Curs Sociologie Juridica

UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE, ECONOMICE ȘI ADMINISTRATIVE

CRAIOVA

DEPARTAMENTUL: ȘTIINȚE JURIDICE ȘI ADMINISTRATIVE

PROGRAMUL DE STUDII: ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ

DISCIPLINA: SOCIOLOGIE

ANUL: I

FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: IF


SOCIOLOGIE

SINTEZE DE CURS

2017-2018
I N T R O D U C E R E

1. 
   Obiectivele cursului
   

Societatea omenească, reprezintă cadrul în care oamenii trăiesc şi desfăşoară activităţi dintre cele mai diverse fiind, rezultatul activităţii acestora, în calitate de agenţi ai vieţii sociale, al acţiunii şi interacţiunii lor. Are la bază multiple motivaţii şi interese, al relaţiilor care se stabilesc între ei în cadrul, mai mult sau mai puţin organizat, al vieţuirii în comun.

Datorită diversităţii şi complexităţii sale deosebite, precum şi a faptului că reprezintă o îmbinare sui-generis a obiectivului cu subiectivul, a particularului cu generalul, societatea constituie obiect de studiu al foarte multor ştiinţe, un loc aparte în rândul acestora revenindu-i sociologiei şi ramurilor specializate ale acesteia.

De cunoaşterea, din perspectivă sociologică, a societăţii sunt interesaţi sociologii, şi specialiştii în ştiinţe sociale, pe cei din domeniul ştiinţelor juridice. Relaţia dintre ştiinţele juridice şi sociologie este una preferenţială deoarece, pe de o parte, fenomenele juridice sunt fenomene sociale prin excelenţă iar, pe de alta, subsistemul juridic, prin funcţia sa reglatoare, atât în raport cu alte subsisteme sociale cât şi cu sistemul social general, are o importanţă cu totul deosebită în structura, organizarea şi funcţionarea societăţii ca întreg.

Legătura strânsă dintre cele două domenii ale cunoaşterii ştiinţifice a societăţii îşi găseşte expresia în constituirea şi dezvoltarea sociologiei juridice, ramură specializată a sociologiei, ştiinţă de contact, de interferenţă dar şi relativ independentă.

Cursul are ca scop transmiterea cunoştinţelor de bază în domeniul sociologiei generale şi al sociologiei juridice – ca ramură a acesteia, inclusiv a modalităţilor de realizare a unei investigaţii sociologice având un caracter ştiinţific.

	Cursul are următoarele obiective: familiarizarea cu problematica de bază a sociologiei generale şi a sociologiei juridice; însuşirea conceptelor de bază cu care aceste ştiinţe operează şi a unor metode de investigaţie mai frecvent utilizate; formarea abilităţii de folosire în activitatea viitoare a rezultatelor unor cercetări sociologice asupra unor fenomene şi procese juridice şi, pe cât posibil, de realizare a unor asemenea investigaţii. Pentru atingerea acestor obiective, în cadrul modulului sunt abordate teme vizând deopotrivă probleme de teorie sociologică generală, de sociologie juridică propriu-zisă şi de metodologia investigaţiei sociologice.
	Competenţele instrumentale sunt: Capacitatea de analiză şi sinteză; Capacitatea de organizare; Cunoştinţe generale de bază; Cunoştinţe necesare practicării profesiei; Capacitatea de comunicare scrisă şi orală; Capacitatea de a lucra cu oamenii; Capacitatea de a lua decizii; Capacitatea de a soluţiona probleme; Capacitatea de a lucra în condiţii de stres; Cunoaşterea unei limbi străine; Abilităţi de operare pe P.C.; Voinţa de a promova şi asigura respectarea legalităţii. Competenţele interpersonale sunt: Capacitatea de evaluare şi autoevaluare; Capacitatea de a lucra în echipă; Abilităţi de relaţionare interpersonală; Abilităţi de negociere şi elaborare de proiecte; Abilităţi de a lucra într-o echipă interdisciplinară; Abilităţi de a lucra cu specialişti din alte domenii; Capacitatea de a lucra într-un contract internaţional; Capacitatea de a avea un comportament etic şi de a respecta cerinţele deontologiei profesionale. Competenţele sistemice sunt: Capacitatea de transpunere în practică a cunoştinţelor dobândite; Capacitatea de a învăţa; Abilităţi de cercetare ştiinţifică; Creativitate; Abilitatea de a lucra independent; Voinţa de a reuşi şi disponibilitatea la efort în vederea reuşitei; Capacitatea de adaptare la situaţii noi; Capacitatea de a concepe şi de a derula proiecte; Curaj şi capacitate de a-şi asuma răspunderea; Capacitatea de a răspunde exigenţelor programului de integrare europeană; Preocupare pentru asigurarea calităţii.
	Competenţele specifice se refera la cunoaştere şi înţelegere (cunoaşterea şi utilizarea adecvata a noţiunilor specifice disciplinei) - cunoaşterea de catre studenti a conceptelor de baza ale sociologiei juridice - înţelegerea specificului relaţiei dintre drept şi sociologie - însuşirea unui mod de gândire sociologic in analiza dimensiunii juridice a realitatii sociale Explicarea şi interpretarea (explicarea şi interpretarea unor idei, proiecte, procese, precum şi a conţinuturilor teoretice şi practice ale disciplinei) - explicarea caracterului social specific al fenomenelor juridice - explicarea modului de realizare a unei investigaţii de sociologie juridică - interpretarea corectă a semnificaţiei sociale a fenomenelor, relaţiilor şi instituţiilor juridice - explicarea modului în care se produce devianţa şi se realizează controlul social Viziunile Instrumental – aplicative (proiectarea, conducerea şi evaluarea activităţilor practice specifice; utilizarea unor metode, tehnici şi instrumente de investigare şi de aplicare) - proiectarea unei cercetări sociologice a fenomenului juridic şi evaluarea rezultatelor acesteia - evaluarea, din punct de vedere sociologic, a unor manifestări deviante şi a stării infracţionalităţii Viziunile atitudinale (manifestarea unei atitudini pozitive şi responsabile fata de domeniul ştiinţific / cultivarea unui mediu ştiinţific centrat pe valori şi relaţii democratice / promovarea unui sistem de valori culturale, morale şi civice / valorificarea optima şi creativa a propriului potenţial în activităţile ştiinţifice / implicarea în dezvoltarea instituţională şi în promovarea inovaţiilor ştiinţifice / angajarea în relaţii de parteneriat cu alte persoane - instituţii cu responsabilităţi similare / participarea la propria dezvoltare profesională) - formarea unei atitudini pozitive faţă de utilitatea sociologiei în activitatea unui jurist - dezvoltarea abilităţii de a gândi sociologic in abordarea fenomenului juridic - încurajarea în aprofundarea colaborării între sociologie şi drept - formarea obişnuinţei de interpretare sociologică a unor realităţi socio-juridice
	Cursul este structurat pe 12 unităţi de învăţare, fiind recomandabilă studierea acestora în ordinea prevazută: Curs 1: Sociologia generală: obiect şi problematică, după parcurgerea căreia veţi avea cunoştinţe de bază privind specificul sociologiei ca ştiinţă despre societate, fondatorii acesteia, câteva perspective teoretice fundamentale în sociologia contemporană, raportul dintre sociologie şi ştiinţele sociale particulare şi dintre sociologia generală şi sociologiile de ramură; Curs 2: Sociologia juridică – ramură specializată a sociologiei, în care veţi găsi informaţii privind premisele teoretice de ordin sociologic şi juridic ale constituirii sociologiei juridice, specificul şi problematica acestei ştiinţe şi în ce constă utilitatea sociologiei pentru jurişti; Curs 3: Funcţiile sociologiei juridice, în care veţi afla care sunt funcţiile de bază ale sociologiei juridice, ca particularizare a funcţiilor sociologiei generale, care sunt exigenţele specifice fiecărei funcţii şi în ce constă unitatea lor; Curs 4: Fapte, fenomene, relaţii şi procese sociale, în care veţi afla ce sunt faptele şi fenomenele sociale, care este concepţia lui E. Durkheim despre faptele sociale, în ce constă specificul dreptului ca fenomen social, ce sunt relaţiile şi procesele sociale; Curs 5: Procesul de socializare, prin parcurgerea căruia veţi şti în ce constă acest proces, care sunt bazele biologice şi scopurile lui, care sunt principalele tipuri de socializare şi principalele agenţii de socializare şi care sunt problemele care s-ar putea să apară în desfăşurarea procesului de socializare; Curs 6: Structura grupală a societăţii, în care este prezentat conceptul de grup social, sunt analizate principalele tipuri de grupuri sociale şi este precizat specificul familiei ca tip de grup social; Curs 7: Status şi rol social, prin parcurgerea căruia veţi afla ce sunt statusul şi rolul, în ce constă raportul dintre ele, care sunt principalele tipuri de statusuri sociale şi în ce constau conflictul de rol şi ambiguitatea rolului; Curs 8: Ancheta sociologică, în care vor fi prezentate fazele unei anchete sociologice, relevându-se specificul acestora şi responsabilităţile aferente lor, precum şi etapele fazei pregătitoare a anchetei; Curs 9: Observaţia şi interviul ca metode de investigaţie sociologică, prin parcurgerea căreia veţi înţelege care este specificul observaţiei sociologice, care sunt principalele tipuri de observaţie, în ce constă interviul şi care sunt principalele tipuri de interviu; Curs 10: Interviul formalizat sau standardizat, în care va fi prezentat specificul acestui tip de interviu şi va fi analizat chestionarul sociologic (principii de bază ale alcătuirii chestionarului, tipuri de întrebări utilizate şi modalităţile de administrare a acestuia); Curs 11: Devianţa şi controlul social, prin parcurgerea căreia veţi afla ce este devianţa, în ce constă relativitatea acesteia, care sunt funcţiile şi disfuncţiile devianţei, ce este controlul social, care sunt principalele tipuri de control social şi care sunt modalităţile de exercitare a acestuia; Curs 12: Perspective în analiza sociologică a devianţei, în care vor fi prezentate patru dintre cele mai importante asemenea perspective: perspectiva tensiune structurală; perspectiva transmisiune culturală; perspectiva conflict şi perspectiva etichetare.

Cursul 1
1 – Sociologia generală: obiect şi problematică

1.1. Sociologia – ştiinţă despre societate. Perspectivă sociologică de abordare a realităţii sociale;

1. 
   Fondatori ai sociologiei
   
2. 
   Contribuţii româneşti la fundamentarea şi dezvoltarea sociologiei
   
3. 
   Perspective teoretice fundamentale în sociologia contemporană
   
1. 
   Specificul sociologiei ca şiinţă despre societate;
   
2. 
   Sociologia şi ştiinţele sociale particulare
   
3. 
   Sociologia generală şi sociologiile de ramură
   
4. 
   Teme de referate
   

Rezumat curs

• 
  Cunoaşterea principalelor contribuţii la fundamentarea şi dezvoltarea sociologiei ca ştiinţă;
  
• 
  Înţelegerea specificului sociologiei ca ştiinţă despre societate;
  
• 
  Înţelegerea raporturilor existente între sociologie şi ştiinţele sociale particulare;
  
• 
  Cunoaşterea naturii relaţiei dintre sociologia generală şi ramurile acesteia.
  

1. 
   Sociologia – ştiinţă despre societate. Perspectiva sociologică de abordare a realităţii sociale
   

Sociologia este o ştiinţă relativ recentă, în ciuda faptului că reflecţii despre viaţa socială, idei despre societate, realitatea socială, relaţiile sociale au fost formulate încă din antichitate şi dezvoltate de-a lungul istoriei societăţii umane, îndeosebi în cadrul unor concepţii şi teorii filosofice. Constituirea sa ca ştiinţă de sine stătătoare, în prima jumătate a secolului al XIX-lea, este, pe de o parte, strâns legată de schimbările social-economice profunde petrecute în societatea europeană, fiind un reflex teoretic al acestora şi o încercare de răspuns la problemele generate de acestea. Pe de altă parte, ea se înscrie în procesul mai general de desprindere din corpusul comun al cunoaşterii. mai mult sau mai puţin ştiinţifice, a unor discipline de sine stătătoare, cu un obiect propriu de studiu, cu o problematică de investigaţie specifică, cu un aparat conceptual şi metodologic propriu, cu o finalitate specifică şi cu un loc distinct în tabloul general al ştiinţelor în curs de constituire.

1. 
   Fondatori ai sociologiei
   

În mod convenţional, părintele sociologie este considerat a fi marele filosof pozitivist francez Auguste Comte (1798-1857) care a utilizat pentru prima dată termenul de sociologie în al său Curs de filosofie pozitivă (deşi el ar fi preferat să numească această ştiinţă fizică socială, a renunţat datorită faptului că termenul era utilizat şi de alţi autori ai epocii).

Sociologia, definită de Comte ca ştiinţa pozitivă despre societate (adică exactă, similară ca statut altor ştiinţe utilizând metode de investigaţie cu o validitate probată), ocupa în concepţia acestuia, un loc privilegiat în sistemul său de clasificare a ştiinţelor ea fiind nu doar cea

mai generală şi mai concretă dintre ştiinţe ci şi ultima sinteză a cunoştinţelor ştiinţifice. Fiind sinteză supremă a cunoaşterii umane pozitive, sociologia este „regina ştiinţelor” pentru că, pe de o parte, ea se bazează pe legile descoperite de toate celelalte ştiinţe, pe rezultatele acestora, iar, pe de altă parte, pentru că orientează definitiv întreaga cunoaştere ştiinţifică spre un sens uman. Fără sociologie, spunea Comte, matematica şi astronomia, fizica şi chimia şi chiar biologia nu au semnificaţie umană, şi nu pot deveni embleme culturale ale societăţii, iar forţa, utilitatea lor nu ar putea fi în nici un fel valorificate.

Sociologia, care corespunde stadiului pozitiv al dezvoltării ştiinţei, se divide, spunea Comte, în statica socială, consacrată analizei structurii instituţionale a societăţii, de la familie, la biserică şi stat şi dinamica socială care reprezintă studiul schimbării sociale şi instituţionale. Concepând societatea ca un organism bazat pe o ordine dependentă de interesele membrilor săi, Comte aprecia că sociologia este ştiinţa care urmăreşte studierea realităţii sociale distincte de biologic şi organic.

De la apariţia sa, sociologia a cunoscut o puternică dezvoltare, adeseori contradictorie, concretizată în eforturi de precizare mai clară a obiectului specific de studiu, a problematicii sale specifice, a modului de raportare la alte ştiinţe şi de racordare la realităţile sociale concrete, de elaborare şi perfecţionare a unui aparat conceptual şi metodologic propriu etc.

Dintr-o serie întreagă de mari sociologi care au avut contribuţii decisive la fundamentarea şi conturarea specificului acestei ştiinţe, mai frecvent menţionaţi sunt:

Herbert Spencer (1820-1903) care dezvoltă, continuându-l pe Comte, o teorie organicistă asupra societăţii conform căreia societatea este analogă organismului biologic şi, prin urmare, evoluează similar cu acesta, parcurgând toate etapele dezvoltării unui organism, de la naştere până la moarte, ca rezultat al acţiunii unor legităţi. Evoluţia societăţii, spunea Spencer, nu este lineară, ea putând înregistra, în anumite condiţii sociale şi culturale, procese de stagnare sau chiar regres. În esenţă, dezvoltarea societăţii constă în trecerea de la starea de dezagregare la o stare structurată, iar finalitatea ei o reprezintă crearea unei stări de echilibru.

Karl Marx (1818-1883) care considera că societatea evoluează nu numai în mod spontan, ci şi prin intervenţia directă a omului. Ea reprezintă un sistem alcătuit din forţe şi relaţii de producţie, fiind structurat în baza economică şi suprastructură. După opinia lui, schimbarea socială se produce atunci când relaţiile de producţie devin o frână în dezvoltarea forţelor de producţie, iar motorul dezvoltării sociale îl constituie lupta de clasă, existentă în orice societate bazată pe proprietate privată asupra mijloacelor de producţie care generează, în mod necesar, un conflict între deţinătorii mijloacelor de producţie şi cei care-şi vând forţa de muncă.

Marx îşi propune să dezvăluie mecanismele organizării şi funcţionării societăţii capitaliste şi să fundamenteze necesitatea revoluţiei comuniste şi a instaurării unei societăţi lipsite de clase sociale antagoniste şi de proprietate privată asupra mijloacelor de producţie.

Emile Durkheim (1858-1916) care a încercat, pentru prima dată, să contureze explicit obiectul sociologiei, ca ştiinţă a faptelor sociale, considerate ca lucruri şi definite ca moduri de a face sau a fi, fixate sau nu, capabile să exercite asupra individului o constrângere exterioară. După opinia lui Durkheim, societatea este o entitate de sine stătătoare, independentă de indivizii care o compun, faptele sociale, ca forme obiectivate ale conştiinţei colective, evoluând independent, fără a se conforma voinţelor individuale. Societatea însăşi acţionează ca un sistem de constrângeri, faptele sociale acţionând asupra indivizilor şi având drept rezultat socializarea acestora prin internalizarea de către ei a standardelor de comportament (a „modurilor de a face”) ale societăţii în care aceştia trăiesc.

Durkheim analizează dezvoltarea societăţii ca rezultat al trecerii de la solidaritatea mecanică (specifică societăţilor primitive, caracterizate printr-o diviziune a muncii foarte simplă şi printr-un set comun de credinţe, obiceiuri şi ritualuri cunoscute, acceptate şi practicate de către toţi) la solidaritatea organică (proprie societăţilor mai evoluate şi, îndeosebi, societăţii industriale moderne, caracterizată printr-o diviziune tot mai complexă a muncii, prin eterogeneitate socială, printr-o combinare a ordinii sociale cu libertatea individuală, a independenţei personale cu necesitatea interdependenţei cu ceilalţi). Durkheim consideră că varietăţile de solidaritate socială pot fi cel mai bine puse în evidenţă prin studiul dreptului, în calitatea lui de fapt social specific, de simbol vizibil.

Şcoala sociologică franceză, întemeiată şi condusă de Durkheim, a desfăşurat o vastă activitate de investigaţie care a dus la afirmarea şi consolidarea puternică a noii ştiinţe.

Max Weber (1864-1920) care consideră că faptele sociale sunt fapte comprehensibile pentru că sociologul, ca fiinţă socială, le studiază din interior, manifestându-se în interiorul obiectului studiat, spre deosebire de fenomenele naturale care sunt studiate din exterior. Sociologia, prin urmare, are ca premisă comprehensiunea (înţelegerea) fiinţelor umane, capacitatea acestora de a înţelege cum se produc acţiunile umane.

O contribuţie importantă a lui Weber o reprezintă teoria sa despre tipul ideal, ca reconstrucţie abstractă, esenţializată a realităţii empirice, cu virtuţi de instrument metodologic al cunoaşterii sociologice, insistând asupra birocraţiei ca tip ideal de organizare socială.

După opinia lui Weber sociologia este ştiinţa acţiunii umane (înţeleasă drept comportare umană orientată spre alţi oameni, produs al deciziilor indivizilor care dau sens acesteia), o ştiinţă comprehensivă şi explicativă.

1.1.2. Contribuţii româneşti la fundamentarea şi dezvoltarea sociologiei
Dintre sociologii români care au contribuit substanţial la fundamentarea şi dezvoltarea acestei ştiinţe vom menţiona doar pe exponenţii principali ai aşa-numitei „sociologii de catedră” (Petre Andrei) şi ai sociologiei monografice, orientate spre cercetare empirică şi acţiune socială (Dimitrie Gusti).

Dimitrie Gusti (1880-1955), întemeietorul Şcolii monografice de la Bucureşti, creator al primului sistem de sociologie ştiinţifică, considera sociologia ca un sistem de cunoaştere a realităţilor sociale prezente, cunoaştere ce poate fi realizată cu ajutorul metodei monografice. El aprecia că societatea este, sub aspect ontologic, o realitate teleologică, un efort al unor acte de voinţă. Esenţa realităţii sociale, spunea Gusti, este voinţa socială. În toate manifestările sociale (economice, politice, juridice sau religioase) elementul primordial şi iniţial care dă acestora pecetea socială este voinţa socială ai căror purtători materiali sunt unităţi de voinţă socială (de la familie şi şcoală, până la biserică, stat şi naţiune), acestea fiind variabile dependente de voinţă şi toate alcătuind realitatea socială. După opinia lui socialul este, înainte de toate, rezultatul unui concurs de împrejurări: spaţiale, temporale, vitale şi spirituale, care formează cadrele vieţii sociale (cosmologic, istoric, biologic şi psihologic) sau ceea ce numim „mediul”. Mediul, astfel conceput, formează cadrele subiacente ale existenţei umane, substratul voinţei creatoare.

Viaţa socială propriu-zisă fiind voinţă, dinamism şi finalitate, va consta într-o sumă de activităţi concrete numite manifestări (manifestări constitutive – cele economice şi spirituale – care alcătuiesc substanţa sau conţinutul vieţii sociale şi manifestări regulative – politice şi juridice – care constituie forma vieţii sociale şi îndeplinesc o funcţie prescriptivă, de reglementare a relaţiilor dintre oameni, de asigurare a respectării normelor, a ordinii sociale).

Cunoaşterea autentic ştiinţifică a realităţii sociale se poate realiza, aprecia sociologul român, doar cu ajutorul metodei monografice, singura care permite descrierea şi cercetarea sistematică şi integrală a unităţilor sociale studiate. Cercetarea monografică se dorea a fi pluri şi interdisciplinară, desfăşurându-se de echipe complexe de specialişti conform modelului cadrelor şi manifestărilor sociale, având drept finalitate ultimă cunoaşterea naţiunii în toate dimensiunile ei. Cercetarea monografică era concepută însă nu doar ca modalitate de cunoaştere a realităţii sociale ci şi ca bază pentru acţiune social, pentru reformă socială.

Prin cunoaşterea monografică şi sintetică a naţiunii, spunea Gusti, aceasta va lua cunoştinţă de ea însăşi şi-şi va da seama de ceea ce o deosebeşte de alte naţiuni. În acelaşi timp, această cunoaştere va deveni baza unei culturi şi a unei politici naţionale sănătoase.

Petre Andrei (1891-1940) – autorul unei concepţii sociologice integralist-deterministe – aprecia că societatea, obiect de studiu al sociologiei, reprezintă o realitate care trăieşte prin indivizi, dar durează mai mult şi îşi materializează existenţa în diferite obiecte. Societatea funcţionează prin oameni care, la rândul lor, acţionează în raport cu societatea, iar fenomenele sociale nu sunt altceva decât relaţii dintre oameni substanţializate, concretizate, obiectivate.

3.