Uşa interzisă Gabriel Liiceanu Ce mai e şi cartea asta? Jurnal, de fapt, nu e, eseu nu e, tratat nu e, roman nu e. Cel mai corect ar fi să spun că este explozia (neîncadrabilă) a fiinţei mele pe parcursul unui an

joi, 21 martie
La ora 4, trece Tudor Banuş, cu ilustraţia la En­ciclopedia zmeilor a lui Cărtărescu. Cincizeci de de­sene, lucrate cu minuţie extremă, vreme de aproape doi ani. E un proiect în care am pus suflet şi la origi­nea căruia se află Editura. I-am dat lui Cărtărescu în urmă cu 4-5 ani o carte pentru copii reeditată în Occident an de an, care s-a născut prin colaborarea dintre un scriitor şi un grafician. O carte despre pi­tici (despre "gnomi"), a cărei poantă stătea în fap­tul că fiinţe imaginare erau tratate după regula rea­lismului extrem. Era ca şi cum copiii ar fi avut în programa şcolară o materie numită "gnomologie": răspîndirea piticilor pe glob (cartea se deschide cu o hartă plană a mapamondului, în care regiunile lo­cuite de pitici sînt marcate cu pedanterie ― în Fin­landa se pare că sînt cei mai mulţi, dar şi în Tran­silvania), talia piticilor, vestimentaţia, alimentaţia, locuinţa piticilor, relaţia lor cu diverse animale (nu se au bine deloc cu pisicile), specii de pitici etc. Car­tea este magnific ilustrată şi într-o bună zi ne-a venit ideea de a-i da o replică în registrul zmeilor, propunîndu-i lui Cărtărescu să se lanseze în acest exploit. A citit cartea cu piticii şi s-a simţit pesemne provo­cat să facă un lucru de altă anvergură (şi de factură, evident, "postmodernă"). După cîteva luni, au re­zultat 200 de pagini, care pot fi citite deopotrivă la 12 ani, la 40 sau la 80 de ani. În cartea lui M.C., zmeii sînt fiinţe complexe, groteşti şi delicate deopotrivă. Există zmei violenţi şi cruzi, dar există şi specii de zmei extrem de culţi, studioşi şi prolifici pe plan ar­tistic. Mai toţi au un interes aparte pentru fetele de împăraţi din specia umană, cu precădere fecioare, şi unii dintre ei, ca în povestea lui Lobo şi Fofo, îşi petrec vremea măsurîndu-le cînd cu metrul de cro­itorie, cînd cu metrul de tîmplărie. Fabricarea cărţii, cu cele 50 de planşe color, va costa o avere (peste 20 000 $) şi e programată să apară în preajma Tîrgului de la Frankfurt. N-am reuşit să exportăm nici mămăliga (de ce în fond pizza, şi nu mămăliguţă cu brînză şi smîntînă? ― e limpede că lumea are ceva cu noi!), nici sarmalele, nici folclorul, poate reu­şim cu zmeii, mult mai onorabili decît Dracula, şi care, în plus, au un enorm potenţial publicitar, ba se mai pretează şi la o întreagă gamă de produse se­cundare (pot deveni personaje în jocuri electronice, în sisteme lego, cărţi de joc etc). În plus, au termen de referinţă în imaginarul occidental, putînd fi înţe­leşi ca specie exotică a dragonilor.

Seara, cu Marie-France şi Lucian Pintilie la un res­taurant italian din Montparnasse. Tipii care ne ser­vesc vorbesc enorm, punctînd franceza cu expresii italieneşti, sînt rapizi, vin către masă valsînd şi emi­ţînd fraze muzicale, înecînd felurile de mîncare sub valuri de cuvinte. Te conving că totul e excelent şi, chiar după ce ai plătit, pleci cu senzaţia că ai fost oaspetele lor. Mari mascalţoni! Cu ei, ai impresia că viaţa e o petrecere muzicalo-gastronomică şi că tris­teţea nu face parte din lumea asta.

Lucian îşi pregăteşte premiera pariziană la După-amiaza unui torţionar ("film cameral", îl numeş­te el), făcut după cartea Doinei Jela (Drumul Damas­cului), iar Marie-France îl ajută, cu acea vocaţie a de­votamentului orb pe care a avut-o şi o are pentru cîţiva oameni. Este în ea un filon "primar", desprins din lumea Baltagului (ceva dedicat şi delicat, crîncen şi pasional, cu rădăcini într-o lume arhaică), ră­tăcind şi şerpuind subţire într-un zăcămînt de in­teligenţă, cultură, rafinament şi sensibilitate şlefuite franţuzeşte; o soră mai mică a Vitoriei Lipan care se îmbracă la Sonya Rikiel.