Universitatea “ babeş-bolyai” cluj napoca

Secţiunea 5. FALSUL PRIN CONTRAFACERE
Principalele metode sunt:

 copierea şi imitarea(specifice actelor scrise cu mana);

 contratiparul;

 decuparea;

 fotocopierea(reproducerea tip xerox);

 trucajul fotografic şi electrostatic(xerox);

 alte metode de falsificare.
Contratiparul

Metoda consta în tiparirea unor acte false cu o matrita realizata după cea originala. Acest procedeu este specific falsificarii de bancnote, cecuri de calatorie, titluri de proprietate, documente bancare.

în ultimii ani, intara noastra au aparut în special bancnote false de dolari SUA, realizate prin tiparire. Aceste falsuri sunt susceptibile de abateri care incep cu"cupiura"bancnotei, continua cu lipsa de finete a matritei şi erori de desen, precum şi cu lipsa calitatilor materialului original pe care este imprimata bancnota autentica, culorile sunt prea vii sau prea slab imprimate, etc.

Decuparea

Este o modalitate de fals prin care se pot alcatui texte din litere separate provenind din diferite carti, ziare, etc. Metoda este specifica scrisorilor anonime, calomnioase. Autorul este relativ greu de identificat. Un caz interesant de fals prin decupare este cel dintr un dosar solutionat în 1970 de dl. procuror Iuliu Andrei la Cluj . Falsificarea s a bazat pe urmatorul procedeu:

 de pe lozuri necastigatoare din aceeasi serie se freca cu degetul umezit , indepartandu se un strat de hartie de pe doua lozuri, ramanad în transparenta cuvantul"necastigator". Cu o lama

se razuiau literele de pe al teilea loz, cu exceptia literelor "S"si bara verticala a lui"T"care devenea astfel "L".

Din primele doua lozuri subtiate se decupau literele care, umezite cu saliva, erau transferate pe cel de al treilea cu ajutorul unui bat de chibrit , realizandu se cuvantul"una suta lei". In acest mod au fost realizate 124 de lozuri false în perioada iulie 1969 aprilie 1970.

Fotocopierea şi trucajul xerox.
Metoda este tot mai raspandita atăt datorită accesibilităţii tot mai mari cât şi uşurinţei aparente a ralizării falsurilor ori contrafacerilor.

Cunoscutul criminalist şi expert nord - american Orway Hilton arăta despre evoluţia expertizei criminalistice a documentelor că aceasta “ a suferit schimbări semnificative . . . În anumite privinţe ea este o ştiinţă mult mai complicată decât era la jumătatea anilor‘ 30, totuşi nu trebuie să credem că munca ( expertului n. n. ) era atunci mai uşoară decât azi. Nu a fost nici o dată o sarcină uşoară . . . să descoperi falsificarea ori alterarea documentelor, ori să răspunzi la multitudinea de probleme puse expertului. Modul în care sunt realizate astăzi documentele poate să furnizeze totuşi o mai mare varitate de probleme decât în trecut. ” ⁶⁹

Formulată în urmă cu aproape un deceniu, în pofida timpului scurs, afirmaţia nu şi-a pierdut actualitatea. Evoluţia mijloacelor tehnice de realizare, multiplicare, ori transmitere a documentelor nu a avut loc peste noapte. Ea a fost mai degrabă un proces de evoluţie graduală, având în acelaşi timp o componentă stimulativă -competiţia economică şi evoluiţa tehnico-ştiinţifică .

Alături de aceasta, deşi nu întotdeauna recunoscută, dar nici o dată ignorată, tendinţa de utilizare a tehnicii noi în scopuri ilicite, a stimulat căutarea şi dezvoltarea unor noi mijloace de protejare a documentelor împotriva falsificatorilor. Pe acest fundal, dezvoltarea mijloacelor tehnice de realizare şi reproducere a textelor şi imaginilor a fost completată de evoluţa mijloacelor de comunicare la distanţă şi potenţată de pătrunderea şi influenţa tehnicii de calcul în toate domeniile. Concomitent au sporit cerinţele ridicate în faţa criminalisticii de a descoperi şi demonstra prin metode tot mai evoluate şi precise falsurile sau contrafacerile. Au apărut falsuri la realizarea cărora sunt utilizate copiatoarele, aparatele telefax, sistemele computerizate de preluare, stocare, prelucrare şi reproducere a textelor, imaginilor ori şi mbolurilor grafice.

Până în 1989 utilizarea în România a mijloacelor de copiere pentru realizarea de falsuri era extrem de redusă. Acest fapt era atât produsul slabei răspândiri a mijloacer de reproducere, cât şi controlul strict asupra deţinerii şi folosirii acestora. Un alt factor poate fi gama relativ limitată de utilizare a actelor respective în acea perioadă. După revoluţie, odată cu vânzarea şi utilizarea nerestrictivă a mijloacelor de copiere ori reproducere, cu accesul la tehnica de calcul nouă au apărut şi au devenit relativ frecvente şi în ţara noastră cazuri de fals ori contrafacere în care acestea au fost utilizate. Predomină contrafacerile de bancnote , atât străine cât şi româneşti, dar sunt vizate şi alte tipuri de documente. Ne vom referi la unele cazuri din practică ilustrând cu ele diverse aspecte ale problemelor pe care ne propunem să le abordăm în această parte a lucrării.

Necesităţile practice ale activităţii de birou şi corespondenţă au impus crearea unor mijloace de copiere rapide . O primă metodă a fost sistemul de imprimare DIAZO ⁷⁰. Aparatele care îl utilizau produceau copii necorespunzătoare calitativ pentru documentele cu scop comercial sau după documentele de identitate. Detaliile erau neclare , uneori chiar elementele mai mari dimensional erau reproduse estompat, neclare.

Aceste deficienţe au impus trecerea la metode noi. Au fost create două sisteme bazate pe reflexia luminii la trecerea prin documentul de reprodus. Actul era plasat direct pe hârtia fotosensibilă. . Metoda de transfer al imaginii prin difuzie directă a fost dezvoltată şi introdusă pentru primă dată în anul 1952, în SUA. O tehnică de developare umedă permitea realizarea unei copii negative. Aceasta era apoi presată pe o coală pozitivă realizându-se astfel transferul propriu-zis al imaginii. Cele două coli erau apoi separate înainte de uscarea definitivă.

