Romania curtea de apel constanţA

24. Cerere fost salariat AVAS pentru plata de salarii compensatorii ca urmare a concedierii colective.

Legea nr. 11/2010 privind bugetul de stat pe anul 2010 a intrat în vigoare la data de 30.01.2010.

Conform Legii 329/2009, AVAS este finanţată integral de la bugetul de stat prin bugetul Secretariatului General al Guvernului (S.G.G.). Bugetul S.G.G. este prevăzut în anexa nr.3 la Legea nr.11/2010 privind bugetul de stat pe anul 2010.

Bugetul AVAS – parte a bugetului S.G.G. a fost aprobat cu luarea în calcul a faptului că salariile personalului AVAS sunt la nivelul salariilor personalului din Secretariatul General al Guvernului, conform noilor prevederi legale.

În concluzie, Legea 329/2009 şi Legea 330/2009 au avut ca efect modificarea regimului salarial al personalului AVAS, drepturile salariale ale acestuia fiind stabilite începând cu ianuarie 2010 prin lege şi nu prin negociere colectivă.

Prin dispoziţiile actelor normative menţionate mai sus nu se prevede dreptul salariaţilor bugetari concediaţi pentru motive care nu ţin de persoana lor de a primi plăţi compensatorii în valoare de 10 salarii.

În conformitate cu prevederile art.3 din OUG 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar: „prin contractele sau acordurile colective şi individuale de muncă nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi de natură salarială care excedează prevederilor Legii cadru nr.330/2009.
Legea nr. 329/2009

Legea nr. 330/2009

Anexa 3 din Legea nr. 11/2010

Art. 3 din OUG nr. 1/2010
În fapt, prin cererea adresată Tribunalului Constanţa la data de 12.08.2010 şi înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 9934/118/2010 reclamanta G.G.N. a chemat în judecată pe pârâta AVAS solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea AVAS la plata sumelor compensatorii constând în 10 salarii brute avute la data concedierii colective; plata dobânzilor legale aferente plăţilor compensatorii, de la data intervenirii concedierii şi până la efectuarea plăţii; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În considerentele cererii, reclamanta învederează instanţei că în baza contractului individual de muncă pe durata nedeterminată nr. 444/01.04.2004, a deţinut funcţia de expert la Direcţia Monitorizare Contracte Postprivatizare din cadrul AVAS, până la data de 08.07.2010 când urmare a concedierii colective, au încetat raporturile de muncă pentru motive care nu ţin de persoana salariatului - Ordinul nr. 1498/08.07.2010 emis de Preşedintele AVAS.

Reclamanta susţine că la încetarea raporturilor de muncă nu au fost respectate prevederile contractului individual de muncă şi actului adiţional la acest contract încheiat la data de 12.12.2008, în sensul că unitatea angajatoare nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată a salariilor compensatorii reprezentând echivalentul a 10 salarii brute avute la data apariţiei situaţiei cea determinat acordarea acestora.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

În cuprinsul întâmpinării pârâta precizează că prevederile contractuale invocate de reclamanta se refereau la obligaţia AVAS de a plaţi salariaţilor 10 salarii compensatorii pentru 5 situaţii speciale referitoare la încetarea contractelor individuale de munca sau preluarea personalului AVAS de către alta entitate in urma reorganizării, restructurării, desfiinţării instituţiei, schimbării raporturilor de subordonare.

Aceasta clauza a fost introdusa in contractele individuale de munca după încheierea Actului Adiţional nr.2/30.09.2009 la Contractul Colectiv de munca 2009-2010, in perioada in care AVAS era încă o instituţie publica finanţata din venituri proprii, iar personalul instituţiei era salarizat conform prevederilor art. 28-32 din OUG nr.51/1998, respectiv in regim extrabugetar, prin contract colectiv de munca.

Pârâtul arată că, între data încheierii actului adiţional (30.09.2009) si data ajungerii la termen a CCM 2009-2010 (14.02.2010), au intervenit mai multe evenimente legislative cu incidenţa directa asupra CCM si asupra contractelor individuale de munca ale salariaţilor AVAS, precum:

In anexa nr.1 poziţia nr.3 din aceasta lege s-a stabilit ca AVAS isi schimba regimul de finanţare, din instituţie finanţata integral din venituri proprii in instituţie finanţata integral de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului. In conformitate cu dispoziţiile art.5 alin.1 din Legea nr.329/2009 organizarea si funcţionarea precum si alte aspecte determinate de aplicarea masurilor de reorganizare se reglementează prin hotărâre a Guvernului, emisa in condiţiile alin.5 din acelaşi text de lege.

In temeiul art.5 alin.1 din Legea nr.329/2009 a fost adoptata H.G.nr.1436/2009 prin care H.G.nr.837/2004 privind organizarea si funcţionarea AVAS a suportat următoarele modificări/completări esenţiale: numărul maxim de posturi in structura AVAS a fost diminuat de la 510 la 422 (Art.4 alin.2 din H.G.nr.837/2004 modificat prin H.G.nr.1436/2009); prevederea conform căreia salariaţii AVAS erau salarizaţi in conformitate cu contractul colectiv de munca, încheiat la nivelul instituţiei potrivit prevederilor legale in materie si ale contractelor individuale de munca a fost înlocuita cu dispoziţia conform căreia salarizarea personalului AVAS se face potrivit reglementarilor legale in vigoare aplicabile personalului din instituţiile si autorităţile publice finanţate integral de la bugetul de stat (Art.6 alin.2 din H.G. nr.837/2004 modificat prin H.G. nr.1436/2009); prevederile referitoare la finanţarea cheltuielilor instituţiei din venituri proprii au fost inlocuite cu prevederea conform căreia finanţarea cheltuielilor de personal si a celor aferente funcţionarii AVAS se asigura integral de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului (Art.11 alin.1 din H.G. nr.837/2004 modificat prin H.G. nr.1436/2009).

Legea Cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fondurile publice

Pârâtul susţine că în conformitate cu art.1 alin.2 din legea 330/2009 începând cu data intrării sale in vigoare drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului sunt si rămân in mod exclusiv cele prevăzute de lege. Potrivit art.9 din lege, gestiunea sistemului de salarizare a personalului bugetar se asigură de fiecare ordonator de credite cu incadrarea in resursele financiare alocate anual prin legile privind bugetul de stat.

Apreciind că noile reglementări consacră o nouă realitate juridică incompatibilă cu un întreg set de clauze ale CCM 2009-2010 si ale contractelor individuale de munca încheiate in baza acestuia, în raport şi de dispoziţiile art.14 lit. a), b) şi u) din OUG NR. 1/2010 prin care au fost abrogate expres normele contrare din OUG nr.51/1998, OUG nr.23/2004, precum şi „orice alte dispoziţii din actele normative speciale care reglementează posibilitatea negocierii drepturilor salariate pentru instituţiile şi autorităţile publice care şi-au schimbat regimul de finanţare din instituţii finanţate integral din venituri proprii în instituţii finanţate integral sau parţial de la bugetul de stat, potrivit Legii 329/2009", pârâtul solicită respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin sentinţa civilă nr. 2056/10.12.2010 s-a admis cererea formulată de reclamantă;

A fost obligată pârâta către reclamantă la plata daunelor compensatorii reprezentând echivalentul a 10 salarii brute, prin raportare la cuantumul salariului brut existent la data concedierii colective.

A fost obligată pârâta către reclamantă la plata dobânzii legale aferenta sumelor cuvenite reclamantei, de la data introducerii cererii de chemare în judecată, până la data plătii efective a acestor drepturi.

S-au respins restul pretenţiilor privind obligarea pârâtei la plata de dobânzi legale, de la data concedierii colective până la data formulării cererii de chemare în judecată, ca nefondate.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a avut în vedere următoarele:

În baza contractului individual de muncă nr. 444/01.10.2004 completat cu actele adiţionale ulterioare, reclamanta G.G.N. a avut calitate de salariat în cadrul societăţii pârâte AVAS Bucureşti, desfăşurând activitate în funcţia de expert la direcţia Monitorizare Contracte Postprivatizare, cu începere din data de 01.10.2004 până la data de 08.07.2010.

Potrivit Ordinului nr. 1498/08.07.2010 emis de Preşedintele AVAS, cu începere din data de 08.07.2010, reclamantei G.G.N. i-a încetat contractul individual de muncă, pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, în baza art. 65 şi urm. din Legea 53/2003 ca urmare a concedierii colective.

Prin art. 1 din actul adiţional la contractul individual de muncă al reclamantei nr. 444/01.10.2004 încheiat la data de 12.12.2008, pe baza acordului părţilor, s-a completat clauza 4 din contract ,,Obligaţiile angajatorului” cu următoarea obligaţie ,, salariatul (s.n.) beneficiază de salarii compensatorii în următoarele situaţii: încetarea contractului individual de muncă , ca urmare a concedierilor colective sau individuale care nu ţin de persoana salariatului (…)” reprezentând echivalentul a 10 salarii brute avute la data apariţiei situaţiei ce a determinat acordarea acestora. Salariul brut ce va fi luat ca referinţă va fi salariul brut din contractul individual de muncă, cu modificările ulterioare”.

Se reţine de către Tribunal aşadar că izvorul dreptului de natură patrimonială pretins de reclamantă îl reprezintă clauza expresă şi fără nici un echivoc, înserată prin acordul părţilor în contractul individual de muncă nr. 444/01.10.2004 completat cu actele adiţionale.

Actul adiţional la contractul individual de muncă ce inserează printre obligaţiile angajatorului şi pe cea a plăţii de salarii compensatorii în caz de concediere a fost încheiat, în baza acordului părţilor la data de 12.12.2008, în timp ce Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate AVAS pentru anii 2009 – 2010 a fost înregistrat la Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială Bucureşti sub nr. 673/11.02.2009, dată de la care potrivit legii îşi produce şi efecte iar actul adiţional la care pârâta face referire este ulterior.

Se reţine aşadar că această obligaţie asumată de pârâtă prin contract individual de muncă nu are la bază o consacrare contractuală în C.C.M. la nivel de unitate pentru anii 2009 – 2010 ci este anterioară acestui contract.

Prin urmare nu se poate reţine un raport de dependenţă sub aspectul duratei, între această clauză şi CCM la nivel de unitate pe anii 2009 – 2010.

Intervenţiile legislative, deşi au modificat esenţial structura AVAS în toate componentele sale, prin prisma caracterului lor neretroactiv, nu pot afecta drepturi salariale recunoscute salariaţilor acestei instituţii prin contracte de muncă încheiate anterior, în lipsa unor negocieri care să conducă la un acord între părţi; nu se poate susţine că a operat o încetare de drept a efectelor contractului individual de muncă în privinţa plăţilor compensatorii. O astfel de apreciere echivalează cu o modificare unilaterală a contractului de muncă, în privinţa unui element esenţial, ce nu poate interveni decât în situaţiile expres prevăzute de art. 41 din C.muncii.

În speţă însă instituţia angajatoare nu a făcut dovada, în condiţiile art. 287 C.muncii, a modificării contractului individual de muncă nr. 444/01.10.2004 completat cu actele adiţionale, în privinţa clauzei referitoare la plăţile compensatorii în caz de concediere colectivă şi nici a altor împrejurări de natură a afecta valabilitatea acestei clauze.

Dreptul reclamantei la plata salariilor compensatorii trebuie să fie luat în considerare întrucât a fost stabilit prin contract individual de muncă încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data încheierii sale iar potrivit art. 4 , angajatorul are obligaţia , să acorde salariatului toate drepturile ce decurg din contractele individuale de muncă, din contractul colectiv de muncă aplicabil şi din lege. Mai mult, potrivit art. 8 alin.(1) C.muncii contractul individual de muncă constituie ,,legea părţilor” şi trebuie executat cu respectarea principiului bunei credinţe.

Potrivit art. 1088 alin.(1) Cod civil la obligaţiile care au ca obiect o sumă oarecare de bani, daunele - interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală (…); alin.(2) - Aceste daune interese se cuvin fără ca creditorul să fie ţinut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.

Potrivit acestor dispoziţii legale, instanţa va admite în parte cererea privind obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale, urmând a obliga pârâta către reclamantă la plata dobânzii legale aferenta sumelor ce i se cuvin, de la data introducerii cererii de chemare în judecată, până la data plătii efective a acestor drepturi.

Împotriva sentinţei civile nr.2056/10.12.2010 pronunţate de Tribunalul Constanţa, la data de 04.03.2011 a declarat recurs AVAS.

Critica sentinţei prin motivele de recurs a vizat în esenţă următoarele:

În fapt, prin cererea adresată Tribunalului la data de 12.08.2010, intimata G.G.N. a solicitat obligarea AVAS la plata sumelor compensatorii reprezentând 10 salarii brute avute la data concedierii colective precum şi la plata dobânzilor legale aferente plăţilor compensatorii, de la data concedierii până la data plăţii efective, invocând în acest sens clauzele contractului individual de muncă în forma anterioară modificării de drept a acestuia, intervenite prin OUG nr.1/2010.

Învederează recurenta că, în conformitate cu dispoziţiile HG nr.368/2010, AVAS a desfiinţat un număr de 155 de posturi, unul din posturile desfiinţate fiind cel ocupat de intimată.

Clauza privind acordarea celor 10 salarii compensatorii a fost introdusă în contractele individuale de muncă după încheierea actului adiţional nr.2/30.09.2009 la CCM AVAS valabil pentru anii 2009-2010 în perioada în care AVAS era finanţată din venituri proprii. Legea nr.329/2009, Legea nr.330/2009 şi OUG nr.1/2010 au avut ca efect modificarea regimului salarial al personalului AVAS, drepturile salariale fiind stabilite începând cu luna februarie 2010 prin lege şi nu prin negociere colectivă. Cum nici dispoziţiile legii 330/2009 sau ale OUG nr.1/2010 nu prevăd dreptul salariaţilor bugetari concediaţi de a primi plăţi compensatorii în valoare de 10 salarii, este evident faptul că contractele individuale de muncă ale salariaţilor AVAS au fost modificate de drept şi în ceea ce priveşte aceste plăţi compensatorii, motiv pentru care instanţa apreciază că la data concedierii reclamantului – 08.07.2010, acestuia din urmă nu i se mai cuvenea plata acestor salarii.

Abordarea instanţei de fond este eronată, vădind fie încălcarea, fie interpretarea eronată a dispoziţiilor legale aplicabile în anul 2010 personalului bugetar în general, şi a personalului din instituţiile care şi-au schimbat sistemul de finanţare în special, precum şi a dispoziţiilor legale privind finanţele publice.

Clauza privind acordarea celor 10 salarii compensatorii a fost prevăzută pentru prima dată în CCM 2008-2009 şi preluată în actul adiţional nr.2 la CCM 2009-2010.

Între clauza privind acordarea celor 10 salarii compensatorii şi CCM 2009-2010 există o strânsă legătură de dependenţă, întrucât CCM a fost singurul temei legal pentru o astfel de clauză. În sistemul legii vechi, drepturile salariale ale personalului AVAS erau stabilite prin CCM, conform art. 29-31 din OUG nr.51/1998. Aceste dispoziţii legale au fost abrogate implicit prin Legea nr.329/2009 şi expres prin OUG nr.1/2010. De altfel, după cum se poate observa. Actul adiţional la CIM este denumit „Anexa….la CCM..”

În conformitate cu dispoziţiile OUG nr.1 drepturile băneşti prevăzute CCM 2009 – 2010 s-au acordat până la împlinirea termenului pentru care a fost încheiat contractul colectiv de muncă(14.02.2010); după această dată, personalul AVAS a dobândit statutul personalului bugetar. A susţine că personalul AVAS îşi menţine privilegiile câştigate în perioada în care AVAS se autofinanţa şi după trecerea la sistemul de finanţare de la bugetul de stat echivalează cu înfrângerea principiului salarizării unitare a personalului plătit din fonduri publice. Mai mult decât atât, dacă s-ar aplica opinia instanţei de fond, s-ar ajunge la situaţia în care un salariat AVAS încadrat anterior datei de 15.02.2010 să aibă drepturi disproporţionat de mari faţă de un salariat încadrat ulterior acestei date.

Analizând sentinţa recurată din prisma criticilor formulate, Curtea a admis recursul ca fondat pentru următoarele considerente:

Reclamanta Ganea Gemma Nicoleta a avut calitatea de salariat în cadrul societăţii pârâte în baza contractului individual de muncă nr.444/01.10.2004.

Prin Ordinul nr.1498/08.07.2010 emis de Preşedintele AVAS s-a dispus începând cu 08.07.2010 încetarea contractului individual de muncă al reclamantei în baza art. 65 din codul muncii ca urmare a concedierii colective.

În conformitate cu prevederile OUG nr.23/2004 şi OUG nr.51/1998 privind valorificarea unor active ale statului AVAS era o instituţie de specialitate a administraţiei publice centrale finanţată din venituri proprii.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 -30 din OUG nr.51/1998 personalul AVAS beneficia de salarizarea specială cu respectarea principiilor gestiunii fondurilor în regim extrabugetar.

Astfel, salariile de bază şi celelalte elemente ale sistemului de salarizare se stabileau prin negocieri colective sau individuale între preşedintele AVAS şi salariaţii sau reprezentanţii acestora, în vigoare, cu încadrarea în resursele financiare proprii prevăzute din venituri extrabugetare, (conform art. 31 al.5 din OUG 51/1998).

La data de 12.11.2009 a intrat în vigoare legea nr.329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordului cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional ce a reglementat printre altele şi măsuri privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, printre care se numără şi AVAS.

Prin anexa 1 punctul 3 la legea menţionată mai sus s-a dispus ca AVAS, care înainte era aflată în subordinea Guvernului şi coordonarea primului ministru şi finanţată integral din venituri proprii, să treacă la schimbarea regimului de finanţare integral de la buget ul de stat prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.

Întrucât art. 5 din legea nr.329/2009 prevedea ca înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor publice prevăzute în anexele 1,2 se reglementează prin hotărârea Guvernului, a fost emisă HG 1436/2009 care prevedea la art. I pct.2 că „salarizarea personalului AVAS se face potrivit reglementărilor legale în vigoare aplicabile personalului din instituţiile şi autorităţile publice finanţate integral de la bugetul de stat..”

La data de 01.01.2010 a intrat în vigoare legea cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice.

Conform art.1 alin.2 din această lege, gestiunea sistemului de salarizare a personalului bugetar se asigură de fiecare ordonator de credite cu încadrarea în resursele financiare alocate anual prin legile privind bugetul de stat.

La data de 30.01.2010 a intrat în vigoare Legea nr. 11/2010 privind bugetul de stat pe anul 2010.

Conform Legii 329/2009, AVAS este finanţată integral de la bugetul de stat prin bugetul Secretariatului General al Guvernului (S.G.G.)

Bugetul S.G.G. este prevăzut în anexa nr.3 la Legea nr.11/2010 privind bugetul de stat pe anul 2010.

Bugetul AVAS – parte a bugetului S.G.G. a fost aprobat cu luarea în calcul a faptului că salariile personalului AVAS sunt la nivelul salariilor personalului din Secretariatul General al Guvernului, conform noilor prevederi legale.

În concluzie, legea 329/2009 şi legea 330/2009 au avut ca efect modificarea regimului salarial al personalului AVAS, drepturile salariale ale acestuia fiind stabilite începând cu ianuarie 2010 prin lege şi nu prin negociere colectivă.

Prin dispoziţiile actelor normative menţionate mai sus nu se prevede dreptul salariaţilor bugetari concediaţi pentru motive care nu ţin de persoana lor de a primi plăţi compensatorii în valoare de 10 salarii.

În cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art.41 şi art.17 din codul muncii referitoare la interzicerea modificării unilaterale a contractului individual de muncă, şi obligaţia de a informa salariatul cu privire la clauzele din contractul colectiv de muncă, ce urmează a fi modificate, întrucât modificarea drepturilor salariale nu a operat ca urmare a voinţei angajatorului şi ca urmare a voinţei legiuitorului.

În conformitate cu prevederile art.3 din OUG 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar: „prin contractele sau acordurile colective şi individuale de muncă nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi de natură salarială care excedează prevederilor legii cadru nr.330/2009.

Prin decizia nr. 1414/04.11.2009 Curtea Constituţională a statuat că dispoziţiile art. 41 alin.5 din Constituţie privind caracterul obligatoriu al convenţiilor colective nu exclud posibilitatea legiuitorului de a interveni din raţiuni de interes general, pentru modificarea unor dispoziţii din contractele colective de muncă, reglementând soluţii care să corespundă nevoilor sociale existente la un moment dat.

În fine, prin decizia nr.1250/07.10.2010, Curtea Constituţională a constatat că „ordonatorii principali de credite trebuie să respecte legea şi să o aplice ca atare, chiar dacă aceasta are ca efect, pentru viitor, modificarea unor clauze din contractele de muncă individuale sau colective ale personalului plătit din fonduri publice.”

Raţiunea acestei concluzii constă în faptul că temeiul încheierii, modificării şi încetării contractului este legea, iar dacă pentru viitor legea prevede o redimensionare a politicii salariale bugetare, toate contractele pendinte sau care vor fi încheiate trebuie să reflecte şi să fie în acord cu legea.

În caz contrar, s-ar ajunge la discriminări salariale, în interiorul aceleiaşi categorii de personal, ceea ce este inadmisibil.

Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art. 312 C.pr.civ. Curtea a admis recursul formulat şi a modificat în tot sentinţa recurată în sensul respingerii acţiunii ca nefondată.

Decizia civilă nr. 264/CM/07.06.2011

Dosar nr. 9934/118/2010

Judecător redactor Jelena Zalman