Taxa pe valoarea adăugată regimul intracomunitar şi internaţional Agendă


facturile să fie puse la dispoziţia organelor fiscale competente fără nici o întarziere, ori de câte ori se solicită acest lucru



Yüklə 508 b.
səhifə12/12
tarix30.10.2017
ölçüsü508 b.
#22949
1   ...   4   5   6   7   8   9   10   11   12

facturile să fie puse la dispoziţia organelor fiscale competente fără nici o întarziere, ori de câte ori se solicită acest lucru.



Obligaţiile persoanelor impozabile – factura electronică (3)

  • Semnarea şi ştampilarea facturilor nu este obligatorie - se pot

  • transmite facturi prin mijloace electronice, în următoarele cazuri:

  • pentru operaţiuni efectuate în România:

  • părtile să încheie un acord prin care să se prevadă această procedură de facturare;

  • furnizorul / prestatorul şi/sau cumpărătorul, dacă sunt înregistraţi în scopuri de TVA, sunt obligaţi să notifice, prin scrisoare recomandată, organul fiscal competent că vor aplica o astfel de procedură de facturare, cu cel puţin o lună calendaristică înainte de a o iniţia, şi să anexeze la notificare acordul;

  • să se garanteze autenticitatea sursei şi integritatea conţinutului facturii prin semnătură electronică, conform prevederilor Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, sau prin schimbul electronic de date (EDI);

  • să existe un document centralizator pe suport de hârtie, cu evidenţa tuturor facturilor transmise prin EDI intr-o lună calendaristică, sau a tuturor facturilor astfel primite într-o lună calendaristică de orice persoană obligată la plata taxei, în cazul în care furnizorul / prestatorul nu este înregistrat în scopuri de TVA.

  • pentru achiziţii intracomunitare în România:

  • conditiile pentru facturarea prin mijloace electronice sunt stabilite de ţara în care au loc livrările intracomunitare;

  • obligaţiile sunt identice cu cele anterioare.



Obligaţiile persoanelor impozabile – stocarea facturilor (4)

  • Transmiterea şi stocarea prin mijloace electronice a facturilor reprezintă

  • transmiterea sau punerea la dispoziţia beneficiarului, precum şi stocarea,

  • prin echipamente electronice de procesare şi stocarea de date, inclusiv

  • compresia digitală, pe baza de cabluri telegrafice, transmisie radio,

  • tehnologiilor optice sau de alte mijloace electromagnetice.

  • facturile emise se pot stoca prin orice metode, iar facturile emise şi primite se pot stoca în orice loc în următoarele condiţii:

  • locul de stocare să se afle pe teritoriul României, cu excepţia stocării facturilor emise care se pot păstra prin mijloace electronice în orice loc dacă, pe perioada stocării:

  • - se garantează accesul on-line la datele respective;

  • - se garantează autenticitatea sursei şi integritatea

  • conţinutului facturilor, precum şi faptul că acestea sunt

  • lizibile;

  • - datele care garantează autenticitatea sursei şi integritatea

  • conţinutului facturilor sunt de asemenea stocate;

  • - facturile sau conţinutul facturilor emise, în cazul stocării prin mijloace electronice, să fie puse la dispoziţia organelor fiscale competente fără nici o întârziere, ori de câte ori se solicită acest lucru.



Obligaţiile persoanelor impozabile – autofacturarea (5)

  • Autofactura se poate întocmi de către cumpărătorul unui bun sau

  • serviciu, în locul furnizorului cu respectarea următoarele condiţii:

  • părţile să încheie un acord prin care să se prevadă această procedură de facturare;

  • să existe o procedură scrisă de acceptare a facturii;

  • cumpărătorul să fie stabilit în Comunitate şi înregistrat în România;

  • atât furnizorul / prestatorul, în cazul în care este înregistrat în România cât şi cumpărătorul să notifice prin scrisoare recomandată organul fiscal competent aplicarea acestei proceduri de facturare, cu cel puţin o lună calendaristică înainte de aplicarea autofacturării;

  • factura să fie emisă în numele şi în contul furnizorului / prestatorului de către cumpărător, şi trimisă furnizorului / prestatorului;

  • factura să cuprindă toate elementele prevăzute în Codul Fiscal cu excepţia numărului de ordine ce se va înscrie pe factură de către:

  • furnizor / prestator sau de cumpărător în numele acestuia;

  • factura să fie înregistrată într-un jurnal special de vânzări de către furnizor /

  • prestator, dacă este înregistrat în România.



