Secţia I civilă Stabilirea cuantumului indemnizaţiilor cenzorilor din cadrul regiilor autonome, societăţilor şi companiilor naţionale

(Decizia nr. 5021/R-CONT/11 Decembrie 2014)
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea reclamantul mg a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor – Serviciul pentru aplicarea Legii nr.10/2001 solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să fie obligată pârâta să soluţioneze de îndată dosarul de Lege nr.10/2001, înregistrat sub nr. ***, în sensul de a numi un expert evaluator care să stabilească valoarea terenului de 72 mp, să fie obligată să emită titlul de despăgubiri conform valorii stabilite şi să fie obligată la penalităţi de întârziere de 100 lei/zi de la pronunţarea hotărârii şi până la ducerea la îndeplinire a obligaţiei trasată de instanţă. S-a solicitat inclusiv obligarea pârâtei la acordarea cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamantul a arătat că a cumpărat casă şi teren în suprafaţă de 480 mp la data de 13.07.1971 prin contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică nr. ***, trecut în registrul de transcripţiuni şi inscripţiuni sub nr.***.

Totodată, a precizat că în urma construirii blocurilor din zona Zăvoi, în mod abuziv, le-a fost diminuată suprafaţa cu 76 mp.

De asemenea, pentru acest teren s-a formulat notificare prin care s-a solicitat restituirea în natură, însă i s-a adus la cunoştinţă că acest lucru nu mai este posibil, iar după nenumărate demersuri, în anul 2005, a fost propus pentru acordarea de despăgubiri în baza Legii nr.10/2001 pentru terenul de 72 mp, situat în S., judeţul Vâlcea.

S-a mai arătat că dosarul format, nr. ***, a fost trimis la A.N.R.P., însă de la acel moment acesta a rămas în nelucrare până în prezent, respectiv de 7 ani.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art.1349 alin.1 şi 2 Cod civil şi pe prevederile Legii nr.10/2001.

În dovedirea acţiunii reclamantul a depus înscrisuri.

La data de 19.06.2012 pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Vâlcea privind solicitările reclamantului îndreptate împotriva A.N.R.P. (dat fiind faptul că autoritatea pârâtă este instituţie centrală, iar în acord cu prevederile art. 3 pct. 1 din Codul de procedură civilă competenţa în primă instanţă revine curţilor de apel) şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţiei pentru coordonarea aplicării Legii nr. 10/2001 din cadrul A.N.R.P. privind emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire (pentru considerentul că această direcţie nu este o instituţie publică, cu personalitate juridică, neavând, deci, capacitate procesuală). În raport de cea de-a doua excepţie invocată, a solicitat respingerea acţiunii, ca fiind promovată contra unei persoane fără capacitate procesuală.

Cu privire la fondul cererii de chemare în judecată, pârâta a precizat că, în ceea ce priveşte emiterea titlului de despăgubire, dosarul constituit trebuie să parcurgă procedura prevăzută de Titlul VII din Legea nr.247/2005. A arătat că, în urma analizării dosarului, s-a constatat că acesta trebuie completat cu istoricul de arteră şi număr poştal, precum şi cu istoricul fiscal al imobilului-teren, pentru care a fost propusă acordarea de măsuri reparatorii în echivalent. În concluzie, pârâta a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

În drept, au fost invocate prevederile Legii nr.10/2001, ale Legii nr.247/2005, ale Legii nr.554/2004 şi acela ale art.115 - 119 Cod procedură civilă.

Prin sentinţa nr.1331 din 02.10.2012 pronunţată de Tribunalul Vâlcea s-au respins excepţiile invocate de pârâtă, respectiv excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Vâlcea şi cea a lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţiei pentru coordonarea aplicării Legii nr.10/2001 din cadrul A.N.R.P..

A fost admisă acţiunea formulată de reclamantul MG şi, în consecinţă, a fost obligată pârâta să soluţioneze de îndată dosarul de Lege nr.10/2001, înregistrat sub nr. 6844/C, în sensul de a numi un expert evaluator care să stabilească valoarea terenului de 72 mp. Totodată, să emită titlul de despăgubiri conform valorii stabilite. În plus, pârâta a fost obligată la penalităţi de întârziere de 100 lei/zi de la pronunţarea hotărârii şi până la ducerea la îndeplinire a obligaţiei trasată de instanţă.

Prin decizia nr. 003/R-CONT din 05.06.2013 a Curţii de Apel Piteşti a fost admis recursul declarat de pârâta A.N.R.P., s-a casat sentinţa civilă nr.1331/2012 a Tribunalului Vâlcea şi s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Vâlcea.

La data de 12.03.2014 pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Vâlcea cu privire la cererea introductivă şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei cu privire la capetele 1 şi 2 din acţiune, iar pe fondul cauzei solicitând respingerea cererii, ca neîntemeiată.

La data de 31.03.2014 reclamantul a depus la dosar răspuns la întâmpinarea formulată de pârâtă.

Prin sentinţa nr. 2452/08 aprilie 2014 Tribunalul Vâlcea a respins excepţiile invocate de pârâtă, a admis, în parte, acţiunea reclamantului MG în contradictoriu cu Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr.10/2001, a obligat pârâta să evalueze terenul în suprafaţă de 72 m.p. situat în S., judeţul Vâlcea şi să emită titlul de despăgubire.

A fost respinsă cererea privind penalităţile.

Pentru a pronunţa soluţia instanţa a reţinut că excepţiile invocate prin întâmpinare de pârâtă sunt nefondate.

Asupra excepţiei de necompetenţă materială, s-a pronunţa Curtea de apel în mod irevocabil prin Decizia nr.2003 R-CONT din 05.06.2013.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive s-a reţinut că pârâta a fost chemată în judecată pretinzându-se despre acestea că are obligaţii corelative dreptului dedus judecăţii, izvorâte din H.G. nr.572/2013 şi Legea nr.165/2013 fiind astfel subiect pasiv al raportului juridic procesual dedus judecăţii faţă de care reclamantul prin cererea de chemare în judecată vrea să-şi valorifice dreptul pretins.

Prin Dispoziţia nr. *** s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale reclamantului, pentru imobilul pe care l-a avut în proprietate înainte de expropriere compus din teren în suprafaţă de 72 m.p.

S-a reţinut că potrivit art.1 din Protocolul nr.1 la CEDO orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.

Prin Legea nr.165/2013 s-a reglementat procedura de soluţionare a dosarelor de despăgubire constituite în temeiul Legii nr.10/2001, dar în speţă se aplică cu prioritate Protocolul art.1 ca normă supranaţională, dreptul reclamantului se circumscrie acţiunii de bun aşa cum este reglementat de primul protocol.

Acest drept al reclamantului a fost stabilit la data de 30.12.2005 trecând aproximativ 7 ani până la introducerea acţiunii, urmare a pasivităţii autorităţii pârâte de a face demersuri pentru realizarea dreptului.

Având în vedere acest termen nerezonabil instanţa a apreciat că pârâta a afectat substanţa dreptului, practic lipsindu-l pe reclamant de bunul său stabilit printr-un act administrativ de autoritate o lungă perioadă de timp.

În ceea ce priveşte petitul nr.3 (plata daunelor cominatorii) s-a reţinut că nu există elemente sau dovezi din care să rezulte că pârâta va avea o atitudine negativă faţă de soluţia pronunţată.

Împotriva acestei sentinţa a declarat recurs Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei şi admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive.

În motivare, se arată că în cadrul Autorităţii este organizat Secretariatul Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005, care asigură lucrările acestei comisii şi analizarea legalităţii respingerii cererii de restituire în natură.

Potrivit Legii nr. 165/2013, s-a înfiinţat Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor care a preluat atribuţiile CCSD şi care procedează potrivit art. 21 – 26 din lege, prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a legii.

ANRP emite titluri de plată în condiţiile art. 31 şi art. 41 din Legea nr. 165/2013, plata efectivă realizându-se de Ministerul Finanţelor publice în termenul prevăzut de lege.

Ca atare, ANRP nu este învestită cu emiterea deciziei de compensare, acesta fiind atributul exclusiv al Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, ca autoritate distinctă.

Pe de altă parte, se susţine că Direcţia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 nu are capacitate procesuală pasivă faţă de art. 56 NCPC şi art. 2¹ alin. 1 lit.a) din H.G. nr. 365/2005.

Direcţia nu este o instituţie cu personalitate juridică, reprezentând numai o structură funcţională în cadrul ANRP, astfel încât nu poate avea capacitate procesuală.

Se susţine şi excepţia prematurităţii acţiunii, faţă de art. 4 din Legea nr. 165/2013 şi de art. 21 alin. 5 rap la art. 34 din acelaşi act normativ.

MG a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, susţinând că acţiunea a fost introdusă în anul 2012, legea nouă neputând să retroactiveze, iar autoritatea recurentă avea posibilitatea să-şi îndeplinească atribuţiile prevăzute de Legea nr. 165/2013.

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor invocate, în raport de probatoriul administrat în cauză şi de dispoziţiile legale incidente, Curtea a constatat că recursul este fondat, pentru următoarele considerente.

În întâmpinarea depusă la dosarul de fond în primul ciclu procesual, ANRP a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţiei pentru coordonarea aplicării Legii nr. 10/2001, din cadrul ANRP şi excepţia lipsei capacităţii procesuale a acestei direcţii, faţă de dispoziţiile H.G. nr. 361/2005.

Tribunalul a respins excepţiile, însă sentinţa a fost casată cu trimitere spre rejudecare, pentru considerente care nu au ţinut de modul de soluţionare a excepţiilor, ci de întocmirea dispozitivului, Curtea reţinând nesoluţionarea fondului.

În rejudecare, în faţa tribunalului, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a depus din nou întâmpinare, invocând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a ANRP, faţă de dispoziţiile Legii nr. 165/2013, intervenită pe parcursul soluţionării litigiului.

Instanţa a respins din nou excepţiile invocate de pârâtă, reţinând că ANRP a fost chemată în judecată pentru a fi obligată să soluţioneze cererea reclamantului, obligaţii izvorâte din H.G. nr. 572/2013 şi din Legea nr. 165/2013.

Or, potrivit art. 17 alin. 1 din Legea nr. 165/2013, în forma în vigoare la data soluţionării cauzei, în vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, denumită în continuare Comisia Naţională, care funcţionează în subordinea Cancelariei Primului-Ministru şi are, în principal, următoarele atribuţii: a) validează/invalidează în tot sau în parte deciziile emise de entităţile învestite de lege care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii; b) dispune emiterea deciziilor de compensare a imobilelor; c) asigură coordonarea procesului de licitare/atribuire a imobilelor din Fondul naţional al terenurilor agricole şi al altor imobile; d) ia alte măsuri legale necesare aplicării prezentei legi.

De asemenea, art. 17 alin. 5 din lege arată că Secretariatul Comisiei Naţionale preia toate atribuţiile, drepturile şi obligaţiile Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi se asigură de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

Totodată, potrivit art. 50 lit. c) din Legea nr. 165/2013, se abrogă prevederile referitoare la procedura de urmat de către CCSD reglementate în titlul VII "Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice dispoziţie contrare noii legi.

Ca atare, faţă de dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 165/2014, aşa cum au fost cenzurate în controlul de constituţionalitate, vechea procedură reglementată de Legea nr. 247/2005 şi entităţile acolo reglementate au fost înlocuite cu dispoziţiile noului act normativ, din perspectiva calităţii procesuale pasive, atribuţiile CCSD fiind preluate de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor.

Însă, în contextul în care prezentul litigiu a fost declanşat la 29.05.2012, cu mult anterior adoptării Legii nr. 165/2013, ţinând seama şi de excepţiile invocate de către ANRP în primul ciclu procesual şi completarea acestora în faţa tribunalului în faza rejudecării, Curtea a constatat că instanţa de fond nu a exercitat rolul activ necesar în vederea lămuririi cadrului procesual subiectiv pasiv, în aplicarea art. 129 din Cod procedură civilă anterior rap. la art. 16 indice 1 din Legea nr. 554/2004.

Tocmai pentru lămurirea raporturilor juridice procesuale, pe temeiul normelor de drept substanţial, care statuează asupra competenţelor autorităţilor administrative, potrivit celui din urmă text menţionat, instanţa de contencios administrativ poate introduce în cauză, la cerere, organismele sociale interesate sau poate pune în discuţie, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a acestora, precum şi a altor subiecte de drept.

Văzând excepţia lipsei calităţii procesuale a Direcţiei pentru coordonare a aplicării Legii nr. 10/2001 din cadrul ANRP, devenită ulterior excepţia lipsei capacităţii procesuale, determinat de lipsa personalităţii juridice a Direcţiei, coroborat cu întâmpinarea depusă în dosarul de rejudecare, în care se invocă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a ANRP, Curtea a constatat că, deşi s-a învederat instanţei modificarea legislativă intervenită prin Legea nr. 165/2013, aceasta nu a avut în vedere constituirea corectă a cadrului procesual pasiv.

În ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, Curtea a reţinut, însă, că în materia contenciosului administrativ, calitatea procesuală nu este condiţionată de calitatea de subiect de drept distinct a pârâtului, ci se află în strânsă legătură cu serviciul sau autoritatea în competenţa căreia legea conferă atribuţii în vederea emiterii actelor. Ca atare, calitatea procesuală a acestor entităţi este determinată de prevederile legale, dacă potrivit acestora respectiva entitate are atribuţii în emiterea actelor administrative.

Faţă de art. 4 şi art. 17 din Legea nr. 165/2013, tribunalul era obligat să facă aplicarea noului act normativ, punând în discuţia părţilor cadrul procesual subiectiv pasiv, ceea ce nu a înţeles să facă, trecând peste excepţiile invocate, împotriva prevederilor menţionate.

Văzând dispoziţiile art. 312 alin. 1 şi alin. 5 Cod procedură civilă rap. la art. 16¹ din Legea nr. 554/2004, văzând totodată data la care a fost sesizată instanţa cu prezenta cerere, particularitatea litigiului determinată de intervenirea unui act normativ nou pe parcursul acesteia şi lipsa de rol activ a instanţei, Curtea a constatat că se impune admiterea recursului, casarea sentinţei şi, faţă de art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, constatând că a mai fost pronunţată o decizie de casare cu trimitere, a reţinut cauza spre rejudecare.

SECŢIA PENALĂ ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE
1. Aplicarea procedurii simplificate. Schimbarea încadrării juridice a faptei.
Art. 374 alin. 4 , art. 375 şi art. 377 Cod procedură penală

Art. 291 şi art. 244 Noul Cod penal
Aplicarea procedurii simplificate presupune că recunoaşterea faptelor trebuie să fie voluntară, necondiţionată şi integrală, aşa cum acestea sunt menţionate în actul de sesizare al instanţei, iar pe baza acestei recunoaşteri judecata se limitează numai la probele administrate în cursul urmăririi penale.

În ceea ce priveşte schimbarea încadrării juridice a infracţiunii de trafic de influenţă în infracţiunea de înşelăciune, se constată că între cele două infracţiuni există deosebiri fundamentale, atât în ceea ce priveşte obiectul juridic şi latura obiectivă a acestuia, cât şi, în mod special, în legătură cu trăsăturile ce caracterizează conduita subiectului activ.

Cu toate că în speţă s-a realizat o pagubă în patrimoniul denunţătorului, criteriul decisiv de distincţie între cele două infracţiuni este acela că, în cazul traficului de influenţă, se întâlneşte o diminuare patrimonială voluntară.
(Decizia penală nr. 526/A/08 octombrie 2014)
Prin sentinţa penală nr.1400 din 8 iulie 2014, pronunţată de Tribunalul Argeş, s-a respins cererea formulata de inculpat, având ca obiect schimbarea încadrării juridice a faptei reținută in sarcina acestuia, prin actul de sesizare a instanței, in infracțiunea de înșelăciune prev.de art.244 NCPen.

In baza art. 386 Cod pr. pen, s-a schimbat încadrarea juridică a faptei reținută in sarcina inculpatului prin actul de sesizare a instanței, din infracțiunea prev de art 257 alin 1 Cod penal 1969 in infracțiunea prev de art 291 alin 1 NCPen.

In baza art 291 alin 1 NCPen cu aplicarea art 5 NCPen, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) NC.pen.s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioada de 1 an de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) NC. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

In baza art.404 alin.4 lit.a Cod pr.pen, rap la art.72 NCPen, s-a dedus din pedeapsa principala durata reținerii de 24 ore - din data de 28.11.2012

In baza art.91 NC.pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani si 6 luni, stabilit in baza art. 92 NC.pen.

În baza art. 93 alin. (1) NC.pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere :

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş, la datele fixate de această instituţie ;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare ce depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) NC. pen., s-a impus inculpatului să se conformeze obligaţie de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat in colaborare cu alte instituții comunitare

În baza art. 93 alin. (3) NC. pen., s-a dispus ca pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei Comunei M., judeţul Argeş sau in cadrul Primăriei Comunei S., judeţul Argeş pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare.

În baza art.91 alin. (4) NC. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 NC. pen.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, prin rechizitoriul nr 820/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul, cercetat sub aspectul săvârșirii infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin 1 C. pen.

În actul de sesizare s-a reţinut, în fapt, că la data de 27.11.2012 inculpatul i-a pretins denunțătorului D.S. suma de 300 euro, pentru a-l ajuta sa promoveze proba practica pentru obținerea permisului de conducere, prin intervenția pe lângă un funcționar din cadrul SPCRPCIV Argeș, care ar fi făcut ca proba practică să fie susținută cu persoana care trebuie, bani primiți de altfel in acest scop la data de 28.11.2013.

Pe parcursul judecății au fost audiați inculpatul, martorul denunțător D.S. si martorul propus de care inculpat, numitul O.I., ale căror declarații au fost consemnate si atașate la dosarul cauzei.

Analizând ansamblul materialului probator administrat in cele doua faze ale procesului penal, instanța de fond a reţinut următoarea situație de fapt:

In data de 19.07.2012, numitul D.S. a formulat un denunț, in care aducea la cunoștința organelor de urmărire penală împrejurarea că inculpatul i-a solicitat suma de 300 euro, pentru a-l ajuta sa promoveze proba practica in scopul obținerii permisului de conducere, lăsând să se înțeleagă ca are influenţă supra unor persoane cu astfel de atribuții din cadrul SPCRPCIV Argeș.

Instanţa de fond a reţinut, că din discuția purtata in mediu ambiental de către denunțător cu inculpatul la data de 28.11.2014, se constată că, după ce martorul îl anunța pe inculpat că a promovat proba teoretica pentru obținerea permisului de conducere, acesta din urma îi pretinde suma de 300 euro pentru a-i asigura promovarea probei practice, sumă ce trebuia remisă persoanei pe lângă care inculpatul pretindea că are influenţă, până la data de 29.11.2012, zi in care D.S. era programat pentru susținerea probei practice, urmând ca cei doi sa se întâlnească in acest scop in dimineața zilei de 28.11.2012.

La aceasta dată, conform înregistrărilor discuțiilor purtate in mediul ambiental intre denunțător si inculpat, acesta din urmă i-a comunicat martorului că a rezolvat-o de aseară, că nu știe cu cine va susține examenul, dar va susține cu unul dintre examinatorii D,T,P sau G.

Conform procesului verbal încheiat cu ocazia prinderii in flagrant a inculpatului la data de 28.11.2012, s-a descoperit asupra acestuia suma de 300 de euro, in bancnote care anterior fuseseră marcate chimic si predate denunțătorului.

Inculpatul, atât pe parcursul urmăririi penale, cât si in declarația dată in cursul cercetării judecătorești, nu a negat primirea sumei de 300 de euro de la denunțător, însă a încercat sa acrediteze ideea ca această suma de bani reprezintă o datorie mai veche pe care o avea de onorat D.S., aspect invocat de altfel si de către martorul propus in apărare de către inculpat, numitul O.P si a arătat ca fapta sa întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei in infracțiunea prev de art 244 N Cpen. .

Instanța de fond, însă, nu a avut in vedere cele învederate de către inculpat in ceea ce privește destinația sumei de 300 de euro primită de la denunțător, această susținere fiind in mod vădit contrazisă de convorbirile telefonice si discuțiile in mediul ambiental purtate de către denunțător cu inculpatul, din care reiese clar ca suma la care s-a făcut referire era pretinsă de către inculpat pentru a interveni pe lângă persoane ce aveau atribuții in ligatură cu promovarea probei practice in vederea obținerii permisului de conducere de către D.S.

Împrejurarea că inculpatului nu-i sunt străine aceste practici, a constatat instanţa de fond, rezultă si din datele obținute in urma punerii in aplicație a autorizațiilor pentru interceptarea convorbirilor telefonice si in mediul ambiental, procese verbale de supraveghere operativă şi planșe foto, din care reiese ca inculpatul frecventează cu regularitate zona in care se afla sediul SPCRPCIV Argeș şi, totodată poarta convorbiri telefonice, cu diverse persoane care îi cer să le ajute in legătură cu înmatricularea unor autoturisme sau întocmirea dosarelor pentru susținerea examenului de conducere. In acest sens, a menţionat instanţa de fond, este şi discuția purtată la data de 1.11.2012, de către inculpat cu o persoana neidentificata, care i-a comunicat, folosind un limbaj codificat, ca a luat ala si ca este programat pe 7, miercuri, urmând să se întâlnească luni pentru a discuta.

Prin urmare, instanța de fond a respins cererea formulata de inculpat, având ca obiect schimbarea încadrării juridice a faptei in infracțiunea de înșelăciune prev de art 244 N C pen si a reţinut că fapta inculpatului care a pretins denunțătorului D.S. suma de 300 euro, pentru a-l ajuta sa promoveze proba practica pentru obținerea permisului de conducere, prin intervenția pe lângă un funcționar din cadrul SPCRPCIV Argeș, bani primiți de altfel in acest scop la data de 28.11.201, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influenţă.

S-a constatat că inculpatul a fost trimis in judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev de art 257 alin 1 Cod penal 1969, infracțiune care se regăsește in dispozițiile art.291 alin 1 NCPen, dispoziții mai favorabile din punct de vedere al tratamentul sancționator așa încât, in baza art.386 Cod pr.pen., instanța de fond a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținută in sarcina inculpatului prin actul de trimitere in judecată din infracțiunea prev de art 257 alin 1 Cod penal 1969 in infracțiunea prev de art 291 alin 1 NCPen

Reținând vinovăţia inculpatului, in raport de fapta dedusă judecații, instanța de fond a constatat, că se impune condamnarea acestuia, având in vedere în procesul individualizării sancţiunii criteriile prevederile art.74 NCod penal şi anume modul de desfăşurare a activităţii infracţionale, constând in racolarea de către inculpat a unor persoane cărora le oferea ajutor in obținerea permisului de conducere, in schimbul unor sume de bani ce urmau a fi remise unor funcționari din cadrul SPCRPCIV Argeș, prin aceasta creându-se suspiciunea ca funcționarii respectivi sunt coruptibili si ar acționa sub influenta unor terțe persoane, acțiune menita să-i discrediteze pe aceștia, împrejurarea că inculpatul nu are loc de munca si obținea diverse sume de bani prin prestarea unor astfel de servicii.

Pe de altă parte, instanța de fond a ţinut seama de vârsta inculpatului şi de împrejurarea că acesta nu are antecedente penale.

Așa fiind, instanța de fond a aplicat inculpatului pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) NC.pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioada de 1 an de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) NC. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

In baza art 404 alin 4 lit a Cod pr pen, rap la art 72 NCPen, s-a dedus din pedeapsa principală durata reținerii de 24 ore - din data de 28.11.2012

Având in vedere ca inculpatul nu prezintă antecedente penale, se afla la o vârsta la care poate conștientiza cu ușurință consecințele negative ale săvârșirii unor fapte prevăzute de legea penală, împrejurarea ca acesta s-a prezentat la toate termenele de judecata, si-a manifestat acordul de a presta o munca neremunerata in folosul comunităţii, instanța de fond a apreciat că aplicarea pedepsei este suficienta si, chiar si fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracțiuni, așa încât, in baza art. 91 NC.pen., s-a dispus dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani si 6 luni, stabilit in baza art. 92 NC.pen.

În baza art. 93 alin. (1) NC.pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere :

a)să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş la datele fixate de această instituţie ;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare ce depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) NC. pen., s-a impus condamnatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat in colaborare cu alte instituții comunitare

În baza art. 93 alin. (3) NC. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei Comunei M., judeţul Argeş sau in cadrul Primariei Comunei S., judeţul Argeş, pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) NC. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 NC. pen.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul, fără a depune în scris motive, însă prin apărătorul său in fata instanţei a susţinut trei critici referitoare la nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei atacate după cum urmează:

În primul rând instanţa de fond ar fi trebuit să interpreteze declaraţia inculpatului ca o recunoaştere deplină, de vreme ce acesta a arătat că suma de bani i-a pretins-o denunţătorului pentru a facilita proba practică la opţiunea permisului de conducere, lăsându-l să creadă că are influenţă faţă de examinatori. Ca o consecinţă, dând eficienţă acestei recunoaşteri depline, instanţa de fond trebuia să reducă cu o treime limitele de pedeapsă in cadrul procedurilor simplificate.

În al doilea rând inculpatul apreciază că fapta comisă de acesta este de fapt o înşelăciune deoarece l-a minţit pe denunţător pentru a obţine de la acesta suma de bani respectivă, instanţa de fond respingând în mod greşit cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat în acest sens.

În cele din urmă, se apreciază că termenul de încercare este prea mare, iar inculpatul nu a fost întrebat dacă doreşte s-au nu să presteze muncă în folosul comunităţii.

Examinând apelul inculpatului , în raport cu motivele invocate cât şi din oficiu conform art. 417 Cod pr.penală, curtea îl apreciază neîntemeiat în conformitate cu următoarele argumente.

În legătură cu primul motiv de apel, referitor la aplicarea procedurii simplificate care ar fi avut drept consecinţă reducerea cu o treime a limitelor pedepsei închisorii, prev.de lege pentru fapta comisă , curtea arată că în conformitate cu disp.art. 374 alin.4 Cod pr.penală, în cazurile în care acţiunea penală nu vizează o infracţiune care se pedepsele c detenţie pe viaţă, preşedintele pune in vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate in cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi, dacă recunoaşte în totalitate faptele reţinute in sarcina sa.

Aceasta presupune că recunoaşterea faptelor trebuie să fie voluntară, necondiţionată şi integrală aşa cum acestea sunt menţionate in actul de sesizare al instanţei, iar pe baza acestei recunoaşteri judecata se limitează numai la probele administrate în cursul urmăririi penale.

Nici nu poate fi vorba de aşa ceva in prezenta cauză, cu ocazia audierii inculpatul precizând expres că nu solicită aplicarea procedurilor simplificate, procesul evoluând apoi cu administrarea probelor cu înscrisuri şi audiere de martori, ipoteză în care incidenţa textului art. 396 alin.10 privind reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă este exclusă.

În ce priveşte schimbarea încadrării juridice a infracţiunii de trafic de influenţă pentru care a fost trimis in judecată inculpatul în infracţiunea de înşelăciune, în mod corect instanţa de fond a respins această cerere formulată de inculpat.

În acest sens curtea arată că între cele două infracţiuni există deosebiri fundamentale atât in ce priveşte obiectul juridic şi latura obiectivă a acestora cât în mod special în legătură cu trăsăturile ce caracterizează conduita subiectului activ.

Astfel, obiectul juridic al infracţiunii de trafic de influentă îl constituie încrederea în prestigiul şi integritatea funcţionarului aflat în serviciul unei persoane juridice, obiectul juridic al infracţiunii de înşelăciune constă doar în buna credinţă ce trebuie să existe în cadrul relaţiilor sociale ce privesc patrimoniul.

Pe de altă parte traficul de influenţă poate exista, de exemplu in varianta pretinderii unei sume de bani sau alte foloase, independent de producerea vreunei pagube, de vreme ce de esenţa infracţiunii de înşelăciune este atingerea adusă patrimoniului subiectului pasiv.

În fine, în ipoteza când traficul presupune prevalarea de o influenţă inexistentă în realitate asupra unui funcţionar, deşi constituie o prezentare ca adevărată a unei fapte mincinoase acţiune ce se regăseşte şi în cazul laturii obiective al infracţiunii de înşelăciune, se analizează celelalte elemente constitutive ale infracţiunii de tragic de influenţă, şi cu toate că în ipoteza de speţă s-a realizat şi o pagubă în patrimoniul denunţătorului criteriul decisiv de distincţie intre cele două infracţiuni este acela că în cazul traficului de influenţă se întâlneşte o diminuare patrimonială voluntară.

Cu alte cuvinte, inducerea in eroare specifică înşelăciunii are drept consecinţă o pagubă in patrimoniul subiectului pasiv cu care acesta nu este de acord aşa cum se întâmplă în privinţa traficului de influenţă unde cumpărătorul de influenţă oferă benevol suma de bani pretinsă de traficant.

In fine, în ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei aplicate cu referire la durata termenului de supraveghere, curtea arată că în conformitate cu dispoziţiile art. 92 alin.1 instanţa avea posibilitatea să stabilească o durată de supraveghere între doi şi patru ani, fără a putea fi însă mai mică decât durata pedepsei aplicate.

Oprindu-se la un termen de doi ani şi şase luni instanţa de fond s-a apropiat sensibil de limita minimă a termenului de supraveghere şi ţinând seama şi de cuantumul pedepsei principale care a fost stabilită la doi ani închisoare, prin urmare la limita minimă a regimului sancţionator specific infracţiunii de trafic de influenţă, rezultă că prima instanţă s-a orientat către sancţiunile cele mai mici pe care le avea la dispoziţie, potrivit legii, respectând întru-totul criteriile art. 74 din Codul penal, motiv pentru care curtea consideră că nu este necesară o intervenţie în ce priveşte regimul sancţionator.

Pentru că din oficiu nu s-au constatat alte aspecte care să determine reformarea hotărârii atacate, în conformitate cu disp.art. 421 alin.1 lit.b Cod pr.penală, Curtea a respinS ca nefondat apelul inculpatului, obligându-l pe acesta potrivit disp.art. 275 alin.2 C.p.p. la plata cheltuielilor judiciare efectuate de stat.