metodologie, ea se bazeaza pe observatia si pe explicatia neproblematica.
Cunoasterea luciferica opereaza asupra unor mistere deschise carora le produce o “variatie
calitativa”, lansand idei ce se afla in opozitie (disanalogie) cu concretul.
Teoria coperniciana este
exemplul clasic al cunoasterii luciferice. Aceasta cunoastere este definita de o tensiune problematica
dintre spirit si obiect, se bazeaza pe o observatie dirijata, tinzand la o “explicatie” pe baza unei
“constructii teoretice” care face saltul din planul fanic in cel criptic pe baza unei idei (ipoteze, numite
de Blaga “idee teorica”). Este vorba de o ipoteza teoretica pe care intelectul o elaboreaza pentru a
dezvalui structura de adancime a lumii.
Este o cunoastere constructiva, activa ce presupune un
progres in adancime, intensiv.
Distinctia dintre cele doua forme ale cunoasterii nu este identica cu distinctia dintre
cunoasterea empirica si cea teoretica, nici cu distinctia dintre cunoasterea
intuitiva si cea rationala,
nici cea dintre cunoasterea naiva si cea elaborata. Blaga precizeaza ca prin cunoasterea paradisiaca
trebuie sa intelegem cunoasterea primara, normala, ce urmareste “determinarea” obiectului, iar prin
cunoasterea luciferica o cunoastere ce urmareste “deschiderea misterelor”, patrunderea in aspectul
criptic al lor si revelarea acestuia.
Dostları ilə paylaş: