Traducere din limba germană Codul penal al Republicii Federale Germania

Pedepsele complementare
Art. 45.

Pierderea dreptului de a ocupa o funcție publică, de a alege și de a fi ales și de a vota

(1) Persoana condamnată pentru o infracțiune la o pedeapsă cu închisoarea de minimum un an pierde pe o perioadă de 5 ani dreptul de a ocupa o funcție publică și de a fi ales.

(2) Instanța poate interzice persoanei condamnate, pentru o perioadă cuprinsă între 2 și 5 ani, drepturile prevăzute la alin. 1, dacă legea o prevede în mod expres.

(3) Prin pierderea dreptului de a ocupa o funcție publică, persoana condamnată pierde și orice poziție juridică sau drepturi conexe pe care le deține.

(4) Prin pierderea dreptului de a fi ales, persoana condamnată pierde și orice poziție juridică sau drepturi conexe pe care le deține, dacă legea nu prevede altcevaaltfel.

(5) Instanța poate interzice persoanei condamnate, pentru o perioadă cuprinsă între 2 și 5 ani, dreptul de a alege sau de a vota în legătură cu subiecte publice, dacă legea o prevede în mod expres.

Art. 45a.

Intrarea în vigoare și calcularea perioadei

(1) Pierderea drepturilor și pozițiilor statutului juridice intră în vigoarese execută de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

(2) Durata pierderii unui drept se calculează cu începere de la data la care pedeapsa cu închisoarea a fost executată, prescrisă sau considerată a fi fost executată. Dacă, pe lângă pedeapsa cu închisoarea, a fost dispusă și o măsură de siguranță din categoria celor care se dispun la pronunțarea hotărârii de condamnare, termenul se calculează abia de la data la care și această măsură a încetat.

(3) Dacă executarea pedepsei, restului de pedeapsă sau a măsurii de siguranță din categoria celor care se dispun la pronunțarea hotărârii de condamnare a fost suspendată sub supraveghere sau a încetat, termenul va include perioada de supraveghere dacă la expirarea acesteia pedeapsa sau restul de pedeapsă a fost executat sau măsura de siguranță a încetat.

Art. 45b.

Revocarea interdicției de exercitare a drepturilor

(1) Instanța poate revoca interdicția de exercitare a drepturilor conform art. 45 alin. 1 și 2 și art. 45 alin. 5 dacă

a) interdicția a fost în vigoare jumătate din perioada în care trebuia să fie în vigoare și

b) este de așteptat ca persoana condamnată să nu mai săvârșească în viitor alte fapte penale cu intenție.

(2) Termenul nu include perioada în care făptuitorul a fost deținut într-o instituție în baza unui mandat oficial.
Titlul II.

Individualizarea pedepsei
Art. 46.

Principiile de individualizare a pedepsei

(1) Vinovăția făptuitorului reprezintă baza de calcul a pedepsei. Se vor avea în vedere efectele pe care pedeapsa le va avea asupra vieții viitoare a făptuitorului în societate.

(2) La individualizarea pedepsei instanța pune în balanță circumstanțele în favoarea și în defavoarea făptuitorului. În acest sens, va avea în vedere următoarele:

- motivele care l-au determinat pe făptuitor să săvârșească fapta și scopul urmărit de acesta, inclusiv, în special, cele de ordin rasist, xenofob sau inuman,

- atitudinea făptuitorului față de faptă și voința investită în faptă,

- gradul de încălcare a obligațiilor,

- modul de săvârșire a faptei și efectele faptei,

- trecutul făptuitorului, circumstanțele personale și materiale ale acestuia, precum și

- conduita sa după săvârșirea faptei, în special eforturile sale de reparare a prejudiciului, precum și efortul făptuitorului de a ajunge cu partea vătămată la o înțelegere.

(3) Circumstanțele care constituie elemente ale conținutului constitutiv al faptei nu vor fi avute în vedere.

Art. 46a.

Tranzacția judiciară, repararea prejudiciului

Dacă făptuitorul

1. în eforturile sale de a ajunge cu partea vătămată la o înțelegere (tranzacție judiciară), a reparat în tot sau în cea mai mare parte prejudiciul produs prin săvârșirea faptei sau s-a străduit în mod serios să repare prejudiciul sau

2. într-un caz în care repararea prejudiciului a necesitat eforturi personale considerabile sau renunțarea personală, a despăgubit partea vătămată în întregime sau în cea mai mare parte,

instanța poate reduce pedeapsa conform art. 49 alin. 1 sau, dacă pedeapsa vizată nu este mai mare de închisoarea de un an sau amenda de până la 360 zile, poate renunța la aplicarea pedepsei.
Art. 46b.

Ajutorul la descoperirea sau împiedicarea săvârșirii unor fapte penale grave

(1) Dacă făptuitorul unei fapte penale a cărei limită minimă a pedepsei cu închisoarea este sporită sau care se pedepsește cu detențiunea pe viață,

1. a contribuit substanțial, prin informațiile pe care le-a furnizat de bună voie, la descoperirea, conform art. 100 a alin. 2 Cod de procedură penală, a unei fapte aflate în legătură cu fapta sa sau

2. a dezvăluit unei instituții informații pe care le cunoștea, în timp util, astfel încât săvârșirea unei fapte, prevăzute la art. 100a alin. 2 din Codul de procedură penală, aflate în legătură cu fapta sa și de a cărei pregătire are cunoștință, mai poate fi împiedicată,

instanța poate reduce pedeapsa conform art. 49 alin. 1, în condițiile în care pedeapsa detențiunii pe viață fiind înlocuităva fi înlocuită cu o pedeapsă de minimum 10 ani. Pentru încadrarea ca faptă penală a cărei limită minimă dea pedeapsă privativă de libertatepsei cu închisoarea este sporită se vor lua în considerare doar circumstanțele agravante pentru cazurile deosebit de grave și nu se vor lua în considerare circumstanțele atenuante. Dacă făptuitorul a participat la săvârșirea faptei, contribuția sa la descoperirea menționată la teza 1 trebuie să se întindă dincolo de propria sa participare la săvârșirea faptei. În locul unei reduceri de pedeapsă, instanța poate renunța la aplicarea pedepsei dacă fapta penală se pedepsește exclusiv cu pedeapsa cu închisoarea și făptuitorul nu este pasibil de pedeapsă cu închisoarea mai mare de 3 ani.

(2) La aprecierea cauzei conform alin. 1, instanța va avea în vedere în special următoarele:

1. tipul și complexitatea informațiilor furnizate și importanța acestora pentru descoperirea faptei sau împiedicarea săvârșirii faptei, momentul furnizării informațiilor, măsura în care făptuitorul colaborează cu organele de urmărire penală și gravitatea faptei la care se referă informațiile, precum și

2. raportul în care se află circumstanțele menționate la punctul 1 față de gravitatea faptei penale și vinovăția făptuitorului.

(3) Reducerea pedepsei, precum și renunțarea la aplicarea pedepsei conform alin. 1 sunt excluse dacă făptuitorul furnizează informațiile abia după începerea cercetării judecătorești (art. 207 Cod de procedură penală).
Art. 47.

Pedepse cu închisoarea scurte doar în cazuri de excepție

(1) InstantaInstanța dispune pedeapsa cu închisoarea sub 6 luni doar atunci când circumstanțe speciale, constând în faptă sau în personalitatea făptuitorului, fac indispensabilă dispunerea unei pedepse cu închisoarea în scopul reeducării făptuitorului sau al apărării ordinii de drept.

(2) Dacă legea nu prevede sancțiunea amenzii și dacă nu se poate dispune pedeapsa cu închisoarea de 6 luni sau mai mult de 6 luni, instanța dispune sancțiunea amenzii, dacă dispunerea unei pedepse cu închisoarea conform alin. 1 nu este indispensabilă. Dacă legea prevede o limită minimă a pedepsei cu închisoarea mărită, limita minimă a amenzii se determină în cazurile prevăzute la teza 1 în funcție de limita minimă a pedepsei cu închisoarea prevăzute; în acest sens, 30 zile-amendă corespund unei luni de pedeapsă cu închisoarea.
Art. 48.

(abrogat)
Art. 49.

Circumstanțe atenuante speciale

(1) Dacă legea prevede sau permite reducerea pedepsei conform prezentei dispoziții, se aplică următoarele:

1. În locul pedepsei detențiunii pe viață se aplică pedeapsa închisorii de mai mult de 3 ani.

2. În cazul pedepsei cu închisoarea pe o perioadă determinată pedeapsa dispusă poate fi redusă cel mult la 3 sferturi din limita maximă prevăzută de lege. În cazul sancțiunii amenzii se aplică același principiu pentru numărul maxim de zile-amendă.

3. Limita minimă sporită a unei pedepse cu închisoarea se reduce

în cazul unei limite minime de 10 sau 5 ani, la 2 ani,

în cazul unei limite minime de 3 sau 2 ani, la 6 luni,

în cazul unei limite minime de 1 an, la 3 luni,

în celelalte cazuri, la limita minimă legal prevăzută.

(2) Dacă instanța, conform unei legi care face trimitere la prezenta dispoziție, poate reduce pedeapsa conform propriei convingeri, instanța poate coborî pedeapsa până la limita minimă legal prevăzută a pedepsei sau poate înlocui pedeapsa cu închisoarea cu sancțiunea amenzii.

Art. 50.

Circumstanțe atenuante multiple

Circumstanța care, în mod independent sau împreună cu alte circumstanțe, justifică reținerea unei fapte mai puțin grave și care, în același timp, reprezintă și o circumstanță atenuantă specială conform art. 49 poate fi luată în considerare doar o singură dată.

Art. 51.

Deducerea

(1) Dacă persoana condamnată s-a aflat în arest preventiv sau a fost supusă unei alte măsuri privative de libertate în legătură cu o faptă care face sau a făcut obiectul procesului, perioada respectivă va fi dedusă din pedeapsa cu închisoarea și sancțiunea amenzii. Instanța poate însă dispune ca deducerea să nu se aplice, în tot sau în parte, dacă, având în vedere conduita persoanei condamnate după săvârșirea faptei, deducerea nu se justifică.

(2) Dacă o pedeapsă dispusă printr-o hotărâre definitivă este înlocuită în cadrul unui proces ulterior printr-o altă pedeapsă, pedeapsa anterioară se deduce din aceasta dacă a fost deja executată sau considerată executată prin deducere.

(3) Dacă persoana condamnată a fost sancționată pentru aceeași faptă în străinătate, pedeapsa dispusă în străinătate se va deduce din noua pedeapsă în măsura în care a fost executată. Pentru altă pedeapsă sau măsură privativă de libertate executată în străinătate se aplică dispozițiile alin. 1 în mod corespunzător.

(4) La deducerea sancțiunii amenzii sau din sancțiunea amenzii, o zi de privare de libertate corespunde unei zile-amendă. Dacă se face deducerea unei pedepse sau măsuri privative de libertate dispuse în străinătate, instanța determină corespondența conform propriei convingeri.

(5) Pentru deducerea perioadei unei suspendări provizorii a dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice (art. 11a Cod de procedură penală) din pedeapsa constând în interzicerea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice conform art. 44, se aplică dispozițiile alin. 1 în mod corespunzător. În acest sens, păstrarea, indisponibilizarea sau confiscarea permisului de conducere (art. 94 Cod de procedură penală) este asimilată suspendării provizorii a dreptului de a conduce auovehiculeautovehicule pe drumurile publice.

Titlul III.

Individualizarea pedepsei în cazul mai multor încălcări ale legii

Art. 52.

Concursul de infracțiuni

(1) Dacă prin aceeași acțiune se încalcă mai multe legi penale sau se încalcă de mai multe ori aceeași lege penală se încalcă de mai multe ori , se administrează aplică o singură pedeapsă.

(2) Dacă se încalcă mai multe legi penale, pedeapsa se stabilește conform legii care prevede pedeapsa cea mai grea. Pedeapsa nu poate fi mai blândă decât prevăd celelalte legi aplicabile.

(3) Sancțiunea amenzii poate fi dispusă de instanță în condițiile prevăzute la art. 41 pe lângă pedeapsa cu închisoarea.

(4) Instanța trebuie sau poate dispune pedepse accesorii, pedepse complementare și măsuri (art. 11 punctul 8) dacă una din legile aplicabile o prevede sau permite.
Art. 53

. Pluralitatea de infracțiuni

(1) Dacă o persoană a săvârșit mai multe fapte penale care sunt judecate în același timp, fiind condamnată la mai multe pedepse cu închisoarea sau la mai multe amenzi, instanța va dispune o pedeapsă rezultantă.

(2) Dacă pe lângă pedeapsa cu închisoarea se impune și sancțiunea amenzii, instanța dispune o pedeapsă rezultantă. Cu toate acestea instanța poate dispune sancțiunea amenzii și separat; dacă în aceste cazuri se impune dispunerea sancțiunii amenzii pentru mai multe fapte penale săvârșite, instanța va dispune o amendă principală.

(3) Dispozițiile art. 52 alin. 2 și 4 se aplică în mod corespunzător.

Art. 54

. Determinarea pedepsei rezultante

(1) Dacă una din pedepsele individuale este detențiunea pe viață, pedeapsa rezultantă va fi pedeapsa detențiunii pe viață. În toate celelalte cazuri, pedeapsa rezultantă se determină prin sporirea pedepsei celei mai grele, iar în cazul pedepselor de diferite tipuri prin sporirea pedepsei celei mai grele în funcție de tipul acesteia. În acest sens, instanța are în vedere per ansamblu persoana făptuitorului și fiecare faptă în parte.

(2) Pedeapsa rezultantă nu poate depăși suma pedepselor individuale. Pedeapsa rezultantă nu poate depăși 15 ani în cazul pedepselor cu închisoarea și 720 zile-amendă în cazul sancțiunii amenzii.

(3) Dacă pedeapsa rezultantă este formată din pedeapsa cu închisoarea și amendă, la determinarea cuantumului pedepselor individuale, o zi-amendă corespunde unei zile de pedeapsă cu închisoarea.

Art. 55.

Determinarea ulterioară a pedepsei rezultante

(1) Dispozițiile art. 53 și 54 se aplică și atunci când o persoană condamnată definitiv, înainte ca pedeapsa dispusă împotriva acesteia să fie executată, prescrisă sau executarea acesteia să fi încetat, este condamnată pentru o altă faptă penală săvârșită înaintea primei condamnări. Prima condamnare este hotărârea de condamnare din procesul anterior în care constatările în legătură cu fapta au putut fi verificate ultima dată.

(2) Pedepsele accesorii, pedepsele complementare și măsurile (art. 11 alin. 1 punctul 8) dispuse în prima hotărâre de condamnare vor fi menținute dacă prin noua hotărâre de condamnare nu au rămas fără obiect.
Titlul IV.

Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere
Art. 56

. Suspendarea executării pedepsei

(1) În cazul condamnării la pedeapsa cu închisoarea de mai puțin de un an, instanța va suspenda executarea pedepsei dacă consideră că persoana condamnată a luat condamnarea ca un avertisment și că, pe viitor, chiar dacă nu va executa pedeapsa, nu va săvârși alte fapte penale. În acest sens, vor fi avute în vedere persoana condamnatului, trecutul acestuia, circumstanțele săvârșirii faptei, conduita sa după săvârșirea faptei, condițiile sale de viață și efectele suspendării executării pedepsei asupra sa.

(2) În condițiile alin. 1 instanța poate suspenda și executarea unei pedepse cu închisoarea mai mari, care nu depășește 2 ani, dacă, după luarea în considerare a faptei și persoanei condamnatului, se constată existența unor circumstanțe speciale. Instanța va avea în vedere și străduința condamnatului de a repara prejudiciul cauzat prin săvârșirea faptei.

(3) La condamnarea la pedeapsa cu închisoarea de minimum 6 luni executarea pedepsei nu va fi suspendată dacă motive care țin de apărarea ordinii de drept o impune.

(4) Suspendarea executării pedepsei nu poate fi limitată la o parte a pedepsei. Suspendarea executării pedepsei nu este exclusă printr-o deducere a perioadei de arest preventiv sau a altei măsuri privative de libertate.
Art. 56a.

Termenul de încercare

(1) Instanța stabilește termenul de încercare. Acesta nu poate să depăseascădepășească 5 ani și nici să fie mai mic de 2 ani.

(2) Termenul de încercare începe la data rămânerii definitive a hotărârii cu privire la suspendarea executării pedepsei. Ulterior, termenul de încercare poate fi redus până la limita minimă a pedepsei sau poate fi prelungit înainte să expire până la limita maximă.
Art. 56b.

Măsuri de supraveghere

(1) Instanța poate impune persoanei condamnate respectarea anumitor măsuri de supraveghere care vizează compensarea pentru fapta săvârșită. În acest sens, persoanei condamnate nu îi vor fi impuse măsuri de supraveghere imposibile.

(2) Instanța poate impune persoanei condamnate

1. să repare, în limita posibilităților sale, prejudiciul cauzat prin săvârșirea faptei,

2. să plătească o sumă de bani în favoarea unei organizații non-profit, dacă această obligație pare potrivită, având în vedere fapta și personalitatea făptuitorului,

3. să presteze muncă în folosul comunității sau

4. să plătească o sumă de bani în favoarea bugetului de stat.

Instanța va impune o măsură de supraveghere conform tezei tezelor 1 – -4 doar atunci când îndeplinirea măsurii nu împiedică repararea prejudiciului.

(3) Dacă persoana condamnată se oferă să presteze servicii corespunzătoare de natură să compenseze fapta săvârșită, instanța poate renunța provizoriu la impunerea de măsuri de supraveghere dacă apreciază că îndeplinirea serviciilor la care s-a oferit persoana condamnată se va realiza.
Art. 56c

. Obligații

(1) Instanța va impune persoanei condamnate pe durata termenului de încercare obligații, dacă apreciază că aceasta are nevoie de ele în scopul de a nu mai săvârși alte fapte penale. În acest sens , instanța nu va putea impune cerințe imposibile cu privire la viața persoanei condamnate.

(2) Instanța poate obliga persoana condamnată

1. să respecte cerințele care se referă la reședința, educația, munca sau, timpul liber sau ordinea relațiilor sale financiare,

2. să se prezinte la anumite date la instanță sau la o altă instituție,

3. să contacteze persoana vătămată sau anumite persoane sau persoane din cadrul unui anumit grup care ar putea să îi dea ocazia sau să îl determine să săvârșeascăstimuleze la săvârșirea de alte fapte penale, să se afle în anturajul acestora, să le ofere de muncă, cursuri de formare sau să le cazeze,

4. să nu dețină anumite obiecte care ar putea să îi dea ocazia sau care ar putea să îl determine să săvârșeascăstimuleze să săvârșească alte fapte penale, să nu le aibă asupra sa sau să nu le păstreze sau

5. să respecte obligații de întreținere.

(3) Obligația

1. de a se supune unei tratament care presupune o intervenție corporală sau de a se supune unei cure de dezintoxicare sau

2. de a sta într-o instituție corespunzătoare sau într-un cămin corespunzător

nu poate fi impusă decât cu acordul persoanei condamnate.

(4) Dacă persoana condamnată dă asigurări cu privire la conduita sa viitoare, instanța poate renunța provizoriu la impunerea de obligații dacă apreciază că asigurările se vor concretiza.
Art. 56d.

Probațiunea

(1) Pe durata termenului de încercare sau pe o parte a duratei termenului de încercare, instanța plasează persoana condamnată sub supravegherea și îndrumarea unui consilier de probațiune, dacă această măsură este de natură a împiedica persoana condamnată să săvârșească alte fapte penale.

(2) Obligația conform prevăzută la alin. 1 este impusă de instanță, de regulă, atunci când procedează la suspendarea executării unei pedepse de mai mult de 9 luni și persoana condamnată încă nu a împlinit vârsta de 27 de ani.

(3) Consilierul de probațiune sprijină persoana condamnată și o îndrumă. Consilierul de probațiune supraveghează alături de instanță modul de îndeplinire a măsurilor de supraveghere și a obligațiilor, precum și a serviciilor pe care persoana condamnată s-a oferit să le presteze, respectiv a asigurărilor date de către aceasta, având de asemenea obligația de a informa instanța, la intervale stabilite de aceasta, cu privire la conduita persoanei condamnate. Consilierul de probațiune informează instanța cu privire la încălcări grosolanflagrantflagrante sau constante ale măsurilor de supraveghere, obligațiilor, respectiv ofertelor, asigurărilor date de persoana condamnată.

(4) Consilierul de probațiune este desemnat de instanță. Instanța poate emite instrucțiuni pentru consilierul de probațiune în legătură cu activitatea prevăzută la alin. 3.

(5) Activitatea consilierului de probațiune este exercitată ca profesie sau ca activitate onorifică.

Art. 56e.

Hotărâri ulterioare

Instanța poate pronunța, modifica sau suspenda hotărâri în temeiul art. 56b – -56d și ulterior.

Art. 56f

. Revocarea suspendării executării pedepsei

(1) Instanța revocă suspendarea executării pedepsei dacă persoana condamnată

1. săvârșește o faptă penală înăuntrul termenului de încercare, indicând astfel faptul că nu a îndeplinit așteptările care s-au aflat la baza hotărârii de suspendare a executării pedepsei,

2. încalcă în mod grosolanflagrant și constant obligațiile impuse sau se sustrage în mod constant supravegherii și îndrumării consilierului de probațiune, generând în acest mod îngrijorare cu privire la săvârșirea de noi fapte penale sau

3. încalcă în mod grosolanflagrant și constant măsurile de supraveghere impuse.

Teza 1 punctul 1 se aplică în mod corespunzător dacă fapta a fost săvârșită în perioada dintre pronunțarea hotărârii privind suspendarea executării pedepsei și rămânerea definitivă a acesteia sau, în cazul determinării ulterioare a pedepsei principale, în perioada dintre hotărârea privind suspendarea executării într-o sentință inclusă în pedeapsa rezultantă și rămânerea definitivă a hotărârii privind pedeapsa rezultantă.

(2) Instanța nu va revoca suspendarea executării pedepsei dacă este suficient

1. să impună alte măsuri de supraveghere sau obligații, în special să plaseze persoana condamnată sub supravegherea unui consilier de probațiune sau,

2. să prelungească durata perioadei de supraveghere sau probațiune.

(3) Persoana condamnată nu va primi compensații pentru serviciile prestate în scopul îndeplinirii măsurilor de supraveghere, a obligațiilor stabilite de instanță, respectiv a ofertelor sau asigurărilor date de către persoana condamnată. În cazul revocării suspendării executării pedepsei iInstanța poate însă deduce din pedeapsa aplicată serviciile prestate de către persoana condamnată în scopul îndeplinirii obligațiilor impuse conform art. 56b alin. 2 teza 1 punctul punctele 2 – -4 sau a ofertelor făcute de persoana condamnată conform art. 56b alin. 3.

Art. 56g.

Încetarea executării pedepsei

(1) Dacă instanța nu revocă suspendarea executării pedepsei, la expirarea termenului de încercare, dispune încetarea executării pedepsei. Se aplică dispozițiile art. 56f alin. 3 teza 1.

(2) Instanța poate revoca încetarea executării pedepsei dacă persoana condamnată este condamnată pentru o faptă penală săvârșită cu intenție înăuntrul termenului de încercare la pedeapsa cu închisoarea de minimum 6 luni. Revocarea este admisă doar în termen de 1 an de la expirarea termenului de încercare și în termen de 6 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Dispozițiile art. 56f alin. 1 teza 2 și alin. 3 se aplică în mod corespunzător.
Art. 57

. Suspendarea sub supraveghere a executării restului de pedeapsă în cazul pedepsei cu închisoarea

(1) Instanța suspendă sub supraveghere executarea restului de pedeapsă în cazul pedepsei cu închisoarea atunci când

1. persoana condamnată a executat două treimi din pedeapsa aplicată, dar minimum 2 luni,

2. suspendarea poate fi justificată având în vedere rațiunile de siguranță publică și

3. persoana condamnată consimte.

La luarea acestei hotărâri instanța va avea în vedere în special personalitatea persoanei condamnate, trecutul acesteia, circumstanțele săvârșirii faptei, importanța valorii ocrotite puse în pericol în cazul unei recidive, comportamentul persoanei pe perioada executării pedepsei, condițiile de viață și efectele pe care suspendarea le va avea asupra persoanei.

(2) Deja După executarea a jumătate din pedeapsa cu închisoarea, dar nu mai puțin de 6 luni, instanța poate suspenda sub supraveghere executarea restului de pedeapsă dacă

1. persoana condamnată este la prima executare a unei pedepse cu închisoarea și aceasta nu depășește 2 ani sau

2. evaluarea generală privind fapta, personalitatea persoanei condamnate și dezvoltarea acesteia în timpul executării pedepsei indică existența unor circumstanțe speciale

și celelalte condiții prevăzute la alin. 1 sunt îndeplinite.

(3) Dispozițiile art. 56a și 56e se aplică în mod corespunzător; termenul de încercare, chiar dacă ulterior este redus, nu poate fi mai mic decât durata restului de pedeapsă. Dacă persoana condamnată a executat minimum 1 an din pedeapsa aplicată, înainte de suspendarea sub supraveghere a executării restului de pedeapsă, instanța, de regulă, plasează persoana condamnată pe durata sau pe o parte din durata termenului de încercare sub supravegherea și îndrumarea unui consilier de probațiune.

(4) Dacă o pedeapsă cu închisoarea este scăzută prin deducerea unor perioade anterioare, se va considera pedeapsă executată în înțelesul alin. 1 – -3.

(5) Dispozițiile art. 56f și 56g se aplică în mod corespunzător. Instanța revocă suspendarea sub supraveghere a executării și atunci când, în perioada dintre condamnare și hotărârea privind susendareasuspendarea executării, persoana condamnată a săvârșit o faptă penală care, din motive de fapt, nu a putut fi avută în vedere de către instanță atunci când s-a pronunțat cu privire la suspendarea executării și care, în cazul în care ar fi fost avută în vedere, ar fi dus la respingerea suspendării executării; Prin condamnare înseamnă se înțelege hotărârea judecătorească în care a fost posibilă pentru ultima dată analiza fondului pentru ultima dată.

(6) Instanța poate să nu dispunăse poate abține de la suspendarea sub supraveghere a executării restului unei pedepse cu închisoarea dacă persoana condamnată face declarații insuficiente sau declarații mincinoase cu privire la locul unde se află bunurile care se supun unor măsuri de indisponibilizare ca bunuri obținute în urma săvârșirii de infracțiuni.

(7) Instanța poate stabili termene de cel mult 6 luni înaintea expirării cărora cererea unei persoane condamnate de suspendare sub supraveghere a executării restului de pedeapsă este inadmisibilă.