Am făcut eforturi să improvizăm un Crăciun '43 cât mai autentic cu putinţă. Ba chiar plantasem un pin într o veche ladă de muniţii...
PROPAGANDA SOVIETICĂ ÎN PRIMA LINIE
În domeniul propagandei, ruşii dădeau dovada de un extraordinar spirit inventiv. Uneori ne înşirau nişte minciuni atât de gogonate încât nici un om normal nu le ar fi înghiţit, dar noi nu mai eram oameni normali şi chiar şiretlicurile cusute în mod evident cu aţă albă — sau ar trebui să spun: cusute cu aţă roşie? — îşi făceau efectul. Ele stârneau în noi fermentul îndoielii şi al urii, ne adânceau starea de deprimare, astfel încât autorii lor culegeau roade bogate.
Şi nici nu mai pomenesc de oamenii care treceau de partea cealaltă sau se lăsau prinşi de bunăvoie, uneori cu întreaga unitate, cu subofiţeri cu tot. Aceştia totuşi încă puteau fi număraţi cu uşurinţă. În ceea ce ne privea
aproape pe toţi, disciplina prusacă şi propaganda lui Goebbels despre grozăviile „paradisului sovietelor" ne ţineau laţul în jurul gâtului. Chiar şi fără asta, ultimele rămăşiţe ale bunului simţ ne ar fi reamintit — ţinând seama de felul în care armatele germane pustiiseră U.R.S.S. — că ruşii ar fi trebuit să fie al naibii de cumsecade pentru a ne primi cu braţele deschise, aşa cum se promiteau oratorii lor.
Ceea ce vreau să spun în primul rând este că propaganda sovietică avea un efect paralizant asupra oamenilor care preferau să se abţină să dezerteze. Îi lăsa cu mintea răvăşită, inaptă pentru orice raţionament sănătos.
De altfel, erau atât de binevoitori încât găseau argumente şoc. Degeaba ne tot spuneau că era vorba par şi simplu de propagandă, dar era, în orice caz, o propagandă bine fundamentată: aveau „dovezile" lor.
Iată un exemplu, difuzat de zeci de megafoane:
— Camarazi nemţi! Alăturaţi vă prietenilor voştri sovietici! De ce să degeraţi în tranşeele voastre? Veţi găsi la noi casă şi masă. Fete drăguţe şi devotate vor veghea să nu vă lipsească nimic. Veţi primi raţii de trei ori mai mari decât cele pe care naziştii catadicsesc să vi le dea! Caporalul Freiburg va veni acum, din nou, la acest microfon, să vă confirme adevărul spuselor noastre. Se află la noi de doi ani. A vizitat toate lagărele noastre pentru prizonierii de război şi a avut posibilitatea să constate că nu seamănă cu nimic din ceea ce îşi închipuie lumea în mod obişnuit. Lagărele noastre sunt instalate în mari hoteluri sau în mari tabere de vacanţă, şi nici o cameră nu este ocupată de mai mult de două perechi deodată: doi bărbaţi şi două femei. Dar iată l pe caporalul Freiburg, care va vorbi el însuşi despre traiul său în Rusia Sovietică...
În acel moment alt glas turui vesel:
— Salut, camarazi din Regimentul 27 blindate. Aici caporalul Jürgens Freiburg, din regimentul 369 grenadieri. M am năseut la 20 mai 1916 la Leipzig şi locuiam la nr. 7, pe Adlerstrasse, la Dresda. Am căzut prizonier la ruşi în august 1941 şi de atunci trăiesc mai bine decât am trăit vreodată în Germania.Am vizitat aproape toate lagărele din Rusia şi pot afirma că fiecare om are tot ce şi poate dori...
Timp de un ceas bun, descrise acel Eden în care trăia, între altele, meniul pe o săptămână, meniu care cuprindea bunătăţi precum caviarul, friptura de porc, de gâscă şi de porumbel, încât ne lăsa gura apă doar auzindu le numele.
Într o seară au ridicat un uriaş ecran de cinema pe parapetul tranşeei lor, şi au proiectat pentru no un film care ne a tabolnăvit sau ne a lăsat pe jumătate nebuni.
Doi soldaţi germani fuseseră prinşi. Am intrat, în urma lor, în încăperi frumoase unde aşteptau mese uriaşe încărcate cu merinde, filmate în prim plan şi din toate unghiurile posibile. Mulţi dintre noi salivau şi mestecau în gol fără să şi dea seama, şi cred că dacă proiecţia ar fi durat mai mult, întregul Regiment 27 blindate s ar fi năpustit la asaltul ecranului.
Scena următoare se petrecea într o încăpere luxoasă dominată de prezenţa unui pat mare în mijloc. O fată drăguţă se dezbrăca încet în faţa unul infanterist neamţ. Îşi dădea jos veşmânt după veşmânt, unduind şi răsucindu se cu graţie înaintea soldatului Când a ajuns complet goală i a dezbrăcat pe soldat şi apoi a urmat o şedinţă de pornografie a cărei perversitate ar putea fi cu greu egalată. O tăcere înăbuşită plutea peste tranşeele germane. Mulţi oftau sau scoteau în mod inconştient sunete ciudate. Era, în acelaşi timp, ceva îngrozitor şi demn de milă.
— Bravo, Ivan, bravo! Pune iar aceeaşi chestie! Bis! Bis!
Toată tranşeea urla şi aplauda în cadenţă.
Apoi difuzoarele bubuiră şi toţi tăcură.
— Camarazi î Nu vă lăsaţi ucişi pentru o cauză care nu i a voastră. Să vină SS iştii şi eroii de salon ai lui Goering, care trăiesc pe picior mare în ţările ocupate, să Lupte în locul vostru pentru Hitler şi clica lui! Voi, adevăraţii veterani ai armatei germane, meritaţi mai mult decât josnicia asta. Alăturaţi vă nouă, veniţi cu noi! Aceia dintre voi care vor vrea să se înroleze în Armata Roşie şi să lupte pentru adevăratele lor drepturi vor fi primiţi în rândurile noastre cu gradul lor actual... Dar pentru asta trebuie să vină acum! Nu aşteptaţi să fie prea târziu...
Uneori ne demonstrau, la modul obiectiv şi fără comentarii, în ce fel Hitler îşi încălcase, una după alta, toate frumoasele sale promisiuni. Alteori un medic sovietic ne explica cum să simulăm, ba chiar să contractăm într adevăr anumite boli.
— Camarazi, aruncaţi armele şi veniţi alături de noi! Ar fi absurd să continuaţi să luptaţi. Porcii de nazişti se folosesc de voi. Nu ştiţi oare că o treime din Wehrmacht o duce ca n rai în ţările ocupate, al patrulea an consecutiv şi mănâncă până când le plesneşte burdihanul, în vreme ce voi crăpaţi aici de foame şi de frig? Nu ştiţi că altă treime din Wehrmacht stă liniştită în Germania şi se culcă cu nevestele şi iubitele voastre, în vreme ce voi înduraţi toate lipsurile cu putinţă în patria cea marc a camarazilor voştri ruşi?
— Ascultaţi! Ascultaţi asta!
Şi toate căştile nemţilor zburau în sus, ca să arate acordul nostru plin de entuziasm cu o declaraţie atât de demnă de crezare.
O întreagă divizie saxonă a schimbat tabăra, în frunte cu colonelul ei. În sectorul vecin cu al nostru, un regiment de rezervă originar din Thuringia a trecut în no man's land cu toţi ofiţerii săi.
De altfel, se întâmpla şi ca dezertorii ruşi să vină la noi, sau ca prizonierii germani să ajungă în liniile noastre după ce evadaseră, cum făcusem eu însumi. Bineînţeles, nici vorbă de mari hoteluri în istorisirile lor, nici de mari tabere de vacanţă. Majoritatea, exact ca şi mine, văzuseră de toate, fuseseră uneori trataţi omeneşte, alteori supuşi la chinuri de neînchipuit. În anumite lagăre, ruşii încercaseră într adevăr să realizeze ţelul propagandei lor şi să i convertească pe prizonierii de război la idealurile şi doctrina socialismului. În unele nu făceau nici cel mai mic efort în acest sens, în vreme ce în altele se arătaseră cu adevărat sălbatici, adesea însufleţiţi de o dorinţă de răzbunare pe care nu pot găsi în mine puterea s o condamn. De exemplu, felul în care ruşii erau măcelăriţi atunci când SS ul intra în acţiune sfidează orice raţiune, orice descriere şi, când pentru naziştii învinşi a sunat ora socotelilor, învingătorii atât de greu încercaţi şi au răscumpărat pe pielea lor mulţimea de suferinţe şi de chinuri. Nu încerc nici să înfrumuseţe anumite tragedii, nici să gasesc scuze ori explicaţii. Vreau doar să semnalez că nu e greu să aduni dovezi despre ceea ce a fost numit, printr un eufemism, „obiceiurile ruseşti", dar cu acest fel de dovezi s ar putea demonstra că „obiceiurile ruseşti" au existat, într o măsură mai mare sau mai mică, în toate armatele.
Eram uneori martorii unor fapte care ne lăsau muţi de uimire. În timpul unui atac, de exemplu, câţiva dintre ultimii noştri „soldaţi" de şaisprezece şaptesprezece ani fuseseră luaţi de ruşi. In aceeaşi dimineaţă i au trimis înapoi, după ce le au tăiat pantalonii de la uniformă, astfel încât păreau îmbrăcaţi cu pantaloni scurţi.
Pe spatele unuia dintre ei era prins cu ace acest mesaj edificator:
Dostları ilə paylaş: |