Tudor vianu studii de literatura universala şi comparata

-------------------------------■------------------------------22

loc mă hotărăsc să mîntui treaba, fiindcă Grigori VasT chiar dacă nu murise, aşa cum era amorţit, nu putea '^C' vadă. Doar daca nu se întîmpla cumva să se trezească iu ^ Ignatievna. Mi-a trecut prin minte şi asta atunci, numai intrase gîndul ăsta în cap şi atîta îmi dădea ghes şi ma - ^ că abia mai puteam să-mi trag răsuflarea. Mă întorc si-i boierului pe fereastra: „Agrafena Aleksandrovna e aic venit, şi vă roagă să-i daţi drumul". S-a bucurat ca un co i „Unde? Unde zici că e? Unde?" Şi tot suspina şi nu-i ven să creadă. „E acolo, zic, deschideţi uşa!" Dumnealui se uit pe geam, parcă ar fi crezut şi parcă nu - se temea să deschidă „Văd eu că ţi-e frică de mine", mă gîndesc. Şi ce-mi trăsneşte prin cap, zău dacă nu-i de rîs, m-apuc şi ciocănesc în geam aşa cum ne înţeleseserăm amîndoi să bat în cazul cînd ar fi venit Gruşenka. Nu m-a crezut pe cuvînt, dar a fost de ajuns să audă semnalul, şi s-a şi repezit la uşă s-o deschidă. Cum a deschis-o, am dat să intru înăuntru, dumnealui însă s-a pus deodată în prag, nu voia deloc să mă lase în casă. „Unde e? Unde e?" mă întreba mereu şi tremura ca varga. „Ei, îmi zic eu, am băgat-o pe mînecâ dacă ţi-e aşa frică de mine!" De teamă, mi s-au tăiat picioarele. Ce mă fac dacă nu mă lasă să intru sau ţipă, ori dacă dă peste noi Marfa Ignatievna sau mai ştiu eu ce se poate întîmpla? Nu mai ţin minte ce-o fi fost atunci în capul meu, dar cred că eram alb ca varul. „E acolo, sub geam, îi şoptesc eu, cum de n-aţi văzut-o?" „Ad-o aici, ad-o aici!" îmi porunceşte dînsul. „I-e teamă, zic, s-a speriat cînd a auzit ţipetele şi s-a ascuns în tufiş, duceţi-vă de ° chemaţi din birou." A dat fuga înapoi la fereastră, a luat şi luminarea şi a pus-o lîngă dînsul pe pervaz. „Gruşenka, a început s-o strige, Gruşenka, eşti aici?" De strigat, striga, dar i-era frică să se aplece pe geam, nu îndrăznea să se depărtez de mine; atît de straşnic îl înfricoşasem, că nu se îndura s facă nici un pas. „Uitaţi-vă, e acolo, zic (mă dusesem ling³ dînsul şi scosesem capul pe fereastră), e acolo în tufiş,^{se ul} la dumneavoastră şi rîde, nu vedeţi?" M-a crezut, l-a ^aP deodată tremuriciul - mort cum era după dînsa - şi,^{in s}

KARAMAZOV

463

^s'^a

să scoată capul pe geam. Am înşfăcat atunci de ^s'^a a ghiuleaua aia de fier, ştiţi, aia pe care o ţinea pe - aia de pus peste hirtu, cred c-o n cîntannd vreo trei "^lâS. '_aJn ridicat-o, ăşa, pe la spatele dumnealui, şi l-am poc-- creştet. N-a spus nici cîrc. I s-au muiat genunchii şi s-a ;₀$- l-am mai lovit o dată şi încă o dată. Abia a treia oară

■ m dat seama că-i fărîmasem ţeasta. Dumnealui s-a

turnat pe spate, a căzut cu burta-n sus, într-un lac de sînge.

M-am uitat bine dacă nu cumva mă stropisem şi eu, am şters

hiuleaua, am pus-o la loc pe masă şi am mers de-am scos din colţ, dindărâtul icoanelor, pachetul cu bani; am rupt plicul, am l^uat toată suma, iar plicul l-am aruncat la picioarele patului împreună cu panglicuţa. Am coborît, după aceea în grădină, tremurînd tot. M-am dus glonţ la mărul cel găunos, ştiţi care, nu-i aşa? Pusesem de mult ochii pe el şi-mi pregătisem din vreme o cîrpă şi un petic de hîrtie înăuntru; am înfăşurat banii în hîrtie, apoi în cîrpă şi i-am vîrît în fun­dul scorburii. Şi acolo au rămas două săptămîni, pînă am ieşit din spital; abia atunci i-am luat. Pe urmă am intrat în casă şi m-am culcat la loc; stăteam aşa, cu frica-n sîn, şi mă tot gîndeam: „Dacă i-a făcut de petrecanie lui Grigori Vasilievici, se-ncurcă rău treaba, dar dacă nu l-a răpus, o să fie cu atît mai bine cînd o să-şi vină în fire, fiindcă bătrînul e martor că Dmitri Fiodorovici a venit aici peste noapte şi că, prin urmare, dumnealui l-a ucis şi l-a prădat pe boier". Stăteam ca P^e ghimpi şi atît de mult ardeam să ştiu dacă trăieşte sau nu, ^c-am început să gem, ca s-o trezesc mai curînd pe Marfa gnatievna. în sfîrşit, s-a sculat, a dat fuga la mine în odaie, P^e urmă, văzînd că Grigori Vasilievici nu era în casă, a ieşit ^rePede afară şi mai apoi am auzit-o urlînd în grădină. După ^ceea s-a făcut zarvă mare, şi toată noaptea a fost o

arababurâ nemaipomenită; eu însă apucasem să mă

ovestitorul se opri. Ivan îl ascultase tăcut ca un mort,

Iară să c r

Sm ^c'intească şi fără sâ-l slăbească o clipă din ochi.

^r lakov, în schimb, abia dacă-i arunca din cînd în cînd o

i*L----------------.-------^i^EVS,

privire. Către sfîrşit însă, se simţise şi el tulburat şi jll sâ gîfîie. Faţa-i era brobonitâ de sudoare. Totuşi, nime "^ fi putut desluşi dacă avea sau nu remuşcari. ⁿ"^ar

- Stai! rosti deodată Ivan, cumpănind în minte ce uşa? Daca zici că el ţi-a deschis, cum a putut atunci s-o Grigori deschisă înainte de a fi intrat tu în grădina? Fiind ^a din ce spune Grigori reiese c-a fost dinainte deschisa. ^Q Curios este că de astă dată Ivan îl întrebase pe un ton -se poate de liniştit, pe care nu-l avusese pînă atunci fâM mînie, aşa încît dacă ar fi intrat cineva în momentul acela" odaie, ar fi avut impresia că discută paşnic amîndoi despre cine ştie ce lucruri banale, deşi poate interesante.

- Cît priveşte uşa pe care Grigori Vasilievici zice c-ar fi văzut-o deschisă, cred c-a avut o nălucire, rînji strimb Smerdiakov. Păi ce, ăsta-i om? Catîr sadea! Vă spun eu ca n-a văzut nimic, i s-a năzărit numai că vede, dar cînd îi intra ceva în cap, nu-l mai urneşti nici cu carul cu boi! A fost spre norocul nostru însă că i-a căşunat lui aşa, fiindcă în felul ăsta tot păcatul a căzut pe Dmitri Fiodorovici.

- Ascultă, vorbi molcom Ivan Fiodorovici, care părea din nou descumpănit şi căuta cu tot dinadinsul să priceapă ceva. Ascultă... Am ţinut să te întreb mai multe lucruri, dar acum am uitat... Uit mereu, şi pînă la urmă iar mă încurc... A, da! Aş vrea să ştiu măcar atît: de ce ai mai desfăcut pachetul şi ai aruncat plicul jos, pe podea? De ce n-ai luat banii aşa, cu plic cu tot?... După cum povesteai adineauri, s-ar fi zis că p se părea firesc să procedezi aşa... dar de ce - nu înţeleg...

- Era un clenci la mijloc. Dacă ucigaşul ar fi fost un om care ştia despre ce-i vorba, ca mine bunăoară, care văzuse, adică, bănii cu ochii lui şi poate chiar îi pusese cu mîna lui plic, ce nevoie mai avea sâ-i scoată afară după ce a săvffŞi crima? Mai ales cînd trebuia să facă totul în cea mai m grabă şi era sigur că bănii sînt acolo, în plic. Prin urm dacă hoţul era cineva care văzuse cu ochii lui plicul, cum'" văzut eu, de pildă, l-ar fi vîrît imediat în buzunar, fără ^s ^ mai deschidă, şi ar fi spălat putina. Ceea ce nu era caz"

^*^\%*™^'#^wsaW^!

465

F dumnealui ştia că există numai din