Obligaţiile persoanelor impozabile – alte documente justifcative (6)

  • Factura se înlocuieşte cu un document special pentru:

  • livrărilor în vederea testării, sau verificării conformităţii;

  • stocuri în regim de consignaţie;

  • stocuri puse la dispoziţia clientului.

  • Conţinutul documentului:

  • nr. de ordine secvenţial;

  • denumirea/adresa părţilor;

  • data punerii la dispoziţie/expedierii;

  • denumirea şi cantitatea bunurilor.

  • Emiterea facturii:

  • în momentul în care destinatarul devine proprietarul bunurilor;

  • emiterea facturii se face pe baza datelor din documentul special.



Factura centralizatoare

  • Se poate întocmi o factură centralizatoare, cu îndeplinirea cumulativă a următoarele condiţii:

  • să se refere la livrări de bunuri şi/sau prestări de servicii către acelaşi client, pentru care faptul generator al taxei ia naştere într-o perioadă ce nu depăşeşte o lună calendaristică;

  • toate documentele emise la data livrării de bunuri sau prestării de servicii să fie obligatoriu anexate la factura centralizatoare.



Declaraţia recapitulativă – livrări intracomunitare (1)

  • Persoana impozabilă înregistrată trebuie să întocmească şi să depună la organele fiscale competente, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare unui trimestru calendaristic, o declaraţie recapitulativă privind livrările intracomunitare, care va cuprinde următoarele informaţii:

  • suma totală a livrărilor intracomunitare de bunuri scutite de plata TVA, pe fiecare cumpărător, pentru care exigibilitatea taxei a luat naştere în trimestrul calendaristic respectiv;

  • suma totală a livrărilor de bunuri efectuate în cadrul unei operaţiuni triunghiulare, efectuate în statul membru de sosire al bunurilor expediate sau transportate, pe fiecare beneficiar al livrării ulterioare ce are desemnat un cod T, şi pentru care exigibilitatea taxei a luat naştere în trimestrul calendaristic respectiv.



Declaraţia recapitulativă – achiziţii intracomunitare (2)

  • Persoana impozabilă înregistrată în scopuri de TVA trebuie să depună la organele fiscale competente, până la data de 25, inclusiv, a lunii următoare unui trimestru calendaristic, o declaraţie recapitulativă privind achiziţiile intracomunitare, care va cuprinde următoarele informaţii:

  • suma totală a achiziţiilor intracomunitare de bunuri, pe fiecare furnizor, pentru care această persoană impozabilă este obligată la plata taxei şi pentru care exigibilitatea taxei a intervenit în trimestrul calendaristic respectiv;

  • suma totală a achiziţiilor de bunuri efectuate în cadrul unei operaţiuni triunghiulare pentru care furnizorul a desemnat persoana impozabilă beneficiară drept persoana obligată la plata taxei.



Decontul de TVA (1)

  • Toate persoanele înregistrate în scop de TVA, trebuie să depună la organele fiscale, pentru fiecare perioadă fiscală, un decont, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se încheie perioada fiscală respectivă: - luna calendaristică;

  • - trimestrul calendaristic (cifra de afaceri sub

  • 100.000 euro şi cuprinde operaţiuni taxabile şi/sau

  • scutite cu drept de deducere).

  • Conţinut:

  • suma taxei deductibile pentru care ia naştere dreptul de deducere în perioada fiscală de raportare;

  • suma taxei pentru care se exercită dreptul de deducere;

  • suma taxei colectate a cărei exigibilitate ia naştere în perioada fiscală de raportare;

  • suma taxei colectate care nu a fost înscrisă în decontul perioadei fiscale în care a luat naştere exigibilitatea taxei;

  • alte informaţii prevăzute în modelul stabilit de MFP.

  • Datele înscrise incorect într-un decont de taxă se pot corecta prin decontul unei perioade fiscale ulterioare şi se vor înscrie la rândurile de regularizări.



Decontul special de TVA (2)

  • Persoanele impozabile care nu sunt înregistrate şi care nu au obligaţia să se înregistreze, sau persoane juridice neimpozabile care intenţionează să efectueze o achiziţie intracomunitară în România, au următoarele obligaţii:

  • să solicite înregistrarea în scopuri de TVA înaintea efectuării achiziţiei intracomunitare, în cazul în care valoarea achiziţiei intracomunitare respective depaşeşte plafonul pentru achiziţii intracomunitare în anul calendaristic în care are loc achiziţia intracomunitară;

  • să depună un decont special de taxă pentru:

  • achiziţii intracomunitare, altele decât achiziţii intracomunitare de mijloace de transport noi sau de produse accizabile;

  • operaţiuni pentru care sunt obligate la plata taxei;

  • pentru achiziţiile intracomunitare de mijloace de transport noi;

  • pentru achiziţiile intracomunitare de produse accizabile.



Evidenţa operaţiunilor (1)

  • fiecare persoană impozabilă va ţine următoarele evidenţe şi documente:

  • evidenţe contabile ale activităţii sale economice;

  • al doilea exemplar al facturilor sau altor documente emise de aceasta şi legate de activitatea sa economică;

  • facturile sau alte documente primite şi legate de activitatea sa economică;

  • documentele vamale şi după caz cele privind accizele legate de importul, exportul, livrarea intracomunitară scutită şi achiziţia intracomunitară de bunuri realizate de respectiva persoană;

  • facturile şi alte documente emise sau primite de respectiva persoană pentru majorarea sau reducerea contravalorii livrărilor de bunuri, prestărilor de servicii, achiziţiilor intracomunitare sau imporurilor;

  • un registru al non-transferurilor de bunuri transportate de persoana impozabilă, sau de altă persoană în contul acesteia în afara României, dar în interiorul Comunităţii.



Evidenţa operaţiunilor (2)

  • un registru pentru bunurile mobile corporale transportate din alt Stat Membru de către o persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA în acel alt Stat sau de altă persoană în numele acesteia, primite în scopul expertizării sau pentru lucrări efectuate asupra acestor bunuri.

  • Jurnalele, registrele, evidenţele şi alte documente similare ale activităţii economice a fiecărei persoane impozabile se vor întocmi astfel incât să permită stabilirea cu uşurinţă a următoarelor elemente:

  • valoarea totală, fără taxă, a tuturor livrărilor de bunuri şi/sau prestărilor de servicii efectuate de această persoană în fiecare perioadă fiscală;

  • valoarea totală, fără taxă, a tuturor achiziţiilor pentru fiecare perioadă fiscală;

  • taxa colectată de persoana respectivă pentru fiecare perioadă fiscală;

  • taxa totală deductibilă şi taxa dedusă pentru fiecare perioadă fiscală;

  • calculul taxei dedusă provizoriu pentru fiecare perioadă fiscală, a taxei dedusă efectiv pentru fiecare an calendaristic şi al ajustărilor efectuate, atunci când dreptul de deducere se exercită pe baza de pro rata.



VIES

  • Controlul mişcării bunurilor din sfera de aplicare a TVA, în interiorul CE se va face prin intermediul VIES

  • Implementarea VIES prin:

  • realizarea sistemului de informaţii necesar pentru implementarea VIES;

  • integrarea VIES cu sistemul Administraţiei Fiscale prin mijloace informatice;

  • realizarea interconectării cu sistemul VIES al CE.

  • În prezent se pot face verificări direct prin Internet.





Intrastat - sistem statistic pentru comerţul intracomunitar cu bunuri (1)

  • Baza legală:

  • Regulamentul CE 638/2004

  • H.G nr. 669/2004 – România

  • Impactul asupra agenţilor economici: trebuie să-şi adapteze sistemele informatice/contabile în aşa fel încât acestea să fie capabile să poată genera informaţiile necesare.

  • Caracteristici:

  • sunt raportate toate livrările/achiziţiile care fac obiectul declarării Intrastat;

  • responsabilitatea declarării revine persoanelor înregistrare în scopuri de TVA;

  • declaraţia Intrastat se depune până în data de 15 a lunii următoare celei de raportare (obligaţia poate fi externalizată).

  • Tranzacţiile care se raportează în Intrastat:

  • tranzacţii comerciale cu bunuri care îşi schimbă proprietarul şi sunt destinate consumului final, intermediar, investiţiei sau revânzării;

  • mişcări de bunuri dintr-un stat membru în altul fără transfer de proprietate;

  • bunurile returnate;

  • mişcările de bunuri pentru şi după activităţi de procesare (pe bază de contract).



Intrastat (2)

  • Informaţii obligatorii pentru declaraţia Intrastat:

  • codul de înregistrare TVA;

  • perioada de referinţă;

  • fluxul (sosire, expediere);

  • mărfurile identificate la nivel de 8 cifre din HS (nomenclatura vamală);

  • valoarea mărfurilor (suma impozabilă sau valoarea statistică);

  • cantitatea mărfurilor (masa netă, unităţi suplimentare);

  • natura tranzacţiei (ex. vânzare-cumpărare).

  • Informaţii adiţionale (stabilite de fiecare SM):

  • identificarea mărfurilor la un nivel mai detaliat;

  • ţara de origine (numai la sosire);

  • regiunea de origine, la expediere şi regiunea de destinaţie la sosire;

  • condiţia de livrare (condiţiile Incoterms);

  • mod de transport;

  • procedura statistică (alte detalieri făcute în scopuri statistice).





Obligaţiile administraţiei fiscale – inspectorilor fiscali (1)

  • Principii:

  • funcţionarea corectă a sistemului TVA depinde de relaţia comunităţii economice (este creat în jurul sistemului economic) - administraţilor - cu autorităţile fiscale - administraţia -;

  • sistemul TVA prevede şi drepturi (ex. dreptul de deducere), nu doar obligaţii;

  • controlul fiscal reprezintă cel mai uzual şi direct contact între administraţie şi administraţi.

  • Consecinţe:

  • inspectorii fiscali trebuie să adopte un comportament caracterizat prin: politeţe, fermitate, discreţie, să emită judecăţi de valoare, să respecte drepturile persoanei controlate, să aplice corect metodologia de control stabilită de actele normative în vigoare;

  • pe durata controlului inspectorii fiscali au obligaţia de a evalua corect credibilitatea evidenţelor contabile şi a deconturilor de TVA.



Obligaţiile administraţiei fiscale – inspectori fiscali (2)

  • Obligaţiile profesionale specifice inspectorilor fiscali:

  • să deţină suficiente cunoştinţe teoretice şi operaţionale incidente în materie de TVA, precum şi a formalităţilor aplicabile;

  • să aplice un “tratament” echitabil indiferent de mărimea/forma de organizare a agentului economic;

  • să se abţină de la a presupune prematur posibile fraude sau ilegalităţi;

  • să cunoască “locul” de unde poate procura informaţiile necesare în desfăşurarea controlului;

  • să respecte reglementările legale cu privire la controlul fiscal;

  • să înţeleagă practicile comerciale, registrele şi evidenţele necesare în ţinerea evidenţelor contabile;

  • să se asigure că la întrebările “tehnice”, agentul economic dă un răspuns complet;

  • să predea rapoartele de control în forma cerută de reglementările legale;

  • să-şi gestioneze şi organizeze controalele fiscale care i-au fost repartizate.



Date de contact Aurelian Opre ASSOCIATED BUSINESS ADVISORS Tel. 0723709370 0256/449715 e-mail: aurelian.opre@abaconsulting.ro



Yüklə 508 b.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   4   5   6   7   8   9   10   11   12




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin