Raportul auditului conformității executării bugetelor unităților administrativ-teritorialedin raionul Dubăsari pe anii 2015-2016 Martie 2018


Achizițiile publice efectuatede către APL Dubăsariau fostafectate de unele neconformități



Yüklə 1,3 Mb.
səhifə5/15
tarix26.07.2018
ölçüsü1,3 Mb.
#59178
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   15

3.2.2.Achizițiile publice efectuatede către APL Dubăsariau fostafectate de unele neconformități.


Art.14 din Legea nr.96-XVI din 13.04.2007117, Legea nr.131 din 03.07.2015118, precum și actele normative subordonate legii în domeniul AP119prevăd că AC au obligația să asigure legalitatea și eficiența AP. Însă, lipsa unui control intern bine definit din partea unor persoane cu funcții de răspundere din cadrul APL Dubăsari și al entităților subordonate, în partea ce ține de monitorizarea procesului de AP, a cauzat încălcarea prevederilor actelor normative în vigoare, fapt ce a compromis buna gestiune a mijloacelor publice. Astfel, urmare a verificării în cadrul a 9 AC a contractelor în valoare totală de 53,4 mil.lei (din suma totală de 56,9mil.lei), sau a 94% din acestea, pentru perioada anilor 2015-2016, auditul relevă mai multe neconformități,și anume:

  • Unele AP privind investițiile și reparațiile capitale sunt desfășurate de către GL format la nivel de CR în lipsa reglementărilor care ar indica expres modul de efectuare a achizițiilor pentru instituțiile din subordine, precum și a responsabilității GL de achiziții și a instituțiilor în procesul de planificare, efectuare și monitorizarea achizițiilor.

Potrivit prevederilor legale120, calitatea de AC o au persoanele juridice de drept public, care sunt obligate: să creeze GL responsabile de realizarea AP în cadrul acestor autorități; să elaboreze planuri anuale și trimestriale de efectuare a AP; să întocmească invitații și să elaboreze documente de licitație și alte documente în cadrul AP; să inițieze și să desfășoare proceduri de AP; să examineze, să evalueze șisă compare ofertele OE; să încheie contracte de AP cu OE; să întocmească dări de seamă privind rezultatul procedurilor de AP șisă le prezinteAAP; să execute șisă gestioneze contractele de AP în termenele și în condițiile stabilite etc.

DeșiPR Dubăsari, prin dispoziția sa, a dispusca procedurile de achiziționare a lucrărilor de construcții, reparații capitale, inclusiv procesul de monitorizare a executării lucrărilor menționate la instituțiile publice, fondator al cărora este CR Dubăsari,să se realizeze prin intermediul grupului raional de lucru pentru AP și cu participarea conducătorilor ce administrează instituțiile menționate(indiferent de proveniența surselor financiare donatoare), acesta nu a stabilit responsabilitățile GL nominalizat șiale administrației instituțiilor privind modul de urmărire ulterioară a executării contractelor aferente achizițiilor efectuate. Astfel, în anii 2015-2016 grupul format în cadrul CR adesfășurat 25 proceduri de achiziții în sumă totală de 26,8 mil.lei121. Cu abateri de la prevederile art.6 din Legea nr. 96-XVI din 13.04.2007122, la organizarea și desfășurarea AP în cadrul CR nu s-a asigurat respectarea principiului transparenței, inclusiv monitorizarea executării contractelor. Ca urmare, au fost constatate deficiențe în procesul de monitorizare aexecutării contractelor, care se efectuau de instituțiile din subordinea CR, ceea ce a condus la diminuarea responsabilității persoanelor implicate în procesul de achiziții pentru conformitatea și eficiența acestora.



  • Nedelimitarea responsabilităților membrilor GL pentru achiziții, lipsa de monitorizare în procesul realizării/executării contractelor de achizițiinu au asigurat regularitatea derulării AP și executarea calitativă a contractelor.

Astfel, APL din 6 UAT verificate123, Direcțiile și instituțiile din cadrul CR124 au format, în baza unor dispoziții, GL privind AP, dar nu au specificat expres funcțiile și atribuțiile fiecărui membru al GL, conform prescripțiilor art.9 din Regulamentul aprobat prin HG nr.1380 din 10.12.2007125și art.18 din HG nr.667 din 27.05.2016126.Acest lucru denotă lipsa de implicarela diferite etape de planificare și desfășurare a proceselor de achiziții, fapt ce nu este în măsură să asigure regularitatea derulării AP și executarea calitativă a contractelor de achiziție.

  • Desfășurarea achizițiilor în lipsa ordinului privind formarea GL și în lipsa declarațiilor de confidențialitate și imparțialitate a membrilor GLcontravine prevederilor cadrului legal în vigoare.

Pe parcursul anului 2015 șiîn primul semestru al anului 2016, LT din s. Coșnița a efectuat achiziții în lipsa ordinului privind formarea GL, fapt prin care s-au încălcat prevederile art.13 alin.(1) lit.(a) din Legea nr.96-XVI din 13.04.2007. Nerespectând prevederile legale127, membrii GL din cadrul LT Coșnița pentru anii 2015-2016 nu au semnat, pe propria răspundere, declarația de confidențialitate și imparțialitate pentru toate cele 16 contracte de AP.

  • Efectuarea AP în valoare de 54mil.lei în lipsa planurilor anuale și nepublicarea în Buletinul achizițiilor publice și pe pagina web a AAP a anunțurilor de atribuire a contractelor de AP contravine cadrului legal în vigoare.

Astfel, pentru anii 2015-2016, contrar cadrului legal128, care prevede expres planificarea procedurilor de AP și publicarea anunțurilor de intenție în BAP, pe pagina oficială a AAP și pe pagina web a AC, GL din cadrul entităților verificate nu au asigurat în mod corespunzător elaborarea planurilor de efectuare a AP pentru contractarea mărfurilor, lucrărilor și serviciilor în valoare totală de 54mil.lei. Acest fapt reprezintă o neconformare/eschivare a AC pe segmentul asigurării transparenței în procesul planificăriiși utilizării resurselor financiare. În acest sens, auditul exemplifică: GL din cadrul CR(și AC nemijlocite), în cadrul achiziționării lucrărilor de investiții și reparații capitale, nu au asigurat în modul corespunzător129 publicarea anunțului de intenție pentru 10 AP în valoare totală de 21,2mil.lei, inclusiv pentru 6 AP în valoare totală de12,0 mil.lei(sau 84% din valoarea AP anuale)pentru a. 2015 și pentru 4 achiziții în valoare de 9,2 mil.lei (sau 74% din valoarea AP anuale)pentru a. 2016. Cele descrise au avut ca efect aprecierea incorectă a necesităților, divizarea contractelor de AP, imposibilitatea oferirii unei imagini reale per ansamblu asupra volumului necesităților și a gradului de prioritate al acestora, reducerea transparenței AP etc.

  • Din cauzadisfuncționalității procesului de achiziție la etapa de planificare a contractelor, unele instituții au practicat divizarea AP în cadrul lucrărilor de reparații capitale și procurărilor de bunuri și servicii, în valoare totală de 2,6 mil.lei130.

Potrivit prevederilor art.69 din Legea nr.96-XVI din 13.04.2007, se interzice divizarea achizițiilor prin încheierea contractelor separate. Auditul a constatat că în anii 2015-2016 APL131 au divizat 16 achiziții de bunuri și servicii, în 45 de contracte în valoare totală de 2,6 mil.lei, aplicând procedura de achiziție de valoare mică în loc de COP.

  • Conform art. 66 alin. (2) din Legea nr.181 din 25.07.2014132 și art. 78 alin. (1) din Legea nr.436-XVI din 28.12.2006, asumarea angajamentelor de către autoritățile/instituțiile bugetare se permite doar în scopurile și în limitele alocațiilor bugetare. În lipsa resurselor financiare disponibile, LT din s. Holercani și, respectiv, CR, în baza a două contracte în valoare totală de 4,3 mil.lei, a procurat lucrări de termoizolare a fațadei, schimbarea tâmplăriei șireparația acoperișului clădirii LT Holercani, fapt ce a generat la finele anului bugetar 2016 datorii creditoare în sumă de 750,0 mii lei, care pe parcursul anului 2017 s-au majorat până la 2278,8mii lei (luna noiembrie 2017).

  • Deși, potrivit pct.25 din Regulamentul aprobat prin HG nr.148 din 14.02.2008, AC este obligată să întocmească și să prezinte semestrial, până la data de 15 a lunii următoare semestrului de gestiune, la AAP o dare de seamă privind contractele de AP de valoare mică, în perioada anilor 2015-2016, 5 AC133 nu au întocmit și nu au prezentat dările de seamă privind contractele de AP de valoare mică în sumă totală de peste 5,4 mil.lei.

  • Organizarea LP în lipsa numărului de oferte prevăzut de legislație, neasigurarea participării largi a operatorilor economici, precum și lipsa estimării valorii contractului de AP de lucrări în corespundere cu prețurile medii stabilite în mod curent pe piață, generează ineficiența AP.

Potrivit pct.27 și pct. 28 din HGnr.245 din 04.03.2008134, „dacă, la evaluarea ofertelor, se constată că ofertele prezentate nu corespund cerințelor de calificare solicitate în invitație, sau dacă, drept rezultat al invitației, nu a fost acumulat numărul necesar de oferte(minim 3 oferte), rezultatele concursului se anuleazăși concursul se organizează în mod repetat. În cazul în care, ca răspuns la invitațiile de participare la concursul organizat în mod repetat (cel puțin de două ori), se depun nu mai puțin de trei oferte, AC are dreptul să examineze oferta/ofertele respective”.Neținând cont de cadrul legal aplicabil, serviciile de cazare și alimentare pentru participanții la diferite întruniri și manifestații organizate de CR s-au contractat de la ÎM Centrul de Odihnă pentru Copii și Tineret„Prietenia”135, în sumă totală de 439,0 mii lei136, iar serviciile de tipărire a buletinului informativ „Dubăsărenii” – de la ÎS „Combinatul Poligrafic”, în sumă de 200,0 mii lei137, în pofida neacumulării numărului necesar de oferte.

Totodată, planificarea serviciilor de alimentare și cazare,atât pentru 2015,câtși pentru 2016, au fost efectuate doar valoric(în sumă), fără a se determina concret necesarul cantitativ. Prin urmare, pentru anii 2015-2016 au fost planificate și contractate servicii de cazare și alimentare în sume, respectiv, de 239,0 mii lei și de200,0 mii lei, fiind executate 171,6 mii lei și 59,4 mii lei, sau la nivel de 72%, și, respectiv, 30%. Mai mult decâtatât, la executarea contractelor nu au fost respectate prețurile indicate în oferta OE pentru serviciile de cazare și alimentare, iar facturile fiscale privind serviciile prestate nu sunt însoțite de acte de primire-predare a serviciilor, în care să se indice denumireabeneficiarului, numărul persoanelor deservite, perioada, costul meniului de alimentare ș.a.

Cu abateri de la art.17 alin.(1) și art.19 alin.(1) din Legea nr.113-XVI din 27.04.2007, care prevăd că „deținerea de către entitate a activelor cu orice titlu, înregistrarea surselor de proveniență a acestora și a faptelor economice, fără documentarea și reflectarea acestora în contabilitate, se interzic, iar faptele economice se contabilizează în baza documentelor primare și centralizatoare”, evidența analitică a buletinelor informative „Dubăsărenii” nu se ține pe fișe, cu indicarea denumirii, cantității, valorii și responsabililor de valorile materiale (registrul nr.296.). Mai mult decâtatât, buletinele informative, în loc să fie înregistrate la conturile respective, au fost atribuite direct la cheltuieli (la subcontul 200)138. Astfel, în lipsa actelor de decontare, în perioada anilor 2015 și 2016 contabilitatea APR Dubăsari a decontat buletinele informative direct la cheltuieli, în sumă de 131,1 mii lei. Este de menționat că toate aceste buletine au fost repartizate fără plată și în lipsa documentelor confirmative.


  • La alocarea mijloacelor financiare conform HG nr.796 din 29.10.2015139 nu s-a ținut cont de proprietarul obiectului; astfel, CR Dubăsari i-au fost alocate mijloace în sumă de 600 mii lei pentru repararea digurilor de protecție pe malul Nistrului din vecinătatea s.Pârâta și Doroțcaia140, care sunt proprietate de stat, gestionate de Agenția „Apele Moldovei”și se află la balanța ÎS din subordinea acestei agenții. CR nu a valorificat în totalitate resursele bugetare alocate. Astfel, mijloacele nevalorificate (din contul FEN), în sumă de 225,6 mii lei, au fost returnate de APR la FEN doar pe parcursul auditului (noiembrie 2017).

  • APL nu au respectat principiul concurenței sau participării largi a operatorilor economici și, implicit, nu au asigurat eficiența achiziției în modul prevăzut la art.13 din Legea nr. 96-XVI din 13.04.2007.

Astfel, cu abateri de la prevederile pct.31 lit.a) din HG nr.834 din 13.09.2010141și art.59 alin. (1) lit. a) din Legea nr.96-XVI din 13.04.2007, la achiziționarea serviciilor de reparații a automobilelor de serviciu pentru a. 2015, prin COP au fost prezentate și evaluate 2 oferte, fiind încheiate două contracte cu ambii participanți,în sumă totală de 190,0 mii lei.

Procedura privind achiziția lucrărilor de întreținere a drumurilor prin LP nr.280/15 din 03.04.2015, încheiată cu SA „Drumuri Criuleni”(1448,5 mii lei) a fost una formală.

La procedura de achiziție prin LP142 din 10.12.2014 au participat 2 OE, fiind descalificată oferta cu o valoare mai mică din cauza neprezentării documentelor ce confirmă experiență similară. Drept urmare, achiziția a fost câștigată de către SRL „Polimer Gaz Complet”, cu oferta de 2870,6 mii lei. Evaluarea unei singure ofertede către Primăria com. Cocieridenotă neinformarea potențialilor ofertanți, neasigurarea concurenței și a selectării, din mai multe variante, acelei mai bune oferte, astfel încălcându-se și principiul utilizării eficiente a finanțelor publice.

Cu abateri de lacadrul normativ143, care prevede că AC are obligația să estimeze valoarea contractului de lucrări în corespundere cu prețurile medii stabilite în mod curent pe piață, AC din raionul Dubăsari au contractat în anii 2015-2016 lucrări în sumă totală de 7,4 mil.lei144 în lipsa unui deviz de cheltuielielaborat de persoane autorizate, ceea ce nu permite determinarea prețului anormal de scăzut sau majorat.



Concomitent, se relevă că lipsa concurenței și valorii estimative a cauzat situații în care lucrările de întreținere șireparațiea drumurilor locale au fost achiziționate la prețuri cu includerea cheltuielilor indirecte, la nivelul maxim admisibil145. Astfel, în devizul-ofertă la contractele de întreținere și reparație a drumurilor locale146, contrar prevederilor legale147,au fost calculate suplimentar cheltuieli de transport în mărime de 10% șipentru caracterul flotant în mărime de 1,3%, astfel că cheltuielile totale au fost majorate neîntemeiat în contractele de antrepriză cu 202,7 mii lei.

  • Încheierea contractelor de achiziții între persoane interdependente diminuează eficiența și transparența AP. Astfel, în perioada anilor 2015-2016, primăriile Cocieri și Molovata Nouă au atribuit, respectiv, 3 contracte și un contract, în sume, respectiv, de 31,2 mii lei și de 5,0 mii lei unor persoane aflate în relații de interdependență cu primarii localităților nominalizate.

  • În cadrul a 7 achiziții de bunuri și lucrări, în sumă totală de 1,6 mil.lei148, auparticipat OE interdependenți(care aveaucalitatea de fondatori/administratori/ contabili/ diriginte de șantier în cadrul operatorului câștigător și, totodată, fondator și conducător la alt OE participant la AP), fapt ce determină riscul trucării licitațiilor respective.Totodată, în cadrul a trei achiziții149 (din 7), a fost identificat un grup din trei OE care participau după un scenariu la AP, în final devenind învingător unul și același OE.Astfel, ofertele prezentate de OE interdependenți creează riscul trucării AP, iar GL din cadrul AC nu a demonstrat exigență și nu și-a asumat dreptul de a descalifica ofertantul la orice etapă a procedurii de achiziție, așa cum prevede art.16 alin.(4) din Legea nr.96-XVI din 13.04.2007.

  • Deși, potrivit art.30 alin.(1)-(3)din Legea nr.131 din 03.07.2015 AC are obligația de a informa OE participanți despre deciziile referitoare la rezultatul selecției, care pot fi comunicate prin fax sau prin adresele electronice, dar în toate cazurile urmează a fi înregistrate, primăria Pârâta nu deține probe privind transmiterea comunicatelor respective. Astfel, contractul privind lucrările de termoizolare a pereților sălii muzicale la grădinița de copii din s. Pârâtaa fost încheiat la 25.09.2016, după 9 zile de la data licitației, iar în conformitate cu prevederile art.31 alin.(2) din Legea nr.131 din 03.07.2015, contractele de AP încheiate înainte de împlinirea termenelor prevăzute de art.31 din Legea sus-menționată(11 zile) sunt lovite de nulitate.

  • AC nu asigură corespunderea bunurilor, lucrărilor și serviciilor achiziționate condițiilor/specificațiilor contractuale și ofertelor prezentate.

Potrivit art.69 alin.(5) din Legea nr.96-XVI din 13.04.2007, OE execută necondiționat clauzele contractului încheiat, respectând cerințele de calitate și prețul stabilit. Cantitatea, prețul și caracteristicile bunurilor, lucrărilor și serviciilor livrate urmează a fi executate în conformitate cu specificațiile contractuale. Însă, cu abateri de la cerințele contractuale, în cadrul achiziționării serviciilor de reparație a automobilelor de serviciu(40,0 mii lei) au fost livrate bunuri și servicii în sumă de 14,8 mii lei, care nu au fost prevăzute în contract, iar la șase poziții din oferta prezentată au fost exagerate prețurile, ca rezultat fiind achitate suplimentar 2,5 mii lei. Aceste neajunsuri au fost condiționate de monitorizarea insuficientă din partea APR a executării contractelor, fapt care a determinat utilizarea ineficientă a mijloacelor bugetare.

  • Achiziția lucrărilor de termoizolarea fațadelor, înlocuirea tâmplăriei la LT Doroțcaia în sumă de 2702,7 mii lei și acordurile de modificare a sumelor până la 3227,0 mii lei au fost realizate cu abateri de la cadrul legal.

În GL au participat persoane care,reieșind din informația cuprinsă în Ordinul/dispoziția de formare a GL, nu fac parte din acesta150. Alte persoane au fost incluse la solicitarea directorului Liceului Doroțcaia, prin rezoluția PR.

Prin contractul de grant nr.03 din 27.01.2015, încheiat între FEE și liceu, ultimul a beneficiat de mijloace financiare în sumă de 1851,6 mii lei, valoarea totală a proiectului fiind de 2468,8 mii lei. Contribuția Beneficiarului, adică a liceului, urma să fie de 25%, sau 617,2 mii lei. Oferta operatorului desemnat câștigător, „Aldos Grup” SRL, depășește mijloacele financiare alocate de către FEE și disponibile cu 233,9 mii lei, din acest motiv, două persoane din GL151 au avut opinie separată și au votat împotrivă. Astfel, AC a încălcat prevederile pct.7 din Regulamentul aprobat prinHG nr.834 din13.09.2010, deoarece AC are dreptul de a iniția aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de AP de lucrări numai dacă se respectă în mod cumulativ următoarele condiții: a) contractul este inclus în planul anual de AP al AC, cu excepția cazului în care obiectulcontractului este determinat de apariția unei situații de forță majoră sau a unor situații care impun acoperirea urgentă a unor necesități neprevăzute;b)sunt asigurate, integral sau parțial, pentru anul în curs mijloacele financiare necesare în vederea îndeplinirii prevederilor contractului de AP de lucrări.

În conformitate cu darea de seamă nr.12 din 15.05.2015, au fost prezentate 9 oferte,din care au fost calificați 3 OE152. Conform cerințelor din documentația standard, autoritatea a solicitat anexarea Manualului calității. Astfel, „Luxconsistem” SRL a prezentat doar primele 5 pagini din Manualul calității. „Talimax” SRL, conform criteriilor de evaluare, a prezentat doar prima pagină a Manualului calității, pe care drept confirmare a existenței acestuia este aplicată ștampila Inspecției de Stat în Construcții, care nu a fost acceptat de GL din cadrul CR Dubăsari, fiind descalificat neregulamentar. În cazul în care AC respecta principiile reglementate de art.6 lit.h) din Legeanr.131 din 03.07.2015 șitrata egal, imparțial și nediscriminatoriu toți ofertanțiișiOE, aceasta urma să califice și operatorul „Talimax” SRL și să-l declare câștigător, deoarece prețul acestuia a fost mai mic decâtcel oferit de „Aldos Grup” SRL. Această încălcare a legislației în vigoare a prejudiciat bugetul raional cu 193,9 mii lei. Sau, dacă AC a solicitat ca document obligatoriu manualul calității și nimeni în afară de „Aldos Grup” SRL nu l-a prezentat integral, atunci, conform pct.12 din Regulament aprobat prin HG nr. 834 din 13.09.2010, proceduraurma să fie anulată.

GL din cadrul CR Dubasari a atribuit ilegal contractul de achiziție a lucrărilor153 OE câștigător, dat fiind faptul că a respins neregulamentar ofertele cu cel mai mic preț a 2 OE154, fapt prin care bugetul raional a fost prejudiciat cu 908,8mii lei. Respingând ofertele cu cel mai mic preț pe motiv că oferta este anormal de scăzută, AC a încălcat prevederile pct. 118 lit. h) din Regulamentul aprobat prin HG nr.834 din 13.09.2010, potrivit cărora în procesul examinării, evaluării și comparării ofertelor, GL are obligația: în cazul unei oferte a cărei valoare constituie mai puțin de 85 la sută din valoarea estimatăa lucrărilor, să solicite justificări ale prețului anormal de scăzut și să efectueze controlul calculării elementelor prețului și respectării de către ofertant a cerințelor tehnice stipulate în caietul de sarcini. Subsecvent,AC a încălcat prevederile art. 46 alin.(2) din Legea nr.96-XVI din 13.04.2007, care prevede că AC urma să asigure OE posibilitatea de justificare a prețului anormal de scăzut.

În Procesul-verbal nr. 12 din 27.04.2015, completat demânăși semnat de toți membrii GL, nu se menționează nimic despre motivele de descalificare a SRL „Talimax”, fiind indicate motivele de descalificare doar pentru 5 OE155. Totodată, în Darea de seama nr. 12, înregistrată la AAP la data de 20.05.2015, ca motiv de descalificare pentru SRL „Talimax” se invocă faptul că „lipsește Manualul calității în întregime, este prezentată doar o foaie”. În cadrul examinării procedurii în cauză s-a constatat faptul că în două procese-verbale cu același număr (12), din aceeași dată (13.05.2015), care se referă la aceeași procedură, evaluată de aceeași componență a GL, informația privind punctajul acordat este diferită, fapt ce pune la îndoială legalitatea acestuia și veridicitatea dării de seamă prezentată AAP.

În cadrul procedurii în cauză, un OE(participant la LP), la 28.05.2015 a depus o contestație la AAP cu pretenții față de AC pe motiv că nu poate obține informația relevantă procedurii în cauză și anume procesul-verbal al ședinței GL. Prin refuzul AC de a prezenta informația solicitată, aceasta a încălcat prevederile art.13 alin.(2) din Legea nr.96-XVI din 13.04.2007, deoarece AC este obligată să asigure transparențași publicitatea procedurilor de AP. Totodată, este de menționat că AC a încălcat prevederile art.22 dinLegea menționată, care stabilește obligațiile AC privind informarea ofertanților. Contestația în cauză a fost examinată, solicitantul primind răspuns prin scrisoarea nr.29/24-1238 din 27.05.2015, semnată de directorul AAP, care este rudă prin afinitate cu fondatorul și administratorul „Aldos Grup”SRL, câștigătoarea licitației156(persoane interdependente), fapt ce pune la îndoială imparțialitatea și obiectivitatea deciziei nr. 277/15 din 19.06.2015.



La contractul de antrepriză privind LT Doroțcaia, nr.12/05/2015 din 15.05.2015, au fost încheiate două acorduri adiționale: din 09.10.2015 în valoare de 239,9 mii lei și din 30.11.2015 în valoare de 284,3 mii lei, valoarea contractului inițial fiind majorată cu 524,2 mii lei. Astfel, AC a majorat neargumentat valoarea contractului șia încheiat neregulamentar acorduri adiționale în lipsa procesului-verbal și a deciziei GL, în care urma să fie argumentată necesitatea majorării valorii contractului inițial. Este de menționat că operatorul câștigător, „Aldos Grup” SRL, nu și-a onorat obligațiile contractuale și nu a executat lucrările în termenul stabilit. Totodată, în cadrul auditului s-a constatat că suprafața inițială contractată pentru termoizolare a fost de 2702 m2, iar ulterior,ca rezultat al includerii și excluderii unor lucrări, suprafața s-a mărit până la 3009,6 m2, sau cu 307,6 m2, în valoare de 154,6 mii lei (estimată în cadrul auditului).

    • Achiziția lucrărilor de termoizolarea fațadelor, înlocuirea tâmplăriei la LT „Ștefan cel Mare” din s. Molovata în sumă de 3,2 mil.lei, efectuată de GL din cadrul CR, a fost desfășurată cu abateri de la normele legale.

Astfel, în conformitate cu cerințele ofertei, un criteriu de calificare în cadrul achiziției respective a fost cifra medie anuală de afaceri pe ultimii 3 ani și experiența similară, fapt nedemonstrat de către OE câștigător,dar care nu a servit drept temei de descalificare pentru GL. Totodată, în cadrul achiziției au fost respinse ofertele cu prețuri mult mai mici decâtal celei câștigătoare, pe motiv că acestea erau anormal de scăzute,fapt prin care bugetul raional a fost prejudiciat cu0,5 mil.lei. Formalitatea AP se confirmă și prin faptul că GL a solicitat în mod de urgență de la OE (sub risc de descalificare)argumentele și dovezile pe marginea procedurii, în adresa OEfiind remise scrisori cu același conținut, fără a fi indicat termenul-limită de prezentare a confirmărilor. Aceste acțiuni au fost o simplă formalitate, deoarece în scrisorile de solicitare nu s-a indicat care sunt obiecțiile pentru fiecare OE în parte și termenul-limită de prezentare a lor. Mai mult decâtatât, în ziua următoare datei solicitării argumentelor, AC deja a încheiat contractul de AP, iar răspunsurile de la OE au parvenit după data încheierii contractului.Totodată, data încheieriicontractului este anterioară hotărârii GL privind adjudecarea ofertelor.

  • APL Dubăsari, eludând cerințele cadrului legal în vigoare157, nu au asiguratarhivarea corespunzătoare a dosarelor de achiziții, în scopulintegrității lor și minimizării riscului de sustragere sau schimbare a unor documente,fapt care generează riscul imposibilității de a urmări conformitatea procedurii de AP cu prevederile legale și, în cazul unor litigii, creează premise de pierdere a cauzelor.

Conform cadrului legal în vigoare, AC are obligația de a întocmi dosarul AP și de a-l păstra în decurs de 5 ani de la inițierea procedurii de achiziție. Dosarul AP urmează a fi cusut, ștampilat și numerotat de către AC după încheierea contractului de AP, în așa mod încât să asigure integritatea acestuia și să excludă posibilitatea sustragerii sau înlocuirii înscrisurilor pe care acesta le conține. Însă,calitatea tuturor dosarelor de AP la 6 UAT verificate, precumșila direcțiile și instituțiile din subordinea CR Dubăsari158 nu corespunde totalmente rigorilor impuse de lege: dosarele nu sunt cusute, numerotate șiștampilate în vederea asigurării integrității lor și minimizării riscului de sustragere și/sau schimbare a unor documente, astfel diminuându-se și posibilitatea monitorizării conformității procedurilor de AP.


Yüklə 1,3 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   15




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin