Tema 1 final
PROBLEMATICA MONDIALĂ ŞI EUROPEANĂ A SERVICIILOR PUBLICE. ROLUL STATULUI
Yüklə 1,07 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- Implicaţiile serviciilor publice asupra protecţiei consumatorilor Servicii publice în lume
- Modele şi evoluţii ale serviciilor publice
- Servicii publice în unele ţări ale Uniunii Europene Serviciile publice în Franţa
- Serviciile publice în Germania
- Cartea Albă privind reforma guvernanţei
- Rolul statului în economie
5. PROBLEMATICA MONDIALĂ ŞI EUROPEANĂ A SERVICIILOR PUBLICE. ROLUL STATULUI Servicii publice în lume Serviciile publice în Uniunea Europeană Servicii publice în unele ţări ale Uniunii Europene Cartea Albă a Guvernanţei Europene Rolul statului în economie Implicaţiile serviciilor publice asupra protecţiei consumatorilor Servicii publice în lume -Fiecare ţară are practica sa în materie de servicii publice. Nu este de competenţa Organizaţiei Naţiunilor Unite să posede servicii publice, în adevăratul lor sens. - Structurile de şcolarizare şi de supraveghere / îngrijire înfiinţate la iniţiativa sa sau acele organizaţii dependente (UNESCO) sunt de drept privat. -În materie maritimă, unele cutume comune (obligaţii de securitate ş.a.) sau serviciile de poziţionare (GPS, de exemplu) pot fi asociate serviciilor publice. -Proiectul internaţional de servicii publice cel mai ambiţios din ultimii ani, cel puţin din punct de vedere tehnic, în curs de realizare prin Agenţia Spaţială Europeană, vizează plasarea a şase dispozitive de protecţie a planetei împotriva asteroizilor. -Existenţa pădurii amazoniene, în măsura în care aceasta reprezintă regulatorul termic sau rezervorul de oxigen şi izvorul de carbon pentru întreaga planetă este considerată de unii ca un serviciu public pe care Brazilia îl oferă întregii lumi şi ar trebui remunerat efortul de protejare şi păstrare a acestei păduri. Modele şi evoluţii ale serviciilor publice -În ultima perioadă şi îndeosebi începând cu anii '80, modelele de organizare clasică, inclusiv în ceea ce priveşte reţelele de servicii publice sunt puse în discuţie în condiţiile internaţionalizării economiei şi pieţelor, intensificării presiunilor şi afirmării mai cu pregnanţă a neoliberalismului care solicită o simplificare a reglementărilor şi o reducere a implicării statului. -Putem aminti ca o tendinţă relativ recentă şi luarea în considerare a constrângerilor mediului sau cadrului natural şi a altor influenţe ce ţin de cadrul mediului înconjurător, economic, social etc. -Încă de la începuturile sale, organizarea reţelelor avea în vedere două elemente considerate nedisociabile: monopolul natural şi serviciul public sau de interes general. -Noţiunea de monopol natural se bazează pe ideea că un anumit număr de factori tehnici conducând la ideea economiei de scară, par să demonstreze că firma unică ar fi mai eficace decât existenţa mai multor firme mărunte aflate în concurenţă. -Noţiunea de interes public apare atunci când unele activităţi au o importanţă strategică, funcţionarea lor fiind de natură să afecteze interesul general. -Reţele publice au fost organizate în diverse forme, diferite de la ţară la ţară, dintre care exemplificăm trei modele principale:
-Indiferent de natura lor, modelele adoptate de diferite ţări urmăresc asigurarea unei eficacităţi economice şi a politicii economice în domeniu. -În scopul creşterii eficacităţii diverselor servicii au fost repuse în discuţie modelele tradiţionale de organizare, practica economică orientându-se pe trei direcţii principale: 1. creşterea funcţionării şi funcţionalităţii concurenţei peste tot unde acest lucru este posibil; 2. reaşezarea structurilor organizatorice verticale; 3. introducerea de noi forme de reglementare. -Atunci când statul nu reuşeşte să rezolve problemele respective ale întreprinderilor publice (este vorba îndeosebi de cazul unor ţări cu economii slabe, aflate în imposibilitatea asigurării resurselor în cauză) apelează la singura soluţie: finanţările sau investiţiile private. Privatizarea nu se poate însă realiza cu mare uşurinţă, intervenind o serie de probleme, limitări şi obstacole, fiind necesare proceduri legale şi reglementative complexe. -Astfel, modalităţile de privatizare sunt adesea dificil de pus în practică, fiind necesară evaluarea activelor, organizarea ofertelor, negocieri (adesea mai lungi decât se poate aprecia la prima vedere). -Unele modalităţi implică şi redactarea a numeroase contracte şi necesită existenţa unui cadru juridic şi fiscal foarte clar, care, de cele mai multe ori, îndeosebi în ţările pornite pe calea tranziţiei spre economia de piaţă, dar şi în alte ţări în curs de dezvoltare, nu este încă pusă la punct. -O modalitate, premergătoare unor eventuale privatizări ulterioare, este şi realizarea unor proiecte de investiţii şi producţie-prestaţii în comun cu anumite firme private. -Activităţile care ies, cel puţin parţial, din domeniul monopolului natural, pot începe să funcţioneze ca pieţe, cel puţin pentru amontele sau avalul unor concentrări verticale. Serviciile publice în Uniunea Europeană -Conceptul de serviciu public nu constituie un element de consens: semnificaţia sa este fie de servicii oferite marelui public, fie semnifică servicii oferite de un organism al sectorului public, fie înseamnă servicii efectuate ca o obligaţie de interes general. -Principial, serviciul public nu constituie o misiune a Uniunii Europene, termenul fiind menţionat pasager (art. 73) în Tratatul de instituire a UE, ca element de servitute în transporturi. Serviciul public priveşte statele şi comunităţile locale. Totuşi instanţele comunitare sunt în măsură să abordeze întreprinderile atunci când sunt situaţii de conflict între serviciul public şi principiul liberei concurenţe. -Autorităţile publice pot impune unui furnizor de servicii anumite obligaţii în interesul public, cu compensarea corespunzătoare, evitând ca această situaţie să poată genera conflicte în legătură cu libera concurenţă. -În Tratatul privind o Constituţie pentru Europa (art. 122), semnat la Roma, în anul 2004, se menţionează că legea europeană stabileşte principiile şi fixează condiţiile, fără să prejudicieze competenţa Statelor membre de a furniza, executa şi finanţa aceste servicii. Cum ratificarea acestui Tratat a fost suspendată în anul 2005 în urma referendumurilor din Franţa şi Ţările de Jos această prevedere nu se aplică, serviciile publice rămânând supuse regimului tratatelor anterioare (Amsterdam şi Nisa). -Se face distincţie între serviciul de interes general şi serviciul de interes economic general pentru a evita traduceri şi interpretări eronate, date fiind numărul mare de limbi folosite în spaţiul european şi marea varietate a tradiţiilor naţionale / locale în această privinţă. Conform Curţii de justiţie a UE, serviciile de interes general sunt acelea care sunt considerate de autorităţile publice ca având acest caracter şi se supun obligaţiei specifice de seviciu public; serviciile de interes economic general sunt servicii de natură economică pe care Statele membre sau Comunitatea Europeană le desfăşoară ca obligaţie specifică de serviciu public în virtutea criteriului interes general. -Uniunea Europeană nu este preocupată de serviciile de interes general pe cât este interesată de serviciile de interes economic general. Dacă serviciile de interes general constituie preocupări ale statelor, Uniunea europeană este intresată să asigure principiul liberei concurenţe în cadrul serviciilor de interes economic general, principiu fundamental al politicii economice a Uniunii Europene. -Pentru aceasta Uniunea Europeană duce o politică de liberalizare a principalelor sectoare de servicii publice: energie (gaz, electricitate), transporturi, servicii poştale şi telecomunicaţii. -Următoarele servicii au fost recunoscute ca servicii de interes general de către Curtea de Justiţie a comunităţilor europene: -colectarea, transportul şi distribuţia corespondenţei; -furnizarea neîntreruptă de energie electrică pe tot teritoriul; -menţinerea navigabilităţii unui curs de apă important; -distribuţia apei; -furnizarea de prestaţii în domeniul telecomunicaţiilor; -furnizarea de mijloace de luptă împotriva poluării în bazinele portuare; -emisiunile TV. -Pentru introducerea concurenţei în aceste servicii Comisia europeană urmăreşte să asigure tuturor celor implicaţi un acces egal la infrastructura specifică, chiar dacă sunt de rezolvat probleme de natura monopolului natural. -Finanţarea serviciilor este lăsată la aprecierea statelor : -fie prin redevenţe de la utilizatori; -fie prin compensaţii de la stat; -fie prin co-susţinere între activitităţi rentabile şi nerentabile; -fie din resurse comerciale complementare (venituri din publicitate); -fie din combinaţii ale acestor posibilităţi.
