Teaching Individuals with Developmental Delays: Basic Intervention Techniques Dr. O. Ivar Lovaas

Promptarea

1. Evitati prompterii neintentionati. Acesti prompteri include urmarirea cu privirea a unui obiect pe care elevul trebuie sa-l identifice, mimarea cu buzele a raspunsului corect, fara a realiza ca aceasta poate fi o forma de promptare, solicitarea in permanenta a elevului sa identifice un obiect care apare in mijlocul unei dispuneri, fara a realiza ca aceasta reprezinta un prompter de pozitie, si asa mai departe. Daca educatorul nu este constient de astfel de prompteri, acestia probabil ca nu vor fi estompati. Astfel, probabil ca elevul va deveni dependent de prompter, fiind recompensat pentru ca raspunde la acesti prompteri, si nu la SD. Membrii echipei terapeutice trebuie sa monitorizeze indeaproape modul de predare al fiecaruia, pentru a identifica prompterii inadvertenti.

2. Suprapuneti instructiunile si prompterii. Asta inseamna sa evitati intarzierile intre instructiuni si prezentarea prompterilor. Prompterii servesc la facilitarea raspunsului elevului la instructiune, si orice amanare intre cele doua probabil ca va impiedica asocierea de catre elev intre instructiune si raspuns.

3. Estompati toti prompterii. Prompterii pot fi estompati fie abrupt, fie gradat. Estomparea abrupta a unui prompter se numeste probare. Daca elevul raspunde corect intr-o incercare de probare, predarea este accelerata, deoarece intregul proces de estompare a prompterului nu mai trebuie sa aiba loc. Daca probarea esueaza, cel mai putin intrusiv prompter care este eficient trebuie sa fie reintrodus si trebuie intreprinsa o estompare mai gradata a prompterului. Apoi, intr-un stadiu ulterior, trebuie din nou incercata o probare.

In selectarea prompterilor, explorati cel mai putin intrusiv prompter mai intai pentru a aprecia daca este sau nu este eficient. Daca un elev nu raspunde corect cand este dat un prompter, repetati instructiunea si prompterul la urmatoarea proba. Daca elevul continua sa nu raspunda corect, asociati un prompter mai intrusiv cu instructiunea la urmatoarea proba. In estomparea unui prompter, educatorul trece de la un prompter la alt prompter mai putin intrusiv in pasi gradati. De ex, daca un elev este promptat fizic sa execute initial o sarcina, educatorul trebuie sa diminueze treptat asistenta fizica de-a lungul probelor, si apoi sa treaca la un prompter mai subtil, cum ar fi sa arate cu degetul itemul corect.

4. In estomparea prompterilor, asigurati-va ca elevul nu acorda atentie intruzivitatii in scadere a prompterului, ceea ce poate sa blocheze atentia acordata SD-ului. Aceasta problema poate fi redusa in trei moduri: (1) minimizarea recompensei pentru raspunsul la probele promptate, in timp ce maximizati recompensa pentru raspunsurile corecte nepromptate. (2) efectuati incercari de probare sau (3) treceti la un alt tip de prompter

5. Sa stiti cum sa-l invatati pe elev sa imite atat comportamente verbale, cat si non-verbale. Este mai usor, mai eficient si mai natural sa predati majoritatea comportamentelor, modelandu-le si nu promptandu-le fizic. Daca educatorul nu stie cum sa-l invete pe elev sa imite, probabil ca elevul se va misca mai lent in terapie.

Stabilirea ritmului

Ritmul se refera la viteza cu care se executa probele si sarcinile sunt intercalate. Urmatoarele sugestii pot fi utile pentru obtinerea si pastrarea unui ritm adecvat in timpul predarii.

1. Pastrati intervalele dintre probe (adica, perioada dintre consecinta unei probe si SD-ul pentru urmatoarea proba) cat de scurt posibil, in special in primele stadii ale achizitiei abilitatii. Daca intervalul dintre probe nu este pastrat scurt, educatorul poate pierde atentia elevului. Educatorul care ia o pauza ca sa inregistreze daca elevul a raspuns corect intr-o anumita proba, va lungi inadvertent intervalul de timp dintre probe. Desemnati pe altcineva pentru aceasta sarcina, daca, imediat dupa ce o sesiune se incheie, nu va puteti reaminti ce s-a intamplat in timpul sesiunii.

2. Intercalati sarcini invatate cu sarcini noi. Aceasta strategie este importanta, avand in vedere ca sarcinile invatate il ajuta pe elev sa capete recompense, care probabil vor spori atentia elevului si vor reduce crizele de furie. Cand un elev invata o sarcina, nu il lasati pe elev sa experimenteze mai mult de trei sau patru esecuri la rand inainte de a intercala una sau doua probe dintr-o sarcina invatata.

3. Preveniti ca atentia elevului sa fie atrasa de altceva atunci cand i se preda un material dificil. Poate ca aceasta distragere a atentiei este recompensata prin faptul ca scapa de sarcina dificila. Daca aceasta lipsa de atentie interfereaza cu invatarea elevului, introduceti exercitii de atentie, in care educatorul il confrunta pe elev cu patru sau cinci instructiuni invatate, intr-o succesiune rapida, cum ar fi “Ridica-te in picioare”, “Stai jos”, “Intoarce-te” si una sau doua sarcini de imitatie non-verbala. Recompensati rapid fiecare raspuns, si apoi imediat introduceti materialul dificil. Numim astfel de activitati “de trezire” sau de atentie, deoarece ele par sa interfereze cu comportamentul auto-stimulator si ajuta la focalizarea atentiei elevului.

4. Cand elevului i se da timp sa se joace intre sesiunile de predare, asigurati-va ca aceste pauze nu implica tipurile de comportament auto-stimulator care fac ca elevul sa fie “indisponibil” atunci cand se intoarce la situatia formala de predare. De exemplu, unii elevi devin complet absorbiti de de anumite desene animate Disney. Unele dintre aceste desene animate pot declansa o echolalie intarziata si alte forme de auto-stimulare, care poate fi transpusa in situatia de predare. Pauzele trebuie sa implice jocul cu jucarii adecvate cum ar fi puzzle, si angajarea in activitati fizice.

Diminuarea comportamentelor interferente

1. Pentru a diminua comportamentele, identificati recompensele care mentin comportamentele si apoi opriti aceste recompense (cu alte cuvinte, efectuati extinctia acestor comportamente). Cel mai bun mod de a descoperi ce anume recompenseaza, si deci pastreaza un comportament este de a examina ce se intampla imediat dupa ce apare comportamentul, si apoi sa testati relevanta acelui stimul, oprindu-l. De ex, un elev poate aparea indiferent la prezenta adultilor, pana cand se angajeaza intr-un comportament auto-agresiv. Cand elevul este angajat intr-un astfel de comportament, se poate observa ca urmareste cu privirea fata educatorului, observand daca comportamentul autoagresiv capata o privire din partea educatorului. Chiar si o privire scurta din partea educatorului sau parintelui poate mentine comportamentul auto-agresiv, desi aceeasi privire poate sa nu serveasca drept recompensa pentru nici un alt comportament. Reamintiti-va ca, atunci cand este angajata extinctia, comportamentul pentru care este oprita recompensa se va intensifica temporar inainte sa diminueze, demonstrand o “eruptie a extinctiei”. Aceasta se intampla deoarece elevul se straduieste mai tare (adica, criza de furie e mai puternica) sa obtina inapoi recompensa pe care o capata pentru acel comportament. Odata ce elevul invata ca acel comportament nu isi va capata rasplata cunoscuta, fara sa aiba vreo importanta cat de intens este executat, comportamentul va diminua.

2. Cand folositi “time-out” (adica il plasati pe elev intr-un colt, contingent unei crize de furie), asigurati-va ca aceasta consecinta nu serveste drept recompensa negativa, permitandu-i elevului sa scape de situatia de predare. Time-out poate de asemenea sa-i permita elevului un acces sporit la comportament auto-stimulator, o recompensa pozitiva. Acest tip de recompensa duala poate servi la intarirea chiar a acelui comportament despre care educatorul crede ca il diminueaza.

3. Reamintiti-va ca recompensele inerente din ritualurile auto-stimulatorii sunt cel mai probabil de natura senzoriala sau perceptuala. Astfel de recompense sunt controlate de catre elev si nu pot fi pur si simplu inlaturate de catre educator. Din acest motiv, inlaturarea atentiei sociale nu este eficienta in inlaturarea acestei forme de comportament. Aceasta este in mod deosebit valabil pentru forme mai joase de comportament auto-stimulator, care implica numai corpul. Terapia de electie pentru a-l ajuta pe elev sa depaseasca formele de nivel scazut ale comportamentului auto-stimulator este de a construi forme de nivel mai inalt si mai adecvate de comportamente auto-stimulatoare, care contin stimuli recompensatori ce sunt externi.

Unde si cand se preda

1. In stadiile incipiente de invatare, predati-i elevului intr-o singura camera, la o singura masa. Odata ce o anumita sarcina este invatata, abilitatea poate fi transferata in alte settinguri. Evitati tranzitii abrupte, introducand lent noi ambiente. De exemplu, generalizati sarcina invatata mai intai catre usa care leaga camera de predare de holul alaturat, apoi progresati prin a o preda in hol, apoi mutati-va lent in camera de zi si in alte parti ale casei. Daca transferul de la camera de predare catre alte ambiente se face gradat, elevul va face probabil putine erori sau deloc, generalizand abilitatea in diferite ambiente.

2. Fiti constient ca trainingul de generalizare apare atunci cand persoane noi se adauga echipei terapeutice. Educatori mai vechi si mai experimentati vor trebui inevitabil sa plece si trebuie sa fie inlocuiti de persoane noi. Asigurati-va ca tranzitia intre educatorul vechi si educatorul nou se face cat de gradat este posibil, astfel incat discontinuitatea in programul elevului sa fie minimizata. Cand un educator trebuie sa plece, asigurati un interval de cel putin 2 saptamani in care educatorul experimentat si educatorul nou sa lucreze impreuna, cot la cot, ca intr-o ucenicie, si apoi sa faca cu schimbul in predare. Aceasta permite ca noul educator sa se familiarizeze cu elevul si cu programele elevului, in timp ce vechiul educator este estompat lent.

3. Nu presupuneti ca elevul, in lipsa unei pregatiri extensive, va invata noi comportamente daca este introdus intr-o clasa de scoala normala. Nu suntem familiarizati cu nici un fel de date care sa indice ca pur si simplu a-l expune pe un elev cu autism la copii obisnuiti de aceeasi varsta va ajuta dezvoltarea elevului. De exemplu, multi indivizi cu autism cresc impreuna cu frati obisnuiti, si acesti indivizi nu par sa se descurce mai bine decat aceia care nu au astfel de frati. Recomandam ca incadrarea la o scoala normala sa se faca numai dupa ce elevul a parcurs majoritatea programelor din acest manual.

Cand il introduceti pe elev intr-o clasa de scoala normala, utilizati un pedagog unu-la-unu cu experienta in terapie comportamentala, pentru a va asigura ca mediul tipic de sala de clasa este benefic pentru elev. Examinati cateva curricule scolare si selectati una care are structura si una in care invatatorul doreste sa fie sfatuit in legatura cu modul in care sa-l trateze pe elev. Invatatorul trebuie de asemenea sa fie de acord cu prezenta unui pedagog din echipa terapeutica a elevului, care este familiarizat cu istoricul de invatare al elevului, care sa-l ajute pe elev sa participe la settingul de grup.

Invatatorii tind sa fie indivizi orientati spre sarcini, mai putin probabil sa fie inlantuiti de sisteme teoretice fata de alti profesionisti. Cei mai multi invatatori doresc sa fie de ajutor. Pentru a diminua greutatea invatatorului si a elevului, predati activitatile de la scoala acasa, inainte de a introduce elevul in noul ambient al salii de clasa. Astfel, elevul nu va avea nimic nou de invatat la scoala, ci trebuie doar sa transfere materialul invatat de acasa in mediul scolar. O astfel de practica nu este neobisnuita. Ea este comuna si printre elevii obisnuiti. O descriere mai completa despre cum se integreaza elevii in clasele de scoala normala va fi inclusa intr-un manual viitor, cu programe avansate.

4. Fiti constient ca datele arata ca introducerea unui elev cu intarzieri usoare in dezvoltare printre indivizi cu intarzieri severe in dezvoltare poate determina regresia elevului. (Smith, Lovaas & Lovaas, sub tipar)

5. Nu va asteptati ca elevul sa faca progrese optime cu mai putin de 40 ore pe saptamana de terapie unu-la-unu. Nu exista date despre rezultatele pe termen lung care sa sprijine ideea ca 20 ore sau chiar 30 ore pe saptamana ar asigura o intensitate adecvata a terapiei.

6. Daca elevului i se preda 6 ore pe zi, intr-un model zilnic, rezervati sarcinile cele mai dificile, cum ar fi imitatia verbala, pentru sesiunile de dimineata, deoarece e probabil ca elevul sa invete mai mult dimineata decat dupa-amiaza. Pastrati unele parti din sesiunile de dupa-amiaza pentru lucrul la abilitati de joc, arte si meserii si abilitati de auto-ajutorare (Nota traducatorului: “self-help” in acest context nu se poate traduce prin autonomie personala, deoarece in aceasta forma de terapie sunt introdusi elevi care deja au achizitionat autonomia personala = training de toaleta, spalat, mancat, imbracat). Parte din timpul de dupa-amiaza poate fi de asemenea utilizat pentru mentinerea sarcinilor invatate si pentru generalizarea castigurilor terapiei cu noi educatori si in noi ambiente.

Exemple de probleme specifice

Prima portiune a acestui capitol listeaza probleme comune care apar in terapie si modalitati de a le evita. In finalul acestui capitol, dam exemple de probleme care survin in mod curent, pentru a demonstra cum poate fi pusa in practica rezolvarea problemelor.

Urmatoarele exemple sunt acompaniate de solutii potentiale, propuse de un grup de educatori cu experienta. Este posibil ca recomandarile sugerate sa nu duca la depasirea anumitor dificultati. Dar, introducand o recomandare in modul de predare, educatorii pot examina indeaproape cum raspunde elevul la anumite interventii, si apoi, in functie de comportamentul elevului, sa lucreze mai departe. Adesea, solutiile eficiente pentru dificultatile unui anumit elev sunt rezultatul unor descoperiri valoroase bazate pe observarea comportamentelor elevului. Cautarea de cauze posibile ale problemelor poate fi extrem de interesanta, si raspunsurile, atunci cand sunt gasite, sunt la fel de recompensatorii pentru un educator ca si oricare alta recompensa. In asta consta o rasplata care te face sa fii capabil sa lucrezi cu indivizi cu intarzieri in dezvoltare.

Problema 1

Un elev a invatat cateva cuvinte in Programul de Imitatie Verbala, cum ar fi “autobuz”, “pantof”, “suc” si “ceas”. Elevul pur si simplu invata cuvinte si amestecuri de sunete daca ele sunt extrem de diferite, dar intampina dificultati considerabile cand invata dicriminarea intre sunete asemanatoare, cum ar fi “mee” si “muu” (Nota traducatorului: exemplul in engleza este “bee” = albina si “boo” = muu (mugetul vacii)).

Sugestii:

1. Invatati-l discriminarea intre “bee” si “muu”, apoi intoarceti-va si predati “mee” si “muu”.

2. Poate ca elevul va urmareste miscarile fetei, ceea ce blocheaza raspunsul elevului la informatia auditiva. Acoperiti-va fata in timp ce dati SD.

3. Poate ca elevul nu va urmareste fata si nu este capabil sa foloseasca expresiile faciale ca prompteri. Pentru a stabili daca expresiile faciale functioneaza ca prompteri – care sa fie ulterior estompati – invatati-l pe elev sa imite expresiile faciale si apoi intoarceti-va la trainingul de imitatie verbala, utilizand o expresie faciala distincta cand predati “mee”, si o expresie faciala destul de diferita cand predati “muu”. Apoi estompati utilizarea expresiilor faciale ca prompteri. Utilizarea expresiilor faciale ca prompteri pentru comportamentul verbal al elevului poate parea in contradictie cu atentionarile anterioare, de a evita astfel de stimuli. Diferenta consta in faptul ca stiti ca sunt prezenti prompteri si ii utilizati pentru a facilita predarea, si nu utilizati in mod inadvertent niste prompteri pe care apoi nu ii estompati.

4. Incercati o inlantuire inversa. Adica, in loc sa il invatati pe elev sa imite “mee” si “muu”, confruntati-l cu “eem” si “uum”. Daca elevul invata discriminarea intre aceste SD-uri, poate ca faciliteaza discriminarea in ordine inversa. E posibil ca unele combinatii de consoana-vocala sa fie mai dificile decat combinatiile de vocala-consoana pentru un anumit elev.

5. Daca sesiunile nereusite de imitatie verbala sunt conduse pe scaun, testati daca elevul nu raspunde mai bine in sesiuni in afara scaunului. Incercati sa tineti sesiuni hazlii si atentia elevului concentrata. In plus, limitati fiecare sesiune la 1-2 minute si dati pauze de joaca intre fiecare doua sesiuni. In stadii ulterioare ale programului, cand elevul are un istoric mai lung de recompensa pozitiva pe scaun, elevul se poate intoarce pe scaun sau poate fi tinut pe scaun pentru perioade mai lungi de timp.

6. Amanati discriminarea pentru 2-4 saptamani, reintroducand-o dupa ce alte discriminari au fost invatate.

7. Deoarece elevul este confruntat cu o sarcina dificila pentru el, asigurati-va ca sarcini mai simple sunt intermitent prezente, astfel incat elevului ii este data oportunitatea de a primi recompensa si de a castiga incredere in sine insusi. Nu trebuie sa treaca mai mult de 2-4 probe esuate fara ca elevul sa fie confruntat cu 1-2 probe dintr-o sarcina deja invatata.

Problema 2

Un elev are dificultati in a-l imita pe educator la sarituri, atunci cand elevul si educatorul stau langa masa.

Sugestie

Mutati-va de langa masa si scaune, si puneti elevul sa sara pe pat. Cand a invatat, mutati-va din nou langa masa, in pasi gradati. Acesta este doar un exemplu in utilizarea obiectelor din ambientul elevului care sa il ajute sa invete noi abilitati. Ca un alt exemplu, il puteti invata pe elev sa faca cu mana cand el se afla la usa, si sa ii acordati recompensa lasandu-l sa iasa contingent imitatiei. Aceasta sarcina poate fi apoi adusa sub controlul instructiei pe scaun. De asemenea, daca elevul refuza sa se joace cu puzzle in timp ce sta la masa, puzzle pot fi pozitionate mai intai pe podea, si apoi mutate treptat pe masa.

Problema 3

Un elev intampina dificultati majore in achizitionarea instructiunii “Atinge capul”. Insa, elevul a invatat sa imite utilizarea de catre educator a obiectelor (de ex, sa puna un cub intr-o galeata, sa miste o masinuta de jucarie inainte si inapoi).

Sugestie

Invatati-l pe elev sa isi atinga capul atunci cand i se cere sa o faca, invatandu-l mai intai sa va imite in timp ce puneti o punga de fasole pe cap, urmand instructiunea “Fa asa”. Daca elevul intampina dificultati cu asta, sarcina poate fi fragmentata, invatandu-l pe elev sa puna mai intai punga de fasole pe masa, apoi la el in poala, apoi la el pe umar. Apoi, dati instructiunea “Atinge capul”, promptand raspunsul corect prin a-l pune pe elev sa va imite in timp ce plasati punga de fasole pe propriul dv cap. In final, estompati treptat punga de fasole si aduceti raspunsul corect sub controlul SD “Atinge capul”. Pe scurt, utilizati un obiect sau modelarea de catre dv (caracteristici vizuale) pentru a facilita invatarea instructiunilor receptive (caracteristici auditive).

Problema 4

Cand paraseste (se estompeaza) pedagogul unui elev (“umbra”) sala de clasa si il lasa pe elev cu invatatorul si colegii? Uneori, parintii si invatatorul doresc ca pedagogul sa stea in clasa o perioada excesiva de timp, poate intr-o incercare de a asigura adaptarea elevului. Dimpotriva, unii parinti si invatatori nu doresc ca pedagogul sa ramana in sala de clasa prea mult, si sugereaza sa plecati inainte ca dv sa va simtiti confortabil lasandu-l pe elev singur. Retineti ca, atunci cand unii invatatori sunt intrebati despre cum functioneaza elevul in clasa atunci cand pedagogul nu este prezent, ei pot raspunde ca elevul se poarta adecvat, chiar daca nu asa stau lucrurile. Acelasi invatator poate, la sfarsitul semestrului, sa anunte ca acest copil a produs atat de multe dificultati, incat trebuie sa fie transferat intr-o alta clasa. Reamintiti-va ca invatatorul trebuie sa urmareasca intreaga clasa, ca adesea sunt multe probleme si multi elevi, si invatatorul nu vrea sa i se distraga atentia de la ceilalti elevi sau sa favorizeze elevul dv cu o cantitate disproportionata de timp.

Sugestie

Mai intai si intai, asigurat-va ca pedagogul ales este familiarizat cu terapia si programele elevului; daca pedagogul nu are cunostintele necesare achizitionate printr-o astfel de familiaritate, el nu va fi eficient in generalizarea castigurilor terapiei si poate foarte bine sa saboteze plasarea in sala de clasa. Pedagogul nu trebuie sa paraseasca clasa pana cand datele nu demonstreaza ca elevul se poate descurca singur. Pentru a aduna astfel de date, cereti-i unui coleg cu care elevul nu este familiarizat sa viziteze clasa in zilele in care pedagogul este prezent si in zilele in care pedagogul nu este prezent, si apoi sa va faca un raport. Utilizati un observator nefamiliar, deoarece elevul se poate sa nu actioneze ca de obicei in prezenta unei persoane familiare. De asemenea, pentru ca persoane familiare sa poate strange date fara sa afecteze rezultatul, ele ar trebui sa se ascunda de elev in timp ce il observa, ceea ce este extrem de nepractic. Observati de asemenea ca, daca un educator sau un parinte aduna date, raportul poate fi foarte diferit de raportul pe care l-ar intocmi o persoana care nu este direct implicata in programul elevului. Ca o precautie suplimentara, rugati-l pe colegul care aduna date sa ia date si despre ceilalti copii din clasa (de ex, daca elevul dv interactioneaza cu alti elevi, daca alti elevi din clasa actioneaza foarte asemanator cu elevul dv, etc). Astfel de informatii va vor spune multe legat de intrebarea daca pedagogul sa isi continue implicarea.

Problema 5

Un elev este foarte distras de tapetul sau jucariile din camera unde are loc terapia

Sugestie

Inlaturati tapetul sau jucariile elevului din camera, sau mutati terapia elevului intr-o camera goala. Treptat introduceti decoratiuni si jucarii, in stadii ulterioare ale terapiei, cand elevul a invatat sa fie mai atent la educator.

Problema 6

Un elev a invatat denumirea expresiva a 15 sau mai multe obiecte in fromat 3D. Cand aceleasi obiecte sunt prezentate in format 2D, elevul nu face progrese. Elevul pare sa nu urmareasca stimulii 2D.

Sugestie

In loc sa plasati pozele pe masa in fata elevului, dati-le elevului, una cate una, sa le tina in mana. O alta optiune este sa le prindeti pe perete cu pioneze sau cu scai, evitand astfel unghiul format prin plasarea stimulilor pe masa neteda (pentru unii elevi este dificil sa urmareasca vizual stimuli plasati intr-un astfel de unghi). Lent estompati plasarea pozelor de pe perete inapoi pe masa. Puteti de asemenea incerca sa folositi ca prompter obiecte 3D, plasand poza 2D in fata sau alaturi de obiectul corespunzator in 3D, apoi estompati trepatat obiectul 3D acoperindu-l tot mai mult cu poza sa 2D.

Problema 7

Un elev nu plange acasa decat atunci cand intra in camera de terapie sau cand educatorul intra in casa elevului

Sugestie

Plansul de obicei diminueaza pe masura ce elevul are tot mai mult succes in a raspunde la solicitarile educatorului sau cand se obisnuieste ca terapia sa fie o parte din rutina sa zilnica, in ipoteza in care elevul nu este recompensat in vreun fel pentru ca plange. Daca puteti fi sigur ca plansul nu este recompensat in mod inadvertent (de ex, prin amanarea sesiunii atunci cand elevul plange) incepeti fiecare sesiune de terapie cu o activitate favorita. Aceasta nu va opri imediat plansul, dar asa se va intampla in timp. O alta optiune este de a simplifica situatia de predare, chemandu-l din cand in cand pe elev la masa doar ca sa capete o recompensa favorita si permitandu-i elevului sa plece fara sa-l puneti sa faca vreo treaba. Daca urmati aceasta sugestie, asigurati-va ca astfel de situatii survin randomizat de-a lungul sesiunii, astfel incat elevul sa nu poata anticipa cand primeste o recompensa gratuita. De asemenea, asigurati-va ca recompensele gratuite nu le acordati contingent unei crize de furie sau altor comportamente inadecvate.