Professor Dr

, Manulul de drept internațional umanitar, 1994, Nr. 120).

103

Conform Art. 42 ff. HLKO ocupația răbzoinică justifică un raport legal între statul ocupant și statul ocupat. Statul ocupant are anumite drepturi și obligații în regiunea ocupată. Deși puterile câștigătoare au convenit prin bazele legale de exercitare a puterii de conducere asociată Germaniei, că puterii câștigătoare în cauză îi este posibilă implicarea în mare măsură în viața politică și economică a Germaniei. Ele consideră ca fiind sarcina lor de a „restructura principial sistemul politic, bazele constituționale, învățământul și întreaga structură economică și socială a Germaniei" (vezi partea IIIa § 3, 7, 9 și 11 ff. Tratatul de la Potsdam; vezi în acest sens E. Kaufmann, Deutschlands Rechtslage unter der Besetzung, 1948, pag. 16 f.; Guggenheim, Lehrbuch des Völkerrechts, Bd. II, 1951, S. 930 ff.; Schweisfurth, in: Bernhardt , Encyclopedia of Public International Law, Bd. III, 1997, pag. 191 <196 f.>).

104

Miezul umanitar al Convenției de la Haga, format din principiile umanității în sensul clauzei Marten din preambulul Convenției de la Haga (v. Partsch, Internationale Menschenrechte?, AVR 74 (1948), pag. 158 <173>; Scupin, Über die Menschenrechte, Gegenwartsprobleme des internationalen Rechts und der Rechtsphilosophie, din: Festschrift für Laun, 1953, pag. 184 ff.; F. Münch, Das Völkerrecht der militärischen Besetzung, in: Festschrift für Schlochauer, 1981, pag. 457 <459>; sugestiv și Laun, Die Haager Landkriegsordnung, 5. ed., 1950, pag. 38 ff.), era obligatoriu și în momentul ocupației. Clauza Marten a fost confirmată în art. 1, par. 2 din primul proces verbal adițional al Convenției de la Geneva, după cum urmează:

105

În cazurile neincluse de acest proces verbal sau alte Convenții internaționale, persoanele civile și combatanții rămân sub protecția și stăpânirea principiilor dreptului internațional, așa cum rezultă acestea din uzanțele existente, din principiile umanității și din cerințele conștiinței publice.

106

Nu se poate exclude faptul că – așa cum sunt de părere reclamanții – acțiunile puterii de ocupație sovietică contraveneau principiilor legale elementare, deoarece ele se orientau fără diferențiere, după răspunderea individuală împotriva unui grup de persoane numit „dușmanul clasei” și urmăreau distrugerea economică sau chiar fizică a acestora.

107

În schimb, nu trebuie să se decidă care sunt limitele competenței de structurare a regimului ocupațional și dacă ele au fost depășite.

108

b) Republicii Federale Germania îi revenea prin unirea germanilor competența suverană de a decide asupra continuării exproprierii de către puterea de ocupație (aa). Dreptul internațional nu a obligat Republica Federală Germania să restituie (bb). Ea se supunea doar unei obligații de colaborare asociată reușitei, pentru a atinge o stare cât mai apropiată dreptului internațional (cc).

109

aa) După terminarea ocupației războinice a teritoriului său, sau a unei părți din el, suveranul care revine poate să stabilească o continuare a măsurilor luate de puterea de ocupație și mai ales să trateze ca fiind nule exproprierile (vezi F. Münch, op. cit. pag. 457 <466>; Wengler, Fragen der Faktizität und Legitimität bei der Anwendung fremden Rechts, din: Festschrift für Lewald, 1953, pag. 622 <629 ff.>). Acest suveran este în cazul exproprierilor ordonate de puterea de ocupație din SBZ, Republica Federală Germania.

110

O măsură promulgată înainte de 7 octombrie 1949 – înființarea RDG – pe baza celor prevăzute de puterea de ocupație nu-și pierde caracterul printr-o confirmare dată de autorități sau instanță emisă după acel moment (vezi explicațiile oficiale la anexa Contractului dintre Republica Federală Germania și Republica Democrată Germania privind realizarea unității Germaniei, din 31 august 1990, BTDrucks 11/7831, pag. 3 f.). Faptul că fosta RDG a preluat exproprierile, la rândul ei, ca urmare a dorinței ei, nu modifică nimic. Odată cu înființarea RDG, pe teritoriul Reichului German atribuit (legal) de puterea de ocupație sovietică s-a mutat un alt suveran în conformitate cu dreptul internațional (vezi BVerfGE 92, 277 <320>). RDG ar fi putut – din perspectiva dreptului internațional – ca stat terț pe baza suveranității sale teritoriale și în cadrul legăturilor sale contractuale, să anuleze măsurile puterii de ocupație, dar nu a făcut-o. După răsturnarea Republicii Democrate Germania, Republica Federală Germania ar fi putut efectua o astfel de corecție, ca actual suveran al acestui teritoriu.

111

bb) Republica Federală Germania nu se supune nicunei obligații deduse din dreptul internațional, de restituire a exproprierilor către persoanele afectate. Ea a mai și renunțat tacit la eventuale pretenții de despăgubire care-i revin conform dreptului internațional, în cadrul negocierilor doi plus patru (1). Renunțării nu i se opune nici o normă a dreptului internațional obligatoriu (2).

112

(1) Starea de război de drept internațional a existat între Reichul German și Uniunea Sovietică și a fost continuată de Republica Federală Germania și Federația Rusă (vezi Zimmermann, Staatennachfolge in völkerrechtliche Verträge, 2000, pag. 85 ff.). Din Convenția de la Haga pot rezulta pretenții pe planul dintre cele două state și anume puterea de ocupație și suverana care revine. O parte conflictuală care nu respectă clauzele dreptului de Haga, este obligată conform Art. 3 HLKO (v. Art. 91 din primul proces verbal adițional din 1977 la Convenția de la Geneva) să plătească despăgubiri. Această normă corespunde principiului dreptului uzanțelor internaționale, conform căreia încălcarea obligațiilor sale de drept internațional justifică răspunderea statului (vezi și Art. 1 din articolul ILC privind răspunderea statelor). Această pretenție de despăgubire, de drept secundar persistă doar în raporturile de drept internațional între statele afectate și este obiectul acestei dispoziții. Pretenția de despăgubire diferă de pretenția de drept primar al persoanelor afectate, de a respecta interdicția dreptului internațional umanitar, care există în raporturile de drept internaționale între un stat care ocupă un teritoriu și populația care trăiește în acel teritoriu.

113

Republica Federală Germania a renunțat tacit la punerea în vigoare a eventualelor pretenții din Convenția de la Haga în cadrul negocierilor doi plus patru. Conform textului de lege al Convenției de la Haga și conform aplicațiilor practice ale statului, nu exista nici o obligație a Republicii Federale Germania de a pune în vigoare astfel de pretenții față de fostele puteri de ocupație.

114

Acestor aspecte nu li se opune nici faptul că fiecare din cele patru Convenții de la Geneva din anul 1949 conțin o prevedere prin care statelor membre li se anulează dreptul de a se elibera personal sau un alt stat de răspunderea față de „încălcări grave” ale dreptului internațional (art. 51 din prima Convenție de la Geneva, art. 52 din a doua Convenție de la Geneva, art. 131 din a treia Convenție de la Geneva și art. 148 din a IV-a Convenție de la Geneva). Atunci când s-au creat aceste prevederi, s-a crezut că prin ele se creează un mijloc eficient de aplicare a Convenției de la Haga. În practica dreptului de război nu s-a impus însă până acum acest principiu. Ba chiar mai mult, în toate regulile, câștigătorul solicită prestații de despăgubire de la învins (reparații), fără a se opri clar asupra încălcării dreptului de război în particular și în special fără ca, câștigătorul să presteze despăgubiri pentru încălcările acestui drept săvârșite de el. Din reglementarea Convenției de la Geneva nu se poate deduce că aceasta ar interzice statelor să renunțe la pretenții rezultate din Convenția de Haga asociate încheierii Tratatului de Pace.

115

Eventuale pretenții ale celor protejați prin Convenția de la Haga sunt împovărate de acest drept de reglementare și renunțare al puterii de ocupație și al suveranului și sunt limitate de acesta.

116

(2) Republica Federală nu era obligată nici după dreptul internațional general, în cazul unei încălcări a normelor obligatorii din dreptul internațional de către puterea de ocupație sovietică, să asocieze consecințele legale nulității exproprierii.

117

La momentul decisiv al formării măsurii de expropriere, nu a existat o convingere legală generală conform căreia protecția proprietății cetățenilor individuali ai statului ar constitui o parte integrantă a dreptului internațional, universal valabil în sensul ius cogens.

118

Nu se poate stabili nici aspectul că într-un moment ulterior ar fi apărut o normă a dreptului internațional obligatoriu, care să excludă ex nunc modul de tratare legal a stării existente (ius cogens superveniens). Insituirea unei dezvoltări accelerate de drept internațional obligatoriu este normată legal pozitiv pentru dreptul contractelor. Conform art. 53 WVRK contractele care încalcă o normă de drept internațional obligatoriu, sunt nule. Conform art. 64 WVRK un contract încheiat anterior, nereclamat până la data respectivă, este nul, dacă încalcă o normă de drept internațional obligatorie promulgată ulterior.

119

Conform acestuia, nu contează care sunt legăturile de drept uman ale puterii de ocupație în perioada dintre 1945 și 1949, ci contează mai mult care sunt legăturile pe care le avea Republica Federală Germania la încheierea contractului de unire. Dreptul internațional universal nu a cunoscut și nu cunoaște o garantare a proprietății cetățenilor proprii, ca un standard de protecție a drepturilor omului . Deși s-a stabilit în anul 1948 prin Art. 17 par. 2 din Declarația generală a drepturilor omului a Adunării Generale a Națiunilor Unite (Rezoluția 217 A a Adunării Generale din 10 decembrie 1948, citată în versiunea serviciului de traduceri german), că "[nimănui nu i se poate fura arbitrar [...] proprietatea", dar Declarația generală nu constituie un drept internațional obligatoriu. Datorită divergențelor de opinie dintre vest și est, proprietatea nu a fost menționată nici în pactul internațional privind drepturile cetățenești și politice din 19 decembrie 1966 (BGBl 1973 II pag. 1534). Datorită acestei tergiversări a comunității internaționale de a prevedea o astfel de legătură contractuală, nu se poate vorbi de o normă de drept al uzanțelor, valabilă pe plan mondial privind protecția proprietății de drept a omului, deci nu numai în favoarea cetățenilor străini, ci și a cetățenilor proprii. Importanța proprietății față de demnitatea și libertatea omului – ca parte integrantă a protecției minime a drepturilor omului – a fost recunoscută doar ulterior; procesul de discuții pe planul dreptului internațional nu este încheiat nici astăzi (vezi Tomuschat, Die Vertreibung der Sudetendeutschen, ZaöRV 56 <1996>, pag. 1 <29>).

120

cc) Dreptul internațional modern este marcat de o întărire continuă a consecințelor legale care-l leagă de încălcarea anumitor norme centrale; finalizarea și înlăturarea încălcărilor agravante ale dreptului internațional obligatoriu devine tot mai mult o obligație a statelor.

121

Art. 53 aliniat 1 WVRK prevede ca, contractele care încalcă dreptul internațional existent la momentul încheierii contractului, să fie nule. Comisia de Legi Internațională a formulat actualmente și reglementări clare privind consecințele legale ale încălcării de către un stat a obligațiilor de drept internațional obligatorii care-i revin. Prin urmare, conform art. 26 din articolele ILC nu se aplică motivele generale legislative de încălcare a unui drept internațional conform art. 20 până la 25 în cazul încălcării unei norme obligatorii. Acordul statului afectat nu îndreptățește încălcarea unei norme obligatorii de drept internațional. Același lucru se aplică și în caz de urgență (art. 25) și de forță majoră (art. 23). Un stat nu poate încălca dreptul obligatoriu nici chiar în cazul aplicării contra-măsurilor principial îndreptățite împotriva încălcării dreptului internațional de către un alt stat (art. 22).

122

O obligație de acționare a statelor terțe reglementează articolele ILC într-un capitol terț propriu (art. 40 ff.), care se ocupă de altfel doar de încălcări „considerabile” (serioase) a dreptului internațional obligatoriu. O încălcare este ”considerabilă” când este de natură gravă sau sistematică (art. 40 par. 2). Statele trebuie să colaboreze pentru a pune capăt unei astfel de încălcări (art. 41, par. 1). În continuare, nici un stat nu poate recunoaște ca fiind legală o situație creată printr-o astfel de încălcare și nici nu poate sprijini păstrarea acesteia (Art. 41 par. 2).

123

Din această asociere a reglementărilor nu rezultă însă conescința legală că exproprierea puterii de ocupație se tratează drept nulă de către Republica Federală – subordonată unei încălcări a dreptului internațional obligatoriu. Consecința juridică a nulității este aplicabilă doar în măsura în care obligațiile contractului internațional se orientează tocmai asupra unei prestații care este interzisă printr-o normă obligatorie. În rest însă și în special atunci când este vorba de o situație consolidată faptic și de diferite interese politice, statele sunt obligate să colaboreze pentru atingerea obiectivului. În spatele acestei obligații de colaborare mai stă și evaluarea aspectului că în primul rând se impune crearea unei situații prin păstrarea intereselor bilaterale, care să atenueze pe cât posibil încălcarea dreptului obligatoriu.

124

Acestui aspect nu i se opune faptul că statele ar putea fi obligate din punctul de vedere al dreptului internațional să nu recunoască anumite dezvoltări efective realizate prin încălcarea principiilor care stau la baza ordinii internaționale. Astfel, în așa numita Declarație a Relațiilor Amicale (Friendly Relations Declaration) a Adunării Generale a Națiunilor Unite din 24 octombrie 1970, care a fost recunoscută în general de Curtea Internațională de Justiție ca fiind condensatul dreptului uzanțelor internaționale valabile (vezi IGH, sentința din 27 iunie 1986 Military and Paramilitary Activities in and Against Nicaragua, ICJ-Reports 1986, 14, cifra 199), rezultă că nici o achiziție de teritoriu, realizată cu forța nu poate fi tratată legal de către comunitatea statelor. O valorificare aproape similară este evidențiată și în Avizul Curții Internaționale de Justiție privind situația Namibiei (IGH, avizul din 21 iunie 1971, ICJ-Reports 1971, 16). Curtea Internațională de Justiție a ajuns în acest aviz la concluzia că stăpânirea Namibiei de către statul sudafrican a devenit ilegală, ca urmare a rezilierii valabile a contractului de mandat, pe baza căruia i-a fost acordat Africii de Sud, de către Uniunea Popoarelor, fosta Africă de Sud-Vest germană. În ceea ce privește ocupația ilegală actualmente a țării, toate statele lumii ar fi obligate să considere ca ilegale acțiunile Africii de Sud pentru sau asociat Namibiei, dacă o astfel de nerecunoaștere nu încalcă interesele de viață ale locuitorilor Namibiei (IGH, op. cit. pag. 58). În oricare situație, punctul de plecare a fost finalizarea sau înlăturarea stării. Din aceste motive, comunitatea statelor a colaborat cu Africa de Sud la finalizarea ocupației Namibiei.

125

c) Această obligație de colaborare orientată pe reușită a îndeplinit-o Republica Federală Germania prin aceia că a realizat reunirea pe calea negocierilor amiabile. Doar astfel și-a creat ea posibilitatea efectivă de a corecta substanțial situația creată în perioada 1945-1949, chiar dacă nu a putut să o anuleze, a reușit totuși să o atenueze în ceea ce privește efectele reale. În acest context, guvernul federal ar fi putut ajunge la aprecierea că forțarea reunirii nu poate fi unită cu tratarea exproprierii ca fiind nule.

126

În măsura în care una din obligațiile de drept internațional în acest sens ar fi aceia că statul nu trebuie să se îmbogățească prin încălcarea dreptului internațional străin, nu există o încălcare. O astfel de obligație nu se orientează aici obligatoriu asupra aspectului că patrimoniul redobândit ar trebui restituit tocmai proprietarilor vechi. Se impune mai degrabă un nivel suficient al atribuirii, la realizarea căruia statul trebuie să țină cont și de alte prevederi de drept constituțional (vezi BVerfGE 102, 254 <321>). Cu privire la atribuirea valorilor patrimoniale pe baza Convenției de despăgubire globală cu Statele Unite ale Americii (Convenție privind reglementarea anumitor pretenții patrimoniale din 13 mai 1992, BGBl II pag. 1223) la reabilitarea presupușilor criminali de război de către autoritățile ruse (vezi K. Hesse, Führt die Rehabilitierung durch russische Behörden zur Rückgabe entzogener Vermögenswerte?, VIZ 1997, pag.  268 <270>; M. Redeker, Wiedergutmachung auf Grund russischer Rehabilitierungsentscheidungen, NJW 2001, pag. 2359 ff.) s-a estimat suficient de către Uniune, îmbogățirea rezultată prin art. 21 f. EV prin promulgarea legii de despăgubire și de compensare.

127

Legiuitorul a promulgat pe lângă legea privind despăgubirea conform legii de reglementare a problemelor patrimoniale existente, legea privind compensarea de către stat a exproprierilor pe baza dreptului de ocupație sau a puterii de ocupație (AusglLeistG) (BGBl 1994 I pag. 2624, rectificat BGBl 1995 I pag. 110). Legea de compensare transpune în acest sens rezerva guvernului federal la nr. 1 aliniat 4 din declarația generală.

128

Legea de compensare prevede principial ca persoanele îndreptățite să primească o plată compensatorie în bani acordată dintr-un fond de despăgubire, care să fie efectuată prin repartizarea prescrierii vinei. În ceea ce privește bazele de calcul, legea face trimitere la prevederile legale ale legii de despăgubire. La acestea se adaugă reglementările referitoare la așa numitul program de achiziție a suprafețelor din § 3 și § 4, care dă anumitor grupuri de persoane posibilitatea achiziției favorizate a suprafețelor de teren agricol și forestier în zona de aderare (vezi BVerfGE 94, 334 <336>). § 3 AusglLeistG dă posibilitatea achiziției favorizate a suprafețelor de teren agricol și forestier, acoperite de comanda de privatizare a instituției fiduciare și a urmașilor acesteia. Suplimentar s-a promulgat ordonanța de achiziție a suprafețelor.

