Teste la chirurgia oro-maxilo-facială anul II

1. 
   Artrita temporo-mandibulară;
   
2. 
   Contractura spastică a muşchilor masticatori;
   
3. 
   Fractura gâtului condilului mandibular;
   
4. 
   Anchiloza temporo-mandibulară;
   
5. 
   Paralizii faciale.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.488

587. C.M. Semne clinice ale unei luxaţii temporo-mandibulare posterioare:

1. 
   Otoragie;
   
2. 
   Incluzie frontală;
   
3. 
   Menton deviat anterior şi inferior;
   
4. 
   Gura întredeschisă;
   
5. 
   Prezenţa unei bombări preauriculare ca efect al ieşirii condilului din articulaţie.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.490

588. C.S. Care din formele anatomoclinice de luxaţie a articulaţiei temporo-mandibulare se însoţeşte obligatoriu de fracturi la nivelul condilului:

1. 
   Luxaţii anterioare;
   
2. 
   Luxaţii posterioare;
   
3. 
   Luxaţii laterale;
   
4. 
   Luxaţii menisco-temporale;
   
5. 
   Luxaţii condilo-meniscale.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.490

589. C.S. Care din următoarele forme anatomoclinice de luxaţii temporo-mandibulare prezintă ocluzie încrucişată:

1. 
   Luxaţii anterioare;
   
2. 
   Luxaţii menisco-temporale;
   
3. 
   Luxaţii condilo-meniscale;
   
4. 
   Luxaţiiposterioare;
   
5. 
   Luxaţii laterale.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.490

590. C.M. Între cautele ce conduc la modificări morfo-funcţionale ale articulaţiei temporo-mandibulare, cu producerea ulterioară de luxaţii recidivante se înscriu:

1. 
   Tulburări mioclonice postencefalitice;
   
2. 
   Reumatism poliarticular;
   
3. 
   Atrofia maseterilor după poliomielită;
   
4. 
   Fracturi condiliene intracapsulare în antecedente;
   
5. 
   Dezechilibru ocluzo-articular.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.491

591.C.S. Indicaţi definiţia cea mai corectă a traumei asociate:

1. 
   Leziunile părţilor moi şi ale oaselor regiunii buco-maxilo-faciale;
   
2. 
   Plăgi ale părţilor moi însoţite de fracturi simple ale maxilarelor;
   
3. 
   Plăgi ale părţilor moi însoţite de fracturi multiple cu zdrobiri întinse şi pierderi de substanţă;
   
4. 
   Leziuni ale regiunilor B.M.F. şi ale regiunilor învecinate sau regiunilor îndepărtate ce au fost produse de unul şi acelaşi agent;
   
5. 
   Trauma produsă de mai mulţi agenţi (mecanici, termici, chimici etc.). LECŢIE
   

592. C.S. Care este frecvenţa traumatismelor asociate:

1. 
   4,7%;
   
2. 
   30%;
   
3. 
   34%;
   
4. 
   45%;
   
5. 
   56%. LECŢIE
   

593.C.M. Deseori traumatismele buco-maxilo-faciale sunt însoţite de :

1. 
   Comoţii cerebrale;
   
2. 
   Fracturile bazei craniene;
   
3. 
   Lezarea organelor lăuntrice;
   
4. 
   Trauma coloanei vertebrale;
   
5. 
   Fracturile membrelor. LECŢIE
   

594 C.M. Simptomatologia unui flegmon genian este prezentată de:

A. Tumefacţie de obraz difuză cu pielea congestionată, netedă, lucioasă, în tensiune;

B. Şanţurile peribucale şterse;

C. Edemaţie puternică a regiunilor din jurul obrazului;

D.Mucoasa jugală congestionată, lucioasă, cu amprenta dinţilor, acoperită cu depozite;

5. 
   Palparea dureroasă, se determină, fluctuenţă. LECŢIE
   

595. C.M. Tratamentul traumelor asociate se începe cu:

1. 
   Aplicarea bandajelor pe răni şi imobilizarea fracturilor;
   
2. 
   Tratamentul de urgenţă al şocului;
   
3. 
   Hemostaza şi degajarea căilor aeriene;
   
4. 
   Susţinerea centrelor vitale;
   
5. 
   Toate. LECŢIE
   

596. C.S. Un pacient a fost adus la spitalul clinic de urgenţă, cu o traumă asociată: fractura mandibulei, fractura bazei craniene, şi hematom cerebral, în ce secţie îl veţi spitaliza:

1. 
   În secţia de traumatologie;
   
2. 
   În secţia de chirurgie buco-maxilo-facială;
   
3. 
   În secţia de neurologie;
   
4. 
   În secţia de neurochirurgie;
   
5. 
   În secţia de reanimare. LECŢIE
   

597. C.M. Tratamentul de urgenţă al traumelor asociate include:

1. 
   Examenul detaliat;
   
2. 
   Hemostaza şi degajarea căilor aeriene superioare;
   
3. 
   Tratamentul şocului traumatic;
   
4. 
   Bandaje şi aplicarea şinelor la oasele fracturate;
   
5. 
   Tratamentul cu antibiotice şi sulfamide. LECŢIE
   

598. C.M. Ce metodă utilizăm în cazul traumelor asociate:

1. 
   Neuroleptanalgezia;
   
2. 
   Anestezie loco-regională;
   
3. 
   Anestezie generală de durată;
   
4. 
   Anestezie loco-regională cu premedicaţie;
   
5. 
   Anestezie generală inhalatorie prin intubare. LECŢIE
   

599.C.M. Timpul şi volumul intervenţiilor chirurgicale al traumelor buco-maxilo-faciale la pacienţii cu traume asociate depind de :

1. 
   Starea generală a pacientului;
   
2. 
   Gravitatea traumei faciale;
   
3. 
   Gravitatea traumei asociate;
   
4. 
   Evoluţia stării generale şi stării locale a traumelor asociate;
   
5. 
   Nici una dintre acestea. LECŢIE
   

600. C.S. Precizaţi în care din următoarele leziuni traumatice ale masivului facial este posibilă o traumă a oaselor bazei craniene:

1. 
   Fracturile mandibulei;
   
2. 
   Traume zdrobite cu fractura arcadei temporo-zigomatice;
   
3. 
   Trauma etajului mijlociu;
   
4. 
   Trauma piramidei nazale;
   
5. 
   Fractura bilaterală a apofizei condilare.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.303

601. C.S. Cea mai frecventă complicaţie a traumatismelor buco-maxilo-faciale este:

1. 
   Hemoragia abundentă;
   
2. 
   Comoţia cerebrală;
   
3. 
   Asfixia;
   
4. 
   Şocul traumatic;
   
5. 
   Complicaţii infecţioase.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.279

602. C.M. Când poate surveni o anchiloză temporo-mandibulară dreaptă:

1. 
   când în cavitatea articulară apare un hematom;
   
2. 
   când se organizează un calus ce uneşte condilul cu cavitatea glenoidă;
   
3. 
   numai când fractura este intracapsulară;
   
4. 
   când se practică o imobilizare a mandibulei, cu înălţare pe ultimul molar ce depăşeşte 10-12 zile;
   
5. 
   în imobilizări prelungite.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.500

603. C.S. Cât timp menţineţi placa de osteosinteză la nivelul unghiului mandibular:

1. 
   rămâne permanent, chiar şi după consolidare;
   
2. 
   se îndepărtează după formarea calusului osos;
   
3. 
   se îndepărtează numai dacă apare o supuraţie în focarul de fractură;
   
4. 
   depinde de la caz la caz, în funcţie de toleranţa bolnavului;
   
5. 
   nu este obligatorie îndepărtarea plăcii de osteosinteză. LECŢIE
   

604. C.S. Pseudartroza se instalează în cazurile ăâîn care lipsa de consolidare depăşeşte:

1. 
   8-10 săptămâni;
   
2. 
   1-2 luni;
   
3. 
   6 luni;
   
4. 
   1 an;
   
5. 
   8-10 luni.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.280

605. C.M. Aplicarea guierilor de acrilat autopolimerizabil este indicată în următoarele cazuri:

1. 
   Bolnavii cu dinţii mici, cu diasteme şi treme, care favorizează alunecarea sîrmelor de ligatură;
   
2. 
   când numărul de dinţi este insuficient;
   
3. 
   când forma dinţilor nu asigură o bună retentivitate pentru ligaturi;
   
4. 
   când nu există puncte de contact;
   
5. 
   nici una din aceste indicaţii.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.287

606. C.S. Care din următoarele metode de osteosinteză se utilizează cel mai frecvent în practică?

1. 
   Ligaturi de sîrmă trasosoase;
   
2. 
   dispozitivele metalice fixate în os cu şuruburi;
   
3. 
   andricele lui Chirşner;
   
4. 
   broşe metalice trecute transfocal prin fragmentele mandibulare;
   
5. 
   ligaturile de catgut sau serozofil.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.290

607. C.M. Metoda chirurgical-ortopedică sau serclajul permandibular(Blăk-Ivy) sunt recomandate la:

1. 
   Fracturi de mandibulă edentată;
   
2. 
   Fracturi de mandibulă adentată în regiunea mentonieră;
   
3. 
   Fracturi de mandibulă cu linii oblice;
   
4. 
   La copii în timpul cînd se schimbă dinţii;
   
5. 
   Nici în unul din aceste cazuri.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.292

608. C.M. Care sunt regulile de bază la aplicarea ligaturilor pentru fixarea atelelor pe arcada dentară?

1. 
   Atela se fixează cu sărma pe fiecare dinte sau peste un dinte;
   
2. 
   Ligatura este situată la coletul dentar;
   
3. 
   Ligatura nu trebuie să traumeze papilele gingivale;
   
4. 
   Capetele ligaturii au lungimea 5-7 mm şi se îndoaie spre centru şi linia ocluzală;
   
5. 
   Ligatura se îndoaie îndărăt şi spre marginea gingivală.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.285

609. C.M. Aplicarea atelei netede (scoabă) monomaxilară este indicată la:

1. 
   Fractura unghiului;
   
2. 
   Fracturi laterale;
   
3. 
   Fractura extracapsulară a apofizei condiliare;
   
4. 
   Fractura mediană fără deplasare;
   
5. 
   Fractura segmentară a apofizei alveolare.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.284

610. C.S. Care este frecvenţa fracturilor maxilei:

1. 
   11-30%;
   
2. 
   20-25%;
   
3. 
   15%;
   
4. 
   3,3%;
   
5. 
   8%.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.298

611. C.M. Diagnosticul fracturilor de etaj mijlociu (a maxilei) se bazează pe:

1. 
   Examenul radiologic;
   
2. 
   Semnele clinice comune tuturor fracturilor (dureri, echimoze, crepetaţii, hematome, deplasări de fragmente etc.);
   
3. 
   Semne clinice specifice;
   
4. 
   Rinoscopie şi diafanoscopie;
   
5. 
   Toate împreună sau nici unul din cele enumerate.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.304

612. C.M. Complicaţii tardive ale fracturilor etajului mijlociu (a maxilei) sunt:

1. 
   Asimetrii faciale;
   
2. 
   Tulburări de masticaţie şi fonaţie;
   
3. 
   Consolidare vicioasă;
   
4. 
   Supuraţii sinuzale sau ale obrazului;
   
5. 
   Comunicări buco-sinuzale.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.305

613. C.M. Tratamentul de urgenţă a fracturilor maxilei urmăreşte o fixare provizorie a masivului facial pentru:

1. 
   A permite o respiraţie normală;
   
2. 
   A transporta bolnavul;
   
3. 
   A regla modificările de ocluzie;
   
4. 
   O hemostază definitivă;
   
5. 
   A combate durerea.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.306

614. C.M. Tabloul clinic ale fracturilor după Le Fort I este:

1. 
   Mobilitatea fragmentului în sens transversal;
   
2. 
   Echimeze labio-geniene şi pe plica de trecere;
   
3. 
   Dureri la presiune;
   
4. 
   Tulburări de ocluzie;
   
5. 
   Hemoragii în masă.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.301

615. C.M. Factorii etiologici a fracturilor de etaj mijlociu cel mai frecvent întâlnite sunt:

1. 
   Accidente de sport;
   
2. 
   Agresiuni;
   
3. 
   Căderi accidentale;
   
4. 
   Accidente de muncă;
   
5. 
   Accidente de circulaţie.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.299

616. C.S. Care din următoarele forme de fracturi a maxilei cu componenţă dento-alveolară se întâlneşte cel mai frecvent:

1. 
   Fractura tuberozităţii;
   
2. 
   Fracturile orizontale inferioare;
   
3. 
   Fracturile bolţii palatine;
   
4. 
   Fracturi segmentare a crestei alveolare în zona sa frontală;
   
5. 
   Toate în egală măsură.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.300

617. C.M. Care din simptomele enumerate mai jos sunt generale tuturor fracturilor maxilei:

1. 
   Mobilitatea patologică a fragmentelor fracturate;
   
2. 
   Dureri;
   
3. 
   Tulburări de ocluzie;
   
4. 
   Înfundarea etajului mijlociu;
   
5. 
   Diplopia, Tulburări de sensibilitate, epistaxis, deformaţia feţei.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.270

618. C.M. Criteriul principal al corectitudinii reducerii fragmentelor maxilei este:

1. 
   Dispariţia diplopiei şi dereglările nervului;
   
2. 
   Lipsa scăriţelor pe liniile fracturilor;
   
3. 
   Formarea normală a configuraţiei feţei;
   
4. 
   Obţinerea unei ocluzii interdentare normală;
   
5. 
   Reducerea corectă şi contenţa fragmentelor până la consolidare.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.306

619. C.M. Reducerea fragmentelor maxilei poate fi efectuată manual prin următoarele metode:

1. 
   Tracţiunea manuală directă prin prinderea arcadei dentare cu degetele;
   
2. 
   Tracţiunea prin intermediul unui fir metalic;
   
3. 
   Tracţiunea prin folosirea unui tub elastic ce se introduce prin fosele nazale şi orofaringe şi scoase prin gură;
   
4. 
   Tracţiunea prin instrumente speciale;
   
5. 
   Tracţiunea lentă şi moale cu ajutorul şinelor.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.282

620. C.S. Dintre fracturile etajului mijlociu (a maxilei) cel mai frecvent întâlnite sunt:

1. 
   Fracturi de creastă alveolară;
   
2. 
   Fracturi orizontale inferioare (Le Fort I);
   
3. 
   Fracturi orizontale mijlocii (Le Fort II);
   
4. 
   Fracturi orizontale înalte “piramidele subzigomatice” (Le Fort III);
   
5. 
   Fracturi verticale, disjuncţii intermaxilare. LECŢIE
   

621. C.M. Tabloul clinic al fracturilor după Le Fort II este:

1. 
   Tumefacţia accentuată a feţei;
   
2. 
   Tulburări de sensibilitate;
   
3. 
   Ocluzia fără schimbări;
   
4. 
   Echimoze palpebrale;
   
5. 
   Faţa turtită antero-posterior.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.301

622. C.M. Tratamentul chirurgical al fracturilor maxilei este indicat la:

1. 
   Fracturile maxilei edentate;
   
2. 
   Fracturi multiple;
   
3. 
   În caz de leziuni ale calotei craniene;
   
4. 
   Fracturile etajului mijlociu înalte (Le Fort III);
   
5. 
   Fracturile verticale sau oblice.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.308

623. C.M. Tulburările respiratorii la fracturile maxilei adeseori au loc din cauza:

1. 
   Dereglării reflexului laringian;
   
2. 
   Obstrucţia căilor respiratoare;
   
3. 
   Deplasării maxilei împreună cu palatul dur şi moale;
   
4. 
   Aspirării sângelui, maselor vometare;
   
5. 
   Dereglării centrelor respiratori bulbări.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.279

624. C.S. Tratamentul definitiv al fracturilor maxilei se realizează cel mai des cu ajutorul:

1. 
   Metodelor chirurgicale;
   
2. 
   Metodelor ortopedice;
   
3. 
   Metodelor combinate;
   
4. 
   Bandajelor mento-cefalice;
   
5. 
   Frondelor mentoniere.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.306

625. C.S. Care este elementul anatomic de bază a maxilei:

1. 
   Corpul maxilei;
   
2. 
   Apofizele;
   
3. 
   Sinusul maxilar;
   
4. 
   Găurile suborbitale, incisivală, tuberale, palatinale;
   
5. 
   Fosele (canină, subtemporală, pterigopalatină). LECŢIE
   

626. C.S. Care simptom nu se întâlneşte la fracturile maxilei:

1. 
   Deformaţia feţei;
   
2. 
   Deplasări osoase cu tulburări de ocluzie;
   
3. 
   Mobilitatea fragmentelor;
   
4. 
   Blocaj mandibular;
   
5. 
   Epistaxis, tulburări oculare, tulburări de sensibilitate.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.300-303

627. C.M. Cele mai grave complicaţii generale precoce ale fracturilor maxilei sunt:

1. 
   Hemoragii în masă;
   
2. 
   Comoţia cerebrală;
   
3. 
   Tulburări de ocluzie;
   
4. 
   Şocul traumatic;
   
5. 
   Flegmone, osteomielită acută, sinusită.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.305

628. C.M. Tratamentul de urgenţă a fracturilor de etaj mijlociu (a maxilei) constă în:

1. 
   Ligaturi din sârmă bimaxilare;
   
2. 
   Fronde mentoniere;
   
3. 
   Gutiere metalice “cu mustăţi”;
   
4. 
   Bandaje mento-cefalice de tifon;
   
5. 
   Atele monomaxilare.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.306

629. C.S. Tulburări de sensibilitate (parestezii, hipo- sau anestezii) la fracturile maxilei au loc din cauza:

1. 
   Compresiei sau elongării nervului infraorbital;
   
2. 
   Dislocării fragmentelor;
   
3. 
   Lezării nervului în timpul loviturii;
   
4. 
   Fracturii podelei orbitare;
   
5. 
   Înfundării osului maxilar şi molar.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.302

630. C.S. Fracturile orizontale mijlocii (Le Fort II) au o linie de fractură compusă ce trece:

1. 
   De asupra proceselor alveolare, prin fosa nazală, fosa canină, tuberozitatea maxilară, vomer şi septul nazal;
   
2. 
   Pe sutura fronto-nazală, oasele lacrimale, peretele inferior al orbitei, baza apofizei pterigoide, arcada temporo-zigomatică, etmoidul şi vomerul;
   
3. 
   Despică pe linia mediană arcada alveolo-dentară, podeaua nazală, bolta palatină şi corpul maxilei;
   
4. 
   Prin sutura fronto-nazală, osul lacrimal, pe fisura infraorbitală, pe sub osul zigomatic spre tuberozitate;
   
5. 
   Nici una dintre acestea.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.301

631. C.M. Complicaţiile secundare ale fracturilor maxilei sunt:

1. 
   Supuraţii sinusale sau ale obrazului;
   
2. 
   Osteomielita maxilei;
   
3. 
   Hemoragii secundare;
   
4. 
   Tulburări respiratorii;
   
5. 
   Dereglări de sensibilitate.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.305

632. C.M. La tratamentul unor fracturi ale etajului mijlociu (a maxilei) se utilizează dispozitive cefalice şi endobucale:

1. 
   Fracturile segmentare a apofizei alveolare;
   
2. 
   Fracturile orizontale (Le Fort I, II, III);
   
3. 
   Fracturile multiple şi cominutive;
   
4. 
   Disjuncţii intermaxilare sau fracturile medio-sagitale;
   
5. 
   La toate.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.307

633. C.S. Care din simptomele enumerate mai jos nu se întâlneşte la fracturile etajului mijlociu (piramidale-subzigomatice Le Fort II)?

1. 
   Tumefacţia accentuală cu echimoze palpebrale şi nazogeniene;
   
2. 
   Epistaxis pe ambele nări;
   
3. 
   Echimoze în fundul de sac vestibular;
   
4. 
   Modificări de ocluzie (ocluzie deschisă frontal);
   
5. 
   Absenţa sau blocajul mişcărilor mandibulei.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.301

634. C.S. Din ce cauză apare diplopia în fracturile maxilei:

1. 
   Prin coborârea podelei orbitei;
   
2. 
   Contuzia muşchilor oculamotori:
   
3. 
   Hematomul retrobulbar;
   
4. 
   Lezarea nervului oculomotor;
   
5. 
   Înfundarea oaselor maxilar şi malar.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.303

635. C.M. În cazul clasificării Rowe şi Killey sunt incluse în fracturile cu componenţă dentoalveolară:

1. 
   Fracturi suprazigomatice;
   
2. 
   Fractura tuberozităţii;
   
3. 
   Fractura Le Fort II;
   
4. 
   Fractura Le Fort III;
   
5. 
   Fractura Guerrin;
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.298

636. C.S. Care este cel mai frecvent accident ce însoţeşte o fractură a tuberozităţii maxilare:

1. 
   Hemoragie abundentă din plexul venos pterigoidian;
   
2. 
   Împingerea fragmentului osos în fosa pterigoidă;
   
3. 
   Deschiderea sinusului maxilar;
   
4. 
   Blocarea mişcărilor mandibulare;
   
5. 
   Aspirarea în căile aeriene superioare a fragmentului osos;
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.300

637. C.M. În fractura Guerrin linia de fractură trece prin:

1. 
   Oasele nazale;
   
2. 
   Oasele lacrimale;
   
3. 
   Fosa canină;
   
4. 
   Treimea medie a apofizelor pterigoide;
   
5. 
   Peretele extern al foselor nazale.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.298

638.C.M. Între tulburările de ocluzie ce apar ăn fracturile orizontale inferioare tip Le Fort II se poate menţiona:

1. 
   Retrognatism;
   
2. 
   Inocluzie frontală;
   
3. 
   Ocluzie încrucişată,
   
4. 
   Contact molar prematur bilateral;
   
5. 
   Ocluzie în doi timpi;
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.301

639. C.M. Linia de fractură ăn cazul fracturilor orizontale mijlocii trece prin:

1. 
   Setul cartilaginos;
   
2. 
   Apofiza ascendentă a maxilarului;
   
3. 
   Podeaua orbitei;
   
4. 
   Treimea inferioară a apofizelor pterigoide;
   
5. 
   Peretele extern al orbitei.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.301

640.C.S. În fracturile tip Wassmund ale etajului mijlociu linia de fractură nu intersectează:

A. Oasele lacrimale;

B. Oasele nazale;

C. Apofiza ascendentă a maxilarului;

D. Vomerul;

E. Treimea mijlocie a apofizelor pterigoide.

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.303

641. C.M. Care din următoarele semne clinice apar ăn cazul unei fracturi tip Le Fort II:

1. 
   Echimoză în monoclu;
   
2. 
   Echimoze în ochelari;
   
3. 
   Epifora şi epistaxis bilateral;
   
4. 
   ocluzie inversă;
   
5. 
   Hipoestezie înteritoriul nervului palatin anterior.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.300

642. C.M. Linia de fractură în disjuncţiile cranio-faciale înalte trece prin:

1. 
   Lama perpendiculară a etmoidului;
   
2. 
   Peretele extern al foselor nazale;
   
3. 
   Peretele extern al orbitei;
   
4. 
   Baza apofizei pterigoide;
   
5. 
   Tuberozitatea maxilarului.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.302

643. C.S. Între semnele clinice ce apar într-o fractură Le Fort III se pot menţiona:

1. 
   Exoftalmie;
   
2. 
   Echimoze palpebrale inferioare;
   
3. 
   Pseodoprognatism;
   
4. 
   Emfizem subcutanat;
   
5. 
   Hipoestezie în teritoriul nervului infraorbitar.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.302

644. C.M. Care din următoarele semne clinice apar în fracturile mediosagitale ale maxilarului superior:

1. 
   Echimoze palpebrale inferioare;
   
2. 
   Muşcătură în armonică;
   
3. 
   Tulburări de sensibilitate ăn teritoriul nervului infraorbitar;
   
4. 
   Exognaţie;
   
5. 
   Ocluzie în doi timpi.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.303

645. C.M. Fracturile complexului zigomatico-maxilar pot interesa:

1. 
   Osul zigomatic;
   
2. 
   Peretele intern al orbitei;
   
3. 
   Peretele anterolateral al sinusului maxilar;
   
4. 
   Apofiza ascendent a maxilarului;
   
5. 
   Podeaua orbitei.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.310

646. C.S. În fracturile tip “blowout” leziunile osoase apar la nivelul:

1. 
   Peretelui extern orbitar;
   
2. 
   Peretelui intern orbitar;
   
3. 
   Podeaua orbitei;
   
4. 
   Oase nazale;
   
5. 
   Arcadei temporo-zigomatice.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.311

647. C.M. În disjuncţia maxilo-malară de fractură trece prin:

1. 
   Sutura zigomatico-maxilară;
   
2. 
   Peretele intern al orbitei;
   
3. 
   Sutura zigomatico-temporală;
   
4. 
   Sutura fronto-zigomatică;
   
5. 
   Peretele posterior al sinusului maxilar.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.310

648.C.S. Echimoza palpebrală în monocul caraterizează următoarele tipuri de fracturi:

1. 
   Fractura arcadei temporo-zigomatice;
   
2. 
   Fractura orbito-sinusală;
   
3. 
   Fractură Le Fort III;
   
4. 
   Fractura Le Fort II;
   
5. 
   Fractura Walther.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.310

649. C.M. Enoftalmia apare ăn următoarele tipuri de fracturi:

1. 
   Le Fort II;
   
2. 
   Le Fort III;
   
3. 
   Disjuncţiile intermaxilare;
   
4. 
   Orbito-sinusale;
   
5. 
   În nici una dintre acestea.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.303

650. C.M. În fracturile orbito-sinusale cu deplasarea plăcii malare înainte şi înafară se pot întâlni următoarele semne clinice:

1. 
   Tulburări de sensibilitate în teritoriul nervului infraorbital;
   
2. 
   Blocajul mişcărilor mandibulare;
   
3. 
   Echimoza în monoclu;
   
4. 
   Asimetrii facială prin proeminenţa reliefului zigomatic;
   
5. 
   Epistaxis bilateral.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.311

651. C.S. În fracturile posterioare ale complexului zigomatico-maxilar este interesată:

1. 
   Podeaua orbitei;
   
2. 
   Apofiza pterigoidă;
   
3. 
   Apofiza frontală a malarului;
   
4. 
   Arcada temporo-zigomatică;
   
5. 
   Peretele posterior al sinusului maxilar.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.311

652. C.M. Căile de reducere ale unei fracturi orbito-sinusale sunt:

1. 
   Suborbitală;
   
2. 
   Temporală;
   
3. 
   Transjugală;
   
4. 
   Sinusală;
   
5. 
   Endobucală.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.313

653. C.M. Calea sinusală de tratament a fracturilor orbito-sinusale este indicată în:

1. 
   Fracturi cominutive ale plăcii malare;
   
2. 
   Fracturi cu hematoame intrasinusale;
   
3. 
   Fracturi tip “blowout”;
   
4. 
   Fracturi cu dislocări mari;
   
5. 
   Fracturi ale plăcii malare în care acesta are tendinţa de a se înfunda.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.314

654. C.M. Între sechelele ce pot apare după fracturi ale complexului zigomatico-maxilar se înscriu:

1. 
   Blocajul mandibulei;
   
2. 
   Tulburări fizionomice;
   
3. 
   Cicatrici retractile;
   
4. 
   Diplopie;
   
5. 
   Pseudartroză balantă.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.315

655. C.S. În fracturile complexului zigomatico-maxilar, unul dintre următoarele semne este întâlnit în mod obişnuit:

1. 
   Echimoze ale conjunctivei bulbare;
   
2. 
   Modificarea rapoartelor de ocluzie;
   
3. 
   Echimoze labio-geniene în fundul de sac vestibular superior bilateral;
   
4. 
   Otoragie unilaterală;
   
5. 
   Contactul molar prematur.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.311

656. C.M. Care dintre următoarele simptome se pot întâlni în fracturile anterioare ale complexului zigomato-maxilar:

1. 
   Diplopia;
   
2. 
   Hipoestezia infraorbitală;
   
3. 
   Inocluzia frontală;
   
4. 
   Epistaxis;
   
5. 
   Devierea uşoară a liniei mediane.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.311

657. C.M. Linia de fractură care este interzisă oaselor nazale, apofiza ascendentă a maxilarului, osul lacrimal, rebordul orbital, peretele anterolateral al sinusului maxilar, tuberozitatea, apofiza pterigoidă, peretele extern al fosei nazale, vomerul şi septul cartilaginos, se întâlneşte în:

1. 
   Fractura orizontală inferioară a maxilarului superior;
   
2. 
   Fractura orizontală mijlocie a maxilarului superior;
   
3. 
   Fractura orizontală înaltă a maxilarului superior;
   
4. 
   Disjuncţiile intermaxilare;
   
5. 
   Nici una din aceste forme.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.303

658.C.M. Cum poate fi aplicată ligatura pe limbă în caz de asfixie prin dislocare:

1. 
   Vertical;
   
2. 
   Orizontal;
   
3. 
   În treimea anterioară;
   
4. 
   Pe vărful limbii;
   
5. 
   La mijlocul limbii.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.248

659.C.S. Osteomielita traumatică adeseori apare la fracturile:

1. 
   De mandibulă în limita arcadei dentare;
   
2. 
   De maxilă;
   
3. 
   Piramidei nazale;
   
4. 
   Osul malar şi arcadei zigomatice;
   
5. 
   De mandibulă în limita ramului ascendent.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.280

660. C.M. La fracturile de maxilă adeseori apar următoarele complicaţii tardive:

1. 
   Osteomielita traumatică;
   
2. 
   Comunicările buco-sinuzale;
   
3. 
   Sinuzita;
   
4. 
   Supuraţii ale ţesuturilor paramaxilare;
   
5. 
   Deformaţii osoase.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.306

661. C.S. Abcesul posttraumatic din punct de vedere anatomo-patologic se caracterizează prin:

1. 
   Congestie capilară şi hemoragii difuze;
   
2. 
   Membrană piogenă ce conţine vase de neoformaţie, histiocite, plasmocite, limfocite şi polimorfo-nucleare;
   
3. 
   Tromboză septică vasculară;
   
4. 
   Necroză cu apariţia de bule gazoase;
   
5. 
   Vasodilataţie accentuată, exudat seros, diapedeză leucocitară şi infiltrat celular.
   

662. C.S. Disjuncţiile intermaxilare sunt fracturi:

1. 
   Orizontale;
   
2. 
   Verticale;
   
3. 
   Oblice;
   
4. 
   Asociate;
   
5. 
   Cominutive.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.303

663. C.M. Care din următoarele afirmaţii sunt corecte pentru a fractură de maxilar superior:

1. 
   Este dată de lovituri directe, frontale sau laterale;
   
2. 
   Apar tulburări de ocluzie;
   
3. 
   Determină dureri la deschiderea gurii;
   
4. 
   Apar echimoze în fundul de sac vestibular superior;
   
5. 
   Se complică frecvent cu pseudartroze.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.300-301

664. C.S. Osteosinteza în fracturile maxilarului este indicată:

1. 
   La bolnavi diabetici;
   
2. 
   La edentaţi;
   
3. 
   Lka fracturile verticale;
   
4. 
   La fracturile orizontale;
   
5. 
   În toate acestea.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.308

665. C.S. Datorită structurii spangioase şi unei vascularizaţii bogate în fracturile maxilarului superior, calusul fibros se formează în:

1. 
   10-18 zile;
   
2. 
   8-10 zile;
   
3. 
   6-8 zile;
   
4. 
   18-25 zile;
   
5. 
   peste 25 zile.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.671

666. C.M. Linia de fractură de tip Le Fort II trece:

1. 
   Prin oasele nazale;
   
2. 
   Traversează rebordul orbitar;
   
3. 
   Prin podeaua orbitei;
   
4. 
   Prin punctul nasion;
   
5. 
   Pe sub osul zigomatic spre tuberozitate.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.301

667. C.M. Dintre fracturile etajului mijlociu, cel mai frecvent întâlnite sunt:

1. 
   Fracturi de creastă alveolară;
   
2. 
   Fracturi orizontale inferioare (Le Fort I);
   
3. 
   Fracturi orizontale mijlocii (Le Fort II);
   
4. 
   Fracturi orizontale înalte (Le Fort III);
   
5. 
   Fracturi verticale (disjuncţii intermaxilare).
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.300

668. C.M. Fractura de tip Le Fort II favorizează deplasarea maxilarului:

1. 
   Anterior;
   
2. 
   Posterior;
   
3. 
   Lateral;
   
4. 
   Inferior;
   
5. 
   Oricare din aceste deplasări în funcţie de fractură.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.301

669. C.S. Disjuncţia cranio-facială este:

1. 
   O fractură de tip Le Fort I;
   
2. 
   O fractură de tip Le Fort II;
   
3. 
   O fractură de tip Le Fort III;
   
4. 
   O fractură Richet;
   
5. 
   O fractură Walther.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.302

670. C.M. Diagnosticul unei fracturi orbito-zigomatice se pune pe:

1. 
   Semnele clinice;
   
2. 
   Examenul radiologic;
   
3. 
   Tulburările funcţionale;
   
4. 
   Prezenţa şi a altor leziuni osoase;
   
5. 
   Toate acestea.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.311

671. C.S. Datorită structurii spangioase şi unei vascularizaţii bogate, în fracturile maxilarului superior, calusului fibros se formează în:

1. 
   10-18 zile;
   
2. 
   8-10 zile;
   
3. 
   6-8 zile;
   
4. 
   18-25 zile;
   
5. 
   peste 30 zile.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.655

672. C.S. Fracturile orizontale de maxilar superior cu reducere se reduc prin:

1. 
   Tracţiune intermaxilară;
   
2. 
   Tracţiune “în punte” transpalatină;
   
3. 
   Cu dispozitivul “în zăbală”;
   
4. 
   Cu tracţiune cu trompa fixată la o capelină gipsată;
   
5. 
   Numai prin osteosinteză.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.307

673. C.M. O fractură de maxilar parţială cu deplasare verticală o reduceţi şi o imobilizaţi cu:

1. 
   Tracţiune pe atele de partea fracturată;
   
2. 
   Tracţiune pe atele de partea sănătoasă;
   
3. 
   Tracţiune pe atele întrerupte la nivelul focarului de fractură;
   
4. 
   Blocaj rigid intermaxilar;
   
5. 
   Toate aceste metode.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.306

674. C.M. Care din următoarele tipuri de fracturi sunt localizate la maxilarul superior:

1. 
   Fractura Walther;
   
2. 
   Fractura Le Fort II;
   
3. 
   Fractura apofizei coronoide;
   
4. 
   Fractura Guerin;
   
5. 
   Fractura arcadei temporo-zigomatice.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.301

675. C.M. Tratamentul chirurgical al fracturilor maxilarului este indicat în:

1. 
   Fracturile maxilarului edentat;
   
2. 
   Fracturi multiple;
   
3. 
   În caz de leziuni ale calotei craniene;
   
4. 
   Fracturile etajului mijlociu înalte (Le Fort II);
   
5. 
   Fracturi verticale sau oblice.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.308

676. C.M. Tratamentul de urgenţă al fracturilor maxilarului urmăreşte o fixare provizorie a masivului facial, pentru:

1. 
   A permite o respiraţie normală;
   
2. 
   A transporta bolnavul;
   
3. 
   Normalizarea ocluziei;
   
4. 
   Hemostaza definitivă;
   
5. 
   Combaterea durerii.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.306

677. C.S. O fractură de maxilar de tip Walther este:

1. 
   O fractură orizontală;
   
2. 
   O fractură verticală;
   
3. 
   O fractură asociată;
   
4. 
   O fractură cominutivă;
   
5. 
   Nici una din acestea.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.304

678. C.S. Tulburările oculare importante ca diplopie, exoftalmie sunt prezente în:

1. 
   Fractura Le Fort II;
   
2. 
   Fractura tip Richet;
   
3. 
   Fractura Le Fort III;
   
4. 
   Fractura Guerin;
   
5. 
   Fractura Walther.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.303

679. C.M. Care dintre următoarele tipuri de fracturi prezintă şi o componentă dento-alveolară:

1. 
   Fractura Walther.
   
2. 
   Fractura tip Richet;
   
3. 
   Fractura Le Fort I;
   
4. 
   Fractura parţială laterală (Hurt);
   
5. 
   Fractura Le Fort II;
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.302

680. C.M. Bolnavul cu osteomielită posttraumatică difuză a mandibulei poate prezenta:

1. 
   Hipersalivaţie;
   
2. 
   Trismus;
   
3. 
   Fistule cutanate sau mucoase;
   
4. 
   Îngroşare osteo-periostică limitată la dintele cauzal;
   
5. 
   Semnul vincent d’Alger.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.280

681. C.S. Fractura Walther constă în:

1. 
   Asocierea a două linii de fractură verticală cu una orizonală;
   
2. 
   Asocierea a două linii de fractură orizontală cu una verticală;
   
3. 
   Asocierea unei fracturi oblice cu una verticală;
   
4. 
   Nu este o fractură asociată;
   
5. 
   Toate acestea.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.304

682. C.M. Tabloul clinic al fracturilor Le Fort I este:

1. 
   Mobilitatea fragmentului în sens transversal;
   
2. 
   Echimoze labio-geniene;
   
3. 
   Dureri la presiune;
   
4. 
   Tulburări de ocluzie;
   
5. 
   Hemoragii în masă.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.301

683. C.S. Disjuncţiile intermaxilare se produc prin:

1. 
   Lovituri anterio-posterioare;
   
2. 
   Lovituri laterale;
   
3. 
   Lovituri pe menton de jos în sus;
   
4. 
   Lovituri pe rădăcina nasului;
   
5. 
   Orice lovitură asupra maxilarului.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.303

684. C.S. Care este frecvenţa fracturilor arcadei temporo-zigomatice:

1. 
   9,8%;
   
2. 
   8%;
   
3. 
   15%;
   
4. 
   7,9%;
   
5. 
   3,3%. LECŢIE
   

685. C.M. Ce factori răspund la fracturile arcadei zigomatice şi osului malar:

1. 
   Poziţia şi proeminenţa lor;
   
2. 
   Forma arcuită;
   
3. 
   Rezistenţa redusă a osului şi arcadei zigomatice;
   
4. 
   Stratul de ţesut gras foarte redus sau chiar absent;
   
5. 
   Toate acestea.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.309

686. C.M. Din ce motive apar tulburările nervoase a n.infraorbital (parestezii, hipostezii, anestezii):

1. 
   Fracturei podelei orbitare;
   
2. 
   Deplasării osului malar;
   
3. 
   Înfundării plăcii malare;
   
4. 
   Lezării nervului în timpul loviturii;
   
5. 
   Nici una dintre acestea.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.311

687. C.S. Care din simptomele enumerate mai jos nu se întâlneşte la fracturile de tip posterior (arcada zigomatică):

1. 
   Deformaţia feţei;
   
2. 
   Dureri;
   
3. 
   Blocajul mandibulei;
   
4. 
   Modificări de ocluzie;
   
5. 
   La palpare se percepe o prăbuşire în formă de treaptă sau unghi ascuţit.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.311

688. C.M. Pentru ce este necesar şi examenul radiologic în fracturile osului malar şi arcadei zigomatice:

1. 
   Pentru determinarea prezenţei fracturii;
   
2. 
   Pentru precizarea diagnosticului;
   
3. 
   Localizarea fracturii;
   
4. 
   Dislocaţia fragmentului;
   
5. 
   Toate împreună.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.311

689. C.S. Care din simptomele enumerate mai jos nu se întâlnesc la fracturile osului malar:

1. 
   Echimoze palpebrale şi chemozesul;
   
2. 
   Epistaxis prelungit prin fosa nazală;
   
3. 
   Tulburări nervoase (hipostezie, anestezie);
   
4. 
   Deformaţia feţei;
   
5. 
   Modificări evidente de ocluzie.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.311

690. C.S. Fracturile anterioare ale complexului zigomatico-maxilar interesează următoarele elemente anatomice:

1. 
   Osul maxilar;
   
2. 
   Peretele infero-extern al orbitei;
   
3. 
   Peretele sinusului maxilar;
   
4. 
   Osul malar;
   
5. 
   Osul frontal.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.311

691. C.M. Reducerea fragmentelor la fracturile temporo-zigomatice pe cale exobucală poate fi realizată:

1. 
   Cu cârligul Limberg;
   
2. 
   Cu cârligul Strohmezer;
   
3. 
   Cu elevatorul după D. Teodorescu;
   
4. 
   Cu degetul;
   
5. 
   Cu o spatulă.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.313

692. C.M. Calea transinuisală de reducere a osului malar se utilizează în următoarele cazuri:

1. 
   La fracturi ale osului, malar şi maxilei;
   
2. 
   În cazul prăbuşirii în bloc a malarului;
   
3. 
   La orice fractură anterioară;
   
4. 
   La fracturile combinate (osul malar şi arcadei zigomatice);
   
5. 
   Nici în unul din aceste cazuri.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.314

693. C.M. Când e destul de dificilă diagnosticarea fracturilor temporo-zigomatice:

1. 
   Adresarea întârziată a pacientului;
   
2. 
   Fracturi fără deplasări;
   
3. 
   Forme asociate cu plăgi ale părţilor moi şi altor oase;
   
4. 
   O tumefiere evidenţiată;
   
5. 
   Nici unul din aceste cazuri.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.311

694. C.M. Complicaţiile tardive ale fracturilor arcadei temporo-zigomatice sunt:

1. 
   Tulburări de sensibilitate;
   
2. 
   Diplopia;
   
3. 
   Deformaţia feţei;
   
4. 
   Blocajul mandibular de lungă durată;
   
5. 
   Toate împreună.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.315

695. C.S. Care sunt simptomele caracteristice pentru fracturile posterioare temporo-zigomatice:

1. 
   Epistaxis;
   
2. 
   Blocarea mişcărilor mandibulare;
   
3. 
   Diplopia;
   
4. 
   Înfundarea osului malar;
   
5. 
   Hemoragii nazale.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.311

696. C.M. Fracturile anterioare la oasele temporo-zigomatice pot fi:

1. 
   Simple fusuri;
   
2. 
   Fracturi multiple cu fragmente mici;
   
3. 
   Fracturi cu deplasări “în treaptă”;
   
4. 
   Fracturi multiple ale arcadei;
   
5. 
   Fractura osului malar şi a maxilei.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.310

697. C.M. Placa osului malar poate să se deplaseze:

1. 
   Înapoi şi înăuntru;
   
2. 
   Rotindu-se în jurul axei sale;
   
3. 
   Poate fi basculată înăuntru şi lateral;
   
4. 
   În afară şi în sus;
   
5. 
   Se poate roti.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.311

698. C.S. La diagnosticarea fracturilor complexului zigomatico-maxilar principiul de bază este:

1. 
   Radiografia;
   
2. 
   Diagnosticul funcţional;
   
3. 
   Diafanoscopia;
   
4. 
   Examenul semnelor clinice (deplasări, blocaj, tulburări de sensibilitate, diplopia, semne sinusale etc.);
   
5. 
   Termoviziografia.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.311

699. C.S. O fractură “V” arcadei temporo-zigomatice se caracterizează prin:

1. 
   O linie de fractură;
   
2. 
   Două linii de fractură;
   
3. 
   Trei linii de fractură;
   
4. 
   Este o fractură cominutivă;
   
5. 
   Nici una din acestea.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.311

700. C.S. Simptomatologia într-o fractură de arcadă temporo-zigomatică se manifestă prin:

1. 
   Epistaxis pe o singură narină;
   
2. 
   Hipoestezie în teritoriul nervului intraorbitar;
   
3. 
   Emfizem subcutanat;
   
4. 
   Diplopie;
   
5. 
   Blocarea mişcărilor mandibulei.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.311

701. C.S. Consolidarea fracturilor complexului zigomatico-maxilar fără deplasare sau corect reduse se produc în:

1. 
   5-12 zile;
   
2. 
   15-20 zile;
   
3. 
   25-30 zile;
   
4. 
   30-35 zile;
   
5. 
   8-10 zile. LECŢIE
   

702. C.S. Anestezia regiunii zigomatice apare în:

1. 
   Fracturi ale podelei orbitei;
   
2. 
   Fracturi ale peretelui anterior al sinusului maxilar;
   
3. 
   Fracturi ale arcadei temporo-zigomatice;
   
4. 
   Fracturi de tip blowout;
   
5. 
   Fracturi fronto-zigomatice.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.311

703. C.M. Clasificarea fracturilor complexului orbito-zigomatic se face după:

1. 
   Sediul fracturii;
   
2. 
   Segmentul osos afectat;
   
3. 
   Sensul dislocării fragmentelor osoase afectate;
   
4. 
   Agentul vulnerant;
   
5. 
   Asocierea cu alte fracturi ale viscerocraniului.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.310

704. C.M. Balonul cateter se foloseşte în fracturile:

1. 
   Arcadei temporo-zigomatice;
   
2. 
   Disjuncţia osului zigomatic;
   
3. 
   Sutura fronto-zigomatică;
   
4. 
   Fracturile podele orbitei;
   
5. 
   Toate acestea. LECŢIE
   

705. C.M. Simptoamele fracturilor complexului orbito-zigomatic pot fi:

1. 
   Consolidări vicioase;
   
2. 
   Diplopii;
   
3. 
   Asimetrii faciale;
   
4. 
   Blocajele mandibulei;
   
5. 
   Tulburări de sensibilitate.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.311

706. C.M. Diagnosticul unei fracturi orbito-zigomatice se stabileşte pe:

1. 
   Semnele clinice;
   
2. 
   Examenul radiologic;
   
3. 
   Tulburări funcţionale;
   
4. 
   Prezenţa şi a altor leziuni osoase;
   
5. 
   Toate acestea.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.311

707. C.M. Cel mai frecvent întâlnite sunt următoarele forme de traumatisme a piramidei nazale:

1. 
   Traumatismele scheletului cartilaginos;
   
2. 
   Disjuncţia cranio-facială mijlocie (Le Fort II);
   
3. 
   Disjuncţia cranio-facială înaltă (Le Fort III);
   
4. 
   Fracturile scheletului osos a piramidei nazale (deschise);
   
5. 
   Fracturile scheletului osos a piramidei nazale (închise).
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.316

708. C.S. Frecvenţa fracturilor oaselor piramidei nazale este mare din cauza poziţiei şi proieminenţei sale şi prezintă:

1. 
   5%;
   
2. 
   8%;
   
3. 
   15%;
   
4. 
   3%;
   
5. 
   20%. LECŢIE
   

709. C.S. Reducerea fragmentelor piramidei nazale se efectuiază cel mai des:

1. 
   Cu ajutorul degetelor (manual);
   
2. 
   Cu ajutorul pensei în cioc de raţă cu Joseph;
   
3. 
   Cu o pensă hemostatică pe care se îmbracă un tub elastic;
   
4. 
   Cu un elevator;
   
5. 
   Cu ajutorul pensei hemostatice endonazal şi exonazal cu ajutorul degetelor.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.318

710. C.M. Imobilizarea fragmentelor după reducere este necesară şi constă în:

1. 
   Tamponamentul foselor nazale;
   
2. 
   Fixarea jgheabului de tablă pe dinafară;
   
3. 
   Introducerea balonaşelor de gumă în fosele nazale;
   
4. 
   Aplicarea pansamentului de figură nasului cu cleol;
   
5. 
   Tamponamentul foselor nazale şi cu o contrapresiune externă cu un jgheab confecţionat din tifon cu gips.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.318

711. C.S. La fractura piramidei nazale nu întâlnim unele din simptomele de mai jos:

1. 
   Tumefacţii şi echimoze;
   
2. 
   Dureri spontane;
   
3. 
   Mobilitatea anormală a piramidei nazale;
   
4. 
   Obstrucţie nazală, ansomie;
   
5. 
   Deformaţii evidenţiate a feţii.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.316

712. C.M. La fracturile piramidei nazale obiectiv se constată:

1. 
   Mobilitatea anormală, crepetaţii osoase;
   
2. 
   La rinoscopie în fosele nazale se constată cheaguri de sânge;
   
3. 
   Echimoze;
   
4. 
   Deplasarea sau înfundarea septului;
   
5. 
   Modificări de glutiţie.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.316

713. C.S. Dacă tratamentul fracturilor piramidei nazale nu s-a efectuat la timp (în primele 15 zile) atunci se recomandă:

1. 
   Refractura imediată şi reducerea fragmentelor;
   
2. 
   Aplicarea unor aparate de distracţie şi compresie;
   
3. 
   Osteosinteză;
   
4. 
   Corectarea plastică peste 4-6 luni;
   
5. 
   Nu se recomandă nimic.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.319

714. C.M. Uneori tratamentele piramidei nazale sunt însoţite de emfizem, când?

1. 
   Când este deschis sinusul maxilar;
   
2. 
   Când este interesată zona etmoidoorbitală;
   
3. 
   La fracturile cu deplasări mari;
   
4. 
   Când fracturile nazale sunt însoţite din fracturile baze craniului;
   
5. 
   Nici unul din aceste cazuri.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.316

715. C.M. Traumatismele scheletului cartilaginos sunt însoţite de următoarele simptome clinice:

1. 
   Deformaţie cu înfundare;
   
2. 
   Anosmie;
   
3. 
   Epistaxis;
   
4. 
   Rinolalie închisă;
   
5. 
   Obstrucţia foselor nazale prin angularea sau încălecarea fragmentelor.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.318

716. C.S. Care este metoda de bază în diagnosticul fracturilor piramidei nazale:

1. 
   Examenul radiologic;
   
2. 
   Rinoscopia anterioară;
   
3. 
   Examenul direct al semnelor clinice;
   
4. 
   Diagnosticul ultrasonor;
   
5. 
   Toate acestea.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.318

717. C.M. Complicaţiile tardive ale fracturilor piramidei nazale sunt:

1. 
   Deformaţii nazale;
   
2. 
   Devierea septului nazal;
   
3. 
   Obstrucţii nazale;
   
4. 
   Obturaţia canalului nazo-lacrimal;
   
5. 
   Afectarea respiraţiei.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.319

718. C.M. În traumatismele grave ale piramidei nazale pot apare complicaţii locale:

1. 
   Abcesul septului;
   
2. 
   Condrite;
   
3. 
   Pericondrite;
   
4. 
   Perforaţia septului;
   
5. 
   Sinuzite.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.319

719. C.M. În traumatismele piramidei nazale complicate pot apărea unele complicaţii de vecinătat:

1. 
   Sinuzite;
   
2. 
   Manifestări oculare;
   
3. 
   Osteomielite d maxilă;
   
4. 
   Etmoidite, frontite;
   
5. 
   Septicemii.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.319

720. C.S. Una din complicaţii ale fracturii piramidei nazale pun în pericol viaţa pacientului:

1. 
   Septicemia;
   
2. 
   Modificări de respiraţie;
   
3. 
   Sinuzita;
   
4. 
   Condritele,
   
5. 
   Etmoidita.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.319

721. C.M. Hemostaza în caz de hemoragii nazale se efectuiază prin:

1. 
   Tamponament anterior cu meşe de tifon;
   
2. 
   Tamponament posterior;
   
3. 
   Întroducerea unor balonaşe de gumă ce se umflă;
   
4. 
   Aplicarea suturilor pe vasele efecate;
   
5. 
   Toate acestea.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.318

722. C.S. După reducerea fragmentelor oaselor nazale este necesar de a imobiliza cu:

1. 
   Tamponament de presiune endo-şi exonazal;
   
2. 
   Tamponament strâns endonazal;
   
3. 
   Tamponament posterior prin glotă;
   
4. 
   Plăcuţe de plumb de forma nasului;
   
5. 
   Toate sunt bune.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.318

723. C.M. Unele fracturi nazale se pot vindeca spontan şi anume:

1. 
   Fracturi fără deplasări;
   
2. 
   Fracturi ale oaselor cu deplasări;
   
3. 
   Fracturi ale cartilagelor;
   
4. 
   Fracturi în totalitate;
   
5. 
   Toate fracturile piramidei nazale.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.316

724. C.M. În luxaţiile temporo-mandibulare cauzele favorizante sunt:

1. 
   Laxitatea capsulei ligamentare;
   
2. 
   Hipotonia muşchilor motori;
   
3. 
   Deschiderea forţată şi exagerată a gurii;
   
4. 
   Procese patologice în articulaţie;
   
5. 
   Micşorarea pantei tuberculului temporal anterior.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.486

725. C.M. Când recurge la metoda chirurgicală de tratament a luzaţiilor temporo-mandibulare:

1. 
   Luxaţii anterioare uni- şi bilaterale;
   
2. 
   Luxaţii posterioare;
   
3. 
   Luxaţii cu fractura apofizei condilare;
   
4. 
   Luxaţii recidivante compuse;
   
5. 
   Luxaţii vechi ireductibile.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.489

726. C.M. La luxaţiile recidivante sunt prezente toate simptomele numite mai jos sau numai unele din ele:

1. 
   Luxaţia pare deseori şi cu uşurinţă;
   
2. 
   Gura larg deschisă;
   
3. 
   Bărbia deplasată în jos şi înainte;
   
4. 
   Muşcătura fără schimburi;
   
5. 
   Obrajii apar turtiţi.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.391

727. C.M. Care sunt complicaţiile luxaţiilor articulaţiei temporo-mandibulare:

1. 
   Modificări de ocluzie;
   
2. 
   Inflamaţii ale tubului auditiv;
   
3. 
   Apare o organizare fibro-conjuctivă ce fixează condilul;
   
4. 
   Dureri nevralgice;
   
5. 
   Hiposalivaţia.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.492

728. C.M. Care sunt principalele elemente anatomice ale articulaţiei temporo-mandibulare:

1. 
   Condilul;
   
2. 
   Fosa glenoidă;
   
3. 
   Tuberculul articular;
   
4. 
   Oasele temporal şi mandibular;
   
5. 
   Discul articular.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.484

729. C.M. Factorii favorizanţi ai luxaţiilor temporo-mandibulare pot fi:

1. 
   Starea de graviditate;
   
2. 
   Tubercul temporal cu pantă abruptă;
   
3. 
   Scăderea tonicităţii muşchilor temporali, maseteri;
   
4. 
   Tubercul temporal cu panta plată;
   
5. 
   Nici una dintre acestea.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.486

730. 
     C.M. Semne clinice ale unei artrite temporo-mandibulare nespecifice pot fi:
     

1. 
   Dureri pulsatile cu iradiere optică, temporală şi geniană;
   
2. 
   Menton deviat de partea sănătoasă;
   
3. 
   Mişcări reduse în articulaţie;
   
4. 
   Tumefacţie preauriculară;
   
5. 
   Prezenţa cracmentului articular.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.493

730. 
     C.M. Între mecanismele patogenice ale construcţiei de mandibulă pot fi incluse:
     

1. 
   Organizarea unui ţesut osos la nivelul articulaţiei temporo-mandibulare;
   
2. 
   Transformarea sclerocicatricială a capsulei articulaţiei şi ligamentelor periarticulare;
   
3. 
   Modificări ale reperelor osoase (panta condilului temporal);
   
4. 
   Scleroza sau hipertonia muşchilor coborâtori ai mandibulei;
   
5. 
   Apariţia unei cicatrici retractile pe tegumentele regiunii maseterine sau pe mucoasa jugală.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.498

730. 
     C.M. Argumentele în favoarea diagnosticului de construcţie de mandibulă pot fi:
     

1. 
   Limitarea doar a muşchilor de deschidere şi mai puţin ai celor de lateralitate şi propulsie;
   
2. 
   Decelarea în antecedentele patologice a unor afecţiuni ce putea să genereze sechele priarticulare şi cutaneomucoase;
   
3. 
   Lipsa modificărilor radiologice la nivelul articulaţiei temporo-mandibulare;
   
4. 
   Posibilitatea lărgirii gurii prin metode mecanice;
   
5. 
   Nici unul din aceste argumente.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.495

730. 
     C.M. Modificările anatomo-patologice în artrita actinomicotică interesează în special:
     

1. 
   Ligamentele periarticulare;
   
2. 
   Canalul mandibular;
   
3. 
   Capsula articulară;
   
4. 
   Cavitatea glenoidă;
   
5. 
   Meniscul.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.495

730. 
     C.M. Care dintre următoarele semne clinice se întâlnesc în contractură de mandibulă:
     

1. 
   Debut brusc, posttraumatic;
   
2. 
   Limitarea mişcărilor mandibulare mai ales cele de lateralitate de propulsie;
   
3. 
   Mandibula are tendinţă la deviere laterală în partea leziunii;
   
4. 
   Mişcările condililor au amplitudine redusă;
   
5. 
   Mişcarea de deschidere a gurii este dedublată.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.498

730. 
     C.M. Care sunt simptomele unei artrite acute nespecifice:
     

1. 
   Devierea mentonului;
   
2. 
   Dureri spontane, pulsatile, iradiate, din zona afectată;
   
3. 
   Tumefacţia şi congestia preauriculară;
   
4. 
   Mişcări mandibulare reduse, uneori imposibile;
   
5. 
   Toate acestea.
   

Chirurgie Buco- maxilo-facială (G. Timoşca, C. Burlibaşa) a.1992, pag.493

730. 
     C.M. Diagnosticul diferenţial al artritelor acute nespecifice se face cu:
     

1. 
   Furuncul pretragian;
   
2. 
   Otomastoidite;
   
3. 
   Limfadenită pretragiană;
   
4. 
   Construcţia de mandibulă;
   
5. 
   Adenită subangulomandibulară.
   

730. 
     C.M. Ce elemente anatomice sunt interesate în faza de artrită temporo-mandibulară subacută:
     

1. 
   Capsula artriculară;
   
2. 
   Ligamentele articulare;
   
3. 
   Meniscul articular;
   
4. 
   Condilul mandibular;
   
5. 
   Cavitatea glenoidă.
   

730. 
     C.M. În artrita actinomicotică, modificările patologice interesează în special:
     

1. 
   Cartilajul articular;
   
2. 
   Meniscul;
   
3. 
   Ligamentele;
   
4. 
   Capsula articulară;
   
5. 
   Osul.
   

730. 
     C.M. Triada simptomatică a artritelor cronice cuprinde:
     

1. 
   Durerea;
   
2. 
   Cracmente;
   
3. 
   Tulburări mecanice articulare;
   
4. 
   Limitarea mişcărilor mandibulare;
   
5. 
   Semne de inflamaţie acută.
   

730. 
     C.M. Diagnosticul diferenţial al unei artrite cronice îl faceţi cu:
     

1. 
   Artrite din cursul reumatismului poliarticular acut;
   
2. 
   Artrite cronice gonococice;
   
3. 
   Supuraţii ale lojii parotidiene;
   
4. 
   Luxaţia unilaterală anterioară;
   
5. 
   Nici una din acestea.
   

730. 
     C.M. Luxaţia unilaterală, produsă în articulaţia temporo-mandibulară, este însoţită de:
     

1. 
   Devierea mentonului de partea bolnavă;
   
2. 
   Devierea mentonului de partea sănătoasă;
   
3. 
   Turtirea obrazului de partea bolnavă;
   
4. 
   Proeminenţă subzigomatică de partea sănătoasă;
   
5. 
   Imposibilitatea închiderii arcadelor dentare.
   

730. 
     C.M. Diagnosticul diferenţial în luxaţiile anterioare unilaterale se face cu:
     

1. 
   Fracturile apofizei condiliene;
   
2. 
   Paralizii faciali;
   
3. 
   Fracturile mediosimfizare;
   
4. 
   Parotidita acută supurată;
   
5. 
   Contractura spastică a muşchilor masticatori.
   

730. 
     C.M. Formele anatomo-clinice ale luxaţiilor recidivante sunt:
     

1. 
   Luxaţiile laterale;
   
2. 
   Luxaţiile condilo-miniscale;
   
3. 
   Luxaţiile antero-laterale;
   
4. 
   Luxaţiile menisco-temporale;
   
5. 
   Luxaţiile condilo-temporale.
   

744.C.M. Contractura de mandibulă de cauză musculară, poate apare după:

1. 
   Hipertonia muşchilor ridicători;
   
2. 
   Supuraţii periarticulare;
   
3. 
   Scleroza muşchilor ridicători;
   
4. 
   Traumatisme articulare;
   
5. 
   Fistulizarea abcesului genian.
   

745. C.M. Leziunile traumatice care pot duce la anchiloză temporo-mandibulară sunt:

1. 
   Fracturile apofizei coronoide;
   
2. 
   Fracturile cavităţii glenoide;
   
3. 
   Fracturile intraarticulare ale condilului;
   
4. 
   Leziuni osoase şi leziuni ale meniscului prin traumatism obstretical.
   

746. C.M. Din punct de vedere al localizării, anchilozele temporo-mandibulare parţiale pot fi:

1. 
   Anterioare;
   
2. 
   Posterioare;
   
3. 
   Mediale;
   
4. 
   Compacte;
   
5. 
   Laterale.
   

747. C.M. În unele cazuri, bolnavilor cu traumatisme BMF li se aplică pungi cu gheaţă şi anume în ce situaţii:

1. 
   La tratamentul contuziei;
   
2. 
   În caz de hematoame;
   
3. 
   La rănile părţilor moi ale feţei;
   
4. 
   La fracturile maxilarelor;
   
5. 
   La toate traumele.
   

748. C.S. La vindecarea traumelor BMF un rol important revine pansamentului, precizaţi de ce el se schimbă des:

1. 
   Secreţiile din plagă îl îmbibă şi-l fac greu de suportat;
   
2. 
   Apasă asupra ţesuturilor plăgii şi provoacă dureri;
   
3. 
   Împiedică alimentaţia normală a bolnavilor;
   
4. 
   Rănile se vindecă mai greu;
   
5. 
   Miros urât.
   

749. C.M. Pentru irigarea cavităţii bucale a bolnavilor cu traumatisme BMF cel mai des sunt folosite următoarele substanţe antiseptice:

1. 
   Apă oxigenată;
   
2. 
   Soluţie slaba de permanganat de potasiu;
   
3. 
   Cloramină;
   
4. 
   Clorhexidină;
   
5. 
   Soluţie de carbonat de sodiu;
   

750. C.M. Din ce cauză, la răniţii cu plăgi maxilo-faciale, septicitatea gurii este mărită:

1. 
   Eliminarea secreţiilor din plagă în gură;
   
2. 
   Limitarea funcţiei masticatorii;
   
3. 
   Retenţia rămăşiţelor de alimentare în spaţiile interdentare, atelele;
   
4. 
   Imposibilitatea de a-şi curăţi dinţii cu periuţa;
   
5. 
   Toate împreună;
   

751. CS. La baza clasificării tumorilor în benigne şi maligne stă criteriul:

A. Etiologic,

B. Patogenetic;

C. Histologic,

D. Clinic;

E. Anatomo-patologic.N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.

752. CS. La tumorile odontogene adevărate se referă:

A. Ameloblastomul;

B. Cimentomul;

C. Odontomul dur;

D. Toate neoformaţiunile enumerate.

E. Nici una. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.

753. CS. Clasificarea histologică internaţională a tumorilor se foloseşte pentru:

A. Stabilirea diagnosticului bolnavilor oncologici;

B. Stabilirea planului de tratament;

C. Sistematizarea bolilor oncologice;

D. Toate enumerate.

E. Nici una. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.

754. CS. Ameloblastomul mai des se întâlneşte:

A. La bărbaţi;

B. Femei 20-40 ani;

C. La fel la bărbaţi, ca şi la femei.

D. La copii.

E. La bătrîni. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.

755. CM. Rengoenologic ameloblastomul se caracterizează:

A. Rarefiere osoasă;

B. Prezenţa opacităţii;

C. Contururi clare;

D. Prioritar a structurilor celulare în formă de “bule de săpun”;

E. Distrucţie osoasă cu contururi neclare.

N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.

756. CS. La tratamentul ameloblastomului se foloseşte:

A. Înlăturarea focarului;

B. Terapia laser;

C. Rezecţia maxilarului;

D. Laserocoagularea.

E. Tratament conservativ. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.

757. CS. Defectele osoase postoperatorii la tratamentul ameloblastomului se înlocuieşte:

A. Unimomentan;

B. Peste 3 luni după operaţie;

C. P este 6 luni;

D. Peste 1 an.

E. Peste 2 ani. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.

758. CS. La examenul citologic al punctatului ameloblastomului se depistează celulele:

A. Epiteliale;

B. Conjunctive;

C. Musculare;

D. Nevroase.

E. Adipoase. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.

759 .CS. La plastia combinată a mandibulei după înlăturarea ameloblastomului se folosesc implantele din:

A. Volfram;

B. Plastic;

C. Platină;

D. Tantal;

E. Colapol. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.

760. CM. În patogeneza chisturilor foliculare are importanţă:

A. Dezvoltare instabilă a folicului dentar;

B. Hipoplazia smalţului;

C. Deteriorarea foliculului dentar;

D. Infectarea foliculului dentar;

E. Fluoroza. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.

761.CM. În cazurile când se înlocuieşte cavitatea osoasă în chistectomie se foloseşte:

A. Embrioplast;

B. Colapol;

C. Turundă iodoformată;

D. Toate metodele enumerate.

E. Nici una. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.

762. CS. La examenul citologic a punctatului osteoclastomului nu se găseşte:

A. Eritrocitele;

B. Leucocitele;

C. Celule epiteliale;

D. Osteoblaşti;

E. Osteoclaşti. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.

763. CS. Tabloul clinico-roengenologicc a osteoclastomului aminteşte acelaş în caz de:

A. Osteom;

B. Osteoid-osteom;

C. Odontom dur;

D. Ameloblastoame;

E. Cimentom. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.

764. CS. La tratamentul osteoblastomului maxilarelor se efectuiază:

A. Radioterapia;

B. Chiretajul tumorii;

C. Riocchirurgia;

D. Chistotomia;

E. Rezecţia maxilarului. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.

765. CS. După tratamentul chirurgical al osteoclastomului osteoplastia se petrece:

A. Unimomentan;

B. Peste 3 luni;

C. Peste 6 luni;

D. Peste 1 an.

E. Peste 2 ani. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.
766. CM. Înlăturarea osteomului se petrece:

A. În indicaţii estetice;

B. În indicaţii funcţionale;

C. În indicaţii vitale;

D. În toate cazurile.

E. Nici în unu. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.

767. CM. Din metodele adăugătoare de examinarea bolnavilor cu osteoclastom a maxilarelor cele mai informative sunt:

A. Rentghenografia;

B. Tomografia compiuterizată;

C. Ultrasunetul;

D. Examenul citologic;

E. Examenul patohistologic. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.

768. CS. Granulomul eozinofil a maxilarilor se referă:

A. La tumorile odontogene;

B. La formaţiunile tumorale odontogene;

C. La tumorile osteogene;

D. La formaţiunile pseudotumorale osteogene.

E. La tumori de origine necunoscută. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.

769. CS. La formele clinice a displaziei fibroase a maxilarelor se referă următoarele forme:

A. Monoosoasă de focar;

B. Monoosoasă difuză;

C. Poliosoasă de foccar;

D. Poliosoasă difuză;

E. Toate formele enumerate. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.

770.CS. La elefantiazia feţei se afectează:

A. Maxila;

B. Mandibula;

C. Os zigomatic;

D. Oasele nazale.

E. Toate oasele scheletului facial.

N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.

771.CM. La tratamentul displaziei fibroase a maxilarelor se foloseşte:

A. Înlăturarea focarului;

B. Rezecţia maxilarului;

C. Radioterapie;

D. Crioterapie;

E. Fizioterapie. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.

772. CS. În boala Reclinhauzen la pacienţii în sânge se atestă:

A. Concentraţie normală de la calciu;

B. Concentraţie scăzută de la calciu;

C. Concentraţie sporită de la calciu;

D. Lipsă de la calciu.

E. Concentraţia mărită de fluor. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.

773. CS. Chisturile şi fistulele înnăscute ale feţei şi gâtului se referă la formaţiunile:

A. De natură conjunctivă;

B. De natură neurogenă;

C. De natură epitelială;

D. De natură miogenă.

E. De natură lipomatoasă. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.

774. CS. La examenul citologic al punctatului chisturilor înnăscute a gâtului nu se atestă:

A. Leucocite;

B. Eritrocite;

C. Celule epiteliale;

D. Osteoblaşti;

E. Cristale de holesterină. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.

775. CS. Pentru concretizarea diagnozei fistulelor gâtului se foloseşte:

A. Metoda citologică;

B. Metoda radioizotopă;

C. Metoda ultrasonoră;

D. Fistulografia de contrast;

E. Angiografia de contrast. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.

776. CS. Chistul lateral al gîtului se diferenţiază cu:

A. Limfadenită acută;

B. Limfadenită cronică;

C. Limfadenită specifică.

D. Lipomă;

E. Cu toate maladiile enumerate. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.

777. CS. Metoda de bază a tratamentului chisturilor înnâscute a gâtului este:

A. Sclerozarea;

B. Criodistrucţia;

C. Laserocoagularea;

D. Pansamentul;

E. Înlăturarea chistului. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81.

778. CM.La neoformaţiunile benigne a ţesuturilor moi maxilo-faciale se referă:

A. Tumorile ţesuturilor epiteliale;

B. Tumorile ţesutului fibros;

C. Tumorile ţesutului adipos;

D. Tumorile muşchilor;

E. Tumorile vasculare şi limfatice. N.Gănuţa Teste de stomstologie şi COMF Bucureşti 1998 pag.55-77, pag.80-81

779. CM. La tumorile din ţesutul fibros se referă: