Professor Dr

TRADUCERE DIN LIMBA GERMANĂ

Profesor Dr. iur. Michael Kilian

Fost Judecător la nivel de Land la Tribunalul Constituțional
ord. Profesor universitar em. la Facultatea de Drept și de

Științe Economice

Universitatea Martin-Luther Halle-Wittenberg

fosta catedră de Drept public, Drept internațional și european, drept financiar și de mediu

Universitätsplatz 3-5

- Juridicum -

06099 Halle/Saale

Pentru evaluarea de drept internațional a Convenției de Armistițiu din 1944 și a Tratatului de Pace din 1947 încheiat între România și puterile aliate, cu privire la succesiunea legală a organizațiilor național – socialiste, care au fost interzise prin acest act juridic

Punctul de vedere de expert juridic

al

Domnului Dr. ec. Radu Golban, St. Gallen/Elveția

Versiunea: Decembrie 2017

I. Cu privire la starea de fapt
1. Minorități și protecția minorităților în România
a) Drept internațional
(1) România a devenit la 26 martie 1881 Regat, la 30 decembrie 1947 fiind declarată Republică. Regatul aparținea după Primul Război Mondial, unde a participat din 1916 de partea Aliaților, puterilor câștigătoare și a devenit între 1920 și 1938 membru al așa numitei „Mica Antantă”. Prin Tratatul de la Trianon 1920 dintre Ungaria și puterile câștigătoare, România s-a extins cu regiuni ample. Aceasta s-a realizat în special prin art. 27 nr. 3 corobroat cu art. 45 din contract, conform căruia regiuni importante din Ungaria au fost cedate României. Astfel s-a realizat „Marea Românie” .
(2) România s-a transformat prin participarea ei la Primul Război Mondial dintr-un stat național unitar – neținând cont de grupurile etnice mici – într-un stat multinational cu minorități etnice puternice. Poporul României avea un procent de 76%, reprezentând încă o majoritate clară.
v. dtv-Atlasul istoriei mondiale, volumul 2, dtv-Nr. 3002, ed. multiple din 1966, pag. 162.
Acest procent era mai mare ca în celelalte țări multinaționale europene nou formate după Primul Război Mondial, cum este Polonia, Lituania sau Cehoslovacia.
v. dtv-Atlasul istoriei mondiale, pag. 162.
(3) Cu Polonia, puterile Antantei au încheiat deja la 28 iunie 1919 un contract separat al minorităților; această Convenție fiind un exemplu pentru Convenția de protecție a minorităților, de drept internațional, ulterior încheiată.
În general, cu privire la protecția minorităților, de drept internațional, vezi A.v.Arnauld, Völkerrecht, 2012, pag. 303 ff., Rz. 766 ff. și K. Hailbronner/M. Kau, III. 6., S. 256 ff., Rz. 324 ff. din: W. Graf Vitzthum (Hg.), Völkerrecht, 5. A. 2010 precum și B. Kempen/Chr. Hillgruber, Völkerrecht, 2. A. 2012, § 9, S. 42 ff..
Acesta este motivul pentru care în Tratatul de Pace de la Paris din 1920 s-au adăugat clauzele corespunzătoare de protecție a minorităților. Deoarece, prin Tratatul de la Trianon 1920 prin cedarea Transilvaniei de către Ungaria României, au trecut în subordinea României, minorități maghiare și germane importante. Acestea din urmă au trăit, parțial, pe acest teritoriu, de șapte sute de ani. Prin Tratatul de la Paris din 1920, statele Antantei au mai recunoscut Unirea României cu Basarabia.
(4) Tratatul de la Trianon conținea în Partea a III-a, paragraful III, Art. 47 I cu privire la protecția minorităților, următorul pasaj:
"România recunoaște și confirmă Ungariei răspunderea sa de a fi de acord cu preluarea clauzelor într-un Tratat încheiat cu puterile principale aliate și asociate, pe care aceste puteri le consideră necesare pentru protejarea intereselor minorităților rasiale, de limbă sau religioase din România, precum și pentru asigurarea trecerii libere și traficului comercial impus comerțului cu alte state, corespunzător principiilor echității."
În continuare, s-au încheiat alte tratate speciale de protecție a minorităților, în toamna anului 1919 și 1920 cu Cehoslovacia, Grecia, Iugoslavia și România atașat Tratatului de Pace din St.Germain-en-Laye, Neuilly-sur-Seine și Trianon.
V. G. Schulz, Revolutionen und Friedensschlüsse, 1917-1920, 1969, pag. 240.
b) Dreptul statului
(5) Deja cu ocazia zilei comemorative a „Marii Uniri” a României de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, la care au participat și reprezentanți ai tuturor minorităților, statul român și minoritatea reprezentată au predat o declarație corespunzătoare de protecție a minorităților, cu următorul text.

"Hotărârile Adunării Naționale a României, din Alba Iulia ( Karlsburg) de la 18 noiembrie 1918:

I. Adunarea Națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Ungaria, care s-au adunat prin reprezentanții lor legali la 18 noiembrie (1 decembrie) 1918 în Alba Iulia, hotărăște Unirea acestor Români și a tuturor teritoriilor ocupate de ei, cu România. Adunarea Națională a pronunțat în special dreptul neînstrăinabil al națiunilor române din întregul Banat, care se întinde între râurile Mureș, Tisa și Dunăre.

II. Adunarea Națională păstrează pentru toate teritoriile sus menționate, autonomia provizorie până la întâlnirea fondatorilor aleși pe baza dreptului general de alegere.

III. Asociat acesteia, ca principiu de bază la structurarea noului stat român, Adunarea Națională pronunță următoarele:

1. Libertatea deplină națională a tuturor popoarelor conlocuitoare. Fiecare popor va avea asigurat învățământul, administrația și îngrijirea legală în limba sa proprie, de către persoane din mijlocul său și fiecare popor va avea dreptul de reprezentare în corporațiile legale și în guvern, proporțional cu numărul aparținătorilor săi.

2. Drepturi egale și libertate confesională autonomă deplină pentru toate confesiunile din stat.

3. Realizarea deplină a unui regim democrat pur în toate domeniile vieții publice. Dreptul de alegeri general, egal, secret, comunitar pentru ambele sexe în vârstă de 25 ani pentru reprezentarea în consiliu, district sau parlament.

4. Libertatea deplină a presei, uniunilor și adunărilor, libertatea deplină a gândurilor.

5. Reforma agrară radicală. Structurarea unui cadastru cu toate proprietățile de bază și în special cu toate proprietățile de terenuri mari. Pe baza acestui cadastru li se va permite țăranilor, prin dezmembrarea bunurilor mari și dreptul de micșorare a celor mari, în măsura necesităților, să dobândească atâta teren (teren agricol, pășune și pădure) cât pot ei prelucra împreună cu membrii familiilor lor. Principiul de bază a acestei politici agrare era cel al compensării sociale, prin creșterea simultană a producției.

6. Asigurarea acelorași drepturi și avantaje pentru muncitorii din industrie, cu cele ale legislației muncitorilor în majoritatea statelor avansate din Vest.

IV. Adunarea Națională exprimă dorința acestora, ca prin procesul de pace, comunitatea să asigure națiunilor libere dreptul și libertatea pentru toate națiunile, mari și mici, în același mod și ca în viitor să se anuleze războiul ca mijloc de reglementare a relațiilor internaționale.

V. Românii adunați la Adunarea Națiunilor își salută frații din Bucovina, care au fost eliberați de dominația austro-ungară și care s-au unit cu țara mamă România.

VIII. Pentru conducerea ulterioară a problemelor națiunii românilor din Transilvania, Banat și Ungaria, Adunarea Națională hotărăște implicarea unui consiliu național român mare, care va avea dreptul deplin de a reprezenta oricând și peste tot națiunea română, în fața tuturor națiunilor lumii și de a da toate dispozițiile pe care le consideră necesare în interesul națiunii."

Traducere din: P. Rühlmann. Das Schulrecht der deutschen Minderheiten in Europa (1926), pag. 468 f. (din: „Gazeta Oficiala”, Nr. 3 din 31. decembrie 1918); v. Zsombor de Szász, The Minorities in Roumanian Transylvania (1927), pag. 405.

(6) Drept urmare, în constituțiile românești promulgate după 1918 aparținătorilor minorităților li se acordau aceleași drepturi constituționale egale, cu cele ale aparținătorilor poporului statului român. Astfel, constituția liberală din 29 martie 1923 a conținut pentru toate minoritățile care trăiesc în România, statutul drepturilor egale, independent de etnia lor, printre altele prin garantarea libertății de gândire, aceiași formare școlară și presa liberă. În art. 7 se garanta accesul egal la drepturile cetățenești și politice, în art. 8 egalitatea în fața legii cu privire la apartenența religioasă sau etnică și în art. 28 și 29 dreptul adunării pașnice independent de apartenența religioasă sau națională.
(7) Constituția din 1938 a conținut, de asemenea, pentru toate grupurile minoritare standarde egale, ca de exemplu în articolul 4 (obligații egale față de stat) și 5 (drepturi egale față de stat).

Detalii, de ex. la F. Ermacora, Minderheitenrecht der deutschen Bevölkerung in den Ländern Ungarn, Jugoslawien und Rumänien, 1991; același autor, Grundrechte der europäischen Volksgruppen, 1993; același autor, Volksgruppen im Spannungsfeld von Recht und Souveränität in Mittel- und Osteuropa, 1993; același autor Volksgruppenrecht in Europa, 1995. vezi în special D. Müller, Staatsbürger auf Widerruf. Juden und Muslime als Alteritätspartner im rumänischen und serbischen Nationscode. Ethnonationale Staatsbürgerkonzepte 1878-1941, Wiesbaden 2005.