129

Reglementările de compensare stabilite sunt adaptate cerințelor de drept constituțional ale principiului statelor de drept și statelor sociale, precum și Art. 3 par. 1 GG (vezi BVerfGE 102, 254 <301 ff.>). Cerințe superioare nu rezultă nici din obligația din dreptul constituțional de a respecta dreptul internațional.

130

Aceasta se referă în special la valoarea absolută a prestațiilor de compensare plătite de Republica Federală. Dar se referă și la structurarea reglementărilor privind achiziția favorizată a terenurilor. Reglementările permit reînființarea și înființarea nouă a întreprinderilor agricole și forestiere pe teritoriul de aderare și succesorilor legali le permite dreptul de preempțiune la achiziția suprafețelor fostelor cooperative agricole de producție, în condiții favorizate. În acest sens se face o diferențiere între suprafețele agricole și cele forestiere. Prin directiva instituției fiduciare de realizare a valorificării și administrării suprafețelor agricole și forestiere proprii ale poporului, din 26 iunie 1992, în versiunea directivei de adaptare din 22 iunie 1993 (tipărită în : VIZ 1993, pag. 347 ff.; v. și BTDrucks 12/7588, pag. 15 ff.) pentru programul de achiziție a terenurilor este prevăzut că la decizia de arendare a terenurilor în scopuri agricole, „trebuie luate în considerare în sensul compensării intereselor”, persoanele afectate de reforma agrară și urmașii acestora – în cadrul grupului cu drept de preempțiune față de reînființare și a noilor fondatori similari și în cadrul aceluiași concept industrial.

131

Prin reglementarea privind achiziția favorizată a suprafețelor, legiuitorul a dorit să atingă două obiective: pe de o parte, un program de recuperare a proprietăților vechi din domeniul agriculturii și silviculturii și pe de altă parte un program de investiție în scopul dezvoltării agriculturii și silviculturii private în noile țări (v. BVerfGE 94, 334 <349 f.>). Aceasta corespunde obiectivelor de drept internațional, precum și dreptului constituțional.

132

În acest sens, mai trebuie luat în considerare că unirea germană este un proces în care Republica Federală Germania poate clasifica tratarea temelor individuale – cum ar fi realizarea reformei agrare – într-un concept general de compensare a intereselor. Consecințele celui de-al doilea război mondial, unei puteri de ocupație și a unei dictaturi de după război trebuie suportate de Germani ca și comunitate de destine și acceptate ca experiență nedreaptă între anumite limite, fără ca să se poată obține în fiecare situație o compensare adecvată sau chiar și o restituire naturală. Chiar și din acest motiv nu ar fi adecvată soldarea bilanțului creșterii patrimoniale a uniunii prin reunirea acestuia cu sumele atribuite persoanelor în cauză.

133

3. Dacă obligațiile existente de drept constituțional ale Republicii Federale sunt îndeplinite cu privire la dreptul internațional, excluderea restituirii conform Art. 143 par. 3 GG nu poate încălca Art. 79 par. 3 GG. Din aceste motive rămâne deschisă problema cu privire dacă și volumul în care obligația de respectare de drept constituțional a dreptului internațional obligă și legiuitorul care modifică constituția."

(107) Din aceasta rezultă următoarea Concluzie:

Dacă efectul stării de fapt a unei măsuri de drept internațional prin legalitatea controversată și eventual problematică din punct de vedere legal, cum este: promulgarea reformelor agrare din perioada 1945-1949 de către puterea de ocupație sovietică, împiedică o pretenție de restituire de drept național a persoanei în cauză tocmai din motive de drept internațional, atunci acesta trebuie să fie valabil în cazul respectării unei măsuri legale pe baza unui contract legal de drept internațional, cum sunt Convenția de Armistițiu din 1944, resp. Tratatul de Pace din 1947.

III. Rezultatele avizului în teze

(1) Convenția de Armistițiu din 1944 și Tratatul de Pace din 1947 cu România sunt drept internațional valabil. Ele obligă statul roman și prevalează ca rang legislația acestuia.

(2) Nu există piedici la impunerea dreptului internațional.

(3) Forumul Democrat al Germanilor din România este considerat conform statutului său, succesor legal ale Grupului Etnic German din România, din 1940 și prin urmare este și succesorul patrimoniului acestuia.

(4) Ambele tratate de drept internațional, din 1944 și 1947 se opun unei astfel de succesiuni legale.

(5) Scopul și obiectivele ambelor tratate era de a înlătura în viitor ideologia național- socialistă și instituțiile care se bazau pe ea și de a exclude pentru totdeauna o restituire de orice formă.

(6) Acest obiectiv contractual este valabil în continuare și nu și-a pierdut efectele extinderii dreptului internațional nici în prezent.

(7) Prin Decretul - Lege Nr. 485 din 1944 s-a anulat prin dreptul național Grupul Etnic ca Organizație și patrimoniul acesteia s-a transferat statului român. Acest lucru s-a realizat ca urma a executării nemijlocite a unei obligații legale de drept internațional rezultate din Convenția de Armistițiu.

(8) Decretul - Lege Nr. 485 nu a fost abrogat, din aceste motive, nici în ziua de astăzi.

(9) Prin urmare, efectul existent al dreptului internațional asupra tratatelor aliaților cu România din 1944 și 1947 exclud fără nici o compensare, o succesiune legală a patrimoniului Grupului Etnic German din 1940.

(10) Această interpretare legală își găsește bazele în legislația Tribunalului Constituțional Federal, conform căreia efectul de drept internațional al măsurilor SMAD privind reforma agrară în zona de ocupație sovietică în perioada 1945 – 1949 persistă în continuare și rămâne nemodificată până în prezent forța legală aplicabilă.

Halle/Saale, la 17 decembrie 2017



Semnat Prof. Dr. Michael Kilian

ANEXĂ LA AVIZ:

1. Extras din constituția actuală a României, din 21 noiembrie 1991:

TITLUL II Drepturi, libertăți și obligații fundamentale
CAPITOLUL I Clauze generale
Universalitatea	Articolul 15 (1) Cetățenii se bucură de drepturile și libertățile ancorate în constituție și alte legi și au obligațiile prevăzute în acestea. (2) Legea dispune doar pentru acțiunile viitoare, exceptând legea penală mai favorabilă.
Egalitatea legilor	Articolul 16 (1) Cetățenii sunt egali în fața legii și în fața autorităților publice, fără privilegii și alte discriminări. (2) Nimeni nu poate sta deasupra legii. (3) Oficiile și titlurile civile sau militare publice pot fi deținute doar de persoane care dețin cetățenia română și-și au domiciliul în țară.
Cetățenii români în străinătate	Articolul 17 Cetățenii români se bucură în țară de protecția statului român și trebuie să-și îndeplinească obligațiile, excepție făcând cei care sunt incompatibili datorită lipsei lor din țară.
Cetățenii străini și apatrizii	Articolul 18 (1) Cetățenii străini și apatrizii care locuiesc în România se bucură de protecția generală a persoanei și patrimoniului, garantată prin constituție și alte legi. (2) Dreptul la azil este acordat și retras prin lege, în cazul respectării tratatelor și convențiilor internaționale în care România este o parte.
Expulzarea și deportarea	Articolul 19 (1) Cetățeanul român nu poate fi expulzat sau deportat din România. (2) Cetățenii străini și apatrizii pot fi expulzați doar pe baza unei convenții internaționale sau în condiții de reciprocitate. (3) Deportarea și expulzarea sunt hotărâte de organele judiciare.
Tratatele internaționale ale drepturilor omului	Articolul 20 (1) Clauzele de drept constituțional cu privire la drepturile și libertățile cetățenilor sunt interpretate și aplicate în conformitate cu declarația generală a drepturilor omului, cu tratatele și celelalte contracte în care România este parte contractantă. (2) Dacă există neconcordanțe între tratatele și contractele privind drepturile fundamentale ale omului, la care participă România și legile interne, prevalează reglementările internaționale.
Accesul liber la justiție	Articolul 21 (1) Fiecare persoană se poate adresa organelor judiciare în scopul apărării drepturilor, libertăților și intereselor legitime. (2) Nici o lege nu poate limita exercitarea acestui drept.
CAPITOLUL II Drepturile și libertățile fundamentale
Dreptul la viață și la integritate fizică și psihică	Articolul 22 (1) Dreptul la viață și dreptul la integritate fizică și psihică a persoanei sunt garantate. (2) Nimeni nu poate fi torturat și nu poate fi supus nici unui fel de pedeapsă inumană sau înjositoare. (3) Este interzisă pedeapsa cu moartea.
Libertatea individuală	Articolul 23 (1) Libertatea individuală și siguranța persoanei nu pot fi lezate. (2) Percheziția, arestarea sau arestarea preventivă unei persoane sunt permise doar în cazurile și prin procedurile prevăzute de lege. (3) Arestarea nu trebuie să depășească 24 ore. (4) Arestarea preventivă se face pe baza unui mandat emis de judecător pe o perioadă de maxim 30 zile. În ceea ce privește legalitatea mandatului, persoana arestată se poate plânge judecătorului, care este obligat să ia o decizie în acest sens printr-o hotărâre justificată. Prelungirea arestării preventive poate fi admisă doar de către instanța judecătorească. (5) Persoanei arestate sau arestate preventiv i se aduc la cunoștință nemijlocit, în cel mai scurt timp, motivele arestării sau arestării preventive și învinuirea, în limba pe care o înțelege; învinuirea se aduce la cunoștință doar în prezența unui avocat ales sau recunoscut din oficiu. (6) Eliberarea persoanei arestate sau arestate preventiv este obligatorie, dacă se anulează motivele acestei măsuri. (7) Persoana arestată preventiv are dreptul să solicite libertatea sa provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune. (8) Până la sentința rămasă definitivă, persoana este considerată ca nefiind vinovată. (9) Nu se poate stabili sau aplica vreo pedeapsă cu excepția situației în care aceasta se stabilește sau aplică în condițiile și pe baza legii.
Dreptul la apărare	Articolul 24 (1) Dreptul la apărare este garantat. (2) În decursul întregului proces, părțile au dreptul de a fi reprezentate de un avocat ales sau de un avocat numit din oficiu.
Libera circulație	Articolul 25 (1) Se asigură dreptul circulației libere în țară și în străinătate. Legea determină clauzele de exercitare a acestui drept. (2) Fiecărui cetățean îi este garantat dreptul de a-și stabili domiciliul sau sediul în orice localitate din țară, de a emigra, precum și de a se reîntoarce în țară.
Viața intimă, familială și privată	Articolul 26 (1) Autoritățile publice respectă și protejează viața intimă, familială și privată. (2) Persoana fizică are dreptul de a dispune de propria persoană, în măsura în care nu încalcă drepturile și obligațiile altora, ordinea publică sau bunurile moravuri.
Inviolabilitatea domiciliului	Articolul 27 (1) Domiciliul și sediul sunt inviolabile. Nimeni nu are voie să pătrundă și să staționeze în domiciliul sau sediul unei persoane, fără acordul acesteia. (2) O abatere de la clauzele paragrafului 1 este posibilă prin lege, în următoarele situații: a) în scopul executării unui mandat de arestare sau a unei sentințe judecătorești; b) în scopul înlăturării unui pericol asupra vieții, integrității fizice sau bunurilor unei persoane; c) pentru apărarea siguranței naționale și ordinii publice; d) pentru prevenirea extinderii unei epidemii. (3) Perchezițiile la domiciliu se pot ordona în exclusivitate de către judecător și se pot executa doar în forma prevăzute prin lege. (4) Se interzic perchezițiile pe timp de noapte, cu excepția situației în care autorul este prins asupra faptei.
Secretul scrisorilor	Articolul 28 Secretul scrisorilor, telegramelor, altor expediții prin poștă, discuții telefonice și celorlalte mijloace de comunicare legală, nu poate fi încălcat.
Libertatea de gândire	Articolul 29 (1) Libertatea gândurilor, părerilor și credinței religioase nu pot fi limitate sub nici o formă. Nimeni nu poate fi forțat să aibă o anumită părere sau să adere la o credință religioasă contrar convingerilor sale. (2) Libertatea de gândire este garantată; exprimarea libertății de gândire este permisă doar în spiritul toleranței și respectului reciproc. (3) Culturile religioase sunt libere și se organizează conform statuturilor proprii, în cadrul prevederilor legale. (4) În relațiile dintre culte se interzice orice formă, mijloc, acțiune sau faptă de dușmănie religioasă. (5) Cultul religios este independent de stat și se bucură de sprijinul statului, inclusiv prin admiterea suportului religios în armată, în spitale, în instituțiile penale, în azilele de bătrâni și orfelinate. (6) Părinții sau tutorii au dreptul de a asigura educația copilului minor, de care sunt răspunzători, conform propriilor convingeri.
Libertatea de exprimare	Articolul 30 (1) Libertatea de exprimare a gândurilor, părerilor, credinței și libertatea de creere de orice fel, verbală, scrisă, prin imagini, sunete sau prin alte mijloace de comunicare publică nu poate fi încălcată. (2) Cenzurarea de orice fel este interzisă. (3) Libertatea presei exclude și libertatea de înființare a unor publicații. (4) Nici o publicație nu poate fi suprimată. (5) Legea poate obliga mijloacele de comunicare în masă, să facă public sursele de finanțare. (6) Exprimarea liberă a opiniilor nu poate dăuna demnității, onoarei, vieții private ale persoanei și nici dreptului față de imaginea proprie. (7) Calomnierea țării și națiunii, incitarea războiului de agresiune, urii naționale, rasiale, de clase și religioase, răzvrătirea la discriminare, la separare teritorială, la forță publică, precum și la orice alte manifestări desfrânate, care contravin bunurilor moravuri, sunt interzise prin lege. (8) Răspunderea civilă față de informare sau față de operele aduse la cunoștința publicului, o poartă editorul sau elaboratorul, autorul, organizatorul reprezentației artistice, proprietarul mijlocului de multiplicare, emițătorul radio sau TV, în baza prevederilor legale. Delictele presei sunt stabilite prin lege.
Dreptul la informare	Articolul 31 (1) Dreptul cetățenilor de a avea acces la toate informațiile publice, nu poate fi limitat. (2) Autoritățile publice sunt obligate, conform competențelor care le revin, să asigure o informare corectă a cetățenilor privind problemele publice și cele de interes personal. (3) Dreptul la informare nu trebuie să afecteze măsurile de protecție a tinerilor sau securitatea națională. (4) Mediile publice sau private sunt obligate să garanteze o informare corectă a publicului. (5) Serviciile publice de radio și TV sunt autonome. Ele trebuie să garanteze grupurilor sociale și politice importante, dreptul de acces la mass-media. Organizarea acestei mass-medii și controlul parlamentar a activității acestora, sunt reglementate prin legea organică.
Dreptul la educație	Articolul 32 (1) Dreptul la educație este asigurat prin educația general obligatorie, educația liceală și profesională, prin educația superioară, precum și prin formele de formare și perfecționare. (2) Educația tuturor treptelor se asigură în limba română. Conform legii, ea se poate desfășura și într-o limbă internațională. (3) Dreptul persoanelor aparținând minorităților naționale, de a învăța limba maternă și dreptul acestora de a fi educate în această limbă, sunt garantate; modalitățile de exercitare a acestor drepturi sunt stabilite prin lege. (4) Învățământul de stat este, conform legii, gratuit. (5) Instituțiile de învățământ, inclusiv cele private, își desfășoară activitatea în cadrul legii. (6) Se garantează autonomia universităților. (7) Statul garantează libertatea învățământului religios, conform cerințelor specifice fiecărei credințe. În școlile de stat se organizează și garantează prin lege învățământul religios.
Dreptul la asistență medicală	Articolul 33 (1) Dreptul la asistență medicală este garantat. (2) Statul este obligat să ia măsurile de garantare a igienei și sănătății publice. (3) Modul de organizare a ajutorului medical și sistemului de asigurări sociale în caz de boală, accident, maternitate și restabilire, controlul exercitării profesiilor medicale și activităților paramedicale, precum și alte măsuri de protecție a sănătății corporale și spirituale ale persoanei sunt stabilite prin prevederi legale.
Dreptul la vot	Articolul 34 (1) Cetățenii au dreptul la vot începând cu vârsta de 18 ani împlinită la data alegerilor. (2) Nu au drept la vot, persoanele instabile și bolnave psihic, care sunt declarate ca iresponsabile, precum și persoanele condamnate, cărora li s-a retras dreptul la vot printr-o sentință judecătorească definitivă.
Dreptul de a fi ales	Articolul 35 (1) Dreptul de a fi ales este deținut de toți cetățenii cu drept de vot, care îndeplinesc condițiile prevăzute în articolul 16, aliniat 3, dacă nu le este interzisă intrarea în partide politice, conform articolului 37, aliniat 3. (2) Candidații trebuie să aibă împlinită la data alegerilor, vârsta de minim 23 ani, pentru a fi aleși în Camera Deputaților sau în cadrul organelor locale, și vârsta minimă de 35 ani pentru a fi alese în Senat sau în funcția de Președinte a României.
Libertatea de întrunire	Artikel 36 Adunările, demonstrațiile, procesiunile sau orice altă adunare sunt libere și pot fi organizate și realizate doar în mod pașnic, fără nici un fel de arme.
Dreptul de unire	Articolul 37 (1) Cetățenii pot să se unească liber în partide politice, în sindicate sau în alte forme de uniuni. (2) Partidele sau organizațiile care acționează prin scopul sau activitățile lor împotriva pluralismului politic, principiilor statului de drept sau suveranității, integrității sau independenței României, încalcă constituția. (3) Judecătorii Curții Constituționale, avocații poporului, judecătorii, membri activi ai armatei, polițiștii și alte categorii de funcționari publici, stabiliți prin legea organică, nu pot adera la partidele politice. (4) Uniunile cu caracter secret sunt interzise.
Munca și protecția socială a muncii	Articolul 38 (1) Dreptul la muncă nu poate fi limitat. Alegerea profesiei și locului de muncă sunt libere. (2) Angajații au dreptul la protecție socială. Măsurile de protecție se referă la siguranța și igiena în muncă, la reglementarea muncii pentru femei și adolescenți, la salariul minim pe economie, la repausul săptămânal, la concediul de odihnă anual, la prestarea muncii în condiții grele, precum și în alte situații specifice. (3) Durata normală a zilei de muncă este în medie de maxim 8 ore. (4) În cazul aceleiași munci depuse, femeile au același salariu cu bărbații. (5) Dreptul la negocieri colective în domeniul muncii și caracterul obligatoriu al contractelor colective sunt garantate.
Interzicerea muncii forțate	Articolul 39 (1) Se interzice munca forțată. (2) Nu este considerată muncă forțată: a) serviciul de apărare sau în locul său, activități desfășurate care conform legii nu constituie serviciu militar obligatoriu, din motive religioase; b) munca unei persoane condamnate prestată în condiții normale, în perioada detenției sau eliberării condiționate; c) prestațiile solicitate în situații care au fost cauzate de calamități sau alte pericole, precum și acelea care aparțin obligațiilor civile normale stabilite prin lege.
Dreptul la grevă	Articolul 40 (1) Angajații au dreptul la grevă pentru apărarea intereselor lor profesionale, economice și sociale. (2) Legea stabilește condițiile și limitările exercitării acestui drept, precum și garanțiile necesare de asigurare a serviciilor importante pentru societate.
Protecția proprietății private	Articolul 41 (1) Dreptul la proprietate precum și creanțele față de stat sunt garantate. Conținutul și limitările acestor drepturi sunt stabilite prin lege. (2) Proprietatea privată este protejată în același mod prin lege, independent de proprietar. Cetățenii străini și apatrizii nu pot achiziționa dreptul de proprietate asupra terenurilor. (3) Nimeni nu poate fi expropriat, decât în cazul unei necesități publice stabilite prin lege, cu o despăgubire dreaptă și prealabilă. (4) Pentru lucrările de interes public, autoritățile publice pot folosi terenul oricărei proprietăți imobiliare, cu obligația de a despăgubi proprietarul de pagubele aduse terenului, plantelor sau clădirilor, precum și de celelalte pagube atribuibile autorităților. (5) Despăgubirile prevăzute la paragrafele 3 și 4 sunt stabilite de comun acord cu proprietarul sau în cazul neînțelegerilor, prin justiție. (6) Dreptul de proprietate obligă respectarea sarcinilor cu privire la protecția mediului și de garantare a unei bune vecinătăți, precum și de respectare a altor sarcini care revin conform legii sau uzanței. (7) Patrimoniul dobândit legal nu poate fi retras. Se presupune caracterul legal al achiziției. (8) Bunurile prevăzute sau folosite în scopul săvârșirii unei infracțiuni sau a unei contravenții, precum și cele rezultate din acestea, pot fi retrase numai pe baza prevederilor legale.
Dreptul de moștenire	Articolul 42 Dreptul de moștenire este garantat.
Nivelul de viață	Articolul 43 (1) Statul este obligat să garanteze cetățenilor, prin măsuri de dezvoltare economică și protecție socială, un nivel de viață decent. (2) Cetățeni au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistență medicală în unitățile sanitare de stat, la sprijin acordat șomerilor și la alte forme de protecție socială prevăzute prin lege.
Familia	Articolul 44 (1) Familia se formează pe căsătoria liber consimțită între soți, pe egalitatea dintre ei și pe dreptul și obligația părinților de a garanta educația și formarea copiilor. (2) Condițiile de încheiere a căsătoriei, de desfacere și anulare a căsătoriei sunt stabilite prin lege. Căsătoria religioasă se poate celebra doar după încheierea căsătoriei civile. (3) Copiii din afara căsătoriei sunt în fața legii egali cu cei rezultați din căsătorie.
Protecția copiilor și adolescenților	Articolul 45 (1) Copiii și adolescenții se bucură de un regim special de protecție și asistență la realizarea drepturilor lor. (2) Statul garantează alocația de stat a copiilor și ajutorul pentru copilul bolnav sau handicapat. Alte forme de protecție socială a copiilor și adolescenților sunt stabilite prin prevederile legale. (3) Exploatarea minorilor, utilizarea lor la activități care ar putea dăuna sănătății sau moralității lor, sau care le-ar putea afecta viața sau dezvoltarea normală, sunt interzise. (4) Minorii sub 15 ani nu pot fi angajați, ca salariați. (5) Autoritățile publice au obligația de a garanta condițiile pentru a contribui la participarea liberă a adolescenților la viața politică, socială, economică, culturală și sportivă a țării.
Protecția persoanelor handicapate	Articolul 46 Persoanele handicapate se bucură de protecție specială. Statul garantează realizarea unei politici naționale de prevenire, tratare, readaptare, formare, perfecționare și integrare socială a handicapaților, prin respectarea drepturilor și obligațiilor care revin părinților și tutorilor.
Dreptul la petiție	Articolul 47 (1) Cetățenii au dreptul de a se adresa autorităților publice, prin petiții care pot fi formulate doar în numele semnatarului. (2) Organizațiile formate legal au dreptul de a preda petiții, în exclusivitate în numele colectivelor pe care le reprezintă. (3) Exercitarea dreptului la petiție este gratuită. (4) Autoritățile publice sunt obligate să răspundă la petiții în perioada și în condițiile prevăzute de lege.
Dreptul unei persoane lezate de o autoritate publică	Articolul 48 (1) Persoana căreia i-au fost încălcate drepturile de către o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea la termen a unei cereri este îndreptățită să solicite recunoașterea unei pretenții legale, anularea actului și despăgubire. (2) Condițiile și limitele de exercitare a acestui drept sunt stabilite printr-o lege organică. (3) Statul este răspunzător de drept patrimonial conform legii, pentru pagubele cauzate prin erori de jurisprundeță, cauzate prin procesele penale.
Limitarea exercitării unor drepturi sau libertăți	Articolul 49 (1) Exercitarea unor drepturi sau libertăți se poate limita doar prin lege și dacă acest lucru se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, ordinii, sănătății sau moralei publice, drepturilor și libertăților cetățenilor; cercetări penale; prevenirea consecințelor calamităților naturale sau a unei nenoriciri deosebit de grave. (2) Limitarea trebuie să fie proporțională cu situația care a cauzat-o și nu poate afecta existența drepturilor sau libertății.
CAPITOLUL III Obligații fundamentale
Credința față de țară	Articolul 50 (1) Credința față de țară este sfântă. (2) Cetățenii cărora li se încredințează funcții publice, precum și aparținătorii armatei sunt responsabili de îndeplinirea cu probitate a obligațiilor care le revin și în acest scop ei prestează jurământul conform legii.
Respectarea constituției și legilor	Articolul 51 Respectarea constituției, supremației acesteia și a legilor, este obligatorie.
Apărarea țării	Articolul 52 (1) Cetățenii au dreptul și obligația de a apăra România. (2) Armata este obligatorie pentru bărbați, cetățeni români care au atins vârsta de 20 ani, cu excepția cazurilor prevăzute de lege. (3) Pentru perfecționarea în cadrul serviciului obligatoriu de apărare, cetățenii pot fi încorporați până la vârsta de 35 ani.
Contribuții financiare	Articolul 53 (1) Cetățenii au obligația de a contribui prin impozite și taxe la cheltuielile publice. (2) Sistemul de impozitare legal trebuie să garanteze o repartizare dreaptă a sarcinilor fiscale. (3) Orice altă prestație este interzisă, exceptând cele stabilite prin lege în situații excepționale.
Exercitarea drepturilor și libertăților	Articolul 54 Cetățenii români, străinii și apatrizii trebuie să-și exercite drepturile și libertățile constituționale, fără a încălca drepturile și libertățile altora.
CAPITOLUL IV Avocatul poporului
Numirea și rolul	Articolul 55 (1) Avocatul poporului este numit de către senat pentru o perioadă de 4 ani, pentru apărarea drepturilor și libertăților cetățenilor. Modul de organizare și funcționare a instituției avocatului poporului se stabilește printr-o lege organică. (2) Calitatea de avocat al poporului nu este compatibilă cu oricare altă funcție publică sau privată.
Exercitarea drepturilor	Articolul 56 (1) Avocatul poporului își exercită drepturile din oficiu sau la cererea persoanelor ale căror drepturi și libertăți au fost încălcate, în cadrul limitelor stabilite prin lege. (2) Autoritățile publice sunt obligate să garanteze avocatului poporului suportul necesar exercitării drepturilor sale.
Raportul în fața parlamentului	Articolul 57 Avocatul poporului prezintă rapoarte ambelor camere ale parlamentului, anual, sau la cererea acestora. Rapoartele pot conține recomandări privind legislația sau măsuri de altă natură pentru protecția drepturilor și libertăților cetățenilor.

2. Legile de restituire Nr. 247/2005 și Nr. 10/2001 (doar începutul)

LEGE nr. 247 din 19 iulie 2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente

EMITENT

 PARLAMENTUL

Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 653 din 22 iulie 2005

SUMARULLegii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei,precum şi unele măsuri adiacente                                                                       (Pag.                                                                      din M.O.)                                                                     ----------    TITLUL I Modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind               regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv               în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989,               republicată*) ........................................ 3-21    TITLUL II Modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a               Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri               imobile care au aparţinut cultelor religioase din               România, cu modificările şi completările ulterioare,               aprobată cu modificări şi completări prin Legea               nr. 501/2002 **)...................................... 22-30    TITLUL III Modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a               Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor               bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor               cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din               România, aprobată cu modificări şi completări prin               Legea nr. 66/2004***)................................ 31-33    TITLUL IV Modificarea şi completarea Legii nr. 18/1991, cu              modificările şi completările ulterioare ........... 34-37    TITLUL V Modificarea şi completarea Legii nr. 169/1997 pentru              modificarea şi completarea Legii fondului funciar              nr. 18/1991 ...................................... 38-39    TITLUL VI Modificarea şi completarea Legii nr. 1/2000 pentru              reconstituirea dreptului de proprietate asupra              terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate              potrivit prevederilor Legii fondului funciar              nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997 ............. 40-53    TITLUL VII Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente               imobilelor preluate în mod abuziv ............... 54-71    TITLUL VIII Modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind                Codul fiscal .................................. 72-75    TITLUL IX Modificarea Codului penal ..................... 76    TITLUL X Circulaţia juridică a terenurilor ............. 77-78    TITLUL XI Renta viageră agricolă ........................ 79-81    TITLUL XII Modificarea şi completarea Legii nr. 7/1996 a               cadastrului şi a publicităţii imobiliare, cu               modificările şi completările ulterioare ........ 82-103    TITLUL XIII Accelerarea judecaţilor în materia restituirii                proprietăţilor funciare ....................... 104-105    TITLUL XIV Dispoziţii tranzitorii ........................ 106    TITLUL XV Modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004                privind Consiliul Superior al Magistraturii****) .... 107-128    TITLUL XVI Modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004                privind organizarea judiciară *****).................. 129-154    TITLUL XVII Modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004                privind Statutul magistraţilor******) .................155-195

LEGE nr. 10 din 8 februarie 2001 (*republicată*)privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989*)

EMITENT

 PARLAMENTUL

Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 279 din 4 aprilie 2005

_____________*) Republicată în temeiul art. III din Legea nr. 48/2004 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 25 martie 2004, dându-se textelor o nouă numerotare.Legea nr. 10/2001 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 14 februarie 2001 şi a mai fost modificată şi completată prin:- Ordonanţa Guvernului nr. 7/2001**) privind impozitul pe venit, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 435 din 3 august 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 493/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 543 din 25 iulie 2002;- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2001 pentru prelungirea unor termene prevăzute de Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 13 august 2001, aprobată prin Legea nr. 469/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 3 septembrie 2001;- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 145/2001 pentru prelungirea unor termene prevăzute de Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 12 noiembrie 2001, aprobată prin Legea nr. 91/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 157 din 5 martie 2002;- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 175/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 831 din 21 decembrie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 426/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 497 din 10 iulie 2002;- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 929 din 18 decembrie 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 48/2004;- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 10/2003 pentru prelungirea termenului de depunere a actelor doveditoare prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 14 martie 2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 289/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 465 din 30 iunie 2003.**) Ordonanţa Guvernului nr. 7/2001 a fost abrogată începând cu data de 1 ianuarie 2004 prin art. 298 alin. (1) pct. 24 din Legea nr. 571/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003.


3. Decretul – Lege din 1944, original:

Subsemnata traducătoare, Ramona Mihaela MUŢIU – autorizaţia nr. 1354/ 25.10.2001, certific exactitatea traducerii cu textul documentului din limba germană în limba română, care a fost vizat de mine.

Dr. Ing. Ramona Mihaela MUŢIU