1 Coordonatoare: Prof. Univ. Dr. Mihaela miroiu septembrie, Bucureşti 2011 cuprins
Yüklə 1,85 Mb.
|
|
Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative Gen şi cetăţenie în România
Teză de doctorat Doctorandă: Diana Elena NEAGA1 Coordonatoare: Prof. Univ. Dr. Mihaela MIROIU Septembrie, Bucureşti 2011 CUPRINS Introducere PARTEA I – CADRUL TEORETIC CAPITOLUL 1 – Construcţia şi (Re)construcţia cetăţeniei 1. 1 Clarificări conceptuale 1. 2 Teorii ale cetăţeniei 1. 2. 1 Abordări clasice cu privire la cetăţenie a) Teoria liberală a cetăţeniei. b) Teoria comunitariană a cetăţeniei c) Teoria republicană a cetăţeniei
a) Cetăţenie cosmopolită, cetăţenie multiculturală b) Cetăţenia europeană – o construcţie atipică 1. 3 (Re) construcţia cetăţeniei 1. 3. 1 Cetăţenie şi participare 1. 3. 2 Cetăţenia – un concept contextual Concluzii CAPITOLUL 2 – O abordare constructivistă a cetăţeniei 2. 1 Ce este constructivismul 2. 1. 1 Cadru general 2. 1. 2 Implicaţii 2. 2 O abordare constructivistă a cetăţeniei 2. 2. 1 Definind agenţii – socializarea şi construcţia identităţii. 2. 2. 2 Definind structura – instituţionalizare, roluri, diversitate culturală Concluzii CAPITOLUL 3 – Gen şi cetăţenie – o abordare constructivistă 3. 1 Clarificări conceptuale 3. 2 De ce Gen şi Cetăţenie? 3. 2. 1 Femeile - non-cetăţeni sau exclusi 3. 2. 2 Cetăţenie formală – cetăţenie substanţială 3. 2. 3 Perspective asupra teoretizării cetăţeniei sensibile la gen 3. 3 Gen şi cetăţenie – o abordare constructivistă 3. 3. 1 Agenţii ca actori sau problema rolurilor de gen 3. 3. 2 Relaţia public - privat 3. 3. 3 Problema diferenţelor, a intereselor şi a participării a) Diferenţe, identitate şi experienţe b) Interese politice şi participare Concluzii PARTEA a II-a CETĂŢENIA FEMEILOR ÎN VIAŢA DE ZI CU ZI – O ANALIZĂ EMPIRICĂ ÎN JUDEŢUL HUNEDOARA CAPITOLUL 4 - Aspecte metodologice 4. 1 Premise 4. 2 Obiective 4. 3 Întrebări de cercetare 4. 4 Metoda 4. 5 Tehnica de culegere a informaţiilor 4. 6 Coordonate spaţiale 4. 7 Proiectul „The Everyday Experience of Women’s Emancipation in the U.S. and Romania in the Twentieth Century and Beyond: A Transnational Study” 4. 8 Opreaţionalizarea conceptelor CAPITOLUL 5 – „Despre aminitrea unei cetăţenii trăite” sau „Despre viaţa de zi cu zi în perioada comunistă” 5. 1 „Comunism bun” vs „Comunism rău” 5. 2 Comunism vs democraţie (capitalism) – o abordare comparativă prin istorii trăite 5. 2. 1 „Democraţie rea – comunism bun” sau „prezent rău – trecut bun”. 5. 2. 2 „Democraţie bună – comunism rău” sau „prezent bun – trecut rău”. 5. 3 Particularităţi rurale Concluzii CAPITOLUL 6 – Experienţa trăită a rolurilor de gen 6. 1 Experienţa trăită şi valorizarea muncii plătite 6. 2 Experienţa trăită a muncilor casnice şi a îngrijirii 6. 3 Decizii şi relaţii de putere în familie - autonomie sau dependenţă 6. 4 Particularităţi rurale Concluzii CAPITOILUL 7 – Participarea civică şi politică în viaţa de zi cu zi a femeilor 7. 1 Participare civică 7. 1. 1 Biserică 7. 1. 2 Comunitate – prieteni, vecini 7. 1. 3 Participarea în organizaţii sau grupuri de interese 7. 2 Participarea politică 7. 2. 1 Vot – participare, informare, alegere 7. 2. 2 Participarea în raport cu structuri şi organizaţii politice i. Membership ii. Evaluarea guvernării - organizaţii politice, funcţii publice 7. 2. 3. Femei în politică – semnificare, înţelegere şi proiecţii 7. 3 Particularităţi rurale Concluzii BIBLIOGRAFIE ANEXE
Introducere Din discursul public actual nu lipsesc referirile la cetăţean ( lipsind însă cele cu privire la cetăţeană), dimpotrivă aş putea spune. „În calitate de cetăţean”, „sunt cetăţeanul acestei ţări”, „cetăţeanul Marcu”, „în primul rând în calitate de cetăţean”, „cetăţeni români de etnie ...”, „cetăţenii români din străinătate” sunt doar câteva din sintagmele care populează spaţiul public. Statutul de cetăţean este invocat adesea în sens legitimator, atrăgând astfel după sine trimiteri la drepturile şi obligaţiile care îi sunt asociate. Senzaţia pe care o crează apelul la cetăţenie, în spaţiul public românesc, este aceea a unei baghete salvatoare care este fluturată timid ori de câte ori te simţi încolţit în ţara ta sau ori de câte ori ai curajul de a te implica activ în promovarea propriilor interese, altfel decât o face majoritatea (cetăţenia substanţială). În aceste situaţii pui lumina pe calitatea ta de cetăţean/ă şi aduci aminte tuturor că, în vitrutea asumării democraţiei ca regim dezirabil, eşti parte egală a unui contract social care îţi dă dreptul să participi la guvernarea cetăţii. Combatanţii fac un pas în spate, iar ţie ţi se crează spaţiu de manifestare. Ce este cetăţenia şi ce înseamnă să fii cetăţean sunt totuşi două întrebări interesante în jurul cărora s-a născut, la începutul anilor ’90 pe fundalul postmodernismului şi globalizării, un nou domeniu de cercetare, şi anume studiile cetăţeniei. Chiar dacă veterană în domeniul ştiinţelor sociale şi politice, cetăţenia şi studierea ei au devenit din ce în ce mai provocatoare pe măsură ce s-au dezvoltat mişcările diverselor grupuri minoritare pentru drepturi şi pe măsură ce graniţele statului naţiune au devenit tot mai permeabile. Au apărut astfel noi provocări legate de statutul imigranţilor, al indigenilor, al refugiaţilor, al diverselor grupuri etnice, al femeilor, minorităţilor sexuale etc. Dincolo de dimensiunea formal-legală a egalităţii şi garantării unui set de drepturi şi obligaţii, a fost adusă tot mai mult în discuţie problematica diferenţelor şi pornind de aici aspectele legate de înţelegerea şi practica cetăţeniei. Mai mult decât atât, aceste provocări au pus la încercare diversele teorii ale cetăţeniei teoreticienii/ele din domeniu încercând să găsească cele mai satisfăcătoare explicaţii şi în acelaşi timp să propună modele normative de reconfigurare a cetăţeniei care să fie în conformitate cu evoluţiile recente2. Acceptând ca premisă fundamentală faptul că cetăţenia, în sensul formal-legal, dar mai ales pragmatic al termenului, este reflecţia societăţii în care aceasta se construieşte în lucrarea de faţă îmi propun să pun sub lentilă feministă conceptul pentru ca, mai apoi, să fac o incursiune în universul cetăţeniei de zi cu zi a femeilor dintr-o zonă a României - judeţul Hunedoara. De ce o asemenea abordare a cetăţeniei şi nu alta este o întrebare al cărui răspuns voi încerca să îl sintetizez în cele ce urmeză. În primul rând, pentru că aşa cum spuneam recentele evoluţii au adus în prim plan noi provocări pentru teoriile cetăţeniei. Una din aceste provocări este şi cea generată de apariţia mişcării feministe care, având o puternică dimensiune critică, a contestat felul androcentric, şi în consecinţă exclusivist, în care s-a dezvoltat de-a lungul timpului cetăţenia, atât ca înţeles cât şi ca practică. Forţa acestei contestări este cu atât mai mare cu cât teoretizările actuale se plasează în cadrul regimurilor democratice în care sexul nu poate fi un criteriu de excludere de la dobândirea şi practica deplină a cetăţeniei. În al doilea rând, pentru că aşa cum voi argumenta pe parcursul lucrării, cetăţenia este un concept eminamente contextual şi aflat într-o continuă dinamică, fapt ce face cu atât mai mult relevante cercetările care încearcă să surprindă diferenţele specifice care dau substanţă acesteia într-un orizont delimitat de timp şi spaţiu. Având în vedere tema centrală a acestei lucrări – cetăţenia femeilor – contextul poate fi descris pe de o parte de elementele specifice cu impact asupra felului în care este structurată societatea românească actuală, iar pe de altă parte de felul în care s-a dezvoltat de-a lungul timpului mişcarea feministă în România, de revendicările şi obiectivele sale asumate cu scopul deconstrucţiei structurii constrângătoare a patriarhatului. Aşa cum vom vedea, cele două dimensiuni sunt puternic interconectate şi interdependente, mai ales având în vedere că îmi propun să aduc în discuţie şi aspecte legate de perioada comunistă care a presupus un recul pentru mişcarea feministă din România marcat de trecerea de la patriarhatul tradiţional la cel de stat şi care a înlocuit avangarda mişcării feminisite româneşti cu propaganda aşa-zis emancipatoare a eliberării marxist-leniniste a femeilor. Particularităţile tranziţiei şi felul în care acestea au afectat relaţiile de gen în România constitue de asemenea puncte de reper în analiza felului în care putem pune în discuţie legătura femeilor cu comunitatea politică din care fac parte, mai ales din prespectiva a ceea ce Ruth Lister numeşte cetăţenie substanţială – distincţia între o incluziune legală şi una efectivă, recognoscibilă sociologic, între modelul formal-legal şi cel substanţial al cetăţeniei concretizat în drepturi şi oportunităţi depline şi egale3 . Şi pentru că îmi asum o abordare care pune accent pe practica cetăţeniei şi pe înţelegerea mecanismelor care conduc la o anumită înţelegere a statutului de cetăţean/ă, care împreună generează cetăţenia stubstanţială, un alt argument în favoare acestei cercetări ţine şi de relativ puţinele studii existente, în România şi despre România, care abordează aceaste aspecte. Dacă ar fi să facem o scurtă caracterizare şi trecere în revistă a cercetărilor în domeniul studiilor de gen, putem observa preocuparea, justificată până la un punct, pentru abordări structuralist-cantitativiste care au ca principal scop aducerea la lumină a tabloului de ansamblu al relaţiilor de gen din România, a fecvenţelor şi recurenţelor care atrag atenţia asupra inegalităţii de şanse între bărbaţi şi femei. Vorbim aşadar de cercetări care numară - şi în funcţie de rezultate propun analize şi politici publice - bărbaţii şi femeile din politică, din afaceri, din diverse domenii feminizate sau masculinizate, care numără bărbaţii şi femeile săraci/e sau bogaţi/ bogate, capi de familie, care formează familii monoparentale, care au suferit discriminări, care au fost victime ale violenţei domestice, bărbaţii şi femeile care se ocupă de îngrijire, de treburile casnice, care lucrează, care se confruntă cu dubla zi de muncă ş.a.m.d4. Rolul acestor cercetări este de a scoate la lumină starea de fapt, diferenţele nelegitime între bărbaţi şi femei care reprezintă fundementul unei cetăţenii mai puţin substanţiale pentru cele din urmă, iar necesitatea lor este de necontestat, mai ales în codiţiile în care identificarea femeilor grup ce poate fi subiect de drept le potenţeză acestora intrarea în sfera politică şi remodelarea mai justă a relaţiilor de gen. Totuşi, dincolo de această abordare constatativă în care femeile şi experienţele lor sunt concetrate în medii, mediane şi module şi în care structurile domină viaţa socială şi mai ales înţelegerea acesteia, un anumit aspect este mai puţin tratat în literatura de specialitate de la noi, şi anume faptul că înainte de a vorbi de victimizare, de neputinţă, de dependeţa şi lipsa reflexivităţii femeile ar trebui şi ascultate. Iar în acest caz, cercetările sunt relativ puţine5, cu atât mai mult dacă ne referim strict la felul în care femeile înţeleg şi practică cetăţenia în viaţa de zi cu zi. În acest context, prin intermediul acestei lucrări îmi propun să evidenţiez faptul că cetăţenia, dincolo de dimensiunea statică formal-legală, are şi o dimensiune performativă care se formează la intersecţia dintre semnificaţiile asociate interacţiunilor din viaţa de zi cu zi şi variate structuri ce afectează procesul de seminficare prin impunerea unor reguli, norme şi valori ce definesc fie normativitatea, fie normalitatea6. Mai exact, principala întrebare de cercetare pentru care îmi doresc să propun un răspuns în paginile ce urmează este: ce semnificaţii ataşează femeile statutului lor de cetăţene şi cum, în virtutea acestora, aleg să performeze cetăţenia în contextul suprapunerii peste experienţele lor din viaţa de zi cu zi - în sens de structuri constrângătoare - pe de o parte a patriarhatului, iar pe de altă parte a moştenirii comuniste şi a evoluţiilor tranziţiei? Una din premisele fundamentale în jurul căreia am construit acest demers este aceea că, felul în care femeile îşi performează cetăţenia azi este afectat, pe de o parte de constrângerile asociate rolurilor şi diferenţelor de gen (care le plasează pe acestea ca principale îngrijitoare ale familiei), iar pe de altă parte de experienţele formatoare trăite în perioada comunistă (muncă plătită, îngrădirea libertăţii de mişcare, de exprimare, raţionalizările de tot felul, îngrădirea libertăţilor legate de exercitarea credinţei ş.am.d.), dar şi în perioada de tranziţie (polarizarea socială, prezenţa minoră a intereselor femeilor de pe agenda publică, experienţa şomajului, a libertăţii de exprimare, de mişcare ş.a.m.d). În ceea ce priveşte paradigma utilizată, argumentele sunt dezvoltate de pe poziţii constructiviste ce pot fi rezumate pe scurt la tradiţia epistemologică interpretativă şi o privire dinamică a socio-umanului în care dilema agent-structură este soluţionantă prin tratarea lor ca fiind interdependente. Analizele se vor fundamenta pe complementaritatea dintre holism şi individualism, pe relaţiile şi dependenţele dintre agenţi şi structuri, fapt ce se va reflecta şi în aspectele ce ţin de metodologia cercetării. Indivizii sunt trataţi ca actori, ca subiecţi capabili de a acţiona autonom şi responsabil, capabili să evalueze, să conteste şi să schimbe structurile în funcţie de semnificaţiile pe care le ataşează acestora. Mai exact, mă refer la felul în care femeile participă la permanenta remodelare a cetăţeniei în contextul descris de patriarhat, comunism şi post-comunism ca manifestări structurale. Mai mult decât atât, complementar acestei grile de anliză, îmi asum o tratare feministă a problematicii, în virtutea potenţialului eliberator al feminismului rezultat din contestarea şi deconstruirea diferenţelor de gen ca generatoare de ierarhii nelegitime într-o societate democratică7. Pentru a putea cunoaşte gândirea şi experienţa trăită a femeilor, alături de cadrul teoretic şi de utilizarea cercetărilor deja disponibile, faptele au fost examinate pe teren într-un proces complex care, dincolo de intervievarea propriu-zisă fie individuală, fie în cadrul discuţiilor de grup, a avut şi o componentă de documentare, de familiarizare cu mediul în care subiectele acestei cercetări creează seminificaţii şi de observaţie participativă. În ceea ce priveşte reprezentativitatea şi alegerea subiecţilor, având în vedere metoda (cercetare calitativă de natură etnometodologică) şi tehnicile folosite (interviuri semi-structurate şi focus-grupuri) am apelat la eşantionarea teoretică8. Nu este în nici un caz vorba de un eşantion „reprezentativ”, aşa cum înţelegem acest termen din studiile cantitative, deoarece această cercetare nu se doreşte a fi o analiză statistică. Putem vorbi mai degrabă de un studiu de caz, în care sunt testate anumite întrebări de cercetare alături de subiecţi – de data aceasta femei – care pot oferi răspunsuri relevante în raport cu tema abordată. Consider aceast tip de cercetare necesar, pe de o parte pentru o mai bună cunoştere, „din interior”, a celor care trebuie capacitate şi a experienţelor lor, pentru a face un inventar al semnificaţiilor şi înţelesurilor prin care acestea conectează cetăţenia cu experienţele lor din viaţa de zi cu zi, iar pe de altă parte pentru necestatea unor asemenea demersuri în reteoretizarea feministă a cetăţeniei. Cea mai potrivită structură pentru atingerea scopurilor asumate în această cercetare am considerat-o a fi cea care aduce împreună pe de-o parte cadrul teroretic asumat argumentat de cercetătoare, iar pe de altă parte utilizare acestuia pentru înţelegerea realităţilor din teren. Astfel, lucrarea este formată din două părţi mari, prima fiind dedicată unei explorări teoretice a cetăţeniei în trei capitole care tratează pe rând aspecte legate de construcţia şi reconstrucţia cetăţeniei în jurul conceptului de participare (civică, politică sau orice alt tip ce ar putea deveni relevant) – capitolul 1, ce este constructivismul şi ce presupune o asemnea abordare în raport cu cetăţenia – capitolul 2, ce presupune o abordare constructivisă a cetăţeniei sensibilă la gen – capitolul 3. În cea de-a doua parte a lucrării vă propun o analiză empirică menită să surprindă felul în care femeile semnifică, înţeleg şi acţionează în realitatea descrisă de interacţiunile din viaţa de zi cu zi. Această parte este la rândul ei structurată în patru capitole, după cum urmează: aspecte metodologice – capitolul 4; retrospectivă a cetăţeniei trăite în comunism şi în perioada de tranziţie, analiză prin istorii trăite – capitolul 5; experienţa trăită a muncii plătite şi a rolurilor de gen şi impactul acestora asupra înţelegerii şi performării cetăţeniei – capitolul 6; participarea civică şi politică în viaţa de zi cu zi a femeilor – capitolul 7. Voi prezenta în cele ce urmează logica ce a stat în spatele acestei dezvoltări pe capitole a lucrării. Cum spuneam, primul capitol se concentrează în jurul ideii de cetăţenie aflată într-un permanent proces de construcţie şi reconstrucţie, proces care este potenţat de însăşi esenţa acestui concept ce premite a conectarea indvizilor la o comunitate politică pe care ei înşişi o generează şi o întreţin. Tocmai de aceea, dincolo de variatele definiri, cetăţenia poate fi văzută ca un instrument, ca un vehicol de urmărire a intereselor. În virtutea acestui fapt şi a necesităţii eficientizării urmăririi intereselor, atât de către cei care beneficiază de statutul de cetăţean (cei incluşi), cât şi de cei care îşi dorec acest statut (cei excluşi sau marginali), cetăţenia are o consistenţă proteiformă, elementul ce stă la baza acestei manifestări fiind participarea. Participarea ca fundament al înţelegerii cetăţeniei este pusă în evidenţă în lucrare pe de o parte prin deconstrucţia celei de-a doua şi prin evidenţierea felului în care elementele care sunt aduse împreună în definiri sunt la rândul lor dimanice şi contextuale, iar pe de altă parte prin trecerea în revistă a principalelor teorii cu privire la cetăţenie, care asumă participarea – în variate feluri - ca fiind fundamentală constucţiei unui guvernământ bun. Având în vedere asumarea acestei modalităţi de înţelegere a cetăţeniei, bazată pe o construcţie biunivocă, jos-sus/ sus-jos, în care esenţială este participarea cetăţenilor, dar şi a non-cetăţenilor9 la modelarea contractului social, în capitolul al doilea al lucrării pun în discuţie abordarea teoretică constructivistă pe care o consider a fi cea mai potrivită pentru a susţine felul în care mă raportez la conceptul central al lucrării. Capitolul debutează o prezentare sintetică a agendei de cercetare constructiviste şi continuă cu o prezentare a ceea ce presupune o abordare constructivistă a cetăţeniei. Dacă în prima parte accentul cade pe elemente ce ţin mai mult de filosofia ştiinţei, în cea de-a doua discuţia se încheagă în jurul relaţiei actori-structuri, actorii fiind caracterizaţi din perspectiva socializării şi a identităţii, iar structurile din perspectiva instituţionalizării, a rolurilor şi a diversităţii culturale. Genul apare ca variabilă începând cu capitolul trei al lucrării în care discut pe rând aspecte legate de clarificări conceptuale (feminism/ mişcare feministă, gen, patriarhat, sexism, autonomie), necesitatea şi importanţa înţelegerii cetăţeniei dintr-o perspectivă sensibilă la gen şi ce presupune o abordare constructivistă sensibilă la gen a cetăţenei. Dacă în ceea ce priveşte primele două părţi ale acestui capitol lucrurile sunt destul de clare, abordarea constructivistă sensibilă la gen s-a concentrat în principal în jurul a trei mai teme pe care le-am considerat a fi cele mai relevante: agenţi ca actorii sau problema rolurilor de gen, relaţia public – privat şi problema diferenţelor, a intereselor şi a participării politice. Scopul acestui capitol este de a concentra, într-o asumare argumentată, principalele instrumente analitice ce vor fi utilizate în partea aplicativă a lucrării. Începând cu capitolul patru debutează prezentarea aplicaţiei ce completează demersul de faţă, acest capitol fiind dedicat în întregime prezentării instrumetarului metodologic, dar şi epistemologic. Sunt prezentate pe rând premisele, obiectivele, întrebările de cercetare, metoda şi tehnicile de culegere a informaţiilor, coordonatele spaţiale, proiectul care a facilitat realizarea acestei cercetări de teren şi nu în ultimul rând felul în care au fost operaţionalizate conceptele. Capitolul cinci al lucrării se dezvoltă cu accent pe două din structurile considerate relevante în raport cu înţelegerea actual a cetăţeniei, şi anume comunism – postcomunism/ tranziţie. Acest capitol este strucutrat pe două mari dimensiuni în care urmăresc pe de o parte o raportarea evaluativă cu privire la regimul comunist – comunism „bun” vs comunism „rău”, iar pe de altă parte o raportare evaluativă comunism vs democraţie (tranziţie/ democratizare). Scopul unei asemena abordări este de a pune în evidenţă codeterminările prezent-trecut, trecut-prezent, oferind astfel un plus de acurateţe şi profunzime analizei cu privirea la substanţialitatea cetăţeniei actuale a femeilor şi defind contextul în care aceasta este generată. Patriarhatul ca structură, manifestarea şi înţelegerea acestuia în viaţa de zi cu zi este tratat cu preponderenţă în penultimul capitol al lucrării. Discut astfel în prima parte a acestui capitol despre capacitarea economică, dezvoltarea de capital social, tensiunea dintre viaţa de familie şi carieră şi despre manifestarea cetăţeniei active ca efecte ale participării la munca plătită. În cea de-a doua parte, accentul se mută pe experienţa trăită a muncilor casnice şi a îngrijirii, pe identificarea felului în care intervievatele oferă semnificaţii şi explicaţii configurării tradiţionale a rolurilor de gen în familie, pe identificarea capacităţii acestora de a se fi reflexive şi de a opera pe de o parte cu normativitatea parteneriatului în familie şi a autonomiei individuale, iar pe de altă parte cu normalitatea sexismului, misoginismului, a discriminarilor de gen şi a constrângerilor patriarhale. Nu în ultimul rând, în finalul discut despre decizii şi relaţii de putere în familie şi despre balansarea între autonomie şi dependenţă, prin referire la modalităţi de manageriere a bugetului şi a situaţiilor decizionale. După ce în capitolele cinci şi şase am prezentat contextul în care are loc procesul de semnificare care contribuie la generarea realităţii în care trăiesc intervievatele noastre, în ultimul capitol al acestei lucrări discuţia se concentrează în jurul aspectelor legate de participarea civică şi politică a femeilor. Totuşi, având în vedere experienţele specifice ale acestora şi faptul că ele se legă inevitabil de construcţiile patriarhale, dar şi de experienţa traiului în comunism şi tranziţie, am simţit nevoia să discut despre aceste forme de participare nu numai în sens clasic, ci să atrag atenţia şi asupra acelor instituţii, organizaţii, mecanisme ce pot potenţa la un moment dat partciparea civică şi politică a femeilor. În acest sens prezint în acest capitol aspecte legate de instituţii şi organizaţii religioase şi rolul lor în potenţarea participării civice, de relaţiile cu prietenii şi vecinii şi de felul în care acestea se constitue sau nu ca stimuli pentru o implicare susţinută şi chiar formalizată prin apartenenţa la organizaţii civice sau prin implicarea în grupuri de interese. Participarea politică este tratată din mai multe perspective - participare la vot, calitatea de membră în organizaţii politice organizaţii politice, dar şi prin prisma raportării evaluative la acestea. Dincolo de asta, este pusă în discuţie şi problematica funcţiilor publice pe de o parte din perspectiva candidaturii, iar pe de altă parte din perspectiva interacţiunilor dintre cetăţene şi cei/ cele care deţin asemena funcţii. Şi pentru că discut despre participarea civică şi politică a femeilor, lucrarea se încheie cu un subcaptiol dedicat implicării politice a femeilor în care sunt prezentae modalităţi de semnificare şi interpretare a realităţii în raport cu starea de fapt a reprezentării femeilor pe scena politică, dar şi proiecţii cu privire la posibilele efecte ale unei implicării mai consistente a acestora în politică. Yüklə 1,85 Mb. Dostları ilə paylaş:
|