Teste la chirurgia oro-maxilo-facială anul II

1. 
   Transpiraţii;
   
2. 
   Salivă;
   
3. 
   Rinichi;
   
4. 
   Cu masele fecale;
   
5. 
   Prin toate cele sus numite.
   

COMF M.Voroneanu pag.223 Vol I 1994.

63. C.M. Substanţele anestezice întrebuinţate în stomatologie au următoarele proprietăţi comune:

1. 
   Toate sunt sintetice;
   
2. 
   Conţin grupuri ”amino”;
   
3. 
   Formează săruri cu acizii tari ;
   
4. 
   Sărurile sunt solubile în apă, stabile;
   
5. 
   Au acţiune reversibilă.
   

COMF M.Voroneanu pag.225-226 Vol I 1994.

64. C.M. Efectele secundare şi adverse ale substanţelor anestezice loco-regionale sunt:

1. 
   Alergii –destul de flecvente;
   
2. 
   Acţiunile pe sistemul nervos central exteriorizată prin: tremurături, anxietate, convulsii, moarte;
   
3. 
   Efectele cardiace manifesrare prin: extrasistole, scăderea forţei de contracţie a cordului, fibrilaţie ventriculară;
   
4. 
   Au efect iritant asupra ţesuturilor;
   
5. 
   Se cumulează în organism, creează dependenţă.
   

COMF M.Voroneanu pag.226 Vol I

65. C.M. Din punct de vedere chimic principalele grupe de anestezice (loco-regionale) de sinteză sunt derivaţi esterici ai:

1. 
   Acizilor benzoic, paraaminobenzoic, paraaminosalicilic;
   
2. 
   Derivaţi anilidici;
   
3. 
   Derivaţi chinoleinici;
   
4. 
   Derivaţi amidaţi;
   
5. 
   Nici unul din ei. Gănuţă pag. 41.
   

66. C.M. Din grupul de substanţe anestezice de provenenţă esterică fac parte:

1. 
   Cocaina; Benzocaina;
   
2. 
   Procaina (Novocaina), Tetracaina;
   
3. 
   Hostocaina, Oxyprocaina;
   
4. 
   Lidocaina, Lignospanul;
   
5. 
   Mepivacina, Ultracaina, Alfocaina.
   

COMF M.Voroneanu pag.224 Vol I. Anestezia generală şi loco-regională.

67. C.M. Din grupul de substanţe anestezice de provinenţă a derivaţilor amidaţi fac parte:

1. 
   Lidocaina, Lignospanul, Ultracaina;
   
2. 
   Mepivacina, Alfocaina, Primocaina;
   
3. 
   Procaina;
   
4. 
   Hostocaina;
   
5. 
   Cocaina. Gănuţă. N.Anestezia generală şi loco-regională.
   

68. C.M. Substanţele vasoconstricoare folosite ca adjuvante în soluţiile anestezice locale sunt:

1. 
   Adrenalina;
   
2. 
   Noradrenalina (norepinefrina, levofed, levarterenol);
   
3. 
   Corbefrin (nordefrin, hidroclorid);
   
4. 
   Corbasilul (corbefrina);
   
5. 
   Fenilefrina (norsinefrin).
   

Gănuţă pag. 48,50,51

69. C.M. Unii dintre hormonii produşi de lobulul posterior al hipofizei evită efectele nefavorabile ale substanţelor anestezice cu acţiune simpaticomimetică. Aceştea sunt:

1. 
   Vasopresina;
   
2. 
   Feliprepsina;
   
3. 
   Ornipresina;
   
4. 
   Adrenalina;
   
5. 
   Noradrenalina. Gănuţă pag. 52
   

70. C.S. Revenirea după anestezia loco-regională are loc în timp de 2-3 ore însă în acest timp persistă:

1. 
   Hipoestezie remanentă;
   
2. 
   Parestezii de durată;
   
3. 
   Anemie locală;
   
4. 
   Hiperestezie;
   
5. 
   Toate acestea. N.Gănuţă Anestezia în stomatologie şi chirurgie MF pag.53
   

71. C.M. Etapele oricărui tip de anestezie generale sunt:

1. 
   Inducţia;
   
2. 
   Menţinerea;
   
3. 
   Trezirea;
   
4. 
   Relaxarea;
   
5. 
   Hipnoza. Робустова Т.-Хирургическая стомат. Москова 1990, CBMF pag. 60-62 G.Timoşca Chişinău 1992.
   

72. C.M. Particularităţile anesteziei generale în stomatologie şi chirurgie OMF sunt:

1. 
   Câmpul de activitate al stomatologului şi al anestezistului este comun;
   
2. 
   Unele procese patologice (supuraţii, tumori, fracturi etc.) au raport strâns cu căile aeriene superioare, deformează anatomia regiunii, inundă cavitatea bucală cu sânge, secreţii, exacerbează reflexele;
   
3. 
   Limitarea deschiderii gurii prin trismus, construcţii temporo-mandibulare, anchiloza duc la adoptarea unor tehnici speciale de narcoză (traheostomie, intravenoza);
   
4. 
   Menţinerea liberă a căilor aeriene este dificil de realizat (sânge, secreţii, corpi străini, compresiuni etc.);
   
5. 
   Anestezicul trebuie să lase chirurgului capul şi gâtul şi să meargă pe altă cale.
   

M. Vorneanu COMF Vol I pag.103-104

73. C.M. În indicaţia şi alegerea substanţelor anestezice generale a tipurilor de anestezie, recuperarea reflexelor protectoare constituie un important obiectiv şi anume:

1. 
   Stomatologii tratează toate vârstele, diverse tipuri de sistem nervos central, ce explică necesitatea cunoaşterii aprofundate a anesteziei generale;
   
2. 
   Specificul specialităţii duce frecvent la diverse riscuri ale anesteziei generale;
   
3. 
   Unele elemente de risc sunt determinate de specificul regiunii OMF, poziţia semişezând, sânge, salivă, puroi etc.;
   
4. 
   Modificările căilor aeriene (edem, tumoare etc.) duc la intubaţii traheale dificile, reflexe vagale;
   
5. 
   Adeseori bolnavii au afecţiuni generale cronice, insuficient investigate etc.
   

M. Vorneanu COMF Vol I pag.106 Anestezia generală şi loco-regională

74. C.M. Anestezia generală îndeosebi în chirurgia OMF este indicată:

1. 
   La copii;
   
2. 
   La pacienţi cu teren alergic, sau care prezintă intoleranţă la anesteziile locale;
   
3. 
   La bolnavii cu deficienţe neuropsihice şi neuromotorii;
   
4. 
   În procesele septice evolutive unde nu se poate folosi anestezia locală;
   
5. 
   Dorinţa pacientului. Gănuţă pag 128-129
   

75. C.M. Patrulaterul anesteziei generale moderne este:

1. 
   Analgezia;
   
2. 
   Amnezia-hipnoza;
   
3. 
   Relaxarea musculară;
   
4. 
   Asigurarea homeostazei generale;
   
5. 
   Trezirea. Gănuţă pag. 111
   

76. C.M. Principalele metode de anestezie terminală (locală) sunt:

1. 
   Anestezia prin refrigeraţie (Kelenul, azotul lichid etc.);
   
2. 
   Anestezia de suprafaţă prin contact (topică);
   
3. 
   Anestezia prin badijonare;
   
4. 
   Anestezia prin îmbibiţie;
   
5. 
   Anestezia prin pulverizare. Gănuţă pag. 62,63,64.
   

77. C.M. Substanţele anestezice folosite în stomatologie pentru anestezia de contact se găsesc sub forme diverse:

1. 
   Lichide;
   
2. 
   Paste;
   
3. 
   Pulberi;
   
4. 
   Preparate pulverizabile;
   
5. 
   Ape de gură. M. Vorneanu COMF Vol I pag.225
   

78. C.M. Preparatele pulverizabile (sprayuri) sunt:

1. 
   Gingicain;
   
2. 
   Xilestezin;
   
3. 
   Stomacain;
   
4. 
   Lidocain 10%;
   
5. 
   Xilonor. Gănuţă pag.63, M. Vorneanu COMF pag.225
   

79. C.M. Printre avantajele anesteziei loco-regionale figurează:

1. 
   O poate efectua oricine;
   
2. 
   Nu necesită aparatură deosebită;
   
3. 
   Tehnica de administrare este simplă;
   
4. 
   Asigură un câmp operator liber;
   
5. 
   Oferă posibilitatea de colaborare a bolnavului cu medicul.
   

CBMF pag.73

80. C.M. Tipurile de anestezie prin injecţie sunt:

1. 
   Anestezia prin infiltraţie locală;
   
2. 
   Anestezia prin infiltraţie la distanţă;
   
3. 
   Anestezia plexală;
   
4. 
   Anestezia loco-regională periferică;
   
5. 
   Anestezia regională centrală.
   

M. Vorneanu pag.259-260.

81. C.S. Tehnica Vausbrem realizată la nivelul proieminenţei mandibulare produce anestezia:

1. 
   N. mentonier;
   
2. 
   N. lingual, bucal şi alveolar inferior;
   
3. 
   N. alveolar inferior;
   
4. 
   N. mandibular;
   
5. 
   N. maseterin. CBMF pag.90
   

82. C.M. Printre reperele anatomice pentru anestezia n. alveolar inferior pe cale retromandibulară (posterioară) figurează:

1. 
   Pavilionul urechii;
   
2. 
   Marginea posterioară a ramului ascedent la mijlocul înălţimii acesteea;
   
3. 
   Lobul urechii;
   
4. 
   Marginea bazilară a mandibulei;
   
5. 
   Incisura semilunară. Gănuţă pag.90 CBMF pag.91.
   

83. C.M. Pe cale cutanată, reperele folosite în anestezia la tuberozitate sunt:

1. 
   Marginea anterioară a muşchiului maseter;
   
2. 
   Marginea posterioară a muşchiului maseter;
   
3. 
   Creasta zigomato-alveolară;
   
4. 
   Marginea inferioară a osului zigomatic;
   
5. 
   Marginea superoexternă a osului zigomatic. Gănuţă pag.72
   

84. C.M. Puncţia anestezică pentru anestezia nervului nazopalatin se practică:

1. 
   Pe mijlocul papilei incisive;
   
2. 
   Pe marginea papilei incisive;
   
3. 
   La 0,5 cm înapoia marginii gingivale;
   
4. 
   La 1 cm înapoia şi deasupra marginii gingivale;
   
5. 
   La 0,3 cm înaintea şi sub marginea gingivală. Gănuţă pag.79
   

85. C.M. Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate în cazul anesteziei nervului nazopalatin prin procedeul Hofer:

1. 
   Este o anestezie topică;
   
2. 
   Este o anestezie prin injecţie;
   
3. 
   Se realizează prin introducerea unui tampon cu cocaină de 10% în fosa nazală;
   
4. 
   Se practică o puncţie anestezică cu un ac subţire în planşeul fosei nazale, pe marginea septului;
   
5. 
   Tamponul cu sol. de cocaină de 10% se aplică pe podeaua fosei nazale, înapoia pragului narinar.
   

Gănuţă pag.80

86. C.M. Aria anesteziată după o anestezie plexală este:

1. 
   Mucoasa vestibulară;
   
2. 
   Periostul;
   
3. 
   Osul;
   
4. 
   1-2 dinţi dacă subsanţa a fost lăsată într-un singur loc;
   
5. 
   nici una dintre acestea. Gănuţă pag.67
   

87. C.M. Indicaţiile anesteziei plexale pot fi:

1. 
   Pulpectomii;
   
2. 
   Extracţii;
   
3. 
   Rezecţii apicale;
   
4. 
   Extirpări de chisturi, epulide;
   
5. 
   Intervenţii de chirurgie parodontală. Gănuţă pag.67
   

88. C.S. În anestezia la tuberozitate pe cale orală, se pătrunde cu acul dea lungul tuberozităţii, până la o aprofunzime de:

1. 
   2-2,5 cm;
   
2. 
   2,5-3,5 cm;
   
3. 
   3,5-4 cm;
   
4. 
   1-1,5 cm;
   
5. 
   1,5-2,5 cm. Gănuţă pag.72
   

89. C.M. Direcţia acului în anestezia la tuberozitate pe cale orală este:

1. 
   În jos;
   
2. 
   În sus;
   
3. 
   Înapoi;
   
4. 
   Înainte;
   
5. 
   Înăuntru. Gănuţă pag.72
   

90. C.M. Prin anestezia la tuberozitate, teritoriul anesteziat v-a fi:

1. 
   Osul alveolar;
   
2. 
   Constant zona premolarilor;
   
3. 
   Constant zona molarilor;
   
4. 
   Gingivo-mucoasa palatina până la nivelul Pm1, C;
   
5. 
   Peretele posterior al sinusului maxilar. Gănuţă pag.72
   

91. C.S. Puncţia în anestezia nervului infraorbitar pe cale cutanată se practică:

1. 
   La 5-8 mm sub rebordul orbitar inferior;
   
2. 
   La 5 mm în afara liniei medio-pupilare;
   
3. 
   În dreptul aripei nazale la 0,5-1 cm în afara şanţului nazogenian;
   
4. 
   La 10-15 mm sub rebordul orbitar;
   
5. 
   La 3-5 mm deasupra apexului PM2 superior. Gănuţă pag.75
   

92. C.M. Pentru anestezia la gaura palatină se folosesc următoarele repere:

1. 
   Ultimul molar la 1 cm deasupra coletului acestuia;
   
2. 
   La 1 cm înaintea marginii posterioare a palatului dur;
   
3. 
   La 0,5 cm înaintea marginii posterioare a palatului dur;
   
4. 
   La 1 cm înaintea cârligului aripei interne a apofizei pterigoide;
   
5. 
   La 0,5 cm înaintea câ rligului aripei interne a apofizei pterigoide-
   

Gănuţă pag.77

93. C.M. Anestezia locală în stomatologie se foloseşte pentru:

1. 
   Eliminarea durerii în timpul tratamentului;
   
2. 
   Cu scop diagnostic;
   
3. 
   Reducerea hemoragiei;
   
4. 
   Relaxarea şi sedarea bolnavilor;
   
5. 
   Confortul pacientului. Gănuţă pag.23-24.
   

94. C.M. Avantajele anesteziei locale faţă de anestezia generală în stomatologie:

1. 
   Protecţia pacientului;
   
2. 
   Administrarea uşoară;
   
3. 
   Cooperare cu pacientul;
   
4. 
   Timpul operator nelimitat;
   
5. 
   Sângerarea redusă în timpul intervenţiei. Gănuţă Anestezia pag.25-26
   

95. C.M. Printre reperele pentru anestezie nervului nazopalatin figurează:

1. 
   Linia mediopupilară;
   
2. 
   Între incisivii centrali;
   
3. 
   Papila incisivală;
   
4. 
   Imediat îndărătul incisivilor centrali;
   
5. 
   Septul nazal. CBMF pag.86
   

96. C.S. Anestezia plexală la maxilar dă rezultate bune, pe toată întinderea sa, cu excepţia:

1. 
   Zonei interincisive;
   
2. 
   Regiunii molarului pe 6 ani;
   
3. 
   Regiunii tuberozitare, când plexul venos pterigoidian este procedent;
   
4. 
   Fosei canine;
   
5. 
   Zonei situate la 0,5 cm distal şi mezial de creasta zigomato-alveolară.
   

CBMF pag.79

97. C.M. Printre reperele pentru anestezia nervilor alveolari superiori şi anteriori figurează:

1. 
   Linia verticală, care trece prin sutura maxilomolară;
   
2. 
   Creasta zigomato-alveolară;
   
3. 
   Linia verticală mediopupilară;
   
4. 
   Planul de ocluzie al arcadei superioare;
   
5. 
   Sutura intermaxilară. CBMF pag.84
   

98. C.S. Anestezia nervului suborbitar se efectuiază pentru extracţia:

1. 
   Molarilor;
   
2. 
   Incisivilor;
   
3. 
   Caninilor;
   
4. 
   Incisivilor, caninilor şi premolarilor;
   
5. 
   Premolarilor şi primului molar. CBMF pag.82-83
   

99. C.S. Prin anestezia la gaura suborbitară pe calea orală se blochează:

1. 
   Nervii alveolari superiori şi posteriori;
   
2. 
   Nervul nazopalatin;
   
3. 
   Nervii alveolari superiori anteriori şi medii;
   
4. 
   Nervul palatinal;
   
5. 
   Toţi aceşti nervi. CBMF pag.84
   

100. C.M. Accidentele determinate de substanţele vasoconstrictoare sunt:

1. 
   Edemul angioneurotic Quincke;
   
2. 
   Accidente nervoase;
   
3. 
   Tremurături, cefalee, ameţeli, nelinişte;
   
4. 
   Slăbiciuni, palpitaţii, constricţie toracică;
   
5. 
   Şocul anafilactic. CBMF pag.102
   

101. C.S. Printre accidentele generale în practica stomatologică cel mai frecvent întâlnim:

1. 
   Manifestări isterice;
   
2. 
   Accidente alergice;
   
3. 
   Lipotimia;
   
4. 
   Sincopa;
   
5. 
   Convulsiile. CBMF pag.100
   

102. C.M. În accidentele toxice determinate de substanţele anestezice se i-au următoarele măsuri:

1. 
   Spitalizarea de urgenţă a bolnavului;
   
2. 
   Asigurarea libertăţii căilor aeriene;
   
3. 
   Asigurarea respiraţiei;
   
4. 
   Asigurarea circulaţiei sanguine;
   
5. 
   Tratament medicamentos după necesitate. Anestezia m.stomat. şi CMF N.Gănuţă pag.257-258 CBMF pag.100
   

103. C.S. Lipotimia este provocată cel mai des de:

1. 
   Acţiunea locală a novocainei;
   
2. 
   Scăderea bruscă a tensiunii arteriale;
   
3. 
   Acţiunea hipotensivă a novocainei (Procainei);
   
4. 
   De starea imunodeficitară a organismului;
   
5. 
   De toxicitatea sporită a anestezicului. CBMF pag.100
   

104. C.M. Sincopa cardiacă, ca accident al anesteziei locale:

1. 
   Se poate manifesta prin edem angioneurotic;
   
2. 
   Necesită resuscitarea cardiorespiratorie;
   
3. 
   Se manifestă prin absenţa pulsului;
   
4. 
   Se instalează cu pierderea parţială a cunoştinţei;
   
5. 
   Se înregistrează numai la bărbaţi. CBMF pag.100-101
   

105. C.M. Printre simptomele sincopei respiratorii figurează unele dintre următoarele:

1. 
   Cianoza;
   
2. 
   Paloarea generalizată;
   
3. 
   Oprirea respiraţiei;
   
4. 
   Dispneea de efort;
   
5. 
   Fibrilaţia atrială. CBMF pag.100
   

106. C.M. Printre simptomele principale ale lipotemiei figurează:

1. 
   Pierderea totală a cunoştinţei pe un timp îndelungat;
   
2. 
   Somnolenţă, transpiraţii, paloarea feţei;
   
3. 
   Slăbiciuni, greaţă;
   
4. 
   Pierderea parţială a cunoştinţei;
   
5. 
   Oprirea respiraţiei, cianoză. CBMF pag.100
   

107. C.M. Măsurile elementare de susţinere a funcţiilor organismului în lipotimie sunt:

1. 
   administrarea de urgenţă a medicamentelor (adrenalina, atropina etc.);
   
2. 
   asigurarea circulaţiei prin poziţionarea pacientului orizontal;
   
3. 
   asigurarea respiraţiei prin slăbirea vestimentaţiei (cravata, gulerul, centura);
   
4. 
   excitarea centrilor respiratorii şi cardiovasculare cu vapori de amoniac;
   
5. 
   asigurarea unui flux de aer curat (ventilator, deschiderea geamului) sau folosirea oxigenului.
   

Gănuţă pag.257

108. C.S. Care din următoarele afirmaţii sunt adevărate în cazul noradrenalinei:

1. 
   Acţiunea predominantă a noradrenalinei este de creştere a presiunii arteriale;
   
2. 
   Acţiunea principală este scăderea ritmului cardiac;
   
3. 
   Supradozajul poate provoca o uşoară hipotensiune şi tahicardie;
   
4. 
   Toxicitatea este de 8 ori mai crescută decât a adrenalinei.
   
5. 
   Toate. N.Gănuţă Anestezia în stomat şi COMF pag.50.
   

109. C.M. Trismusul postanestezic persistent trebuie pus în legătură cu:

1. 
   Dezvoltarea unui proces infecţios în lojile învecinate, prin însămânţare septică;
   
2. 
   Procese de miozită traumatică, prin puncţie septică sau iritaţii produse de anestezie;
   
3. 
   Vasoconstricţie bruscă şi prelungită;
   
4. 
   Injectarea intravasculară a anestezicului;
   
5. 
   Toate acestea. Gănuţă Anestezia în stomatologie şi chirurgie MF pag.256.
   

110. C.M. Necroza mucoasei apare de obicei după anesteziile plexale sau locale practicate submucos sau subperiostal şi se produce datorită:

1. 
   injectării soluţiei anestezice intravascular superficial;
   
2. 
   decolării brutale a periosteomucoasei;
   
3. 
   înţepării trunchiului nervos;
   
4. 
   ischemiei prelungite;
   
5. 
   toxicităţii soluţiei. N.Gănuţă pag 254
   

111. C.M. Care dintre următoarele metode se pot folosi pentru profilaxia accidentelor alergice postanestezice:

1. 
   Anamneza;
   
2. 
   Proba garoului;
   
3. 
   Teste de efort;
   
4. 
   Teste biologice;
   
5. 
   Toate aceste metode.CBMF pag.102
   

112. C.S. În care dintre următoarele tehnici de anestezie este mai mare riscul producerii unui hematom:

1. 
   Anestezia la gaura mentonieră;
   
2. 
   Anestezia la tuberozitate;
   
3. 
   Anestezia la gaura incisivă;
   
4. 
   Anestezia la gaura infraorbitară;
   
5. 
   Anestezia la gaura palatină. CBMF pag.103
   

113. C.S. În care dintre următoarele tehnici de anestezie este posibilă ca accident pareza facială tranzitorie:

1. 
   Anestezia nervului auriculo-temporal;
   
2. 
   Anestezia nervului maseterin pe cale endobucală;
   
3. 
   Anestezia nervului infraorbitar pe cale endobucală;
   
4. 
   Anestezia nervului alveolar inferior pe cale endobucală;
   
5. 
   Anestezia nervului mentonier pe cale cutanată. CBMF pag.103
   

114. C.M. Accidentele şi complicaţiile extracţiilor dentare se divizează în :

1. 
   Incidente intraoperatorii;
   
2. 
   Complicaţii postoperatorii;
   
3. 
   Accidente locale;
   
4. 
   Accidente generale;
   
5. 
   Accidente uşoare, medii, grave. Робуства р.123
   

115. 
     CS. Cine a descoperit primul substanta anestetica .
     

1. 
   Pirogov
   
2. 
   Vaisblat
   
3. 
   Anrep
   
4. 
   Filatov
   
5. 
   Limberg
   

116. C.M. Prevenirea accidentelor şi complicaţiilor în anestezie se realizează prin:

1. 
   Examenul complet şi corect al pacientului;
   
2. 
   Pregătiri preanestezice corespunzătoare;
   
3. 
   Tehnica perfectă de anestezie;
   
4. 
   Evitarea dozelor prea mari de anestezie;
   
5. 
   O bună cunoaştere a farmacologiei substanţelor anestezice utilizate.
   

Manualul CBMF pag.99

117. C.M. În lipotimie tratamentul se începe cu:

1. 
   Întreruperea injectării anestezicului;
   
2. 
   Aşezarea pacientului în poziţie orizontală cu capul mai jos decât corpul cu 15-20o (Poza Tredelemburg);
   
3. 
   Controlul şi favorizarea respiraţiei (slăbirea gulerului, cravatei, centurei etc.);
   
4. 
   Activarea respiraţiei şi circulaţiei sanguine (flagelaţie, aplicare de comprese reci pe faţă, inhalarea de vapori de amoniac);
   
5. 
   Tratamentul simptomatic medicamentos. CBMF pag.100
   

118. C.M. Sincopa cardio-respiratorie în anestezie se prezintă prin:

1. 
   Accentuarea anaxiei cerebrale acute cu paralizia brutală a circulaţiei şi respiraţiei;
   
2. 
   Inconştienţa completă a pacientului;
   
3. 
   Paliditate, inert, sau cianoză;
   
4. 
   Reflexe abolite sau dispărute;
   
5. 
   Puls imperceptabil, TA redusă, respiraţia absentă, transpiraţii reci, midriază pupilară.
   

COMF M.Voroneanu pag.325 Vol I. Anestezia generală şi loco-regională.

119. C.M. Medicamentele absolut obligatorii pentru reanimare în cabinetul stomatologic sunt:

1. 
   Antihipoxice;
   
2. 
   Cardiovasculare;
   
3. 
   Antialergice;
   
4. 
   Anticonvulsante;
   
5. 
   Antiseptice. COMF M.Voroneanu pag.343 Vol I. Anestezia generală şi loco-regională.
   

120. C.M. Reacţiile alergice în anestezie sunt consecinţa eliberării bruşte şi masive de histamină în circulaţia generală, ca rezultat al reacţiei antigen-anticorp şi ele sunt:

1. 
   Urticarie;
   
2. 
   Dermatită atropică;
   
3. 
   Exeme de contact;
   
4. 
   Edemul angio-necrotic (edemul Quincke);
   

E. Şocul anafilactic. COMF M.Voroneanu pag.347-348 Vol I.

121. C.M. Extracţia dentară este:

1. 
   O intervenţie chirurgicală de necesitate, care urmăreşte îndepărtarea unui dinte care nu mai poate fi recuperat, prin tratament conservativ;
   
2. 
   O intervenţie ce implică principii chirurgicale îmbinate cu o serie de principii adaptate din fizică şi mecanică, ce au drept scop îndepărtarea unui dinte din alveola sa;
   
3. 
   Este cea mai frecventă intervenţie chirurgicală, care se practică în stomatologie;
   
4. 
   O intervenţie mutilantă de lichidare a unui dinte cu proces patologic local, însă numai după ce s-au epuizat toate metodele conservatorii;
   
5. 
   Operaţia de rutină a fiecărui medic stomatolog, care o poate îndeplini în orice condiţii şi la orice dinte.
   

COMF Bucureşti pag.51, N.Gănuţă, A.Bucur COMF Vol II pag.109, CBMF pag.105 Chişinău.

122. C.M. Indicaţiile majore ale extracţiei dentare sunt date de:

1. 
   Complicaţiile cariilor şi prodontopatiilor marginale;
   
2. 
   Dinţii ce provoacă complicaţii locale, loco-regionale sau la distanţă;
   
3. 
   Afecţiuni dento-alveolare prin traumatisme;
   
4. 
   Stări de necesitate;
   
5. 
   Dinţi ce împiedică redresările ortodontice.
   

N. Gănuţă Vol II COMF pag.110.

123. C.S. Extracţia dentară:

1. 
   Este indicată la dinţii cu carii complicate;
   
2. 
   Este indicată la dinţii cu gangrenă;
   
3. 
   Este indicată la dinţii cu pulpite;
   
4. 
   Este indicată la dinţii cumalpoziţie;
   
5. 
   Este o intervenţie de necesitate.
   

C.Burlibaşa COMF Bucureşti 1999 pag.51

124. C.M. Indicaţiile extracţiei dentare în cazurile complicaţiilor cariilor dentare sunt:

1. 
   Distrucţii coronoradiculare extinse ce nu pot fi tratate;
   
2. 
   Gangrenă pulpară, necroză pulpară ce nu pot fi tratate endodontic;
   
3. 
   Eşecuri ale tratamentului endodontic;
   
4. 
   Dinţii cauzali ai proceselor inflamatorii (periostită, osteomielite, flegmoane etc.);
   
5. 
   Dinţii supranumerari. N. Gănuţă Vol II COMF pag.110.
   

125. C.M. În parodontopatiile marginale cronice extracţia dentară este indicată în:

1. 
   Leziuni parodontale extinse cu pierderi osoase excesive;
   
2. 
   Mobilitatea dentară de gradul III şi IV;
   
3. 
   Pungi parodontale adânci în zonă la unu-doi dinţi şi cu mobilitate ireversibilă;
   
4. 
   Leziuni parodontale pronunţate în zona molarilor de minte;
   
5. 
   În abcese parodontale.
   

126. C.M. Extracţii dentare în traumatismele dento-parodontale şi ale osului maxilarelor este indicată în:

1. 
   Fracturi dentare irecuperabile;
   
2. 
   Dinţi din linia de fractură ce împiedică reducerea corectă a fracturilor;
   
3. 
   Fracturi pe coroana dentară;
   
4. 
   Fracturi radiculare verticale;
   
5. 
   Fracturi în treimea apicală a rădăcinei. N. Gănuţă Vol II COMF pag.111.
   

127. C.M. Extracţia dinţilor ce provoacă complicaţii locale este indicată în următoarele cazuri:

1. 
   Dinţii supranumerari ce împiedică erupţia normală sau deplasarea dinţilor vecini;
   
2. 
   Dinţii în malpoziţie ce nu pot fi trataţi ortodontic;
   
3. 
   Dinţii incluşi ce nu au spaţiu de erupţie;
   
4. 
   Dinţii ce provoacă leziuni traumatice ale mucoasei jugale sau linguale;
   
5. 
   Dinţii care induc tumori de granulaţie prin iritaţii cronice locale.
   

N. Gănuţă Vol II COMF Bucureşti pag.110-111

128. C.M. Extracţia dinţilor ce provoacă complicaţii loco-regionale sau la distanţă este indicată în următoarele cazuri:

1. 
   Dinţii cauzali ai sinusitelor acute sau cronice;
   
2. 
   Dinţii cauzali ai osteomielitelor;
   
3. 
   Dinţii cauzali ai abceselor, flegmoanelor, adenitelor;
   
4. 
   Dinţii ce provoacă supuraţii în focarele de fractură;
   
5. 
   Dinţii care întreţin bolile de focar. N. Gănuţă Vol II COMF pag.111.
   

129. C.S. Extracţia în plin proces inflamator acut se poate efectua într-unul din următoarele cazuri:

1. 
   În cardiopatiile decompensate pentru a preveni agravarea bolii;
   
2. 
   În leucemia acută;
   
3. 
   În cazurile în care procesul septic este localizat intraalveolar, periradicular;
   
4. 
   În reumatismul reticular cronic pentru a preveni acutizarea bolii;
   
5. 
   Niciodată nu este admisă extracţia la cald. CBMF pag.111
   

130. C.S. Extracţia dentară în plin proces inflamator acut se recomandă în următoarele cazuri:

1. 
   La bolnavii cu diabet compensat, la care persistenţa infecţiei poate produce decompensarea;
   
2. 
   La bolnavii cu endocardită lentă, la care este posibilă agravarea bolii;
   
3. 
   În cazurile în care procesul septic este localizat peridentar şi când prin îndepărtarea dintelui, se creează o cale de drenaj eficient;
   
4. 
   În osteoradionecroza maxilarelor, pentru a preveni complicaţiile septice;
   
5. 
   În toate acestea situaţii. CBMF pag.111
   

131. C.M. Pentru extracţia dinţilor de pe arcada superioară se folosesc cleştii:

1. 
   Drepţi;
   
2. 
   S.- fără pinteni;
   
3. 
   Baionetele;
   
4. 
   S – cu un pinten la falca vestibulară;
   
5. 
   În cioc. Робустова Хирургическая стомат. Москова 1990 pag. 107-110
   

132. C.M. Pentru extracţia dinţilor de pe arcada inferioară se folosesc cleştii:

1. 
   În baionetă;
   
2. 
   În cioc cu fălcile înguste;
   
3. 
   În cioc cu pinteni pe ambele fălci;
   
4. 
   Îndoit pe lat(cioc);
   
5. 
   S- cu un pinten pe falca vestibulară. Робустова pag. 110-112
   

133. C.M. Extracţia dentară cu cleşti se efectuiază în mai multe etape care urmează unul după altul:

1. 
   Aplicarea;
   
2. 
   Insinuarea;
   
3. 
   Fixarea;
   
4. 
   Luxaţia;
   
5. 
   Extracţia propriu zisă. Робустова.-Хирургическая стомат. Москова 1990 pag. 102-104
   

134. C.M. Etapele secundare în extracţia dentară sunt:

1. 
   Luxaţia ;
   
2. 
   Sindesmotomia;
   
3. 
   Anestezia;
   
4. 
   Chiuretajul;
   
5. 
   Aplicarea suturilor. Робустова pag. 116,121
   

135. C.S. Luxarea dintelui se face cu scop de:

1. 
   Rupere a ligamentelor alveolo-dentare şi mobilizarea dintelui;
   
2. 
   A fixa mai bine cleştele pe dinte;
   
3. 
   De a extrage dintele;
   
4. 
   De a înlătura ţesutul patologic periapical;
   
5. 
   De aface loc pentru întroducerea elevatorului.CBMF pag.117
   

136. C.M. Mişcările de luxaţie sunt:

1. 
   De rotaţie;
   
2. 
   Basculante (vestibulo-orale) ;
   
3. 
   Verticale (în sus, în jos);
   
4. 
   De tracţie;
   
5. 
   Toate împreună. CBMF pag.117
   

137. C.S. Extracţia dentară se poate efectua fără riscuri dacă timpul de săngerare este de:

1. 
   1-4 minute;
   
2. 
   8-12 minute;
   
3. 
   20-30 minute;
   
4. 
   60 minute;
   
5. 
   la orice valoare a timpului de sîngerare. CBMF pag.160
   

138. C.M. Avantajele suturii postextracţionale sunt:

1. 
   Diminuarea sângerării;
   
2. 
   Scăderea durerii;
   
3. 
   Cicatrizarea mai rapidă;
   
4. 
   Protejarea plăgii de mediul septic bucal.
   
5. 
   În cazul proceselor inflamatorii acute sutura favorizează o regenerare osoasă rapidă.
   