Un alt procedeu de transfer al imaginilor se baza pe utilizarea unei folii de gelatină ca pozitiv. Procedeul este cunoscut sub denumirea de Eastman Verifax ⁷¹. Lumina difuzată la trecerea prin documentul de reprodus determina pierderea unei părţi din fineţea detaliilor. Pe de altă parte, calitatea reproducerilor scădea pe măsură ce se epuiza soluţia activă. Deficienţele metodelor descrise îngreunau munca de identificare a falsurilor şi limitau posibilităţile de lucru ale experţilor.

În anul 1950, firma “3 M” a creat primul procedeu de copiere uscată direct pozitiv. Metoda este cunoscută sub denumirea de THERMO FAX. Ea este o copiere termografică bazată pe utilizarea radiaţiilor infraroşii sau a radiaţiei termice pentru developarea imaginii copie. Deficienţele acestei metode constau în faptul că cernelurile fără pigmenţi metalici ( fără ftalo-cianine ) respectiv textele, schiţele sau desenele realizate cu acestea - de exemplu schiţe sau desene tehnice realizate cu cerneluri Rotring, imprimările de texte, tabele, sau cifre scrise prin intermediul maşinilor de scris cu bandă pe bază de carbon, ori cu imprimante matriciale cu ace pe bandă carbon - nu pot fi copiate. La ceasta se adaugă şi faptul că aceste copii nu pot fi păstrate un timp prea îndelungat în condiţiile unui mediu cald. Temperatura mai ridicată a mediului din arhivele de acte facilitează relativ rapida degradare a copiilor realizate prin metoda termografică.

Ordway Hilton aminteşte faptul că datorită deficienţelor copiilor termografice au existat cazuri în care s-a suspectat falsificarea unor semnături , pentru a constata apoi ca sunt doar repasări cu creionul ale unor semnături de pe anumite documente în scopul ca respectivele semnături să poată fi “ citite “ prin metoda ThermoFax ⁷². Metoda este similară celei utilizate azi la majoritatea aparatelor telefax cu cap termic. În cursul anilor ‘60 firma a reuşit să îmbunătăţească metoda, adoptând un procedeu derivat, bispectral. S-a înlăturat astfel atât slaba calitate a copiilor termografice, cât şi durata redusă de păstrare. Perfecţionările ulterioare au permis sesizarea şi reproducerea şi a textelor ori desenelor realizate cu ajutorul anumitor cerneluri fără pigmenţi metalici.

Rămâne însă de precizat faptul că acest tip de copiatoare folosesc hârtie specială termo-sensibilă, ceea ce face ca metoda să nu fie întru totul competitivă cu copiatoarele ce utilizează metoda creată de firma RANK XEROX şi care necesită hârtie normală.

La sfârşitul anilor ‘50 firma RANK XEROX a realizat primele aparate copiator care utilizau un procedeu electrostatic de transfer al imaginii. Imprimarea se făcea pe hârtie obişnuită, copiile alb-negru rezultate având o calitate satisfăcătoare. Copiatorul electrostatic creat de firma Xerox este de fapt un mecanism mai complex asemănător unui aparat fotografic având un sistem de lentile care permite transferul imaginii pe un cilindru electrostatic. La rândul său, acest cilindru, în funcţie de încărcarea cu sarcini electrostatice preia o pulbere fină numită toner. Cilindrul este apoi rulat peste coala de hârtie pe care tonerul este topit cu ajutorul căldurii şi fixat astfel pe document. .

Tonerul este de fapt o pulbere sintetică cu calităţi plastice, având fie culoarea neagră, sau pentru copiatoarele moderne color culorile sunt cele complementare: roşu, galben, albastru. Prin topirea sa în procesul de transfer se obţin copii permanente. Restul tonerului neutilizat, cât şi cenuşa rezultată în procesul de topire sunt înlăturate şi colectate într-un recipient special. Procedeul este destul de complex, iar primele modele de copiatoare erau destul de voluminoase, costîşi toare şi relativ lente.

Au fost create apoi modele noi, cu viteza de lucru mai mare , având un volum mai redus şi cu posibilităi noi de colaţionare a documentelor cu mai multe pagini. Unele modele realizau copii pe hârtie cu oxid de zinc, prin acelaşi transfer electrostatic al imaginii.

După ce metoda Xerox a devenit accesibilă şi altor producători, au fost create modele mai rapide, iar copierea electrostatică pe hârtie normală a devenit cea mai utilizată pe plan mondial pentru multiplicarea actelor.

Accesul şi utilizarea relativ simplă a unui copiator au dus la creşterea numărului de falsuri prin utilizarea frauduloasă a copiilor electrostatice, iar expertiza va încerca să stabilească în ce constau acestea - adăugiri, înlăturări de cuvinte, cifre, etc, şi să determine diferitele defecte caracteristice ce apar în cursul funcţionării aparatului ⁷³, reflectându-se în aspectul copiei rezultate, ori prin analiza conţinutul cenuşei de toner rezultate să ajungă la individualizarea copiatorului sau la stabilirea generică a tipului şi mărcii sale ⁷⁴. De fapt, încă de la modelul de copiator Photostat, apărut în urmă cu aproape cinci decenii, se ridica problema utlizării frauduloase a copiatoarelor, şi paradoxal, evoluţia modelelor şi obţinerea unor copii de bună calitate a simplificat munca falsificatorilor, ajungând la ceea ce unii autori numesc deja “ push buton forgery” - “ falsul printr - o simplă apăsare de buton. ”.

Expertul criminalist este acum chemat să ţină pasul cu progresul tehnicilor de fotocopiere ⁷⁵, descoperind specificul şi deficienţele fiecărui procedeu, chiar al diferitelor modele de copiatoare, pentru a putea trece de la general la particular, combinând examinările cu instrumente optice, de natură traseologică ( asupra defectelor specifice aparatului ), cu examinări fizico-chimice de profunzime şi precizie : spectroscopie în infra-roşu, microscopie electronică de baleiaj, fluorescenţa în radiaţie X, etc. ⁷⁶

Secţiunea 7. Copiatoarele color. Posibilităţi de identificare. Termocopierea. Specific. Identificare.
În ultimul deceniu, au devenit destul de accesibile şi tot mai performante copiatoarele color Pe măsura dezvoltării tehnice, posibilităţile de lucru oferite de aceste copiatoare au fost completate de metode digitale de analiză, prelucrare, recompunere şi reproducere a imaginilor.

Devenite adevărate “ tipografii color de buzunar” , noile tipuri de copiatoare color pot produce copii color de înaltă fidelitate şi claritate, pe cele mai diferite substraturi materiale, de la hârtie normală, la folii transparente şi folii plastice opace adezive. Unul dintre ultimele modele produse de firma RANK XEROX - modelul Xerox 5775 este dotat cu un sistem computerizat de prelucrare digitală a imaginilor, putând reproduce pe hârtie sau pe alte substraturi imagini de pe diapozitive, memora şi transpune imagini, şi mboluri sau texte de pe diferite documente pe unul final, recompus sau creat ca un act nou. Aparatul mai permite şi reproducerea color, prin prelucrarea unor documente sau imagini prezentate iniţial în alb/negru.

Rezumând metodele de copiere oferite pe piaţa europeană la acest moment , putem arăta că principalele procedee comerciale de copiere şi reproducere sunt următoarele, exemplificăm şi cu unele modele şi producători ⁷⁷:

1. copiere fotografică(Ciba Copy CC 1217, Konica U-Bix color)

2. copiere electrostatică- analogică ( Colorocs , Ricoh NC 305)

3. copiere electrostatică digitală (Canon CLC 500, Kodak ColorEdge 1550)

4. copiere digitală cu jet de cerneală -ink jet-(Canon BubbleJet),

5. copiere analogicăl şi licografică (Sharp CX 4500),

6. copiere digitală prin transfer termic ( Toshiba PC 50 S, Sharp CX 5000).

În funcţie de sistemul de copiere diferă şi hârtia folosită: fotosensibilă, termosensibilă, normală. Modul de transmitere a semnalului - analogic sau digital -influenţează claritatea copiilor, cel digital ⁷⁸ asigurând o mai mare putere de rezoluţie. Devenite tot mai complexe , copiatoarele color au atras atenţia falsificatorilor, fiind folosite în special la contrafacerea bancnotelor, dar şi a unor cecuri de călătorie, vize , etc.

În cele ce urmează vom descrie succint modul de funcţionare al unui copiator color, cunoştiinţe pe care le considerăm un minim necesar pentru a putea înelege modul în care se poate face identificarea unui copiator color.

Documentul de reprodus este aşezat pe o placă de sticlă, cu imaginea ce urmează a fi reprodusă cu faţa către suprafaţa de sticlă. Pe sub ecranul de sticlă se deplasează un modul mobil care poartă sursa de lumină pentru expunere. Expunerea imaginii se face cu ajutorul unei surse fluorescente de lumină de mică putere ( de exemplu, la modelul Xerox 5765 puterea este de 20 W ). Sensorul pentru imagine, asemănător unui obiectiv fotografic, este deplasat pe lungimea ecranului de sticlă o dată sursa de expunere. Deplasarea modulului de scanare se face ⁷⁹ cu ajutorul unui motor electric acionat pas-cu-pas, pentru a asigura continuitatea deplasării şi fineţea poziţionării.

Semnalul rezultat prin scanarea imaginii este convertit în semnal digital . Acesta este apoi procesat şi introdus în sistemul de prelucrarea imaginii din copiatorul propriu-zis. Pe un cilindru electrostatic cu rol colector este realizată în sarcini electrostatice imaginea latentă. Un laser cu neon şi helium, de mică putere, ( clasa I de precizie ), generează prin intermediul unui raster (grilă liniară de mare fineţe) imaginea pe care va fi colectat tonerul. Acesta este preluat prin intermediul unor pensule electromagnetice şi distribuit pe cilindru. Imaginea latentă este compusă din trei sau patru straturi de toner color ( în funcţie de modelul aparatului ) repartizate pe culorile fundamentale: roşu magenta, galben, albastru cyan , iar la copiatoarele cu patru culori şi negru. În cadrul unui proces numit “ developare ” are loc combinarea culorilor de bază rezultând imaginea color finală. Sensori optici şi repartitori din fiecare compartiment ce conţine toner color asigură monitorizarea nivelor de toner preluat, rezultând prin complementaritatea culorilor de bază celelalte culori necesare imaginii. Nivelele de amestec pot fi atât preselectate cât şi standard ( auto reglabile). Tonerul este transferat de pe cilindrul colector pe hârtie, în cadrul unor treceri mutiple, rezultând copia finală. Topirea tonerului în cadrul imprimării propriu-zise este urmată de descărcarea cilindrului receptor. În final, un modul de curăţire asigură îndepărtarea resturilor de toner uzat.

Pentru identificarea numărului de culori de bază - trei sau patru- se poate folosi examinarea microscopică a copiei full-color, urmărind să se distingă în straturile de toner topit numărul de culori amestecate. Se mai poate folosi metoda fotografiei de descompunere de culoare, sau se poate realiza mai rapid descompunerea culorilor de bază, când se dispune de un analizor video-comparator spectral tip DOCUBOX Full color, asistat de computer. Mai există şi alte tipuri - VSC1, VSC 4I, VSC 2000, Forrest & Freeman, CES- AG, Projectina, etc.

Această identificare este necesară atunci când nu se cunoaşte tipul de copiator utilizat şi se urmăreşte stabilirea acestuia. Metoda examinării microscopice este rapidă, iar în funcţie de experienţa celui ce examineaza ea poate oferi soluţia imediat. Aplicând o iluminare în lumină polarizată şi o rezoluţie mare pot fi observate depunerile succesive de toner în culorile de bază . Acestea au aspectul unor stropi multicolori suprapuşi, iar în locurile unde unde depunerile sunt mai consistente, stratul de toner fiind aproape compact, aspectul este unul specific de “ fâşii de smoală topită”.

