Secţia I civilă Stabilirea cuantumului indemnizaţiilor cenzorilor din cadrul regiilor autonome, societăţilor şi companiilor naţionale

12. Criterii de apreciere a pericolului social. Aplicarea unei sancţiuni, chiar şi cu caracter administrativ, atunci când este aplicată pentru o faptă săvârşită cu violenţă, denotă un anumit grad de pericol social.
Art. 14 si 15 din Legea nr.295/2004
Legea nr.295/2004 stabilește categoriile de arme și muniții precum și condițiile în care deținerea, portul, folosirea și operațiunile cu aceste arme și muniții sunt folosite în România. Potrivit aceleași legi, revocarea sau anularea dreptului de port și folosire armă letală este supusă controlului instanței de contencios administrativ. Pornind de la definiția dată de art.2 pct.II.2 din același act normativ "armelor și munițiilor letale" și anume "arme și muniții prin a căror utilizare se poate cauza moartea ori rănirea gravă a persoanelor", legiuitorul a statuat o procedură riguroasă de acordare a acestor drepturi către persoanele fizice, condițiile fiind enumerate în art. 14 si 15.

În ce priveşte condiţia prevăzută de art.14 alin (1) lit.f ) din Legea nr.554/2004, Curtea a menţionat că existenţa unui pericol nu presupune neapărat existenţa unei condamnări, ci poate fi urmarea oricăreia împrejurări în funcţie de care persoana poate fi apreciată că reprezintă un pericol social.

Totodată, un pericol social poate fi apreciat şi în funcţie de conduita unei persoane, de comportamentul acesteia, precum şi în funcţie de orice alte împrejurări utile în caracterizarea şi stabilirea tipologiei unei anumite persoane.

Existenţa unei sancţiuni, fie ea şi cu caracter administrativ, atunci când este aplicată pentru o faptă săvârşită cu violenţă denotă un grad de pericol social.

Într-un asemenea caz, Curtea a apreciat că în cazul aplicării unor sancţiuni cu caracter administrativ, se poate aprecia că încetează caracterul de pericol social în momentul în care persoana fizică se scoate din evidenţa operativă în conformitate cu dispoziţiile art.18 din Dispoziţia IGPR nr.18/5.05.2011.

(Decizia nr. 4873/R-CONT/02 Decembrie 2014)
Prin plângerea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, la data de 09.04.2013, sub nr. 3358/90/2013, petentul în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul De Poliţie Judeţean Vâlcea - Biroul Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase a solicitat anularea refuzului nr. 34578 din 12.03.2013 de a se elibera autorizaţie pentru procurarea de armă letală, pe motiv că nu îndeplineşte condiţiile prev. de art. 14 alin. 1 lit. f) din Legea 554/2004 şi să fie obligată autoritatea emitentă să elibereze autorizaţia.

În motivarea plângerii s-a arătat că prin adresa menţionată i s-a comunicat că nu i s-a aprobat cererea de eliberare a autorizaţiei pentru procurarea unei arme letale, pentru că nu îndeplineşte dispoziţiile art. 14 lit. f) din Legea nr.295/2004 reprezentând refuzul eliberării autorizaţiei, este unul nemotivat şi pe de altă parte vădit neîntemeiat. A mai arătat că deţine permis de vânătoare permanent, are un loc de muncă stabil, fiind administratorul unei firme de transport, are o familie şi nu are antecedente penale.

Pârâtul a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea acţiunii, arătând în esenţă, că din evidentele existente la nivelul IPJ Vâlcea s-a concluzionat că persoana respectivă prezintă pericol în sensul Legii nr.295/2004, ţinând cont de existenţa unor sancţiuni aplicate ca urmare a unor dosare penale, persoana în cauză, fiind cercetată pentru fapte săvârşite cu violenţă. S-a mai arătat de către intimata că faptul că în cazierul reclamantului nu apar sau nu sunt menţiuni în sensul săvârşirii anumitor infracţiuni, nu înseamnă că nu a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală. Existenţa unor sancţiuni cu caracter administrativ atunci când sunt aplicate pentru fapte cu violenţă, denotă un grad de pericol social, pericol ce se apreciază şi în funcţie de conduita persoanei. Petentul a fost sancţionat cu amendă cu caracter administrativ pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 180 alin. 2 C.p. şi art. 217 alin. 1 C.p.

Prin sentinţa nr.2487 din 10 aprilie 2014, Tribunalul Vâlcea – Secţia a II-a civilă a respins plângerea formulată de petent în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Politie Judeţean Vâlcea, ca neîntemeiată.

În motivarea sentinţei s-a reţinut că prin adresa nr.34578/12.03. 2013 emisă de Inspectoratul de Politie Judeţean Vâlcea, s-a comunicat petentului, că nu i s-a eliberat autorizaţie pentru procurare armă letală, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 14 alin. 1 lit. f) din Legea nr.295/2004, care prevede drept condiţie, în completarea celorlalte enumerări, pentru acordarea autorizaţiei de procurare a armei letale, ca persoana solicitantă a autorizaţiei să nu prezinte pericol pentru ordinea publică, siguranţa naţională, viaţa şi integritatea corporală a persoanelor, conform datelor şi informaţiilor existente la organele competente. S-a apreciat de instanţa de fond că autoritatea emitentă în mod corect a reţinut incidenta dispoziţiilor art. 14 alin. 1 lit. f) , deoarece la aprecierea pericolului şi a integrităţii persoanelor se are în vedere dinamica faptelor săvârşite de petent. S-a mai considerat de instanţa de fond că chiar dacă, sancţiunile aplicate au avut caracter administrativ, cercetarea penală s-a desfăşurat pentru infracţiuni de pericol ce lezează integritatea corporală şi sănătatea persoanei, prin suferinţele fizice la care a fost supusă ca urmare a exercitării actelor de violentă asupra sa (art. 180 alin. 2 C.p.) şi respectiv integritatea bunurilor în materialitatea lor sau a potenţialului lor de utilizare (art. 217 alin. 1 C.p).

Împotriva sentinţei mai sus menţionate a fost declarat recurs de către reclamant care a apreciat că sentinţa este nelegală întrucât simpla menţionare a ordonanţelor parchetului nu este suficientă pentru a-l defini ca reprezentând un pericol pentru ordinea publică, câtă vreme autoritatea pârâtă nu a făcut dovada comportamentului recurentului după aplicarea respectivelor sancţiuni administrative. În plus, s-a arătat că de la data pronunţării sancţiunilor penale au trecut 5 ani , astfel că nu se mai justifică respingerea cererii sale.

Curtea, analizând recursul, a reţinut că este neîntemeiat pentru următoarele considerente:

Legea nr. 554/2004 reglementează 2 categorii de acte administrative asimilate: refuzul unei autorităţi publice de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim, conform art. 2 alin. (2) din Lege şi contractele administrative, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c). Refuzul unei autorităţi publice de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim, la rândul său, îmbracă următoarele forme: refuzul nejustificat explicit sau manifest – exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea [art. 2 alin. (1) lit. i), teza I]; refuzul nejustificat asimilat – nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluţionării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile [art. 2 alin. (1) lit. i) teza a II-a]; tăcerea administraţiei – nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, definită ca faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen [art. 2 alin. (1) lit. h)].

Un refuz de rezolvare a unei cereri, supus cenzurii instanţei de contencios administrativ, presupune ca între petiţionar şi autoritatea căreia i se adresează cererea să existe un raport de drept administrativ, iar cererea să se refere la drepturi şi obligaţii care să facă parte din obiectul unui astfel de raport juridic. Prin urmare, interpretând art. 2 alin. (1) lit. i), în corelaţie cu prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ce reglementează soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa, se ajunge la concluzia că pe calea contenciosului administrativ poate fi supus controlului de legalitate refuzul rezolvării cererilor de emitere a unui act administrativ, de eliberare a unui certificat, adeverinţă sau alt înscris, de efectuare a unei operaţiuni administrative sau de executare a unei obligaţii stabilite printr-un act administrativ favorabil reclamantului.

Legea nr.295/2004 stabilește categoriile de arme și muniții precum și condițiile în care deținerea, portul, folosirea și operațiunile cu aceste arme și muniții sunt folosite în România. Potrivit aceleași legi, revocarea sau anularea dreptului de port și folosire armă letală este supusă controlului instanței de contencios administrativ. Pornind de la definiția dată de art.2 pct.II.2 din același act normativ "armelor și munițiilor letale" și anume "arme și muniții prin a căror utilizare se poate cauza moartea ori rănirea gravă a persoanelor", legiuitorul a statuat o procedură riguroasă de acordare a acestor drepturi către persoanele fizice, condițiile fiind enumerate în art.14 si 15. În ce priveşte condiţia prevăzută de art.14 alin (1) lit.f) din Legea nr.554/2004, Curtea menţionează că existenţa unui pericol nu presupune neaparat existenţa unei condamnări, ci poate fi urmarea oricăreia împrejurări în funcţie de care persoana poate fi apreciată că reprezintă un pericol social. Totodată, un pericol social poate fi apreciat şi în funcţie de conduita unei persoane, de comportamentul acesteia, precum şi în funcţie de orice alte împrejurări utile în caracterizarea şi stabilirea tipologiei unei anumite persoane. Existenţa unei sancţiuni, fie ea şi cu caracter administrativ, atunci când este aplicată pentru o faptă săvârşită cu violenţă denotă un grad de pericol social. Într-un asemenea caz este Curtea apreciază că în cazul aplicării unor sancţiuni cu caracter administrativ, se poate aprecia că încetează caracterul de pericol social în momentul în care persoana fizică se scoate din evidenţa operativă în conformitate cu dispoziţiile art.18 din Dispoziţia IGPR nr.18/5.05.2011.

În speţă, prin Ordonanţa din 10.03. 2009 dispusă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bălceşti, dată în dosarul nr. 1529/P/2007, învinuitul a fost scos de sub urmărire penală şi i s-a aplicat sancţiunea amenzii cu caracter administrativ în sumă de 500 lei, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere, prev. de art. 217 alin. 1 C.p., iar prin ordonanţa din 06.01.2009 dispusă în dosarul nr. 1007/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, prin care învinuitul a fost scos de sub urmărire penală s-a aplicat sancţiunea cu caracter administrativ a amenzii, sub aspectul infracţiunii de lovire şi alte violente prev. de art. 180 alin. 2 C.p. , astfel că în mod corect a apreciat instanţa de fond că nu se justifică acordarea permisului de port-armă. De asemenea conform adresei nr.13125/21.08.2013 emisă de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea sancţiunile cu caracter administrativ vor fi scoase din evidenţa operativă după 5 ani de la data de 10.03.2009 când s-a comunicat soluţia dată prin Ordonanţa 1529/P/2009 şi de la data de 6.11.2009 când s-a comunicat soluţia dată prin Ordonanţa 1007/P/2009. Este real că aceste termene s-au împlinit în timpul soluţionării prezentei cauze, însă legalitatea refuzului intimatei se analizează în raport cu îndeplinirea cerinţelor la momentul intervenirii refuzului, iar nu în raport cu împrejurările survenite ulterior, recurentul având posibilitatea să formuleze o nouă cerere de acordare a autorizaţiei, după expirarea termenelor mai sus indicate, dacă sunt îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute de lege.

Pentru aceste considerente Curtea a respins recursul ca nefondat.

13. Obligaţia fermierilor care au accesat măsurile de agromediu de semnare şi menţinere a angajamentului pe o perioadă de 5 ani.
Anexa1 la Ordinul MAPDR nr. 384/2009, privind aprobarea sistemului de sancţiuni, precum

Planul Naţional de Dezvoltare Rurală versiunea 2008 – măsura 214

Regulamentul Consiliului Europei nr. 1698/2005, privind sprijinul pentru dezvoltarea rurală din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală
Chiar de la depunerea cererii de plată pentru campania 2010, reclamantul a încălcat voit condiţiile angajamentului de agromediu asumat în anul 2008 şi reînnoit în anul 2009, deoarece nu a mai solicitat nicio suprafaţă pentru schema respectivă, sancţiunea fiind recuperarea plăţilor necuvenite acordate în anii anteriori.

Obligaţia fermierilor care au accesat măsurile de agromediu de semnare şi menţinere a angajamentului pe o perioadă de 5 ani este cuprinsă în Criteriile de eligibilitate generale şi specifice - Anexa1 la Ordinul MAPDR nr. 384/2009, privind aprobarea sistemului de sancţiuni, precum şi în Planul Naţional de Dezvoltare Rurală versiunea 2008 – măsura 214 şi Regulamentul Consiliului Europei nr. 1698/2005, privind sprijinul pentru dezvoltarea rurală din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală.
(Decizia nr. 4940/2014/09 Decembrie 2014)
Prin acţiunea înregistrată la data de 11 octombrie 2012, reclamantul Consiliul Local C. a chemat în judecată pe pârâtele Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Argeş şi a solicitat anularea procesului - verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare din data de 17 februarie 2012, a Notei de fundamentare din data de 2 mai 2012 şi a Deciziei de soluţionare a contestaţiei din data de 24 august 2012.

În motivare, a susţinut că decizia pronunţată în soluţionarea contestaţiei administrative împotriva procesului - verbal de constatare este nemotivată, încălcând dispoziţiile art. 50 alin. 1 din O.U.G. nr. 66/2011, întrucât îi îngrădeşte dreptul de a-şi formula apărările corespunzătoare.

Privitor la procesul - verbal de constatare atacat, a susţinut că nu cuprinde menţiuni privind punctul său de vedere şi poziţia exprimată, aşa cum prevede art. 21 alin. 21 din actul normativ evocat, verificarea efectuată fiind exclusiv documentară.

Deosebit, în cuprinsul procesului - verbal se fac referiri la decizia nr. 3501007/3 iunie 2010 de acordare a plăţilor în cadrul schemelor de sprijin pe suprafaţa - campania 2009 în contradicţie cu Ordinul nr. 20/2011, ce constituie temeiul său de drept, din care rezultă sistemul de sancţiuni aplicabil pentru cererile de plată depuse de fermieri începând cu campania 2010, încălcându-se principiul neretroactivităţii legii.

Prin urmare, ordinul menţionat are aplicabilitate începând cu anul 2010 şi nu 2009, aşa cum s-a menţionat în procesul - verbal de constatare contestat, iar în cuprinsul său nu s-a specificat abaterea pentru care a fost sancţionat.

În altă ordine de idei, a susţinut că potrivit dispoziţiilor Legii nr. 1/2004, indicată ca temei de drept al emiterii deciziei, actul administrativ aparţine corect structurii centrale, iar nu celei locale, care nu are personalitate juridică, iar în conţinutul său nu s-a arătat, aşa cum se impunea, actul prin care reclamantul şi-a asumat condiţiile de agromediu pretins încălcate.

Şi, în fine, a susţinut că diferenţele de suprafeţe menţionate în actele respective sunt justificate de suprapunerile parţiale, iar reclamantul a plătit sumele pretinse a fi necuvenite, aşa cum rezultă din înscrisul purtând data de 25 noiembrie 2011.

Tribunalul Argeş - Secţia civilă, prin sentinţa nr. 1246/19 februarie 2013, a respins acţiunea, reţinând următoarele:

Prin cererea de plată pentru schemele de sprijin pentru suprafeţe pe anul 2008, semnată şi parafată de primar, reclamantul a arătat că foloseşte suprafaţa agricolă de 558,65 ha şi a solicitat acordarea sprijinului pentru Schema de plată unică pe suprafaţă pentru măsuri de dezvoltare rurală - zona defavorizată din punct de vedere natural şi măsuri de agronomie.

Din conţinutul angajamentului şi declaraţiei Anexa III.1 pct. 6 lit.b) rezultă că fermierul s-a obligat să menţină practicile de agromediu pe toate suprafeţele pentru care a solicitat acest tip de plată, pe o perioadă de 5 ani de la semnarea acestor.

În campania 2009, reclamantul a depus o nouă cerere de accesare a plăţilor pentru mai multe scheme de plată, inclusiv cea de agromediu, fiind autorizat la plată pentru suprafaţa totală de 470,42 ha, de la semnarea acestei cereri şi a angajamentului respectiv născându-se astfel obligaţii specifice pentru următorii 5 ani.

Ulterior, în campania 2010 a solicitat de asemenea acordarea sprijinului financiar pentru mai multe scheme de plată, mai puţin pentru cea de agromediu, cu precizarea că, cererea formulată a fost semnată ca şi cele anterioare de către reprezentantul legal, desemnat de reclamant să efectueze operaţiunea respectivă, cu aplicarea corespunzătoare a ştampilei unităţii administrativ teritoriale.

Reţinând că pentru anul 2010 nu a solicitat acordarea de sprijin pentru schema de agromediu, instanţa a apreciat că reclamantul şi-a încălcat obligaţiile asumate în cererile formulate în anii 2008 şi 2009, prin care se obligase să menţină aceste practici pe o perioadă de 5 ani de la semnare, respectiv 2013 şi 2014.

Aşa fiind, verificarea documentaţiei depuse de către acesta în perioada 2008 – 2009, prin care s-a constatat neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin cererea formulată în anul 2008, s-a reflectat corect în procesul - verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare în discuţie, în sensul unor erori de neconformitate, în principal vizând nemenţinerea suprafeţei solicitate în cererea unică de plată în primul an de angajament de agromediu, având ca temei juridic art. 16 din HG nr. 224/2008.

Instanţa de fond a mai reţinut că, ulterior s-au întocmit alte rapoarte de control administrativ pentru schemele de sprijin pentru anii 2008, 2009, 2010, constatându-se de fiecare dată că reclamantul nu a respectat acordul de agromediu asumat prin semnătură odată cu depunerea cererii pentru acordarea sprijinului financiar.

Prin procesul - verbal de constatare a neconformităţilor ce au determinat plăţile necuvenite în campania 2008, nr. 7 /2 februarie 2012, s-a reţinut că nu a respectat angajamentul de agromediu pentru mai multe parcele, enumerate în cuprinsul său, iar ulterior s-a întocmit procesul - verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare analizat, la baza căruia au stat decizia de plată nr. ***/2012, respectiv nr. ***/2010

Instanţa a constatat că s-au făcut verificări ale plăţilor în cadrul schemelor de sprijin pentru suprafaţa aferentă anului 2009, ajungându-se la concluzia că pentru campania 2008, 2009 şi 2010, reclamantul nu a respectat condiţiile de agromediu, astfel că urmează să restituie sumele primite ce au fost menţionate în detaliu, după cum s-a indicat şi temeiul legal în baza căruia a fost emis actul administrativ.

Instanţa a mai reţinut că inserările din procesul - verbal de constatare au fost menţinute prin decizia de soluţionare a contestaţiei administrative, care a indicat un debit de 200.171,86 lei, plus penalităţi, iar în Nota de fundamentare nr. ***/2012, s-au arătat erorile constatate în administrarea cererii de plată, cu precizarea că nu există obligaţia legală de comunicare a acesteia către beneficiarul schemei de plată şi că diferenţele de calcul referitoare la sumele de plată au avut în vedere şi suma la care reclamantul a renunţat în favoarea fermierilor.

Instanţa a motivat deosebit că, potrivit Regulamentului CE nr. 1698/2005 şi nr. 1974/2006, fermierii pot beneficia de plăţi pentru agromediu dacă completează şi depun cerere în termenul şi forma cerută, îşi asumă în mod voluntar un angajament de agromediu pe o perioadă de 5 ani de la data semnării şi respectă cerinţele specifice pachetului de agromediu solicitat, precum şi cerinţele de eco - condiţionalitate.

Bunele condiţii agricole şi de mediu sunt obligatorii pentru toţi utilizatorii de tern agricol care solicită sprijin în cadrul schemelor de plată pe suprafaţă şi pentru toate parcelele agricole din cadrul exploataţiei, eligibile sau neeligibile, solicitate şi nesolicitate, indiferent dacă fermierul a solicitat sprijin numai pentru o parte din ele, în conformitate şi cu Planul Naţional de Dezvoltare Rurală Versiunea 2008.

Reţinând că în cauză reclamantul a recunoscut că nu a mai solicitat acordarea schemei de plăţi pentru agromediu în anul 2010, tribunalul a concluzionat că acesta nu a respectat angajamentul semnat şi asumat în anul 2008 pentru întreaga suprafaţă declarată, pentru care a încasat sprijinul corespunzător, fiind nerelevant că a restituit o parte din sumă.

Instanţa a apreciat de asemenea, că efectuarea controlului exclusiv pe bază documentară, nu impietează asupra veridicităţii consemnărilor din procesul - verbal contestat, de vreme ce din cuprinsul cererilor pentru acordarea plăţilor pe anii 2008, 2009 şi 2010, rezultă în mod clar că din anul 2010 nu a mai solicitat acordarea plăţilor de agromediu, cu încălcarea angajamentului asumat în anul 2008 şi că în acest sens, au fost întocmite mai multe rapoarte de control şi procese verbale de constatare pe care reclamantul nu le-a contestat.

Totodată, a motivat că în pofida susţinerilor acestuia, procesul - verbal din data de 17 iulie 2012 este motivat în fapt şi în drept, iar argumentarea lapidară a deciziei de soluţionare a contestaţiei nu afectează soluţia adoptată, atâta timp cât din toate înscrisurile analizate, rezultă indubitabil că nu şi-a respectat angajamentul de a menţine întreaga suprafaţă pe o perioadă de 5 ani de la semnarea actului din anul 2008.

Aşa fiind, menţionarea în cuprinsul procesului - verbal nr. ***/20 iulie 2012 privind verificarea plăţilor pentru anul 2008 a unui act normativ, ordonanţă de urgenţă emisă în anul 2011, estre lipsită de importanţă, deoarece obligativitatea de a menţine suprafeţele exploataţiei neschimbate pentru o perioadă de 5 ani pentru angajamentul de agromediu este prevăzută încă din anul 2005, prin reglementările comunitare.

Şi, în fine, Nota de fundamentare din data de 2 mai 2012 criticată, nu are calitatea de act administrativ fiscal, fiind doar o operaţiune premergătoare emiterii unui asemenea act, astfel că nu poate fi contestată pe această cale.

Reclamantul a declarat recurs împotriva sentinţei de mai sus, pe care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, criticile aduse făcând incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 304¹ Cod procedură civilă, după cum urmează:

Prin sentinţa pronunţată, instanţa de fond a reţinut cu încălcarea legii că motivarea lapidară a deciziei de soluţionare a contestaţiei nu afectează corectitudinea soluţiei adoptate, art. 50 alin. 1 din O.U.G. nr. 66/2011 dispunând imperativ că autoritatea publică emitentă a titlului de creanţă se va pronunţa prin deciziei motivată.

De asemenea, deşi i s-a creat o situaţie mai grea în propria cale de atac, instanţa nu a sancţionat rezolvarea dată contestaţiei administrative prin care, alături de plata debitului, a fost obligată să suporte şi penalităţi de întârziere care nu fuseseră cuprinse în procesul - verbal de constatare.

Soluţionând acţiunea, instanţa a încălcat dispoziţiile art. 21 alin. 2 din O.U.G. nr. 66/2001, deoarece nu a reţinut că, prin nemenţionarea punctului său de vedere, procesul - verbal este lovit de nulitate absolută.

S-a mai susţinut că instanţa de fond a încălcat şi principiul neretroactivităţii legii, pentru că în cuprinsul procesului - verbal s-a referit la Decizia nr. ***/3 iunie 2010 de acordare a plăţilor în cadrul schemelor de sprijin pe suprafaţă - campania 2009, contrar dispoziţiile Ordinului nr. 20/2011, indicat ca temei de drept, referitor la sistemul de sancţiuni aplicabil pentru cererile de plată depuse de fermieri începând cu campania 2010.

Totodată, a susţinut că potrivit Legii nr. 1/2004, care a stat la baza emiterii deciziei, actul aparţinea corect structurii centrale şi nu celei locale care nu are personalitate juridică, iar în conţinutul său nu s-a arătat, aşa cum se impunea, actul prin care reclamantul şi-a asumat condiţiile de agromediu pretins încălcate.

Reclamantul a conchis, susţinând şi că diferenţele de suprafeţe menţionate în actele administrative în discuţie, sunt justificate prin suprapunerile parţiale şi că, deşi a plătit sumele apreciate ca necuvenite, instanţa nu a reţinut astfel, ignorând înscrisurile atestatoare.

Analizând sentinţa în raport de criticile ce i-au fost aduse prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului, precum şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Curtea reţine următoarele:

În conformitate cu dispoziţiile O.U.G. nr. 125/2006, pentru aprobarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare, reclamantul a depus cererea de sprijin din data de 15 mai 2008, pentru accesarea plăţii directe în cadrul schemei de plată unică pe suprafaţă 558,65 ha, plăţi compensatorii pentru zona montană defavorizată 558,65 ha şi plăţi pentru măsuri de agromediu 359,8 ha, obligaţiile şi angajamentele fiind asumate prin semnătura reprezentantului legal şi ştampila primăriei.

Aşa fiind, în conformitate cu cererea de plată depusă şi angajamentul asumat voluntar de reclamant, suprafaţa de 359,8 ha solicitată la plată pe schema de agromediu trebuia menţinută timp de 5 ani de la data primei plăţi.

În campania 2009, reclamantul a depus cererea de plată pentru schema de plată unică pe suprafaţă 778,28 ha, plăţi compensatorii pentru zona montană defavorizată în aceeaşi suprafaţă şi plăţi pentru măsuri de agromediu 568,38 ha, ce cuprindea precizarea schemelor de plată vizate, inclusiv măsurile de dezvoltare rurală accesate în campania anterioară, cu semnătura şi ştampila sa.

Rezultă că faţă de campania 2008, acesta şi-a mărit suprafaţa pentru care a solicitat schema de plată de agromediu, declarând suprafaţa de 568,368 ha de la 359,8 ha, începând astfel din campania 2009 un nou angajament de agromediu pentru suprafaţa declarată, pe care avea obligaţia să-l respecte 5 ani de la data plăţii.

Astfel, controlul administrativ efectuat cu privire la respectarea obligaţiilor rezultate din angajamentul de agromediu asumat în anul 2008 a identificat erori ce atrag recuperarea sumelor acordate pe schemă, fiind întocmit procesul - verbal de constatare din data de 9 iunie 2011, Nota de fundamentare din data de 24 august 2011, procesul - verbal de constatare a neregulilor şi stabilirea creanţelor bugetare din data de 28 noiembrie 2011, prin care s-a stabilit obligaţia restituirii sumei de 65.454,64 lei, acordată necuvenit pe schema de agromediu pentru diferenţa de 47,03 ha, cu precizarea că reclamantul şi-a însuşit obligaţia de plată, pe care nu a contestat-o, ci a achitat-o benevol.

În continuare, în campania 2010 a depus sub semnătura primarului cererea de plată din data de 28 mai 2010 pentru o suprafaţă de 1 ha şi a solicitat sprijin pe schemele de plată SAPS şi ZMD şi nu pe schema de plată agromediu, încălcând în acest mod obligaţia de menţinere a angajamentului semnat în anii anteriori, constatată ulterior la controlul administrativ efectuat.

În acest sens, au fost stabilite sumele acordate necuvenit în campaniile anterioare, fiind emise procesul - verbal de constatare a neconformităţilor ce au determinat plăţi necuvenite în campania 2008, nr. 7/2 februarie 2012, Nota de fundamentare din data de 10 mai 2012, ce stă la baza întocmirii acestui proces - verbal pentru suma de 77.442,36 lei, procesul - verbal de constatare a neconformităţilor care au determinat plăţi necuvenite în campania 2009, nr. 8/2 februarie 2012 şi Nota de fundamentare din data de 2 mai 2012 în valoare de 200.171,86 lei,

De asemenea, s-a emis procesul - verbal de constatare din data de 20 iulie 2012 pentru recuperarea sumei de 200.171,86 lei, plătită necuvenit reclamantului, contestaţia împotriva acestuia fiind respinsă prin decizia din data de 24 august 2012.

Prin urmare, rezultă că chiar de la depunerea cererii de plată pentru campania 2010, reclamantul a încălcat voit condiţiile angajamentului de agromediu asumat în anul 2008 şi reînnoit în anul 2009, deoarece nu a mai solicitat nicio suprafaţă pentru schema respectivă, sancţiunea fiind recuperarea plăţilor necuvenite acordate în anii anteriori.

Obligaţia fermierilor care au accesat măsurile de agromediu de semnare şi menţinere a angajamentului pe o perioadă de 5 ani este cuprinsă în Criteriile de eligibilitate generale şi specifice - Anexa1 la Ordinul MAPDR nr. 384/2009, privind aprobarea sistemului de sancţiuni, precum şi în Planul Naţional de Dezvoltare Rurală versiunea 2008 – măsura 214 şi Regulamentul Consiliului Europei nr. 1698/2005, privind sprijinul pentru dezvoltarea rurală din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală.

Faţă de cele expuse, nu pot fi primite criticile formulate în recurs, respinse corect de prima instanţă, referitoare la nemotivarea deciziei de soluţionare a contestaţiei, observând-se că motivele de fapt şi de drept ale sancţionării reclamantului au fost relevate în detaliu în conţinutul procesul - verbal de constatare, ce constituie titlu de creanţă executoriu, întocmit pe baza înscrisurilor analizate, astfel că motivarea lapidară a acesteia nu produce nicio vătămare reclamantului.

În acelaşi mod se priveşte şi susţinerea potrivit căreia, i-a fost creată o situaţie mai grea în propria cale de atac, cu referire la art. 50 alin. 5 din O.U.G. nr. 66/2011, reţinând că în cuprinsul procesul - verbal de constatare s-a prevăzut că neplata creanţei bugetare conform termenului stabilit, atrage dobândă şi recuperarea acesteia.

În altă ordine de idei, urmează a fi avute în vedere dispoziţiile art. 21 alin. 6 din O.U.G. nr. 66/2001, potrivit cărora în cazul în care sunt necesare activităţi de verificare la faţa locului, echipa nominalizată va notifica structura supusă verificării cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de declanşarea acţiunii, precizându-se scopul şi durata acesteia.

În aplicarea acestor dispoziţii legale, în cauză verificarea a avut la bază documente şi informaţii aflate în evidenţele APIA, nefiind necesară o cercetare la faţa locului, aşa că dispoziţiile art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011 nu au fost încălcate.

Este inexact şi că au fost încălcate dispoziţiile art. 21 alin. 14 şi alin. 15 din acelaşi act normativ, în care reclamantul nu se încadrează, deoarece sprijinul financiar i-a fost acordat pe baza cererii depuse pe propria răspundere şi a emiterii unei decizii de plată, obligativitatea transmiterii proiectului procesului - verbal de constatare de către autoritatea cu competenţă în gestionarea fondurilor comunitare fiind prevăzută pentru situaţia în care beneficiarul depune în prealabil un proiect de finanţare, pentru a se verifica periodic implementarea obiectivelor asumate.

Tot astfel, este nefondată critica în sensul că decizia nu putea fi emisă de structura centrală, ci de cea locală, susţinerea reclamantului fiind contrazisă de dispoziţiile art. 4¹ alin. 1 din Legea nr. 1/2004, care prevăd că agenţia are în subordine 42 de centre judeţene cu personalitate juridică, după cum nu se susţine nici afirmaţia că nu există un act prin care şi-a asumat condiţiile de agromediu, de vreme ce prin cererile de plată pentru campaniile 2008 – 2009, semnate şi parafate, s-a obligat în acest sens.

În raport de toate considerentele prezentate, rezultă în concluzie că prin sentinţa pronunţată, instanţa a aplicat corect legea, după cum a dat de asemenea, o interpretare corectă actelor şi lucrărilor dosarului, urmând a respinge recursul ca nefondat.

Pentru aceste motive, Curtea a respins ca nefondat recursul formulat de reclamantul Consiliul Local C. împotriva sentinţei civile nr. 1246 din 19.02.2013, pronunţată de Tribunalul Argeş, Secţia civilă, Complet specializat de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr.22797/109/2012, în contradictoriu cu intimatele - pârâte Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Argeş.