Secţia comercială, maritimă şi fluvială

7. Reorganizare judiciară şi faliment. Antrenare răspundere patrimonială administratori (art. 137 lit. a, d şi e din legea nr. 64/1995 republicată).

La data de 28.03.2003 cu cererea înregistrată sub nr. 4477 reclamanta C.A.S. Constanţa a solicitat judecătorului sindic în dosarul nr. 3019/COM/02.10.2001, având ca obiect deschiderea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului faţă de debitoarea SC S. SRL Constanţa, a se dispune antrenarea răspunderii patrimoniale a administratorului pârât J.J.F., pentru fapta prevăzută de art.137 lit.d din Legea 64/1995, republicată, cu motivarea în esenţă, că, printr-un management defectuos şi dovedind lipsă de interes pentru realizarea unor venituri, administratorul nu a ţinut o contabilitate conform legii iar creanţa în valoare de 10.110.171 lei nu a putut fi recuperată.

Ulterior, la data de 09.04.2003, în aceeaşi cauză, a formulat cerere de atragere a răspunderii patrimoniale a administratorilor L.S. şi J.J.F., şi creditoarea SC S. SRL, în temeiul art.137 lit.a,d şi e din Legea 64/1995, republicată, cu motivaţia în esenţă că, administatorii sus- menţionaţi au depus ultimul bilanţ contabil în anul 1999, iar ulterior, până în anul de referinţă 2003, nu au mai înregistrat bilanţurile obligatorii, sustrăgându-se sistematic de la plata obligaţiilor bugetare, ca şi a celor datorate terţilor, folosind în interes propriu profiturile înregistrate şi ascunzând situaţia contabilă reală a societăţii debitoare.

Cu adresa nr.15532/22.11.2003 petenta C.A.S. Constanţa a încunoştiinţat instanţa despre faptul că, este necesar a se dispune introducerea în cauză în calitate de creditoare a A.V.A.B. Bucureşti (ce în prezent a devenit A.V.A.S.) deoarece, creanţele caselor de asigurări de sănătate au fost preluate de autoritate conform OUG nr.95/2003, prin Protocolul nr.43/03.03.2004, intervenit între părţi.

Prin întâmpinare, pârâta J.J.F. a susţinut că, în vara anului 2000 a pierdut buletinul de indentitate şi certificatul de naştere, documente ce au fost folosite de o persoană necunoscută pentru a obţine părţile sociale ale debitoarei, aceasta în condiţiile în care nu avea cunoştinţă despre existenţa societăţii comerciale debitoare, nu a participat la înfiinţarea acesteia şi nu a desfăşurat activităţi comerciale pe teritoriul României.

La data de 12.02.2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a comunicat instanţei că, pe rolul IPJ Constanţa – Serviciul economic – se află înregistrat dosar penal privind pe numiţii L.S. şi B.L., administratori ai S.C. S. SRL.

Prin sentinţa civilă nr.2216/COM/18.07.2005 Tribunalul Constanţa – Secţia comercială – judecătorul sindic - dispune respingerea ca nefondate a cererilor formulate de A.V.A.S. şi SC S. SRL de antrenare a răspunderii patrimoniale a administratorilor pârâţi J.J.F. şi L.S., reţinându-se în esenţă că, în speţă, nu sunt întrunite elementele necesare admisibilităţii unei astfel de cereri ce au ca temei de drept disp.art.137 lit.a,d, şi e din Legea 64/1995, republicată, nefăcându-se dovada vinovăţiei celor două persoane nominalizate.

Împotriva acestei hotărâri, în termen a declarat recurs SC S. SRL Mangalia criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, cu indicarea temeiului de drept aplicabil art.304¹ Cod pr.civilă, şi motivaţia, în esenţă:

- neînregistrarea de către administratorul societăţii L.S. a sumei încasate de la recurentă şi care reprezenta avans contractual, respectiv 51.571.800 lei, conduce la concluzia că, intimatul a utilizat în folosul său propriu suma respectivă, astfel încât reţinerile instanţei sunt nelegale;

- protocolul de predare primire din 11.12.2000 este complet inform şi necorespunzător sub aspect patrimonial astfel că, susţinerile actualului administrator J.J.F., nu au relevanţă, chiar dacă, aceasta a defăimat înscrisurile ce i-au fost prezentate în sensul de a nu le fi recunoscut susţinând că, semnăturile aplicate pe acestea nu îi aparţin.

Recursul este nefondat urmând a fi respins conform art.312 Cod pr.civilă, pentru următoarele considerente, în esenţă, apreciază Curtea:

Dispoziţiile din Cap. IV ale Legii nr.64/1995, republicată (art.137 – art.140 – foste articole 124 - 127) reglementează câteva situaţii precis determinate în care membrii organelor de conducere ale unei societăţi comerciale, ajunsă în încetare de plăţi, vor putea fi obligaţi să suporte o parte din pasivul societăţii în cauză, dacă prin activitatea lor au contribuit la ajungerea acesteia într-o astfel de situaţie.

O primă condiţie generală este enunţată în conţinutul disp.art.137 (fost 124) alin.1 din Legea 64/1995, republicată, care cere ca membrii organelor de conducere – administratori, directori, cenzori şi orice alte persoane, să fi contribuit prin săvârşirea anumitor acte şi fapte ilicite la ajungerea societăţii în stare de încetare de plăţi.

Este necesar a se reţine că, răspunderea membrilor organelor de conducere are natura juridică a răspunderii delictuale, fiind dominată de principiile consacrate în materie – art.998 Cod civil – respectiv – întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii: faptă ilicită, prejudiciul, raport de cauzalitate între faptă, prejudiciu şi vinovăţia sub forma dolului.

Într-o atare situaţie, se poate concluziona că, din dispoziţile art.137 din Legea 64/1995, republicată, rezultă că legiuitorul a avut în vedere numai faptele săvârşite cu intenţie de organele de conducere, înainte de deschiderea procedurii falimentului societăţii, textul de lege enunţat enumerând limitativ faptele a căror săvârşire atrage antrenarea răspunderii organelor de conducere, astfel că, răspunderea nu poate fi antrenată în cazul săvârşirii altor fapte, în afara celor prevăzute de text şi care necesită o succintă analiză comparativă în vederea pronunţării unei hotărârii temeinice.

Probatoriul administrat în cauză face dovada că, prin încheierea pronunţată de judecătorul sindic în dosarul nr.3019/COM/2001, în şedinţa publică din 11.02.2002, s-a dispus deschiderea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului faţă de debitoarea SC S. SRL, pentru ca prin sentinţa civilă nr.2609/22.04.2004 să se fi dispus în sensul desemnării lichidatorului judiciar în persoana practicianului V.V., după ce a fost admisă cererea SC S. SRL de a se dispune ridicarea dreptului debitoarei de a-şi conduce activitatea, dispunându-se totodată, falimentul acesteia şi dizolvarea, în raport de prev.art.222 alin.1 lit.f şi ale art.227 alin.3 din Legea 31/1990, republicată (fila 26 dosar fond, respectiv filele 54-55 dosar fond).

Rapoartele întocmite de lichidator reţin în esenţă că, debitoarea nu a pus la dispoziţia acestuia documentele contabile astfel încât, nu pot fi arătate cauzele încetării plăţilor, atât timp cât ultimul bilanţ contabil înregistrat de societate este cel aferent anului 1999 şi din care rezultă că s-a înregistrat un profit de 3.806.000 lei în condiţiile în care activul net al societăţii debitoare era de 21.089.000 lei.

Pentru a examina susţinerile făcute de recurenta reclamantă, instanţa de fond, în mod legal şi temeinic, a procedat la examinarea concluziilor rapoartelor întocmite de lichidator, în coroborare cu răspunsurile date de pârâţi la interogatoriul ce le-a fost administrat, precum şi demersurile administratorei pârâte J.J.F. faţă de nerecunoaşterea semnăturilor aplicate pe actele debitoarei şi folosirea de către o persoană necunoscută, a actelor sale de stare civilă.

Se apreciază că, în mod legal şi temeinic instanţa de fond a reţinut în urma verificărilor susţinerilor pârâtei că, într-adevăr, aceasta şi-ar fi pierdut actul de indentitate iar la data de 21.09.2000 Secţia VII Poliţie – Evidenţa Populaţiei - i-ar fi eliberat o carte provizorie de identitate seria CP nr.... , cu motivaţia pierderii Buletinului de Identitate.

Legal s-a reţinut că, în speţă nu s-au produs dovezi din care să rezulte că pârâta ar fi solicitat constatarea nulităţii actului adiţional autentificat sub nr.3177/11.12.2000, producându-se însă dovezi pentru aspectul că pârâta a sesizat organul de cercetare penală, astfel cum rezultă din adresa nr.207/P/2004 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi din care rezultă că, se fac cercetări împotriva numiţilor L.S. şi B.L. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 288 alin.1, art.291 şi art.215 alin.2 Cod penal.

Astfel cum au fost concepute cererile având ca obiect antrenarea răspunderii patrimoniale şi în legătură cu care judecătorul sindic este ţinut strict a se pronunţa numai în referire la faptele cu care a fost sesizat, dat fiind principul disponibilităţii ce guvernează instanţa, de reţine că, SC S. SRL a indicat în cererea dedusă judecăţii temeiul de drept prev.de art.124 (actualmente 137) lit.a,d,e din Legea 64/1995, republicată.

Legal şi temeinic s-a reţinut că, reclamanta recurentă nu a produs dovezi în cauză din care să rezultă că, pârâtul L.S. a folosit bunurile şi creditele societăţii, anterior încheierii actului adiţional autentificat sub nr. 3177/11.12.2000, iar după această dată că pârâta J.J.F. ar fi folosit bunurile şi creditele societăţii în interes personal sau în cel al altei societăţi.

Concluzionând se va reţine că, în speţă, nu sunt întrunite elementele necesare antrenării răspunderii patrimoniale a administratorilor, astfel cum sunt cuprinse în conţinutul disp.art.137 lit.a din Legea 64/1995, republicată.

În ceea ce priveşte fapta reglementată prin dip.art.137 lit.d din sus- menţionata lege, urmează a se reţine că, evidenţa contabilă a fost ţinută până la data de 31.12.1999, dată după care aceasta lipseşte cu desăvârşire ori, într-o atare situaţie nu se poate trage concluzia că, s-ar fi ţinut o „contabilitate fictivă”, că, intimaţii şi-ar fi adus aportul la „dispariţia unor documente contabile” ori, neţinerea contabilităţii sau, „deturnarea sau ascunderea unei părţi din activul persoanei juridice, ori mărirea în mod fictiv a pasivului acesteia.”

Într-o atare situaţie, legal şi temeinic reţine instanţa de fond că, în speţă, nu pot fi reţinute dispoziţiile art.137 lit.d din Legea 64/1995, republicată, cum de altfel nu pot fi reţinute nici dip.art.137 lit.e din lege şi în legătură cu care, nu s-au produs dovezi.

Modificarea actului constitutiv al societăţii debitoare, în sensul cesionării părţilor sociale şi schimbării sediului spocial al debitoarei nu fac parte din categoria faptelor care să poată fi încadrate în conţinutul dispoziţiilor legale sus-enunţate, atât timp cât modificărea şi cesiunea s-au făcut în temeiul disp. Legii nr.31/1990, republicată, a societăţilor comerciale.

Cum nu sunt motive pentru a se dispune reformarea hotărârii recurate, văzând şi disp.art.312 Cod pr.civilă, şi având în vedere că, toate susţinerile recurentei sunt nefondate, instanţa de control apreciază că, urmează a dispune respingerea recursului ca nefondat.

Decizia civilă nr. 783/COM/12.12.2005