Universitatea titu maiorescu

UNITATEA 5. Mecanismul atenţiei

Obiective	55
Cunoștințe preliminarii	55
Resurse necesare și recomandări de studiu	55
Durată medie de parcurgere a unității	55
Mecanismul atenţiei	56
Rezumat	62
Cuvinte cheie	63
Teste de autoevaluare	63
Concluzii	63

Obiective

La sfârşitul acestei prelegeri, studentul va putea :

• 
  Să fie familiarizaţi cu teoriile ce explică mecanismul atenţiei;
  
• 
  Să compare modele explicative ale mecanismului atenţiei şi să găsească punctele tari şi punctele slabe.
  

Cunoștințe preliminarii

Psihologie generală – mecanismele cognitive.

Resurse necesare și recomandări de studiu

Resurse bibliografice obligatorii:

1. Miclea, M., (1997 sau 2000), Psihologie cognitivă, Polirom, Iaşi.

2. Zlate, M., (1999), Psihologia mecanismelor cognitive, Polirom, Iaşi.

Durata medie de parcurgere a unității de studiu

Este de două ore.

Utilitatea acestui mecanism psihic se dovedeşte dacă ne gândim că analizatorii sunt asaltaţi de aproximativ 100.000 biţi de informaţie pe secundă, în timp ce capacitatea noastră de procesare conştientă este de 25-100 biţi/secundă.

Se impune prelucrarea selectivă a informaţiei determinată de caracteristicile mediului şi de caracteristicile sistemului cognitiv.

Selectivitatea atenţiei are două sensuri:

1. selecţia itemilor sunt prelucraţi şi izolarea lor de ce care nu sunt procesaţi;

2. selectivitatea procesărilor pentru aceeaşi categorie de itemi (unii sunt prelucraţi mai profund decât alţii).

Prin urmare, atenţia este un mecanism de prelucrare selectivă a informaţiei.

Neurofiziologia atenţiei

Principala formaţiune implicată este sistemul reticulat. Acesta pregăteşte cortexul şi analizatorii pentru a răspunde la adecvat la stimuli.

Dacă este lezată formaţiunea reticulată, se produce coma, iar dacă este activată, atunci persoana este trezită (dacă doarme, spre exemplu).

Pe baza sistemului reticulat activator ascendent, formaţiunea reticulată activează cortexul, iar acesta prin acţionare descendentă poate excita sau inhiba activitatea formaţiunii reticulate. Substanţa reticulată se află în trunchiul cerebral, aceasta generând activitatea tonică a cortexului, în timp ce proiecţia sa din talamus declanşează o reacţie fazică implicată în comutarea şi concentrarea atenţiei.

Atenţia este un mecanism psihic distribuit, adică este realizat de mai multe componente neurale, şi anume: cortexul cingulat anterior (detecţia stimulului), cortexul cingulat posterior şi formaţiunea reticulată din creierul mijlociu (urmărirea stimulului, comutarea atenţiei).

Cercetările de patologie neuronală au arătat faptul că procesarea primară nu este atenţională şi nici realizarea imaginii 3D nu este afectată de diferitele leziuni ale ariilor responsabile de realizarea mecanismului atenţiei.

Neurochimia atenţiei a pus în evidenţă rolul pe care îl au neurotransmiţătorii, catecolaminele pentru activare şi monoaminooxidaza pentru inhibare (MAO).

De reţinut: nu atenţia selectează informaţia care urmează să fie prelucrată mai profund, ci o serie de procesări ascendente (caracteristicile stimulului) şi descendente (valoarea adaptativă a stimului şi relevanţa sa motivaţională).

Modelarea atenţiei. Modelul filtrajului timpuriu

A fost propus de Broandbendt (1958). Acest model presupune că există un filtraj al informaţiei încă de la nivelul senzorial (modelul „gâtului de sticlă), doar o mică parte din informaţia care ne parvine este procesată, cea nerelevantă fiind oprită de un filtru care nu are niciun criteriu interpretativ.

Fig 8. Modelul filtrajului timpuriu, Broadbendt, 1958 (după Miclea, 2003)

Neajunsurile acestui model sunt:

1. MSD nu este un loc, ci este o stare de activare temporară a cunoştinţelor din MLD, cât şi un sistem de prelucrare conştinentă a informaţiei (a se vedea în continuare Modelul memoriei de lucru a lui Baddely şi Hitch).

2. Nu explică comutarea atenţiei (a se vedea experimentele ascultării dihotomice şi situaţiile “petrecere cocktail”). Dacă acceptăm acest model nu putem explica cum ne comutăm atenţia pe mesajul care ne interesează şi care nu era procesat senzorial, conform lui Broadbendt.

Cercetările au arătat însă, că filtrajul nu este senzorial, ci semantic, adică există o interpretare a semnificaţiei informaţiei (experimentele de ascultare dihotomică ale lui Gray şi Wedderburn, 1960). Subiecţii aveau un set de căşti, la urechea dreaptă începea mesajul „Soarele strălucea ...” şi continua la urechea stângă „...într-o zi frumoasă de vară.” Când mesajul de la urechea dreaptă se termina acesta era înlocuit de silabe fără sens, la fel fiind şi la urechea stângă până la momentul în care apărea cea de-a doua parte a mesajului. Subiecţilor li s-a spus să se concentreze asupra mesajului de la o singură ureche, stânga sau dreapta. După experiment ei au reprodus întreg mesajul. Dacă filtrajul era senzorial, ei trebuiau să redea doar jumătate din el, jumătatea prezentată la urechea pe care îşi focalizau atenţia.

Se trage concluzia că, cel puţin parţial, mesajele sunt prelucrate semantic la nivel inconştient.

Modelul filtrajului târziu

Este propus de Norman în 1968.

Fig. 9. Modelul filtrajului târziu (Norman, 1968, apud Miclea, 2003, p. 116)

Atenţia este ca un spaţiu de lucru, ca suprafaţa unei mese, unde concură mai multe activităţi neuropsihologice: stimulul este procesat senzorial, procesări nu foarte profunde, care activează modelele stocate în memoria de lungă durată, iar output-ul acestor procesări sunt coroborate cu pertinenţa stimulului (valoarea adaptativă relativă pentru persoana în cauză) rezultând selecţia (supunerea stimului de către atenţie; a se vedea săgeata din josul figurii 7). Atenţia este în directă legătură cu evaluarea pertinenţei stimulului, aceasta explicând şi mutarea atenţiei de la un stimul nefolositor la altul cu o mai mare valoare adaptativă. Procesarea senzorială se realizează automat, stimulii din mediu declanşează detectorii de trăsături, recunoaşterea obiectelor se face cu ajutorul modelelor stocate în memoria de lungă durată care sunt activate temporar, formând memoria de scurtă durată (de lucru). Această activare este menţinută datorită unor mecanisme de pertinenţă motivaţională, care reclamă alocare atenţională.

Mesajele procesate parţial sunt procesate la nivel subconştient tot semantic.

Acest model explică multe dintre fenomenele pe care modelul anterior nu putea să le explice (comutarea atenţiei pentru întregirea mesajului dihotomic), dar nu poate explica, de exemplu, de ce nu putem reţine două mesaje diferite prezentate la aceeaşi ureche, la aceeaşi intensitate şi frecvenţă (dacă acest model ar fi în totalitate corect, nu ar trebui să avem probleme).

Modelul filtrelor atenuate

Este propus de Anne Treisman (1969, 1988). Este un model care hibridează cele două modele anterioare şi susţine că filtrul nu funcţionează pe principiul totul sau nimic, ci atenuează semnalele, făcând selecţii succesive, la diferite niveluri de procesare. Procesarea stimulilor la un moment dat se face în funcţie de disponibilitatea sistemului cognitiv din acel moment.

Dacă sarcina din acel moment nu consumă pronunţat resursele sistemului, atunci din ce în ce mai mulţi stimuli din exterior pot intra sub procesare.

Dovezi de cercetare: intensitatea bioelectrică a procesării mesajului non-dominant din creier este mai mică decât intensitatea mesajului dominant.

Dezavantajul acestui model: disoluţia noţiunii de filtru. Acesta devine multidimensional, adică întreg sistemul cognitiv acţionează ca un filtru.

Un model conexionist

Să presupunem că fiecare stimul pe care îl recepţionează un subiect este codat de un neuromim al unei reţele. Aceşti stimuli formează o reţea neuromimetică. La un moment dat, un stimul este activat fie datorită intensităţii sale, fie datorită relevanţei motivaţionale (este important pentru rezolvarea unei probleme).

Dacă postulăm că legătura dintre neuromimi se face pe baza unui mecanism similar inhibiţiei laterale, atunci când o unitate este activată, celelate sunt inhibate.

Deci nici nu avem nevoie de postularea unor mecanisme de procesare atenţionale pentru a putea explica procesarea selectivă a unor stimuli, alegerea lor şi ignorarea altora.

Este vorba şi despre alocarea de resurse. Acestea sunt limitate în ceea ce priveşte sistemul cognitiv şi capacitatea sa de procesare. Prin urmare, sistemul trebuie să gestioneze energia limitată şi o face prin inhibiţie laterală.

Dovada: fenomenul interferenţei (deteriorarea performanţei când sunt se solicită procesarea a două sarcini ce solicită aceleaşi mecanisme). Cu cât două unităţi se află într-o mai mare proximitate, cu atât inhibiţia laterală este mai profundă. Ex.: putem vedea şi asculta la televizor, dar nu putem asculta în acelaşi timp două radiouri.

Sunt trei cauze ale interferenţei:

1. similaritatea stimulilor/sarcinilor de procesare/răspunsurilor solicitate;

2. nivelul de automatizare scăzut (sarcinile automatizate sunt mai puţin predispuse interferenţei);

3. nivelul ridicat de complexitate al sarcinii, cu cât sarcina este mai complexă, cu atât predispoziţia la interferenţă este mai mare.

Inconştientul cognitiv

În acest punct trebuie să amintin de “Bombardamentul” subliminal, de experimentele din anii ’50 (“Drink Coke” and “Eat Popcorn”). Între cadrele filmului care rula la cinematograf se inserau mesajele “Drink Coke” and “Eat Popcorn”. Mesajele fiind scurte ca durată în timp nu aveau suficientă energie să treacă în conştient. Aveau însă, suficientă energie pentru a fi procesate subconştient. În pauze s-a constat creşterea vânzărilor la aceste produse cu 50%. Oare suntem aşa de vulnerabili la mesajele subliminale?

Temerile sunt nejustificate. Cercetările ulterioare au demonstrat că ce mult se poate influenţa apariţia unui comportament general (sete, foame), dar nu un comportament specific, de a cumpăra Coca-Cola sau popcorn (în anii ’50 doar Coca-Cola şi popcorn erau disponibile în cinematografe). De exemplu, Vokey (1985, apud Miclea, 2003, p.125) le-a oferit subiecţilor mai multe tipuri de băuturi din care să aleagă şi nu a înregistrat o preferinţă pentru Coca-cola.

Cercetările non-psihanalitice asupra inconştientului încep din 1950 cu lucrările lui J. Brunner. Se evidenţiază rolul expectaţiilor, setului (informaţiilor predispozante, aşteptările subiecţilor), etichetelor verbale asupra percepţiei şi în general, rolul mesajelor supraliminale care anulează efectele celor subliminale.

Deşi se foloseşte o terminologie psihanalitică, inconştientul analizat în aceste cercetări este nepulsional.

Aplicaţiile cercetărilor şi modelărilor cognitiviste asupra inconştientului se reflectă în psihologia reclamei şi în psihoterapie.

Sunt două chestiuni controversate:

1. există o prelucrarea semantică subconştientă sau inconştientă a stimulilor subliminali?

2. procesările subconştiente au consecinţe comportamentale vizibile?

În explicarea acestor probleme sunt implicate conceptele de prag senzorial obiectiv şi prag senzorial subiectiv.

Pragul senzorial obiectiv reprezintă intensitatea minimă a unui stimul, necesară pentru ca acesta să fie receptat de analizator; acest prag poate fi determinat cu metode obiective de măsurare. Pragul senzorial subiectiv reprezintă intensitatea minimă de la care subiectul poate conştientiza prezenţa stimulului, fără să poată încă oferi informaţii despre natura şi semnificaţia acestuia. Dacă echivalăm conştiinţa cu capacitatea subiectului de a alege răspunsuri în mod conştient, atunci ceea ce percepe subiectul în manieră subiectivă este o percepţie inconştientă. Aşadar, pragul senzorial subiectiv constituie un indice al percepţiei subliminale.

Dovezi experimentale: experimentele lui R. Fowler (1981). Pe display se prezenta cuvântul LODGE (adăpost) sub pragul senzorial subiectiv. Subiecţii alegeau apoi dintre BOOK (carte) şi HOTEL. Ei au ales HOTEL, cel mai apropiat ca înţeles de cuvântul prezentat, ceea ce rezultă că se procesează semantic, la nivel de înţeles, stimulul subliminal, dar nu se identifică exact ce este, prin urmare nici nu poate produce comportamente specifice, concrete.

Experimentele lui Vokey (1985): se prezină mesajul (destul de elaborat) “Jesus loves me, this I know!” (Iisus mă iubeşte, asta ştiu!) ca mesaj subliminal auditiv. Subiecţii au ales mai apoi la nivelul şansei (adică la nimereală, aproximativ câte 25% în fiecare categorie) între mesaj creştin, mesaj satanic, mesaj porno, mesaj publicitar.

Concluzia: Un mesaj subliminal decodificat semantic, poate cel mult influenţa o clasă de comportamente, dar nu poate induce un comportament specific.

O procesare semantică generică nu poate induce decât un comportament generic.

Efectele mesajelor subliminale pot fi anulate de unele procesări descendente, spre exemplu expectanţele subiectului sau procesarea concomitentă a unor mesaje supraliminale cu impact.

Rezumat

Conform modelului lui Broadbent, output-ul informaţional din sistemul perceptiv întâlneşte un filtru, care lăsa să treacă numaiinformaţia la care oamenii acordă atenţie. Treisman (1969) a atribuit un nou rol filtrului lui Broadbent. În loc să blocheze toate mesajele ce vin şi sunt incompatibile cu stimulul căruia i se acordă atenţie, filtrul atenuant conceput de această autoare slăbeşte mesajul incompatibil. Resursele de atenţie sunt considerate prin definiţie a fi limitate. Se pune problema dacă aceste resurse sunt „centrale” (la ele apelează toate sarcinile) sau „multiple” (sunt specifice în funcţie de modalităţile senzoriale).

.

Cuvinte cheie

Filtraj, modelarea atenţei, Broadbendt, Treisman, model conexionist al atenţiei, inconştientul cognitiv

Teste de autoevaluare

1. Care este diferenţa între inconştientul cognitiv şi inconştientul pulsional? (p. 61-63)

2. Arătaţi care este baza neurofiziologică a atenţiei? (p. 57-58)

3. Care sunt punctele slabe ale modelului filtrajului timpuriu? (pp. 58-59)

4. Prezentaţi modelul filtrelor atenuate. (p. 60)

5. Care sunt câştigurile explicării mecanismului atenţiei pe parcursul modelelor prezentate mai sus? (pp. 57-63)

Concluzii

Modelele de explicare ale mecanismului atenţiei trebuie privite în evoluţie, de la cel mai simplu, primul, până la cele cu o mai mare validitate ecologică (corespund cel mai mult realităţii).