1. Adamclisi, com. Adamclisi, jud. Constanţa [Tropaeum Traiani]

176. Poşta (Teliţa), com. Frecăţei, jud. Tulcea

Punct: Valea Celicului

Cod sit: 160412.08

Colectiv: Gavrilă Simion (ICEM Tulcea)

Situl arheologic de pe valea Celicului a intrat în literatura de specialitate încă din anul 1993 (Le site de Celic Dere. Interpretation ethno-culturelles et implications dans la chronologie du Hallstatt final, în lucrările Colocviului Internaţional, septembrie 1993 -Tulcea, 1997, p.231 - 252; Cercetările de pe Valea Celicului, Analele Dobrogei, SN, I, 1995, 1, p. 250 - 253; Nécropoles des bauches du Danube: pratiques rituels funéraires, Nécropoles et pouvoir, Lyon -21 -25 Janvier 1995, Paris, 1998, p. 167 - 190, ş.a.) şi a fost vizitat în repetate rânduri de specialişti, participanţi la diferite manifestări ştiinţifice.

Cercetările din campania anului 2001 s-au desfăşurat în ambele sectoare: în necropolă şi în aşezare.

Cercetările întreprinse asupra necropolei s-au desfăşurat pe o suprafaţă de 500 mp. Se poate afirma că aceste săpături au fost realizate pe ultimele suprafeţe ale necropolei. Se mai cunosc ca obiective rămase necercetate doar un singur mormânt tumular, foarte aplatizat şi cca. 40 - 50 m² din zona necropolei plane unde se mai percepe existenţa unor morminte. Acestea rămân a fi cercetate în perioada prelucrării definitive a materialului descoperit.

Prin săpăturile efectuate în necropola plană au fost descoperite 12 morminte de inhumaţie prevăzute cu ringuri din bolovani mari de piatră şi acoperite cu mantale tot din bolovani. Diametrul ringului varia între 3 şi 5 m, iar adâncimea mormântului propriu-zis între 1 şi 1,4 m. Săpătura în şanţ s-a efectuat pe o adâncime de 1,50 până la 2 m. Toate mormintele au fost de inhumaţie, cu osemintele aşezate în poziţie decubit-dorsal şi, în câteva cazuri, au fost şi în poziţie chircită. Inventarul mormintelor a fost în general destul de sărac: unul-două vase de ofrandă la 4 morminte, obiecte de podoabă (mărgele de chihlimbar, brăţări din bronz, etc.). Descoperirile făcute se încadrează în limita sec. VI-V a. Chr.

În ceea ce priveşte mormântul tumular, acesta a avut o situaţie care a demonstrat o practică ritual-funerară deosebită. Movila era complet acoperită cu o manta de bolovani şi spre exterior cu un ring din bolovani foarte mari. Groapa mormântului era acoperită în totalitate cu bolovani de piatră.

Scheletul era în poziţie decubit - dorsal, orientat N-S, iar ca inventar, două vase ceramice fragmentate, lucrate cu mâna, pastă poroasă.

De asemeni au fost găsite două mărgele de sticlă chihlimbar şi alte cca. 10 bucăţi fragmente din acelaşi material.

Mormintele din necropola plană au fost foarte sărace. Doar la două morminte s-au găsit două brăţări din bronz, din care una fragmentară.

Sub aspectul practicilor ritual-funerare, scheletele, de altfel foarte slab conservate, au fost descoperite fie în poziţie decubit dorsal, fie chircite pe o parte.

În aşezare s-a realizat o secţiune de 2/62 m. Descoperirile (gropi şi locuinţe) au obligat ca săpătura să se efectueze până la 2 - 2,5 m adâncime. În complexele existente: 1)gropi şi podeaua unei locuinţe, au fost descoperite o serie de materiale ca: fragmente ceramice din mai multe perioade istorice, din faza Babadag III şi mai ales de la sfârşitul primei epoci a fierului (sec. VII-V a. Chr).

Deosebit de semnificativ a fost materialul ceramic descoperit în groapa nr. 7 unde, alături de fragmente ceramice negre, lustruite, de tip Babadag III s-a descoperit şi un fragment de la un vas pictat cu buline roşii şi albe.

Pictura a fost realizată din pigmenţi de oxizi de fier naturali, utilizaţi în realizarea vopselelor praf pentru zugrăveli. Forma vasului are analogii în necropola hallstattiană de la Sboryanovo (Bulgaria).

Planşele 85, 86

177. Rapoltu Mare, com. Rapoltu Mare, jud. Hunedoara

Punct: Măgura Uroiului

cod sit 90672.01

Colectiv: Angelica Bălos - responsabil, Adriana Ardeu (MCDR Deva)

Cercetările din anul 2001 au vizat sondarea unui platou aflat la baza Măgurii Uroiului. Terenul se situează în dreapta Mureşului, pe a II-a terasă a acestui râu, în imediata apropiere a confluenţei sale cu Streiul. Anterior, prin sondaje şi periegheze, au fost semnalate în zonă descoperiri preistorice, de epocă romană şi medievală. Ultimul studiu făcut pe fotografii aeriene identifică pe Măgura Uroiului o fortificaţie datând probabil din prima epocă a fierului.

Aşezarea fortificată în discuţie a fost descoperită cu ocazia săpării unui şanţ pentru cablu cu fibră optică. Datorită faptului că platoul este folosit ca păşune, starea sa de conservare este destul de bună.

Secţiunea trasată (26 x 3 m) a avut drept obiectiv precizarea naturii valului vizibil pe teren. În urma secţionării lui s-a observat că nu este o denivelare naturală, ci aparţine unui tip de fortificaţie (val-şanţ-val) cunoscut încă din epoca bronzului.

Pe coama valului, între m 14/17 şi la -0,25 m adâncime în profilul stâng şi -0,32 m în profilul drept, a apărut o aglomerare de pietre (andezit - augit) care sugerează o placare a valului în scopul consolidării. Între m 14/15,5, sub nivelul de piatră, s-a constatat prezenţa unei lentile de pământ lutos, de consistenţă foarte tare. Sub această lentilă se afla pământ negru amestecat cu fragmente ceramice şi resturi osteologice, constituind umplutura valului. La -1,5 m adâncime, în apropierea profilului drept a fost descoperită o vatră bine păstrată, în jurul căreia s-au găsit numeroase fragmente de vase Hallstattiene. Cercetarea valului a fost întreruptă la -1,8 m adâncime.

În spatele valului au mai fost trasate patru casete (3 x 2,5 m). În C3 au fost descoperite fragmente ceramice aparţinând celor două epoci ale fierului, fără a se putea înregistra prezenţa vreunui complex, iar în C4 resturile unei locuinţe incendiate, precum şi ceramică, fragmente osteologice şi un mare număr de scoici.

Materialul preponderent este ceramica fragmentară, în mare cantitate ea aflându-se în val. Majoritatea fragmentelor ceramice se încadrează cronologic la începutul epocii fierului, dar câteva fragmente aparţin culturii Basarabi şi epocii dacice. Printre materialele descoperite sunt şi două rotiţe de lut, un fragment de statuetă antropomorfă şi patru figurine zoomorfe, toate aparţinând Hallstatt-ului timpuriu, orizontului culturii canelate.

După o prelucrare statistică sumară, se poate spune că 80% din materialul descoperit aparţine începutului epocii fierului. Pentru următoarea campanie este prevăzută terminarea cercetării valului în secţiunea deschisă, trasarea unei secţiuni magistrale, pentru a putea stabili relaţia cronologică între fortificaţie şi etapele de locuire din interiorul acesteia şi începerea cercetării fortificaţiei de pe Măgura Uroiului.

Planşa 87
Bibliografie:

1. W. S. Hanson, I. A. Oltean, A Multi-Period Site on Uroi Hill, Hunedoara:an Aerial Perspective, AMN, 37/1, 2000, pp. 43-49