-În Franţa se disting trei categorii de servicii publice: -funcţiile regal-suverane ale statului: justiţie, poliţie, securitate civilă, apărare naţională, finanţe publice (trezorerie, monedă, impozite), administraţia centrală şi locală. Aceste funcţii exprimă atribuţiile proprii puterii suverane şi nu fac obiectul unei delegări. -Constituie deopotrivă condiţiile existenţei şi funcţionării statului, dar şi obligaţii ale statului de interes general pentru cetăţenii săi; -în sectorul non comercial: gratuităţi esenţiale, finanţate în principal prin impozit sau cotizaţii obligatorii. Sunt supuse dreptului administrativ, dar asociază şi organisme private, sub contract, şi asociaţii. Cele mai importante sunt: învăţământul (educaţia naţională), sănătatea, securitatea socială, ajutorul social, cultura (muzee, teatre, biblioteci, case de tineret etc.), servicii de salubritate, gestiunea infrastructurii (şosele, căi ferate, porturi, aerodromuri etc.). -în sectorul comercial: servicii finanţate în principal printr-o activitate comercială, dar care sunt considerate ca având controlul colectivităţii ca trăsătură principală. Se regăsesc în această categorie: transportul urban, transporturile feroviare regionale, serviciile portuare, serviciile aeroportuare etc., distribuţia de gaz, transportul de electricitate, distribuţia de apă potabilă, serviciile poştale (distribuirea corespondenţei şi a produselor financiare), comunicaţiile electronice (serviciile de bandă largă, telefonia şi transmisia de date, radiodifuziunea), pompele funebre (consecinţă a separării bisericii de stat, monopolul înhumării a fost retras organismelor de cult şi încredinţat exclusiv comunelor, care îl exercită direct sau prin delegaţie; reprezintă serviciu exterior de pompe funebre). Stabilimentele publice, zise industriale şi comerciale, care asigură unele din aceste servicii simultan cu serviciile non comerciale sunt supuse simultan dreptului administrativ şi dreptului comercial.
-Organizarea serviciilor publice în Germania este geografică şi nesectorială: în timp ce în Franţa o entitate naţională administrează centralizat servicul public al unui sector dat (cu excepţia gestiunii apei), în Germania sunt întreprinderi municipale (Stadtwerke) care administrează servicii publice din cele mai diferite sectoare). Incă de la începutul secolului al XIX-lea colectivităţile locale au început furnizarea de servicii publice fără intervenţia statului. Ele au încredinţat apoi gestiunea acestor servicii unor stabilimente publice. Gestiunea este organizată transversal pentru mai multe sectoare pentru a beneficia de un acces mai confortabil la surse de finanţare. Cartea Albă privind reforma guvernanţei -Crearea Uniunii Europene a avut şi are incontestabile efecte pozitive, însă concomitent au fost observate şi dezvoltări de percepţii şi atitudini adverse, de o pierdere a încrederii în instituţiile europene, vorbindu-se chiar de o „falie“ ce se creează între Uniunea Europeană şi cetăţenii săi. -Principalele cauze ale acestei situaţii, evidenţiate la nivelul anului 2000, sunt prezentate în continuare.
Faţă de această situaţie, s-a concluzionat că se impune o reformă substanţială a guvernanţei europene, adoptându-se „Cartea Albă a Guvernanţei Europene“, care conţine câteva direcţii de acţiune, supuse unui proces de consultări publice. -S-a apreciat că la baza unei bune guvernanţe şi a perfecţionărilor propuse în Cartea Alba trebuie să stea cinci principii: *deschiderea, *participarea, *responsabilitatea,*eficacitatea şi *coerenţa, principii care sunt specifice sistemului democratic şi statului de drept din ţările membre şi care se aplică la toate tipurile de guvernanţă, respectiv globală, europeană, naţională, regională şi locală. ---Propunerile de perfecţionare a guvernanţei comunitare avansate de Cartea Albă sunt grupate în patru secţiuni: I. Creşterea gradului de participare a actorilor la elaborarea şi implementarea politicilor Uniunii Europene; se doreşte sporirea transparenţei guvernanţei UE, accederea la cetăţeni prin intermediul democraţiei regionale şi locale, participarea sporită a societăţii civile, realizarea unei consultări mai eficiente şi mai transparente a actorilor şi grupurilor de interese în cadrul elaborării politicilor UE, legături mai strânse şi mai fructuoase cu diverse reţele. II. Politici, reglementări şi rezultate mai bune; se vizează creşterea flexibilităţii legislaţiei comunitare, sporirea încrederii în opiniile experţilor, combinarea instrumentelor de politică în vederea obţinerii unor rezultate mai bune, simplificarea dreptului comunitar, implicarea sporită a agenţiilor de reglementare, perfecţionarea aplicării legislaţiei comunitare la nivel naţional. III. Consolidarea legăturii între guvernanţa europeană şi rolul Uniunii Europene pe plan mondial; contribuţia UE la guvernanţă mondială care ar trebui să aibă ca obiective pacea, creşterea economică, combaterea şomajului şi justiţia socială, prin deschiderea UE în faţa actorilor guvernamentali şi neguvernamentali din alte regiuni ale lumii şi să ţină seama de incidenţa pe plan internaţional a politicilor sale, ca şi de necesitatea adoptării unei abordări mai proactive a reţelelor internaţionale. IV. Examinarea rolului instituţiilor; refocalizarea politicilor şi instituţiilor UE cu mai multă claritate asupra obiectivelor sale de dezvoltare pe termen lung şi concentrarea fiecărei instituţii comunitare asupra sarcinilor sale esenţiale. -Dezbaterile publice au relevat, în primul rând, necesitatea perfecţionării guvernanţei pe linia creşterii gradului de participare, îndeosebi a cetăţenilor, la elaborarea politicilor UE pe baza principiilor propuse. -Noua cultură legislativă comunitară urmăreşte să asigure garanţia că legislaţia comunitară este mai adecvată noilor cerinţe, provocărilor actuale, condiţiilor tehnice şi chiar realităţilor locale.- -În anul 2002 au fost adoptate trei comunicări privind guvernanţa globală:
Structura şi calitatea guvernanţei reprezintă factori cu influenţă determinantă asupra coeziunii sociale, dezvoltării economice, prezervării mediului natural, respectării drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. -Buna guvernanţă poate fi considerată ca un management transparent şi responsabil al resurselor naturale, umane, economice şi financiare cu scopul realizării unei dezvoltări durabile şi echitabile. Pentru UE buna guvernanţă implică perfecţionarea continuă a unor politici sectoriale, cum sunt cea agricolă, ecologică, comercială. -Asigurarea unei bune guvernanţe implică abordări pragmatice, cum ar fi realizarea unui set de indicatori ca un instrument de a implementa guvernanţa în toate strategiile şi intervenţiile finanţate de comunitate. Rolul statului în economie -În ultimele două decenii ale secolului trecut s-a afirmat o stare de nemulţumire cu privire la rolul excesiv al statului în viaţa societăţii. Ceea ce s-a consacrat ca stat-providenţă a