Teste la chirurgia oro-maxilo-facială anul II

407. C.M. Siptomatologia septicemiei (ca complicaţie a proceselor inflamatorii BMF) este deosebit de variată în funcţie de:

1. 
   Natura agentului patogen;
   
2. 
   Situaţia focarului septic;
   
3. 
   Legătura lui cu circulaţia generală;
   
4. 
   Starea de rezistenţă a organismului invadat;
   
5. 
   Nici una din ele. Prelegeri
   

408. C.M. Pentru un diagnostic corect în septicemie este necesar să ştim că:

1. 
   Febra şi fresoanele ce nu corespund cu focarul şi starea lui locală;
   
2. 
   Depistarea focarului (furuncul, flegmon, etc.);
   
3. 
   Erupţii cutanate (furunculi) de-a lungul vaselor;
   
4. 
   Semne clinice caractzeristice metastazelor (pulmonare, renale, osoase, endocraniene, mediastin, etc.);
   
5. 
   Stare de depresie imunologică. Prelegeri
   

409. C.S. Confirmarea etiologiei septicemiei se face prin:

1. 
   Examenul clinic loco-regional minuţios;
   
2. 
   Valoarea agentului patogen din sânge;
   
3. 
   Examenul radiologic;
   
4. 
   Examene ale imunităţii organismului;
   
5. 
   Toate. Prelegeri
   

410. C.M. Izolarea agentului patogen din sânge în septicemie se face prin mai multe hemoculturi:

1. 
   Pentru germenii aerobi obişnuiţi;
   
2. 
   Pentru anaerobi;
   
3. 
   Pentru germenii care se dezvoltă în atmosferă de CO₂;
   
4. 
   O singură hemocultură pentru toţi germenii patogeni;
   
5. 
   Nici un răspuns nu e corect. Prelegeri
   

411. C.M. Diagnosticul diferenţial al septicemiei (cauzată de infecţiile BMF) se face cu:

1. 
   Febra tifoidă şi febrele paratefoide;
   
2. 
   Infecţii sistematice cu salmonele;
   
3. 
   Bruceloza;
   
4. 
   Tuberculoza;
   
5. 
   Actinomicoza. Prelegeri
   

412. C.M. Tratamentul septicemiei este instituit de urgenţă, intensiv şi complex:

1. 
   Asanarea focarului septic (chirurgical);
   
2. 
   Antibioticoterapie în doze optime, cu două, trei sau mai multe antibiotice;
   
3. 
   Tratamentul cu antibiotice va fi prelungit 14-16 zile;
   
4. 
   Imunoterapie raţională (gamaglobule, săruri, anatoxine);
   
5. 
   Corticoterapia, reechilibrarea hidroelectrolitică şi acidobazică, tratamentul insuficienţei circularorii, oxigenoterapia, etc. Prelegeri
   

413. C.M. Printr-un tratament adecvat al septicemiei se pot evita manifestările severe ca:

1. 
   Şocul bacterian;
   
2. 
   Insuficienţa renală acută;
   
3. 
   Coagulare diseminată intravasculară;
   
4. 
   Metastazele septice;
   
5. 
   Toate împreună. Prelegeri
   

414. C.M. Şocul în cursul infecţiilor buco-maxilo-faciale ca o tulburare hemodinamică, însoţită de tulburări matabolice celulare de o etiopatogenie:

1. 
   Şocul cardiogen (incapacitatea miocardului de a asigura volumul bătaie şi volumul pe minut);
   
2. 
   Şocul hipovolemic (reducerea volumului circulant);
   
3. 
   Şocul normovolenic;
   
4. 
   Şocul în care se asociază mai multe mecanisme;
   
5. 
   Şocul anafilactic. Prelegeri
   

415. C.S. În dependenţă de cauză şi tabloul clinic mai frecvent întâlnim următoarele forme de adenite:

1. 
   Adenite cronice;
   
2. 
   Adenite specifice;
   
3. 
   Acute seroase (celulite);
   
4. 
   Acute purulente;
   
5. 
   Adenoflegmonul. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.345-346
   

416. C.M. Limfangita acută se caracterizează prin următoarele simptome clinice:

1. 
   Hipertemie şi edem în formă de făşii;
   
2. 
   Dureri neevidenţiate;
   
3. 
   Palpator ce determină nişte filete moi, puţin dureroase;
   
4. 
   Rareori se determină o febră 37—37,5C;
   
5. 
   Slăbiciuni, cefalee, insomnie, etc. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.343-345
   

417. C.M. Principalele simptome clinic ale adenitelor purulente acute sunt:

1. 
   Dureri violente;
   
2. 
   Mărirea în volum a limfonodulului;
   
3. 
   Hiperemia tegumentelor;
   
4. 
   Febră 37,8-38,5C;
   
5. 
   Palpator se determină mărirea în volum a limfonodulului, durere, nodulul fixat.
   

G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.345

418. C.M. Adenoflegmonul debutează:

1. 
   Spontan (în câteva ore);
   
2. 
   Acut (în 24-36 ore);
   
3. 
   Lent (în câteva zile, săptămâni );
   
4. 
   Invizibil;
   
5. 
   Fără nici o simptomatică. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.343-345
   

419. C.M. Principalele simptome clinice ale adenoflegmonului sunt:

1. 
   Stare generală alterată;
   
2. 
   Febră până la 38-39,5^oC;
   
3. 
   Durere;
   
4. 
   Simptoame de intoxicaţie;
   
5. 
   Schimbări sanguine. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.345
   

420. C.M. Diagnosticul diferenţial al adenitelor purulente se face cu:

1. 
   Actinomicoză;
   
2. 
   Maladii oncologice;
   
3. 
   Granulomul piogen subcutan;
   
4. 
   Tumori benigne ale ţesuturilor moi;
   
5. 
   Cu sifilisul. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.345, 352
   

421. C.S. Care forme clinice de adenite sunt tratate conservativ:

1. 
   Adenitele acute purulente;
   
2. 
   Adenite specifice;
   
3. 
   Adenite acute seroase (celulita);
   
4. 
   Traumatice;
   
5. 
   Toate formele de adenite. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.347-348
   

422. C.S. De bază în tratamentul adenitelor acute purulente este:

1. 
   Pătrunderea în focar;
   
2. 
   Antibioticoterapie;
   
3. 
   Intervenţia chirurgicală (deschiderea lăcaşului cu puroi);
   
4. 
   Prişniţe, pansamente cu unguente;
   
5. 
   Fizioterapie. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.347-348
   

423. C.M. În care forme de adenite intervenţia chirurgicală (deschiderea lăcaşului cu puroi) este principală:

1. 
   Acute seroase;
   
2. 
   Cronice;
   
3. 
   Acute purulente;
   
4. 
   Specifice;
   
5. 
   Adenoflegmon. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.347-348
   

424. C.M. Indicaţi care din cele 5 specii de actinomyces cel mai frecvent provoacă actinomicoza la om:

1. 
   Actinomyces bovi;
   
2. 
   Actinomyces israeli;
   
3. 
   Actinomyces odontoliticus;
   
4. 
   Actinomyces viscosus;
   
5. 
   Actinomyces naeslundii. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.349-350
   

425. C.S. Oasele faciale pot fi invadate de actinomicoză, însă cel mai frecvent invadează osul:

1. 
   Maxila;
   
2. 
   Nazale;
   
3. 
   Zigomat (malarul);
   
4. 
   Mandibula;
   
5. 
   Palatinal. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.349-350
   

426.C.S. Elementul de bază patalogoanatomic a actinomicozei este:

1. 
   Fistulele;
   
2. 
   Puroiul;
   
3. 
   Granulomul specific (nodulul);
   
4. 
   Necroza ţesuturilor;
   
5. 
   Toate. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.351
   

427. C.M. Actinomiile pot pătrunde în ţesuturile afectate (oase, părţi moi) din:

1. 
   Cariile dentare;
   
2. 
   Pungi gingivale;
   
3. 
   Amigdale;
   
4. 
   Din exterior de la bovine;
   
5. 
   Cu alimentele. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.349-351
   

428. C.M. Actinomicoza în regiunea BMF poate fi localizată la nivelul:

1. 
   Pielei şi ţesutul subcutan;
   
2. 
   Mucoasei şi ţesutul submucos;
   
3. 
   Subcutano-muscular;
   
4. 
   În ţesutul osos şi periost;
   
5. 
   În organele cavităţii bucale (amigdale, glande salivare, limbă, sinus, etc).
   

G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.350, 351

429. C.M. Nodul actinomicotic este format din:

1. 
   Zonă centrală cu puroi filant în care se găsesc grăunţi liberi;
   
2. 
   Zonă periferică cu puroi filant în care se găsesc - grăunţi fixaţi;
   
3. 
   Strat intermediar de celule mononucleare de tip epiteliod plasmatic;
   
4. 
   Strat intermediar de degenerescenţă granuloasă cu resturi nucleare şi picături de grăsime;
   
5. 
   Nici una dintre acestea. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.350, 351
   

430. C.S. În actinomicoza osoasă, atunci când osul este invadat progresiv de la periferie spre centru şi când prezintă cavităţi endoosoase pline cu ţesut moale, inflamator, ne orientăm câtre:

1. 
   Forma hiperostozantă în actinomicoza osoasă;
   
2. 
   Forma rarefiantă în actinomicoza osoasă;
   
3. 
   Forma mixtă în actinomicoza osoasă;
   
4. 
   Forma pseudoneoplazică în actinomicoza osoasă;
   
5. 
   Forma difuză. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.350, 351
   

431. C.S. În stadiile incipiente sau în formele clinice mai puţin caracteristice ale actinomicozei, când examenele microbiologice şi histopatologice au fost negative se poate folosi în scop diagnostic:

1. 
   Intradermoreacţia cu BCG;
   
2. 
   Intradermoreacţia cu actinolizat;
   
3. 
   Reacţia cu Corynbacterium parvum;
   
4. 
   Reacţia de coloraţia intravitală cu albastru de toluidină 1%;
   
5. 
   Nici una din acestea. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag. 351
   

432. C.M. Caracteristic pentru actinomicoza osoasă pseudoneoplazică este:

1. 
   Debutul de la periferie spre centru;
   
2. 
   Debutul central endoosos;
   
3. 
   Debutul sub forma unei osteoperiostite;
   
4. 
   În os apar zone cu aspect chistic şi conţinut gelatinos;
   
5. 
   Evoluţia favorabilă se manifestă prin: apariţia fistulelor tegumentare.
   

G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.364, 365

433. C.M. Tratamentul chirurgical în actinomicoza orală constă în:

1. 
   Deschiderea şi aerisirea abceselor colectate;
   
2. 
   Excizia chirurgicală în colecţii limitate;
   
3. 
   Rezecţia limitată a osului afectat;
   
4. 
   Chiuretajul traiectelor fistuloase;
   
5. 
   Tratamentul actinomicozei este doar medicamentos.
   

G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag. 352

434. C.M. Tratamentul actinomicozei este complex de lungă durata (30-40 zile) şi constă în:

1. 
   Administrarea preparatelor de iod (soluţie Lugol);
   
2. 
   Antibiotice şi sulfamidelor în doze masive;
   
3. 
   Imunoterapia cu actinolizat;
   
4. 
   Chirurgical se deschid abcesele;
   
5. 
   Roentgenterapia în doze de 1000-2000g. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.352
   

435. C.M. În teritoriul ţesuturilor buco-maxilo-faciale se descriu următoarele forme de tuberculoză:

1. 
   Primară;
   
2. 
   Secundară;
   
3. 
   Vaselor maxilare;
   
4. 
   Limfonodulilor;
   
5. 
   Glandelor salivare. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.362-364
   

436. C.M. Manifestări bucale ale tuberculozei secundare îmbracă următoarele aspecte clinice:

1. 
   Ulceraţia;
   
2. 
   Lupusul bucal;
   
3. 
   Goma;
   
4. 
   Granulaţia circumscrisă;
   
5. 
   Adenita bacilară. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.362-364
   

437. C.M. Ulceraţia din TBC este de obicei:

1. 
   Unică;
   
2. 
   De formă rotundă;
   
3. 
   Acoperită de depozite gălbui;
   
4. 
   Înconjurată de puncte de culoare galbenă (granulaţiile Trelat);
   
5. 
   Este foarte dureroasă spontan şi la atingere.
   

G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.362-364

438. C.M. Adenita în tuberculoză cervico-facială se:

1. 
   Fistulizează;
   
2. 
   Dispare după un timp;
   
3. 
   Indurează;
   
4. 
   Rămâne ca adenită cronică persistentă;
   
5. 
   Nici una din acestea. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.362-364
   

439. C.S. Scopurile esenţiale ale examenilui clinic sunt:

1. 
   Descoperirea tuturor manifestărilor patologice dentoparodontale şi maxilo-faciale, care trebuie diagnosticate şi supuse tratării;
   
2. 
   Determinarea tuturor semenelor bucale determinate de boli generale;
   
3. 
   Recunoaşterea pacientului pentru care o intervenţie chirurgicală prezintă un risc;
   
4. 
   Edentificarea unor boli cotagioase şi protejarea medicului, celorlanţi pacienţi şi a personalului auxiliar;
   
5. 
   Găsirea metodelor optime de obţinere a colaborării pacientului. Prelegeri pag.30-41
   

440. C.M. La nivelul oaselor maxilare, leziunile terţiare din sifilis se manifestă prin:

1. 
   Ulceraţie – şancru;
   
2. 
   Sifilomul circumscris;
   
3. 
   Sifilomul difuz;
   
4. 
   Goma difuză;
   
5. 
   Formă pseudotumorală. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.361-362. Prelegeri
   

441. C.M. Sifilisul este o boală venerică, cu evoluţie cronică şi perioade intermitentă:

1. 
   Celulita acută şi cronică;
   
2. 
   Sifilisul primar;
   
3. 
   Sifilisul secundar;
   
4. 
   Sifilisul terţial;
   
5. 
   Nici una din ele. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.361-362. Prelegeri
   

442. C.M. În perioada primară sifilisul se prezentă sub eroziuni neinflamatorii ale epiteliului care are următoarele caracteristici:

1. 
   Forma e rotundă;
   
2. 
   Suprafaţa roşietică, lucioasă;
   
3. 
   Ganglionii măriţi, nedureroşi;
   
4. 
   Limfangiită;
   
5. 
   Toate. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.361-362. Prelegeri
   

443. C.S. Localizarea cea mai frecventă a unei gome sifilitice o constituie:

1. 
   Buzele;
   
2. 
   Limba;
   
3. 
   Bolta palatină;
   
4. 
   Obrazul;
   
5. 
   Joncţiunea cutaneo-mucoasă a buzelor. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.361-362.
   

444. C.M. Sifilomul circumscris se poate prezenta sub următoarele forme clinice:

1. 
   Goma;
   
2. 
   Ulceraţia;
   
3. 
   Hiperostoza;
   
4. 
   Şancrul;
   
5. 
   Nici una din acestea. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.361-362.
   

445. C.M. Perioada secundară a sifilisului în teritoriul BMF se prezintă ca:

1. 
   O eroziune eritematoasă;
   
2. 
   Sifilidele desiminate pe mucoasa bucală;
   
3. 
   Tuberculii sifilitici;
   
4. 
   Gomele;
   
5. 
   Nici una din ele. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.361-362.
   

446. C.M. În stadiul terţiar sifilisul în regiunea BMF se prezintă sub formă de:

1. 
   Tuberculii;
   
2. 
   Gome;
   
3. 
   Sifilomul circumscris al oaselor;
   
4. 
   Sifilomul difuz al oaselor;
   
5. 
   Toate. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.361-362.
   

447. C.M. Funcţiile de bază ale sinuzului maxilar sunt:

1. 
   Rezonanţa;
   
2. 
   Apărare;
   
3. 
   Umectează, curăţp şi încălzeşte aerul;
   
4. 
   Uşurează scheletul facial (1%);
   
5. 
   Olfactoriu. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.366
   

448. C.M. Din toate formele de sinuzite cel mai frecvent întâlnim (aşezaţile în ordinea cuvenită):

1. 
   Alergice;
   
2. 
   Traumatice;
   
3. 
   Rinogene;
   
4. 
   Odontogene;
   
5. 
   Toate în egală măsură. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.367-369
   

449. C.S. Flora microbiană în sinuzita odontogenă mai des este:

1. 
   Mixtă;
   
2. 
   Specifică;
   
3. 
   Poliformă;
   
4. 
   Anaerobă;
   
5. 
   Putrido-necrotică. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.369-370
   

450. C.M. Printre factorii etiologiei ale sinuzitelor odontogene, adeseori se întâlnesc:

1. 
   Parodontita apicală granuloasă la dinţii superiori frontali;
   
2. 
   Rezistenţa organismului scăzută;
   
3. 
   Pungi parodontale adânci în regiunea premolarilor;
   
4. 
   Parodontite apicală acute şi exacerbate ale molarilor superiori;
   
5. 
   Chisturi radiculare suprainfectate ale premolarilor şi molarilor superiori.
   

G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.367-369.

451. C.M. Factorii cei mai des întâlniţi în sinuzita odontogenă sunt:

1. 
   Tratamente endodontice la premolari şi molari cu împingerea maselor necrotice după apex;
   
2. 
   Suprainfectarea chisturilor radiculare;
   
3. 
   Extracţii complicate ale 5,6,7;
   
4. 
   Parodontită apicală acută sau exacerbată ale 5,6,7;
   
5. 
   Scăderea rezistenţei organismului. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.367-369
   

452. C.M. În etiologia sinuzitelor odontogene acute un rol important îl au:

1. 
   Procese inflamatorii la dinţii situaţi sub sinus;
   
2. 
   Osteomielita crestei alveolare;
   
3. 
   Suprainfectarea chisturilor radiculare;
   
4. 
   Pungi parodontale adânci la dinţii frontali;
   
5. 
   Tratamente endodontice la 1,2,3. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.367-369
   

453. C.M. Simptoamele clinice locale ale sinuzitelor acute sunt:

1. 
   Dureri cu contractarea muşchilor;
   
2. 
   Dureri violente cu iradiere în regiunea suborbitală;
   
3. 
   Cacosmie, dureri pulsatile ce iradiază şi se inteţesc la schimbarea poziţiei capului;
   
4. 
   Hiperemie şi edem a mucoasei nazale;
   
5. 
   Eliminări de puroi din nas. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.370-371
   

454. C.M. În etiologia sinuzitelor maxilare se pot incrimina:

1. 
   Leziuni periapicale ale dinţilor din vecinătatea sinusului;
   
2. 
   Osteite ale procesului alveolar;
   
3. 
   Chisturi suprainfectate;
   
4. 
   Pungi parodontale adânci;
   
5. 
   Tratamente endodontice. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.367, 369
   

455. C.M. Simptomatologia locală în sinuzita acută maxilară poate releva:

1. 
   Durere însoţită de manifestări musculare şi vasomotorii;
   
2. 
   Durere cu caracter strict diurn, iradiată pretragian;
   
3. 
   Cacosmie subiectivă şi durere cu caracter pulsatil, iradiată, exacerbată de poziţia declivă a capului;
   
4. 
   Edem şi hiperemia mucoasei;
   
5. 
   La rinoscopia anterioară se observă o secreţie purulentă şi, uneori, polipi sinuzali.
   

G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.370-371

456. C.M. Care din următoarele semne clinice sunt întâlnite în sinuzita maxilară acută de cauză dentară:

1. 
   Dureri în etajul mijlociu al feţei, cu caracter pulsatil şi exacerbate de poziţia declivă a capului;
   
2. 
   La rinoscopia anterioară se decelează puroi în fosa nazală centralizată;
   
3. 
   Senzaţia de plenitudine geniană şi cacosmie subiectivă;
   
4. 
   Manevra Valsalva pozitivă;
   
5. 
   Nici unul din semnele menţionate. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.370-371
   

457. C.M. Care din următoarele semne sunt prezente în cazul unei comunicări bucosinuzale:

1. 
   Prin alveolă se pătrunde cu un stilet butonat în sinus;
   
2. 
   Manevra Valsalva negativă;
   
3. 
   Radiologic, apare imagine de sinus normal;
   
4. 
   Se poate decela radiologic comunicarea buco-sinuzală;
   
5. 
   Refluarea lichidelor pe nas. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.373-374
   

458. C.M. În cazul comunicării buco-sinuzale care întreţine o sinuzită cronică se practică:

1. 
   Extracţia dintelui cauzal sub protecţie de antibiotice;
   
2. 
   Puncţie sinuzală şi plastia comunicării;
   
3. 
   Plastia comunicării;
   
4. 
   Cura radicală a sinusului afectat;
   
5. 
   Toate acestea. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.374-376
   

459. C.M. care din următoarele metode pot fi folosite în închiderea unei comunicări buco-sinuzale:

1. 
   Sutura într-un plan;
   
2. 
   Sutura în două planuri cu lambou pediculat,
   
3. 
   Avivarea marginilor plăgii cu sutură;
   
4. 
   Sutura în două planuri, cu mucoasă adusă din vecinătate;
   
5. 
   Sutură într-un plan, cu protecţie de meşă iodoformată subconformator.
   

G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.374-376

460. C.S. În sinuzita cronică de origine dentară se începe tratamentul prin:

1. 
   Cura radicală a sinusului;
   
2. 
   Extracţia dintelui cauzal;
   
3. 
   Tratamentul fizioterapic;
   
4. 
   Aerosolii;
   
5. 
   Toate au indicaţie. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.374-376
   

461. C.S. În sinuzita maxilară cronică odontogenă fără comunicare buco-sinuzală se indică:

1. 
   Administrare de antibiotice cu spectru larg;
   
2. 
   Extracţia dintelui cauzal sub protecţie de antibiotice;
   
3. 
   Gura radicală a sinusului, după metoda Caldwell-Luc, atunci când suprimând cauza, efectele se remit;
   
4. 
   Drenajul sinusului;
   
5. 
   Funcţia sinusului. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.374-376
   

462. C.S. De bază în diagnosticul sinuzitelor cronice este:

1. 
   Puncţia;
   
2. 
   Rinoscopia;
   
3. 
   Radiografia;
   
4. 
   Diafanoscopia;
   
5. 
   Examenul clinic. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.371-372
   

463. C.S. În sinuzita odontogenă cel mai frecvent se întâlnesc următoarele complicaţii:

1. 
   Osteomielita maxilarului superior;
   
2. 
   Infectarea orbitei;
   
3. 
   Abcese şi flegmoane geniene;
   
4. 
   Septicemie ;
   
5. 
   Croniosepsis. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.372
   

464. C.M. Care din manoperele enumerate mai jos ne dau informaţie în diagnosticul comunicărilor buco-sinuzale:

1. 
   Trecerea cu o sondă butonată prin alveolă în sinus;
   
2. 
   Puncţia;
   
3. 
   Simptomul pozitiv Valsalva;
   
4. 
   Rinoscopia anterioară;
   
5. 
   La presiune pe creasta alveolară este dureroasă.
   

G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.373-376

465. C.S. Cea mai des întâlnită cauză a perforării fundului sinuzului este:

1. 
   Rezecţia de os în îlăturarea tumorilor;
   
2. 
   Extracţia molarilor superiori;
   
3. 
   Gomma sifilitică;
   
4. 
   Osteoradionecroză;
   
5. 
   Trauma osului maxilar. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.373-374
   

466. C.M. Sialodochitele reprezintă procese inflamatorii localizate la nivelul:

1. 
   Canalului Wharton;
   
2. 
   Canalului Stenon;
   
3. 
   Glandelor salivare mari;
   
4. 
   Glandelor salivare mici;
   
5. 
   Toate. G. Timoşca, C. Burlibaşa Chişinău 1992 pag.465-466
   

467. C. M. Principalii factori etiologice în sialodochite sunt:

1. 
   Igiena bucală dificitară;
   
2. 
   Factorii de iritaţie cronică (proteze, tartru dentar, dinţii incluşi);
   
3. 
   Corpi străini sau calculi salivari pe traiectul canalelor excretorii;
   
4.