2. PROVOCĂRILE ÎNFRUNTATE DE MANAGERII UTILITĂŢILOR -
Impactul observat şi preconizat asupra infrastructurii sistemelor de aprovizionare cu apă şi canalizare (captări, rezervoare, staţii de epurare, conducte şi sisteme de distribuţie) provocate de schimbările majore ale fluxurilor hidrologice, eforturi mecanice, rupere fizică, creşterea incidenţei coroziunii, va crea dificultăţi pentru managerii / companiile de utilităţi, amplificând slăbiciunile existente, în special pentru canalizare.
-
La nivelul UE, peste 20 milioane de cetăţeni duc lipsă de un sistem de canalizare sigur, Directiva pentru Ape Uzate Urbane datează din 1991 şi nu există planuri pentru revizuirea ei, deşi probabil este cea mai costisitoare Directivă adoptată vreodată, cu costuri investiţionale de aproximativ 30 miliarde € pentru cele 12 noi State Membre8. Ea nu a fost încă implementată de toate Statele Membre (EEA, 2006)9.
-
În cadrul Conferinţei „Finanţarea alimentării cu apă şi canalizării în Europa de Est, Caucaz şi Asia Centrală”, Noiembrie 2005, Erevan, Armenia (OECD, 2005) a Ministerelor Economiei / Finanţelor şi Mediului din EECCA şi a partenerilor lor, concluzia principală a fost:
„În statele din Estul Europei, Caucaz şi Asia Centrală (statele EECCA), problemele accesului la serviciile de alimentare cu apă sunt înrădăcinate în istoria regiunii respective. Programele investiţionale ambiţioase au condus la dezvoltarea unei infrastructuri pentru reţele de apă în zonele urbane şi rurale. Totuşi, aceste reţele au fost adesea proiectate şi construite deficitar, şi nu au fost întreţinute corespunzător. În consecinţă, alimentarea cu apă şi infrastructura de canalizare s-a deteriorat semnificativ în majoritatea statelor din aceste regiuni şi chiar s-a prăbuşit în unele locuri, cu consecinţe cu potenţial dezastruos pentru sănătatea oamenilor, activitatea economică şi mediu”.
-
Printre ceilalţi factori (negativi) care afectează utilităţile se numără:
-
Creşterea costurilor pentru lucrările obişnuite şi extraordinare de întreţinere a sistemelor;
-
Creşterea costurilor pentru dezvoltare tehnologică şi utilaje (de ex. colectarea apelor pluviale etc.) necesare pentru a face faţă fenomenelor meteorologice adverse;
-
Creşterea costurilor pentru pregătirea personalului şi avertizare rapidă / previzionare;
-
Luarea deciziilor pentru rezolvarea conflictelor privind utilizatorii apei, companii mari large vs companii mici;
-
Noi reglementări privind aprovizionarea cu apă şi canalizarea
-
Probleme de comunicare;
-
Conflicte între criza energetică / cererea şi utilizarea apei (de ex. tehnici de desalinizare cu consum energetic redus) (Fig. XX )
-
Aceste probleme trebuie abordate într-o viziune globală şi trebuie prevenite ş gestionate într-un cadru general ce implică cooperarea transfrontalieră, autorităţi şi agenţi publice pentru strategiile de adaptare la schimbările climatice. Ele necesită de asemenea o modificare semnificativă a strategiilor, infrastructurii, sistemelor şi practicilor adoptate în prezent de o mare parte din sistemele de utilităţi.
-
Contracararea / adaptarea corespunzătoare la fenomenele meteorologice adverse trebuie să fie evaluate în funcţie de informaţiile recent dobândite privind riscurile asupra mediului, iar companiile de utilităţi trebuie să fie implicate direct în strategiile de adaptare.
3. PREGĂTIREA ÎN CAZ DE DEZASTRE ŞI AVERTIZARE RAPIDĂ
INTRODUCERE -
Eficienţa măsurilor de reducere a riscurilor în situaţii extreme se bazează pe decizia de a aplica principii integrate de gestionare a riscului în planificarea dezvoltării, pe existenţa unor responsabilităţi instituţionale bine-definite, pe un proces democratic de consultare şi informare, şi pe campaniile de informare. Ea trece dincolo de răspunsul şi reacţia la dezastru, către anticiparea riscului şi limitarea daunelor. În acest scop, managerii de utilităţi trebuie să fie părţile responsabile pentru găsirea măsurilor necesare pentru a face faţă riscurilor / pericolelor legate de apă şi canalizare împreună cu dificultăţile demografice, utilizarea terenului, supraexploatarea resurselor şi schimbările climatice.
-
Riscul în condiţii meteorologice extreme este rezultatul a trei factori: amplitudinea pericolului, expunerea la pericol şi vulnerabilitatea generală socio-economică şi de mediu (a se vedea Figura xx de mai jos). Într-adevăr, vulnerabilitatea reprezintă o combinaţie de factori care pot fi de natură fizică, economică, socială, politică, mediu, tehnică, ideologică, culturală, educaţională, ecologică şi instituţională. Aceşti factori sunt de cele mai multe ori complecşi, dinamici şi intercorelaţi, amplificându-se / consolidându-se reciproc. Câteva agenţii şi instituţii au dezvoltat seturi de indicatori (de ex. CEH Wallingford Climate Vulnerability Index) care pot fi folosite pentru a aborda problemele legate de vulnerabilitate.
Figura xx. Sursa, ISDR
-
Pe parcursul deceniilor trecute, a existat o tendinţă de dezvoltare de informaţii ad hoc pentru localizarea activităţilor socio-economice, a zonelor dens populate, a locaţiilor sensibile (spitale, centrale nucleare, platforme industriale etc.), a infrastructurilor în zonele predispuse pericolelor. Această tendinţă a accentuat necesitatea cunoştinţelor în domeniul evaluării riscului, pentru promovarea unei „culturi a riscului” orientată spre evaluarea, analiza şi reducerea riscurilor aferente schimbărilor în utilizarea terenului şi variabilităţii climei. În plus, au fost încheiate acorduri internaţionale pentru a include strategia de reducere a riscurilor de dezastre în procesul de dezvoltare a strategiilor de adaptare la schimbările climatice.
-
În Terminologia sa (2004) ISDR defineşte Gestionarea Riscului de Dezastru drept:
„Procesul sistematic, deciziile administrative, organizarea, abilităţile operaţionale în implementarea politicilor, strategiilor, şi capacităţile de adaptare ale societăţii şi comunităţilor de a ameliora impactul pericolelor naturale şi al dezastrelor tehnologice şi de mediu”. Această definiţie include măsuri structurale şi ne-structurale pentru a evita (prevenire) sau limita (reducerea daunelor şi pregătire) efectele adverse ale pericolelor. Managementul dezastrelor asigură mijloacele pentru a împiedica pericolele să se transforme în dezastre. Procesul de management al dezastrelor implică un ciclu alcătuit din trei faze: pregătire, reacţie şi recuperare (a se vedea Figura XX - Sursa: Protecţia Civilă din Elveţia).
Dostları ilə paylaş: |
