Prefăcutul
Am putea înfăţişa cusurul acesta ca fiind o lipsă de sinceritate atât în ceea ce spunem, cât şi în ceea ce facem. Prefăcut este omul care de faţă cu duşmanii lui se fereşte să le arate ura ce le-o poartă. În taină se năpusteşte asupra lor, iar când sunt de faţă îi ridică în slăvi. Când duşmanii lui au pierdut un proces, prefăcutul este gata să le arate părerea lui de rău. Nu se arată că ar pătimi din pricina celor ce-l bârfesc, iar vorbele lor de ocară pare că nu le pune la inimă. Vorbeşte cu blândeţe cu cei nedreptăţiţi şi care vin la el să-şi arate nemulţumirea. Celor ce vin cu alte treburi le recomandă să nu-l ocolească. Nu destăinuie altora nimic din ceea ce pune la cale, ci spune că mai are de gândit. Când este rugat să sprijine un prieten aflat la nevoie, ca să-l împrumute, spune că are ce vinde pentru a-l ajuta, şi chiar dacă nu are ce vinde, susţine că are. Când a aflat o veste, se face că n-a aflat; tăgăduieşte c-ar avea cunoştinţă de unele lucruri; zice că nu-şi aminteşte să fi ajuns la o înţelegere. Uneori răspunde că problema îl preocupă, alteori că habar n-are de ea, sau că i se pare ciudat cazul, iar alteori, în sfârşit, că şi el a ajuns să fie acum de aceeaşi părere.
Într-un cuvânt, putem spune că e dibaci în a născoci răspunsuri de felul acesta: „La drept vorbind, nu mi-a prezentat lucrurile astfel”; „Nu mă lasă inima să-ţi dau ţie crezare, dar nici să-l condamn pe el”. „Fii cu băgare de seamă. Nu fi prea credul”. Iată ce fel de vorbe şi de vicleşuguri ştie să descopere omul prefăcut şi cum se dezice el.
Dostları ilə paylaş: |