început a fi criticat şi s-au emis opinii care vizează reducerea rolului statului în economie, în principal. Mai ales critica liberală a accentuat câteva aspecte care ilustrează dezavantajele acestei stări de fapt: - cheltuieli publice foarte mari; - numărul mare de funcţionari, - ponderea excesivă a prelevărilor din veniturile persoanelor, - creşterea perpetuă a datoriei publice. -În sens larg, statul providenţă semnifică ansamblul funcţiilor statului având ca obiect variate aspecte: protecţie socială, educaţie, apărare, intervenţii economice, reglarea dezechilibrelor; în sens strict, statul providenţă desemnează funcţia de redistribuire efectuată de stat prin sistemul de securitate socială, urmarea fiind beneficierea de servicii sociale în schimbul contribuţiei obligatorii la cotizaţii sociale. -Criza statului providenţă este urmărită pe trei zone distincte: financiară, de eficienţă şi de legitimitate. a) Criza financiară a statului-providenţă se referă la: - creşterea puternică a cheltuielilor pentru protecţia socială, ceea ce a necesitat o creştere repetată a nivelului prelevărilor obligatorii; - creşterea mai redusă a încasărilor. -Cheltuielile pentru o categorie de servicii au devenit atât de mari încât au depăşit major prelevările, situaţie care a generat un deficit cronic al sistemului securităţii sociale. Cele mai mari cheltuieli au fost înregistrate în sectorul medical, sistemul de pensii şi alocaţiile de şomaj. b) Criza de eficienţă a statului providenţă se referă la costul ridicat al bunurilor şi serviciilor noncomerciale pe care statul însuşi le produce. Lipsa de competiţie în sectorul de stat generează firesc această stare de lucruri. c) Criza de legitimitate a statului-providenţă este generată de dificultăţile tot mai mari în respectarea principiilor de bază ale funcţionării lui, şi anume: - principiul asigurării mutuale contra riscurilor: riscul nu devine o realitate decât pentru câţiva dintre cei care se asigură; - principiul solidarităţii faţă de cei mai slabi: se consideră că săracii, bolnavii, persoanele în vârstă şi şomerii au dreptul la asistenţă. -Liberalismul modern acceptă acest rol protector al statului, dar critică amploarea sa actuală şi dezvoltarea sa fără limite, pronunţându-se pentru un stat minimal. Motivaţia criticii liberale se referă la: - efectele perverse ale asistenţei: protecţia poate genera o mentalitate de asistaţi; cei care beneficiază de ea ar putea aştepta în mod pasiv bunăstarea, fericirea şi protecţia faţă de orice risc, fără să mai încerce să se descurce prin ei înşişi; - îngreunarea sarcinilor (obligaţiilor) sociale penalizează oferta de locuri de muncă: creşterea cotizaţiilor sociale şi în special a sarcinilor patronale apasă pe costurile salariale, deci acţionează ca o frână pentru angajare (patronii sunt incitaţi să substituie munca prin capital, adică să înlocuiască muncitorii cu utilaje); - reducerea inegalităţilor şi teoria "inegalităţii echitabile": redistribuirea verticală (de la bogaţi către săraci) este legitimă atâta timp cât aceste ecarturi sunt mari. În prezent, în ţările occidentale dezvoltate, o mare parte din populaţie are sentimentul că aparţine clasei medii („pătura de mijloc“), ca urmare necesitatea reducerii inegalităţilor este mai puţin pregnantă. -Remediile liberale cu privire la serviciile publice vizează o gamă largă de propuneri care au ca obiect comun tendinţa de a se transfera o parte din cheltuielile statului-providenţă asupra asigurărilor voluntare şi a economisirii individuale, astfel încât să se obţină o mai mare responsabilizare a beneficiarilor de servicii publice. -De exemplu, în domeniul sănătăţii se poate proceda la: - reducerea părţii cheltuielilor de sănătate acoperite de către securitatea socială şi creşterea părţii asumate de către pacienţi, precum şi recurgerea la asigurări private complementare; - privatizarea ofertei de îngrijiri medicale (odată cu dezvoltarea clinicilor şi a spitalelor private), astfel încât să se obţină o reducere a costurilor sub efectul căutării profitului şi sub efectul concurenţei. -În domeniul pensiilor, capitalizarea ar veni să completeze sistemul de repartizare: persoanele active ar fi îndemnate să îşi realizeze un capital de bătrâneţe încă din timpul activităţii. -În SUA nu există un sistem generalizat de protecţie socială, sistemul actual fiind unul mixt care combină: 1) un sistem de asigurări privat, pentru categoriile de venituri medii şi ridicate; asigurările sunt contractate pe lângă companiile de asigurări, fie de către indivizii înşişi, dacă sunt muncitori independenţi sau liber profesionişti, fie prin intermediul întreprinderilor lor. Majoritatea întreprinderilor mici şi mijlocii refuză să subscrie însă, în situaţia în care companiile de asigurări le impun prime mai ridicate decât întreprinderilor mari. -Pe lângă aceste cotizaţii destinate asigurărilor, întreprinderile mai reţin şi cotizaţiile de pensie de la salariaţii lor, pe care le încredinţează spre gestiune unor organisme specializate în acest sens. 2) un sistem public de protecţie care garantează un minimum de acoperire a cheltuielilor de sănătate pentru persoanele în vârstă de peste 65 ani şi pentru cei mai săraci. De asemenea, oferta americană de îngrijiri medicale este mixtă: alături de spitalele publice, care primesc pacienţii cu venituri reduse, funcţionează clinici şi lanţuri de spitale private, care practică plata actului medical. -În cadrul serviciilor private de sănătate există şi formula contractelor de sănătate, care asigură prestaţii standard, alături de prestaţii dependente de suma forfetară cu care se contribuie. Tarifele depind de factori precum: vârsta şi antecedentele familiale ale pacientului. -Faţă de propunerile liberale s-au fomulat mai multe rezerve, de natura limitelor şi riscurilor pe care le presupune o astfel de abordare. -O primă limită este de natură socială: nu este sigur că cetăţenii statului-providenţă ar fi dispuşi să renunţe la avantajele pe care le prezintă, chiar dacă îl consideră ca având o eficienţă redusă şi ca fiind prea costisitor. În al doilea rând, nu este sigur că modelul liberal ar fi, din punct de vedere economic, mai eficace. Sistemul american este cel mai costisitor din lume (consumă 14% din Produsul Naţional Brut, faţă de 9,4% în Franţa. şi 6,6% în Marea Britanie) şi lasă totuşi un american din şapte fără nici o protecţie socială. Spitalele publice sunt suprasolicitate, iar costurile îngrijirii medicale în clinicile private sunt foarte mari. -Pericolul principal constă în agravarea inegalităţilor, mergând până la crearea unei societăţi duale: de o parte se află cei mai bogaţi, care au mijloacele să se asigure şi să îşi pregătească o pensie convenabilă, iar de cealaltă parte sunt săracii, şomerii şi invalizii, care nu ar putea niciodată să cotizeze suficient pentru a realiza acest lucru. -O altă parte a criticii liberale este îndreptată împotriva statului producător. Se insită asupra ideii că statul nu trebuie să producă bunuri şi servicii comerciale, deoarece în economia de piaţă întreprinderile private îndeplinesc mai bine acest rol. Întreprinderea publică nu este stimulată să urmărească reducerea costurilor şi să vândă la cel mai bun preţ, deoarece ea nu este supusă stimulentelor care acţionează asupra întreprinderii concurenţiale (tentaţia profitului şi frica de faliment). -Gestiunea publică a serviciilor colective (servicii noncomerciale) este costisitoare. Poziţia liberală este mai nuanţată în ceea ce priveşte producţia acestor servicii. Adam Smith considera că statul trebuie să creeze şi să menţină instituţiile publice, edificiile şi lucrările publice care, deşi foarte utile, nu permit obţinerea unui profit suficient pentru a acoperi cheltuielile unui individ sau ale unui grup de cetăţeni, care, deci, nu ar putea să le întreprindă. Adam Smith arăta astfel limitele pieţei şi justifica necesitatea ca statul să producă bunuri şi servicii socialmente „utile“, dar care sunt nerentabile pentru o întreprindere privată. Doctrina liberală nu contestă rolul de jucător al statului în oferta de bunuri publice: ansamblul agenţilor economici beneficiază de efectele lor externe, fie că este vorba despre educaţie, cultură, cercetare sau protecţia mediului. Liberalii denunţă însă monopolul de gestiune şi funcţionarea birocratică a acestor servicii, care le cresc costurile şi caută un mod ca aceste servicii să fie produse de către piaţă şi să fie supuse concurenţei, ceea ce ar contribui la scăderea costului lor pentru colectivitate. -Remediile liberale vizează privatizările şi gestiunea comercială de piaţă a serviciilor colective. -Privatizarea unei întreprinderi publice înseamnă vânzarea majorităţii sau totalităţii capitalului ei acţionarilor privaţi. Numeroase exemple evidenţiază această formulă ca instrument la care se apelează atunci când se consideră că statul trebuie să echilibreze raporturi economice şi sociale generatoare de nemulţumire socială. Guvernul Margaret Thatcher a privatizat circa jumătate din sectorul public englez: British Aerospace, British Gas, British Airways, British Telecom, British Steel etc. Guvernul Jaques Chirac a pus în aplicare un program de privatizări ale unor importante organizaţii: Compania Generală de Electricitate, Agence Hawas (presa), TF l, diverse bănci şi companii de asigurări. -Obiectivele privatizărilor se situează la trei niveluri: 1 ) - creşterea productivităţii: supuse concurenţei, întreprinderile privatizate îşi vor ameliora rentabilitatea, pentru a putea supravieţui competiţiei economice; 2) - ameliorarea finanţelor publice: sumele obţinute din privatizare pot fi utilizate de către stat pentru rambursarea datoriei publice; 3) - dezvoltarea acţionariatului popular, cu efecte în educarea proactivă a cetăţenilor; 4) - finanţarea publică şi gestiunea privată. -Gestiunea de piaţă a serviciilor colective presupune încredinţarea gestiunii acestora unor întreprinderi private, pe bază de contract cu statul. Ca şi pentru pieţele de lucrări publice, statul ar supune o cerere de ofertă concurenţei şi ar alege dintre întreprinderi pe cea care oferă condiţiile cele mai avantajoase. Statul rămâne însă suveran în decizia de a produce serviciile colective şi de asemenea el asigură finanţarea acestora. -De exemplu, comunele pot să încredinţeze gestiunea cantinelor şcolare unor întreprinderi private. Statul subvenţionează, însă, preţul meselor şi le controlează calitatea. De asemenea, statul poate concesiona unor întreprinderi private construirea şi gestionarea autostrăzilor: sistemul de taxare face posibilă rentabilizarea acestei activităţi. -Dezbaterile legate de rolul statului în economie în general şi faţă de serviciile publice, în particular, nu vizează diminuarea acestui rol, cât îmbunătăţirea rolului statului. Nu se doreşte, deci, revenirea la ipostaza statului minimal, ci la apropierea statului de nevoile reale ale societăţii şi la perfecţionarea contribuţiei sale în asigurarea unui climat de satisfaţie şi armonie socială. Societatea doreşte un stat mai econom şi mai eficace în gestiunea sa. -O viziune sinergetică este dominantă în aceste demersuri: se conştientizează că rezultatele unui ansamblu de entităţi sunt superioare sumei rezultatelor parţiale ale entităţilor din compunerea ansamblului. Dar, acest fenomen se manifestă numai în condiţiile în are există compatibilitate între obiectivele entităţilor componente şi acces egal al tuturor entităţilor la resursele necesare.
Yüklə 1,07 Mb. Dostları ilə paylaş:
|