Un alt element utilizat în identificarea copiatoarelor color este structura specială a ecranului pentru documente al fiecărui copiator. Copiile reproduc structura rasterului prin care este redată imaginea scanată. ⁸⁰. Atât imaginea rasterului, cât şi a sticlei ecranului poartă adesea urme generate de funcţionarea aparatului-uzuri, zgârieturi, care apar şi pe copie.

Structura sticlei ecranului, cât şi rasterul pot avea o compunere din linii paralele, caroiaje sau pot fi compuse din puncte. Rasterul din puncte poate avea o dispunere aleatorie sau o structură de reţea.

În funcţie de aceste criterii se poate merge mai departe cu identificarea mărcii copiatorului . Exemplificativ arătăm că că modelul de copiator Canon CLC 10 are aspectul rasteului cu puncte dipuse aletoriu, modelul Panasonic FP-C1 are raster tip grilă, iar RanK Xerox 5775 are raster cu linii. Pentru Rank Xerox am realizat mai multe experimente în cadrul cărora am constatat că acesta este aspectul specific tuturor modelelor firmei. Ca urmare a utilizării frecvente a copiatoarelor color în contrafacerea de bancnote, firmele producătoare au introdus în partea de programare instrucţiuni care împiedică copierea bancnotelor. Prin scanare sistemul recunoaste combinaţia de culori ale anumitor bancnote şi nu execută copierea. Pentru că această instrucţiune din program poate fi depăşită, s-a luat măsura suplimentară de a introduce un cod de marcare a fiecărui copiator, existent în mod latent în orice copie realizată de un anumit aparat. De această protecţie suplimentară beneficiază de exemplu copiatoarele Rank Xerox din seria MajestiKolor.

Există uneori moduri extrem de simple de “a păcăli” copiatorul să copieze bancnote. El este aplicabil tipurilor cu patru culori, adăugând în acelaşi timp “ o capcană” pentru criminalistul chemat mai târziu să identifice aparatul utilizat la contrafacere. Astfel. una din culori (negrul) poate fi suprimată, ea fiind realizabilă şi prin compunerea celorlalte. La acestă manevră se adaugă şi posibilitatea de intervenţie asupra memoriei electronice a copiatorului.

Obţinerea unor rezultate de identificare individuală a copiatoarelor color presupune un ansamblu de alte examinări complementare pentru determinarea tonerului şi a cenuşilor. Acestea presupun la rândul lor crearea şi existenţa la nivel naţional a unei colecţii de hârtie şi toner permiţând raportarea la mostre şi reţete standard, clasificate pe caracteristici şi producători.

În aceste condiţii se impune studierea prin analize de laborator a următoarelor caracteristici, în funcţie de actul (copia) de examinat şi de tipul acesteia ( color sau alb/negru ) :

1. Caracteristicile de bază ale tonerului. Aceasta se poate stabili prin determinări magnetice, examinare microscopică ( microscopie electronică cu baleiaj ), cât şi prin examinări orientate spre determinarea modului de procesare a tonerului - termoradiere, rulare termică, presare la rece. Datele obţinute se pot completa cu caracterizarea chimică a tonerului. Se va stabili dacă tonerul este mono-component sau bi-compus . Unele reţete de toner de culoare neagră conţin coloranţi extractibili în amestec cu pigmenţi carbonici. Aceştia pot fi separaţi şI identificaţi prin cromatografia în strat subţire. Este utilă şi identificarea răşinilor utilizate la producerea tonerului. Dată fiind compunerea lor, tonerele color conţin în general mai multe componente care pot fi detectate : răşini, pigmenţi, etc.

2. Piroliza gaz-cromatografică- permite separarea cromatografică a componentelor tonerului, în special compuşii anorganici, iar prin completarea analizelor cu spectroscopia de masă se obţine o precizie superioară. ⁸¹

3. Analize instrumentale în raze infra - roşii - din care în special spectroscopia în infra-roşu oferă posibilitatea unor diferenţieri precise a proporţiilor în care un anumit fabricant a adăugat răşini şi ntetice tonerului. Din păcate, pe lângă aparatura complexă este şi aici necesară existenţa unei colecţii de mostre.

4. Fluorescenţa sub raze X- permite identificarea coloranţilor anorganici prezenţi în diferite reţete de toner color.

Aşa cum rezultă din metodele de examinare expuse mai sus, tehnicizarea şi evolutia mijloacelor de copiere impun şi o dezvoltare a cunoştiinţelor interdisciplinare şi a aparaturii folosite în criminalistică.

Metoda de termocopiere ThermoFax a suferit de la apariţia ei din anul 1950 până în prezent o mare varietate de perfecţionări şi modificări , existând azi chiar şi copiatoare termice color. Aplicaţia cea mai frecventă a termocopierii este la aparatele de tip telefax, deşi printre acestea, modelele mai sofisticate realizează imprimarea cu ajutorul tehnologiei de la copiatoarele laser tip Xerox, existând chiar aparate telefax laser color.

Revenind la termocopiere, facem precizarea că, prin construcţie aparatele tip telefax sunt prevăzute să realizeze şi funcţia de copiator. Copiile realizate au în general o calitate scăzută faă de cele tip Xerox, majoritatea modelelor necesită hârtie specială tip termofax şi rezultatul nu se păstrează un timp mai îndelungat, estompându-se cu timpul. Pe de altă parte, textele scrise cu banda carbonică, desenele reproduse cu hârtie copiativă carbon (plombagină), semnăturile ori menţiunile executate cu creionul cu grafit nu sunt reproduse, ori apar insuficient de clar prin termocopiere. Termo-imprimarea se realizează cu ajutorul unei linii de lamele sau ace care se află în contact cu hârtia termo - sensibilă. Acestea se încălzesc sau nu, în funcţie de mesajul ( semnalul)electronic.

Examinarea microscopică a actelor transmise sau copiate cu ajutorul unui aparat telefax termic permite observarea fibrelor de hârtie superficiale, carbonizate prin descărcări punctiforme de energie termică. Hârtia este de dimensiuni variabile, cu o grosime redusă, fiiind prezentată în role de anumite lungimi, pentru aparat. Calitatea imprimărilor este diferită în funcţie de calitatea şi performanţele aparatului. ⁸² Majoritatea modelelor actuale de aparate tefax utilizează la imprimarea imaginii pulbere toner. La aparatele telefax care utilizează toner, acesta este depus într-un strat mai subţire decât la copiatoarele obişnuite, dar diferenţele sunt date doar de grosimea corpului caracterelor. “Citirea” documentului ce urmează a fi copiat termic sau transmis, se face cu ajutorul unui cap termic pe bază de radiaţii infraroşii. Răspândite pe o lăţime corespunzătoare lăţimii actului de transmis sau termocopiat, celulele foto-termo-sensibile observă şi reproduc variaţiile alb/negru ( hărtie / traseu scris), acestea reflectându-se în microdescărcări de arc pe hârtia rolei de hârtie termosensibilă, sau în încărcări electrostatice cu toner care apoi este depus pe hârtie, sau cu ajutorul unuistem ink - jet -cu jet de cerneală. Modelele tip laser sau ink-jet folosesc hârtie normală, sau sub formă de rolă, pot produce şi copii color, iar puterea lor de rezoluţie este mai mare.

Într-o expertiză de tehnica documentelor efectuată la Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj, a fost supus examinării un act prezentat în copie electrostatică tip Xerox alb/negru , cerându-se să se stabilească modul de realizare al acestuia. ⁸³ În cadrul examinării generale am stabilit că actul era o copie tip xerox a unui act realizat prin mai multe activităti compuse, plecând de la copierea pe un copiator tip telefax a unei semnături ce imita o semnătură autentică , peste care fusese desenată o ştampilă, iar deasupra acestora fusese dactilografiat un text ce confirma achitarea unui debit de mai multe milioane lei. Actul compus, astfel rezultat, a fost recopiat cu un copiator termic, fiind vizibile pe marginile copiei tip Xerox realizate în final, urmele lăsate pe rola de hârtie termică de către mecanismul de transport al telefaxului. Multitudinea de copieri şi recopieri era orientată spre a face să se estompeze detaliile şi să acopere contrafacerea semnăturii . ( Fig. 24. )

Un amănunt de interes tehnic este cel că unele apararte telefax sunt prevăzute cu un dispozitiv care aplică un semn distinctiv, o “ ştampilă “- pe documentele care au fost transmise ori copiate cu ajutorul lor. Acest fapt permite în cazul în care este pus la dispoziţie şi actul original să se constate dacă s-a efectuat vre-o transmitere sau copiere a acestuia cu aparatul telefax.

Examinarea unui document suspect realizat, copiat, ori transmis cu ajutorul unui aparat telefax presupune ca (în mod ideal ) la dispoziţia expertului să se afle :

- documentul original la care se referă documentul fax,

-copia fax ( act în litigiu ),

-aparatul telefax pe care se cunoaşte sau se bănuieşte că s-a făcut transmiterea ori copierea,

-materiale de probă copiate, transmise şi recepţionate cu aparatul emitent, cât şi cu cel recepţionant

În cursul examinării se vor avea în vedere pentru identificare următoarele elemente:

-imprimările ce indică numărul de apel, indicativul şi ora transmiterii/ recepţiei ( aceste elemente pot fi suprimate fie din aparat, fie prin tăierea hârtiei ) ;

-aspectul general al imprimării care poate fi clar, estompat, imprimat inegal;

-tipul de imprimare-termică, cu toner, cu jet de cerneală;

-în cazul în care aparatul este prevăzut cu ştampila de confirmare -aspectul acesteia - culoarea, forma, plasarea ei ( şi aceasta funcţie poate fi înlăturată );

-defectele specifice- de scanare, ori de redare;

-unele caracteristici specifice aparatului.

Defectele specifice de scanare pot fi generate de prezenţa prafului , ori acumularea de murdărie între mecanism şi hârtie, ori pe oglinda unităţii optice. Acestea se vor manifesta fie prin imagini îmbâcsite, iar în cazul firelor de praf pot apărea ca linii verticale pe document⁸⁴. Forma lor punctiformă apare prin reluare continuă ca o linie pe verticală situată într-un anumit punct al paginii. De asemenea, defectele unităţii de imprimare pot apărea sub forma unor linii verticale pe toată lungimea actului. Astfel, încălzirea continuă a unui ac produce o linie verticală neagră, iar neîncălzirea unui ac generează o linie albă. Ele pot fi deosebite de defectele de scanare care dispar prin curăţirea unităţii de imagine. Defectele unităţii de imprimare apar în cazul documentelor transmise prin fax numai pe exemplarul recepţionat, respectiv în cazul folosirii acestuia drept copiator.

Defectele specifice mecanismului pot consta în urme ale rolei presoare care asigură mişcarea hărtiei. Funcţionarea imperfectă a rolei se poate manifesta prin alungirea ori scurtarea pe alocuri a semnelor ori literelor. Acest defect poate fi însă generat în cazul actelor recepţionate prin telefax şi de defecţiuni ale liniei telefonice cu transmîşi e analogică.

Aparatele de tip telefax pot fi utilizate uneori la falsificarea unor acte, în combinaţie cu metode obişnuite de falsificare. Ele pot fi folosite mai ales atunci când este vorba de transmiterea la distanţă a unor contracte, chitanţe, cecuri, etc. Prin combinarea tehnicilor iniţiale de ştergere, radiere, adăugire cu retransmiterea prin telefax a actelor falsificate se încearcă uneori obţinerea unor plăţi în bănci, ori dovedirea unor alte prevederi contractuale decât cele convenite. ⁸⁵

Într-un dosar au fost prezentate spre achitare prin bancă unele dispoziţii de plată pe care fuseseră modificate prin adăugare sumele confirmate. Din” cinci sute mii “s-a făcut “cinci milioane cinci sute de mii” iar actul falsificat a fost transmis pentru plată băncii clientului, prin telefax. Confruntarea exemplarelor fax şi originale a permis uşor stabilirea modului de falsificare, desi, datorită condiţiilor de păstrare, copiile fax începuseră să-şi piardă lizibilitatea. ⁸⁶

Falsuri realizate cu copiatoare alb / negru. Examinarea lor.

Aşa cum s-a arătat şi în literatura de specialitate ⁸⁷ multe din falsurile realizate cu ajutorul copiatoarelor alb / negru sunt orientate spre realizarea unor acte compuse. Prin această noţiune înţelegem un act nou, prezentat în copie electrostatică alb / negru care, de obicei conform afirmaţiilor părţii ce încearcă să se se preleve de conţinutul său, ar reprezenta copia unui act contestat ” al cărui original s-a pierdut ”

Metoda de lucru este relativ simplă: se foloseşte o parte dintr-un alt act ce conţine o semnătura autentică a unui anumit titular, la care se adaugă un alt text realizându-se falsul prin trucare şi reproducerea cu copiatorul . ⁸⁸

O variantă de fals comis cu ajutorul copiatoarelor este cel prin procedeului denumit “ mască “ , utilizând o coală de hârtie pentru a ecrana o parte a actului ce se truchează - de exemplu se copiază antetul şi finalul unui act - adeverinţă oficial “mascând” textul original, introducându-se apoi pe copie textul dorit şi recopiind actul astfel plăsmuit.

Amintim în acest sens o cauză cercetată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj ⁸⁹ în care s-a dispus efectuarea unei expertize criminalistice asupra unei copii tip Xerox a unui act despre care petentul susţinea că l-a depus la termen la instanţa de judecată , dar acţiunea nu a fost înregistrată la dosarul cauzei respective, de oarece actul ar fi fost pierdut sau sustras. Examinarea criminalistică a copiei electrostatice în litigiu a pus în evidenă prezenţa unor urme liniare produse de marginile unei coli diferite de hârtie, folosite ca mască pentru a putea reproduce electrostatic partea superioară a actului cu impresiunea ştampilei de inregistrare de la registratura instanţei. Urmele erau vizibile pe orizontală , producându-se o uşoară umbră la trecerea scanerului copiatorului, dar mai ales la marginea din dreapta pe verticală, datorită dezalinierii marginilor colilor. După obţinerea unei coli de hârtie format A4 ce purta o reproducerea electrostatică a înregistrării de intrare cu data certă, autorul falsului a scris cu mâna textul aciunii şi a recopiat actul, depunând noua copie în susţinerea plângerii penale.

Din experimentele făcute cu ocazia acestei expertize am putut constata că aceste tipuri de urme-umbră apar pe copiile electrostatice alb/negru atunci când copiatorul nu este întreţinut corespunzător. Ele mai apar când actul de reprodus are unele deformări: cute, plieri rectangulare, când se copiază acte din mai multe pagini, la limita dintre marginile paginilor, când sunt mai multe coli suprapuse. Calitatea copiilor mai poate fi influenţată şi de alţi factori:

1. Starea actului care se copiază şi culoarea acestuia -în cadrul raportului fond-text. În practică s-a constatat că anumite culori-galben, roşu, bleu ciel-nu sunt clar copiate şi transpuse în alb/negru.

2. Starea aparatului . Aici are importanţă şi timpul scurs de la ultima utilizare, gradul de încărcare pentru ziua respectivă. Pe măsura creşterii numărului de copii reaizate cu un copiator se produc uzuri ale cilindrului.

3. Temperatura de topire / fixare a tonerului şi calitatea acestuia. Acumularea cenuşilor de toner şi încălzirea aparatului pot genera fixarea unei părţi din toneru uzat pe copiile realizate, acestea căpătând un aspect îmbâcsit.

4. Gradul de contrast al expunerii. Actele au contraste diferite între fondş}i text, iar unele acte realizate cu imprimante matriciale sau maşini de scris cu bandă carbonică necesită un contrast mai redus, dată fiind tenta de gri a imprimării şi raportul redus de contrast cu albul suportului material.

Alteori, copiile alb negru ale unor acte sunt falsificate prin alterarea conţinutului unui text. Îndepărtând de pe copie unele menţiuni ( cifre, cuvinte, fraze), se pot introduce altele în locul lor. În acest sens amintim o expertiză realizată la Laboratorul interjudeţean de expertize criminalistice Cluj în care, pe lângă identificarea autorului unei semnături s-a stabilit şi modul în care a fost falsificat unul din exemplarele actului, exemplar prezentat în copie electrostatică şi care prezenta diferenţe de conţinut faţă de exemplarul din arhiva notarială. ⁹⁰ S-a realizat o copie electrostatică a celor două pagini ale actului din arhiva notarială. De pe copie, din menţiunea “ cu excepţia garajului “ au fost radiate litere, rămânând doar menţiunea “. . . garajul. . . ” apoi s-a completat prin adăugare, menţiunea devenind”, -şi garajul. ”, iar apoi copia modificată a fost recopiată, fiind utilizată pentru susţinerea unor pretenţii în fată instanţei de judecată. Examinarea microscopică a imaginii şi compararea actului iniţial şi a copiei falsificate prezentate în instanţă au permis prin identificarea coincidenţei partiale şi a diferenţelor stabilirea falsului.

Secţiunea 8. Imprimantele sistemelor de computere. Diferenţierea criminalistică între documentele realizate cu ajutorul copiatoarelor şi cu ajutorul imprimantelor .
Apariţia, perfecţionarea şi creşterea gradului de utilizare al imprimantelor pentru computer au condus la creşterea frecvenţei cu care documente suspecte realizate cu ajutorul acestora au fost supuse examinrii criminalistice. Semnalat în literatura de specialitate publicată în alte state ⁹¹, acest lucru l-am putut sesiza şi din practica Laboratorului Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj, în arhivele crăuia nu am găsit pentru perioada 1960-1996, expertize criminalistice care să se ocupe de acest tip de falsuri ori contrafaceri, dar unele lucrări recente, la care ne vom referi când vom trata anumite aspecte în cuprinsul prezentei lucrări, au printre obiective şi identificarea tipului de imprimantă cu care au fost realizate unele acte.

Tehnica de calcul a generat un nou complex de probleme pentru criminalişti. Uneori ” aceasta a făcut ca atenţia experilor s se mute dinspre compararea scrisului de mână către determinarea originii imprimantei folosite pentru a crea un document, ori dacă mai multe documente provin din acelaşi sistem de imprimare. ” ⁹²9

Acest aspect nu trebuie însă supraapreciat. Credem că , deşi documentele realizate cu ajutorul sistemelor computerizate tind să devină tot mai prezente în viaţa de fiecare zi, iar computerul însuşi să preia o mare multitudine dintre sarcinile şi eforturile umane, rolul său este încă limitat, determinant rămânând factorul uman. Este larg susţinută de literatura de specialitate opinia ⁹³ că, în viitor experii vor întâlni tot mai des documente realizate cu ajutorul computerului cărora vor trebui se identifice sursa. ” Cei care ignoră ultimele evoluţii în tehnologia computerelor riscă să-şi limiteze capacităţile şi să-şi limiteze dezvoltarea. ” ⁹⁴ Aceasta presupune deci a cunoaşte şi înţelege modul de funcţionare şi posibilităţile aparatelor respective, ca o expresie a caracterului deschis la cunoştiinţe din cele mai diverse domenii pe care le presupune activitatea de criminalist.

Înainte de a trata aspectul diferitelor imprimări şi modurile de diferenţiere, credem că sunt necesare câteva precizări cu privire la imprimantele pentru computer şi posibilităţile oferite de acestea.

Imprimantele pentru computer sunt de fapt dispozitive anexe computerului cu rolul de a transpune pe hârtie anumite elemente grafice sau cifrice, conform comenzilor date prin intermediul computerului. Primele modele de imprimante, cele numite matriciale, sunt prevăzute pentru imprimare pe hârtie cu un ansamblu de ace dispuse pe un dreptunghi, care pot genera cifre sau semne grafice. Alte modele au pentru imprimare o emisferă metalic cu semnele grafice şi cifrele ce sunt prezente şi la “coşul de litere” al unei maşini de scris. Dacă la acest sistem identificarea este legată de unicitatea caracterelor ce se realizează cu imprimanta respectiv, şi tuaţia diferă în cazul imprimantelor cu ace. Având la început un număr mai mic de ace- 9 ace- posibilităţile erau reduse în privinţa caracterelor sau şi mbolurilor ce se pot genera cu ele. Cu toate acestea, şi în această situaţie se pot produce cu aceeaşi imprimantă mai multe tipuri de fonturi ( caractere )-de exemplu pica, italic, courier, etc. Caracterele sunt reproduse pe hârtie prin intermerdiul panglicii cu tuş sau carbon. Prin creşterea numărului de ace la 24, au sporit disponibilităţile, putând fi reproduse mai multe tipuri de caractere de scris şi chiar unele şi mboluri, desene etc, dar nu se puteau realiza decât imagini alb /negru. Ca defecte specifice acestui tip de imprimante amintim: estomparea impresiunilor într-o anumită parte a semnului grafic ( de exemplu în partea mediană) ca urmare a uzurii mai pronunţate a benzii, apariţia unor linii albe la o anumită înălţime a semnelor datorit ruperii, îndoirii sau blocării unuia sau chiar mai multora dintre ace.

Dezvoltarea electronicii a permis introducerea unor noi tipuri de dispozitive: imprimante cu laser şi imprimante cu jet de cerneală. Modelele denumite “ laser printer ” sunt imprimante (alb/negru sau color) care funcţionează, în ce priveşte modul de realizare a imaginii, asemeni unităţii de creare a imaginii de la un copiator cu laser. Unitatea laser serveşte la producerea rapidă a energiei termice necesare topirii tonerului. Încărcarea cu imaginea latentă este bazată pe o imagine preluată din memoria computerului, care comandă şi combinaţiile de culori, numărul de copii, etc. prin programul de editare. Examinate la microscop imprimările realizate prin imprimantele cu laser nu se deosebesc, la prima vedere, de cele realizate cu un copiator , ambele utilizănd la reproducerea imaginii pe hârtie pulberea-toner. .

Datorită uzurii şi defectelor de pe cilindrul colector pot fi identificate atât copiatoarele, cât şi imprimantele laser. ⁹⁵

De cele mai multe ori, în practică, este descoperit numai documentul suspect, urmând ca ancheta să conducă la stabilirea autorilor contrafacerii ori falsului. Problema care se pune în această situaţie, este aceea de a stabili în primul rând care este sursa directă a unui document susupect: un copiator laser sau o imprimantă laser, iar după rezolvarea acestui aspect se poate forma cercul de aparate bănuite şi se trece la identificări de aparate, materiale, hârtie, toner, etc.

Conform unui studiu efectuat de către un colectiv de specialişti din Marea Britanie pentru un lot de zece modele de copiator de la firmele Canon, Toshiba, Rank Xerox şi pe un lot de trei modele de imprimante Brother şi Hewlett Packard LaserJet III şi IV, deşi latente, urmele lăsate de mecanismele de alimentare cu hârtie pe colile respective sunt la baza acestor posibilităţi de identificare. Examinarea presupune dotare tehnică - un aparat de detecţie electrostatic tip ESDA, la care se poate adăuga şi un comparator video-spectral. Urmele produse de ghiarele mecanismului de alimentare cu hârtie sunt în general diferite de la o marcă la alta, deşi studiul amintit indică faptul că modelele de imprimante Brother şi H. P. LaserJet III lasă urme relativ asemănătoare, având acelaşi număr de ghiare de preluare a hârtiei din tavă. . Urmele sunt în general mai vizibile la partea cu care documentul, coala de hârtie, pătrund în aparat şi se păstrează un anumit timp, fiind detectabile chiar şi după circa două luni. . ⁹⁶

Pentru copiatoare ele diferă uneori, chiar la acelaşi fabricant, de la un model la altul, în funcţie de numărul şi poziţionarea ghiarelor de prindere a hârtiei, de tipul, dimensiunile şi forma rolelor de transport.

Pentru imprimante cu laser transportul hârtiei este realizat cu ajutorul unei benzi din pânză cauciucată, sau la unele modele cu role . Şi acestea lasă urme latente specifice, care pot fi puse în evidenţă cu ajutorul aparatului ESDA. Vom prezenta pe scurt metoda de examinare cu ajutorul aparatului ESDA. Documentul de examinat este acoperit prin vacuumare cu o folie de plastic foarte subţire. Vacuumarea produce aderarea foliei la fibrele hrtiei. Peste folie se presară pulbere tip toner, iar documentul este introdus între două plăci de metal încărcate electrostatic. Astfel, pulberea toner aderă la folia de plastic, aglomerându-se mai pronunţat acolo unde fibrele hârtiei au fost deformate de mecanismul de prindere şi transport. Devin în acest mod vizibile pe folia de plastic urmele latente. Ele pot fi apoi fotografiate ori scanate, introduse în memoria video a unui computer şi examinate apoi comparativ, pentru identificare. .

O chestiune, lăsată neinvestigată de către autorii studiului amintit, este cea a efectelor pe care condiţiile de păstrare ale documentelor - căldură, uzură, umiditate - precum şi calitatea hârtiei pe care sunt imprimate le au asupra urmelor specifice mecanismului. Credem că, în mod firesc, ele vor influenţa păstrarea în timp, durata posibilităţii de identificare a urmelor mecanismului şi de diferenţiere a sursei, depinzând de gradul uzurii şi de agresivitatea condiţiilor păstrării.

Deşi pentru o perspectivă mai îndepărtată, considerăm că ar fi utilă formarea pentru uzul specialiştilor a unui repertoar de mărci şi modele care să conţină caracteristicile specifice diferitelor modele de imprimante, clasa de precizie ( rezoluţia în dpi), aspectul urmelor latente ale mecanismului, clasificate pe număr de elemente, producători, ani de fabricaţie. Aceasta va oferi, printre altele informaţii şi pe cele privind concordanţa dintre data afirmată a emiterii unui act şi data existenţei modelului de imprimantă pe piaţă sau în dotarea emitentului ( organe de stat, diferite bănci şi firme economice, ş. a. m. d. ). Imprimantele cu jet de cerneală realizează imprimarea, aşa cum le arată şi numele, prin intermediul proiectării unui jet fin de cerneal, ai cărui stropi sunt vizibili sub microscop. Modelele sunt disponibile atăt în variantă alb/negru cât şi color.

Imprimantele color realizează culorile prin combinarea a patru culori - roşu magenta, galben, albastru cyan şi negru. Prin examinare microscopică pot fi distinse depunerile succesive de stropi de cerneal, observându-se şi difuzia cernelii în fibrele hârtiei.

În cazul documentelor realizate cu ajutorul imprimărilor cu jet de cerneală sunt aplicabile diverse metode de datare ale cernelurilor ⁹⁷ , în scopul de a putea stabili vechimea relativă a două sau mai multe menţiuni pe acelaşi act, diferenţele de cerneluri. Acestea sunt tehnici chimice de laborator, bazate mai ales pe cromatografia în strat subţire, spectrometria de masă, pentru identificarea compuşilor volatili ai diferitelor reţete, la care am făcut referiri în partea destinată analizei cernelurilor. Ele sunt de specialitate chimică, dar considerăm util pentru specialiştii în examinarea documentelor, ca şi pentru anchetatori, să cunoască existenţa acestor posibilităţi şi în cazul cernelurilor de imprimantă pentru a recurge la ele atunci când se impune.

Aşa cum am putut constata şi din practica personală, în ultimii ani a crescut tendinţa de utilizare a imprimantelor cu jet de cerneală la comiterea diferitelor falsuri ori contrafaceri

În unul din cazuri ⁹⁸. , am întâlnit bancnote de 10. 000 lei realizate cu ajutorul unei imprimante cu jet de cerneală, autorii contrafacerii declarând în cursul anchetei că au cumpărat mai multe bancnote contrafăcute în acest mod de la un necunoscut din o altă localitate, ocazie cu care le-a venit ideea de a încerca să facă acelaşi lucru cu computerul propriu, cu care ar fi realizat” numai de încercare” câteva, fără să le pună în circulaţie. Date fiind elementele declarate, s-a cerut să se stabilească printr-o expertiză criminalistică dacă bancnotele proveneau din loturi realizate cu imprimante diferite sau au fost realizate cu aceeaşi imprimantă. Examinarea comparativă macroscopică a celor două loturi de bacnote contrafăcute a pus în evidenţă diferenţe de nuanţă ale culorilor şi de fineţe a imprimării, iar la examinarea microscopică a devenit clar că există diferenţe şi la nivelul clasei de rezoluţie. S-a confirmat astfel că sunt două loturi de bancnote, provenind de la o imprimantă de 300 dpi -cea cu care lucraseră inculpaiţi şi respectiv, un lot de la o imprimantă de 800 dpi - bancnote despre care inculpaţii declaraseră că le-au cumpărat de la alte persoane.

Ca o concluzie ce se desprinde în mod firesc din metodica identificării criminalistice, atunci când se pune problema de a stabili mijlocul de producere al unor documente despre care se ştie deja că sunt contrafăcute, prima problemă este aceea de a stabili mijlocul de imprimare. În acest scop se vor putea formula urmtoarele întrebări:

-Este sursa documentului un copiator?

-Este o imprimantă?

-Sunt ele alb/ negru sau color?

-Imprimarea este realizată cu ajutorul pulberii toner sau cu jet de cerneal?

-Care este rezoluţia specifică aparatului( în dpi) ?

Acestui set de întrebări i se poate răspunde prin examinarea documentului suspect. Datele obţinute vor fi utilizate în continuare în direcţionarea cercetărilor, la stabilirea cercului de aparate şi persoanelor bănuite.