportului dintre normele de drept internațional și deciziile judecătorești din interiorul statului (aici dreptul civil Sibiu). Și aici, prevalează dreptul internațional, deci acestea nu pot să încalce dreptul de rang superior. Astfel, un stat nu se poate exculpa față de partenerii contractuali de drept internațional, prin aceia că face trimitere la decizii judecătorești naționale contradictorii (vezi art. 27, 46 WVK). Orice altceva ar pune în pericol securitatea legală a dreptului internațional.
vezi.a. Geiger, Grundgesetz und Völkerrecht op. cit. pag. 147. 4., S. 152 2., II.; vezi și Schweitzer op. cit. Rd. 440c, 440 d.
4. Analiza verificărilor: Paralela germană de drept internațional a contractului doi plus patru din 1990
(100) Valabilitatea de drept internațional a actelor juridice unei puteri de ocupație, ca urmare a unui război a fost confirmată de legislația Curții Constituționale Federale pentru cazurile în care la ordinul autorităților administrative militare sovietice SMAD în zona ocupată de sovietici din Germania (RFG-ul ulterior) s-a realizat reforma agrară. Astfel proprietatea terenurilor mari și proprietatea funciară nobiliară între 1945 și 1949 a expropriat fără despăgubiri sub lozinca „Terenul nobililor pe mâna țăranilor”.

(101) În contractul de unire între Republica Federală Germania și RFG din 11 august 1990 (BGBl. II, 1990, pag. 885, 889), în anexa III nr. 1 coroborat cu art. 41 I și III în contractul de unire s-au preluat o declarație comună a guvernelor RDG și RFG din 15.6.1990. În aceasta, la nr. 1 pag. 1 coroborat cu § 1 VIII a) VermG din motive de drept internațional, s-au exceptat de la restituire exproprierile efectuate între 1945 și 1949, la ordinul SMAD. Contractul de unire a intrat în vigoare prin legea care modifică constituția, conf. art. 143 III GG și a devenit parte a dreptului național al tuturor germanilor.

Vezi în acest sens R. Kiessler/F. Elbe, Ein runder Tisch mit scharfen Ecken. Der diplomatische Weg zur deutschen Einheit, 1. A. 1993, S. 182 ff. und W. Schäuble, Der Vertrag, 1991, pag. 277 ff. precum și M. Kilian in: J. Isensee/P. Kirchhof (Hg.), Handbuch des Staatsrechts, 3. A. 2003, Bd. I, § 12 Der Vorgang der deutschen Wiedervereinigung, pag. 597 ff. (647), Rn. 83. Vezi mai departe H. Bauer din: Isensee/Kirchhof op. cit., vol. I § 14 Die Verfassungsentwicklung des wiedervereinigten Deutschland, pag. 699 ff. (720 ff.), Rn. 31-45; Geiger, Völkerrecht und Grundgesertz op. cit. § 17, pag. 67 ff..
Art. 41 din contractul de unire are următorul enunț: