Universitatea titu maiorescu

UNITATEA 1. Introducere. Bazele psihologiei cognitive

Obiective	11
Cunoștințe preliminarii	11
Resurse necesare și recomandări de studiu	11
Durată medie de parcurgere a unității	11
Introducere. Bazele psihologiei cognitive	12
Rezumat	15
Cuvinte cheie	16
Teste de autoevaluare	16
Concluzii	17

Obiective

La sfârşitul parcurgerii acestei unităţi, studenţii vor fi capabili să:

- Le fie familiare problematica şi specificul domeniului psihologiei cognitive.

- Sublinieze momentele importante din istoria scurtă a apariţiei psihologiei cognitive.

- Evidenţieze criticile şi meritele acestui domeniu.

Cunoștințe preliminarii

Psihologie generală (mecanismele cognitive), introducere în filosofie/logică, informatică.

Resurse necesare și recomandări de studiu

Resurse bibliografice obligatorii:

1. Miclea, M., (1997 sau 2000), Psihologie cognitivă, Polirom, Iaşi.

2. Zlate, M., (1999), Psihologia mecanismelor cognitive, Polirom, Iaşi.

Durata medie de parcurgere a unității de studiu

Este de două ore.

Psihologia cognitivă a devenit un domeniu aplicat al psihologiei, cu puternice legături în ştiinţele cognitive, tehnologia informaţiei, inteligenţa artificială, cibernetică, logică, teoria limbajului, neuroştiinţe, toate aceste domenii fiind la rândul lor unele compozite şi interdisciplinare, conectate cu alte domenii practice (inginerie, construcţie şi design).

În felul acesta, psihologia cognitivă îşi circumscrie aria cercetărilor într-un univers de discurs foarte larg şi divers, creându-şi un limbaj propriu şi diferit de restul disciplinelor psihologice ortodoxe. Tehnicitatea caracteristică acestui domeniu poate surprinde la început pe studenţii care urmeză acest curs. Poate fi numit psihologie cibernetică sau „psihologia ca un calculator”, deoarece similartăţile între tehnologia informaţiei şi modul în care această ramură a psihologie descrie psihicul uman sunt izbitoare, imposibil de „digerat” de studentul ortodox la psihologie care ştie că psihicul este „uman” şi nu maşină.

Psihologia cognitivă abordează teme despre sistemul cognitiv uman (percepţia, gândirea, memoria, limbajul, etc.) şi despre subsistemele sale. Sistemul cognitiv este văzut ca fiind un sistem de prelucrare, de procesare a informaţiei, de transformare a input-ului senzorial în output-ul motor sau comportamental. La fel ca şi un calculator, psihicul are intrări şi ieşiri, stimul şi răspuns. Aşa este, seamănă cu behaviorismul.

Abordarea şi explicarea tuturor fenomenelor psihice din perspectiva mecanismelor informaţionale pe care le includ şi de care depind în desfăşurarea lor este abordarea care delimitează psihologia cognitivă de alte ramuri ale psihologiei. Psihologia cognitivă doreşte să surprindă imaginea sistemului psihic uman ca sistem capabil de schimburi informaţionale cu mediul înconjurător, capabil de a transforma informaţia în funcţie de propriile reguli şi de configuraţia propriilor subsisteme de procesare, capabil de autoreglare şi control (de unde şi legătura stânsă cu cibernetica), sistem capabil de răspuns adaptat la constrângerile mediului.

Începuturile psihologiei cognitive pot fi plasate la mijlocul secolului trecut, după cel de-al doilea război mondial, când logica matematică, ciberetica şi teoria informaţiei au apărut în forţă în peisajul ştiinţific internaţional. Efortul de a formaliza logica astfel încât să fie posibilă manipularea simbolurilor pe baza unor reguli sintactice generale şi recursive, duce la definirea calculabilităţii şi a computaţiei.

Alături de teora informaţiei şi logica matematică şi simbolică, curentele psihologice ale căror idei şi cercetări psihologia cognitivă le-a integrat sunt asociaţionismul, gestaltismul, behaviorismul şi constructivismul piagetian.

Instrumentarul metodologic folosit în cercetare conţine metoda experimentului ca metodă predilectă, la care se adaugă modelarea-formalizarea-simularea pe calculator.

Chiar dacă acest domeniu se delimitează şi se defineşte în anii ’50, mugurii teoretici ai ştiinţelor cognitive se găsesc la Aristotel (creatorul logicii), mai apoi la Descartes prin celebrele sale dubitaţii şi prin faptul că plaseză singura realitate certă în „cogito”, cert este că noi suntem fiinţe cugetătoare, gândim, restul (realitatea exterioară, corpul nostru) fiind nesigur, iluzoriu, himeric.

În cel de-al doilea război mondial, Alan Turing, logician şi matematican care a lucrat la spargerea codurilor germane, construieşte maşina Turing, maşină teoretică cu computabilitate universală. El a demonstrat că o maşină poate rezolva orice calcul matematic, atâta timp cât acesta este reprezentat algoritmic. Maşina lui Turing este „părintele” tuturor calculatoarelor de astăzi (să adăugăm şi tabletele). Turing a dat şi soluţia evaluării inteligenţei unui sistem artificial: dacă un sistem dă un răspuns unui observator extern şi acesta nu se deosebeşte de răspunsul pe care le-ar fi dat un subiect uman, atunci el este considerat inteligent.

În 1956 se conturaseră două grupuri de cercetare a mecanismelor de procesare a informaţiilor: unul la MIT şi celălalt la Carnegie-Mellon. În toamna aceluiaşi an, MIT organizează un simpozion, iar în ultima zi, 12 septembrie, considerată şi ziua de naştere a ştiinţelor cognitive, au fost prezentate trei comunicări de referinţă: H.A. Simon şi A. Newell prezintă prima demonstraţie pe calculator a unei teoreme logice (Logic Theory Machine), N. Chomsky prezintă Three Models of Language, iniţiind lingvistica teoretică, G. Miller prezintă într-o formă preliminară celebrul său studiu The Magical Number Seven, Plus or Minus two. Dar cel care va consacra termenul de „psihologie cognitivă” este Ulric Neisser, care publică în 1967 o carte cu acelaşi titlu.

Fundaţia Alfred P. Sloan a contribuit definitiv la avântul pe care ştiinţele cognitive l-au luat prin acordare de granturi de cercetare în valoare de sute de milioane de dolari la mijlocul anilor ‘70. Mulţi cercetători şi-au schimbat radical programul pentru a putea accesa aceste fonduri.

În 1978 se prezintă primul raport de cercetare către Fundaţia Sloan, care mai este cunoscut şi sub numele de raportul SOAP (State of the Art Paper). În acest raport se spune: „existenţa domeniului nostru de cercetare este determinată de existenţa unui obiectiv comun: descoperirea capacităţilor computaţionale şi de reprezentare ale psihicului precum şi ale proiecţiilor lor structurale şi funcţionale în creier.” Prin această „declaraţie de independenţă” se stipulează că ştiinţele cognitive studiază sistemele cognitive naturale sau artificiale, căutând explicaţii pentru modul de tratare a informaţiei în aceste sisteme din punct de vedere al calculelor şi reprezentării acesteia şi din punct de vedere a implementării acestor operaţii în diferite medii fizice disponibile la un moment dat.

Psihologia cognitivă devine parte componentă a ştiinţelor cognitive. Din această familie mai fac parte: filosofia (epistemologia, logica filosofică, filosofia analitică), lingvistica (lingvistica teoretică), neuroştiinţe (neuroştiinţa cognitivă), antropologia (antroplogia culturală). Domeniile enunţate nu participă la ştiinţele cognitive cu toată extensiunea domeniului lor, ci doar cu anumite ramuri şi dezvoltări interdisciplinare pe care l-am enumerat în paranteză.

Psihologia cognitivă este supusă unei duble presiuni, ceea ce îi conferă şi un caracter bicefal. Presiunile de sus în jos, dinspre inteligenţa artificială îi cere psihologiei cognitive să ofere modele formalizate şi implementabile pe calculator. Presiunile de jos în sus, dinspre neuroştiinţe solicită psihologiei cognitive să construiască modele valide, relevante şi de predictibilitate pentru comportamentul uman.

Noul domeniu are însă şi critici. Trei categorii de critici s-au conturat de-a lungul timpului:

1. 
   Lipsa de plauzibilitate neuronală a modelelor cognitive sau lipsa de validitate ecologică. Adică, aceşti critici consideră că este foarte dificil să găsim la nivel neuronal corespondentul diverselor procese sau reguli de funcţionare ale sistemului cognitiv descrise în diferite modelări teoretice sau practice cognitiviste. De exemplu, unde se găsesc regulile de producere (sau operaţiile) de tipul „dacă....atunci”. Sistemul cognitiv are patru nivele de analiză, nivelul semnatic, nivelul algoritmic-reprezentaţional, nivelul implementaţional şi nivelul computaţional. Aceşti critici confundă nivelurile de analiză a sistemului cognitiv cerând o analiză la nivel implementaţional a unei entităţi aflate la nivelul computaţional. În plus, majoritatea modelelor cognitive iau în consideraţie datele oferite de neuroştiinţe, mai ales dacă vorbim despre paradigma neoconexionistă.
   
2. 
   Criticile din partea behavioriştilor. Este criticată metodologia folosită de cognitivişti pentru a obţine rezultate în urma ceretărilor, mai ales modelarea şi simularea pe calculator. De asemenea, behavioriştii pun la îndoială şi capacitatea unor factori cognitivi de a influenţa comportamentul. Aceste critici au scăzut în ultimii ani, deoarece multe dintre rezultatele experimentale ale behaviorismului au fost preluate de către psihologia cognitivă, dar şi behavioriştii se regăsesc teoretic în modelările conexioniste ale sistemului cognitiv.
   
3. 
   Un alt gen de critici, dar mult mai puţin argumentate, pretind că psihologia cognitivă este o modă, un curent care va dispărea curând. Acestor critici putem răspunde că atâta timp cât psihicul rămâne un sistem informaţional, tot atâta timp va supravieţui şi psihologia cognitivă. Şi psihicul va rămâne pentru o perioadă lungă aşa (!), pentru că este un sistem care „lucrează” cu informaţia.
   

Ceea ce poate să facă psihologia cognitivă este că poate descrie în mod universal capacităţile computaţionale, de prelucrare a informaţiilor şi de răspuns la stimulările mediului fără a considera doar subiecţii umani. Astfel, posibilitatea înţelegerii structurilor cognitive interne şi comunicarea cu subiecţi infraumani sunt deschise de teoria psihologică cognitivă. Prelucrarea informaţiei modelată şi formalizată în teoria ştiinţelor cognitive şi în psihologia cognitivă ne oferă o perspectivă lărgită asupra vieţii în general, nu doar asupra speciei noastre. Toate organismele, pentru a supravieţui, trebuie să aibă un sistem de prelucrare a informaţiei exterioare şi de concepere a unui răspuns adaptativ. Ştiinţele cognitive oferă o astfel de viziune, de a înţelege şi alţi subiecţi şi de a gândi dincolo de propria noastră „umanitate”.

Rezumat

Psihologia cognitivă este un domeniu nou, pluridisciplinar, de „generaţie nouă”, aflat în plină expansiune şi în plină dezvoltare, apelând în primul rând la cercetări experimentale. Aflată între simularea şi implementarea pe calculator a funcţiilor cognitive umane şi plauzibilitatea neuropsihologică şi comportamentală a teoriilor susţinute şi cercetate, psihologia cognitivă trebuie să facă faţă tuturor criticilor şi provocărilor. Începuturile sale se află în anii ’50, odată cu publicarea a trei lucrari capitale (H.A. Simon şi A. Newell - prima demonstraţie pe calculator a unei teoreme logice (Logic Theory Machine), N. Chomsky - Three Models of Language, G. Miller - The Magical number seven, plus or minus two.) Cel care consacră termenul de „psihologie cognitivă” este Ulric Neisser, care publică în 1967 o carte cu acelaşi titlu.

Cuvinte cheie

Ştiinţe cognitive. Psihologie cognitivă.

Teste de autoevaluare

1. Care este metoda predilectă de cercetare a psihicului în cadrul psihologiei cognitive? (pg. 12)

(A) metoda experimentului.

(B) metoda simulării pe calculator.

(C) metoda studiului corelaţional.

(D) metoda investigării pe bază de chestionar.

Răspuns corect: A

2. Obiectivul de cercetare al psihologiei cognitive este (p. 11):

(A) Studierea capacităţilor de calcul, reprezentarea şi acţiune ale psihicului.

(B) Studierea capacităţilor analitice şi reprezentaţionale ale psihicului precum şi studirea creierului, structural şi funcţional.

(C) Studirea capacităţilor de reprezentare şi de proiectare ale psihicului, funcţionarea şi capacitatea creierului.

(D) Studierea capacităţilor computaţionale şi de reprezentare ale psihicului precum şi ale proiecţiilor lor structurale şi funcţionale în creier.

Răspuns corect: D

3. Care sunt criticile aduse de behaviorişti psihologiei cognitive? (p. 14)

4. Ce curente psihologice au contribuit la apariţia psihologiei cognitive? (p. 12)

5. Prezentaţi ce se înţelege prin „dubla presiune” (p.13).

Concluzii

Domeniul psihologiei cognitive este robust, puternic, fundamentat pe cercetări experimentale, fiind unul dintre domeniile cu o promiţătoare dezvoltare viitoare.