2. Politica de expansiune a Reichului German și a României
(8) Statul național-socialist al Reichului German din 1933 a preluat încetul cu încetul, în politica sa populară, influența asupra germanilor din străinătate și asupra minorităților germane din străinătate, și anume în țările din Balcan. Influența s-a realizat atât prin promovări financiare ale grupurilor de etnici germani și uniunilor acestora, în special și prin „Organizarea în străinătate a NSDAP" (NSDAP-AO) și prin alte organizații, astfel în special prin "Uniunea națională a germanilor din străinătate" (VDA), care din 1938 a fost structurată identic și supusă "Punctului central al etnicilor germani". Astfel trebuiau câștigate și instrumentate minoritățile germane din alte state pentru politica de expansiune și ideologică a grupurilor etnice ale statului NS. Acest lucru s-a realizat în mod accentuat după începerea Primului Război Mondial, începând cu 1 septembrie 1939.
(9) În diferite moduri: atât prin intervenție politică directă, cât și prin diplomație germană și cu ajutorul organizațiilor minorităților germane comandate direct sau indirect de Reich, conducerea național-socialistă a încercat să profite în interesul puterii politice, politicii economice, a populației și ideologice, de grupurile de etnici germani. Punctul culminant l-au atins aceste măsuri sub forma așa numitelor repatrieri mai mult sau mai puțin voluntare ale aparținătorilor minorităților germane, în Reich și prin înrolarea așa numiților etnici germani în Waffen-SS (eșalon de protecție a armelor).
V. în acest sens

"Convenția dintre Guvernul Reichului și Guvernul român cu privire la înrolarea cetățenilor români de apartenență germană în forțele armate SS germane.

Guvernul Reichului și Guvernul român au convenit ca cetățenii români, etnici germani să poată fi înrolați în forțele armate SS germane, în următoarele condiții:

I. Examinarea medicală.

1. Cetățenii români de etnie germană care au împlinit la 1 aprilie 1943 vârsta de 17 ani se pot înrola voluntar în forțele armate germane – SS.

Cei care pe baza convenției de față, sunt înrolați în forțele armate germane – SS, își păstrează cetățenia română cu toate drepturile rezultate din aceasta; aceleași drepturi le păstrează și acei voluntari care la examinarea medicală au fost găsiți inapți ocazional sau care sunt trimiși înapoi în țară din alte motive.

2. Următorilor cetățeni români, de etnie germani nu le este permisă înrolarea:

a) Ofițerilor și subofițerilor activi. Ofițerilor în rezervă și subofițerilor în rezervă doar în acele cazuri în care statul major român le aprobă acest lucru.

b) Ofițeilor, subofițerilor, gradaților și soldaților activi și în rezervă, de la punctele de comandă, unitățile și formațiile de lucru aflate în Taman, Kuban, în Crimea și pe coasta mării până la Dnjestr.

Excluși sunt în continuare cei care aparțin unităților de marș aflate în țară, aparținând unităților mari din Taman și Kuban.

c) Caporalilor și sergenților activi ai trupelor din interiorul țării, care aparțin contingentelor 1942 și 1943, cu excepția elevilor școlilor de ofițeri în rezervă și de subofițeri în rezervă.

d) Specialiștilor de toate gradele ale contingentelor active 1942, 1943 și 1944, și anume: mecanici telefonie, radiotelegrafi, telemetrilor, celor care lucrează cu altimetre, meteorologilor, aruncătorilor de flăcări, artileriștilor de la tunuri, obuzierilor, infanterișilor, aruncătorilor de grenade, canoniștilor anti-tanc, maiștrilor de arme, artificierilor și aparținătorilor armelor de pe tanc, precum și tuturor care aparține marinei sau forțelor aeriene.

e) Specialiștilor de orice grade și clase de vârstă care sunt necesari armatei și economiei, și anume: opticieni, chimiști, mecanici auto, electrotehnicieni, radiotehnicieni, vulcanizatori și strungari.

f) Medicilor veterinari și inginerilor. Câte 60 medici din toate domeniile, care au fost aprobați de marele stat major român, au putut fi înrolați în forțele armate germane SS. Implicarea lor se poate face odată sau în grupuri. Plecarea lor și revenirea în țară nu este legată de un moment fix de timp. Doar acești 60 medici pot fi implicați în forțele armate germane - SS.

g) Mobilizatilor pentru lucru, care aparțin societăților care se ocupă de dotarea armatei și economia națională și care sunt incluși în planul de mobilizare industrială.

Persoanele scutite de concentrare mobilizate din industria metalurgică.

Grupul etnic german din România poate propune marelui stat major român anularea mobilizaților pentru lucru, a căror utilizare nu pare neapărat necesară în societățile și industriile menționate mai sus și acesta poate propune eventual alte persoane în schimb.

3. Cetățenii români de etnie germană care doresc să fie înrolați în forțele armate germane – SS, se vor înregistra până la 30 mai 1943 la Comisia de examinare medicală a etnicilor germani din România, unde vor preda în acest sens o declarație scrisă, care va fi validată de reprezentantul comandamentului locțiitor districtual. În declarație trebuie menționat explicit faptul că înregistrarea în forțele armate – SS se face „voluntar”. Statul român garantează că împotriva celor care nu doresc să se înroleze nu va aplica nimeni sancțiuni de nici un fel. Listele astfel elaborate de comisiile de examinare medicală cu voluntarii sunt prezentate Comandamentului locțiitor districtual, la sediul acestuia și sunt verificate din punctul de vedere al clauzelor de excepție indicate în prezenta convenție. Acei cetățeni români de etnie germană, care s-au înrolat actualmente în armata română, își depun declarația la unitățile în cauză. Comandamentul locțiitor districtual va comunica datele personale ale acelor bărbați care nu le aparțin, comandamentului locțiitor suplimentare, în scopul efectuării înregistrărilor corespunzătoare.

II. Transportul din țară.

III. Relațiile cu România.

1. Toți bărbații înrolați în baza prezentei convenții, în forțele armate germane – SS nu sunt îndreptățiți să poarte în România uniforma germană (în cazul concediilor, deplasărilor de serviciu, etc.), cu excepția momentului lor de sosire și de plecare.

Aceste restricții sunt aplicabile și în regiunile administrate de statul român.

Cei care încalcă această regulă, cad sub incidența clauzelor penale ale legii românești.

2. Nici un cetățean român, de etnie germană nu poate fi implicat în România sau în regiunile administrate de România, în formațiunile politice, administrative, economice sau militare, germane.

3. Statul român nu acordă familiilor voluntarilor, pe durata prestării serviciilor lor în forțele armate germane – SS nici un sprijin sau despăgubire.

Celor care devin șomeri, precum și urmașilor decedaților, statul român nu le plătește nici un fel de pensie sau despăgubire, toate aceste obligații căzând în sarcina Reichului german.

4. Toți cetățenii români de etnie germană care se află în serviciul Reichului german se supun legilor românești pe perioada în care se află pe teritoriul românesc sau pe teritoriul administrat de statul român. Acele persoane care săvârșesc o infracțiune pe teritoriul românesc sau pe teritoriul administrat de România, sunt condamnați prin procedura accelerată și în cazul condamnării, în cazul amânării pedepsei, ei sunt predați oficiilor militare germane. Ei se pot întoarce în țară doar după terminarea războiului și vor trebui să ispășească pedeapsa.

Toți cetățenii români de etnie germană condamnați conform legii, care se află în închisorile militare sau civile sau în unitățile militare, sunt transferați forței armate germane – SS și ispășirea pedepsei se amână până la finele războiului. Cei care au proceduri pe rol în fața instanțelor militare, sunt condamnați prin procedura accelerată; lor li se aplică aceleași proceduri.

5. Nici un cetățean român de etnie germană care se află în serviciul Reichului German, nu poate să stea în România, în concediu, timp de peste 30 zile.

IV. Clauze speciale.

1. Toți cetățenii români de etnie germană care se află în prezent, cu acordul statului român, în serviciul Reichului German, în afara România, cad sub incidența clauzelor prezentei convenții.

2. Toți cetățenii germani de etnie germană care au părăsit ilegal România, cad, de asemenea, sub incidența clauzelor acestei convenții, dacă sunt implicați în unitățile militare germane SS sau în economia războiului și în organizații de economie a războiului.

București, la 12 mai 1943."
Odată cu declararea războiului înaintată de România Reichului german și cel târziu odată cu ocuparea Reichului de către Aliați în 1945 și capitularea forțelor armate germane, la 8 mai 1945, aceste măsuri au încetat.
3. Reacția României la această politică
(10) După ce România a fost guvernată între 1938 și 1940 de Regele Carol II sub forma unei așa numite „dictaturi regale”, regimul autocrat are i-a urmat a căutat sub forma unei dictaturi militare, sub mareșalul Ion Antonescu, între 1940 și 1944, apropierea de Reichul German și a aderat în 1940 la „Pactul Axei”. Aceasta, în ciuda faptului că România a trebuit să cedeze Transilvania câștigată în 1919 în mare parte Ungariei, prin „Al doilea arbitraj de la Viena” impus de Reich la 30 august 1940.
V. în acest sens, detaliat J. Förster, din: Das Deutsche Reich und der Zweite Weltkrieg, editat de Militärgeschichtlichen Forschungsamt Freiburg i.Br., vol. 4 Der Angriff gegen die Sowjetunion, 1983, pag. 327-347.
(11) La sfârșitul lunii iunie 1940 România a pierdut printr-un ultimatum al Uniunii Sovietice, Bucovina de Nord și Basarabia câștigată de la Rusia în 1919, pe care a cedat-o URSS.

(12) Pentru repatrierea Germanilor în Nordul Bucovinei, Uniunea Sovietică și Reichul German au încheiat la 5 septembrie 1940 un tratat, fără ca România să fie implicată ca partener contractual. Acesta avea următorul conținut:

"Tratat între Guvernul Reichului German și Guvernul Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice privind repatrierea populației de origine germană din teritoriile Basarabiei și Bucovinei de Nord în Reichul German.

Guvernul Reichului German și Guvernul Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice,

conduși de dorința de reglementare a problemelor asociate populației de origine germană din regiunile Basarabiei și Bucovinei de Nord, au numit ca mandatat în scopurile lor,

Guvernul Reichului German:

Consulul general clasa I. al Oficiului de Externe Dr. Wilhelm Nöldecke,

Guvernul Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice:

secretarul general de stat reprezentant al Oficiului de Externe Afanassij Wasjukow,

care au convenit, după prezentarea procurilor lor aflate în formă bună și corespunzătoare, următoarele clauze:

Paragraful I.

Generalități.

Articolul 1.

Părțile contractante se obligă, după semnarea prezentului tratat, corespunzător paragrafului III din prezentul tratat, la repatrierea persoanelor de origine germană, care locuiesc pe teritoriul Basarabiei și Bucovinei de Nord, în Reichul German.

Repatrierile sunt impuse doar acelor persoane menționate în paragraful I, care și-au exprimat dorința de repatriere.

Dorința de repatriere se poate înregistra verbal sau scris. Repatrierea este voluntară; din aceste motive, nu se poate exercita o obligare mijlocită sau nemijlocită.

Articolul 2.

Părțile contractante convin prin urmare să înceapă repatrierea la data semnării prezentului tratat și să o încheie la 15 noiembrie 1940 ¹.

Articolul 3.

Persoanele menționate în articolul 1 a prezentului tratat, au dreptul ca la repatriere să-și ia bunurile, prin respectarea următoarelor reguli:

......

Articolul 4.

Persoanele care călătoresc pe baza prezentului tratat, precum și bunurile acestora, sunt scutite de toate taxele și vămuirile asociate călătoriei.

Transport Articolul 5.

..........

.

Paragraf II.

Comisia de repatriere. Articolul 6.

Supravegherea și ajutorul la realizarea tratatului de față, prin păstrarea intereselor persoanelor menționate în articolul 1 și prin acordarea ajutorului sunt transferate delegației guvernamentale corespunzătoare din cadrul comisiei de repatriere mixtă germano-sovietică, precum și mandatarului german principal și reprezentantului sovietic principal.

Comisia mixtă germano-sovietică este formată din două delegații numite de ambele guverne.

Delegațiile ambelor părți pot să includă experți și personal auxiliar.

Articolul 7.

Partea germană numește pentru regiunea Basarabiei și Bucovinei de Nord un mandatar principal; partea sovietică numește pentru aceiași regiune un reprezentant principal.

Realizarea practică a repatrierii se face de către mandatarul principal al părții germane și reprezentantul principal al părții sovietice.

Mandatarul principal german numește proprii mandatari regionali și locali, în numărul stabilit prin acest tratat (paragraful III, articolul 11); reprezentantul principal sovietic numește un număr corespunzător de reprezentanți regionali și locali.

Membrii delegației guvernamentale, mandatarul principal și reprezentantul principal, precum și reprezentanții acestora, au dreptul de a lua legătura cu guvernul lor, cu mandatarii regionali precum și cu toți ceilalți mandatarii sau reprezentanții celeilalte părți, cu autoritățile vamale și locale.

Articolul 8.

Ca domeniu de activitate a delegației guvernamentale în cadrul Comisiei mixte și a mandatarului principal și reprezentantului principal, sunt incluse:

a) Determinarea numărului, domiciliului și etniei persoanelor prevăzute pentru repatriere menționată în tratatul de față, la articolul 1, supravegherea înregistrării lor; determinarea etniei germane a coloniștilor se face de către mandatarii germani, prin implicarea reprezentanților sovietici.

b) supravegherea și controlul realizării corecte a acestui tratat;

c) implicarea în cadrul organizației corecte și mersul conform planului al repatrierii și supravegherea acestora, prelucrarea ulterioară a măsurilor tehnice corespunzătoare.

Articolul 9.

Părțile contractante se obligă să pună la dispoziția Comisiei mixte, precum și a mandatarilor și reprezentanților acesteia, întregul material și toate mijloacele necesare care ar putea ușura sarcina lor.

Articolul 10.

Membrilor delegației guvernamentale și mandatarilor principali din partea germană li se acordă dreptul corespondenței permanente și neîmpiedicate cu guvernul lor prin telegraf, poștă și curieri diplomatici.

Cărțile de identitate ale membrilor delegației guvernamentale germane, experților, mandataților principali și reprezentanților lor, mandataților regionali și reprezentanților lor sunt emise de Oficiul de Externe al Reichului German și sunt confirmate de Ambasada URSS din Berlin.

Cărțile de identitate ale membrilor delegației guvernamentale URSS, experților, reprezentantului principal și reprezentanților săi, reprezentantului regional și reprezentanților acestuia, sunt emise de Comisariatul popular de externe al URSS.

Membri delegației guvernamentale, mandatarului principal și reprezentanților săi, mandatarilor regionali și ale reprezentanților lor se bucură de dreptul de extrateritorialitate și imunitate în cadrul realizării funcțiilor lor, atât personal cât și cu privire la spațiile lor de lucru și private și de arhivare.

Mandatarii locali se bucură de drepturile angajaților oficiilor diplomatice⁵.

(Modelul cărților de identitate corespunzătoare, vezi anexa nr. 5, 6 și 7)

Paragraf III.

Organizarea repatrierii. Articolul 11.

............

Articolul 12.

Determinarea și înregistrarea persoanelor prevăzute în articolul 1 din tratatul de față privind repatrierea, se face în următorul mod:

.............

Articolul 13.

Persoanele care sunt repartiate pe baza tratatului de față, au dreptul să-și ia la plecarea comună, familiile lor, repatrierea putându-se realiza pe baza dorinței exprimate de membri de familie, cu întreaga familie: femeia sau bărbatul, copiii, mama, tatăl, nepoții, copiii adoptivi și aflați în îngrijire, precum și alți locuitori ai casei, dacă au aceiași gospodărie împreună cu cei care se repatriază.

Copiii peste patrusprezece ani au dreptul să-și exprime personal dorința de a rămâne în locul respectiv sau de a se repatria.

Articolul 14.

La repatriere sunt luate în considerare, după posibilități, în primul rând șomerii, bolnavii, invalizii, bătrânii, femeile singure și gravide, copiii, persoanele care se află în îngrijrea permanentă a statului, precum și persoanele ale căror membri de familie nu se află în teritoriul de repatriere.

Articolul 15.

Părțile contractante convin ca, controlul bunurilor exportate să fie efectuat la oficiile de trecere a frontierei doar prin sondaj și doar în cazuri individuale, integral.

Oficiile de trecere a frontierei și punctele de control Articolul 16.

..............

Pornirea Articolul 17.

..............

Bolnavii Articolul 18.

............

Articolul 19.

Pentru fiecare transport (tren sau drum cu carul cu boi) mandatarul german și reprezentantul sovietic elaborează numărul necesar de liste de transport – primul în limba germană, cel de-al doilea în limba rusă —.

Listele de transport conțin numele, prenumele și numele tatălui, domiciliul, anul nașterii și numărul de repatriere. Listele de transport sunt semnate de mandatarul local și de reprezentantul local. Aceste liste sunt valabile ca bază de plecare la trecerea frontierei pe unde are loc transportul și la oficiile de control și de trecere a frontierei.

Părțile contractante se obligă să informeze autoritățile vamale din timp (de regulă cu două sau trei zile înainte) cu privire la sosirea transporturilor cu persoanele repatriere.

Paragraful IV.

Clauze finale. Articolul 20.

Prezentul tratat se elaborează în limba germană și limba rusă în două exemplare, ambele variante fiind valabile din punct de vedere legal.

Articolul 21.

Prezentul tratat intră în vigoare la data semnării lui.

Drept confirmare, mandatarii au semnat personal prezentele tratate, pentru ambele părți.

Moscova, la 5 septembrie 1940.

Dr. Wilhelm Nöldeke Wasjukow"

După un exemplar special tipărit bilingv de pe contractul de bază, elaborat pentru folosirea lui de către Comisia de repatriere.

(13) La cel de-al doilea arbitraj din Viena s-a publicat următorul proces verbal între Reichul German și România:

"Proces verbal germano-român din 30 august 1940:

Dorind să se structureze poziția etnicilor germani în România corespunzător relațiilor amicale dintre Reichul German și România, Guvernul Reichului și Guvernul Regal Român au convenit următoarele:

Guvernul Regal Român preia obligația de a păstra egalitatea dintre aparținătorii etniei germane în România și aparținătorii poporului român în orice fel și de a asigura poziția grupului etnic german în conformitate cu Hotărârile de la Karlsburg, privind păstrarea culturii germane.

Viena, la 30 august 1940.

Pentru Guvernul Reichului:

Ribbentrop Ministrul de Externe al Reichului

Pentru Guvernul Regal Român:

Ministrul de externe român al Regatului Manoilescu "

Conform unei publicații a Oficiului de informare german (DNB), publicate în „Gazeta lunară a Politicii Externe”, editat de Institutul German de Cercetare a Politicii Externe, Berlin, An 7, gazeta 9, septembrie 1940, pag. 706.

4. Înființarea "Grupului etnic german din România"
(14) Ca urmare a executării prezentului proces verbal s-a elaborat o lege română.
Sub conducerea mareșalului Antonescu întreaga minoritate germană a fost inclusă prin Decretul – Lege din 20 noiembrie 1940 nr. 3.884 în instituția unică denumită „Grupul etnic german din România " (corespunzător vocabularului uzual la vremea respectivă "cu egalitate de drepturi").
Detaliat cu privire la politica germano-română A. Hillgruber, Hitler, König Carol und Marschall Antonescu, 2. A., 1954. Cu privire la organizația existentă în paralel a grupului etnic german din Ungaria v. N. Spangenberger, Der Volksbund der Deutschen in Ungarn 1938-1944, 2005.
În acesta se spunea:

"Raportul Ministrului Justiției către conducătorul Statului Român și Președintele Consiliului de Miniștri:

Domnule General!

Conform clauzelor Decretului – Lege Nr. 3052 din 5 septembrie și Nr. 3072 din 7 septembrie 1940, am onoarea să vă prezint Decretul – Lege anexat referitor la poziția legală a grupului de etnici germani din România, spre aprobare și semnare.

Decretul – Lege are obiectivul de a ordona conviețuirea dintre cetățenii români de etnie germană și poporul român în cadrul statului legionar național, prin aceia că se recunoaște grupului acelor cetățeni români de etnie germană, ca element de formare al propriului stat român, caracterul unei personalități juridice.

Astfel se creează un organ care poate asigura viața populară a grupului etnic german în conformitate cu interesele generale ale statului și clauzele procesului verbal de la Viena din 30 august 1940, prin care statul român a preluat obligația de a garanta grupului etnic german din România, în orice privință, drepturi egale, cu cele ale populației de proveniență română.

Mihai A. Antonescu Ministrul Justiției"

Tradus din „Monitorul Oficial”, partea I, Nr. 275/1940 din 21 noiembrie 1940, pag. 6530.

(15) Decretul în cauză avea următorul conținut:

"MINISTRUL JUSTIȚIEI

GENERAL ION ANTONESCU,

Conducătorul Statului Român

și 
Președintele Consiliului de Miniștri

Asupra raportului ministrului, Secretar de Stat la Departamentul Justiției, nr. 162.266 din 1940;

În baza prevederilor decretului – lege nr. 3.052 din 5 septembrie și nr. 3.072 din 7 septembrie 1940,

s-a decretat și decretez:

DECRETUL - LEGE

privind constituirea Grupului Etnic German

din România

Art. 1. – Grupul Etnic German din România este declarat ca entitate juridică română de drept public, denumită “Grupul Etnic German din România”.

Art. 2. – Toți cetățenii români care prin confesiunea lor aparțin poporului german, au fost recunoscuți ca fiind de origine etnică germană de către conducătorul Grupului Etnic și sunt înregistrați ca atare în registrul național al Grupului Etnic German din România, aparțin „Grupului Etnic German din România”.

Art. 3. – Purtătorul de cuvânt național al Grupului Etnic German din România este Partidul Muncitorilor Germani Național Socialiști (N.S.D.A.P.) al Grupului Etnic German din România (Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei (N.S.D.A.P.)”. Acesta funcționează în cadrul Statului Legionar Național Român.

Art. 4. – Cu aprobarea Conducătorului Statului Legionar Național, Grupul Etnic German din România poate lua măsurile necesare pentru membri săi pentru a păstra și consolida viața lor națională.

Art. 5. – Suplimentar față de steagul Statului Român, Grupul Etnic German din România poate ridica și steagul poporului german.

Art. 6. – Orice prevederi contrare acestui decret – lege sunt și vor fi abrograte.

Emis la București, la 20 noiembrie 1940.

Conducătorul Statului Român

și

Președintele Consiliului de Miniștri

General Ion Antonescu

Ministrul Justiției,

Mihai A. Antonescu Nr. 3.884."
Varianta originală în limba română se află în anexa acestui aviz. Traducerea în limba germană ar fi:

"Dekret-Gesetz Nr. 830/1940 über die Konstituierung der Deutschen Volksgruppe in Rumänien.

Art. 1. Die deutsche Volksgruppe in Rumänien wird zur rumänischen juristischen Person des öffentlichen Rechts erklärt und trägt die Bezeichnung „Deutsche Volksgruppe in Rumänien”.

Art. 2. Der „Deutschen Volksgruppe in Rumänien” gehören alle rumänischen Staatsbürger an, deren deutsche Volkszugehörigkeit auf Grund ihres Bekenntnisses zum Deutschen Volk von Seiten der Volksgruppenführung anerkannt wurde und die auf Grund dessen in den nationalen Kataster der Deutschen Volksgruppe in Rumänien eingetragen sind.

Art. 3. Nationaler Willensträger der Deutschen Volksgruppe in Rumänien ist die „Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei (NSDAP) der Deutschen Volksgruppe in Rumänien”. Sie arbeitet im Rahmen des Nationallegionären Rumänischen Staates.

Art. 4. Mit Billigung des Führers des Nationallegionären Staates erläßt die Deutsche Volksgruppe in Rumänien zur Erhaltung und Festigung ihres nationalen Lebens Bestimmungen mit verpflichtendem Charakter für ihre Angehörigen.

Art. 5. Die deutsche Volksgruppe in Rumänien kann neben der Fahne des rumänischen Staates auch die Flagge des deutschen Volkes hissen.

Art. 6. Alle dem vorliegenden Dekret-Gesetz zuwiderlaufenden Bestimmungen sind und bleiben außer Kraft.

Bukarest, den 20. November 1940.

General Ion Antonescu

Führer des Rumänischen Staates und Vorsitzender des Ministerrates"
(16) Noua uniune a fost structurată conf. art. 1 în formă publico-legală și a format o corporație (denumită așa conform dreptului german). Orientarea ideologică a organizației s-a realizat conform art. 3 sub denumirea „Partidul Muncitorilor Germani Național-Socialiști ai Grupului Etnic German din România ".
(17) Ca o completare a acestui decret, Grupului Etnic German din România i s-a atribuit ca bază materială patrimoniul de bază și financiar al bisericii evanghelice și catolice din România și acesta s-a transferat în proprietatea noii corporații.
5. Participarea României la campania militară din est a forțelor armate germane
(18) Ca aliat al Reichului German, România a participat la 22 iunie 1940, împreună cu alte state est-europene (Ungaria, Slovacia), la atacul forțelor armate germane împotriva Uniunii Sovietice. Pentru România, participarea la război era mai degrabă o legătură cu un anumit scop, care servea în primul rând la recucerirea Basarabiei și Bucovinei de Nord și la arondarea ulterioară a acestora teritoriului Ucrainei de Sud. Chiar și relațiile economice germano-române, în special cooperarea în cazul transportului de ulei, s-au dezvoltat doar cu o oarecare ezitare și nu în volumul dorit de Germania.

v. în acest sens R.D. Müller în: Das Deutsche Reich und der Zweite Weltkrieg, vol. 5/2, editat de B.R. Kroener, R.D. Müller, H. Umbreit, 1999, pag. 530-534 +Tab..

(19) După înfrângerea Stalingradului din februarie 1943 și a îndoielilor crescute cu privire la victoria germană, interesul României în continuarea războiului a început să se stingă sensibil Acesta s-a intensificat când forțele armate și armata română, ca urmare a ofensivei sovietice din primăvara anului 1943 au fost nevoite să se retragă și a trebuit să renunțe din nou la tot mai multe teritorii cucerite.
6. Schimbarea regimului în România și consecințele
(20) Când frontul de est se apropia în vara anului 1944, după traversarea râului Prut pe la granița română, de Moldova și Basarabia, cercurile opoziției din jurul Regelui Mihai I au început să se gândească la un armistițiu cu Uniunea Sovietică și cu forțele aliate.
Reprezentarea generală de K.-H. Frieser, K. Schönherr din: Das Deutsche Reich und der Zweite Weltkrieg, vol. 8 Die Ostfront 1943/44, editat de K.H. Frieser, 2011, pag. 339 ff., 451 ff., 731 ff..
(21) Catastrofa a început în perioada 20 – 23 august 1944, odată cu spargerea de către sovietici a frontului germano-român, care s-a stabilizat în primă fază în lungul râurilor Djnestr și Moldova, iar în 20 și 21 august 1944 la Jasy și Tiraspol. Deja câteva zile mai târziu, trupele sovietice se apropiau de Ploiești și București.
(22) La conferința din Teheran a celor trei șefi ai statelor aliate, „Coaliția Anti-Hitler” s-a convenit într-o declarație la Moscova de a pune capăt luptei împotriva regimului național-socialist până la capitularea necondiționată a acestuia. La 30 octombrie 1943 s-a urmărit un arministițiu comun al forțelor aliate cu aliații lui Hitler, printre altele cu Regatul Român.
(23) Din vara anului 1943 au intervenit drept urmare încercările grupurilor românești de opoziție, de a obține un armistițiu cu coaliția Anti-Hitler. Din primăvara anului 1944 s-au reluat contactele concrete cu aliații din Vest, printre care și cu Uniunea Sovietică.
v. Schönherr op.cit., pag. 773 ff..
(24) Ca urmare a inițiativelor de obținere a unui armistițiu, a grupurilor de opoziție din apropierea lui Iuliu Maniu și al lui Ion I.C. Brătianu, a blocului național democrat și comitetului de militari, ocupat de persoane de încredere ale regelui, s-au comunicat în aprilie 1944 condițiile Uniunii Sovietice privind armistițiul. Opoziția era dispusă să accepte toate condițiile de armistițiu și de a răsturna Guvernul Antonescu.
(25) Înțelegerea de răsturnare a fost încheiată la 21 august 1944. Antonescu a intenționat deja în data de 23 august 1944 într-o discuție purtată cu regele, să propună personal un armistițiu oponentului sovietic. Lovitura de stat din 23 august 1944, după această întrevedere, i-a dat planul peste cap. Aceasta a fost planificată doar pentru data de 26 august, dar a fost devansată cu trei zile, datorită evenimentelor grăbite de pe front. Din 24 august 1944 s-a format un guvern format din toate partidele grupurilor de opoziție, care au susținut în toate privințele lovitura de stat.
v. Schönherr op.cit., pag. 773 ff..
(26) Noul guvern condus de Constantin Sănătescu a demis guvernul Antonescu și a hotărât ca începând cu 23 august 1944 să se întrerupă dușmănia cu Uniunea Sovietică și să se încheie un armistițiu. Totodată, Regele a repus parțial în vigoare constituția din 1923. Relațiile diplomatice cu Reichul German s-au întrerupt și trupele germane care se aflau în țară au primit oferta de a părăsi liber țara. La 23 august 1944 a avut loc chiar și un discurs corespunzător la radio al Regelui. La 24 august 1944, armata română și-a întrerupt lupta. Armata sovietică a ocupat Bucureștuil la 28 august 1944.
(27) După ce trupele germane din România au refuzat retragerea liberă și din 24 august 1944 timp de o săptămână au încercat în zadar să răstoarne cu forță situația în București și să cucerească cel puțin regiunea de petrol din jurul Ploieștiului, Guvernul Sănătescu a declarat război Reichului German, la 25 august 1944.
Cu privire la o vedere de ansamblu Schönherr op.cit.. pag. 773 ff., în special pag. 777 ff..
7. Contractul de armistițiu din 1944 și consecințele
(28) La 12 septembrie 1944 s-a încheiat între Regatul Român și forțele aliate o Convenție de Armistițiu.
Avea conținutul redat în pasajele de interes de mai jos: