Viaţa secretă a plantelor



Yüklə 1,55 Mb.
səhifə36/36
tarix25.10.2017
ölçüsü1,55 Mb.
#12924
1   ...   28   29   30   31   32   33   34   35   36

Sub raport estetic, lumea micilor deva şi a spiritelor naturii se arată mai plină de colorit, mai sonoră şi mai îmbălsămată decât compoziţiile lui Scriabin sau ale lui Wagner, decât gnomii, nimfele, ondinele şi celelalte zeităţi care populează multimilenara cultură a omenirii, iar focul, apa, pământul şi spiritele nevăzute ale pădurii şi ale câmpiei sunt mai aproape de realitate decât potirul sfânt al Graalului şi decât nesfârşita căutare a acestuia. Cum spune dr. Audrey Westlake în paginile cărţii Modelele sănătăţii, descriind legăturile care ne ţin într-un trist şi obositor prizonierat, suntem închişi într-o râpă uriaşă săpată de concepţiile materialiste şi refuzăm cu cerbicie să admitem că universul ar putea cuprinde şi entităţi de naturi pe care cele cinci simţuri ale noastre nu le pot percepe. Ca nişte adevăraţi locuitori ai unei autentice ţări a orbilor, îi înfierăm pe loc pe cei care văd şi cărora o viziune spirituală le dă imaginea uriaşei lumi hipersensibile în miezul căreia trăim fără s-o percepem, respingând cu brutalitate afirmaţiile acestora ca pe nişte „fantezii inutile" şi avansând de fiecare dată cutare sau cutare explicaţii care mai de care mai „ştiinţifice" şi mai „raţionale".

Atracţia exercitată de lumea hipersensibilă a clarvăzătorilor, această lume a lumilor, este prea puternică şi miza aflată în joc este prea mare, fiindcă ei ar putea să aibă o influenţă hotărâtoare în privinţa salvării planetei, la care pare-se că omenirea tinde cu o inexplicabilă inconştienţă să renunţe. Acolo unde omul de ştiinţă modern, închis în laboratorul său, este dezorientat de secretele lumii vegetale, clarvăzătorul oferă soluţii care, oricât de halucinante ar putea să pară la prima vedere, sunt mai raţionale decât elucubraţiile ruginite şi prăfuite ale universitarilor din ce în ce mai sterili sub crusta groasă a dogmelor lor. În afară de asta, ele conferă vieţii în ansamblul ei o semnificaţie filozofică pe care ştiinţa este departe de a o putea afla. Această lume hipersensibilă a plantelor şi a oamenilor, pe care noi n-am reuşit decât s-o întrezărim în paginile de faţă, va fi explorată într-o altă carte, Viaţa cosmică a plantelor.



--------------------

1 Franz Mesmer (1734-l815) - medic german, autorul teoriei magnetismului jurnal

2 Carl Gustav Jung (1875-l961) - eminent psihiatru elveţian, discipol al lui Sigmund Freud, părintele psihanalizei. Cu timpul se va rupe însă de şcoala acestuia, fondând psihologia analitică.

3 Agar-agar - geloză vegetală, pastă gelatinoasă obţinută dintr-o algă de mare din Extremul Orient, folosită în bacteorologie şi în industria farmaceutică, precum şi în cofetărie, la prepararea peltelelor şi a jeleurilor.

4 Wilhelm Reich (1897-l957) - medic austriac, specializat în psihiatrie. A încercat o reconciliere între psihanaliză şi marxism şi a elaborat lucrări în care încearcă să interpreteze vaste fenomene sociale prin prisma psihanalizei (Materialism dialectic şi psihanaliză şi Psihologia de masă a fascismului)

5 Yucca - plantă ornamentală din familia liliaceelor, specifică zonelor cu climă caldă

6 Milă - Unitate de măsură a lungimilor, uzuală în ţările anglo-saxone şi valorând 1609 cm.

7 Hidrochinonă - substanţă chimică organică realizată din chinonă (substanţă folosită la producerea coloranţilor)

8 Hegira (de la cuvântul arab hidjra =fugă) - fuga lui Mahomed de la Mecca la Medina, în anul 622; prin extensie, începutul erei islamice

9 Linnean Society poartă acest nume în onoarea lui Carl von Linne, sau Linnaeus (1707-l778), marele botanist suedez a cărui lucrare Genera plantarum este considerată ca piatra de temelie a botanicii sistematice modeme. Societatea a fost fondată la sfârşitul secolului al XVlII-lea. când sir J.E.Smith, primul ei preşedinte, a cumpărat de la văduva lui Linne biblioteca acestuia.

10 Colonie britanică, India avea în frunte, nominal, un împărat, care era regele Angliei, şi era guvernată efectiv de un reprezentant al acestuia, care purta titlul de vicerege.

11 Theofrast din Eresos (localitate din insula Lesbos) care a dat la iveală, printre altele, un număr impresionant de scrieri cu privire la ştiinţele naturii. Lucrările citate mai sus, socotite în „volume" (în realitate suluri de papirus), cuprind zece şi respectiv opt suluri.

12 Sir George Trevelyan, într-un capitol consacrat teoriei lui Goethe asupra metamorfozei plantelor, atrage atenţia asupra faptului că, din punctul de vedere al lui Goethe, prin frunză se înţelege nu frunza originară, care este ea însăşi o manifestare a organismului elementar, ci o noţiune diferită. Ar fi necesar un alt cuvânt, ca de exemplu «phyllom», pentru a desemna organismul ideal, arhetipal, care stă la baza întregii organizări a plantei şi care e capabil să realizeze preschimbarea unei părţi în alta. (n.aut.)

13 Urorganismus (germ.) - organism primordial

14 Congresul de la Viena (1814-l815) a avut drept scop reorganizarea Europei după prăbuşirea lui Napoleon, evocarea sa aici ca punct de reper având menirea de a sugera inaugurarea unei noi epoci istorice, fundamental diferită ca optică şi principii. Lucrarea lui Goethe, Metamorfoza plantelor, a apărut în 1790.

15 Rudolf Steiner (186l-l925) - filozof austriac, unul din fondatorii antropozofiei.

16 Lord Alfred Tennyson (1809-l892) - poet romantic englez, una din figurile eminente ale literaturii din epoca victoriană, remarcabil prin delicateţea detaliată a limbajului poetic.

17 Trismegistos („cel de trei ori mare") - numele elinizat al zeului egiptean Thot, asimilat de vechii greci zeului Hermes.

18 Igor Stravinsky (1882-l971) - compozitor rus, emigrat în Franţa şi apoi în SUA, una din marile personalităţi ale muzicii secolului XX. Inovator al tehnicii componistice, aderent la principiile neoclasicismului şi ale dodecafonismului, a introdus schimbări notabile în muzica de balet (Pasărea de foc, Petruşka)

19 Arnold Schonberg (1874-l951) - compozitor austriac. Alături de elevul său Alban Berg (1885-l935) este unul din pionierii dodecafonismului şi ai atonalităţii, pe care le-a aplicat în muzica sa şi le-a teoretizat în lucrări de specialitate.

20 Aleksandr Nikolaevici Skriabin (1872-l915) - pianist şi compozitor rus, autor al unor lucrări pentru pian (Prometeu) în care experimentează posibilităţi armonice netradiţionale.

21 Cesar Franck (1822-l890) - compozitor francez de origine belgiană, considerat unul din renovatorii muzicii simfonice franceze prin introducerea unor principii estetice specifice muzicii clasice germane.

22 Heliopolis - oraş din Egiptul antic, important centru religios unde se găsea cel mai mare templu egiptean al zeului Ra.

23 Johannes Kepler (157l-l630) - strălucit astronom german, partizan al sistemului heliocentric al lui Copernic şi discipol al lui Tycho Brahe; descoperitorul legilor mişcării planetelor („legile lui Kepler")

24 Elisabeta I - regină a Angliei (1558-l603), ultimul suveran englez din dinastia Tudor, figură marcantă a istoriei acestei ţări.

25 Diametria - tratament medical constând în provocarea în ţesuturi a unor efecte termice cu ajutorul unor curenţi de înaltă frecvenţă.

26 Wilhelm Fliess (1858-l928) - medic german, prieten al lui Sigmund Freud, cu care a purtat o corespondenţă extrem de pasionată, care a dat naştere la diferite interpretări; ideile sale au stat la baza noţiunii de bisexualitate din teoria lui Freud.

27 Domeniu de cercetări axat pe studierea bogăţiilor subsolului (minerale, cristale), solului (vegetale de tipul soia şi rapiţă) şi a întrebuinţării lor ca bunuri de consum.

28 Sub stare (lat.) - sub ceea ce există

29 Percheron - rasă de cai foarte înalţi şi masivi, folosiţi la tracţiuni grele; numele vine de la provincia franceză Perche, din zona Pirineilor

30 Justus von Liebig (1803-l873) - strălucit chimist german, descoperitorul cloroformului şi mai ales autorul metodei de analiză organică, practicată, cu anumite perfecţionări, şi astăzi. A reuşit pentru prima oară să izoleze titanul şi este considerat fondatorul şcolii germane moderne de chimie.

31 Război dus de Marea Britanie, în perioada 1899-l902, împotriva colonilor de origine olandeză din Africa de Sud, prin care a anexat bogatele provincii Transvaal şi Orange.

32 DDT- siglă pentru dicloro-difenil-tricloretan

33 Louis-Nicolas Vauquelin (1763-l829) - eminent chimist francez, primul care reuşit să izoleze cromul şi glucina (oxidul de beriliu). De asemenea, a obţinut pentru prima dată săruri de platină.

34 William Prout (1785 -1850) - medic şi chimist englez care a formulat teoria căreia toate elementele chimice sunt doar diferite forme ale genului condensat.

35 Jean-Baptiste (sau Jan-Baptist) van Helmont (1579-l644) - medic şi chimist flamand, descoperitorul acidului carbonic şi al acidului clorhidric. Este cel dintâi care a evidenţiat rolul sucului gastric în procestul digestiei.

36 Fred Hoyle - astrofizician şi matematician britanic (n. 1915). A elaborat revista "Universul staţionar", în mare vogă în perioada interbelică, astăzi abandonată, şi a făcut cercetări fundamentale în domeniul astrofizicii. Este, de asemenea, autorul unui impresionant număr de lucrări de ştiinţă popularizată şi literatură ştiinţifico-fantastică.

37 Louis Victor Pierre Raymond, duce de Broglie (1892 - l987) - strălucit savant francez, fondatorul mecanicii ondulatorii, ştiinţă care stă la baza mecanicii cuantice. Membru al Academiei Franceze şi laureat al premiului Nobel pentru fizică (1929). Fratele său, Maurice de Broglie (1875 - 1960), a fost de asemenea eminent fizician, autorul unor lucrări fundamentale despre razele X şi membru al Academiei Franceze.

38 David Lloyd George of Dwyfor (1863-l945) - om politic britanic de orientare liberală, cancelar şi ministru, apoi prim-ministru al Marii Britanii

39 Coeffier de Ruze, marchiz d'Effiat (1581 - l632), mareşal al Franţei şi suprintendent al Finanţelor

40 Plex solar - centru al sistemului nervos simpatic, constituit din mai mulţi ganglioni nervoşi şi situat în partea superioară a abdomenului, între stomac şi coloana vertebrală.

41 Upton Sinclair (1878-l968) - scriitor american, autorul unor romane celebre (Jungla, Petrolul, Sfârşitul unei lumi) şi publicist activ, preocupat în specia de problemele sociale.

42 Christian Friedrich Samuel Hahnemann (1755-l843) - medic german, părintele homeopatiei. Silit de adversari să părăsească Saxonia natală, se refugiază Paris, unde procedeele sale se bucură de succes.

43 Otto von Bismarck (1815-l898), ilustru om de stat german, prim-ministru al Prusiei din 1862 şi artizanul unificării Germaniei şi al proclamării imperiului (1871), al cărui cancelar devine până în 1890 când, la urcarea pe tron a împăratului Wilhelm al II-lea, se retrage în viaţa privată.

44 Nikola Tesla (1856-l943) - fizician american de origine sârbă (născut în micul oraş Smilian din Serbia). A fost primul om de ştiinţă care a studiat curenţii polifazici şi a realizat cuplarea a două circuite oscilante prin inducţie reciprocă.

45 Aluzie la piesa Macbeth de William Shakespeare

46 R.A.F. („Royal Air Force") - Forţele Aeriene Britanice

47 Sectă religioasă întemeiată, după cât se pare, de misticul german Christian Rosenkreutz, în secolul al XV-lea. Din ea s-au desprins mai multe curente, care au şi în zilele noastre adepţi.

48 Rutabaga - specie de varză comestibilă, cu tuberculi

Yüklə 1,55 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   28   29   30   31   32   33   34   35   36




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin