Tudor vianu studii de literatura universala şi comparata

^S ea ? i

ineze! Interesant e că de obicei visele astea nu le au scri--j _cj _omul de pe stradă, funcţionari, foiletonişti, popi... E har o problemă demnă de studiat; un ministru mi-a mărtu­risit odată că ideile cele mai fericite îi veneau în timpul som­nului. Acelaşi lucru probabil s-a întîmplat şi acum. Cu toate câ de fapt, nu sînt decît o nălucire a minţii tale, o halucinaţie, la fel ca într-un coşmar, se întîmplă să spun lucruri originale, care nici prin gînd nu ţi-ar fi trecut; aşa încît, fără să împru­mut deloc gîndurile tale... nu sînt nimic mai mult decît un vis urzit de închipuirea ta.

- Minţi! Scopul tău este să mă convingi câ ai o existenţă cu totul independentă, şi nu c-ai fi o fantasmagorie plăsmuită de mintea mea, aşa cum tu însuţi ai declarat adineauri.

- Dragul meu, azi m-am hotărît să folosesc o metodă nouă, pe care am să ţi-o explic mai tîrziu. Stai, unde am rămas? Da, şi cum îţi spuneam, am răcit, dar nu aici, la voi, ci încă de cînd mă aflam dincolo...

- Unde dincolo? Spune, cît mai ai de gînd să stai la mine? Nu mai vrei să pleci odată?! exclama Ivan aproape disperat.

Sătul de atîta plimbare între patru pereţi, se aşeză pe ^lvan şi, punînd din nou coatele pe masă, îşi strînse fruntea în ^{P me}- Smulse apoi prosopul ud cu care se legase la cap şi-l ^{1 cît c}°lo înciudat: vedea că nu-i folosea la nimic.

- Ai nervii zdruncinaţi, observă gentleman-ul cu un aer S jat şi familiar şi, în acelaşi timp, cu o evidenta

oinţâ. Acum te-ai supărat pe mine pentru c-am avut

_n- . ^sa răcesc. Şi totuşi, sa ştii ca răceala asta nu avea

supranatural. Eram grăbit sa ajung la o serata diplo-

maticâ dată de o doamnă din elita Petersburgului intrase în cap sa ajungă ministru. Eram, bineînţeles - f " cu cravată albă şi mânuşi, dar mă aflam Dumnezeu sti "^ şi, ca să ajung pe pâmînt, trebuia să străbat un spaţiu im Natural, pentru mine nu era vorba decît de o clipa d "■' lumina pe care o răspîndeşte soarele are nevoie, totuşi d minute ca să atingă faţa pamîntului, şi gîndeşte-te că eu eram decît cu fracul pe mine şi cu o jiletcă subţire! De obic ' duhurile nu suferă de frig, dar atunci cînd se întrupează luînd chip omenesc... într-un cuvînt, am fost destul de uşuratic ca să plec la drum, aşa îmbrăcat, prin spaţiu, prin eter, prin „fluidul ce se întinde ca o pînză deasupra pamîntului învîrtoşat", şi era un ger... dar ce vorbesc eu: o sută cincizeci de grade sub zero, asta nu se mai cheamă ger! Ştii, poate, cum obişnuiesc fetele de la ţară să-şi bată joc de cîte un băiat mai nătîng, punîndu-l în toiul iernii să lingă toporul cînd afară-i prăpăd, treizeci de grade sub zero; limba i se lipeşte pe loc de fierul securii şi, căznindu-se s-o dezlipească, nătărăul şi-o jupoaie pînă la sînge. Asta la treizeci de grade! închi-puieşte-ţi însă ce poate să fie la o sută cincizeci! Cred câlao temperatură atît de scăzută e destul să atingi securea cu un deget ca să rămîi fără el... Numai... numai să ai o secure...

- Dar ce să caute o secure acolo? îi tăie brusc vorba Ivan Fiodorovici, plictisit şi cu gîndul aiurea, silindu-se din răsputeri să se împotrivească delirului şi să nu se lase cu totul furat de iureşul nebuniei.

- O secure? se miră musafirul.

- Ei da, ce s-ar întîmpla acolo cu ea? stărui cu o apnga încâpâţînare Ivan Fiodorovici aproape strigînd, exagerat. ^

- Ce s-ar întîmpla cu o secure în spaţiu? Quelle ia^ee-Dacă ar ajunge cumva acolo, presupun că, la o aseme depărtare, ar începe să se rotească în jurul pamîntului în c

1 Ce idee! (Fr.)

481

t Astronomii ar calcula cu precizie ora cînd apune şi

iar Gattuk¹ l-ar înscrie în calendar, atîta tot. înd răsar"' ^L

Tare mai eşti prost, zău! Prost ca noaptea! îl repezi Ivan

t Cel puţin încearcă să minţi mai cu haz, altfel să ştii ⁱⁿ te ascult. Ce-ţi închipui, c-o să mă dai gata cu realismul o să mă faci să cred că exişti într-adevăr? Ei, uite că nu Treâu sa cred. Şi n-am să cred!

_ Zău dacă mint, tot ce ţi-am spus este adevărat, numai

• din păcate, adevărul aproape niciodată n-âre haz. Cum

văd eu, te-ai fi aşteptat de la mine la cine ştie ce lucruri

grandioase, dacă nu chiar sublime. îmi pare foarte rău, dar nu

pot să-ţi ofer decît ceea ce am...

-Lasă-te de filosofie, măgarule!

- Crezi că de filosofie îmi arde mie?! Cînd îţi spun că-mi înţepenise toată partea dreaptă, de-mi venea să urlu de durere!... M-am gîndit atunci să apelez la ajutorul ştiinţei medicale; doctorii însă se pricep de minune să pună un diag­nostic, să-ţi analizeze boala exact cum scrie la carte, atîta numai că nu se pricep s-o şi lecuiască. Am dat peste un stu­dent, un exaltat. Ce crezi că mi-a spus: „Dacă n-o să mai aveţi zile de trăit, cel puţin o să ştiţi precis de ce boală aţi avut parte să muriţi!" Ce să mai vorbim de mania asta pe care ° au toţi să te trimită la specialişti! „Eu, zice, nu am decît calitatea de a pune diagnosticul, dar dacă te duci la cutare sau cutare specialist, acela cu siguranţă c-o să te facă bine." Nu Ştiu dacă ai remarcat că medicul de modă veche care practica

icina generală a dispărut cu desăvîrşire. Acum nu mai ^{CXlstă dec}« specialişti, după cum se poate vedea din ^rec amele publicate în toate ziarele. Dacă ai ceva la nas, ţi se ^comandă să mergi la Paris, unde, zice-se, s-ar afla un spe-_n ^{St cu re}nume european care cunoaşte toate metehnele

^{n Or}- ^Te duci, aşadar, la Paris, şi faimosul specialist îţi

• Gatţuk, editorul unui calendar ce apărea la Moscova (1876-l890).

examinează nasul, ca sa-ţi declare în cele din urma- p pot să-ţi dau un tratament, dar numai pentru nara d fiindcă asta e specialitatea mea. Ramîne ca ^J un drum pîna la Viena; acolo există un „_r stingă, şi el o să-ţi trateze şi nară cealaltă". Ce puteam s' ţ"" N-ar strica, mi-am zis eu, să încerc şi nişte leacuri băbest'■ doctor neamţ m-a sfătuit să mă duc lă băiă de aburi«; c • ung cu miere şi sare. M-am grăbit să-i urmez povaţa fimn aveam astfel prilejul să mai merg o dată la baie; m-am sd ' deci cu miere din cap pînă-n picioare, dar tot fără nici u folos. Disperat, i-ăm scris atunci la Milano contelui Mattei care mi-a trimis o carte şi nişte picături; m-am lipsit şi le-am lăsat în plata Domnului! Şi ştii cu ce m-am vindecat? Cu extractul de malţ al lui Hoff! L-am cumpărat aşa, într-o doară, am consumat un flacon şi jumătate, şi parcă mi-a luat durerea cu mîna! Eram numai bun să merg la bal! Mă gîndisem chiar, pentru a-mi arăta recunoştinţa, să public o scrisoare de mulţumire în ziare, dar şi de astă dată am avut ghinion; nici o redacţie n-a vrut să mi-o publice! „E ceva retrograd, mi s-a explicat Ja toate gazetele, nimeni n-o să creadă, fiindcă le diable n 'existe point!^] Doar dacă vreţi s-o publicaţi fără semnătură." Dăr ce valoare mai poate să aibă o scrisoare de mulţumire anonimă? „In secolul nostru, le-am răspuns rizînd, e retrograd într-adevăr să crezi în Dumnezeu, numai că eu, vedeţi dumneavoastră, sînt drac, şi, după cîte ştiu, în dracu' oricine poate să creadă." „Aveţi dreptate, au recunoscut ei, cine nu crede în diavol? Totuşi ne pare rau, dar nu vă putem publica scrisoarea. Ni-e teamă sa nu ne compro­mitem. Doar aşa, dacă vreţi, sub o formă umoristică." Mi-a"¹ dat seama însă că o mulţumire scrisă pe un ton hazliu n-mai avea nici un efect. Aşa că m-ăm lăsat păgubaş. Ma crez ■ ingratitudinea asta mi-a rămas că o piatră pe inimă p"¹ 1 Dracul nu exista (fr.). •

KARAMAZOV

483

azi-' Cele mai frumoase simţăminte, cum ar fi,

^zlUa * recunoştinţa, mie îmi sînt interzise, şi asta numai bunăoară,

1 pricina situaţiei mele sociale.

Iar ai dat în doaga filosofiei! scrişni plin de venin Ivan.