Borsecul luat de israelieni.
Tot prin concursul aceloraşi autorităţi ale regimului Năstase, renumita staţiune harghiteană Borsec a fost „concesionată“ în anul 2003 unui grup israelian, contra promisiunii realizării unor investiţii de 10-20 milioane de dolari. „Proiectul“ presupunea realizarea unui „complex“ pe 20.000 metri, centrat de un hotel de 5 stele, care să deservească un cazino, baza de tratament fiind rezervată clienţilor acestuia. Levy Itzhak, şeful grupului de israelieni, declara că staţiunea este o ruină ce are nevoie de ei: „Borsecul va avea mai multă faimă..., va fi asemeni staţiunilor elveţiene, la fel ca St. Moritz“. Armand Schor, evreu originar din Iaşi, era artizanul afacerii, învârtindu-se în jurul liderilor PSD-ului. În 2008 el a candidat din Israel pentru Parlamentul României din partea PSD, în „Colegiul Africa şi Orientul Mijlociu“, explicând lipsa „investiţiilor“ asumate de israelieni la Borsec, prin faptul că „ei aşteaptă să vadă ce rezolv eu cu candidatura la Parlament“. Membru al Partidului Muncii în Israel, Schor susţinea că l-a adus în România şi pe Danny Yatom, când acesta era şeful Mossadului. În prezent, israelienii doar au renovat Hotelul Transilvania şi deţin multe dintre vilele de la Borsec, lipsesc investiţiile dar au o sinagogă şi un „centru de recreere“ al comunităţii evreieşti din România.
Mandler căra 200 de milioane de dolari pe an
Oficiul Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor din România asistă neputincios la ultima metodă prin care structurile mafiote operează pentru introducerea mascată în economia reală a fondurilor negre rezultate din acţiuni desfăşurate tot în România, astfel încât ele să scape controlului statului în timp ce acaparează economia. Banii scoşi din România sunt trecuţi prin firme off-shore, apoi se întorc în ţară sub forma unor „împrumuturi externe private“ acordate de firmele înregistrate în paradisurile fiscale. Aceste împrumuturi externe sunt acordate societăţilor comerciale ce au lucrat cu bani murdari care, la rândul lor, investesc în domenii economice profitabile, banii intrând astfel în operaţiuni licite.
În topul acestui gen de „împrumuturi“ se află firma Diperia Finance Grup, care introduce anual peste 200 de milioane de dolari în conturile unor companii private „româneşti“ din diverse domenii, printre care construcţii, medicină, industria metalurgică, agricultură şi industria alimentară. Preşedintele Diperia Finance Grup, israelianul Liviu Mandler, declara că „procedura de obţinere a unui asemenea credit e foarte simplă, clientul trebuie să pună la dispoziţia consultanţilor noştri o documentaţie pentru întocmirea dosarului şi, din acest moment, nu mai durează decât 2-4 luni ca să primească nu numai un răspuns favorabil, ci şi finanţarea“. Ca totul să fie clar că acest tip de creditare întrece râvnitele finanţări europene, compania „acoperă integral valoarea creditului, la cea mai mică dobândă, nefiind nevoie de cofinanţare din partea clientului“.
Diperia Finance Grup s-ar compune din „companiile americane“ Jovanda Ltd., The CPA Group, Frontier Finance Group, şi Global Frontier Group. Mandler a implicat totodată Diperia Finance Grup în deschiderea unei firme de asamblare a calculatoarelor în România, şi vrea să dezvolte „un parteneriat public-privat cu autorităţile române pentru a susţine domeniile în care economia românească are nevoie de finanţări şi de know-how“. Trebuie să amintim că Mandler apărea ca vicepreşedinte şi coacţionar la Banca Dacia Felix, până ce banca a fost adusă la starea de faliment şi a devenit israeliană, cu numele de Eurombank, în favoarea sa şi a asociaţilor săi, israelienii Fredy Robinson şi Avital Benesch (noul preşedinte al băncii), cu totalul concurs al primului-ministru Năstase, care a emis Ordonanţa de Urgenţă 68/2001 în timp ce sora sa, Dana Barb, lucra pentru firma evreiască de avocatură Herzfeld & Rubin, firmă ce acorda consultanţă băncii datoare statului român. Azi banca a fost cumpărată de banca israeliană Leumi Le.
Acuzat a acţiona sub comanda Mossad pe teritoriul românesc, Mandler a activat în armata israeliană ca subordonat al lui Ariel Sharon.
Dubioasele afaceri cu „venituri considerabile“ din România ale fiului premierului israelian Sharon (Ghilad Sharon) s-au învârtit în anturajul lui Liviu Mandler, fiind legate de operaţiuni de spălare de bani pentru finanţarea frauduloasă a campaniilor electorale israeliene ale partidului Likud. Cu toate acestea procuratura israeliană nu s-a atins de afacerile clanului în România, deoarece aceasta este o ţintă prioritară pentru Israel. În schimb, la începutul anului 2003 procurorul general al Israelului demarase o anchetă în Africa de Sud, de unde s-a finanţat ilegal campania lui Sharon cu 1,5 milioane de dolari prin fiii săi, Omri şi Ghilad.
Ancheta a plecat de la Curtea de Conturi a Israelului care, beneficiind de unele informaţii (parţiale), în octombrie 2001 a întocmit un Raport privind firmele fantomă ce au finanţat ocult campania lui Sharon pentru preşedinţia Partidului Likud în 1999. În 2003, cotidianul Ha’aretz anunţa că împotriva fiilor lui Sharon s-au formulat acuzaţii grave, cum sunt luarea de mită, abuz de încredere, fraudă şi fals în declaraţii către Poliţie şi Curtea de Conturi, pentru care azi fiul cel mare este închis. Aceste scandaluri sunt doar vârful iceberg-ului din ramificatele afaceri ale fiilor lui Sharon (a căror mamă este evreică originară din România), şi doar lipsa unor probe evidente, greutatea obţinerii de declaraţii şi necesitatea unor expertize, a făcut ca anchetele să ocolească Bucureştiul, Braşovul şi Iaşiul, ca şi puternicele relaţii ale clasei politice israeliene cu cea românească, au făcut ca ele să fie muşamalizate.
Alt Gheşeft: Liviu Mandler a mai fondat în România şi aşa-zisul Patronat al Medicinei Integrative, cu care „a pus la bătaie din surse proprii aproximativ 90.000 de Euro şi a primit aproape 4,5 milioane“ în 2011 de la Uniunea Europeană, din Fondul Social European, prin Posdru, program care i-a dat finanţări uriaşe pentru proiectul denumit pompos: „Reţea multiregională pentru terapie integrativă, consiliere şi reintegrare socială a persoanelor diagnosticate cu cancer“. După care, surpinzător, în 2013 se îmbonăveşte el însuşi de cancer şi moare, în Israel. Se născuse în România, în 1950, şi „emigrase“ în adolescenţă în Israel cu familia, unde a obţinut o licenţă în Psihologie şi una în Finanţe-Bănci. A revenit „în ţară“ după 1989 şi a dat tun după tun, devenind şi vicepreşedinte al „Confederaţiei Patronale din Industria Românească - CONPIROM“.
Marele Gheşeft
din Construcţii.
„România este principala ţintă a
firmelor de construcţii din Israel.“
presa israeliană - Ha’aretz
Imobile, mall-uri şi şosele
Un israelian apropiat de structurile guvernamentale şi politice, Gyora Iahr, reprezintă în România Asociaţia Antreprenorilor şi Constructorilor din Israel, implicată în numeroase proiecte derulate în timpul guvernării Năstase, dar şi în cea actuală. Această Asociaţie este responsabilă de vizita oficială din noiembrie 2003 la Bucureşti a ministrului israelian al Transporturilor, Avigdor Lieberman, atât de bine primit de guvernanţii români, căreia i s-a alăturat firma israeliană Solel-Boneh International Ltd din Tel Aviv1, al cărei reprezentant permanent la Bucureşti este Amos Solomon (firma este activă în lucrări în construcţii pe banii românilor, şi „câştigătoare a licitaţiei“ pentru contractul pe bani publici a proiectului de aducţie a apei la satele româneşti).
Gyora Iahr a înfiinţat în România firma IL Servicii srl, cu care a încheiat în 2001 un Protocol cu Oficiul Naţional de Recrutare şi Plasare a Forţei de Muncă în Străinătate (aflat la Ministerul Muncii). Acest Protocol impunea o serie de taxe celor peste 30.000 de muncitori români din Israel, motiv de puternice tensiuni între politicienii români, tinzând totodată spre instituirea unui monopol asupra forţei de muncă româneşti ce activează oficial în Israel, ceea ce l-a deranjat pe Nati Meir, un alt israelian exploatator de muncă românească (şi care, brusc, a investit atunci în campania PRM-Vadim Tudor, mizând la schimb pe protecţia politică).
Gyora Iahr deţinea astfel cele „3 pârghii“ importante: controlul vizelor, monopolul privind testarea medicală (ce include şi testarea psihologică) şi încheierea asigurărilor de sănătate (la tarife de trei ori mai mari decât cele uzuale, încasate însă de companii din Israel, cu care Iahr a încheiat contracte de colaborare)2.
Potrivit publicaţiei Ha’aretz, cea mai mare activitate a firmelor israeliene din Asociaţia Antreprenorilor şi Constructorilor din Israel se desfăşoară în România, prin proiecte rezidenţiale, „unde israelienii s-au orientat şi s-au implantat deja; chiar în Bucureşti sunt în construcţie imobile pentru apartamente de lux în zona Bulevardul Unirii sau pe strada Finlanda de exemplu, unde există un hectar de teren achiziţionat special pentru construirea unui imobil rezidenţial“, scria încă din 2003 ziarul israelian.
Majoritatea proiectelor, care aduc profituri mari în termen scurt, sunt derulate prin Alpha Bank din Bucureşti, investorii principali fiind Ofer Brothers (fraţii Ofer deţin deja ca într-un cleşte oraşul Constanţa), Motti Zisser (beneficiarul privatizării frauduloase a Hotelului Bucureşti) firma Elbit Medical Imaging Ltd (Europa-Israel) sau Africa-Israel. „România este, de câţiva ani, un punct de atracţie pentru investitorii israelieni. Aşa se face că multe dintre noile construcţii impozante din Bucureşti, centre de afaceri care au răsărit în special în ultimii ani sau multe dintre centrele hoteliere sau cazinouri, de exemplu, sunt investiţii israeliene“, arăta aceeaşi presă. Precizăm că termenul „investiţie“ este convenţional şi devine impropriu atunci când multe dintre aceste obiective sunt preluate cu fraudarea statului român.
„Un exemplu - scria şi J.N. - îl reprezintă Sitraco Center din Piaţa Unirii [important corp de clădiri al evreului Nic. Iaris şi al infractorului Eliahu Rasin]… Tot investiţii israeliene sunt şi cele două clădiri Union Center din centrul capitalei [una pe strada Ştirbei Vodă şi alta pe strada Ion Câmpineanu, unde funcţionează şi un birou de avocatură israelian], sau Europe House, clădirea din Piaţa Victoriei în care se află sediul Orange, centrul de afaceri Strauss Building, clădirea PMG din Vitan, în zona Mall, Neocity Tower II şi III, sediul Alpha Bank de lângă Televiziune, un imobil rezidenţial încă în construcţie pe Bulevardul Unirii, sau binecunoscutul restaurant Budapesta, care va deveni centru comercial. Oamenii de afaceri [israelieni] îşi concentrează investiţiile [din România] în proiecte care reflectă majoritatea domeniilor de activitate din Israel (de exemplu, companii care sunt implicate în construcţia de centre de shopping, cum ar fi [cele ale israelienilor] Ofer şi Zisser, au construit centre şi în străinătate).“ Este vorba de Ungaria, unde au peste 11 mall-uri; cât despre mall-ul ce s-a construit la Timişoara, presa a relatat amănunte privind fraudarea statului român, respectiv a Primăriei Timişoara.
„Investiţiile israeliene - continuă J.N. - s-au orientat inclusiv spre piaţa hotelieră românească, ştiut fiind faptul că aceasta are potenţial productiv [de aceea le-au trecut pe toate pe un aparent „profit 0“? - n.n.] Exemple? Hotelul Bucureşti, Helveţia, Minerva, Central, Opera din Bucureşti, sau Tirol din Poiana Braşov, Continental din Sibiu… Casa Vernescu şi cazinoul ei sunt, de asemenea, israeliene. Gurile rele spun că tot interese israeliene ar fi şi în negocierile care se desfăşoară în prezent în vederea vânzării Hotelului Triumf din Bucureşti.“ De „privatizarea“ Hotelului Triumf, obiectiv de protocol al fostei nomenclaturi comuniste s-a ocupat mai vechea noastră cunoştinţă, israelianca Tonya Halpern (care şi-a aranjat Hotelul Opera cu arhitecta Israela Wasser), după ce s-a ocupat şi de scandaloasa privatizare a Hotelului Bucureşti, unde au fost instalaţi oamenii afaceristului sionist Mordechai (Motti) Zisser, un tip scund şi nervos care în Israel organizează întruniri private, la reşedinţa sa, între ambasadorii SUA şi personalităţile afacerilor israeliene.
Chiar dacă giganţii israelieni ce ocupă domeniul construcţiilor în România sunt Solel Boneh, Ashtrom, Roichman, printre acestea şi-au făcut loc şi jucătorii mai mici.
Clădirilor Neocity Tower le urmează un nou centru de birouri, Nord City Tower, ce apare din 2006 în zona Pipera din Bucureşti, o afacere a firmei româneşti imobiliare Regatta Management srl, controlată de capitalul israelian. Evident, nu pentru români, aceeaşi firmă construieşte în Bucureşti un ansamblu rezidenţial de 7,469 mp, Amfiteatru, cu apartamente de lux şi cele mai moderne facilităţi, de la sală de fitness şi solar până la locuri de distracţie.
Fiind una dintre cele mai mari firme imobiliare din Bucureşti şi din România, Regatta, condusă de Eduard Uzunov, este o activă promotoare a construcţiilor israeliene. La câţiva paşi de Piaţa Unirii (între Parcul Carol şi Palatul Parlamentului) ridică un complex rezidenţial din şase blocuri City Center Residence cu apartamente de până la 220 de m2, complex păzit permanent şi înconjurat de un gard de cărămidă cu acces prin patru porţi metalice şi o barieră electrică la intrarea în parcare. Investiţia de 20 de milioane de euro aparţine companiei Europa Group Hanner. Printre alte afaceri ale Regata sunt şi imobilul de lux (opt etaje cu apartamente, plus garaje la subsol) în zona străzii Eminescu din apropierea Pieţei Romane, şi City Mall Bucureşti (zona Pieptănari) „cel mai elegant şi mai spectaculos mall din Bucureşti“. Şi City Mall, deşi antreprenoriată de Regata, este tot o construcţie israeliană, a companiei Sirius Investiţii, controlată de oameni de afaceri israelieni şi preluată de Jaguar Development, firmă deţinută majoritar tot de israelieni, prin off-shore-urile cipriote AP Investments şi Kalidom Holdings Ltd, plus doi britanici, S. J. Kaye şi W. Roiter.
Acest mall a fost începutul parteneriatului dintre Regata şi israelienii de la Jaguar Development, care mai deţineau şi alte clădiri de birouri în Bucureşti, şi au prins gust pentru proprietăţile româneşti, vrând şi alte „investiţii imobiliare“. Jaguar Development şi-a schimbat azi numele în Victoria Holding şi a făcut o nouă afacere de 24 milioane euro prin predarea clădirii de birouri PGV Tower din Bucureşti fondului britanic de investiţii imobiliare European Convergence Property Company PLL (PGV Tower găzduieşte sediul central al Bancpost, precum şi al altor companii internaţionale), demarând totodată construirea în zona de sud a Capitalei, a unei parcări auto supraterane cu 12 etaje (cu 1.000 de locuri de parcare, pe o suprafaţă de 31.000 de m2), cu spaţii comerciale la subsolul, parterul şi mezaninul clădirii.
Moldova Mall din zona zero a Iaşiului este, din 2006, tot proprietate „britanică“, adică a Equest Balkan Properties, firmă axată pe deţineri imobiliare în Europa de Sud-Est (cu birouri în România şi Bulgaria), dar asupra căreia planează umbra „mafiei ruse“ şi a evreilor din anturajul lui Frank Timiş, căci în staff-ul firmei îl aflăm pe George Teleman, care a lucrat şi pentru Regal Petroleum, dar… în consiliul de administraţie al Equest Balkan Properties, alături de evreul „bulgar“ Solomon Passy se află şi „bancherul“ Ionuţ Costea.
Când spui însă Ionuţ Costea (cumnatul liderului politic Mircea Geoană), spui afaceri cu evreii americani şi cu israelianul Gyora Iahr, reprezentantul în România al Asociaţiei Antreprenorilor şi Constructorilor din Israel. Mulţi se întreabă din ce trăieşte azi (pe picior mare, dar fără venituri) Mircea Geoană1, uitând dezvăluirile de acum câţiva ani privind un cont la Merchant’s Bank of New York (bancă evreiască), în care ar fi fost strânse fonduri (peste 100 milioane de dolari) de către fostul director al falimentatei Bănci Agricole Române, Liviu Istrate, prin cumnatul acestuia (?), israelianul Gyora Iahr, pe care îl dirija din umbră Ionuţ Costea (fratele nevestei lui Mircea Geoană, Mihaela), secretar de stat la Ministerul de Finanţe până în 2000. Această bancă n-ar fi fost aleasă la întâmplare, ci pentru că se afla la cca. 500 de metri (la 4 blocuri vest) de Misiunea Economică a României din New York, în perioada în care ambasador al României în SUA era Mircea Geoană. Într-o lucrare anterioară relatam despre „afacerea Kaplan“2, în care era băgat până peste cap cumnatul lui Mircea Geoană, Mircea Ionuţ Costea, secretar de stat la ministerul Finanţelor la acea dată.
De fapt, favorizarea lui Gyora Iahr, în detrimentul altor antreprenori israelieni exportatori de forţă de muncă românească, în toată perioada fostei guvernări PSD-iste, este pusă pe seama ministrului de Externe de atunci al României, Mircea Geoană, la care Iahr avea bune intrări prin cumnatul Ionuţ Costea. Geoană însuşi a frecventat în 2003 întrunirile B’nai B’rith de la Bucureşti, precum cea din octombrie 2003, declarând că România trebuie, într-adevăr, să-şi asume „responsabilitatea“ participării la Holocaust. La rândul ei, soţia lui Geoană, prin asociaţia ei Renaşterea, este asociată cu Sarah Lauder (soţia magnatului evreu Ronald Lauder, ce deţine televiziunea ProTV, al cărei preşedinte, Adrian Sârbu, i-a avut ca naşi de cununie pe soţii Geoană)1.
Ionuţ Costea ca administrator al „britanicei“ Equest Balkan Properties2 ce deţine Moldova Mall (preşedinte şi al băncii Raiffeisen Banca pentru Locuinţe), declara după achiziţia de la Iaşi: „Suntem în discuţii şi pentru alte proiecte în Bucureşti şi în provincie“, referindu-se la domeniile de locuinţe rezidenţiale, ca şi de retail, de birouri şi industrial, hotelier şi al parcărilor auto.
De fapt, Equest cumpărase deja cu 5 milioane de euro complexul imobiliar de birouri bucureştean Domenii Office Building, ca şi ansamblul de birouri Jules Michelet, unde este sediul Delegaţiei Comisiei Europene.
Listându-se pe piaţa alternativă (AIM) de la Londra, Equest n-ar trebui să ducă lipsă de bani, căci a obţinut 200 milioane de euro promiţând investitorilor un profit de 7,5% în urma investiţiilor în mall-uri, terenuri, clădiri de birouri şi hoteluri din marile oraşe ale României şi Bulgariei, a căror valoare va creşte, chipurile, după integrarea acestora în UE, în 2007. „Am cumpărat şi Hilton Mall din Sofia, Bulgaria”, se lăuda public Teleman, referindu-se probabil la City Center Sofia Mall. Oricum, „Equest vrea să devină regele mall-urilor“ scria revista Capital în aprilie 2006, dar până atunci, în mod curios, aflăm firma britanică într-o curioasă nouă foame de bani, căci în august 2006 garantează cu mall-urile din Iaşi şi Sofia pentru un credit de peste 80 milioane euro de la banca Creditanstalt, din Austria.
Curioasă echipa managerială a Equest Balkan Properties, în capul căreia tronează, ca şi la Regal Petroleum, acelaşi nume pompos al „lordului“ Anthony St. John of Bletso, secondat îndeaproape de Solomon Passy şi de Ionuţ Costea. Evreul bulgar Solomon Passy este fostul ministru de Externe al Bulgariei, care a funcţionat în aceeaşi perioadă cu Geoană ca ministru de Externe al României, pentru a se regăsi azi în aceeaşi firmă cu cumnatul acestuia. Aceasta n-ar fi singura dimensiune de regăsire a celor doi ex-şi, căci şi trecutul îi leagă de o puternică politică comună pro-americană şi de prietenie pentru interesele evreieşti.
Şi alt membru al board-ului Equest Balkan Properties, George Teleman este, cum am văzut, de asemenea fost director la Regal Petroleum, firmă controlată la început de Frank Timiş, care a deţinut şi Balkan Petroleum, (care a şi funcţionat chiar în sediu firmei Regal Petroleum, la nr. 49 pe strada londoneză Albermarle).
Cum am mai arătat, după The Independent, firma-fantomă a lui Frank Timiş, Balkan Petroleum, a fost înfiinţată în iulie 2003 de către contabilul David Grannell, ce a ajutat şi la listarea principalei firme a lui Frank Timiş, Regal Petroleum, şi are legături cu mai multe companii cu afaceri în România fiind înregistrat ca director al firmei „britanice“ Inktrend Ltd., firmă înfiinţată de un anume Stephen Roman, evreu canadian. Este vorba de acelaşi Stephen Roman care a funcţionat ca director la firma Gabriel Resources, „compania canadiană înfiinţată de domnul Timiş pentru a exploata cel mai mare zăcământ de aur din Europa, Roşia Montană din România“, dar care este o afacere finanţată de Banca Rothschild şi deţinută de mai multe companii evreieşti.
Că Israelienii investesc în imobiliare în România, aflăm şi în octombrie 2005, tot din Ha’aretz, referitor la faptul că firma israeliană Property & Building, parte a grupului IDB Group (una dintre cele mai importante companii israeliene în domeniul asigurărilor, pieţei de capital, comunicaţii, tehnologie, industrie, dezvoltare imobiliară, retail şi turism) a achiziţionat un teren de 2,7 hectare în Bucureşti, pentru a construi 800-1.000 de locuinţe de lux. Şi presa română (Averea) anunţa că divizia europeană a companiei israeliene BSR Engineering & Development şi Benjamin (Beny) Steinmetz, afacerist cu diamante din Israel (implicat şi la Roşia Montana), au cumpărat împreună un teren în România de peste 35 ha, pe care construiesc 1.500 de unităţi locative (vile), urmând ca, în centrul Bucureştiului să mai facă şi un complex de 16 apartamente de lux, ca şi alte „proiecte rezidenţiale“ estimate la 120 de milioane de euro.
Dinspre zona afaceriştilor cu diamante israelieni (cei mai mulţi din lume), foarte prosperi în România, se înghesuie şi alţii spre imobiliarele româneşti, cf. ziarului israelian Globes. Astfel, firma israeliană Euro Sat Investments Ltd., ce deţine două mari parcele de teren la marginea capitalei, a fost preluată de un grup condus de Avraham Numdar şi Roni Peled, afacerişti evrei pe piaţa diamantelor.
Înghesuiala e mare! Aşa că imobiliara Engel East Europe, subsidiară a grupului israelian Engel1, anunţa în august 2006 un nou proiect imobiliar în România, după achiziţionarea a trei terenuri în Bucureşti de cca 30 ha, în zona Pipera, în scopul construirii a 550 de apartamente. Jacob Engel, patronul companiei Engel East Europe declara că achiziţia „este al treilea proiect pe care Engel îl va realiza în România… România este o piaţă pe care am considerat-o întotdeauna una dintre cele mai promiţătoare regiuni pentru proiecte imobiliare… acesta este unul din cele mai ample proiecte de acest gen din România şi avem în vedere vânzări de câteva sute de milioane de euro pentru acest complex “. La rândul său, însă, Israel Lavie, directorul pentru România al Engel, recunoştea că locuinţele nu sunt destinate cetăţenilor de rând din România. Engel Real Estate are un „proiect“ şi la Constanţa, unde ridică 500 de spaţii comerciale şi apartamente în blocuri tip vilă. Tot Engel mai dezvoltă şi un proiect imobiliar de 500 de milioane de euro în zona centrală a României (se vehiculează însă chiar numele Bucureştiului), care va cuprinde un complex de apartamente cu o suprafaţă totală de peste 5 ha şi un centru comercial de 10 mii de m2, conform publicaţiei israeliene Globes, dar caută şi alte terenuri.
Dacă site-ul de ştiri economice Wall-Street constata că domeniul „investiţiilor imobiliare“ din România a fost ocupat de la început de companii din Israel, Austria şi SUA, nu este mai puţin adevărat că în cazul investiţiilor americane avem de a face, de cele mai multe ori, tot cu un capital evreiesc. Aşa este cazul companiei americane Heitman LLC cu afaceri imobiliare de 410 milioane de dolari în România, Ungaria şi Bulgaria prin intermediul fondului de investiţii Heitman European Property Partners III Fund. Chiar şi camera bilaterală de comerţ româno-americană, Romanian-American Chamber of Commerce, este condusă de un evreu, bine-cunoscutul Mark Meyer1.
Dar poate cea mai importantă firmă de construcţii americane ce activează în prezent în România, este TriGranit Holding Ltd, cu sediul european în Ungaria, dar care aparţinea în parte clanului magnaţilor evrei Rothschild, în asociere cu maghiarii Sándor Demján şi Sándor Csányi. Ea are în portofoliu mai multe construcţii la Cluj, Constanţa şi Bucureşti, unde, cu concursul fostei guvernări PSD-iste, dar şi al ex-primarului PDL-ist Videanu, voia să ridice un oraş în oraş, Esplanada Center, în zona Unirea-Splaiul Independenţei, descrisă ca „cea mai mare investiţie de acest gen din această zonă a Europei“, „un mini-oraş al secolului XXI“ etc2. În ceea ce priveşte afacerile imobiliare ale Rothschildzilor la Cluj, un oraş plin de „investiţii israeliene“, ei acţionează prin Polus Transilvania, subsidiară a TriGranit Development Corp., deschizând sub conducerea lui Arpad Paszkany, proprietar al echipei de fotbal CFR Cluj, în 2007, Polus City Center (pe 34 ha) unde funcţionează Polus Mall (o prelungire a scandalului Afacerii Polus).
TriGranit a cumpărat terenuri româneşti de interes imobiliar în suprafaţă totală de 381,5 hectare (situâund-se pe locul 2 în topul celor mai mari proprietari de teren din România, după Gigi Becali, cu 484 de hectare). Evreo-maghiarii de la TriGranit voiau să mai deschide un mall în Braşov (proiect suspendat de criza imobiliară), iar în Constanţa au demarat construcţia mall-ului Maritimo.
În acţionariatul şi în parteneriat cu TriGranit a venit în România şi colosul austriac Immoeast. Activele Immoeast au fost chiar încredinţate spre administrarea TriGranit. „România este cea mai mare piaţă pentru Immoeast“, aceasta deţinând 72 de mega-proprietăţi imobiliare româneşti, printre care şi Polus Mall din Cluj, preluat de la TriGranit.
În 2015, compania americană Texas Pacific Group (TPG), a miliardarului evreu David Bonderman a achiziţionat TriGranit. Aceasta după ce în 2013, Sandor Demjan, fondatorul TriGranit preluase integral mallul Atrium Center din Arad, dezvoltat de compania Atrium Centers, condusă de Michael Israeli.
Dacă ziarul israelian Ha’aretz îi dădea acum peste 10 ani pe Ofer Brothers sau pe Motti Zisser ca pe regii imobiliarelor din România, putem adăuga că ei acţionează numai prin firme paravan off-shore (cipriote sau olandeze) cu acţionariat secret. În ce priveşte clanul Ofer (ex-Herşcovici, originari din Galaţi), cercetările noastre îl indică ca deţinând în România mai multe imobile din Bucureşti, inclusiv controversatul mega-imobil Catedrala Plaza de lângă catedrala catolică Sfântul Iosif, cartierele de lux din Pipera, în timp ce la Constanţa deţine un lanţ de clădiri de magazine, în frunte cu Magazinul Tomis (luat de la statul român în 1998 prin off-shore-ul cipriot Ptelia Comp. Ltd.), urmat de o reţea de marketing (cea mai mare din oraşul port), precum magazinul 52 sau Conex Plus.
În ceea ce îl priveşte pe Mordechai (Motti) Zisser, pe acesta îl vom regăsi implicat în ridicare mai multor mall-uri, după ce în 2001 a preluat printr-o privatizare frauduloasă Hotelul Bucureşti (SC Bucureşi-Turism SA) din capitală, care funcţionează azi sub brandul Radisson Blu.
Un personaj israelian mărunt dar pitoresc din afacerile construcţiilor din România, fost „ofiţer Mossad“ (după cum pretinde), dar infractor în România, este Chaim Heny Steinberg (Stainberg), cel condamnat ca agent organizator al tentativei de mituire a oficialilor români, din partea infractorului Sorin Beraru (a se vedea capitolul Supunerea Industriei Uşoare). Foarte avizat, el ştie exact cum să manipuleze deciziile funcţionarilor statului, scoţând din pălărie secretele acestora pentru a-i intra banii în conturi. Este celebru cazul prin care firma sa, SC Target Trading SRL, a încheiat un contract cu ANL-ul pentru a construi blocul din Calea Apeductului nr.6 (în Bucureşti). În fapt el a preluat un schelet de bloc de la stat, pe care l-ar fi finalizat. „Dotările“ aduse însă de Steinberg blocului au fost jalnice, dar a încasat de la viitorii beneficiari (proprietarii apartamentelor) bani negrii pe „chestiuni suplimentare“. Când un nou director al ANL, Corneliu Popescu, a refuzat să îi plătească suma pentru lucrările neefectuate, Steinberg i-a aruncat acestuia pe masă „taina“ că ştie că Popescu a fost numit pe post fără concurs deoarece fiica sa era secretara ministrului Miron Mitrea1.
Benjamin (Beny) Steinmetz, magnat israelian bine ancorat financiar în România ca şi în SUA deţine 3,6 miliarde de dolari SUA, conform topului Forbes. Fiind al treilea jucător în piaţa mondială a diamantelor, el a cauzat „războiul diamantelor“ din Sierra Leone (patria diamantelor). Prin firma Seven Hills, Steinmetz controla, cu începere din 2007, mai multe şantiere în Bucureşti (în Cotroceni, Militari), în Grozăveşti, 1000 de apartamente în Pantelimon pe 4 ha de teren, 1000 de vile la Săftica pe 50 de hectare şi 2500 de vile la Corbeanca pe 100 de hectare. La Ploieşti şi la Braşov a mai demarat alte proiecte imobiliare.
Totodată, el s-a asociat cu statul român pentru producerea de energie electrică iar în 2010 a devenit partenerul altor evrei în afacerea auriferă de la Roşia Montană.
Duşman internaţional cu alt evreu, George Soros, Steinmetz a susţinut financiar, în SUA, campaniile electorale adverse celor pe care le susţinea Soros. Dacă Soros a susţinut pentru preşedinţia SUA familia Clinton şi l-a combătut pe Donald Trump, Steinmetz l-a sprijinit pe Trump.
„Societatea civilă“ din România, creată în mare măsură cu sprijinul lui Soros şi finanţată de el, s-a dovedit extrem de activă în susţinerea Departamentului Naţional Anticorupţie (DNA) sub conducerea şi acţiunile procuroarei Kovesi, care, ca un făcut, a şi purces la inculparea lui Steinmetz şi a asociaţilor lui israelieni pentru obţinerea frauduloasă a mai multor terenuri în România. Acest fapt îi convenea lui Soros, care pe plan global a mai făcut demersuri, prin fundaţia sa, Open Society, ca Steinmetz să fie inculpat pentru diverse afaceri, precum cea mineră din Guinea.
Nu înseamnă că Steinmetz şi echipa lui de asociaţi nu sunt vinovaţi, dar nu pare ca „lupta anti-corupţie“ să fie total străină de poziţiile sugerate de Soros prin reţeaua sa de ong-uri internaţionale. Acestea, pe mână cu DNA-ul au meritul de a fi descoperit următoarele: Începând cu luna noiembrie 2006, inculpaţii Remus Truică (cu importante intrări politice la factorii de decizie români), Tal Silberstein, Shimon Shevez, Benjamin „Benny“ Steinmetz, Moshe Agavi ş.a., au constituit un grup infracţional pentru dobândirea întregii averi revendicate nelegal de aşa zisul „prinţ Paul Philippe Al României“, iar între aceste prorietăţi se afla şi impresionanta „Fermă Regală Băneasa“. În acest scop Steinmetz organiza petreceri la Monaco pentru miniştri şi parlamentari români. Chiar în anul preluării proprietăţilor „prinţului“, grupul israelian al israelianului, BSGR (Beny Steinmetz Group Resources) anunţa, investiţii de jumătate de miliard de euro în mai multe proiecte rezidenţiale din România.
Pe lângă Ferma Regală de la Băneasa, un adevărat monunemt arhitectonic istoric, cu clădiri de epocă1, grupul israelian al lui Steinmetz voia să mai acaparezi, concomitent, şi pădurea Snagov.
Dostları ilə paylaş: |