Universitatea titu maiorescu

UNITATEA 7. Memoria

Obiective	79
Cunoștințe preliminarii	79
Resurse necesare și recomandări de studiu	79
Durată medie de parcurgere a unității	79
Modele ale memoriei	80
Rezumat	89
Cuvinte cheie	89
Teste de autoevaluare	89
Concluzii	89

Obiective

La sfârşitul acestei prelegeri, studentul va putea :

• 
  Să aibă o altă perspectivă asupra memorie;
  
• 
  Să facă comparaţie între diferitele modele explicative ale memoriei.
  

Cunoștințe preliminarii

Psihologie generală – mecanismele cognitive.

Resurse necesare și recomandări de studiu.

Resurse bibliografice obligatorii:

1. Miclea, M., (1997 sau 2000), Psihologie cognitivă, Polirom, Iaşi.

2. Zlate, M., (1999), Psihologia mecanismelor cognitive, Polirom, Iaşi.

3. Eysenck, M. W., Keane, M.T. (2010). Cognitive Psychology. Sixth Edition. Psychology Press.
Durata medie de parcurgere a unității de studiu

Este de trei ore.

Modele ale memoriei

1. Modelul etajat al memoriei

Un model popular de explicare a memoriei este cel care susţine existenţa unor spaţii (etaje) de stocare a informaţiei, aflate în legătură unele cu altele şi îndeplinind funcţii diferite pentru subiectul cunoscător. Acest model susţine că există trei etaje ale memoriei prin care curge informaţia (faptul că spunem că informaţia este stocată în memorie nu înseamnă că ea este statică, ci se află într-o continuă rearanjare şi procesare, ceea ce face din memorie atât un proces, cât şi un produs):

1. Etajul senzorial (memoria senzorială (MS): reţine informaţia din mediu înainte de a o transmite către memoria de scurtă durată; reţine informaţia pentru 200-400 milisecunde. Informaţiile sunt reţinute în funcţie de analizatori, adică avem o MS vizuală (iconică), o MS auditivă (ecoică), etc.

2. Etajul memoriei de scurtă durată (MSD): are o capacitatea limitată de 7±2 chunks-uri (unităţi cu sens sau unităţi de semnificaţie; vezi G. Miller, The magial number seven plus or minus two, 1956) şi informaţia este reţinută timp de 15-30 de secunde.

3. Etajul memoriei de lungă durată (MLD): procesează semantic informaţia, are o capacitate nelimitată şi poate reţine informaţia pe o perioadă îndelungată.

În ceea ce priveşte memoria senzorială putem spune că există atâtea tipuri de memorie câte simţuri avem. Cele mai studiate însă, sunt memoria iconică (vizuală) şi memoria ecoică (auditivă). Memoria iconică are o durată de aproximativ 200 de milisecunde (chiar 500), este preatenţională, automată şi are o capacitate nelimitată. Ea are ca rol reţinerea stimulului vizual pentru o perioadă suficient de mare pentru a fi activaţi detectorii de trăsături, pentru acei stimuli care au o durată foarte scurtă de expunere. Este utilă atunci când clipim sau când se produc sacadele oculare. Informaţia prezentă în memoria iconica dispare, se degradează în cel mult 0.5 secunde (Eysenk şi Keane, 2010, p. 206).

Memoria ecoică sau senzorial auditivă are o durată mai mare faţă de cea iconică, ea reţinând stimulul între 2 – 4 secunde (Eysenk şi Keane, 2010, p. 206). Acest fapt se datorează anatomiei analizatorului auditiv care are nevoie de mai mult timp pentru a capta şi transforma stimulul în semnal intern.

2. Modelul unitar al memoriei

Recent unii autori (Jonides, Lewis, Nee, Lusting, Berman  Moore, 2008, apud Eysenk  Keane, 2010, p. 209) susţin ideea că memoria de scurtă durată este o activare temporară a reprezentărilor din memoria de lungă durată. Aşadar, există un singur bloc mnezic şi nu mai multe etaje. Însă, acest model nu poate să explice cum la unii pacienţi amnezici există intactă memoria de scurtă durată şi au probleme cu amintirile din memoria de lungă durată. Dovezile experimentale pe care le aduc cei care susţin modelul unitar (şi nu sunt puţine) au facut să fie luat în seamă şi să nu putem spune definitiv care este modelul cel mai bun. Este clar că unii pacienţi au performanţe slabe la testele de memorie de scurtă durată care se bazează pe informaţii din MLD şi, prin urmare MSD este o activare temporară a unor informaţii din MLD, dar nu putem spune că MSD este numai aceasta.

3. Modelul memoriei de lucru

A fost propus de Baddeley şi Hitch (1974) pentru a nuanţa conceptul de memorie de scurtă durată. Avantajul acestui model este acela că surprinde foarte bine atât procesarea activă a informaţiei, cât şi stocarea acesteia pentru o perioadă scurtă de timp.

Autorii au propus initial (1974) trei componente care alcătuiesc memoria de lucru: unitatea executivă centrală (administratorul central), bucla fonologică (phonological loop) şi blocnotesul spaţio-vizual (visuo-spatial scratch-pad). Ultimele două se mai numesc şi sisteme sclave, fiind subordonate administratorului central (a se vedea figura de mai jos).



Fig.10 Modelul memoriei de lucru dupa Baddeley (1986, apud Iordan (2007, p. 51)

Ulterior, în 2000, Baddeley a revizuit modelul şi a adăugat bufferul episodic. Acesta este o componentă care face legătura cu memoria de lungă durată şi realizează coerenţa procesărilor din momentul prezent, strângându-le într-o unitate, într-un episod.

Fig. 11 Modelul revizuit al memoriei de lucru (după Baddeley, 2000)

Să le luăm pe rând.

Unitatea executivă centrală (eng. central executive)

Este un sistem de control care monitorizează şi controlează celelalte două componente, care îi sunt subordonate. Poate procesa atât informaţie vizuală, cât şi informaţie auditivă, adică este lipsită de modalitate. Se caracterizează printr-o capacitate limitată de stocare.

Bucla fonologică (eng. phonological loop)

Este un sistem subordonat unităţii executive. Este formată din două componente:

Sistemul de control articulat (verbal), „vocea” interioară: pentru ca informaţia temporar stocată în MSD să treacă în MLD trebuie să fie repetată. Acest sistem este responsabil pentru această sarcină.

Unitatea de stocare fonologică, „urechea” interioară: permite stocarea temporară a informaţiilor care vor fi preluate şi repetate pentru a fi transferate în MLD.

Blocnotesul spaţio-vizual (eng. visuospatial sketchpad)

Stochează temporar şi manipulează (operează cu) informaţia de natură spaţială şi vizuală. Această componentă este aşa-zisul „ochi interior”, ne ajută să vizualizăm informaţia pe un ecran interior, mental. Cercetările din această zonă se concentrează pe ceea ce se numeşte imagerie mentală.

Fig. 12. Reprezentarea memoriei de lucru în raport cu starea de conştienţă

În reprezentarea de mai sus (vezi fig. 11), este arătată ML cu cele patru componente ale sale, toate situate în planul conştiinţei, la care se adaugă faptul că administratorul central posedă intenţionalitate, poate să selecteze, să abandoneze sau să inhibe procesarea unor informaţii. Aceasta ne demonstrază că administratorul central este în legătură cu procese mai profunde, ca cele reglatorii, sau cu caracterul, cu conştiinţa morală. Nu ne putem opri să remarcăm complexitatea acestei componente a ML, lucru care poate să nu fie în beneficiul explicării funcţionării ML. O componetă prea extinsă poate disipa proprietatea ei de a fi parte din ML.

Structura şi funcţiile MSD

În modelul etajat al memoriei, MSD este văzută ca o singură unitate în care sunt temporar activate informaţii din MLD şi temporar stocate informaţii noi.

În modelul memoriei de lucru, MSD este văzută ca fiind alcătuită din mai multe componente care acţionează împreună ca un “spaţiu de lucru mental”.

Puncte slabe ale modelului memoriei de lucru:

• 
  Rolul unităţii executive centrale este neclar. Este cea mai mare slăbiciune a modelului, tocmai datorită importanţei sale pentru model, faptului că această componentă are rolul de coordonare.
  
• 
  Este presupus faptul că unitatea executivă are activităţi de procesare extrem de variate, ceea ce face extrem de dificilă explicarea funcţionării ei.
  
• 
  Este posibil ca unitatea executivă să aibă, la rândul ei, alte componente. Care?
  
• 
  Dacă unitatea executivă are o capacitate redusă, care este aceasta?
  
• 
  Sunt dovezi care arată că memoria de lucru vizuală este până la un anumit punct separtă de memoria de lucru verbală.
  
• 
  Are foarte multe componente, care sunt toate conştiente. Oare toate componenetele şi procesările din memoria de lucru sunt conştiente?
  

Puncte tari ale modelului memorie de lucru:

• 
  Modelul tratează procesarea activă şi stocarea tranzitorie a informaţiei şi este implicat în toate sarcinile cognitive complexe.
  
• 
  Blocnotesul spaţio-vizual ajută la explicarea orientării geografice.
  
• 
  Explică efectiv capacitatea noastră de a stoca informaţii temporar, în timp ce procesăm acel material.
  
• 
  Este general acceptat că modelul memoriei de lucru care descrie MSD ca fiind compusă din mai multe unităţi este mai apropiat de realitate (are validitate ecologică) decât modelul memoriei etajate care tratează MSD ca pe o singură unitate.
  
• 
  Poate explica deficienţele MSD la pacienţii care au suferit leziuni pe creier (deficienţele nu se datorează „stricării” memoriei pe de-a-ntregul, ci a unor componente, lucru care face posibilă tratarea acestor deficienţe mult mai eficient).
  

Memoria de lungă durată (MLD)

Multe dintre caracteristicile MLD au fost anticipate în cele spuse mai sus sau sunt cunoscute din surse adiacente. O să ne oprim la câteva caracteristici ale ei, fără să insistăm foarte mult asupra acestui subiect.

• 
  Memoria declarativă şi memoria procedurală
  

Cele două tipuri stochează pe termen lung informaţii diferite necesare subiectului atunci când trebuie să reproducă ceva, să verbalizeze ceea ce ştie (memoria declarativă) sau când trebuie să facă, să execute ceva (memoria procedurală). Memoria declarativă este explicită, semantică (are înţelesuri şi interpretare) şi episodică, reţine fapte care se constituie în evenimente, în poveşti cu început şi sfârşit. Memeoria procedurală este memoria faptelor non-verbale, sau neverbale, mai bine spus, a abilităţilor practice şi a reflexelor condiţionate.

• 
  Memorarea informaţiilor
  

O întrebare pertinentă este cum punem informaţii în MLD? Există două „abordări”, le memorăm cu intenţie sau fără intenţie. Faptul cunoscut este că dacă avem motivaţie şi depunem efort atunci memorarea va fi mai buna, mai acurată. Aşa este, dar cu o condiţie, ca procesarea acelor informaţii să fie adâncă. Noţiunea de adâncime a procesării a fost propusă de Craik şi Lockhart (1972, apud Miclea, 2003, p. 218) pentru a desemna procesarea semantică şi interpretativă a informaţiei, dincolo de carcateristicile ei fizice şi / sau lingvistice. Adică, dacă dorim să reţinem ceva cât mai mult timp şi cât mai corect trebuie să ştim ce înseamnă, ce înseamnă pentru noi, ce loc are acel ceva în sistemul nostru de cunoştinţe. Cu cât integrarea noilor informaţii în cele deja existente este mai profundă, cu atât ele vor fi mai bine păstrate. Adâncimea procesării este mai importantă decât volumul procesărilor, adică nu este suficient să repetăm de multe ori o informaţie ca să „ne intre în cap”, ci trebuie să o tratăm cu atenţie şi să o interpretăm. De asemenea, învăţarea intenţionată este superioară celei neintenţionate cu condiţia să fie însoţită de o procesare adâncă.

• 
  Efectul spaţierii
  

Constă în repetarea înformaţiilor la un interval de timp şi nu la momente succesive de timp. Fenomenul se explică prin mecanismul inhibiţiei şi prin valoarea de activare. Dacă un stimul este prezentat succesiv, prin mecanismul inhibiţiei laterale, îi scade valoarea de activare (stimulul este procesat de o zonă din creier care intră în inhibiţie după ce l-a procesat, activând ariile vecine) şi reactualizarea lui este grea (este inutil să soliciţi un răspuns de la o arie intrată în inhibiţie). Dacă se lasă un timp între prezentarea stimulilor de memorat sau se intercalează stimuli diferiţi, valoarea de activare rămâne ridicată şi reactualizarea este mai bună.

• 
  Reactualizarea cunoştinţelor
  

Sunt câteva condiţii care contibuie la o mai bună reactualizare a informaţiilor din MLD. Una dintre ele este simsilaritatea contextelor, fizic şi psihic. Adică reactualizarea este mai performantă atunci când se face în acelaşi loc unde a fost învăţată, de exemplu este bine să dăm examen în aceeaşi sală unde s-a ţinut şi cursul. De asemenea, reactualizarea este mai bună dacă starea de spirit este asemănătoare cu cea în care s-a produs învăţarea.

• 
  Uitarea
  

Uitarea este inevitabilă şi normală. Cercetările (Nelson, 1978, apud Miclea 2003, p. 225) au arătat că aproximativ 25% din ce învăţăm nu mai poate fi actualizat când este solicitat după un interval între 48 de ore şi 2 săptămâni. Aceasta nu înseamnă că este uitat, ci este subactivat, adică nu mai poate fi accesibil conştiinţei şi verbalizat. Există însă, metode să ridicăm valoarea de activare a acelor cunoştinţe, deci să recâştigăm „cheia de conştiinţă” prin noi repetări sau aplicări practice ale cunoştinţelor (rezolvarea de exerciţii sau sarcini de lucru).

Iată câteva dintre mecanismele citate de M. Miclea (2003, pp. 226-228) care deteriorează nivelul de activare a cunoştinţelor în MLD.

a. interferenţa: vizează influenţa pe care o au cunoştinţele unele asupra altora. Dacă cunoştinele învăţate anterior reduc rata de reactualizare a celor noi, se produce o interferenţă proactivă. Dacă interferenţa se produce invers, cunoştinţele noi reduc reactualizarea celor vechi, avem interferenţă retroactivă. Mecanismele ce determină interferenţa sunt multiple, o posibilă explicaţie fiind mecanismul inhibiţiei laterale. Cu alte cuvinte, competiţia pentru aceleaşi resurse (neuronale) determină interferenţa. Cu cât informaţiile sunt mai asemănătoare, cu atât ele interferează mai mult. O metodă să reducem fenomenul interferenţei este adâncimea procesării, de care am vorbit mai devreme. Cu cât „povara” reţinerii informaţiilor este distribuită în reţea mai multor neuroni (mai multe legături între cunoştinţe), cu atât cunoştinţele sunt mai puţin expuse interferenţei. Mai facem menţiunea că fenomenul inferenţei este specific atât MLD, cât şi ML.

b. efectul FAN (eng. facts added to nods): constă în dificultatea reactualizării atunci deţinem prea multe informaţii despre un subiect. Încercaţi să memoraţi o listă de informaţii despre Ion: că locuieşte în Bucureşti, că are o maşină, că îi place pălinca, că Ion este cumnat cu Maria, că Ana este soţia lui, că este mecanic, ca are un frate mai mare, căsătorit cu Elena, etc. După câteva minute încercaţi să răspundeţi la întrebarea dacă Ana sau Maria este soţia lui Ion.

Efectul FAN se realizează inconştient, nu este în intenţia subiectului. Explicaţia pentru producerea lui este propagarea activării, adică atunci când solicităm activarea unor informaţii despre un obiect din MLD, cu cât ştim mai multe despre acel obiect activarea trebuie să se propage spre toate punctele (nods) în care sunt stocate informaţiile despre el. Astfel, valoarea activării scade şi reactualizarea este mai lenta. Dacă subiectului i se cere să spună ceva foarte repede despre obiectul respectiv, va concluziona că a uitat. Efectul FAN a fost propus de J.R. Anderson (1973).

c. mecanismele de apărare ale eului: se referă la blocarea accesului în conştiinţă a informaţiilor despre fantasme, dorinţe neacceptate social sau personal, prin fenomenul reprimării. Este, la origine, un concept psihanalitic propus de S. Freud.

Rezumat

Modelele derivate din teoria informaţiei concep memoria ca fiindcompusă din mai multe depozite. Aceste modele au asumat că memoria pe termen scurt (MTS) şi memoria pe termen lung (MTL) sunt structuri calitativ diferite, informaţia mai întâi intrând în MTS şi apoi fiind transferată în MTL. Cele mai formalizate modele cu privire la memorie sunt, cele ale lui Waugh şi Norman (1965), Atkinson şi Shiffrin (1968) şi Baddeley şi Hitch (1974). Expresia „memorie de lucru” se referă la un sistem de memorie ipotetic sau la procese de memorare ipotetice, specializate în memorarea de informaţii atunci când acestea au un rol într-o sarcină mai mult sau mai puţin complexă a cărei finalitate principală nu este memorarea lor, ci rezolvarea de probleme, limbajul, planificarea unor acţiuni etc.

Cuvinte cheie

Modelele etajate ale memoriei, modele unitare ale memoriei, modelul memoriei de lucru.

Teste de autoevaluare

1. 
   Încercaţi să găsiţi asemănări între modelul memoriei de lucru şi unul dintre modelele explicative ale atenţiei.
   
2. 
   Care sunt punctele slabe ale modelului memoriei de lucru?
   
3. 
   Care este rolul unităţii centrale din modelul memoriei de lucru?
   

Concluzii

Pentru explicarea psihologică a memoriei sunt folosite astăzi mai multe modele, dintre care am prezentat câteva mai sus. Cele mai multe sunt foarte noi, după cum şi domeniul psihologiei cognitive este foarte nou. Fiecare model are puncte tari, succese în explicarea memoriei, dar trebuie să privim critic toate premisele de la care pleacă ele.