N.Gănuţă. Teste de stomatologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.17

139. C.S. Pentru extracţia primului molar superior, la început, pentru luxaţia dintelui, se fac mişcări de basculare în sens:

1. 
   Palato-vestibular;
   
2. 
   Vestibulo-oral;
   
3. 
   Numai vestibular;
   
4. 
   Vertical (tracţiune în ax);
   
5. 
   Numai palatinal. CBMF pag.121
   

140. C.M. Tehnicile folosite în extracţia dentară se bazează pe:

1. 
   Elasticitatea osului;
   
2. 
   Rezistenţa ţesuturilor dentare;
   
3. 
   Grosimea tablelor osoase;
   
4. 
   Posibilitatea de dilatare a alveolei;
   
5. 
   Elasticitata fibrelor ligamentare peridontale. CBMF pag.114
   

141. C.S. Indiferent de tehnica de extracţie folosită, pentru reuşita intervenţiei este necesar:

1. 
   Să se realizeze o lărgire a alveolei care să permită eşirea dintelui;
   
2. 
   Coroana dentară să fie integră sau parţial distrusă;
   
3. 
   Rădăcinile să prezinte o porţiune extraalveolară suficient de mare;
   
4. 
   Rădăcinile să nu aibă anomalii de formă sau orientare;
   
5. 
   Să nu existe procese patologice periapicale. CBMF pag.114
   

142. C.M. Extracţia cu separarea rădăcinilor este recomandată la:

1. 
   Rădăcini în limbă de clopot;
   
2. 
   Rădăcini barate;
   
3. 
   Ankiloze dento-alveolare;
   
4. 
   Rădăcini divirgente;
   
5. 
   Rădăcini cu carii profunde. CBMF pag.134
   

143. C.M. Extracţia rădăcinilor intraalveolare este obligatorie pentru:

1. 
   Prevenirea unor procese septice;
   
2. 
   Conformarea unui cîmp protetic corespunzător;
   
3. 
   Prevenirea unor procese iritative;
   
4. 
   Prevenirea unor procese tumorale;
   
5. 
   Prevenirea unor procese inflamatorii sau proliferative gingivo-parodontale.
   

CBMF pag.129

144.C.M. Extracţia-rezecţia este o metodă de necesitate cu următoarele caracteristici:

1. 
   Se extrage rădăcina împreună cu peretele alveolar;
   
2. 
   Se efectuează la dinţii frontali;
   
3. 
   Necesită crearea unui şanţ periradicular;
   
4. 
   Se aplică la arcada maxilară;
   
5. 
   Se aplică la rădăcinile situate mult sub nivelul alveolei.
   

CBMF pag.130

145. C.S. Pentru extracţia incisivilor şi caninilor de pe arcada superioară se folosesc cleştii:

1. 
   În baionetă;
   
2. 
   În cioc;
   
3. 
   Drepţi;
   
4. 
   S-fără pinteni;
   
5. 
   Orice cleşte. ( Робустова -Хирургическая стомат. 1990, pag.107 C.Burlibaşa COMF pag.75,77 Bucureşti 1999)
   

146. C.S. Pentru extracţia primilor doi molari de pe arcada superioară se folosesc cleştii:

1. 
   În cioc;
   
2. 
   Drepţi;
   
3. 
   În baionetă;
   
4. 
   S-cu un pinten pe falca vestibulară;
   
5. 
   În cioc cu pinten pe ambele fălci. ( Робустова, pag.110)
   

147. C.S. Pentru extracţia molarului trei de pe arcada superioară se folosesc cleştii:

1. 
   Cioc îndoieţi pe lat;
   
2. 
   Drepţi;
   
3. 
   S-fără pinteni;
   
4. 
   Cleşti pentru extracţia molarilor de minte superiori;
   
5. 
   Toţi cleştii. (C.Burlibaşa COMF pag.82 Bucureşti 1999)
   

148. C.M. Primul premolar superior poate fi extras după următoarele cerinţi:

1. 
   Pacientul poziţionat cu capul puţin pe spate, gura larg deschisă;
   
2. 
   Se folosesc cleştii S fără pinten;
   
3. 
   Primele mişcări de basculare se fac vestibular;
   
4. 
   Se folosesc cleştii drepţi;
   
5. 
   Se fac mişcări de rotaţie. COMF pag.78-79
   

149. C.M. Pentru extracţia dinţilor de pe arcada inferioară se folosesc următoarele instrumente:

1. 
   Cleşti în cioc pentru incisivi (înguşti), canini şi premolari (fălcile late);
   
2. 
   Cleşti în cioc cu doi pinteni pe ambele fălci pentru primul şi al doilea molar;
   
3. 
   Cleşte pentru dintele de minte îndoit pe lat;
   
4. 
   Elevator în unghi (stânga, dreapta);
   
5. 
   Elevator Lecluze. ( Робустова, pag.110-112 C.Burlibaşa COMF pag.88)
   

150. C.M. Pentru extracţia dinţilor de pe arcada inferioară pacientul este aşezat:

1. 
   Fotoliul ridicat în sus şi speteaza pe spate;
   
2. 
   Fotoliul aşezat în poziţie ca câmpul operator să fie la nivelul cotului chirurgului;
   
3. 
   Gura larg deschisă, capul se rotează după necesitate;
   
4. 
   Pacientul este culcat pe spate;
   
5. 
   Pacientul în decubitus (poza Trandelenburg).
   

(G. Timoşca CBMF pag.123 Chişinău)

151. C.M. Elevatorul Lecluse poate fi folosit pentru extracţia molarului de minte inferior numai în unele dintre următoarele situaţii:

1. 
   Molarii 1 şi 2 prezenţi pe arcadă;
   
2. 
   Molar de minte inferior cu rădăcini drepte;
   
3. 
   Molar de minte inferior inclus;
   
4. 
   Molar de minte inferior cu coroană integră;
   
5. 
   Molar de minte inferior care prezintă pericoronarită supurată.
   

(CBMF pag.127)

152. C.M. Extracţia prin alveolotomie se recomandă în următoarele situaţii:

1. 
   Dinţi extruzaţi;
   
2. 
   Resturi radiculare profunde intraosoase;
   
3. 
   Rădăcini cu procese de hipercementoză;
   
4. 
   Anchiloze dento-alveolare;
   
5. 
   Rădăcini foarte precurbate care riscă să se fractureze în cursul tentativei de extracţie.
   

(CBMF pag.135)

153. C.M. În unele dintre următoarele afecţiuni, extracţia dentară se poate efectua numai sub protecţie cu antibiotice:

1. 
   Infarctul miocardic în primele 3 luni;
   
2. 
   Afecţiuni valvulare;
   
3. 
   Afecţiuni hepatice;
   
4. 
   Diabet zaharat;
   
5. 
   Leucoză cronică. (C.Burlibaşa Bucureşti 1999 COMF pag.59-60 G. Timoşca CBMF pag.110)
   

154. C.M. Pentru extracţii atipice ale molarului de minte inferior se folosesc:

1. 
   Bormaşina (unitul) freze;
   
2. 
   Dăltiţă, ciocan;
   
3. 
   Elevator în unghi (ascuţite);
   
4. 
   Elevator drept (ascuţit);
   
5. 
   Elevator Lecluse.
   

155. C.S. Elevatorul Lecluse se poate folosi pentru extracţia:

1. 
   Dinţilor maxilari;
   
2. 
   Dinţilor mandibulari;
   
3. 
   Incisivilor şi caninilor;
   
4. 
   Molarului de minte inferior;
   
5. 
   Molarului de minte superior. (G. Timoşca CBMF pag.127 Chişinău1992)
   

156. C.M. La examenul postextracţional al unei rădăcini se urmăresc:

1. 
   Procese de rizaliză;
   
2. 
   Integritatea rădăcinii;
   
3. 
   Căi false;
   
4. 
   Procese de hipercementoză;
   
5. 
   Resturi de ţesut de granulaţie. (CBMF pag.141)
   

157.C.S. Cleştii în cioc încovoiaţi pe lat se folosesc pentru extracţia:

1. 
   Incisivilor;
   
2. 
   Caninilor şi premolarilor;
   
3. 
   Primilor doi molari;
   
4. 
   Dinţii de minte inferiori;
   
5. 
   Toţi dinţii. (C.Burlibaşa Bucureşti 1999 COMF pag.88)
   

158 C.M. Pentru extracţia molarului de minte inferior cleştele este indicat dacă:

1. 
   Rădăcinile dintelui sunt recurbate distal;
   
2. 
   Rădăcinile dintelui sunt drepte;
   
3. 
   Coroana dentară este rezistentă;
   
4. 
   Nu există antagonişti;
   
5. 
   Arcadele dentare sunt integre. (CBMF pag.127)
   

159. C.M. Tehnica de extracţie a dinţilor temporari se alege în funcţie de:

1. 
   Dimensiunea coronară a dintelui;
   
2. 
   Vîrsta pacientului ;
   
3. 
   Gradul de rizaliză;
   
4. 
   Structura osoasă elastică ;
   
5. 
   Raportul cu mugurele dintelui permanent.
   

(C.Burlibaşa Bucureşti 1999 COMF pag.54, Gănuţă. Teste de stomatologie şi COMF pag.17)

160. C.M. Instrumentul pentru extracţia dentară se alege în funcţie de:

1. 
   Arcada dentară;
   
2. 
   Grupul de dinţi;
   
3. 
   Forma coroanei şi rădăcinilor;
   
4. 
   Distrucţia coroanei dentare;
   
5. 
   Vârsta pacientului
   

161. C.S. Pentru extracţia căror dinţi de pe arcada superioară gura nu trebuie să fie larg deschisă:

1. 
   Incisivilor;
   
2. 
   Caninilor;
   
3. 
   Premolarilor;
   
4. 
   Molarului de minte;
   
5. 
   Primilor doi molari. (CBMF pag.122)
   

162. C.S. Pentru extracţia unor dinţi avem cleşti speciali:

1. 
   Incisivi;
   
2. 
   Canini;
   
3. 
   Premolari;
   
4. 
   Primii doi molari;
   
5. 
   Molarii de minte.
   

163. C.S. Pentru extracţia dentară la arcada superioară prima mişcare de basculare spre palatin este permisă la:

1. 
   Incisivii centrali;
   
2. 
   Incisivii laterali;
   
3. 
   Canini;
   
4. 
   Premolari;
   
5. 
   Molari. (CBMF pag.118)
   

164. C.S. În cursul extracţiei dentare, mişcările de rotaţie sunt permise la:

1. 
   Molarii de minte;
   
2. 
   La molari în general;
   
3. 
   La molari şi premolari;
   
4. 
   La monoradiculari, cu rădăcini drepte;
   
5. 
   Numai la dinţii maxilari. (CBMF pag.117)
   

165. C.M. Scopul chiuretajului după extracţie este:

1. 
   Înlăturarea chiagului de sânge;
   
2. 
   Înlăturarea ţesutului patologic (granulaţiile);
   
3. 
   Înlăturarea corpilor străini (tartru, rămăşiţi de rădăcini, fragmente de coroană etc.);
   
4. 
   Umple alveola cu sânge;
   
5. 
   A stopa hemoragia. (CBMF pag.144)
   

166. C.S. Extracţia dentară cu separarea rădăcinilor este indicată într-una din următoarele situaţii:

1. 
   Molarii care reprezintă stâlpi de punte;
   
2. 
   Molarii cu rădăcini divergente;
   
3. 
   Molari cu fracturi radiculare longitudinale;
   
4. 
   Molari cu carii aproximale;
   
5. 
   Molari incluşi. (CBMF pag.134)
   

167. C.M. Extracţia cu cleştele de rădăcini este indicată în cazurile în care:

1. 
   Există sau se pot crea condiţii de aplicare şi priză a rădăcinii;
   
2. 
   Rădăcina dentară prezintă o porţiune extraalveolară suficient de proeminentă pentru a fixa fălcile cleştelui;
   
3. 
   Rădăcina dentară se găseşte la limita peretelui alveolar şi osul permite crearea unui şanţ periradicular ca să insinuăm şi să fixăm cleştele;
   
4. 
   Rădăcina dentară se găseşte sub nivelul osului;
   
5. 
   Rădăcina dentară se găseşte la fundul alveolei. (CBMF pag.129)
   

168. C.M. Extracţia rădăcinilor dentare cu elevatoarele este indicată în cazurile în care:

1. 
   Rădăcinile dentare prezintă o destrucţie întinsă şi nu e posibilă folosirea cleştelui;
   
2. 
   Rădăcinile sunt vizibile în alveolă;
   
3. 
   Este posibil de a insinua elevatorul între pereţii alveolei şi rădăcinii;
   
4. 
   Rădăcina se găseşte adânc în alveolă;
   
5. 
   La orice rădăcină dentară. (CBMF pag.130)
   

169. C.M. Se pot extrage prin alveolotomie:

1. 
   Rădăcini sudate la peretele alveolar;
   
2. 
   Rădăcini convergente;
   
3. 
   Rădăcini cu hipercementoză;
   
4. 
   Rădăcini situate sub punţi dentare;
   
5. 
   Rădăcini foarte recurbate. (CBMF pag.135)
   

170. C.S. În timpul extracţiei se produce fractura 1/3 apicale a rădăcinei distale. În această situaţie, cea mai bună atitudine este:

1. 
   Continuarea extracţiei după separarea rădăcinilor;
   
2. 
   Finalizarea extracţiei prin alveolotomie;
   
3. 
   Extirparea 1/3 apicale a rădăcinii prin rezecţie apicală;
   
4. 
   Restul radicular fiind foarte mic poate fi lăsat pe loc, dar cu avertizarea pacientului;
   
5. 
   De la caz la caz se poate utiliza oricare dintre aceste metode.
   

171. C.S. După trei zile de la extracţie pacientul prezintă dureri vii iradiante spre ureche, hipersalivaţie, eongestia mucoasei din jurul alveolei, alveola prezintă un cheag murdar, muguri cărhoşi care sângerează la atingere, secreţii purulente din alveolă. Diagnosticul cel mai probabil în această situaţie este:

1. 
   Alveolită uscată;
   
2. 
   Nevrită postanestezică;
   
3. 
   Alveolită umedă;
   
4. 
   Pericoronarită congestivă;
   
5. 
   Pericoronarită supurată. (CBMF pag.164)
   

172. C.S. Elementul primar prin care începe procesul de vindecare a unei plăgi postextracţionale este:

1. 
   Chiuretajul minuţios al fundului alveolei;
   
2. 
   Apropierea marginilor gingiei;
   
3. 
   Formarea cheagului endoalveolar;
   
4. 
   Hemoragia pereţilor alveolei;
   
5. 
   Aplicarea suturilor. (CBMF pag.140)
   

173. C.M. Procesul de vindecare a plăgii postextracţionale este condiţionat de:

1. 
   Factorii locali;
   
2. 
   Factorii generali (terenul pacientului);
   
3. 
   De calitatea intervenţiei;
   
4. 
   Atitudinea pacientului şi îngrigirea plăgii;
   
5. 
   De toate împreună. . (C.Burlibaşa Bucureşti 1999 COMF pag.119)
   

174. C.M. Dintre factorii locali ce acţionează asupra vindecării plăgii postextracţionale de bază sunt:

1. 
   Prezenţa focarelor septice cronice sau acute;
   
2. 
   Prezenţa agresiunii microbiene;
   
3. 
   Enzimele salivei;
   
4. 
   Extracţii laborioase;
   
5. 
   Calitatea cheagului intraalveolar. (CBMF pag.140)
   

175. C.S. cea mai potrivită atitudine faţă de o plagă postextracţională este următoarea:

1. 
   Spălătura locală cu apă oxigenată şi protejarea plăgii cu o compresă sterilă introdusă intraalveolar;
   
2. 
   Spălătura intraalveolară cu o substanţă antiseptică şi aplicarea unui pansament cu Gelaspon şi Trombină pentru accelerarea hemostazei;
   
3. 
   Controlul plăgii alveolare, regularizarea ciocurilor osoase, strângerea marginilor alveolei şi protejarea ei cu comprese sterile aplicate supraalveolar;
   
4. 
   După o extracţie normală nu este necesar nici un tratament;
   
5. 
   În plaga postextracţională se introduce pulbere de sulfamidă şi se începe imediat antibioterapia pentru prevenirea complicaţiilor septice. . (CBMF pag.142)
   

176. C.S. După extracţia unui dinte cu parodontită apicală acută supurată se recomandă:

1. 
   Introducerea unei meşe în alveolă;
   
2. 
   Sutura plăgii alveolare;
   
3. 
   Aplicarea unui pansament cu Gelaspon şi Trombină menţinut cu gutieră sau proteză;
   
4. 
   Spălătură antiseptică a alveolei;
   
5. 
   În astfel de cazuri nu se recomandă nici un tratament.
   

(CBMF pag.143)

177. C.M. Vindecarea plăgii postextracţionale poate fi întârziată de:

1. 
   Plăgi alveolare delabrante;
   
2. 
   Rezecţia pereţilor alveolari;
   
3. 
   Persistenţa septului interradicular;
   
4. 
   Hipovitaminoze C şi D;
   
5. 
   Corticoterapie. (CBMF pag.141)
   

178. 
     CS. Ramul oftalmic a n. trigemen intra in orbita prin :
     

1. 
   orificiul rotund;
   
2. 
   orificiul oval;
   
3. 
   fisura orbitala superioara;
   
4. 
   fisura orbitala inferioara;
   
5. 
   orificiul optic. (N.Gănuţă Anestezia în stomatologie şi CMF pag.54)
   

178. 
     CS. Ramul maxilar al n. trigemen iese din baza craniului prin :
     

1. 
   orificiul rotund;
   
2. 
   orificiul oval;
   
3. 
   orificiul stilo-mastoidian;
   
4. 
   orificiul optic;
   
5. 
   gaura spinosa. (N.Gănuţă Anestezia în stomatologie şi CMF pag.55)
   

178. 
     CS. Ramul mandibular iese din cavitate craniana prin :
     

1. 
   orificiul rotund;
   
2. 
   orificiul oval;
   
3. 
   orificiul stilo-mastoidian;
   
4. 
   fisura orbitală inferioară;
   
5. 
   gaura spinosa. (N.Gănuţă Anestezia în stomatologie şi CMF pag.57)
   

178. 
     CS. Inervatia vegetativa a glandei parotide se efectuiaza prin :
     

1. 
   n. infraorbital
   
2. 
   n. auriculotemporal
   
3. 
   n. facial
   
4. 
   n. vag
   
5. 
   n. trigemen (N.Gănuţă Anestezia în stomatologie şi CMF pag.58)
   

178. 
     CS. Ganglionul submandibular primeste fibre senzitive de la :
     

1. 
   n.auriculotemporal
   
2. 
   n. lingual
   
3. 
   alveolar inferior
   
4. 
   nazo-ciliar
   
5. 
   n. bucal (Voroneanu pag.88)
   

183. C.M. Alveola infectată se meşează în următoarele situaţii:

1. 
   Procesul patologic este limitat, interesarea osoasă fiind redusă;
   
2. 
   În alveolă s-a format cheagul sanguin;
   
3. 
   Cînd se îndepărtează ţesut patologic în cantitate mare;
   
4. 
   Se aplică o meşă mică afânată, răsfrânată peste plagă;
   
5. 
   După 48 de ore se înlocuieşte cu alta mai mică.
   

(CBMF pag.145)

184. 
     C.M. Leziunile oaselor în timpul extracţiei dentare pot fi:
     

1. 
   Fractura procesului alveolar;
   
2. 
   Fractura tuberozităţii maxilarului superior;
   
3. 
   Fractura mandibulei;
   
4. 
   Fractura maxilei;
   
5. 
   Fractura osului molar. (CBMF pag.155, 156)
   

184. 
     C.S. Una din leziunile osoase ce au loc în timpul extracţiei dentare poate cointeresa osul în întregime şi chiar n.alveolar:
     

1. 
   Fractura tuberozităţii maxilei;
   
2. 
   Fractura procesului alveolar;
   
3. 
   Fractura sinusului maxilar;
   
4. 
   Fractura mandibulei;
   
5. 
   Fractura maxilei. (G. Timoşca Chişinău 1992 CBMF pag156)
   

184. 
     C.M. Fractura procesului alveolar are loc cel mai frecvent la extracţia:
     

1. 
   Caninilor superiori;
   
2. 
   Molarului superior (M1);
   
3. 
   Incisivilor de pe arcada inferioară;
   
4. 
   Molarilor inferiori;
   
5. 
   Premolarilor superiori. (C.Burlibaşa Bucureşti 1999 COMF pag.123)
   

184. 
     C.S. Fractura tuberozităţii maxilei are loc:
     

1. 
   În timpul luxaţiei cu elevatorul a molarului de minte superior;
   
2. 
   În timpul extracţiei molarului doi;
   
3. 
   În timpul extracţiei molarului de 6 ani;
   
4. 
   În timpul extracţiei premolarilor;
   
5. 
   În timpul extracţiei molarului de minte inferior. (CBMF pag.155)
   

184. 
     C.M. Accidentele ce pot apare în cursul manevrelor cu elevatorul Lecluse au:
     

1. 
   Fractura mandibulei;
   
2. 
   Plăgi ale limbii;
   
3. 
   Luxaţia dinţilor vecini;
   
4. 
   Plăgi gingivoalveolare întinse;
   
5. 
   Fracturarea dinţilor vecini. (CBMF pag.153, 154, 155)
   

184. 
     C.M. Fractura mandibulei în timpul extracţiei dentare de obicei se produce:
     

1. 
   Prin aplicarea unor forţe excesive cu elevatorul;
   
2. 
   Când e redusă rezistenţa osoasă (chisturi, tumori, dinţi incluşi, osteomielită);
   
3. 
   Îndeosebi la extracţia molarului de minte inferior;
   
4. 
   Extracţia cu cleştii a molarilor inferiori;
   
5. 
   În orice extracţie a dinţilor de pe arcada inferioară. (CBMF pag. 156)
   

184. 
     C.M. În marea majoritate a leziunilor osoase tratamentul constă în:
     

1. 
   Îndepărtarea fragmentului de os (când este mic şi complet detaşat) cu regularizarea marginilor şi aplicarea suturei;
   
2. 
   Reducerea fragmentelor facturii (cînd sunt mari şi ataşate) şi stabilizarea cu atele, gutiere;
   
3. 
   Aplicarea suturilor la fragmentele de os şi pe mucoasă;
   
4. 
   Se lasă câteva zile până rana se vindecă;
   
5. 
   Se indică numai tratament medicamentos. (CBMF pag. 156)
   

184. 
     C.M. Luxaţia mandibulei apare de obicei în extracţia dinţilor inferiori şi este cauzată de:
     

1. 
   Lascitatea ligamentară sau capsulară;
   
2. 
   Utilizarea unor presiuni excesive pe mandibulă;
   
3. 
   Deschiderea largă şi forţată a gurii;
   
4. 
   Folosirea unor instrumente neadecvate;
   
5. 
   Utilizarea unor substanţe vasoconstrictoare. (CBMF pag.156)
   

184. 
     C.M. În luxaţia temporo-mandibulară în timpul extracţiilor pacientul acuză:
     

1. 
   Durere intensă în ATM;
   
2. 
   Imposibilitatea închiderii gurii;
   
3. 
   Eliminarea salivei din cavitatea orală;
   
4. 
   Imposibilitatea masticaţiei;
   
5. 
   Pierderea capacităţii de muncă. (CBMF pag. 156 Робустова pag. 402)
   

193. C.S. În cazul unei luxaţii de mandibulă se procedează astfel:

1. 
   Reducerea luxaţiei după Hipocrate;
   
2. 
   Imobilizarea cu o frondă mentonieră sau bandaj mento-cefalic;
   
3. 
   Se indică tratament fizioterapeutic;
   
4. 
   Se indică tratament medicamentos;
   
5. 
   Se spitalizează. Робустова pag. 404 Москова 1990)
   

194. C.M. Accidentele sinusale apar cel mai frecvent în extracţiile:

1. 
   Molarului de minte superior;
   
2. 
   Primului molar superior;
   
3. 
   Al doilea molar superior;
   
4. 
   Al doilea premolar;
   
5. 
   Caninului superior. (CBMF pag.156)
   

195. C.M. Accidentele sinusale în timpul extracţiei dentare sunt:

1. 
   Deschiderea sinusului maxilar;
   
2. 
   Împingerea rădăcinilor în cavitatea sinuzală;
   
3. 
   Fractura tuberozităţii maxilei cu perforarea sinusului;
   
4. 
   Perforarea peretelui anterior;
   
5. 
   Fractura osului palatin cu perforare de sinus. (CBMF pag.156)
   

196. C.M. Accidentele sinuzale sunt favorizate de:

1. 
   Condiţii anatomice, vecinătatea intimă a rădăcinilor dinţilor şi fundul sinusului;
   
2. 
   Procesele resorbtive (chisturi, granuloame, ostiomielită etc);
   
3. 
   Folosirea instrumentarului neadecvat;
   
4. 
   Utilizarea unor presiuni mari în timpul extracţiei;
   
5. 
   Prezenţa osteoporozei accentuate. (CBMF pag.156)
   

197. C.S. Accidentele sinusale ale extracţiei dentare se pot produce la:

1. 
   Toţi dinţii arcadei superioare;
   
2. 
   Incisivii şi caninii superiori;
   
3. 
   Premolarii şi molarii superiori;
   
4. 
   Premolarii şi molarii inferiori;
   
5. 
   Nu contează localizarea dintelui extras.
   

(CBMF pag.156)

198. C.M. Accidentele dentare în extracţii pot fi:

1. 
   Fractura coroanei sau a dintelui care se extrage;
   
2. 
   Luxaţia dinţilor vecini;
   
3. 
   Fractura dinţilor vecini sau antagonişti;
   
4. 
   Smulgerea sau lezarea mugurilor dinţilor permanenţi;
   
5. 
   Extracţia unui alt dinte. (CBMF pag.153)
   

199. C.S. Cele mai fregvente accidente intraoperatorii în timpul extracţiilor dentare sunt:

1. 
   Accidente dentare (fracturi, luxaţii, lezarea mugurulor etc.);
   
2. 
   Luxaţia mandibulei;
   
3. 
   Leziuni osoase;
   
4. 
   Leziuni a părţilor moi;
   
5. 
   Accidente sinuzale. (G. Timoşca CBMF pag.153 Chişinău 1992)
   

200. C.M. Fractura coroanei dentare în timpul extracţiei dintelui este favorizată de:

1. 
   Distrucţii mari corono-radiculare;
   
2. 
   Prezenţa unor obturaţii voluminoase;
   
3. 
   Rădăcini foarte convergente sau divergente;
   
4. 
   Rădăcini cu procese de hipercimentoză;
   
5. 
   Tehnica incorectă de operaţie. (CBMF pag.153)
   

201. C.M. Luxaţia dinţilor vecini în extracţia dentară este cauzată de :

1. 
   Înghesuiri dentare;
   
2. 
   Folosirea incorectă a instrumentarului de extracţie;
   
3. 
   Utilizarea incorectă a elevatorului;
   
4. 
   Examinarea incompletă a pacientului;
   
5. 
   Manevre brutale în cursul operaţiei. (CBMF pag.153)
   

202. C.M. Fractura dinţilor vecini în timpul extracţiei dentare de obicei are loc la:

1. 
   Dinţii cu obturaţii voluminoase;
   
2. 
   Dinţii cu un proces carios extins;
   
3. 
   Deraparea elevatoarelor;
   
4. 
   Deraparea cleştilor;
   
5. 
   Mişcări brutale. (CBMF pag.153)
   

203. C.M. Fractura coronară sau radiculară a dinţilor în timpul extracţiei este favorizată de:

1. 
   Distrucţia întinsă corono-radiculară prin carie;
   
2. 
   Rădăcini convergente, divergente sau diformate;
   
3. 
   Structura dură a osului în care sunt implantaţi dinţii;
   
4. 
   Tehnica incorectă de extracţie;
   
5. 
   Toţi aceşti factori. (CBMF pag.153)
   

204. C.M. Complicaţiile postextracţionale pot fi:

1. 
   Precoce (hemoragia, alveolita);
   
2. 
   Tardive (dezechilibru ocluzoarticular, exostoze, bride cicatriciale periosoase etc.);
   
3. 
   Uşoare (abcese, periostite, alveolite etc.);
   
4. 
   Medii (osteomielită, sinuzită, flegmon etc. );
   
5. 
   Grave (septicemie, tromboze,flegmon).
   

(CBMF pag.159-160)

205. 
     CS. N. facial este :
     

1. 
   n. senzitiv
   
2. 
   n. secretor
   
3. 
   n. gustativ
   
4. 
   n. motor
   
5. 
   mixt
   

206. C.S. În mod normal timpul în care se formează cheagul în alveolă este de:

1. 
   30-50 min;
   
2. 
   20-40 min;
   
3. 
   15-20 min;
   
4. 
   o oră;
   
5. 
   50-60 min. (CBMF pag.160)
   

207. CS. Cum se indreapta acul in cazul anesteziei infraorbitale metoda extrabucală :

1. 
   in sus, interior, median
   
2. 
   in jos, posterior si lateral
   
3. 
   in sus, îndărăt şi înafară
   
4. 
   in jos, interior si median
   
5. 
   posterior, îndărăt, înafară (CBMF pag.84)
   

208. C.M. Caracteristic pentru alveolita umedă este faptul că:

1. 
   Predomină leziunile de tip inflamator;
   
2. 
   Este lipsită de fenomene inflamatorii;
   
3. 
   Mucoasa din jur este tumefiată, turgescentă, iar în alveolă se găsesc cheaguri alterate, purulente;
   
4. 
   Gingia este palidă, atonă iar din alveolă lipseşte cheagul;
   
5. 
   Vasoconstrucţia prelungită alături de tulburările trofice, produce necroza pereţilor osoşi alveolari.
   

(CBMF pag.164)

209. C.S. Simptomul dominant în alveolita postextracţională este:

1. 
   Fetiditatea bucală;
   
2. 
   Durerea;
   
3. 
   Adenopatia loco-regională;
   
4. 
   Febra;
   
5. 
   De la caz la caz, oricare din aceste simptome.
   

(CBMF pag.164)

210. C.M. Printre simptomele alveolitei uscate figurează:

1. 
   Gingivomucoasa palidă, atonă;
   
2. 
   Din alveolă se scurge secreţie purulentă;
   
3. 
   Pereţii alveolii sunt albicioşi cu secreţii mici lameliforme;
   
4. 
   Durere violentă, iradiată;
   
5. 
   Din alveolă burjonează ţesut de granulaţie sângerând foarte uşor la atingere.
   

G. Timoşca, C.Burlibaşa 1983 CBMF pag.164

211. C.S. Alveolita postextracţională este:

1. 
   O complicaţie septică a plăgii alveolare ce cointeresează pereţii alveolei;
   
2. 
   O osteită localizată, în care fenomenul inflamatoriu se asociază cu necroza superficială a pereţilor osoşi;
   
3. 
   O necroză a cheagului de sânge;
   
4. 
   O înpuroere a alveolei;
   
5. 
   O complicaţie ce implică alveola, osul, gigivomucoasă.
   

CBMF pag.163.

212. CM. Locul de injectare la anestezia infraorbitala intrabucala este :

1. 
   proiectia radacinilor incizivului central si lateral
   
2. 
   de asupra caninului superior
   
3. 
   de asupra I si II premolar superior
   
4. 
   la nivelul incisivului central
   
5. 
   de asupra primului molar.
   

CBMF pag.84.

213. C.M. În unele cazuri însăşi pacienţii sunt de vină în apariţia alveolitelor:

1. 
   Nerespectarea de către pacient a îngrigirilor postextracţionale;
   
2. 
   Consumarea unor alimente dure, calde;
   
3. 
   Clătitul puternic al gurii;
   
4. 
   Înlăturarea cheagului de sânge cu scobitori;
   
5. 
   Folosirea alcoolului, fumatul etc.
   

CBMF pag. 163-164.

214. C.M. În practică se descriu mai multe forme de alveolită:

1. 
   Alveolita umedă;
   
2. 
   Alveolita supurată;
   
3. 
   Alveolita putridonecrotică;
   
4. 
   Alveolita uscată;
   
5. 
   Alveolita mixtă. CBMF pag.163.
   

215. C.M. Tratamentul curativ în alveolita postextracţională urmăreşte:

1. 
   Combaterea durerii;
   
2. 
   Combaterea infecţiei;
   
3. 
   Stimularea procesului de regenerare tisulară;
   
4. 
   Promovarea hemostazei;
   
5. 
   Replantarea dintelui extras.
   

CBMF pag.165

216. C.M. Momentul erupţiei dinţilor permanenţi este influenţat de o serie de factori:

1. 
   Sexul (apariţia mai devreme cu 3-5 luni la fete);
   
2. 
   Clima;
   
3. 
   Factori socio-economici;
   
4. 
   Urbanizarea;
   
5. 
   Diferenţe rasiale.
   

CBMF pag.219

217. C.M. O serie de factori generali pot produce variaţii patologice în cronologia erupţiei dinţilor permanenţi:

1. 
   Endocrinopatiile;
   
2. 
   Bolile genetice (sindromul Down, Turner);
   
3. 
   Disfuncţiile nutriţionale metabolice;
   
4. 
   Boli ale aparatului digestiv;
   
5. 
   Boli cardio-vasculare. CBMF pag.226.
   

218. 
     CS. Zona de anestezie la anestezia infraorbitală :
     

1. 
   numai incisivii
   
2. 
   incisivii si caninii
   
3. 
   incisivii , caninii, premolarii apofiza alveolară cu mucoasa din regiunea vestibulara, tesuturile moi din regiunea infraorbitala
   
4. 
   incisivii , caninii, premolarii apofiza alveolară din regiunea linguală şi palatinală, tesuturile moi din regiunea infraorbitala
   
5. 
   numai canini CBMF pag.84
   

218. 
     CS. Tinta la anestezia tuberala este :
     

1. 
   nervul infraorbital
   
2. 
   nervul alveolar superior-anterior
   
3. 
   n. alveolar superior-mediu
   
4. 
   n. alveolar superior-posterior
   
5. 
   n. bucal CBMF pag.85
   

220. C.M. Complicaţiile septice la distanţă în erupţia molarului de minte inferior pot fi:

1. 
   Tromboflebita sinusului cavernos;
   
2. 
   Complicaţii pulmonare;
   
3. 
   Septicemii;
   
4. 
   Septicopioemii;
   
5. 
   Complicaţii septice vasculare (tromboflebite a venelor faciale), cardiace.
   

CBMF pag.242

221. C.M. Infectarea sacului pericoronar sau pericoronarita (după Laskin – operculita) molarului de minte inclus se face:

1. 
   Printr-un traumatism care produce o soluţie de continuitatea şi o comunicare a sacului coronar cu cavitatea orală;
   
2. 
   De la o gangrenă complicată a dintelui vecin;
   
3. 
   De la o pungă paradontală de vecinătate;
   
4. 
   Printr-o leziune de decubit produsă de o proteză mobilă;
   
5. 
   Pe cale sanguină în cursul bolilor infecţioase. CBMF pag.228
   

222. C.M. Flora microbiană care determină pericoronarita poate fi:

1. 
   Saprofiţi aceeaşi care se găsesc în sacul gingival;
   
2. 
   Specii de coci aerobi grampozitivi;
   
3. 
   Specii de coci anaerobi gramnegativi;
   
4. 
   Actinomijces specii diferite;
   
5. 
   Escherichia colii.
   

223. C.S. Una dintre formele septice “operculita” de complicaţii a erupţiei dintelui de minte inferior se mai numeşte şi “accident de alarmă” care-i :

1. 
   Pericoronarita supurată;
   
2. 
   Supuraţii ale planşeului bucal;
   
3. 
   Abces latero-faringian;
   
4. 
   Pericoronarita congestivă;
   
5. 
   Abces sublingual.
   

CBMF pag.85

224. CS. Cum se indreapta acul in anestezia tuberala :

1. 
   superior, lateral si posterior
   
2. 
   superior, lateral si anterior
   
3. 
   în sus, îndărăt şi înăuntru
   
4. 
   superior, medial si anterior
   
5. 
   în sus, îndărăt şi înafară. CBMF pag. 85
   

225. C.M. Dintre tulburările senzitive, provocate de erupţia dificilă a molarului de minte inferior, fac parte:

1. 
   Sinalgiile dento-cutanate;
   
2. 
   Paraliziile faciale;
   
3. 
   Trismusul;
   
4. 
   Algiile cervico-facial;
   
5. 
   Nevralgiile dentare. CBMF pag.222
   

226. C.M. În pericoronarita congestivă, imptomatica este prezentată de:

1. 
   Dureri spontane sau provocate de intensitatea variabilă, în regiunea retromolară, jenă în deglutiţie şi discret trismus;
   
2. 
   În regiunea retromolară mucoasa hiperemiată, congestivă, tumefiată, uneori pe ea se vedee amprenta antagonistului;
   
3. 
   La presiune, de sub capiuşonul de mucoasă apare o secreţie sserosanguinolentă;
   
4. 
   La palpare cu sonda dentară se percepe coroana molarului de minte inferior;
   
5. 
   După câteva zile fenomenele inflamatorii retrocedează ori evoluiază spre supuraţie.
   

CBMF pag.222

227. C.M. Pericoronorita supurativă are o gamă bogată de simptome, care sunt ele:

1. 
   Starea generală alertată cu febră 38-39C, inapetenţa, insomnie, cefalee;
   
2. 
   Genă în deglutiţie şi trismus antalgic şi se datorează inflamaţiei locale;
   
3. 
   Durere vie retromolară ce iradiază în regiunea auriculo-temporală şi de-a lungul mandibulei;
   
4. 
   Tumefiere şi congestie a tegumentelor în regiunea periangulomandibulară;
   
5. 
   La palpare se constată o îngroşare periostală la nivelul unghiului mandibular, adenopatie.
   

CBMF pag.225

228. C.M. Local (endobucal) în pericoronarita supurată se determină:

1. 
   Capiuşonul de nmucoasă îngroşat, tumefiat, congestionat, dureros la presiune;
   
2. 
   Se determină amprenta dintelui antagonist;
   
3. 
   De sub capiuşonul de mucoasă la presiune apare puroi;
   
4. 
   Cu sonda dentară se poate palpa coroana dintelui de minte;
   
5. 
   Complicaţii septice în părţile moi (abcese şi flegmoane).
   

CBMF pag.223

229. C.S. Din intervenţiile chirurgicale ajutătoare tratamentului endodontic enumerate mai jos una este utilizată cel mai des:

1. 
   Replantarea dentară;
   
2. 
   Rezecţie apicală, amputaţie radiculară;
   
3. 
   Chiretajul periapical;
   
4. 
   Osteotomia transmaxilară;
   
5. 
   Transplantare dentară. CBMF pag.170
   

230. C.S. Osteotomia transmaxilară este indicată în:

1. 
   Parodontite apicale cronice cu secreţie persistentă pe canal;
   
2. 
   Depăşiri ale apexului cu substanţe de obturaţie ce nu se resorb;
   
3. 
   Chisturi radiculare mici;
   
4. 
   Fracturi radiculare în o treime apicală;
   
5. 
   Ace rupte în o treime apicală. CBMF pag.167
   

231. C.S. Indicaţia de bază a osteotomiei transmaxilare este:

1. 
   Extracţia molarilor de minte incluşi;
   
2. 
   Drenajul parodontitei apicale acute în faza periapicală;
   
3. 
   Extracţia resturilor radiculare profunde;
   
4. 
   Pregătirea osului pentru aplicarea unui implant osteointegrat;
   
5. 
   Tratamentul parodontopatiilor cronice. CBMF pag.167.
   

232. C.S. Cea mai utilizată metodă chirurgicală ajutătoare tratamentului endodontic este:

1. 
   Amputaţia radiculară;
   
2. 
   Drenaj apical transmaxilar;
   
3. 
   Chiretaj periapical;
   
4. 
   Replantarea dentară;
   
5. 
   Rezecţia apicală. CBMF pag.170
   

233. C.S. Care este avantajul major al metodelor chirurgicale ajutătoare tratamentului endodontic:

1. 
   Dau posibilitatea realizării tratamentului corect de canal;
   
2. 
   Păstrează dintele sau o parte din el pe arcadă;
   
3. 
   Sunt metode chirurgicale simple;
   
4. 
   Pot înlocui uneori tratamentul endodontic;
   
5. 
   Se pot face în orice cabinet stomatologic.
   

CBMF pag.167

234. C.M. Drenajul apical transmaxilar poate fi utilizat ca metodă de tratament conservator în unele dintre următoarele situaţii:

1. 
   Impermebialitatea canalului radicular prin obstacole sau corpi străini;
   
2. 
   Parodontite apicale acute în stadiul periapical şi endoosos când drenajul endodontic nu este posibil sau nu este eficient;
   
3. 
   Chisturile odontogene suprainfectate,
   
4. 
   Parodontite apicale cronice atunci când tratamentul endodontic durează prea mult sau expune la complicaţii;
   
5. 
   Gangrene la copii cu care nu se poate colabora. CBMF pag.167
   

235. C.S. În care dintre următoarele afecţiuni este indicat drenajul apical transmaxilar:

1. 
   Chistul radicular suprainfectat;
   
2. 
   Abcesul palatinal;
   
3. 
   Parodontite apicale acute în stadiul periapical şi endoosos;
   
4. 
   Granulom chistic rezidual;
   
5. 
   Necroza de apex. CBMF pag.167
   

236. C.S. Indicaţiile chiuretajului periapical sunt:

1. 
   Parodontite apicale acute în stadiul endoosos;
   
2. 
   Parodontite apicale cronice granulomatoase;
   
3. 
   Osteita periapicală cronică;
   
4. 
   Intoleranţa materialului de obturaţie ce a depăşit apexul;
   
5. 
   Focarele de fractură, chiuretarea făcându-se prin focarul deschis.
   

CBMF pag.169

237. C.S. Indicaţia de elecţie pentru chiuretajul periapical este:

1. 
   Periodontita apicală acută;
   
2. 
   Reacţia periapicală după obturaţia de canal cu depăşire;
   
3. 
   Necroza de apex;
   
4. 
   Osteita periapicală reziduală cu obturaţie incompletă de canal;
   
5. 
   Dispozitive corono-radiculare cimentate care împiedică rezecăia apicală cu obturaţie directă.
   

CBMF pag.169

238. C.S. Chiuretajul periapical constă în:

1. 
   Îndepărtarea conţinutului pungilor parodontale;
   
2. 
   Chiuretarea unui focar cronic periapical şi a apexului dintelui respectiv, precedată de obturaţie endodontică corectă;
   
3. 
   Chiuretajul cementului necrozat în patodontita marginală cronică;
   
4. 
   Îndepărtarea ţesutului patologic din alveola postracţională;
   
5. 
   Oricare dintre acestea în funcţie de cazul clinic.
   

CMF pag.169

239.C.M. Avantajele chiuretajului periapical constau în:

1. 
   Menţinerea lungimii totale a rădăcinii;
   
2. 
   Certitudinea radicalităţii intervenţiei;
   
3. 
   Pot fi abordaţi şi dinţii cu obturaţii incomplete de canal;
   
4. 
   Nu alterează implantarea dintelui;
   
5. 
   Se foloseşte la dinţii cu compacte osoase groase.
   

CMF pag.169

240. C.M. Între dezavantajele chiuretajului periapical putem menţiona:

1. 
   Păstrează întreaga lungime a rădăcinii;
   
2. 
   Nu se poate elimina întreg ţesutul patologic periapical;
   
3. 
   Nu îndepărtează delta apicală;
   
4. 
   Inpune temporizarea obturaţiei canaliculare pînă la vindecarea plăgii vestibulare;
   
5. 
   Este utilizat un grup restrîns de dinţi.
   

CBMF pag.169

241. C.M. Rezecţia apexului se practică din două motive:

1. 
   Eliminarea deltei apicale infectate care nu poate fi sterilizată ;
   
2. 
   Efectuarea unei obturaţii corecte a canalului radicular;
   
3. 
   Vizualizarea zonei situate oral faţă de rădăcină în vederea îndepărtării ţesutului patologic;
   
4. 
   Reducerea lungimii rădăcinii în vederea unei cicatrizări fibroase;
   
5. 
   Reducerea corectă a lamboului peste defectul osos.
   

CBMF pag.170

242.C.M. Ca regulă, rezecţia apicală se utilizează în cazurile în care:

1. 
   După îndepărtarea apexului mai rămâne 1/3 din rădăcină implantată în os sănătos;
   
2. 
   După îndepărtarea apexului mai rămâne 2/3 din rădăcină implantată în os sănătos;
   
3. 
   După îndepărtarea apexului mai rămâne 1/2 din rădăcină, dar acest dinte este un intermediar într-o lucrare protetică fixă;
   
4. 
   După îndepărtarea apexului mai rămâne 1/2 din rădăcină dar acest dinte este stâlpul distal, pe care se aplică croşetul unei proteze mobile;
   
5. 
   Procesul apical nu interesează doi dinţi vecini.
   

CBMF pag.170

243. C.S. La un canin superior cu o reconstruire corono-radiculară, obturaţie incompletă de canal şi granulom periapical, se recomandă:

1. 
   Osteotomie transmaxilară;
   
2. 
   Chiuretaj periapical;
   
3. 
   Rezecţie apicală cu obturaţie directă;
   
4. 
   Rezecţie apicală cu obturaţie retrogradă;
   
5. 
   Amputaţie radiculară. CBMF pag.170
   

244. C.M. Precizaţi în care dintre următoarele situaţii este recomandată rezecţia apicală:

1. 
   Parodontita apicală cronică granulomatoasă;
   
2. 
   Parodontita marginală cronică cu pungi profunde;
   
3. 
   Chisturi radiculare mici şi mijlocii;
   
4. 
   Osteită periapicală cronică cu persistenţa secreţiei pe canal;
   
5. 
   Parodontita marginală cronică hiperplazică.
   

CBMF pag.170

245. C.M. Indicaţi în care dintre următoarele cazuri se poate practica rezecţia apicală pentru evitarea extracţiei:

1. 
   Impermiabilitatea canalului radicular prin obstacole sau corpi străini;
   
2. 
   Parodontite apicale acute;
   
3. 
   Obturaţii incomplete de canal, care nu pot fi îndepărtate;
   
4. 
   Căi false în apropierea apexului;
   
5. 
   Osteoradionecrozele maxilarelor. CBMF pag.171
   

246. C.M. Printre indicaţiile rezecţiei apicale figurează:

1. 
   Parodontita apicală cronică granulomatoasă;
   
2. 
   Chistul radicular,
   
3. 
   Persistenţa reacţiei periapicale cronice sau a unei fistule după tratament endodontic;
   
4. 
   Supurări în focarul de fractură mandibular,
   
5. 
   Parodontita marginală cronică.
   

CBMF pag.171

247. C.M. Indicaţiile amputaţiei radiculare pot fi:

1. 
   Molarii cu reacţii inflamatorii cronice, constituite pe o rădăcină;
   
2. 
   Molarii cu o rădăcină fracturată în 1/3 medie sau cervicală;
   
3. 
   Molarii de 12 ani care împiedică prin porţiunea lor distală, extracţia molarilor de minte incluşi;
   
4. 
   Molari cu canale impermiabile pe o rădăcină;
   
5. 
   Pungi parodontale adânci pe o rădăcină a unui molar.
   

CBMF pag.176

248. C.S. Amputaţia radiculară se poate practica:

1. 
   La molarii superiori şi inferiori;
   
2. 
   La premolarii superiori şi inferiori;
   
3. 
   Din punct de vedere tehnic intervenţia este mai uşor de efectuat la monoradiculari;
   
4. 
   La premolarii şi molarii superiori;
   
5. 
   În principiu intervenţia se poate efectua la toate grupele de dinţi, dar din cauza condiţiilor anatomice nu toţi dinţii pot beneficia de această metodă. CBMF pag.176
   

249. C.S. Replantarea terapeutică a dinţilor este indicată în:

1. 
   gangrene pulpare la molari în care tratamentul este împiedicat de imposibilitatea accesului corect pe canale;
   
2. 
   Parodontite apicale cronice la pluriradiculari imposibil de tratat endodontic;
   
3. 
   Procese osteitice interradiculare;
   
4. 
   Perforaţii radiculare accidentale la molari;
   
5. 
   În toate cazurile enumerate mai sus. CBMF pag.176
   

250. 
     C.M. Parotiditele cronice nespecifice se pot prezenta în următoarele forme:
     

1. 
   Parotidita cronică simplă;
   
2. 
   Parotidita cronică recidivantă;
   
3. 
   Actinomicotică;
   
4. 
   Sarcoidază;
   
5. 
   Tuberculoză. CBMF pag.469
   

251. C.S. Abcesul este:

1. 
   Un proces inflamatoriu difuz în ţesuturile osoase;
   
2. 
   Un proces inflamatoriu difuz în ţesuturile moi subcutanate, intramusculare în organe parenchimatoase;
   
3. 
   O inflamaţie supurată localizată, circumscrisă;
   
4. 
   Un proces inflamatoriu al tegumentelor;
   
5. 
   Nici o definiţie nu corespunde.
   

CBMF pag.323

252. C.S. Flegmonul este:

1. 
   O inflamaţie supurativă localizată;
   
2. 
   Un proces inflamator cu caracter difuz;
   
3. 
   Un proces pseudomembranos;
   
4. 
   Un proces cu infiltraţie seroasă;
   
5. 
   Un proces cu infiltraţie fibrinoasă.
   

CBMF pag.323

253. C.M. Flegmonul se caracterizează prin:

1. 
   Infiltrarea difuză a ţesuturilor (fără delimitare precisă);
   
2. 
   Tumefacţie, hiperemie, dură la palpare, dureroasă;
   
3. 
   Conţinerea unui exudat cu polimorfonucleare, bacterii, resturi de material necrotic;
   
4. 
   Sunt provocate de germeni patogeni mai agresivi cu o virulenţă pronunţată (streptococi);
   
5. 
   Reacţia de apărare locală şi generală scăzută.
   

CBMF pag.323

254. C.M. Căile de desimilare a infecţiei din focarul inflamator sunt:

1. 
   Limfatică;
   
2. 
   Hematogenă;
   
3. 
   De-a lungul pachetelor vasculo-nervoase;
   
4. 
   Prin spaţiile interfasciale, intermusculare;
   
5. 
   Prin spaţiile intratisulare. CBMF pag.321
   

255. C.M. Mecanismul de declanşare a unui proces inflamator se prezintă prin:

1. 
   Reacţia generală a organismului (t, tabloul sanguin);
   
2. 
   Reacţii locale (mediatori, tulburări circulatorii, tulburări de permeabilitate vasculară);
   
3. 
   Local (rubor, calor, dolor, tumor, funcţia laesae);
   
4. 
   Activarea elementelor de fagocitoză (micro şi macrofagii);
   
5. 
   Activarea factorului XII, plasminogenul, chininogenul.
   

CBMF pag.321

256. C.M. Schimbările metabolice în focarul inflamator sunt caracterizate prin:

1. 
   Predominanţa glicolizei anaerobe cu formarea de acizi piruvic şi lactic;
   
2. 
   Intensificarea metabolismului proteic cu acumularea de globuline, polipeptide, peptone, acizi aminaţi;
   
3. 
   Acumularea unei mari cantităţi de lipide;
   
4. 
   Creşterea presiunii osmotice în focar;
   
5. 
   Acidoza metabolică iniţial compensată, iar ulterior decompensată, care este consecutivă stazei şi hipoxiei.
   

CBMF pag.321

257. C.M. Mecanismele patogene prin care agenţii infecţioşi din os difuzază în părţile moi sunt:

1. 
   Calea transosoasă prin canalele Hawers;
   
2. 
   Calea submucoasă;
   
3. 
   Calea directă;
   
4. 
   Calea limfatică;
   
5. 
   Calea venoasă.
   

CBMF pag.321

258. C.M. Din punct de vedere anatomo-patologic celulita acută se caracterizează prin:

1. 
   Tromboză septică vasculară, urmată de necroză, cu apariţia de bule gazoase;
   
2. 
   Congestia capilară şi hemoragii difuze;
   
3. 
   Vasodilataţie accentuată, exudat, seros;
   
4. 
   Diapedeză leucocitară şi infiltrat celular;
   
5. 
   Toate acestea.CBMF pag.323
   

259. C.S. Celulita cronică este caracterizată din punct de vedere anatomo-patologic prin:

1. 
   Vasodilataţie accentuată, exudat seros, diapedeză leucocitară şi infiltrat celular;
   
2. 
   Tromboză septică vasculară urmată de necroză cu apariţia de bule gazoase;
   
3. 
   Membrana piogenă ce conţine în interior vase de neformaţie, celulele parţial sau total distruse alături de histiocite, plasmocite, limfocite;
   
4. 
   Congestie capilară şi hemoragii difuze;
   
5. 
   Toate acestea. CBMF pag.323
   

260. C.S. Abcesul din punct de vedere anatomo-patologic se caracterizează prin:

1. 
   Congestie capilară şi hemoragii difuze;
   
2. 
   Membrană piogenă ce conţine vase de neoformaţie, histiocite, plasmocite, limfocite şi polimorfo-nucleare;
   
3. 
   Tromboză septică vasculară;
   
4. 
   Necroză cu apariţia de bule gazoase;
   
5. 
   Vasodilataţie accentuată, exudat seros, diapedeză leucocitară şi infiltrat celular.
   

CBMF pag.323

261. C.S. Anatomo-patologic flegmonul se caracterizează prin:

1. 
   Vasodilataţie accentuată, exudat seros, diapedeză leucocitară şi infiltrat celular;
   
2. 
   Tromboză septică vasculară urmată de necroză cu apariţia de bule gazoase;
   
3. 
   Congestie capilară;
   
4. 
   Hemoragii difuze;
   
5. 
   Membrană piogenă ce conţine în interior celule parţial sau total distruse alături de histiocite, plasmocite, limfocite.
   

CBMF pag.323

262. C.M. Cauzele abceselor periosoase (periostitei) sunt:

1. 
   Odontogene;
   
2. 
   Traumaticce;
   
3. 
   Infecţii specifice;
   
4. 
   Osteomielita, sinusita;
   
5. 
   Suprainfectarea hiturilor mailare.
   

CBMF pag.324

263. C.S. Cel mai frecvent periostitele sunt cauzate de:

1. 
   parodontitele apicale cronice;
   
2. 
   osteomielita odontogenă;
   
3. 
   parodontitele apicale exacerbate;
   
4. 
   erupţia dificilă a molarului de minte inferior;
   
5. 
   gangrenele pulpare complicate.
   

CBMF pag.325

264. C.M. Abcesele periosoase apar mai frecvent la:

1. 
   Mandibulă;
   
2. 
   Maxilă;
   
3. 
   Vestibular;
   
4. 
   Lingual;
   
5. 
   Palatinal. CBMF pag.325
   

265. C.M. Bolnavul cu osteomielită difuză a mandibulei poate prezenta:

1. 
   Hipersalivaţie;
   
2. 
   Trismus;
   
3. 
   Fistule cutanate sau mucoase;
   
4. 
   Îngroşare osteo-periostică limitată la dintele cauzal;
   
5. 
   Semnul vincent d’Alger.
   

CBMF pag.355

266. C.S. În ce stadiu al osteomielitei se practică sechestrectomia?

1. 
   La 1-2 săptămâni de la debut;
   
2. 
   La 2-3 săptămâni de la debut;
   
3. 
   La o lună de la debut;
   
4. 
   La 3-5 săptămâni de la debut;
   
5. 
   Precoce.