1 Coordonatoare: Prof. Univ. Dr. Mihaela miroiu septembrie, Bucureşti 2011 cuprins

Privatitatea şi personalitatea în înţelegerea relaţiilor cu politicul poate fi abordată şi se poate reflecta şi prin prisma criteriilor de alegere a reprezentanţilor politici, dar şi a modalităţilor şi canalelor de informare cu privire la aceştia sau la programele pe care le propun. Aflăm de fapt din interviuri că nu atât programele şi propunerile de politici publice cu care candidează sunt importante (căci sunt simple promisiuni de campanie), cât calităţile persoanei: cât de onest(ă) pare, pregătirea, familia din care provine, comportamentul în raport cu ceilalţi/ celelalte candidaţi(e).

„( Îi cunoaşteţi pe cei pe care îi votaţi?) De obicei da. Adică să zicem la preşedinte în mod clar că a început campania de mult deşi ei spun că numai peste o săptămână, dar aiurea că toate posturile urlă de opinii politice şi injurii şi păreri pro şi contra, şi aşa mai departe. (Pe ce criterii alegeţi pe cineva pentru o funcţie publică?) Deci eu consider că pe criteriul de...sigur că...nu de onestitate, eu consider că toţi cei care ajung acolo nu sunt neapărat oneşti, adică nu în sensul de onestitate, cinstit, să nu...cum s-ar zice cu ghilimele de rigoare „să nu bage mâna în buzunarul celuilalt”. În sensul că trebuie să facă compromisuri într-un fel sau altul ca să ajungă în poziţia care sunt, dar trebuie să îi consider eu mai buni decât ceilalţi. Poate am văzut ce au făcut ceilalţi şi n-am fost mulţumită şi atunci mă gândesc că o schimbare nu ar fi rea. Să îi mai dăm o şansă şi altuia. Eu ştiu.”⁷⁵³

„(Pe ce criterii alegeţi atunci când mergeţi la vot şi cum vă informaţi? Păi în primul rând mass media este cea mai importantă şi... metode şi modul de a te informa despre candidaţi care nu ... pentru alegerile locale e mai uşor pentru că sunt personajele din oraş sau din judeţ pe care la mai cunoşti şi îţi ai deja formată o părere că fiind din zonă şi fiind cu tine localnic îl cunoşti, îi cunoşti familia, îi ştii evoluţia profesională, educaţională şi aşa mai departe şi poţi alege mai uşor nu ai nevoie de mass media. Dar pentru alegerile generale, prezidenţiale acolo este obligatoriu şi cel mai sigur mod şi vrem nu vrem e pe toate posturile prezent cu reclamă de campanie.”⁷⁵⁴

“(Spuneţi-mi după ce criterii alegeţi când mergeţi la vot. Cum trebuie sa fie oamenii pe care ii votati?) Să fie integri, să nu... Aş putea spune că cei pe care ii propun să fie bogaţi, să nu râvnească după..., dar să fie implicaţi tot timpul în relaţia comună, tot timpul. Să vadă: “mai, oare ce se poate face?” Asta-iarna au dat drumul la iluminat stradal când afară era lumină şi probabil că era programat la ora 8. Imediat observ, mă nu-i interesat omul, uită-l. Şi nu numai eu – toată lumea critică dezinteresul faţă de...sau mă rog – sfidarea oamenilor. Nu am nici un fel de consideraţie pentru oamenii care nu ştiu să relaţioneze în relaţia cu omul. “⁷⁵⁵

“( Mergeţi la vot?) Da. (Îi cunoaşteţi pe cei pe care îi votaţi?) Nu votez decât pe cine cunosc. (De unde îi cunoaşteţi?) Păi depinde de genul de alegeri care sunt. Mă duc la întâlnirile electorale, deci dacă se întâmplă mă duc indiferent de oferte, de apartenenţa politică. Mă duc tocmai ca să cunosc şi alţii. Mă uit la televizor dar mă uit, deci niciodată nu am votat dacă nu am cunoscut, deci nu, din păcate doctrinele politice sunt poveşti la noi, sună frumos « pensie », trebuie să cunoşti persoana. (Pe ce criterii alegeţi pe cei pe care îi votaţi pentru consiliul local sau pentru consiliul judeţean?) Dacă îi cunosc ştiu dacă sunt oameni de... care-şi ţin cuvântul, oameni care au posibilităţi, care au, oameni care au realizat ceva, că unul care vine şi îţi spune poveşti şi el nu o realizat nimica degeaba vine şi îţi spune poveşti furmoase că nici când ajunge acolo nu o să realizeze nimica. Deci trebuie să fie un om care să fi realizat ceva.”⁷⁵⁶

„(Mergeţi la vot?) Tot timpul când îs în ţară. Dar de obicei nu sunt. (Îi cunoaşteţi pe cei pe care-i votaţi?) Tot timpul, da, mă consult cu soţul „pe cine votăm, uite p-ăsta, p-ăsta, sau p-ăsta, sau p-ăsta”. „Nu, ăsta minte, numai minciuni spune, numa’ porcării, numa’ prostii şi nu-l votăm.”. Deci ne orientăm şi noi că, ne uităm, urmărim la televizor tot timpul,cam, şi care promite mai mult, ăla minte mai mult şi renunţăm.”⁷⁵⁷

Programele şi propunerile de politici publice sunt goale de conţinut pentru femeile intervievate, sunt asociate cu demagogia, populismul şi minciuna. Mai mult deacât atât, se observă tendinţa acestora de a judeca mai mult etic acţiunile politicienilor şi mai puţin din prespectivă luptei politice. Interesant este şi că are loc de fapt o translaţie a înţelegerii interdependenţelor intervievatelor⁷⁵⁸ la nivelul reprezentanţilor politici care fac astfel parte dintr-un sistem, dintr-o structură care, dincolo de interesele lor private, îi constrânge să acţioneze în acest sens. Tocmai de aceea, devine importantă persoana şi capacitatea acesteia de a gestiona aceste constrângeri în spiritul unor valori şi credinţe pe care le-a învăţat în familie, în comunitate.

Putem asocia aceste reprezentări alte realităţii cu un calcul de minimizare a pierderilor pe principiul: politica este un domeniu murdar, toţi care ajung în poziţii de decizie fac compromisuri, dar unii dintre ei fac compromisuri mai mici, deci îi vom vota. În acest puzzle al reprezentării sociale programele, proiectele, ideologiiile sunt asociate cu structura, ele reprezintă mai degrabă compromisurile (promisiunile false în urma cărora cei care candidează ajung în poziţii de decizie), paravanul ce păstrează forma, dar nu şi consistenţa instituţiilor democratice, iar o asemenea semnificare a realităţii conduce la mecanisme de alegere profund contrare logicii normale a competiţei între proiecte în situaţii electorale - şi care promite mai mult, ăla minte mai mult şi renunţăm (nu îl votam)⁷⁵⁹ sau mesajul e unul, dar realiatea e alta [...] Geoană zice „să veniţi că vă dăm 20000 euro”. Păi asta e politician?! Cum aşa? Aruncă o bombă din asta de rupe o lume întregă.⁷⁶⁰

7. 2. 2 Participarea în raport cu structuri şi organizaţii politice

Chiar dacă votul poate fi interpretat ca cea mai vizibilă şi directă formă de participarea, nu este şi singura. Implicarea în organizaţii şi structuri politice reprezintă de asemenea modalităţi de implicare politică, adică de acces la poziţii de putere ce implică decizii şi modelarea acestora. Felul în care intervievatele oferă înţelesuri acestui tip de participare va fi prezentat în cele ce urmează, punându-se accent pe de o parte pe participarea efectivă (membership) în organizaţii politice, mai exact în partide, iar pe de altă parte pe evaluarea acestora, din perspectiva faptului că această evaluare poate constitui fundamentul participării sau nepaticipării active⁷⁶¹. Mai mult, acestă abordare evaluativă a guvernării, a reprezentanţilor şi a funcţiilor publice prespune analiza participării în organizaţii politice, înţelegerea ei ca efect al evaluării ce poate fi direct legat de felul în care interivatele identifică sau nu această formă de participare ca fiind eficientă în raport cu interesele şi resursele lor.

Atitudine generală negativă faţă de practica politică reală.

În ceea ce priveşte implicarea activă în organizaţii politice, se distanţează din multitudinea de variante descriptive şi explicative prezente în interviuri, ostilitatea cu care sunt tratate aceste organizaţii, politicienii şi în general ceea ce se întâmplă în sfera politică. Această ostilitate este susţinută pe de o parte de experienţa directă avută de cele care s-au implicat activ în diverse partide politice, iar pe de altă parte de invocarea iresponsabilităţii guvernanţilor care fac astfel ca implicarea politică să devină irelevantă în raport pragmatismul vieţii de zi cu zi sau să fie văzută ca o formă de complicitate cu acea categorie clar definită de actori, şi anume cea a demgogilor şi oportuniştilor.

Având în vedere consistenţa răspunsurilor primite în cadrul setului de întrebări care au vizat acest tip de participare, am preferat în paginile ce urmează să las să se audă mai mult vocea intervievatelor, să pun în evidenţă mai mult argumentele şi interpretarea acestora. De aceea, voi prezenta în continuare o scurtă selecţie în care sunt prezentate, din punctul meu de vedere, câteva din cele mai relevante experienţe din interviurile realizate în raport cu ceea ce însemnă implicare politică activă.

„(Sunteţi implicată în politică?) Nu pot să zic. Nu, sub nici o formă. Am prins o perioadă foarte bună în care aveam timp liber. Terminasem nişte şcoli, băieţelul se descurca cu şcoala şi vroiam să fac ceva. Era chiar o perioadă în care vroiam să... dacă pot, să fac ceva. Aveam un partid la suflet în momentul acela, printr-un om practic, care este şi acum la putere. Deci este în conducerea ţării. Am avut o ocazie, de fapt, printr-o organizaţie de femei, să accesez nişte fonduri care erau distribuite – către sănătate, în spitale, în ... am sprijinit fetele de la şcoala de gimnastică din Deva, unde bani nu sunt şi-i o problemă acolo. Şi am avut ocazia să intru direct, să văd zâmbetul pe buze... Cât timp s-au făcut acţiunile alea cu nişte oameni extraordinari, am participat. Când s-a terminat, omul ăla a fost înlăturat, femeia aceea a fost înlăturată...care se implicase foarte mult. Şi atunci am renunţat imediat. Eu zic că totul este... de fapt un alt interes. Să pună în prismă politica, să se vadă politica, nu neapărat fapta bună, atuncia am plecat imediat. (Povestiţi-mi puţin mai mult ! Aţi spus ceva de o organizaţie de femei?) Da. Într-un partid politic, practic, sunt mai multe organizaţii. Şi am ales organizaţia de femei care mi s-a părut cea mai reprezentativă şi acolo am încercat să mă implic. (Ce activităţi se făceaţi?) Foarte multe activităţi. Se strângeau fonduri de la diferite societăţi, firme, non profit, tot felul de... donaţii erau. Şi le direcţionam – dar trebuia să le avem cu chitanţă, cu factură – în diferite... achiziţionam tot felul de lucruri necesare în anumite domenii: în şcoli, în familii monoparentale, în spitale. La noii născuţi am fost şi am oferit coşuri cu tot ce trebuie scos un copil din spital. Deci a fost un moment extraordinar, şi acuma mă trec fiorii când îmi aduc aminte. La fetiţele de la şcoală, care-s o mână de copii practic, în condiţii vitrege nu poţi cere performanţă la şcoala de gimnastică din Deva. În tot judeţul am fost. Unde am simţit că este nevoie. La Inspectoratul de personae cu handicap din Deva, în fiecare an acolo am reuşit, în 2-3 ani, deci au fost de lungă durată. Foarte multe experienţe interesante. (Aş vrea să îmi spuneţi dacă vă gândiţi să vă mai implicaţi în viaţa politică?) Nu cred, deocamdată dacă nu se mai întrevede o schimbare, nu, nu, nu.”⁷⁶²

“(Aţi candidat vreodată pentru o funcţie publică?) Nu, nu. (V-aţi gândit să candidaţi?) Nu, nu. Tocmai pentru că nu faci faţă. Deci dacă toate ar merge aşa ca la carte atunci da, dar în condiţiile actuale în care trebuie să faci faţă la foarte multe presiuni şi care nu sunt întotdeauna ortodoxe şi aşa, şi nu sunt genul care să fac compromisuri de genul ăsta şi atuncia nu. Nu, nu aş putea să fac faţă.”⁷⁶³

„(Aţi facut parte sau faceţi, dintr-un partid politic?) Nu. Pentru că am considerat că nu are rost, pentru că e o pierdere de timp. Atâta timp cât ai bani să înaintezi într-un partid politic, să ajungi pe o funcţie politică mai înaltă, altfel te duci să lipeşti afişe. Şi am considerat că nu are... nu am pentru ce.”⁷⁶⁴

“(Dintr-un partid faceţi parte?) Nu. (V-ar placea?) Nu. (De ce?) Pentru că consider că trebuie să ai un anumit talent. (Ce fel de talent?) Talent şi oratoric şi să fii chiar convins de felul acelui partid şi de toate balivernele care le înşiră ei acolo. Nu, nu mi-ar plăcea, nu, deci în mod clar nu, nu. Consider că nu am acea doză de...acuma sunt un pic cam dură, e o parşivitate că să fac parte dintr-un partid. Nu. Nu pot. Deci nu.”⁷⁶⁵

„Draga mea, în urmã cu 4 ani, 3 ani m-am hotãrât sã intru în partid. Da, chiar am fost încântatã sã ştii, pentru cã eu sunt o femeie cãreia nu prea îmi plac nedreptãţile, ştii. Şi... parcã în PSD, pe vremea aia era PSD. Pe urmã mi-am dat seama cã e un mare joc totul. (Adicã?) Am fost foarte dezamãgitã, foarte dezamãgitã. Numai minciuni. Şi când am vãzut de fapt cine conduce în partidul ãla, ştii. Parveniţi, toţi care au bani. Deci eu am reuşit în viaţa mea sã cunosc şi oameni parveniţi, am reuşit sã cunosc oameni, am un caz... are 5 clase şi e multimiliardar. Dacã îţi vine sã crezi. Deci este de pe vremea... este de admirat, este de pe vremea în care mergea cu cãruţa şi cu calul şi aduna fier. Şi atât de mult a muncit bãiatul ãla, atât de mult este de admirat. Atât de mult a muncit încât eu am ajuns sã câştig un salariu foarte bun în asigurãri de pe urma lui. Au ajuns sã trãiascã atâţia oameni de pe urma lui. La atâţia oameni le-a dat locuri de muncã, care, chiar discutam cu el ieri, îl furã, efectiv îl furã. Stãteam şi mã uitam... şi am cunoscut şi oameni care se dau doctoranzi, care au fãcut facultãţile cum le-au fãcut, ştii, şi care au tras sfori, şi-au fãcut relaţii şi au ajuns în partid cum au ajuns. Şi când au fost alegerile de acum 4 ani, 3 ani, nu mai ţin minte... deci a fost o perioadã din viaţa mea peste care am trecut cu atâta scârbã, silã, efectiv silã. Nişte disgraţioşi pur şi simplu. Îşi bat joc de bietul de tine, e totul aşa frumos politic, promit cã fac... Chiar înainte de alegeri, în campanie electoralã am fost într-o comisie, la numãrarea voturilor, la... deci în anul ãla chiar m-am impicat foarte mult în politicã. Am fost în campanie electoralã pentru primarul de aici care a promis exact cum fac cei de sus. De fapt, ştii cum e? A promis la o scarã mai micã, ceilalţi promit la o scarã mai mare, dar în ţara asta nu se poate face nimic, nu se poate schimba nimic, atâta timp cât fiecare alergãm doar ca sã ne îmbogãţim. Se apropie o persoanã, nu ne gãndim la cel din jur cã, sãracul, nu are ce sã mãnânce. Stãteam şi mã gândeam într-o searã, chiar discutam cu colegele la birou, a nu ştiu câta oarã am vãzut un film american „Richie Rich”. Şi la un moment dat pãrinţii lui erau oameni de afaceri foarte deştepţi şi aveau o fabricã. Cred cã l-ai vãzut şi tu filmul. Şi bineînteles cã se prãbuşesc cu un avion, mã rog, trecem peste asta şi copilul este pus la conducerea companiei. Şi ce credeţi cã le spune? Cel care trãgea frâiele companiei spune „ca sã meargã compania bine trebuie sã dãm oameni afarã”. O mostrã total greşitã, dar cum te poţi îmbogãţi mai repede, nu? Decât prin mãsura asta. Ştii ce a zis copilul de 10 ani, stând în capul mesei de consiliu, cum stau toţi ai noştrii, cu curelele peste, a zis „nu trebuie sã dãm afarã, sã ne reducem noi cheltuielile” Ştii ce au fãcut întâi? Şi-au tras hainele peste curea cã le era jenã. Şi parlamentarilor din ţara noastrã, şi directorilor de companii când le va fi ruşine şi când îşi vor trage hainele peste curea, atunci într-adevãr se va schimba ceva în ţara noastrã, atunci. Poate cã tu vei mai prinde schimbarea şi sper cã şi fiicã-mea va mai prinde ceva, dar eu nu. Sunt foarte dezamãgitã de ţara asta.”⁷⁶⁶

“(Spuneţi-mi dacă v-aţi gândit vreodată să candidaţi pentru o funcţie publică?) Idei ar fi, adică nu ştiu cum să spun, dacă aş găsi partidul unde să regăsesc întradevăr valori morale, sociale şi aşa mai departe, da aş face-o. Deci muncă de echipă pentru binele... aşa aş face, că oricum practic muncă de... practic fac bine. La noi, într-un cabinet de avocatură vin oameni cu probleme să îi ajuţi. Deci sentimentul de întrajutorare, de a ajuta, de a sprijini mă caracterizează, dar nu am găsit partidul şi locaţia. Doctrinele politice sunt superbe, sunt mirifice pe hârtie. Nu se aplică, cel puţin în România.”⁷⁶⁷

Unul din aspectele care mi-a atras în mod special atenţia, legat de felul în care sunt percepute şi semnificate elementele legate de participarea politică este că nu putem vorbi de o atitudinea generală negativă faţă de aceasta, ci mai degrabă faţă de felu în care ea se concretizează în realitatea românescă. Implicarea politică este percepută ca o modalitate de a contribui la binele comunităţii, o abordare apropiată mai mult de teoriile republicane şi comunitariene ale cetăţeniei, iar femeile par a fi dispuse să facă asta. Chiar dacă, experienţele strict legate de diferenţele de gen, de constrângerile rolurilor de gen, dar şi de variatele experienţe – femeieşti sau feminine – cu care se confruntă femeile, vin să contureze diverse momente, modalităţi sau condiţii în care aceste femei s-ar implica politic, putem identifica în mod clar o deschidere faţă de această formă de implicare.

Mai mult decât atât, interesant este şi faptul că, atunci când am discutat despre implicarea în organizaţii civice sau apartenenţa diverse grupuri de interese, răspunsurile au fost fie tranşante şi de cele mai multe ori maracau lipsa de implicare, fie confuze şi evazive fapt ce sugerează familiaritatea scăzută a acestor formule de participare. În schimb, deschiderea faţă de subiectul participării politice a fost mult mai mare, fapt ce sugerează ca politicul face parte din viaţa de zi cu zi a acestor femei⁷⁶⁸ şi că, având în vedere disponibilitatea lor de a participa politic, dar şi implicarea efectivă a unora dintre ele, este identificat ca posiblilitate de urmărire a unor interese.

Problemele apar însă când vine vorba de concordanţa, sau mai degrabă de neconcordanţa, între formă şi fond, între „teorie” şi „practică”, între doctrine, ideologii, programe, promisiuni şi practica politică. Şi da, în acest caz putem vorbi de o atitudine generală negativă faţă de politica reală, practicată⁷⁶⁹. În acelaşi timp, argumentele care vin să susţină o asemena atitudine sunt greu de contestat, mai ales când sunt susţinute de experinţele rezultate în urma implicării efective şi nu doar de opinii şi precepţii cu privire la o lume „netestată” pe propria piele – „Draga mea, în urmã cu 4 ani, 3 ani m-am hotãrât sã intru în partid. Da, chiar am fost încântatã [...] Pe urmã mi-am dat seama cã e un mare joc totul. (Adicã?) Am fost foarte dezamãgitã, foarte dezamãgitã. Numai minciuni. „⁷⁷⁰

Politicul face parte din viaţa de zi cu zi a acestor femei, ele gândesc politic.

Totuşi nu putem să nu ţinem seama că aceste comentarii sunt criticabile şi că pentru a avea consistenţă ele trebuie încadrate într-un context. Mai exact, pot apărea următoarele întrebări: dar care sunt aşteptările acestor femei în raport cu acţiunile politice, cu reprezentanţii politici? Sunt ele în conformitate cu felul în care înţelegem organizarea şi funcţionarea partidelor şi în general a sferei politice într-o societate democratică? Atitudinea negativă este faţă de politică, de politicieni sau faţă de o reprezentare a acestora care nu are legătură cu felul în care înţelegem organizarea politicului în democraţii - şi atunci putem cădea în capcana de a compara două reprezentări total diferite, evident fără nici un sens?

Răspunsul la aceste întrebări vine în urma analizelor realizate pe întrebările din ghidul de interviu referitoare pe de o parte calităţile pe care ar trebui să le aibă un lider politic şi la care au fost problemele pe care le-au rezolvat polticienii locali pentru comunitate, iar pe de altă parte cu privire la care ar fi principalele acţiuni pe care intrevievatele le-ar întreprinde dacă ar avea la dispoziţie bugetul oraşului (comunei).

Sintetizând pe scurt care ar trebui să fie principalele calităţi ale unui om politic am putea spune că el/ ea ar trebui să fie⁷⁷¹:

• 
  un bun orator, un bun comunicator. Un lider politic trebuie să ştie să transmită mesaj către cetăţeni, trebuie să fie capabil să îi facă pe aceştia să înţelegă necesitatea anumitor măsuri şi mai mult decât atât trebuie să îi facă astfel părtaşi şi susţinători ai politicilor pe care le propune;
  
• 
  onest, responsabil, consecvent – onestitatea este poate cea mai frecvent menţionată calitate, iar ea este amintită aproape întotdeauna în contraponderea minciunii şi a promisiunilor false. Mai mult decât atât, onestitatea este asociată cu responsabilitatea, astfel cei care spun lucrurilor pe nume sunt acei oameni responsabili care îşi asumă conscinţele spuselor şi acţiunilor lor;
  
• 
  aproape de oameni – politcienii(ele) ar trebui să iasă pe stradă, să vorbească cu cetăţenii, să le cunoască problemele şi nu să se izoleze în biroul lor şi astfel să ia decizii în necunoştiinţă de cauză. Trebuie de asemennea, să fie deschişi, răbdători şi capabili să poarte discuţii cu toţii membrii comunităţii, indiferent de nivelul acestora de pregătire, de sex, de stare socială sau alte criterii;
  
• 
  profesionist – şi în acest caz vorbim în special de capacitatea de a genera un management efcient al resurselor. Este interesant faptul că, această calitate a fost invocată mai mult ca o completare la celelalte, în discuţii apărând alături de cât de important este să ai realizări într-un domeniu, să fii profesionist în acel domeniu pentru a putea înţelege mai bine problemele comunităţii, oamenii cu care şi pentru care politicienii(ele) ar trebuii să lucreze⁷⁷².
  

Dacă avem în vedere însă problemele pe care le-au rezolvat reprezentanţii autorităţilor locale, impresia este că avem de-a face cu translatarea modelului împărţirii muncilor casnice în familie şi supravalorizarea contribuţiei bărbaţilor la acestea, pe principiul cu cât un bun este mai rar într-o societate cu atât el este mai valorizat. Mai exact, politicienii şi autorităţile locale nu au rezolvat decât mică parte din problemele comunităţii – şi ne confruntăm astfel cu ceea ce numeam mai sus izolarea urmăririi intereselor în sfera privată, apelul la familie şi prieteni, pur şi simplu ca modalitate de eficientizare a acţiunilor din viaţa de zi cu zi – iar când aceştia se mai implică acţiunile lor sunt supravalorizate. Această modalitate de repezentare a realităţii este periculoasă, ea antrenând scăderea aşteptărilor pe care cetăţenii(ele) le au din partea reprezentanţilor politici şi lăsând astfel loc fie abuzurilor, în sensul de încălcarea drepturilor şi libertăţilor, dar şi proastei guvernări care nu este sancţionată de alegătorii(arele) care se mulţumesc cu puţin.

Referitor la acţiunile pe care intervievatele le-ar întreprindre dacă ar avea la îndemână bugetul comunităţii, doresc să pun accentul în principal pe două aspecte. În primul rând, gândirea (normativă) în termeni de guvenare ca furnizoare de bunuri publice, iar în al doilea rând reflecţia construcţiei genizate a intereselor, mai exact orinetarea preponderentă către acţiuni sociale, de îngrijire şi de ajutorare⁷⁷³.

„În primul rând aş face canalizările că am văzut că s-o început. Ei fac apa acuma, trag conductele de apă, asta fac şi e bine, dar după mine aş face canalizările. Întâi aş face canalizările şi pe urmă înfrumuseţarea oraşului că asta îmi place, gospodăria îmi place şi îmi place să fie curat, curăţenie atât îmi place curăţenia că îmie urât că nu-i curat. Trebuie să fie un om gospodar, cu spirit de observaţie.”⁷⁷⁴

“Primele lucruri pe care le-aş face dacă aş avea bugetul? ... Ar fi atât de multe de făcut... În primul şi în primul rând ştiţi ce aş face... aş face o cantină a săracilor, dar nu aş numi-o cantina săracilor, pentru că sunt foarte mulţi oameni în oraş care nu au ce mânca... sunt foarte mulţi copii care stau la leagăn şi se bucură doar când vin sărbatorile şi când vine campania electorală... nu m-aş lega foarte mult de drumuri, nu asta e esenţial într-un oraş să facem drumuri. Nu ai văzut că se fac în Bucureşti şi de rupe asfaltul şi cazi cu maşină cu tot. Şi în primul rând, în primul şi în primul rând m-aş bate să creez locuri de muncă. Acest combinat putea fi salvat, putea fi salvat. Cablajele care le-au adus cei de dincolo, n-a făcut altceva decât să distrugă sănătatea multor femei din oraşul ăsta. Şi ce s-au gâdit când au venit la noi în oraş, ne ducem acolo că mâna de lucru este, este foarte ieftină. Ce plăteşte dincolo la 600-700 de euro, aici le închide gura cu 150 de euro şi acolo poate câştigă şi 1000 – 2000 de euro o şefă de bandă. Şi au ajuns femei care le-a picat părul, le doare capul, probleme de sănătate, de piele şi în primul rând orice primar care ... găseşte investitori [...] Cred că dacă s-ar face ceva şi pentru tineretul din ţara asta, nu ştiu... Uită-te de exemplu, mă uit la companiile de telefonie mobilă, mă uit la companiile care lucrează cu parteneri de afaceri de dincolo, cum pot câştiga atât de bine? Vezi, pentru că sunt tineri care ajung să câştige câte 1000, 1 500 de eruo, dar şi muncesc. Şi avem, avem nişte copii atât de deştepţi în ţara asta, cât de deştepţi. Ai văzut şi acuma la olimpiada internaţională de fizică s-au întors toţi medaliaţi şi păcat că îi pierdem, că pleacă toţi dincolo. Ştii că de mică m-am gândit că fata mea, şi tot asta vedeam că va ajunge să plece în America. Toţi vedem America ca pe un miraj, dar să ştii că şi aici se poate câştiga şi aici putem câştiga.”⁷⁷⁵

Revenind la întrebările de mai sus, consider că este clar acum faptul că aceste femei nu percep deformat ceea ce ar trebui să descrie sfera politică, actorii implicaţi şi interacţiunile dintre ei. Ceea ce nu înseamnă în acelaşi timp că valorizează acţiunile şi implicarea politică, din prespectiva capacităţii acestora de a genera o formă de urmărire eficientă a intereselor, deoarece ele fac în premaneţă distincţia între realitatea dezirabiliă şi cea trăită. De aceea, pentru a elemina orice confuzie doresc să atrag încă o dată atenţia aspura faptului că una din principalele grile de analiză pe care am folosit-o în această lucrare este cea care face distincţia între normalitate şi normativitate. În acest caz, având în vedere că vorbim mai degrabă de proiectarea unor situaţii dezirabile, ne situăm mai mult în planul normativităţii. Ceea ce nu înseamnă că în planul normalităţii politicul este perceput ca un instrument pragmatic de urmărire a intereselor – adică afirmaţia făcută mai sus nu intră în contradicţie cu pragmatismul rezolvării problemelor în familie. De aceea, politicul nu este personal, el regăsindu-se în semnificarea realităţii mai mult ca o formă de posibilititate imposibilă⁷⁷⁶, adică acel „ceva” pe care îl poţi înţelege, semnifica, imagina, dar pe care nu îl poţi practica deoarece însăşi esenţa practicii într-un anume context social îl transformă în „altceva” străin intereselor celor fără putere.


7. 3 Percepţii privind participarea politică a femeilor
În această ultimă parte a lucrării voi aborda problematica participării politice a din prespectiva precepţiilor cu privire la femeile care sunt implicate în politică. Principalele întrebări la care voi încerca să ofer răspunsuri în cele ce urmează sunt : Cum percep intervievatele participarea politică a femeilor – dacă o valorizează, dacă li se pare relevantă; care consideră că sunt obstacolele în calea unei participări mai consistente.

Toată stima pentru femeile care fac politică. Dacă au timp şi nervi - tot înainte! Aceste afirmaţii generice sintetizează, din punctul meu de vedere, esenţa percepţiilor cu privire la participarea politică a femeilor. Se detaşează astfel din interviuri lipsa reticienţelor cu privire la implicarea femeilor într-un domeniu puternic masculinizat, dar şi tendinţa de a le caracteriza pe acestea cu atribute cultural asociate cu bărbaţii. Vorbim aşadar de ceea ce Simone de Beauvoir susţinea în cartea sa Al doilea sex (1949) – cu scopul a oferi o cheie de înţelegere a lispei egalităţii efective, în condiţiile în care egalitatea formală era garantată - că pentru a fi egale cu bărbaţii, femeile trebuie să devină bărbaţi⁷⁷⁷. Iar a deveni bărbat înseamnă pe de o parte să ai timp, iar pe de altă parte să fii curajoasă, puternică şi să fii deţinătoare de resurse (în principal financiare). Ambele aspecte amintite ne transpun direct în miezul problematicii de gen. Referirile la timp ca element potenţator al implicării politice active au legătură directă cu probematica de gen din persepctiva faptului că, aşa cum bine se ştie, una din experienţele (feminine) cu care se confruntă femeile în viaţa lor de zi cu zi este dubla zi de muncă. Aşadar, ele în general au mult mai puţin timp pe care să şi-l dedice implicării politice, în contextul în care valorizează şi practică munca plătită şi în care muncile casnice şi de îngrijire le revin în virtutea constrângerilor normalităţii patriarhale în care trăiesc. În acelaşi timp, caracterizarea femeilor politice ca fiind puternice şi curajoase pune foarte clar în evidenţă asocierea politicului cu o sferă de dominaţie masculină, modelată după chipul şi asemănarea bărbaţilor şi în care, pentru supravieţuire, trebuie să te comporţi ca un bărbat.

„(Ce părere aveţi de femeile care fac politică?) Le admir, e ok şi trebuie să fie puternice, clar. Trebuie să fie puternice pentru că sunt mult mai puţine şi bărbaţii sunt cei care fac politica în general. Şi atunci ca femeie trebuie să fii foarte puternică ca să le faci faţă. Asta înseamnă să suporţi şi şi presa de scandal şi totul. Le admir.” ⁷⁷⁸

„(Ce părere aveţi de femeile care fac politică?) Ca şi despre doamnele poliţist. Toată stima. Dacă au timp şi ai nervi, tot înainte. (De ce credeţi că în România sunt atât de puţine femei în politică?) Probabil că toate gândesc sau majoritatea gândesc cum gândesc şi eu, că nu ai şanse şi nu ai... În primul rând că nu ai şanse că numai dacă ai banul poţi să aungi şi apoi e lumea bărbaţilor, te privesc toţi ca pe paria. (Aţi vota o femeie preşedintă) Cred că da, dar acuma depinde cine ar fi, nu doamna care se prezintă acuma pe la televizor. (Credeţi că dacă ar fi mai multe femei în politică lucrurile ar sta altfel?) Poate da poate nu. Depinde cât de implicate îs şi cât de curate îs.”⁷⁷⁹

“(De ce credeţi cã sunt atât de puţine femei în politica românească?) Poate pentru cã n-au curaj. Şi nu vezi? Şi opinia publicã, şi presa, vezi ce-au fãcut cu Ritzi, şi poate n-a fost numai vina ei, poate cã n-a fost chiar numai vina ei. Uite ce fac cu Udrea. Deci tot timpul când apare în presã, mai ales în ziarele de scandal, cã fãcând un lucru bun nu apari, în ziare de scandal... Îi spune cã are picoare nu ştiu cum Udrea, îi spune cã „blonda lui Bãsescu”, deci se leagã doar de chestii sexuale. Deci nu ştiu, cred cã toatã viaţa asta a noastrã e un întreg scandal sexual. Se întâmplã şi în politicã, Sunt atât de multe lucruri grave în ţara asta încât au ajuns sã nu le mai vadã, nu le mai vãd. De ce? [...] Credeţi că femeilor le e mai greu să facă politică? Da, pentru că ... nu neapărat că e femeie [...] dar o femeie mai are şi copii pe care trebuie să îi crească, pe care trebuie să îi educe, să îi ducă la gradiniţă, trebuie să îi ducă la şcoală, trebuie să îi ducă la vaccin, pe care trebuie să îi ia de la creşă, să îi ia de la ore. Bărbatul nu prea are timp de asta (în sensul că nu se ocupă). Şi chiar dacă, bun e, nu e un bărbat, un mare politician. Se duce doar la şedinţele de partid nu se grăbeşte acasă, să se ducă acasă să facă lecţiile cu ăla micu, se duce la o bere după şedinţă de partid, sau se duce la fotbal.”⁷⁸⁰

“La politic e o altă categorie, acolo femeile alea ... la politic femeia este reprezentată de valoarea fianaciară. Totate au conturi, toate au soţi, v-am spus sunt în societăţi, sunt în ... Şi băgând banul lor în politică, pentru că politica este un troc, cum am spus doctrinele sunt pe hârtie, sunt mirifice, dar lipsesc cu desăvârşire. Asta este, ca să intri în politică ele intră financiar subvenţionând partidul financiar un an doi. Şi în ultimul timp am văzut femei care abia au intrat, de un an în partid şi nu puteau să ajungă într-o funcţie mare. Ajunge ministru, deci? Şi când ne uităm la declaraţia de avere şi ne uităm la ce avere are doamna.”⁷⁸¹

Dincolo de cele două aspecte deja amintite, interviurile scot în evidenţă şi alte elemente care contrurează şi mai bine problematica participării politice a femeilor, printre care :

- felul în care mass-media prezintă femeile implicate politic – este pusă astfel în discuţie superficialitatea cu care presa prezintă actiunile politice ale femeilor, felul în care sunt supra-expuse mediatic mai degrabă prin prisma sexualităţii, a scandalurilor sexuale şi a dependenţelor de diverse presonaje masculine cu influenţă şi nu prin prisma acţiunilor pe care le întreprind. De fapt, avem de-a face cu o critică autentică a tratării femeilor ca obicete⁷⁸². Mass-media întăreşte astfel prejudecăţile despre implicarea politică a femeilor în măsura în care ele sunt prezentate ca fiind acele prezenţe exotice care animă scena politică - nu ca fiind reprezentatele legitme ale intereselor cetăţenilor – sau, mai grav, ca fiind incapabile de asemena acţiuni seriose (în măsura în care ele sunt prezentate ca preocupate în principal de propriul corp).

- identificarea bărbaţilor ca rivali – este un alt element care iese în evidenţă din interviuri. Bărbaţii fiind cei care deţin puterea, nu sunt dispuşi să o împartă cu femeile care intră în sfera lor de dominaţie. Mai mult decât atât, ei transferă felul în care sunt structurate realţiile de dominaţie în familie la mediul politic şi astfel cele care ar trebui să le fie colege, partenere sunt văzute din prisma rolurilor de gen şi a diviziunii muncii în familie. Tocmai de aceea, competenţele lor în politică sunt puternic contestate în măsura în care acest domeniu este deconectat de“frivolităţile”⁷⁸³ vieţii de zi cu zi a cetăţenilor de a căror administrare se ocupă în principal femeile. Important de subliniat este deci, faptul că intervievatele au identificat bărbaţii ca un grup clar conturat care se constituie într-o barieră în acederea femeilor în sfera politică⁷⁸⁴ - „(De ce credeţi că sunt atât de puţine femei şi atât de mulţi bărbaţi?) Păi n-au loc de ei. N-au loc de ei. Pentru că tot timpul le fac ce la fac şi le dau afară, şi le scot.”⁷⁸⁵

Diferenţele care contează. Chiar dacă femeile nu au fost valorizate sau criticate în virtutea unor esenţe care ar avea menirea să le identifice ca femei⁷⁸⁶, discuţia cu privire la implicarea politică a acestora a adus în prim plan şi referiri la diferenţele (de cele mai multe ori construite ce-i drept) dintre femei şi bărbaţi care ar putea contribui la îmbunătăţirea reprezentării politice şi implicit a actului de guvernare. Aceste diferenţe se originează în construcţia socială care aşează femeile mai aproape de actele de organizare şi de gospădărire, dar şi mai aproape de oameni, potenţându-le acestora o posibilă carieră politică.

“(Şi credeţi că dacă ar fi mai multe femei în politică lucrurile ar sta altfel?) Poate da. (Cum?) Păi femeile îs un pic mai tari şi gândesc altfel [...] Îs mai…cum şi cu banii, vedeţi că femeia organizează mai bine banii ca un bărbat, pe când bărbatul mai lasă şi îi bine lăsat, da’ o femeie se gândeşte altfel.”⁷⁸⁷

„(Închipuiţi-vă că primăria ar fi condusă de femei, ce credeţi că ar fi diferit?) Da, ar fi mai bune femeile, femeile sunt mai atente, la mai multe detalii, pe când acolo sunt numai bărbaţi şi bărbaţilor le place numai să trăiască bine, să se ducă de colo-colo, să se plimbe, să aibe şofer în maşină, să stea în hoteluri, să-şi mai aducă şi două-trei .... le place banul pe mână şi să trăiască bine şi să-şi asigure familia lor cu de toate, dar dacă-ar fi femei, vă asigur eu că-n România ar merge treaba mult mai bine. Femeile sunt gospodine, bărbaţii, nu, femeile gospodăresc banul mai bine, bărbaţii, nu. (Ce părere aveţi despre femeile care fac politică?) Da, e bine să facă politică, da pentru că ele sunt un pic mai cu fircă de Dumnezeu, mai merg la biserică mai mult ca bărbaţii”⁷⁸⁸.

Mai mult decât atât, aceste referiri sunt conectate şi cu problema intereselor şi a reprezentării lor pe agenda publică, dar mai ales cu problema reprezentării de gen. Dintr-o asemenea poziţionare este asumată implicit slaba reprezentarea a intereselor femeilor de către bărbaţii care, neparticipând la administrarea propriilor gospodării, nu înţeleg şi trateză cu superficialitate şi aspectele legate gospodărirea banului public. Însă potenţialitatea unei asemena înţelegeri a realităţii, în sensul dezvoltării unor acţiuni menite să contrabalanseze dezavantajele aminitite mai sus, este dezamorsată de imaginea prostă asociată acţiunii în sfera plolitică. Acest fapt se traduce astfel, în practică, într-o simplă poziţionare constatativă şi în contiunarea exploatării „căilor bătătorite” de reprezantare a intereselor cum ar fi apelul la familie, prieteni, adică izolarea în sfera domestică şi nepolitizarea.

6. 
   3 Particularităţi rurale.
   

Dacă în ceea ce priveşte analiza cu privire la comparativă comunism – postcomunism şi la distribuţia rolurilor de gen în familie am putut identifica câteva aspecte care generază un anumit specific în funcţie de mediul de rezidenţă, în ceea ce priveşte participarea civică şi politică, dar mai ales raportarea evaluativă la ceea ce presupune sfera politică, temele prezentate mai sus se reiau aproape la indigo, mai ales în interviurile realizate în Sâncrai. Se discută astfel despre datoria de a merge la vot, despre demagogie şi promisiuni mincioase, despre politicieni izolaţi în spirala urmăririi propriilor interese şi rupţi astfel de cetăţeni, de problemele reale ale comunităţii.

De asemenea, întâlnim aceleaşi tendinţe în ceea ce priveşte participarea politică a femeilor. Vorbim în acest caz de o „conspiraţie” a bărbaţilor care îşi doresc ca femeile să rămână la „cratiţă”, de aici şi lipsa acestora din poziţiile de putere şi de reprezentare, dar şi de abilitatea crescută a femeilor în problemele legate de gospodărire, abilitatea care ar pute fi translatată şi într-o gestionare mai eficientă a banilor publici printr-o implicare mai susţinută a femeilor în politică.

Discuţia din cadrul focus-grupului vine să completeze, dar şi să nunaţeze această imagine. Mai exact pune în evidenţă faptul că particulartităţile amintite în cadrul celorlalte capitole, cum ar fi tendinţa către o formă de fatalism, obişnuinţa traiului greu, gospodăria de subzistenţă, conduc către o distanţare şi mai mare a cetăţenilor rezidenţi în rural de reprezentanţii puterii politice. Întâlnim astfel formulări de genul: „noi suntem ca o picură de apă într-o fântână”⁷⁸⁹, „Cu televizorul prostesc poporul, apăi aşa vin ăştia pe aici cu minciunile lor”⁷⁹⁰. Această distanţare, dublată de izolarea în comunitate este bine pusă în evidenţă de ironia discursurilor din cadrul focus-grupului. Astfel, cetăţenele intervievate discută despre alegeri şi perioadele electorale ca despre un circ în care politcienii încearcă, de cele mai multe ori prin trucuri ieftine, să le convingă să îi voteze. Discuţia redată mai jos este relevantă în acest sens.
„F3 S 01 (BM): Atunci vin şi cu trompetele ... (râde)

F3 S 02 (SV): Pe drum.

F3 S 01 (BM): Cu maşinile cu muzică, ne dau cd-uri, atunci ne bagă apă, ne bagă gazu, toăti ni le bagă. (grupul râde)

F3 S 05 (CO): Tot ce ni trăbuie atuncea ne bagă.

F3 S 01 (BM): Şi când trece nu mai ştiu cum ne cheamă. (râde)

F3 S 02 (SV): Ne aduc câte o găleată.

MM: Ţi-a adus găleată?

F3 S 02 (SV): Da.

F3 S 01 (BM): Ne aduce câte-o găleată (râde)

F3 S 02 (SV): Câte-un pix.

MM: Da?

F3 S 02 (SV): Da.

F3 S 05 (CO): Ceva acolo, ca la orbeţi.

F3 S 03 (MG): Ei i-o dat două şi mi-o dat unu mie şi nici ăla nu scrie.

F3 S 02 (SV): Ba da, nu-i ăla bun.

F3 S 03 (MG): N-o fost bun.

F3 S 01 (BM): Ba câte-un sac gol de rafie scris cu [...] pe el.

MM: Aşa ...

F3 S 05 (CO): De astea ca să prostească lumea.”⁷⁹¹

Concluzii.

Pe scurt, ce aflăm în urma analizei cu privire la participarea civică şi politică a femeilor care au luat parte la această cercetare? Aflăm că ele sunt interesate de acest tip de acţiuni, că sunt informate şi au păreri pentinente cu privire la ceea ce ar presupune un guvernământ bun. Astfel, politicul face parte din viaţa de zi cu zi a acestor femei care gândesc în termeni de interese şi politici publice şi care sunt capabile să sintetizeze în fraze scurte şi clare care ar trebui să fie rolul reprezentanţilor politici într-o comunitate.

De asemenea, vorbim de femei care participă în special politic, şi mai ales prin vot, în principal virtutea faptului că asociează aceste activităţi cu datoria de bun(ă) cetăţean(ă). Apare aşadar participarea la vot ca obligaţie,care este completată, firav aş spune eu, cu precepţia participării la vot ca drept substanţial. Diluarea legăturii între drepturile de participare şi purtărorii acestora (cetăţenii) se manifestă pe fundalul a ceea ce am putea numi ineficienţa votului în raport cu urmărirea intereselor rezultată din precepera sferei politice ca un spaţiu al populismului şi demagogiei.

Ca urmare a unei asemenea configurări este potenţată urmărirea a intereselor în jurul familiei, a rudelor şi eventual a prietenilor, vecinilor şi instituţiilor religioase. Vorbim deci de o participare civică redusă, de o manifestarea credinţei ca practică privată şi astfel de reducerea potenţialităţii acesteia de a constitui un fundament pentru implicare civică, dar şi de greutatea politizării intreselor într-un astfel de context. Totuşi, această stare de fapt este rezultatul neadecvării dintre interesele femeilor, dificultăţile şi problemele cu care acestea se confruntă în viaţa de zi cu zi şi beneficiile conformării la un model masculinist de participare civică şi politică.

CONCLUZII
Cetăţenia femeilor în context – puncte de reper

Argumentam în capitolul de început al acestei lucrări că cetăţenia trebuie privită ca fiind un concept dinamic, aflat într-un proces continuu de modelare care ar trebui să aibă ca scop o guvernare legitimă pentru cetăţeni. Mai mult decât atât, construcţia şi reconstrucţia cetăţeniei este rezultatul interacţiunilor dintre actori (văzuţi ca agenţi activi, transformatori a realităţii sociale) şi structuri asociate cu seturi de norme, reguli, valori care pot influenţa comportamentele actorilor. Această modalitate de abordare a cetăţeniei aduce în prim plan importanţa contextului pentru înţelegerea în profunzime a felului în care statutul de cetăţean, dincolo de dimensiunea juridică-legală, capătă substanţă din punct de vedere pragmatic şi aduce în discuţie practica cetăţeniei.

Contextul în care se încheagă cetăţenia substanţială a femeilor intervievate nu poate lăsa de-o parte experienţele formatoare ale trecutului, mai ales în situaţia în care în cazul României vorbim de experienţa traiului într-un regim totalitar. Tocmai de aceea, analiza interacţiunilor trecut-prezent (regim totalitar - democraţie), prezent-trecut a avut un rol important în economia acestei lucrări.

Felul în care intervievatele se raportează la perioada comunistă variază în funcţie de perioada vieţii petrecută în acest regim. Dacă pentru generaţia care şi-a petrecut copilăria în comunism reprezentările sunt mai degrabă simplificate, apropiate de reprezentarea stereotipă a regimului : „era bine, toată lumea avea loc de muncă”; „era rău, nu aveam mâncarea, stăteam la cozi”, poveştile se complică pe măsură ce experienţele de viaţă în comunism sunt asociate cu desăvârşirea educaţiei, munca plătită, întemeirea unei familii. Tot acum apare în discursuri şi o evidentă dimensiune de gen rezultată din suprapunerea acestor experienţe cu asumarea deplină a rolurilor, intervievatele vorbesc acum în principal în calitate de femei ce trebuiau să facă naveta noaptea – activitate menţionată în principal pentru a pune în evidenţă necorelarea ei cu statusul de femeie – de mame ce făceau eforturi uriaşe pentru a mai sta câteva luni acasă după naştere, de soţii preopcupate de familie şi de soţi. Dincolo de dimensiunea simplificatoare a discursului (menită să ofere un cadru de poziţionare⁷⁹²), relatările se dilată într-un spaţiu al personalului ce evidenţiază efectele constrângătoare ale sistemului în raport cu experienţele din viaţa de zi cu zi. Se discută mult despre condiţiile de trai, despre dezvoltarea sistemului clientelar de pile şi relaţii la care erai forţat să apelezi, de micile comunităţi de prieteni în care reuşeai să intri în contact cu propria individualitate şi personalitate într-o societate profund egalizatoare şi totodată opresivă.

Interacţiunea cu politicul funcţiona mai degrabă pe dimensiunea obligaţiilor şi mai puţin a drepturilor. Mai mult, dincolo de evaluările pozitive ale regimului care sunt mai degrabă corelate cu o analiză comparativă comunism – democratizare, se observă o slabă politizare a intereselor, o atomizare acestora la persoanele intervievate care s-au format ca cetăţene în perioada comunistă. Dacă regimul şi configurarea politicului genera nenumăratele probleme aduse în discuţie pe parcursul interviurilor, această situaţie este prezentată şi acceptată mai degrabă ca o stare de fapt, ca pe un dat căruia trebuia să îi rezişti. Consistenţa contractului dintre cetăţeni şi comunitatea politică era „dată”, mecanismul fundamental al acestei construcţii fiind derizoriu într-un regim totalitar în care însăşi esenţa construcţei cetăţeneşti, cea bazată pe participare, era pulverizată în falsitatea alegerilor şi a respectării drepturilor omului.

Interesant este însă că o analiza comparativă generaţională pune în evidenţă un aspect pe care îl consider esenţial în înţelegerea şi practica cetăţeniei şi anume semnificaţia acordată contractului între cetăţeni şi comunitatea politică din care fac parte. Mai exact, pentru intervievatele care au trăit o bună perioadă de timp şi înaintea instaurării regimului comunist, evaluarea se face mai degrabă din perspectiva alternativelor posibile şi a conştientizării atât a obligaţiilor cât şi a drepturilor. De aceea, pentru aceste persoane politizarea intereselor este mult mai vizibilă, iar comunismul este contestat sau susţinut prin raportare atât la o ordine anterioară acestuia, cât şi prin raportare la ce s-a întâmplat în perioada de tranziţei spre democraţie. În acelaşi timp, se manifestă tendinţa de nepolitizare a intereselor şi de desprindere de comunitatea politică, în sensul ei de garant al exercitării drepturilor, în special în cazul persoanelor care s-au maturizat şi au fost educate în comunism (pe fundalul lipsei de alternative). Această desprindere s-a manifestat prin intensificarea presiunilor asupra mecanismelor orizontale de urmărire a intereselor şi a generat, pe de o parte comunităţi restrânse de ajutor reciproc, atât material cât şi moral şi spiritual, dar şi ample reţele clientalare, în faţa cărora femeile erau mai vulnerabile în virtutea normelor patriarhale care făceau din bărbaţi principalii agenţi de soluţionare a problemelor, în timp ce ele erau cele care sufereau efectiv povara disfuncţionalităţii sistemului în virtutea rolurilor de gen asociate.

Dincolo de aceste aspecte, este evident că felul în care intervievatele se raportează la perioada regimului comunist depinde în mod fundamental de înţelesurile pe care acestea le-au dat experienţelor considerate relevante pentru ele în acea perioadă. Tocmai de aceea, elemente cu un profund caracter negativ cum ar fi lipsa informării mediatice – care acţionează însăşi ca o structură - sunt uneori interpretate ca fiind aspecte benefice ale regimului din prisma faptului că astfel aveai timp să citeşti mai mult.

Rezumând, se observa tendinţa de raportare dierită în funcţie de perioada vieţii trăită în comunism. De asemenea, poveştile capătă o dimensiune de gen explicită, fără ca aceasta să fie provocată prin întrebări, odată ce personajele principale ale cercetării noastre povestesc despre perioda maturităţii lor, maturitate asociată implicit cu asumarea şi performarea rolurilor de femei, soţii, mame.

O altă concluzie importantă care se poate desprinde în urma acestei analize ţine de capacitatea actorilor de a acţiona ca transformatori ai mediului şi a structurilor constrângătoare în care trăiesc, prin oferirea de înţelesuri şi semnificaţii greu de scos la lumină altfel decât printr-o cercetare calitativă. Avem de-a face aici cu experienţe punctuale care modelează întreaga raportare evaluativă cu privire la cetăţenia trăită în comunism şi cea într-un regim democratic şi care împart intervievatele în două categorii: pierzătoare şi câştigătoare ale tranziţiei. Exploatarea experienţelor personale este relevantă şi utilă în identificarea raporturilor cetăţenelor atât cu ceilalţi cetăţeni, dar şi cu comunitatea politică (ea fiind aşa cum am văzut fundamentul evaluării contractului cetăţenesc).

Felul în care indivizii se comportă ca actori transformatori ce dau sens realităţii în care trăiesc, modelându-şi astfel şi raporturile cu calitatea de cetăţean din prisma experienţei tranziţiei de la comunism către democraţie este evidenţiat foarte bine printr-o analiză a dinamicii interpretărilor, adică prin stabilirea unor corelaţii între evaluarea situaţiei actuale în raport cu perioada comunistă şi invers. Această analiză are menirea de a oferi puncte de reper în înţelegerea felului în care cetăţenele intervievate ataşează diverse semnificaţii statutului lor prin raportare la trecut şi acţioneză mai departe în funcţie de acestea. Interviurile aduc astfel în discuţie nemulţumirile cetăţenelor faţă de regimul actual democratic (şomaj, instabilitatea locului de muncă, polarizare socială), dar şi avantajele acestuia mai ales în comparaţie cu perioada comunistă (autonomie şi realizare personală, climat competitiv, eficienţă economică, libertate de exprimare, accesul la informaţii, liberatea de mişcare).

Aşadar, performanţa regimul actual şi a guvernărilor aferente este evalută şi în funcţie de experienţele din comunism, iar inevitabil modelarea cetăţeniei, cel puţin a celei substanţiale, este influenţată de acest mecanism de construcţie a realităţii. De aceea, se discută în interviuri de o democraţie „prost înţeleasă” această sintagmă înglobând nemulţumirile faţă de actuala configurare a contractului cetăţenesc.