Secţia I civilă Stabilirea cuantumului indemnizaţiilor cenzorilor din cadrul regiilor autonome, societăţilor şi companiilor naţionale

14. Natura juridică a pretenţiilor reclamantei. Stabilirea legalităţii şi temeiniciei pretenţiilor reclamantei.

O.U.G. nr. 34/2006
Cât priveşte natura juridică a pretenţiilor reclamantei constând în valoarea lucrărilor înlocuitoare şi penalităţi, aceasta este, fără dubiu, una contractuală, iar tribunalul nu a lăsat să se înţeleagă că are în vedere o altă natură juridică. Astfel, chiar dacă lucrările înlocuitoare nu au făcut obiectul procedurii de achiziţie publică şi, drept urmare, nu au făcut iniţial nici obiectul Contractului nr. ***, ele au vizat construcţia pentru care a fost încheiat contractul respectiv şi au înlocuit lucrări vizate iniţial de procedură de achiziţie publică şi de contract.

Prin urmare, în discuţie nu sunt lucrări suplimentare în sensul de lucrări adiacente celor iniţial contractate, ci lucrări suplimentare în sensul de lucrări înlocuitoare a unor lucrări contractate iniţial, dar la realizarea cărora s-a renunţat din considerente tehnice şi de viabilitate a edificiului.

Susţinerile recurentei referitoare la faptul că respectivele de lucrări nu au făcut obiectul procedurii de achiziţie sunt fără relevanţă, aspectul angajând eventual răspunderea recurentei în raport cu dispoziţiile OUG nr.34/2006.

Ceea ce contează în speţă pentru stabilirea legalităţii şi temeiniciei pretenţiilor reclamantei este că lucrările au fost efectuate la obiectivul vizat de contractul de achiziţie publică şi în limitele vizate de respectivul contract, prin înlocuirea – aşa cum s-a arătat – a unor lucrări stabilite iniţial, ca urmare a constatării unor deficienţe ale proiectului de execuţie, deficienţe ce nu sunt imputabile reclamantei-executant.
(Decizia nr. 4974/R-CONT/10 Decembrie 2014)
Prin cererea depusă la poştă la data de 18.10.2012 şi înregistrată la Tribunalul Specializat Argeş la data de 24.10.2012, declinată ulterior la Tribunalul Argeş, prin sentinţa nr.254/21.02.2013, reclamanta SC ECP SRL a chemat în judecată pe pârâta Comuna L., prin Primar, şi Consiliul Local al Comunei L. solicitând obligarea acestora la plata sumei de 53.091,71 lei reprezentând diferenţă preţ neîncasat pentru lucrările de construire efectuate în temeiul Contractului de lucrări nr.***, precum şi la plata sumei de 1.351,5 lei cu titlu de penalităţi de întârziere pentru preţul neîncasat, calculate conform contractului (14+28 zile de la emiterea facturii) de la data de 03.02.2014 şi până la data formulării cererii de chemare în judecată – 17.10.2012.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că, pe parcursul executării lucrărilor conform contractului sus arătat, reclamanţii, în calitate de beneficiari ai acestora, au schimbat parţial soluţia tehnică iniţială şi au înlocuit un planşeu din beton al imobilului în construcţie cu un planşeu din grinzi de lemn şi scândură. Soluţia s-a impus în urma constatării faptului că structura de rezistenţă a clădirii nu ar fi suportat un planşeu de beton. Drept urmare a acestei modificări s-a renunţat la anumite lucrări în valoare de 72.004,21 lei, întocmindu-se notă de renunţare, iar reclamanta emiţând factură în storno, şi s-a decis realizarea unor alte lucrări în valoare de 53.091,71 lei, sumă înscrisă în factura nr.07697516/23.12.2011 (din totalul căreia s-a scăzut suma de 72.004,21 lei), întocmindu-se notă de comandă suplimentară.

Deşi pârâţii au acceptat recepţia la terminarea lucrărilor, potrivit procesului-verbal nr.***, nu au plătit suma restantă de 52.091,71 lei la scadenţă, motiv pentru care datorează penalităţi de întârziere de 0,01% pe zi, conform art.11.3 din contract, modificat prin Actul adiţional nr.***, calculate începând cu a 42-a zi (14+28) de la emiterea facturii.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art.286 din OUG nr.34/2006 şi art.969-970 Cod civil de la 1864 coroborat cu art.3 din Legea nr.71/2011.

Pârâta Comuna L., prin Primar, a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii reclamantei pentru neparcurgerea procedurii prealabile prevăzute de art.7 din Legea nr.554/2004.

Prin sentinţa nr.869/01.04.2014 Tribunalul Argeş – Secţia civilă – Complet contencios administrativ şi fiscal a admis cererea reclamantei şi a dispus obligarea pârâţilor să plătească acesteia suma de 53.091,71 lei, precum şi penalităţi de întârziere calculate după 28 de zile de la expirarea perioadei prevăzute în facturi, cu 7.650 lei cheltuieli de judecată.

În motivare s-au reţinut următoarele:

Între părţi s-a încheiat contractul de lucrări nr.***, în baza OUG 34/2006, obiectul contractului fiind executarea de către reclamantă, finalizarea şi întreţinerea lucrării – modernizare şi reabilitare Şcoala clasele I-VIII sat V. com. L, jud. Argeş. Preţul contractului a fost de 1.452.718 lei. La acest contract s-a încheiat actul adiţional nr.***, în care s-a stabilit care este garanţia de bună execuţie, cu termen de plată, respectiv că pârâta are obligaţia să plătească către reclamantă facturile în termen de 14 zile de la emiterea acestora, reclamanta având dreptul să diminueze ritmul execuţiei sau să sisteze executarea lucrărilor dacă plăţile nu se fac în termen de 28 zile de la expirarea perioadei convenite.

Astfel, ca urmare a situaţiei reale a obiectivului ce trebuia reparat şi modernizat, respectiv Şcoala clasele I-VIII sat V. com. L., jud. A., s-au întocmit memorii justificative în care s-a menţionat că în urma consultărilor cu expertul tehnic şi proiectantul se impun măsuri de modificare a proiectului iniţial, întocmindu-se şi raport de expertiză tehnică, prin renunţarea la planşeul de beton armat şi continuarea lucrărilor prin consolidarea planşeului de lemn existent, renunţarea la o parte din sâmburii verticali de consolidare, de unde reiese efectuarea de lucrări de cămăşuială pereţi cu plasă atât în zonele dintre ferestrele existente cât şi zonele de la buiandrugi până la centura superioară, interior şi exterior, efectuarea unei grinzi superioare armate şi betonate, reamenajarea podului corpului de clădire C2, prin paletare la 45 grade pe două direcţii, cu scândură, a întregului planşeu şi lucrările de ignifugare cu soluţii speciale.

Ca urmare, s-a emis dispoziţia de şantier nr.1 în care au fost prevăzute aceste soluţii de modificare.

De asemenea, s-au înregistrat din partea proiectantului planşele referitoare la modificările necesare, acestea fiind comunicate executantului, după cum reiese din înscrisurile depuse la dosar.

În urma acestor modificări de proiect s-au efectuat lucrări suplimentare la corpul C2 al şcolii, lucrări prevăzute în adresa ce a fost însuşită prin semnătură şi ştampilă de către dirigintele de şantier şi proiectant.

Prin procesul verbal de recepţie nr. ***, s-au prevăzut verificările lucrărilor de remedieri, constatându-se că acestea s-au realizat conform proiectului tehnic şi cerinţelor beneficiarului, propunându-se acceptarea recepţiei la terminarea lucrărilor.

S-a constatat că, de fapt, pârâta refuză să achite facturile corespunzătoare lucrărilor suplimentare, deoarece MDRAP i-a întocmit proces verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, considerând că nu au fost respectate dispoziţiile contractului încheiat între părţi şi că nu va face decontarea din fonduri europene a acestor sume în totalitate.

Din raportul de expertiză întocmit în cauză, tribunalul a reţinut că reiese cu claritate că reclamanta, ca executant al lucrărilor, a primit dispoziţie de şantier şi planşe modificatoare privind noua soluţie tehnică, executând lucrările acolo prevăzute, aşa cum se observă şi din procesele verbale de verificare a calităţii şi din procesele verbale de fază determinantă întocmite cu Inspectoratul de Stat în Construcţii. Acesta a inspectat şi verificat lucrarea de construcţii împreună cu dirigintele de şantier, cu responsabilul tehnic cu execuţia, cu proiectantul şi executantul.

Acelaşi expert a mai arătat că lucrările executate suplimentar sunt conforme din punct de vedere al calităţii cu dispoziţiile de şantier şi planşele modificatoare, iar preţurile pentru majoritatea materialelor sunt preluate din devizul ofertei iniţial.

Prin urmare, tribunalul a reţinut că reclamanta, ca executant, a efectuat lucrări suplimentare faţă de cele prevăzute în contractul de execuţie întocmit iniţial între părţi, lucrări propuse şi aprobate atât de către pârâtă, cât şi de către proiectantul lucrării şi realizate conform dispoziţiilor de şantier, cu respectarea normele de calitate în construcţii.

Apărarea din întâmpinare a pârâtei, cum că lucrările sunt nefinalizate în totalitate, sunt supraevaluate şi nejustificate din punct de vedere calitativ şi cantitativ, iar soluţiile tehnice sunt defectuoase, nu a fost primită de instanţă, deoarece soluţiile tehnice au fost propuse chiar de către aceasta şi proiectant, prin rapoarte de expertiză şi note de şantier, materialele folosite sunt cele menţionate în oferta iniţială, iar preţurile menţionate în nota de lucrări suplimentare sunt cele care se regăsesc şi în celelalte note de lucrări ce au fost deja acceptate la plată. S-a mai arătat că expertul cauzei a confirmat acest aspect şi a ataşat la lucrarea sa toate documentele necesare doveditoare.

Cu privire la excepţiile de prematuritate şi inadmisibilitate, tribunalul a constat că nu sunt fondate, deoarece disp.art.720¹ Cod procedură civilă nu sunt aplicabile în litigiile privind executarea contractelor de achiziţie publică.

Mai mult, s-a încercat soluţionarea pe cale amiabilă a litigiului dintre părţi, în conformitate cu art.24 din contract, însă acest lucru nu s-a reuşit, având în vedere că la adresa nr. *** intimata nu a înţeles să răspundă. Competenţa de soluţionare a litigiilor dintre părţi a fost stabilită alternativ în contract, reclamanta putând alege între instanţa judecătorească sau tribunalul de arbitraj.

Fiind vorba despre un contract administrativ nu i se solicită reclamantei să urmeze procedura plângerii prealabile prevăzută de art.7 din Legea 554/2004 republicată, aceasta încercând, aşa cum am arătat, soluţionarea litigiului pe cale amiabilă – adresa nr. ***, din care rezultă că s-a încercat concilierea conform procedurii arbitrare.

Pentru cale de mai sus, tribunalul a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art.1, 2, 8 şi 18 din Legea 554/2004.

Împotriva sentinţei a formulat recurs pârâta Comuna L, prin Primar, invocând dispoziţiile art.304 şi art.304¹ Cod procedură civilă şi criticând-o pentru următoarele motive:

- instanţa de fond nu a intrat în cercetarea fondului cauzei pentru că nu a statuat asupra temeiului de drept al pretenţiilor reclamantei, nestabilind dacă acestea rezultă din contractul de achiziţie publică sau au o altă natură juridică. Pretenţiile respective nu pot izvorî din contractul de achiziţie publică încheiat în baza OUG nr.34/2006 pentru că lucrările suplimentare pretinse nu au făcut obiect al procedurii de achiziţie publică. Ca atare, cererea reclamantei poate fi întemeiată cel mult pe îmbogăţirea fără justă cauză. În cazul în care s-ar considera că pretenţiile izvorăsc din actul adiţional la contractul de achiziţii publice, reclamanta nu are temei legal pentru solicitarea penalităţilor de întârziere. În condiţiile acestea nu se poate cunoaşte ce a avut în vedere tribunalul când a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 53.091,71 lei şi a penalităţilor de întârziere.

- sentinţa cuprinde motive contradictorii, ceea ce reprezintă motiv de recurs conform art.304 pct.7 Cod procedură civilă. Astfel, deşi în considerentele sentinţei se reţine că lucrările suplimentare exced contractului de achiziţie publică, se reţin totodată şi dispoziţiile art.8 din Legeanr.554/2004 şi faptul că în discuţie este un contract administrativ.

- tribunalul nu a arătat motivele de fapt şi de drept pentru care a înlăturat cererile părţilor, ceea ce constituie motiv de modificare a sentinţei conform art.304 pct.9 Cod procedură civilă. Astfel, tribunalul nu s-a pronunţat asupra naturii juridice a pretenţiilor reclamantei şi nu a pus în discuţia părţilor acest aspect, încălcând şi dispoziţiile art.129 alin.4 Cod procedură civilă.

- tribunalul a dispus în mod greşit obligarea pârâtei la plata sumelor cerute de reclamantă în condiţiile în care lucrările suplimentare nu au făcut obiectul contractului de achiziţie publică, care era finanţat din fonduri europene. În lipsa unui act adiţional, conform art.20 din contract, reclamanta nu poate solicita plata unor lucrări suplimentare ce nu fac obiectul contractului de achiziţie publică.

- în mod greşit a calculat tribunalul penalităţi de întârziere conform art.11.3 din Contract, în condiţiile în care lucrările suplimentare nu sunt executate în baza contractului de achiziţie publică.

- instanţa de fond a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.6 Cod procedură civilă, în sensul că, deşi reclamanta a solicitat penalităţi de întârziere în cuantum de 1.351,5 lei, tribunalul a acordat penalităţi calculate după 28 de zile de la expirarea perioadei prevăzută în facturi, fără să specifice cuantumul acestora şi perioada pentru care sunt acordate, atrăgând astfel concluzia că penalităţile sunt acordate şi vor fi calculate până la achitarea acestora.

- pentru argumentele anterior arătate instanţa a încălcat şi principiului disponibilităţii procesului civil, ceea ce constituie motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.5 Cod procedură civilă.

- instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală sub aspectul penalităţilor de întârziere.

- în mod greşit a respins tribunalul excepţia inadmisibilităţii acţiunii prin raportare la dispoziţiile art.7 din Legea nr.554/2004, reţinând incorect că reclamanta a încercat soluţionarea amiabilă a litigiului. În realitate, reclamanta nu a dovedit, conform contractului, confirmarea scrisă primită de la pârâtă cu privire la comunicarea invitaţiei la conciliere. Adresa nr. *** este, astfel, un înscris pro causa, ce nu a fost comunicat pârâtei, iar adresa nr. ***, reţinută de tribunal, a fost comunicată peste termenul limită de depunere a plângerii prealabile, care se împlinea la data de 06.07.2012.

- hotărârea tribunalului este contradictorie atunci când reţine că reclamanta a efectuat concilierea conform procedurii arbitrale şi că reclamanta putea alege între competenţa instanţei de judecată şi competenţa tribunalului arbitral. Stabilind posibilitatea reclamantei de a alege procedura arbitrală, tribunalul a statuat că pretenţiile acesteia nu derivă din Contractul de achiziţie publică nr. ***.

- în mod greşit a dispus prima instanţă obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată de 7.650 lei, care includ şi onorariul de avocat achitat pentru derularea litigiului în faţa Tribunalului Specializat Argeş, care şi-a declinat competenţa, în condiţiile în care culpa pentru introducerea acţiunii la o instanţă competentă îi aparţine strict reclamantei. De asemenea, taxa judiciară de timbru achitată de reclamantă nu putea să depăşească 39 lei potrivit Legii nr.146/1997, chiar dacă reclamanta a achitat o taxă mai mare.

Examinând sentinţa prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată că recursul este fondat pentru cele ce urmează:

Din probele administrate de instanţa de fond rezultă că între părţi a fost încheiat un contract de achiziţie publică pentru anumite lucrări şi că în cursul edificării acestora, recurenta, beneficiară a lucrărilor, a schimbat soluţia tehnică pentru edificarea construcţiei, ceea ce a condus la renunţarea la anumite lucrări stabilite iniţial prin contract şi la realizarea unor lucrări înlocuitoare. Aceste din urmă lucrările au fost fără dubiu dispuse de recurentă şi însuşite de aceasta, după cum rezultă din înscrisurile anexate cererii de chemare în judecată, inclusiv din procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. ***.

Cât priveşte natura juridică a pretenţiilor reclamantei constând în valoarea lucrărilor înlocuitoare şi penalităţi, aceasta este, fără dubiu, una contractuală, iar tribunalul nu a lăsat să se înţeleagă că are în vedere o altă natură juridică. Astfel, chiar dacă lucrările înlocuitoare nu au făcut obiectul procedurii de achiziţie publică şi, drept urmare, nu au făcut iniţial nici obiectul Contractului nr. ***, ele au vizat construcţia pentru care a fost încheiat contractul respectiv şi au înlocuit lucrări vizate iniţial de procedură de achiziţie publică şi de contract. Prin urmare, în discuţie nu sunt lucrări suplimentare în sensul de lucrări adiacente celor iniţial contractate, ci lucrări suplimentare în sensul de lucrări înlocuitoare a unor lucrări contractate iniţial, dar la realizarea cărora s-a renunţat din considerente tehnice şi de viabilitate a edificiului..

Susţinerile recurentei referitoare la faptul că respectivele de lucrări nu au făcut obiectul procedurii de achiziţie sunt fără relevanţă, aspectul angajând eventual răspunderea recurentei în raport cu dispoziţiile OUG nr.34/2006. Ceea ce contează în speţă pentru stabilirea legalităţii şi temeiniciei pretenţiilor reclamantei este că lucrările au fost efectuate la obiectivul vizat de contractul de achiziţie publică şi în limitele vizate de respectivul contract, prin înlocuirea – aşa cum s-a arătat – a unor lucrări stabilite iniţial, ca urmare a constatării unor deficienţe ale proiectului de execuţie, deficienţe ce nu sunt imputabile reclamantei-executant.

Nu se poate reţine nici susţinerea recurentei referitoare la lipsa de temei a pretenţiilor reclamantei în condiţiile în care între părţi nu a intervenit un act adiţional conform art. 20 din Contract, în condiţiile în care în speţă nu este în discuţie modificarea unor clauze contractuale, iar prin realizarea lucrărilor de înlocuire a celor prevăzute iniţial greşit în proiect nu s-a schimbat obiectul principal al contractului prevăzut de art.4.

Pe cale de consecinţă, în mod corect a decis tribunalul că, neplătind la termenul prevăzut în Contractul nr. *** debitul principal de 53.091,71 lei reprezentând preţul lucrărilor înlocuitoare, pârâta este datoare să plătească reclamantei penalităţi de întârziere potrivit art.11.3 din acelaşi contract.

Sub acest aspect însă, în mod greşit a dispus tribunalul obligarea pârâtei la plata penalităţilor pentru o perioadă nedeterminată, în condiţiile în care, prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat un cuantum exact al acestora – 1.351,5 lei – şi a arătat perioada pentru care a fost calculată respectiva sumă, anume de la data de 03.02.2012 la data introducerii acţiunii 17.10.2012. În condiţiile în care însăşi partea a determinat cuantumul pretenţiilor şi durata de timp pentru care trebuie calculate, tribunalul nu le poate acorda pentru o perioadă de timp mai mare, pentru că în acest fel încalcă principiul disponibilităţii procesului civil şi nesocoteşte însăşi voinţa reclamantei.

Cât priveşte neparcurgerea de către reclamantă, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, a unei proceduri prealabile de conciliere, Curtea a constatat că susţinerile recurentei nu se confirmă nici sub acest aspect în sensul că o astfel de procedură nu era obligatorie la momentul introducerii cererii de chemare în judecată.

Astfel, potrivit art.286 alin.1 din OUG nr.34/2006, forma în vigoare la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, „Procesele şi cererile (…) privind executarea (…) contractelor de achiziţie publică se soluţionează în primă instanţă de către secţia comercială a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante”.

Art.3 lit.f) din acelaşi act normativ definea contractul de achiziţie publică drept un contract comercial.

Potrivit alin.2 „În faţa instanţei de judecată, litigiile privind drepturile şi obligaţiile contractate în cadrul procedurilor de atribuire care intră în sfera de aplicare a dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă se soluţionează de urgenţă şi cu precădere, potrivit dispoziţiilor art. 720² - 720⁷ şi art. 720⁹ din Codul de procedură civilă, care se aplică în mod corespunzător”.

Obligaţia de conciliere directă între părţi era prevăzută, însă, la acel moment de art.720¹ Cod procedură civilă. Or, după cum rezultă din dispoziţiile legale sus citate, art.720¹ Cod procedură civilă nu se aplica litigiilor având ca obiect despăgubiri rezultate din contractele de achiziţie publică.

Prin urmare, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art.7 din Legea nr.554/2004 şi art.720¹ din Codul de procedură civilă de la 1865, faţă de dispoziţiile speciale ale art.286 din OUG nr.34/2006 expuse anterior.

Având în vedere dispoziţiile art.286 alin.2 suscitate, se constată că nu sunt fondate nici criticile recurentei referitoare la cheltuielile de judecată. La momentul la care a fost introdusă cererea de chemare în judecată competenţa de soluţionare a acesteia revenea Tribunalului Specializat Argeş, astfel că nu se poate susţine că reclamanta are culpă procesuală în introducerea cererii la o instanţă necompetentă. Se constată astfel că recurenta pârâtă, ca parte care a căzut în pretenţii, trebuie să plătească reclamantei inclusiv onorariul avocatului care a prestat serviciul de asistenţă juridică pentru aceasta în faţa respectivei instanţe.

Sub acelaşi aspect al cheltuielilor de judecată se constată că în mod corect acestea au inclus taxa judiciară de timbru plătită de reclamantă aşa cum i-a fost impusă de către instanţă în condiţiile în care taxa respectivă s-a stabilit conform art.286¹⁷ din OUG nr.34/2006, iar nu conform Legii nr.146/1997.

În ce priveşte faptul că instanţa a reţinut în considerente posibilitatea reclamantei de a apela la instanţa arbitrală pentru soluţionarea cauzei de faţă, Curtea a constatat că prima instanţă a avut în vedere dispoziţiile inserate de înseşi părţile cauzei în Contractul nr.1248/21.03.2011.

Pentru cele expuse, în baza art.312 alin.1-3 Cod procedură civilă, văzând şi dispoziţiile art.48 alin. 2 din acelaşi cod cu privire la pârâtul Consiliul Local al Comunei Lereşti, Curtea a admis recursul pârâtei Comuna L. şi a modificat în parte sentinţa în sensul obligării pârâţilor la plata penalităţilor de întârziere în sumă de 1.351,5 lei, calculată până la data introducerii acţiunii. A fost menţinută în rest sentinţa.
15. Intervenirea unui act normativ nou pe parcursul judecării cauzei. Rolul activ al instanţei de judecată în vederea lămuririi cadrului procesual.
Art. 129 din Cod procedură civilă anterior raportat la art. 16¹ din Legea nr. 554/2004
Însă, în contextul în care prezentul litigiu a fost declanşat la 29.05.2012, cu mult anterior adoptării Legii nr. 165/2013, ţinând seama şi de excepţiile invocate de către ANRP în primul ciclu procesual şi completarea acestora în faţa tribunalului în faza rejudecării, Curtea a constatat că instanţa de fond nu a exercitat rolul activ necesar în vederea lămuririi cadrului procesual subiectiv pasiv, în aplicarea art. 129 din Cod procedură civilă anterior rap. la art. 16 indice 1 din Legea nr. 554/2004.

Tocmai pentru lămurirea raporturilor juridice procesuale, pe temeiul normelor de drept substanţial, care statuează asupra competenţelor autorităţilor administrative, potrivit celui din urmă text menţionat, instanţa de contencios administrativ poate introduce în cauză, la cerere, organismele sociale interesate sau poate pune în discuţie, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a acestora, precum şi a altor subiecte de drept.

Văzând excepţia lipsei calităţii procesuale a Direcţiei pentru coordonare a aplicării Legii nr. 10/2001 din cadrul ANRP, devenită ulterior excepţia lipsei capacităţii procesuale, determinat de lipsa personalităţii juridice a Direcţiei, coroborat cu întâmpinarea depusă în dosarul de rejudecare, în care se invocă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a ANRP, Curtea a constatat că, deşi s-a învederat instanţei modificarea legislativă intervenită prin Legea nr. 165/2013, aceasta nu a avut în vedere constituirea corectă a cadrului procesual pasiv.